Tudor Arghezi este unul dintre cei mai prolifici autori din literatura română şi

unul dintre poeții cu o importantă contribuție la dezvoltarea liricii românești.

Cultivă grotescul, trivialul, atrocele, monstruosul alături de grațios, tonalități
tragice, sumbre alături de optimism și încrederea în oameni.

Titlul poeziei semnifică ideea de moștenire literară.

Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată
ca moștenire unui fiu spiritual.
Textul poetic este structurat în cinci strofe cu număr inegal de versuri,
încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.
Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat / dialog imaginar
între tată și fiu, între străbuni și urmași, între rob și Domn, tot atâtea ipostaze
ale eului liric.
Se evidențiază prezența metonimiei : ”sapa-n condei și brazda-n călimară”
(simbol pentru munca fizică / modalități poetice tradiționale(sapa) și simbolul
muncii intelectuale/ mijloacele poetice moderne(condeiul).
Sunt prezente și motive literare din câmpul semantic al trudei. Actul poetic e
TESTAMENT comparabil cu munca țăranului, deoarece presupune trudă și efort.
Se remarcă ideea dominantă a concepției argheziene – estetica urâtului –
cititorul fiind provocat inițial să mediteze asupra urâtului existenței.
De Tudor Arghezi
Nechita