Sunteți pe pagina 1din 11

PARTICULARITATI AL STILULUI

DE VIATA LA PACIENTII CU
CANCER

STUDENTI:
ELENA ALEXANDRA CATRINA
ANAMARIA ILIE(CIMPOESU)
Introducere
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, calitatea vieţii este
definită ca fiind percepţia de către oameni a poziţiei lor în viaţă, în
relaţie cu scopurile lor şi cu sistemul de valori pe care ei l-au acceptat.

Prin calitatea vieţii, în medicină se înţelege bunăstarea fizică,


psihică şi socială, precum şi capacitatea pacienţilor de a-şi îndeplini
sarcinile obişnuite, în existenţa lor cotidiană.

(Garland, 1999).
Perspectiva psihologicǎ a calitǎţii vieţii se referǎ la percepţiile,
evaluǎrile şi strategiile pe care individul le aplicǎ în situaţia în care se
aflǎ, privind în principal latura subiectivǎ.

În perspectiva sociologico-politicǎ, interesul cade, în primul rând, pe


determinarea factorilor obiectivi care sunt responsabili de variaţia
calitǎţii vieţii şi a strategiilor social-politice de acţiune, în vederea
sporirii acesteia.

( Prieto, 2005)
Domenii ale calitatii vietii la
pacienţii cu cancer
♦ Stare de bine fizică
♦ Stare de bine psihologică
♦ Stare de bine socială
♦ Stare de bine spirituală
(Ferrell, Dow & Grant, 1995):
Ferrell, Dow şi Grant (1995)
Spiritualitatea
Diagnosticul de cancer la o persoană aduce schimbări majore în
viața acesteia și ridică de cele mai multe ori intrebări referitoare la
sensul și scopul vietii.

.(Canada,Parker ,de Moor, Basen-Engquist, Ramondetta &


Cohen,2006)
Suportul emotional
Aceasta abordare terapeutica acorda pacienţilor oportunitatea de a exterioriza
multiplele sentimente şi emoţii care au apărut odată cu diagnosticarea bolii şi
iniţierea tratamentului. Efectul benefic rezulta şi din faptul că pacienţii învaţă unii
de la ceilalţi să exprime ceea ce simt, dar descoperă că au emotii si trăiri similare.

Fawzy, 1998).
Psihoterapia in randul pacientiilor
oncologici
 ameliorarea durerii emotionale,
 explorarea si prelucrarea emotiilor legate de boala,
 scaderea sentimentului de izolare trait de pacient,
 pastrarea/cresterea valorizarii acestuia,
 recastigarea sentimentului de control si de competenta.

(Review Langeveld, Stam, Grootenhuis & Last, 2002).


Concluzii
Diagnosticarea unei afecţiuni maligne, evoluţia bolii şi multitudinea de
investigaţii şi tratamente pe care le parcurge un pacient oncologic reprezintă
tot atâtea surse de stres emoţional şi afectiv.

Prin ascultare empatica si prin stabilirea unui contact autentic cu


aceste trairi, terapeutul poate exercita o influenta asupra lor, ajutand
pacientul sa le poata controla in cele din urma
Bibliografie

Canada, A.L., Parker, P.A., de Moor, J.S., Basen-Engquist, K., Ramondetta,


L.M. , Cohen, L. (2006), Active coping mediates the association between
religion/spirituality and quality of life in ovarian cancer, Gynecologic
Oncology, 101:102-10

Fawzy, F.I, Fawzy, N.W., (1998). Psychoeducational Interventions.


In:Jimmie C. Holland,ed. Psycho-oncology. New York: Oxford University
Press;.p.767-92.
 
Vă multumim !

S-ar putea să vă placă și