Sunteți pe pagina 1din 16

Cluburile Tinerilor HoltIS

Înființarea Cluburilor Tinerilor HoltIS este o


inițiativă a Asociației HoltIS, în cadrul proiectului
„Improving parenting and child participation:
facilitating transition from lower to upper
secondary education” desfășurată în parteneriat
cu Reprezentața UNICEF în România.
SCOP
Încurajarea participării active a tinerilor în comunitate
prin desfăşurarea de activităţi menite să dezvolte
abilităţile sociale, spiritul civic şi lucrul în echipă şi să
dezvolte sentimentul de apartenenţă la un grup.
MISIUNE
Cluburile au ca misiune implicarea tuturor elevilor/tinerilor
din unităţile de învăţământ implicate în proiect, din clasele
V-VIII, IX-XII, în activităţile desfășurate în cadrul cluburilor,
indiferent de rasă, etnie, gen, limbă, naţionalitate, situaţie
materială şi gradul sau tipul de deficienţă.
OBIECTIVE
Dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor de conducere şi responsabilizare a membrilor cluburilor;

Dezvoltarea abilităţilor de socializare şi relaţionare a membrilor cluburilor;

Stimularea creativităţii şi rezolvarea de probleme;

Promovarea diversităţii în rândul comunităţii;

Susţinerea interesului superior al copilului în comunitatea şcolară şi comunitatea locală;

Implementarea proiectelor de succes care să răspundă nevoilor comunităţii;

Menţinerea şi sporirea numărului de membri.


PRINCIPII
Toate activităţile desfăşurate de membrii cluburilor au la bază principiile următoare:
Dezvoltarea abilităților de conducere - leadership;
Principiul diversității;
Principiul non-discriminării;
Principiul toleranței;
Principiul egalității de şanse;
Centrarea pe succese.
Trăsăturile de caracter ale membrului
Clubului HoltIS sunt:
Generos; Echilibrat;

Flexibil; Prietenos;

Tolerant; Cu spirit de echipa/Colegialitate;

Spiritual; Să stimuleze şi să sprijine iniţiativele


membrilor;
Conciliant;
Să reprezinte o sursă de încurajare şi de
Creativ;
motivare.
MEMBRII CLUBURILOR
Este eligibil pentru poziţia de membru
oricine cu vârsta între 12 ani (împliniţi) -
19 ani, din unităţile de învăţământ
implicate în proiect, indiferent de etnie,
rasă, naţionalitate, gen, situaţie materială,
religie, limbă, tipul sau gradul de
deficienţă.
ORGANIZAREA ŞI FUNCȚIONAREA
CLUBURILOR

Comitetul de Conducere este format din:

Preşedinte;

Vicepreşedinte;

Viitor preşedinte;

Secretar;

Trezorier.
Ce face un Președinte de Club?
• Organizarea întâlnirilor cu ceilalţi membri ai Comitetului de Conducere;
• Realizarea unui plan pe baza căruia se vor desfăşura activităţile clubului;
• Delegarea responsabilităţilor în cadrul proiectelor şi a diverselor
evenimente organizate de club;
• Soluţionarea disputelor legate de club într-un mod amiabil;
• Organizarea internă a clubului şi conduita membrilor săi;
• Supravegherea completă a fondurilor şi colaborarea cu trezorierul în
privinţa bugetului;
• Pregătirea succesorului în preluarea funcţiei de preşedinte pentru
aisgurarea unei tranziţii de succes;
• Solicitarea unui feedback din partea membrilor în cadrul adunării generale.
Pentru a deveni membru, cadidatul trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:

Să participe timp de trei luni de zile în activităţile clubului în calitate de voluntar;

Să vină cu o propunere de proiect înainte de acceptarea în club;

Să îşi depună CV-ul şi o scrisoare de intenţie;

Să fie susţinut de cel puţin doi membri care trebuie să îl propună ca şi candidat în cadrul

unei întâlniri generale;

Candidatul devine membru activ dacă este votat de 50% + 1 din totalul de membri

prezenţi, cu condiţia să fie îndeplinit cvorumul (50% +1 membri prezenţi);

Cunoaşterea regulamentului clubului.


STRUCTURA ANULUI HOLTISIAN
LUNA EDUCAŢIEI ŞI INOVAŢIEI (corespondentă Lunii Septembrie);
LUNA COMUNITĂŢII (corespondentă Lunii Octombrie);
LUNA TOLERANŢEI (corespondentă Lunii Noiembrie);
LUNA GENEROZITĂŢII (corespondentă Lunii Decembrie);
LUNA SĂNĂTĂŢII (corespondentă Lunii Ianuarie);
LUNA IUBIRII ŞI DANSULUI (corespondentă Lunii Februarie);
LUNA VOCAŢIEI ŞI A ORIENTĂRII ÎN CARIERĂ (corespondentă Lunii Martie);
LUNA MEDIULUI (corespondentă Lunii Aprilie);
LUNA FAMILIEI (corespondentă Lunii Mai);
LUNA SPORTULUI (corespondentă Lunii Iunie);
VACANŢĂ (corespondentă Lunilor Iulie şi August).
ÎNTÂLNIRILE CLUBULUI

Întâlnirile săptămânale - se vor organiza


întâlniri săptămânale, datele fiind stabilite în
cadrul întâlnirii lunare în funcţie de activităţile
propuse.
Întâlnirile lunare - Aceste întâlniri se vor
organiza lunar, într-o locaţie stabilită în
prealabil de fiecare club, în aceeaşi zi a lunii,
la aceeaşi oră (exemplu: 1 septembrie, ora
12:00, locaţie: Sala de lectură).
Întâlnirea anuală - se va ţine în penultima
săptămână din luna iunie, nu mai târziu de 21
iunie, unde se vor organiza alegeri pentru
funcţiile din Comitetul de Conducere.
Sesiune de întrebări și răspunsuri
MULȚUMIM!

S-ar putea să vă placă și