CONJUNCTIVA

ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
PATOLOGIE
 CONJUNCTIVA – ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

• Conjunctiva este o membrană mucoasă mobilă care acoperă suprafaţa interioară a

pleoapelor, suprafeţele interioare şi exterioare ale celei de-a treia pleoape şi
porţiunea anterioară a globului ocular lângă limb (Fig.1).
• Spaţiul căptuşit de conjunctivă se numeşte sacul conjunctival.
Fig. 1 Zonele conjunctivei:
• Conjunctiva palpebrală este strâns legată de suprafaţa interioară a pleoapelor. 1, palpebrală;
2, fornix;
• În fornixul dorsal, conjunctiva este susţinută de o extensie anterioară a tecii 3, a treia pleoapă anterioară;
4, a treia pleoapă posterioară;
muşchiului levator palpebrae şi muşchilor drepţi dorsali. Această bandă deplasează 5, bulbară.
conjunctiva laxă a fornixului împreună cu globul ocular nepermiţând să cadă peste
cornee.
• Conjunctiva bulbară este ataşată lax la episcleră deasupra globului ocular şi este
ancorată mai ferm aproape de limb.
CONJUNCTIVA – ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

• Conjunctiva cuprinde un epiteliu columnar necheratinizat cu celulele sacului conjunctival, delimitat de

substantia propria şi acoperit de filmul lacrimal.
• Filmul lacrimal care acoperă şi hrăneşte corneea este, totodată, un strat esenţial pentru protejarea şi hrănirea
conjunctivei. Modificările în ce priveşte cantitatea sau calitatea filmului lacrimal, vizibile la
keratoconjunctivita sicca, provoacă o deteriorare accentuată a sănătăţii conjunctivei şi corneei. În plus, celulele
sacului conjunctival contribuie la stratul de mucină al filmului lacrimal, care se adună în fornixurile
conjunctivale sub forma unei fibre mucoase.
• Fibra mucoasă migrează medial, colectând particule de praf şi celule pentru a le elimina în final în partea de jos
a canalului nazolacrimal sau pe suprafaţa pielii la cantusul medial. La animalele cu un fornix inferior profund,
(de ex., Setter-ul irlandez, Dobermanul, Collie), fibra mucoasă normală poate fi deosebit de proeminentă,
acumulându-se într-o masă gelatinoasă gri la cantusul medial (aşa-numitul sindrom buzunar cantal medial).
CONJUNCTIVA – PATOLOGIE
HEMORAGIA SUBCONJUNCTIVALĂ
• Hemoragia subconjunctivală poate apărea din cauza unui traumatism sau unei discrazii
sanguine, unui deficit de factor von Willebrand şi din cauza anumitor boli infecţioase.
• Nu necesită tratament, însă se impune o examinare atentă pentru a se stabili dacă au
intervenit modificări intraoculare mai importante.
• Dacă nu există dovezi clare sau un istoric de traumatism, este
indicată o examinare sistemică pentru a stabili cauza hemoragiei
spontane.
CONJUNCTIVA – PATOLOGIE
EDEMUL CONJUNCTIVAL
• În toate cazurile de conjunctivită se observă într-o anumită măsură chemozis sau edem
conjunctival, însă exemplele cele mai critice sunt cele cu traumatisme, hipoproteinemie,
reacţii alergice şi muşcături de insectă.
• Acestea din urmă se tratează cu corticosteroizi topici şi, de obicei, dispar repede. Pentru
agentul etiologic este indicat un tratament specific.
CONJUNCTIVA – PATOLOGIE
CONJUNCTIVITA
• Conjunctivita este frecventă la toate speciile domestice.
• Conjunctivita infecţioasă primară, cauzată de diferite bacterii, virusuri, micoplasme, ciuperci şi paraziţi, afectează mai multe specii.
• Agenţii etiologici pot varia de la agenţi infecţioşi la iritanţi din mediu.
• Semnele sunt hiperemie, chemozis, secreţie oculară, hiperplazie foliculară şi disconfort ocular uşor.
• Privire crucişă sau clipire spasmodică (cunoscută ca „blefarospasm”)
• Înroşire a ţesuturilor umezi ale ochiului (cunoscută ca „hiperemie conjunctivală”)
• Secreţie din ochi; poate fi limpede sau poate conţine mucus şi/sau puroi
• Acumulare de lichid (cunoscută ca „edem”) la nivelul ţesutului umed care acoperă globul ocular (conjunctiva bulbară), în jurul corneei (afecţiune
cunoscută sub denumirea de „chemozis”)
• Formare de foliculi; „foliculii” sunt acumulări de ţesut limfoid situate la suprafaţa ţesutului umed al celei de-a treia pleoape şi al pleoapelor, care
determină aspectul de „piatră de pavaj”; ţesutul limfoid conţine limfocite, un tip de celule albe din sânge care sunt implicate în alergii şi în reacţia la
iritanţi

• De obicei, aspectul conjunctivei nu este suficient de distinct pentru a sugera agentul etiologic, iar diagnosticul specific depinde de istoric,
examinarea fizică, produsele de radare a conjunctivei şi cultura de secreţie conjunctivală, testul Schirmer pentru măsurarea producţiei
lacrimale şi uneori de biopsie.
CONJUNCTIVA – PATOLOGIE
CONJUNCTIVITA
• Conjunctivita unilaterală poate fi cauzată de un corp străin, dacriocistită sau keratoconjunctivita sicca.
• La pisici, herpesvirusul felin 1 (FHV-1), Mycoplasma sau Chlamydia psittaci pot produce conjunctivită care debutează
la un ochi şi devine bilaterală după ~1 săpt. Diagnosticarea specifică se face prin demonstrarea incluziunilor sau
agentului din produsele de radare a conjunctivei.
• Conjunctivita bilaterală este frecventă în infecţiile virale la toate speciile.
• Virusurile herpetice produc conjunctivită la pisici, bovine, cai şi porci. Secreţia purulentă indică o componentă
bacteriană, însă aceasta poate fi condiţionată patogen din cauza debilitării membranei mucoase.
• Iritanţii şi alergenii din mediu sunt cauze obişnuite ale conjunctivitei la toate speciile.
• Dacă este prezent un exudat mucopurulent, este indicat un tratament cu antibiotic topic, dar este posibil să nu fie
curativ dacă sunt implicaţi factori de predispoziţie.
• Factorii mecanici, cum ar fi corpii străini, iritanţii din mediu, paraziţii şi defectele de conformaţie ale pleoapei, trebuie
eliminaţi sau corectaţi.
METODE DE DIAGNOSTICARE

• Cultura bacteriană:
• Se efectuează rareori (nu este prima procedura de diagnosticare)
• Numeroase cauze ale conjunctivitei rezultă din creşterea numărului de bacterii din flora normală sau din dezvoltarea unor
agenţi patogeni comuni. Prin urmare, cauza conjunctivitei nu trebuie atribuită bacteriilor izolate
• Trebuie umezite tampoane în soluţie salină, iar proba trebuie aplicată pe placă cu geloză-sânge sau în bulion nutritiv şi
tioglicolat cât mai curând posibil.

• Produse de radare a conjunctivei:

• Extrem de utile pentru a stabili potenţiala malignitate a celulelor asociate cu masele conjunctivale (cum ar fi carcinomul
celular scuamos).
• Examinare - colorant Giemsa (pentru modificări celulare)/ colorant Gram (bacterii).

• Biopsie conjunctivală:
• Se poate realiza o „biopsie cu incizie” mică a conjunctivei doar cu o anestezie topică. Proba trebuie manipulată cât mai puţin
posibil pentru a se evita modificările artefactuale, trebuie întinsă pe o suprafaţă dreaptă şi fixată pentru procesare histologică.
CONDIŢII GENERALE DE TRATAMENT

• După stabilirea etiologiei şi tratamentului factorilor neconjunctivali (corectarea defectelor pleoapei, eliminarea corpilor străini,
înlocuirea filmului lacrimal deficitar, protecţia împotriva factorilor exogeni), se pot utiliza următorii agenţi terapeutici:
• Antibiotice
• Se garantează întotdeauna analizarea principalei cauze a conjunctivitei înainte de a prescrie doar un antibiotic.
• Antibioticele topice funcţionează numai în cazul conjunctivitei bacteriene primare (relativ rar)

• Corticosteroizi
• Regulă: se utilizează numai în cazul unei tulburări neinfecţioase după corectarea factorilor neconjunctivali.
• Contraindicaţi în majoritatea cazurilor de conjunctivită felină, deoarece marea majoritate sunt de origine virală (FHV şi C. felis)

• Agenţi de curăţare
• Sunt disponibile numeroase soluţii comerciale: este importantă eliminarea secreţiei oculare acumulate pentru a preveni macerarea,
blefarita, dermatita perioculară

• Stabilizatori ai celulelor mastocitare şi antihistaminice de uz topic

• Olopatadina, lodoxamida şi cromoglicatul de sodiu au fost utilizaţi topic pentru a trata conjunctivita alergică şi eozinofilică

• Agenţi vasoactivi
• Rareori utilizaţi; corticosteroizii sunt mai eficienţi şi mai puternici în tratarea cauzei.
CONJUNCTIVA – PATOLOGIE
CONJUNCTIVITA
• Sunt indicate anumite antibiotice pentru infecţiile cu Chlamydia şi Mycoplasma (de ex.,
idoxuridina 1%, adenina arabinozidă 3% sau trifluorotimidina 1% (instilate adesea de
trei–patru ori pe zi şi administrate timp de 7–14 zile) sunt indicate în cazul infecţiilor cu
virus herpetic atunci când sunt implicate atât corneea, cât şi conjunctiva).
• Suplimentarea pe cale orală la pisici cu 250–500 mg de L-Lizină pe zi (plasată de multe
ori în gustări) poate reduce severitatea şi frecvenţa de recidivare a conjunctivitei şi
keratitei cauzate de FHV-1.
CONJUNCTIVITA LA CÂINI
HTTPS://WWW.CLINICIANSBRIEF.COM/ARTICLE/CONJUNCTIVITIS-DOGS
• Cauze
• La câini, infecţiile conjunctivale primare, în special infecţiile bacteriene, sunt rare. Fig. 1 - Tumefiere conjunctivală şi
• Majoritatea infecţiilor sunt cauzate de alte boli sau tulburări care generează inflamaţie şi pot facilita infecţii bacteriene secundare, condiţionate patogen congestie cu secreţie purulentă la un
câine cu conjunctivită. Observaţi că
• Keratoconjunctivita sicca (KCS sau ochiul uscat) 
sunt inflamate conjunctiva palpebrală,
• Poate fi cea mai frecventă cauză de conjunctivită la câini (Figura 1) bulbară şi a celei de-a treia pleoape,
• Reprezintă cauza a 1% din cazurile de conjunctivită, potrivit unui studiu efectuat de Facultăţile de Medicină Veterinară din America de Nord. precum şi corneea.

• Alergii
• Sunt afectaţi ambii ochi, iar prezentarea poate fi sezonieră.
• Pacienţii sunt prezentaţi frecvent cu dermatită atopică asociată.
• Reacţiile de hipersensibilitate locală pot fi cauzate de înţepături de insectă, care pot provoca semne acute, dar de obicei unilaterale. Pot fi asociate şi cu medicaţia oftalmologică
topică.

• Entropion
• Genele şi perii inversaţi se freacă de suprafaţa conjunctivală şi o irită.

• Ectropion
• Expune suprafaţa conjunctivală şi poate provoca iritaţie.

• Anomalii ale genelor (de ex., distichiază, trichiază, cili ectopici) şi frecarea faldurilor nazale de conjunctivă
• Dezvoltarea excesivă a florei normale, în special Staphylococcus spp sau Streptococcus spp
• Alte microorganisme infecţioase, printre care virusuri (de ex., pesta canină, herpesvirusul canin 1), protozoare (Leishmania spp), ciuperci (Blastomyces dermatitidis) şi
paraziţi (de ex., Thelazia spp, Onchocerca spp)
CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• Istoric şi examinare fizică

• De obicei, câinii afectaţi sunt prezentaţi cu un istoric de ochi roşu cauzat de hiperemie
conjunctivală şi secreţie oculară.
• Clienţii pot observa umflarea conjunctivei (adică, chemozis), care poate duce, în unele cazuri,
la ridicarea celei de-a treia pleoape.

• Examinarea fizică, în afară de cea a ochiului(ochilor) este nerelevantă, exceptând cazul în

care conjunctivita este o manifestare a unei afecţiuni sistemice (de ex., pestă canină,
leishmanioză) sau unei atopii. 
CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• Semne clinice
• Semnele clinice sunt în cea mai mare parte nespecifice:
• Hiperemia vaselor conjunctivale (Figura 2)
• Edem conjunctival (adică, chemozis), tumefiere şi îngroşare
• Secreţie oculară, care poate fi seroasă, mucoidă sau purulentă (Figura 3)
• Hipertrofia foliculilor limfoizi, în special pe partea interioară a celei de-a treia pleoape (Figura 4)
• Ulceraţie conjunctivală şi hemoragie subconjunctivală
• Implicare corneană asociată (prezentă la KCS; Figura 5)
• Durere oculară minimă, dar posibil disconfort, sub forma unui uşor blefarospasm
 CONJUNCTIVITA LA CÂINI

Figura 2 Hiperemie
conjunctivală cauzată de
congestia vaselor de sânge
ale conjunctivei la un câine
cu KCS. Observaţi invazia
vasculară a corneei
superficiale.
Figura 3 Secreţie oculară
purulentă, precum şi pigmentaţie
şi vascularizaţie corneană la un
câine cu KC
Figura 4 Hipertrofia foliculilor Figura 5 Secreţie oculară
limfoizi (săgeţile albastre) de purulentă şi vascularizaţie
pe conjunctiva palpebrală la un corneană la un câine cu
câine cu conjunctivită alergică KCS. Observaţi suprafaţa
oculară mată (evidenţiată de
reflexia blitzului camerei),
caracteristică KCS.
CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• DIAGNOSTICARE
• Diagnostic final
• Conjunctivita este rareori o afecţiune primară la câini.
• Trebuie stabilită cauza de bază

• Testul Schirmer pentru măsurarea producţiei lacrimale trebuie efectuat în cazul fiecărui pacient prezentat cu
conjunctivită pentru a diagnostica sau a exclude KCS. 
• Posibilele tulburări calitative ale lacrimilor nu trebuie ignorate şi trebuie excluse prin măsurarea timpului de rupere Figura 6 Distichiază la un câine (săgeţile
al filmului lacrimal şi prin examinarea atentă a glandelor meibomiene pentru semne de meibomianită. roşii). Genele care ies prin orificiile glandelor
meibomiene reprezintă o potenţială sursă de
• Trebuie examinată cu atenţie conformaţia pleoapei prin mărire pentru a exclude entropionul sau ectropionul.
iritaţie conjunctivală.
• Verificaţi suprafaţa oculară pentru a depista perii şi genele care produc iritaţii (Figura 6); suprafaţa
interioară a pleoapei trebuie examinată pentru cili ectopici, iar fornixurile conjunctivale şi aspectul interior al
celei de-a treia pleoape trebuie examinate pentru eventuali corpi străini.
• Evaluaţi pacientul pentru atopie, acordând o atenţie specială pleoapelor, unde ar putea fi prezente semne
dermice de atopie.
• Puteţi lua în calcul un test de provocare conjunctivală folosind alergenii acarienilor de praf.
 CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• Diagnostic diferenţial
• Este indicată o examinare oftalmologică şi sistemică completă pentru a exclude manifestările
oculare ale unor afecţiuni sistemice, cum ar fi pesta canină sau leishmanioza.
• Alte afecţiuni oftalmologice pot provoca tumefierea conjunctivei, dar nu sunt strict definite ca Figura 7 Limfom conjunctival la
inflamaţie conjunctivală. Aceste afecţiuni trebuie considerate diagnostice diferenţiale şi includ: un câine. Această afecţiune poate fi
confundată cu conjunctivita.
• Afecţiuni orbitale (de ex., abces sau tumoare retrobulbară, mucocel) 
• Neoplazie conjunctivală (Figura 7) 
• Inflamaţie sclerală (de ex., sclerită, sclerită necrozantă sau non-necrozantă, sclerită granulomatoasă)
• Grăsime orbitală prolapsată
• Granuloame Onchocerca spp

• Hiperemia conjunctivală este un semn clinic de uveită anterioară şi glaucom.

• Trebuie efectuată o testare corespunzătoare pentru aceste afecţiuni.
CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• Rezultatele analizelor de laborator

• De obicei, rezultatele citologice nu ajută la stabilirea diagnosticului.
• Neutrofilele sunt asociate, de obicei, cu conjunctivita acută (bacteriană sau virală), în timp ce celulele plasmatice şi limfocitele
caracterizează o reacţie imuno-mediată şi cazurile mai cronice.
• Cauzele specifice ale conjunctivitei canine sunt rareori identificate prin citologie.
• Uneori, citologia poate ajuta la diagnosticarea unei reacţii alergice (indicate prin prezenţa de eozinofile) sau unui agent infecţios, cum ar fi
Leishmania spp.
• Alte rezultate histopatologice, inclusiv modificări ale densităţii celulelor sacului conjunctival, hipertrofie papilară şi formarea de
membrane inflamatoare sau pseudomembrane, pot indica, de asemenea, o conjunctivită cronică, dar nu ajută la stabilirea cauzei acesteia.
• Biopsia conjunctivală poate indica faptul că un limfom, nu conjunctivita, este cauza tumefierii conjunctivale.

• Cultura bacteriană şi testarea susceptibităţii nu sunt indicate în planul de diagnostic iniţial, întrucât probele de secreţie oculară
vor indica, de obicei, proliferarea excesivă a organismelor gram-pozitive care fac parte din microbiota conjunctivală normală.
• O astfel de testare trebuie luată în calcul numai în fazele ulterioare, dacă nu este identificată nicio cauză principală, iar infecţia
nu răspunde la tratament.
CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• TRATAMENT
• În majoritatea cazurilor, elementul-cheie pentru un tratament reuşit constă în diagnosticarea corectă şi gestionarea
cauzei principale.
• Producţia lacrimală trebuie mărită şi stabilizată la pacienţii cu KCS prin administrarea de agenţi lacrimomimetici şi
lacrimogeni.
• Conjunctivita cauzată de anomaliile pleoapei sau genelor se rezolvă, de obicei, pe cale chirurgicală.
• Conjunctivita alergică se tratează prin evitarea alergenilor cauzali, prin reducerea artificială a sensibilităţii şi prin
glucocorticoizi şi/sau antihistaminice de uz topic.
• Odată ce afecţiunea primară a fost tratată cu succes, orice inflamaţie sau infecţie conjunctivală reziduală răspunde,
de obicei, la glucocorticoizi topici şi la antibiotice topice cu spectru larg de acţiune.
CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• CONTROL
• Monitorizarea pacientului
• Hipertrofia foliculilor limfatici ai conjunctivei este frecventă şi poate cauza iritaţie locală şi disconfort, chiar şi după ce conjunctivita a
fost tratată cu succes.
• Iritaţia se poate înlătura prin irigare cu soluţie salină şi tratament de susţinere cu dexametazonă topică. 
• Ca alternativă, foliculii pot fi debridaţi folosind tifon uscat sau capătul bont al lamei de bisturiu. 

• Dacă pacientul nu răspunde la tratament sau dacă conjunctivita revine, trebuie reevaluat diagnosticul iniţial, mai degrabă decât
tratamentul ales.
• Complicaţii
• Pot apărea complicaţii în cazul în care nu a fost identificată cauza principală a conjunctivitei.
• De exemplu, pesta canină şi leishmanioza se manifestă ca afecţiuni sistemice; anomaliile pleoapei şi ale genelor şi sindromul de ochi uscat pot
afecta şi corneea provocând keratită sau ulceraţie corneană.

• Dat fiind proximitatea conjunctivei faţă de cornee, conjunctivita infecţioasă poate cuprinde şi corneea, provocând keratoconjunctivită
şi posibil ulceraţie corneană.
CONJUNCTIVITA LA CÂINI

• PROGNOSTIC
• Dacă principala cauză a conjunctivitei a fost identificată şi tratată cu succes, în
majoritatea cazurilor problema se va rezolva prin tratament cu glucocorticoid topic şi/sau
antibiotic topic cu spectru larg de acţiune.
• Dacă principala cauză a conjunctivitei nu a fost identificată şi tratată, glucocorticoizii
topici şi/sau antibioticele topice cu spectru larg vor trata numai simptomele, însă foarte
probabil conjunctivita va reapărea după întreruperea tratamentului.
CONJUNCTIVITA LA PISICI
HTTPS://WWW.CLINICIANSBRIEF.COM/ARTICLE/CONJUNCTIVITIS-CATS

• Cauze
• Agenţi patogeni primari infecţioşi
• Cauza în majoritatea cazurilor de conjunctivită felină

• Herpesvirusul felin tip 1 (FHV-1) 

• Cea mai frecventă cauză de conjunctivită la pisici
• Studiile sugerează că, la nivel mondial, 95% dintre pisici au fost expuse la virus şi cel puţin 80% sunt purtătoare latente ale virusului.

• Chlamydophila felis 
• O cauză frecventă a conjunctivitei, în special la pisicile tinere

• Calicivirusul
• În principal, un agent patogen al căilor respiratorii care poate cauza o formă de conjunctivită uşoară şi de scurtă durată
• Majoritatea pisicilor se vor vindeca spontan.

• Mycoplasma spp 
• Poate fi prezentă la pisicile sănătoase şi se poate dezvolta din cauza coinfecţiei cu FHV-1 sau C felis, ceea ce face problematică semnificaţia sa clinică

• Ţinând cont de prevalenţa lor epidemiologică, în articolul de faţă vor fi analizate numai FHV-1 şi C felis.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

Figura 1 Rinosinuzită, conjunctivită, şi secreţie

• Patofiziologie oculară mucopurulentă la un pacient infectat cu
FHV-1.
• Conjunctivita cauzată de FHV-1
• Afecţiune primară care apare frecvent la pisicile tinere şi este cauzată de expunerea la FHV-1 de tip sălbatic, care se transmite de la o pisică la alta prin
micropicături (deseori de la pisica matură) sau prin obiecte (posibil de la client).
• Infecţia cu FHV-1 se caracterizează prin conjunctivită, simptome la nivelul căilor respiratorii (Figura 1) şi, mai rar, ulceraţie corneană.
• După afecţiunea primară şi care, de obicei, trece de la sine, FHV-1 rămâne în stare latentă pe toată durata de viaţă în ganglionul trigeminal.
• Virusul dispare doar la un număr limitat de pisici.
• Stresul sau un tratament cu steroizi va induce o reactivare ulterioară şi eliminarea virusului şi poate duce la o boală recidivantă.
• Boala recidivantă este, de obicei, mai uşoară decât infecţia primară şi poate afecta corneea, conjunctiva şi/sau sistemul respirator.
• Boala recurentă poate fi citolitică (din cauza replicării virale) şi poate cauza ulceraţie conjunctivală (Figura 2) sau corneană (Figura 3); de asemenea, poate fi
imuno-mediată şi poate cauza keratită stromală (Figura 4) sau conjunctivită cronică limfoplasmacitică.

• Conjunctivită cauzată de C felis

• Pisicile sunt infectate de transmiterea prin aer sau contactul cu pisici sau obiecte infectate.
• Iniţial, infecţia poate fi unilaterală.
• De obicei, se răspândeşte şi la celălalt ochi în decurs de o săptămână, dar în unele cazuri poate rămâne unilaterală.
• Dacă nu este tratată, poate apărea afecţiunea cronică, caracterizată prin conjunctivită membranoasă sau foliculară; sau pisica poate deveni un purtător subclinic şi poate
contribui la răspândirea bolii.
• Se poate dezvolta în mod natural imunitate, iar boala este rareori prezentă la pisici cu vârsta de peste 5 ani.
 CONJUNCTIVITA LA PISICI
Figura 3 Un ulcer cornean profund
Figura 2 Conjunctivită şi ulceraţie conjunctivală (săgeata neagră)
(săgeata neagră) care acoperă parţial
la un pacient infectat cu FHV-1. Deşi C felis poate cauza
pupila (săgeţile roşii) la un pacient
conjunctivită, prezenţa unui ulcer indică o afecţiune virală.
infectat cu FHV-1. Observaţi
conjunctiva congestionată.
Figura 4 Keratită stromală la un pacient
infectat cu FHV-1. Keratita stromală este o
reacţie imuno-mediată a corneei la
particulele virale. Se observă o infiltraţie
stromală alb-gri în corneea axială înconjurată
de vasele sanguine ale corneei.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• Istoric şi examinare fizică

• În cazurile de conjunctivită cauzată de FHV-1, în urma întrebărilor adresate clientului pot ieşi la iveală
evenimente stresante (de ex., mutarea în altă casă, călătorii, introducerea unui nou animal de companie
sau apariţia unui bebeluş în familie) care precedă apariţia semnelor clinice.
• Gestaţia, parturiţia, lactaţia, o boală asociată sau un tratament cu glucocorticoizi poate induce, de asemenea,
eliminarea virală şi recidivarea bolii.

• La puii de pisică cu conjunctivită cauzată de FHV-1, examinarea fizică poate indica semne severe de
afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, inclusiv febră, strănut, rinită şi secreţie nazală purulentă.
• Aceste semne îmbracă o formă mai uşoară în cazurile de conjunctivită cauzată de C felis şi la pisicile adulte cu
conjunctivită cauzată de FHV-1 şi pot include secreţie nazală şi strănut.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• Semne clinice
• Semnele clinice sunt, de obicei, mai severe la afecţiunea primară cauzată de FHV-1 la pisicile tinere şi mai uşoare la
Figura 5 Chemozis şi
afecţiunea cauzată de C felis şi de FHV-1 la pisicile adulte. conjunctivită fără implicare
• Semnele clinice pot ajuta la diferenţierea agenţilor patogeni. corneană la un pacient
infectat cu C felis
• Hiperemia vaselor conjunctivale (adică, ochiul roşu) este, de obicei, mai accentuată în cazul conjunctivitei cauzate de
FHV-1 decât în cazul conjunctivitei cauzate de C felis.
• Edemul conjunctival (chemozis), tumefierea şi îngroşarea sunt, de obicei, mai accentuate în cazul conjunctivitei
cauzate de C felis decât în cazul conjunctivitei cauzate de FHV-1 (Figura 5).
• Secreţia oculară poate fi mucoidă în cazul conjunctivitei cauzate de C felis şi în cazul conjunctivitei cauzate de FHV-1
la pisicile adulte şi purulentă în cazul conjunctivitei cauzate de FHV-1 la pisicile tinere (Figura 1).
• Ulceraţia conjunctivală este caracteristică mai ales afecţiunii cauzate de FHV-1, în special la pisicile tinere (Figura 2). 
• Implicarea corneană şi ulceraţia asociate pot fi observate în cazul conjunctivitei cauzate de FHV-1, însă nu şi în cazul
conjunctivitei cauzate de C felis (Figurile 3 şi 4). '
• În cazurile de conjunctivită se poate constata o durere oculară minimă, însă este probabil prezent un disconfort,
exprimat sub forma blefarospasmului; durerea oculară este însă accentuată în cazurile de ulceraţie corneană.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• DIAGNOSTICARE
• Diagnosticarea clinică
• Comparativ cu infecţia cu C felis, infecţia cu FHV-1 cauzează o hiperemie conjunctivală mai mare şi secreţie oculară, iar simptomele la
nivelul căilor respiratorii sunt, de obicei, mai severe, îndeosebi în afecţiunea primară (Figura 1). 
• O afecţiune recurentă, keratita şi ulceraţia corneană şi conjunctivală reprezintă elemente definitorii certe ale infecţiei cu FHV-1 (Figurile 2-4). 
• Prezenţa simblefaronului, adică aderenţa corneei de conjunctivă, indică o infecţie anterioară cu FHV-1.

• Chemozisul este mai sever în cazul infecţiei cu C felis, decât în cazul infecţiei cu FHV-1 şi reprezintă cel mai evident semn clinic (Figura 5). 
• Deşi infecţia cu C felis este, în general, uşoară, conjunctivita prin chlamydia poate fi persistentă, în special dacă nu este tratată. 
• În fazele cronice, se poate instala conjunctivita membranoasă sau foliculară.

• Diagnosticul se poate baza, de asemenea, pe răspunsul la tratament.

• La pacienţii cu conjunctivită trebuie suspectată întotdeauna implicarea FHV-1.
• La pacienţii cu chemozis acut sau afecţiune cronică, poate fi luată în calcul şi infecţia cu C felis.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• Diagnostice diferenţiale
• Anomalii ale pleoapei şi ale genelor
• Cauze rare de conjunctivită la pisici
• Ochiul uscat (adică, keratoconjunctivita sicca) este, de obicei, o sechelă a infecţiei cu FHV-1, mai degrabă decât o cauză
principală a conjunctivitei feline.

• Calicivirusul, Mycoplasma spp şi Bordetella bronchiseptica

• Conjunctivita lipogranulomatoasă, eozinofilică şi parazitară
• Ochiul roşu
• Semn clinic de uveită anterioară şi glaucom

• Trebuie efectuată o testare corespunzătoare pentru aceste afecţiuni.

CONJUNCTIVITA LA PISICI

• Rezultatele analizelor de laborator

• Printre testele de diagnosticare pentru FHV-1 se numără testul de
imunofluorescenţă pentru anticorpi, izolarea virală a FHV-1 în culturi de celule
feline şi reacţia de polimerizare în lanţ (PCR).
• Rezultatele fals-negative şi fals-pozitive sunt frecvente datorită eliminării subclinice a
Figura 6 Prezenţa unui corp elementar intracitoplasmic într-
o celulă epitelială colectată dintr-un produs de radare a
conjunctivei (săgeată) indică o infecţie cu C felis.

FHV-1 de către animalele sănătoase, eliminării reduse în fazele de recidivare a bolii şi

prevalenţei ridicate a anticorpilor în urma vaccinării şi expunerii.

• Testele de diagnosticare pentru C felis includ PCR şi evaluarea citologică.

Prezenţa corpurilor elementare intracitoplasmice în celulele epiteliale colectate
din produsele de radare a conjunctivei (Figura 6) indică o infecţie cu C felis.
• Aceste corpuri sunt tranzitorii şi pot fi greu de identificat.

• Întrucât utilitatea testelor de diagnosticare este limitată, tratamentul bazat pe

semnele clinice fără confirmarea afecţiunii ce stă la baza acestora reprezintă o
metodă acceptabilă de acţiune în cazul conjunctivitei la pisici.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• TRATAMENT
• În clinică sau ambulatoriu
• Reducerea stresului este importantă în tratarea infecţiei cu FHV-1 şi poate ajuta la
stabilirea tratamentului.
• Unele medicamente antivirale topice necesită administrare frecventă, ceea ce poate amplifica
stresul pacientului. În formele uşoare, este de preferat să nu se prescrie niciun tratament.

• Dacă este posibil, pacienţii care suferă de conjunctivită trebuie să urmeze tratamentul
acasă, unde clienţii pot asigura un mediu benefic şi mai puţin stresant.
 CONJUNCTIVITA LA PISICI

• Medical 
• Tratamentul medical include medicamente antivirale şi antibiotice topice şi cu administrare pe cale orală.
• Conjunctivita cauzată de C felis
• Tratamentul constă în unguent topic care conţine 1% tetraciclină la 6-8 h timp de 1-2 săptămâni
• Studii recente sugerează suplimentarea sau chiar înlocuirea tratamentului topic cu doxiciclină 10 mg/kg pe cale orală
la 24 h timp de 3 săptămâni.
• În cazul pacienţilor cu afecţiuni respiratorii asociate ar putea fi indicat un tratament sistemic.
• Tratamentul sistemic este util, de asemenea, în prevenirea infecţiei bacteriene secundare în cazul conjunctivitei
cauzate de FHV-1.
• Evoluţia rapidă a simptomelor în timpul tratamentului poate sugera faptul că agentul cauzal este C felis.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• Medicamente antivirale topice

• Se administrează, de obicei, de 5-6 ori pe zi, timp de 10 până la 14 zile după dispariţia simptomelor
• Trifluridină 1%, idoxuridină 0,1% şi vidarabină 3%
• Eficienţă variabilă
• Trifluridina are cea mai mare eficienţă şi asigură penetrarea transcorneană, însă poate fi mai iritantă pentru pisici.
• Idoxuridina şi vidarabina sunt mai puţin iritante, dar pot fi mai greu de obţinut, deoarece nu sunt disponibile pe scară largă în comerţ.
• Acestea pot fi comandate de la farmacii cu laborator de preparare.

• Cidofovir 0,5%
• Nu este disponibil în comerţ ca preparat oftalmic
• Foarte eficient in vitro şi in vivo împotriva infecţiei cu FHV-1, tratamentul reducând severitatea semnelor clinice şi a eliminării virale
• Are efecte benefice când este administrat la intervale de 12 h, ceea ce reprezintă un avantaj considerabil comparativ cu alte
medicamente antivirale de uz topic.
• Mai puţin toxic decât alte medicamente antivirale datorită specificităţii relativ ridicate pentru proteinele implicate în replicarea virală,
nu pentru cele gazdă
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• Tratamentul antiviral sistemic

• Famciclovir
• Un promedicament al penciclovirului
• Sigur şi eficient în tratarea conjunctivitei cauzate de FHV-1
• Doza recomandată este de 90 mg/kg la 12 h

• Toate medicamentele antivirale sistemice şi topice din prezent sunt virustatice şi îşi fac efectul interferând cu replicarea activă a ADN-ului viral.
• Sunt ineficiente în eradicarea infecţiei latente.
• Administrarea de medicamente antivirale poate prezenta o toxicitate considerabilă din cauza localizării intracelulare a virusului şi incapacităţii medicamentelor disponibile de a ţinti
în mod selectiv replicarea virală, nu celula gazdă.

• Multe medicamente antivirale disponibile în comerţ, în special aciclovirul, sunt eficiente împotriva virusului herpes simplex uman, însă ineficiente împotriva FHV-1.
• Altele, cum ar fi valaciclovir, pot fi toxice pentru pisici şi nu trebuie utilizate.

• Pentru majoritatea pacienţilor este deosebit de benefică aplicarea unor preparate sub formă de lacrimi artificiale de înaltă calitate (de ex., hialuronat), deoarece infecţia
cu FHV-1 reduce celulele sacului conjunctival şi determină tulburări calitative ale filmului lacrimal.
• Utilizarea de glucocorticoid în cazul pisicilor trebuie analizată cu atenţie, deoarece aceste medicamente pot induce şi eliminarea virală.
• Atunci când tratamentul cu glucocorticoid este inevitabil (de ex., la pacienţii cu keratită eozinofilică sau uveită anterioară), trebuie asigurat un tratament antiviral asociat, iar
pacientul trebuie monitorizat îndeaproape pentru o eventuală recidivare a bolii.
• Întrucât infecţia cu FHV-1 poate fi reactivată în timpul imunosupresării, prognosticul este slab în cazul pacienţilor imunosupresaţi (de ex., cei cu virusul leucemiei feline sau cu
virusul imunodeficienţei feline).
 CONJUNCTIVITA LA PISICI

Figura 7 Simblefaronul, adică aderarea corneei de conjunctivă,

reprezintă o complicaţie frecventă a keratoconjunctivitei cauzate de
FHV-1. În acest caz, cea mai mare parte a corneei este acoperită din
• Educarea clientului cauza aderenţelor conjunctivei bulbare (săgeţile roşii). Sunt prezente,
de asemenea, aderenţe între conjunctiva bulbară a pleoapei a treia şi
• Clienţii trebuie informaţi că: cornee (săgeata verde).

• Medicamentele antivirale sunt ineficiente împotriva infecţiei latente cu FHV-1.

• Virusul dispare la puţine pisici şi rămâne latent la majoritatea pacienţilor.
• Recidiva este posibilă, chiar şi după dispariţia semnelor clinice, mai ales la pisicile care sunt supuse la stres.

• CONTROL ŞI COMPLICAŢII
• Tratamentul trebuie continuat timp de 2 săptămâni de la dispariţia semnelor clinice, iar pacientul trebuie examinat
din nou.
• FHV-1 este implicat în patogeneza sechestrului cornean, keratitei eozinofilice şi sindromului de ochi uscat.
• Acestea trebuie considerate posibile sechele ale infecţiei.
• La pisicile tinere, keratoconjunctivita cauzată de FHV-1 poate provoca ulceraţie la nivelul corneei şi al conjunctivei. 
• Aceste ţesuturi ulcerate pot adera între ele formând simblefaron (Figura 7), care este dificil de tratat şi necesită intervenţie chirurgicală.
CONJUNCTIVITA LA PISICI

• PROGNOSTIC
• Majoritatea pacienţilor infectaţi cu FHV-1 vor rămâne purtători ai virusului.
• Recidiva este posibilă, mai ales în cazul pacienţilor expuşi unui mediu stresant.

• Pisicile pot fi, de asemenea, purtătoare subclinice ale C felis.

• Starea de purtător nu se caracterizează printr-o boală recurentă, ci contribuie la răspândirea
infecţiei cu C felis la alte pisici.