I VIAȚA SFÂNTULUI NECTARIE

• Sf Nectarie
Taumaturgul –
Vindecătorul este unul
dintre cei mai iubiți și
căutați sfinți de către
credincioșii din Grecia
și din întreaga lume
• Pe lângă faptul că este
un sfânt contemporan,
un sfânt al secolului
nostru, atrage prin
mulțimea minunilor
săvârșite atât în timpul
vieții sale, cât și după
adormirea sa întru
Domnul
• Credincioșii care au venit de-a lungul vremii să se închine la
Sfintele sale Moaște , aflate la Mănăstirea Sf. Treime din
insula Eghina, au plecat vindecați sufletește și trupește
• Vestea acestor fapte minunate a depășit de mult granițele
pământului elen
• Astăzi mii de credincioși din țările ortodoxe și chiar din
Occident vin cu evlavie să găsească aici un liman izbăvitor
• Mai mult ca niciodată
este nevoie să simțim
această prezență
lucrătoare și vie a
sfinților în această lume
amenințată de
secularizare și
desacralizare
• În persoana Sfântului
umanitatea este
tămăduită și înnoită iar
Sfântul este întotdeauna
plin de compasiune față
de om și de întreaga
creație a lui Dumnezeu
• Viața Sfântului
Nectarie și
mărturiile celor
care l-au
cunoscut au
devenit
subiectul multor
cărți, articole și
studii
 COPILĂRIA

• S-a născut la 1
octombrie 1846
în Silivria
provincia Tracia
în Turcia de
astăzi ca al
treilea copil din
cei 7 ai părinților
Dimos și Vasilichi
• La botez a primit
numele Anastasie
iar educația
religioasă a
deprins-o în
familie iar de la
bunica primele
rugăciuni
• Primii ani de școală i-a făcut
în orașul natal fiind atras și
de biserică și sfintele slujbe
• La catedrala mitropolitană,
din oraș, se găsea Icoana
făcătoare de minuni a Maicii
Domnului numită Preasfânta
Harului Celui Mare, care,
potrivit tradiției, ar fi ajuns în
chip minunat pe coastele
orașului scăldate de Marea
Marmara, în urma unui
naufragiu al corăbiei
cruciaților latini, care
ocupaseră Constantinopolul
în 1204
• Icoana fusese furată de
aceștia chiar din Biserica Sf.
Sofia
• Datorită situației economice grele a familiei tânărul
Anastasie, la vârsta de 14 ani pleacă la Constantinopol unde
lucrează la un negustor pentru a se întreține
• Muncea din greu până la asfințitul soarelui, cu haine
ponosite, desculț iar plata era – porția zilnică de mâncare
• În puținele clipe de răgaz, își îndulcea suferința citind din
Sf. Scriptură și din cărțile Sf. Părinți care le adusese cu sine
• Știa să scrie și-l ajuta pe patronul său să-și alcătuiască
corespondența
• În puritatea sufletului
său, scrie o scrisoare
către Domnul Iisus
Hristos, cerând ajutor
pentru alinarea
suferințelor și câteva
hăinuțe și o pereche
de pantofi
• Cu scrisoarea se duse
la negustorul de peste
drum rugându-l să-i
împrumute un timbru
• Negustorul, om cu
frica lui Dumnezeu îi
spune să lase
scrisoarea că-i va
pune el timbru
• Uitându-se pe plic și văzând cine este destinatarul, negustorul, profund
impresionat, deschide plicul și-l citește
• A hotărât să alcătuiască o scrisoare de răspuns însoțită de o sumă de bani
• La primirea răspunsului, Anastasie a mulțumit prin rugăciune Tatălui
Ceresc cumpărându-și cele necesare
• Dragostea față de cărți îl face ca, texte frumoase și mișcătoare din
scrierile Sf. Părinți, ori filosofii antici, să le copieze pe mici bucăți de
hârtie și să le strecoare în pachetele cumpărătorilor care veneau la
magazin
• Aceștia le citeau cu plăcere și admirau inteligența tânărului ucenic
• O altă bucurie a tânărului Anastasie era participarea în
duminici și sărbători la sfintele slujbe
• Era mereu lângă slujitorii altarelor și ți ajuta după putere
• Calitățile sale nu puteau să rămână neobsevate și ajunse să fie
remarcat de conducătorii Școlii Metocului Sf. Mormânt care l-au
angajat ca pedagog și dascăl pentru clasele mici
• Aici a lucrat până la vârsta de 20 ani
• În tot acest timp nu și-a uitat părinții și frații pe care i-a
lăsat în orășelul Silivria
• De multe ori le trimitea bani iar sărbătorile mari venea să le
petreacă cu ei
• Iată ce ne povestește monahul Abimelec, biograful său:
• Când se întorcea acasă cu corabia s-a iscat o furtună
îngrozitoare iar cei de pe vas erau înspăimântați de furia
valurilor și a vântului
• Când una din pânzele mari ale vasului s-a rupt, amenânțând
echilibrul vasului, tânărul Atanasie a scos repede cureaua de la
brâu a legat pânza și cu glas mare se ruga
• „Doamne, scapă-ne, ajută-mă să studiez teologia, pentru a
putea să-i întorc la credință pe cei ce hulesc numele Tâu!”
• Din acel moment valurile și furtuna s-au potolit ajungând
nevătămați la țărm
• La vârsta de 20 de ani, Atanasie părăsește Constantinopolul și se
retrage în insula Hios
• În satul Liti, din insulă, va fi numit învățător, iar în paralel studiază
teologia și de multe ori a fost rugat să predice la bisericile din
împrejurimi
• Cuvântul său
teologic era
bogat și
atrăgător și
astfel a devenit
foarte iubit de
către locuitorii
insulei
• Ducea o viață
simplă, curată, în
permanentă
rugăciune și
comuniune
spirituală cu
duhovnicul său
• Încă de la începutul șederii sale în Hios urca deseori la
mănăstirea Ιερά Νέα Μονή – Mănăstirea Nouă
• Aici a devenit fiul duhovnicesc al cuviosului Pahomie,
personalitate ce a rămas vie în memoria locuitorilor insulei
până astăzi
• Timp de 7 ani Anastasie se va dedica spre luminarea micilor săi elevi,
educându-i în luminia iubirii de neam și de credință. Era epoca în care toate
popoarele din Balcani cunoscuseră jugul asupritor al otomanilor
• Ca un luminător al neamului, îi încuraja pe cei din jur, asigurândui că, prin
voia lui Dumnezeu, va veni vremea când va răsări soarele dreptății peste
pământul țării lor
 IEROMONAHUL NECTARIE
• Anastasie și-a adus în insulă întreaga familie, pe fratele său l-a trimis
la studii devenind învățător în 1873 chiar în școala în care el însuși
predase
• Iar tânărul Anastasie, care avea atunci 27 de ani, luase hotărârea de a-
și urma vocația pe care o simțea în sine – viața monahală
• Sf. Părinți ai Bisericii au stabilit prin Sf. Canoane că, cel ce
dorește să intre în cinul monahal, trebuie să treacă printr-o
perioadă de încercare de cel puțin 3 ani
• A intrat ca frate (δόκιμος – ce ce este încercat) în Mănăstirea
cea Nouă
• În toată această perioadă s-a distins prin viața sa ascetică bazată pe post,
rugăciune, smerenie, ascultare și lucrarea virtuților
• Există în practica Bisericii Ortodoxe ca la intrarea în monahism să se schimbe
numele celui nou călugărit
• Pe 7 noiembrie 1876 avea să fie călugărit, primind numele Lazăr, iar câteva luni
mai târziu, la 15 ianuarie 1877 a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul de
Hios, Grigorie, primind numele Nectarie, nume cu care va fi cunoscut de lumea
întreagă
• Pe când era frate de mănăstire, a fost numit secretar,
remarcându-se prin corectitudine și prin spiritul său deschis
față de orice monah care-i cerea ajutorul
• Dorința sa cea mai mare era continuarea studiilor teologice
• Își vede visul împlinit prin venirea pe la mănăstire a unuia dintre
oamenii înstăriți ai locului – Ioan Hiotis Horemis ce voia să-l cunoască
pe tânărul diacon Nectarie
• Între cei doi se leagă repede o prietenie și aflând de dorința părintelui
de a continua studiile îi propune srijinul material
• Cu binecuvântarea părintelui stareț și a mitropolitului locului,
părintele Nectarie pleacă la Atena
• După trei ani , în toamna lui 1881, se întoarce la mănăstire cu
diploma de absolvire a liceului, cu calificative excepționale
• La sfatul binefăcătorului său Ioan Horemis părintele Nectarie intră în
legătură cu Patriarhul de Alexandria, Sofronie, care păstorise și el ca
Mitropolit de Hios
• Sofronie Patriarhul îi acordă o bursă de studii dar și recomandările
necesare înscrierii la facultate
• Astfel va ajunge Sf. Nectarie pe meleagurile Egiptului
• Calitățile morale și duhovnicești ale ierodiaconului Nectarie au fost
observate de blândul patriarh Sofronie
• Modul duhovnicesc în care slujea Sf. Liturghie și cuvântările plăcute
care mișcau inimile credincioșilor, au fost un motiv în plus care
recomandau continuarea studiilor universitare
• Singura condiție era ca după terminarea studiilor să se întoarcă în
Egipt spre a sluji în cadrul Patriarhiei de Alexandria
• În 1882 ierodiaconul Nectarie își începe studiile la Facultatea de
Teologie din Atena iar duminicile slujea în bisericile orașului invitat de
preoți să predice
• Multe din aceste predici le va publica mai târziu în cartea „Cuvântări
bisericești”
• Pentru rezultatele foarte bune obținute, Consiliul de conducere al
Facultății îi va acorda o bursă de merit pe care o va deține până la
sfârșitul anilor de studii
• Licențiat în teologie și consecvent promisiunii pe care o făcuse,
ieromonahul Nectarie se întoarce în 1886 la Alexandria unde, va fi numit,
de bătrânul Patriarh Sofronie, predicator principal al Bisericii din
Alexandria
• În același an va fi hirotonit preot în vestita catedrală „Sf. Sava” din
Alexandria unde va publica „Cinci cuvântări bisericești despre Postul
Mare”
• Slujea cu dăruire în
biserica „Sf. Nicolae”pe
care a mărit-o și a
pictat-o
• Vestea priceperii sale în
a alina bolile sufletești,
prin sfaturile date în
Taina Spovedaniei, a
făcut ca sub epitrahilul
său să vină, cu smerenie
și cu frângere de inimă,
o mare mulțime de
oameni
• Privit cu ochi buni și
admirat, de cei curați cu
inima dar discredidat de
cei ce sufereau de boala
invidiei
 MITROPOLIT DE PENTAPOLIS

• La 15 ianuarie 1889 va fi
hirotonit episcop și numit
Mitropolit Onorific de
Pentapolis, dar va păstra și
funcția de responsabil cu
problemele Patriarhiei
pentru orașul Cairo
• Toate aceste funcții nu-l
vor împiedica să-și
continuie activitatea sa
pastorală, în cadrul
parohiei Sf. Nicolae
• În puritatea sufletului său, părintele Nectarie nu își dorise
niciodată ocuparea acestor funcții
• Veninul uneltirilor și al defăimărilor venite din partea
confraților plini de invidie, îi vor aduce mari încercări
• Patriarhul Sofronie, înaintat în vârstă și cu puterea discernământului
scăzut, crede spuselor uneltitorilor că Părintele Nectarie vrea să-i i-a
locul și fără să-i dea posibilitatea să se apere îl depune din toate funcțiile
de până atunci deținute
• Aceasta se întâmpla la 3 mai 1890 permițându-i-se să rămână doar
slujitor la altarul bisericii Sf. Nicolae
• Această măsură nu i-a mulțumit pe adversarii săi care au continuat
defăimările sugerându-i patriarhului îndepărtarea definitivă a
Mitropolitului Nectarie din cadrul Patriarhiei de Alexandria
• Trei luni mai târziu, la 11 iunie 1890, Patriarhul Sofronie va trimite
părintelui Nectarie o scrisoare în care îi poruncea să părăsească Egiptul,
dându-i în schimb cartea canonică de ieșire din Patriarhie, cu motivația
că „nu poate suporta clima prea caldă a continentului african”
• Cuviosul părinte Nectarie a primit aceste lovituri nedrepte cu smerenie,
iubindu-i chiar și pe vrăjmașii săi, după învățătura Mântuitorului
• Plecarea sa avea să producă o mare durere în inimile credincioșilor
 DIN NOU ÎN GRECIA

• La începutul lunii
august a anului 1890,
Sf. Nectarie ajungea la
Atena cu sufletul
întristat, dar, asemeni
Sf. Părinți care au
îndurat grele suferințe
și umilințe din partea
oamenilor, Sf. Nectarie
își asumă această
Cruce în tăcere și
smerenie, pe toate
biruindu - le cu
ajutorul rugăciunii
neîntrerupte
• Timp de 7 luni, fără a încerca să-l cunoască mai
îndeaproape, atenienii l-au tratat cu răceală, fiind nevoit să
apeleze la fratele său din Hios pentru a se putea întreține
• Prin Pronia Divină întâlnește o cunoștință care îl ajută să fie
angajat ca preot predicator în cadrul Mitropoliei de Evia
• Dar și aici ispitele și umilințele păreau că nu vor avea sfârșit
• Credincioșii, influențați de cei din administrația Mitropoliei, în
lipsa mitropolitului, au părăsit biserica, în cea mai mare parte,
când Sf. Nectarie a început să predice, două duminici la rând
credincioșii care au rămas au înțeles că un om care vorbește și
slujește așa de frumos, nu poate să fie așa cum încercau
ceilalți să-l înfățișeze
• Credincioșii bisericii Sf. Nicolae din Egipt, au trimis reprezentanți
spre a mărturisi nedreptățile ce i s-au făcut Sf. Nectarie
• În duminica următoare, când Sf. Nectarie a predicat oamenii l-au
ascultat și pătrunși de cuvântul Sfântului l-au aplaudat și și-au
cerut iertare
• A început Sf. Nectarie să predice în toate bisericile orașului și satele din jur
• A scris cărți și broșuri pe care le împărțea în mod gratuit la parohii
• După o slujire de peste 3 ani devenise foarte iubit și căutat de locuitorii Eviei
DIRECTOR AL SEMINARULUI TEOLOGIC
RIZAREION
• Prezența Sf. Nectarie în mijlocul colectivului de profesori ai
Seminarului avea să achimbe profund concepția acestora despre
modul în care trebuia educați și îndrumați elevii teologi
• Știa părintele Nectarie, din experiența vieții sale, că nimic nu schimbă
mai repede concepțiile oamenilor decât puterea exemplului personal
• Cei care l-au avut ca dascăl povestesc: „În prima zi de școală,
părintele Nectarie, a fost întâmpinat de elevi și profesori. După
introducerile de rigoare, a cerut ca mai întâi să se închine în paraclisul
școlii și după aceea să înceapă activitatea școlară. Mulți dintre cei
prezenți au rămas impresionați de fața luminoasă și brăzdată de
lacrimi a părintelui Nectarie când rostea rugăciunea la fiecare icoană.
Nu mai văzuseră la nimeni o asemenea dăruire, simțeau că venise la
ei un om sfânt cu adevărat duhovnicesc”
• Nu vorbea niciodată aspru, unul dintre elevi își amintește cum patru
colegi s-au certat apoi s-au bătut și au fost duși de pedagog la
părintele director Nectarie
• Acesta i-a cercetat cu blândețe pe fiecare, pentru a afla cauza
certurilor dintre ei
• Apoi le-a spus: „N-am să pedepsesc pe nici unul. Am să mă pedepsesc
pe mine. Timp de trei zile voi posti, nu voi mânca nimic și mă voi ruga
ca ura dintre voi să ia sfârșit”
• Elevii au rămas înmărmuriți. Sf. Nectarie a posti trei zile și s-a rugat
pentru ei. De atunci puțini au fost cei care au mai îndrăznit să-l
supere cu ceva
• Cea mai mare bucurie a elevilor era să-l asculte predând, simțeau că
cele spuse de acest om erau trăite mai întâi de el însuși
• Iată cum îl descrie unul
dintre elevi: „Chipul său
mă atrăgea asemenea
unui magnet, cât de
deosebit, de strălucitor
era, de altfel, atât de
simplu și de smerit! Îl
vezi trăind în lume,
comunicând cu ea și în
același timp simți că el
nu aparține lumii
acesteia, că nu are nimic
comun cu ambițiile,
așteptările și visurile
oamenilor obișnuiți. Se
roagă neâncetat ziua și
noaptea pentru
mântuirea lumii și tinde
spre veșnica Împărăție a
lui Dumnezeu. Blând și
îngăduitor, îi iubește pe
toți...”
• Se interesa de fiecare elev în parte căutând să afle problemele
sufletești și familiale ale fiecăruia și să-i ajute
• Un elev și-a pierdut părinții în accident și de supărare voia să se
sinucidă. Părintele Nectarie l-a luat în paraclis și s-a rugat cu el în
fața icoanei Maicii Domnului iar sufletul copilului s-a liniștit. Cînd
același copil s-a îmbolnăvit iar medicii nu-i mai dădeau nici o
scăpare, părintele Nectarie l-a adus la școală și împreună cu elevii
s-a rugat în ficare zi timp de o săptămână
• Sâmbătă au făcut slujbă după rânduiala Sf. Munte – privegere de la miezul
nopții și până dimineața. După Sf. Liturgie Sf. Nectarie s-a dus să se odihnească
și în vis i s-a arătat Maica Domnului care i-a zis: „copilul se va face bine”. Din
acea zi situația bolnavului s-a îmbunătățit repede până la vindecarea completă.
Peste câțiva ani copilul a fost hirotonit preot de Sf. Nectarie, binefăcătorul și
salvatorul său
• Sf. Nectarie era foarte milostiv, celor săraci le dăruia și
hainele de pe el
• Când s-a îmbolnăvit omul de serviciu al școlii, care era sărac,
cu familie numeroasă, timp de trei zile, cât a fost bolnav, Sf.
Nectarie se trezea cu două ore mai devreme și curăța singur
școala până se trezeau elevii. A patra zi când a venit la
școală, omul de serviciu a rămas uimit când l-a văzut pe
părintele director Nectarie că face curățenie la toaletele școlii
• Cu uimire l-a întrebat: „dar ce faceți Sfinția Voastră? Ți-am
ținut locul în aceste zile în care ai lipsit, ca nu cumva să se
propună înlocuirea ta. Știam că ești un om sărac, cinstit și
nu-ți puteai permite să îți pierzi slujba. Te rog, însă, ca ceea
ce ai văzut, să nu mai spui nimănui”
• În vara anului 1898 Sf. Nectarie a ajuns în Sf. Munte vizitând mai multe
mănăstiri, a copiat câteva manuscrise și a stat de vorbă cu părinții
duhovnicești de aici
• La o colibă a întâlnit un monah ce avea darul înainte vederii. Văzându-l pe
părintele Nectarie, l-a strigat pe nume și l-a îmbrățișat. Părintele Nectarie l-a
întrebat: ”Vom intra curând în sec. XX, cum credeți că va fi? Va fi sfârșitul
multor regate – a răsouns monahul – războaie, neliniște, catastrofe
naturale...”
• La Sf. Liturghie din
paraclisul școlii veneau și
oameni din oraș. Odată,
părintele Nectarie invitat
de o familie de vază, din
oraș, să spovedească pe
cineva, a întâlnit o tânără
– Hrisantia – care era
oarbă de la vârsta de 3
ani
• A rămas foarte
impresionat de puritatea
sufletească a tinerei care
de atunci i-a rămas fiică
duhonicească
• Și alte tinere, la
îndemnul Hrisantei,
au devenit fiice
duhovnicești ale
părintelui Nectarie
• Ele i-au mărturisit
faptul că și-ar dori
foarte mult să se
dedice vieții
duhovnicești intrând
în monahism
• Au rămas câțiva ani
sub îndrumarea Sf.
Nectarie și au fost
sfătuite de bunul
părinte să-și caute un
loc potrivit pentru
întemeierea unei
mănăstiri
• Se gândea Sf. Nectarie că se va retrage curând la pensie și voia
să-și caute un loc liniștit departe de lume unde să lucreze la
propria mântuire și să călăuzească și aceste suflete evlavioase
• După câteva luni de căutări, tinerele au găsit în insula Eghina o
veche mănăstire părăsită, cu hramul Izvorul Tămăduirii
• Când în 1904 a vizitat
insula, Sf. Nectarie a
văzut locul și-a dat
acordul instalării
tinerelor acolo
• De la autoritățile insulei
a primit permisiunea
începerii lucrărilor dar și
promisiunea că vor primi
ajutorul ducerii la bun
sfârșit a acestui scop
sfânt
• După repararea uneia
din vechile clădiri
abandonate, cele patru
călugărițe s-au instalat
în toamna anului 1904
în nou înființata
mănăstire, având ca
stareță pe Hrisantia –
Xenia ca monahie
• De acum Sf. Nectarie se va îngriji atât de bunul mers al școlii cât și de înaintarea
lucrărilor de restaurare a mănăstirii, de construirea noului corp de chilii și a
bisericii centrale cu hramul Sf. Treime
• Locuitorii insulei istorisesc faptul că la prima sosire a Sf. Nectarie în insulă, i-a
ieșit înainte un băiat de 15 ani, care era demonizat și pe când se zbuciuma
striga: „Vine, vine, Preasfințitul!... Fugiți ca să-l întâmpinați!... Vine sfântul care
va salva insula!...”
• În fața acestei priveliști zguduitoare, Sf. Nectarie și-a ridicat ochii spre cer, a
rostit o scurtă rugăciune și atingând gura băiatului cu capătul toiagului său
arhieresc a zis: „Duh pitonicesc, viclean și necurat, îți poruncesc în numele lui
Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat să ieși din acest copil”
• Spre uimirea și frica celor prezenți copilul s-a vindecat, iar în ultima zi de ședere,
la rugămintea locuitorilor insulei, după slujba Sf. Liturghii a citit rugăciuni
pentru ploaie și a fost ascultat căci a plouat trei zile
 PĂRINTE DUHOVNICESC AL MĂNĂSTIRII
SFÂNTA TREIME
• După 14 ani de conducere a Seminarului Teologic Rizareion, Sf. Nectarie ajuns la
vârsta de 62 ani, s-a hotărât să se pensioneze
• La 7 februarie 1908 Și-a depus cererea de pensionare și i-a fost acceptată de
Ministerul Învățământului
• La sfârșitul lunii aprilie 1908 Sf. Nectarie se retrage definitiv în Eghina
construindu-și o chilie în afara mănăstirii unde va locui până la sfârșitul vieții
pământești
• Un nou început îl aștepta pe Sf. Nectarie în cadrul mănăstirii Sf. Treime, care se
înființase prin inițiativa și sub îndrumarea sa
• Cu rugăciune și credință în Dumnezeu muncea alături de muncitorii angajați ai
mănăstirii, de dimineața până la apusul soarelui, afară de orele destinate
sfintelor slujbe
• De multe ori se întâmpla să rămână fără bani neputând să plătească muncitorii,
iar maicile, îngrijorate, întrebau ce să facă?
• Părintele le răspundea: are Dumnezeu grijă și când se părea că nu mai este nici o
speranță, ceva salvator de ultim moment apărea
• Mănăstire ajunsese să aibă 20 de maici, cele mai multe, din cauza sărăciei, nu
știau carte. În fiecare zi Sf. Nectarie le chema la școală într-o sală special
amenajată unde le învăța să citească, să scrie și să cânte muzică psaltică
• La mănăstire Sf. Nectarie trăia în smerenie și simplitate și expresivă este și următoarea
întâmplare:
• Unul dintre ucenicii săi, care a ajuns un mare duhovnic și un părinte îmbunătățit, părintele
Filotei Zervakos, il cunoscuse pe când era director al Seminarului din Atena, apoi a plecat
în armată după care s-a călugărit
• Aflând că Sf. Nectarie se află în Eghina s-a hotărât să-l vadă spre a-i cere și câteva sfaturi
duhovnicești
• Era o după-amiază călduroasă de vară, Sf. Nectarie, cu rasa de lucru pe el și cu
un fes murdar de var, pe cap, muncea afară, la intrarea în mănăstire. Muncitorii
serviseră masa și se odihneau la umbră. Ajungând la mănăstire, părintele Filotei
nu l-a recunoscut pe Sf. Nectarie, așa cum era îmbrăcat, ci a crezut că este unul
dintre muncitorii monahi
• Apropiindu-se de locul unde acesta muncea, îl întrebă:
• E aici Preasfințitul?
• Aici e, răspunse Sf. Nectarie
• E înăuntru, în mănăstire?
• Da înăuntru e
• Du-te și spune-i că a venit un fiu de-al lui duhovnicesc, diacon, și că vrea să-l vadă
numaidecât!
• Fie cum doriți, răspunse și îl invită să aștepte în camera pe care tocmai o zugrăvise
• După numai cinci
minute se întoarse
îmbrăcat cu o altă
rasă, cu bastonul
arhieresc și cu
crucea. Mut de uimire
părintele Filotei vede
că acela căruia îi
vorbise pe un ton
atât de mândru este
însuși părintele său
duhovnicesc
• A îngenunchiat și cu
lacrimi și-a cerut
iertare pentru
atitudinea lui. Sfântul
Părinte l-a iertat, l-a
îmbrățișat cu căldură
și l-a sfătiut
duhovnicește
• Cum voi putea sfințite părinte să îving acest păcat al mândriei? – l-a întrebat ucenicul
Filotei Zervakos
• Iar Sf. Părinte i-a răspuns: „Sfinții Părinți ne învață că fiecare păcat se învinge prin
lucrarea virtuții care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei,
ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginți prin milostenie, lăcomia prin post și
cumpătare și așa mai departe”
• Sunt foarte multe minunile pe care Sf. Nectarie le-a săvârșit încă în viață fiind și
pe care locuitorii și le amintesc cu evlavie
• Unul dintre locuitorii care stătea relativ aproape de mănăstire, istorisește
următoarea întâmplare
• Când sf. Locaș era în reconstrucție au avut nevoie de mai multă apă ca să stingă
varul. Părintele Nectarie cu maicile și cu o căruță în care puseseră butoaie goale,
au coborât la casa acestuia, fiindcă avea o fântână în curte, ca să ceară apă
• Din cauza secetei fântâna avea apă puțină și din zgârcenie dar și din grija pentru
plantele sale din grădină care trebuiau udate, gospodarul l-a refuzat pe părintele
Nectarie. Fără să se supere, Sf. Nectarie s-a întors la mănăstire. La plecare le-a
spus gospodarului și rudelor care lucrau în grădină: „Sănătate și să scăpați cu
bine!” Oare ce să însemne această urare? S-au întrebat cu toții
• Ajungând la
mănăstire părintele
a intrat în biserică și
la icoana Maicii
Domnului s-a rugat
îndelung. Nu după
mult timp gospodarii
din vale au auzit un
vuiet prelung și
înspăimântător și din
fânână a țâșnit un
șuvoi de apă
inundând grădina
• Au început să plângă
și mergând la
mănăstire și-au
cerut iertare de la
părintele și l-au
invitat să vină
oricând dorește, spre
a lua apă din fântâna
lor
• Pe când Sf. Nectarie merge la paraclisul închinat Sf. Dionisie mai sus de
mănăstire, pe munte, spre a săvârși Sf. Liturghie pe cărare a apărut un
șarpe mare și înspăimântător, care se mișca în chip amenințător. Fără
să se piardă cu firea, sfântul a zis șarpelui: „Stai nemișcat acolo unde te
găsești! Iisus Hristos biruiește!” Șarpele a înțepenit în locul în care era
• Sfântul a trecut
mai departe, a
săvârșit Sf.
Liturghie și pe
aceeași cale s-a
întors la
mănăstire,
șarpele era tot
acolo înțepenit
• A trimis câțiva
oameni să ucidă
fiara îngrozitoare
pentru ca nu
cumva să mai
atace pe cineva
• Când l-au văzut
oamenii s-au
speriat spunând
că niciodată n-a
văzut așa ceva
• Părintele Nectarie era foarte prietenos cu toți locuitorii insulei. De
fiecare dată când trecea prin satul din vale – astăzi orășelul Eghina
– era invitat să intre să binecuviteze casa
• Unul dintre locuitori își amintește că odată l-a invita pe părintele în
curtea sa pentru a-l servi cu un pahar cu apă rece și a se odihni. În
mijlocul curții avea un măslin care, de mult timp era atacat de o
specie rară de lăcuste roșii ce-i mâncau fructele
• Atunci Sfântul Părinte aflând acest lucru a trimis pe cineva la mănăstire să-i
aducă crucea și rostind o rugăciune a însemnat copacul cu Sf. Cruce. Îndată
s-au ridicat lăcustele, formând un nor zumzăitor și au zburat în depărtare
• Copacul se află până astăzi în curtea gospodarului și continuă să dea, an de an,
cele mai bune măsline
• Tipicul mănăstirii Sf. Nectarie prevedea să nu se mănânce carne, doar peștele era
îngăduit. Părintele Nectarie dăduse poruncă să nu se mănânce nimic prăjit ci
totul numai fiert
• Aceasta ajuta la sporul duhovnicesc, la menținerea unei stări de trezvie, la
alungarea moliciunii și a atacurilor viclene venite din partea diavolului, prin
insuflarea de gânduri păcătoase
• Maica Teodosia povestește că, odată, pe când urca cu Sf. Nectarie pe drumul
dintre oraș și mănăstire, li s-au arătat deodată Sf. Dionisie însoțit de Sf. Mina, Sf.
Dionisie a spus: „Ce mai faci Nectarie, de mult te aștept să vii!” părintele
Nectarie, înfricoșat, a întrebat mirat: „Și fratele îmbrăcat în haine militare cine
este? Este Sf. Mina, locuiește și el aici” După acest dialog cei doi sfinți au
dispărut
• După câteva zile, Sf. Nectarie a întrebat pe locuitorii insulei dacă există vreo
biserică cu hramul Sf. Mina pe insulă
• I s-a răspuns că există un vechi paraclis sus în munte dar e greu de ajuns.
Părintele a plecat cu două maici și după câteva ore de urcat a ajuns și au găsit
bisericuța de mult părăsită, au curățat-o iar Sf. Nectarie s-a rugat îndelung la
icoana Sf. Mina
• După rugăciune părintele a spus maicilor: „Aici se va face o înfloritoare
mănăstire de maici”. Maicile l-au privit mirate și au zis: „Preasfințitul
visează cu ochii deschiși. Cine va putea să întemeieze o mănăstire în
acest loc pustiu și îndepărtat?”
• La aproape 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sf. Nectarie, unul
dintre ucenicii săi, părintele Amfilohie Makris a întemeiat în acel loc o
mănăstire de maici care dăinuie și astăzi
 ULTIMII ANI DE VIAȚĂ ȘI ADORMIREA ÎNTRU
DOMNUL A SFÂNTULUI NECTARIE
• După intrarea în
monahism, viața
călugărului intră într-
un anumit ritm –
ritmul liturgic – al
rugăciunii neâncetate,
care se formează prin
participarea la
slujbele zilnice și prin
preocuparea de a
dobândi rugăciunea
inimii
• Zilele trec având ca
orologiu cele șapte
laude, iar lunile și anii
în ritmul marilor
sărbători împărătești
• Așa se desfășura și
viața Sf. Nectarie în
mănăstirea Sf. Treime
• Anii au trecut, iar roadele duhovnicești se vedeau pretutindeni. Mulțime de
credincioși soseau la mănăstire spre a fi aproape de părintele Nectarie. Mulți
dintre ei veneau la dânsul cu speranța de a fi vindecați, iar după măsura
credinței primeau alinare sau vindecare prin mijlocirea sfântului
• La vârsta de 74 ani părintele Nectarie simțea că timpul despărțirii de cele
pământești se apropiase
• Pe 20 august 1920 a
mers să se închine la
icoana Maicii Domnului
Hrisoleontisas, din
mănăstirea cu același
nume, de cealaltă parte
a muntelui
• După 15 zile, întărit
duhovnicește, a dorit să
se întoarcă acasă la
mănăstirea Sf. Treime.
Pe drum ajungând pe o
culme, de unde se
vedea mănăstirea și
orașul, s-a oprit să se
roage pentru ultima
dată pentru toți
locuitorii insulei
• A îngenunchiat și a rămas multă vreme nemișcat, în extaz. Una dintre maici,
văzând că nu se mai mișcă, s-a speriat și venind l-a atins pe umăr
• Atunci Sfântul i-a spus: „Pentru ce te-ai temut și mai tulburat de la rugăciune?”
Înfricoșată maica s-a retras, iar Sfântul i-a zis iarăși: „Binecuvintez acum pentru
ultima dată mănăstirea noastră, orașul și întrega insulă, deoarece peste puțin
timp voi pleca”. „Unde vă duceți?” Au întrebat maicile. „În ceruri” a răspuns Sf.
Nectarie
• Pentru că starea sănătății părintelui se înrăutățise, maicile l-au dus la spitalulu
din Atena, urmând tratamentul mai bine de o lună
• Fața sa senină le dădea curaj celorlalți bolnavi, îi mângâia cu cuvinte frumoase
și le explica de ce trebuie să treacă oamenii prin diferite suferințe: „drumul
suferinței este un drum izbăvitor atunci când este însoțit de nădejdea în
ajutorul lui Dumnezeu, este curățitor de păcate și spre înțelepțire, este o
asumare a Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos”
• După o lungă și tăcută suferință, în seara zilei de 8 noiembrie 1920, Sf. Nectarie a
trecut la cele veșnice
• Vestea s-a răspândit repede în întreaga insulă, locuitorii erau triști și adunați în
port, așteptau să fie adus acasă trupul neânsuflețit al protectorului lor
• Cu toate acestea, un sentiment de liniște și de speranță îi făcea să înțeleagă că
totuși câștigaseră un mijlocitor cu mare trecere în fața Mântuitorului Hristos