INFLAMAŢIA

OBIECTIVE
• Debutul, etapele, evoluția și principalele evenimente(vasculare și
celulare) în evoluția histologică a inflamației acute

• Participarea celulară și vasculară

• Rolul diferiților mediatori chimici ai inflamației acute

• Vindecarea inflamației acute

•
• Tipuri morfologice ale inflamației acute

• Cauzele și patologia inflamației cronice și granulomatoase

Inflamaţia este o reacţie complexă, nespecifică de
apărare , de protecție a organismului apărută în
urma pătrunderii unor agenţi patogeni într-un
ţesut sănătos, care au o intensitate suficient de
mare pentru a produce leziuni tisulare.

Acest răspuns se realizează prin participare

vasculară și celulară, mediată de componente
plasmatice și are ca scop izolarea, distrugerea și
eliminarea agentului patogen.
 Alte definiții
O reacție complexă în țesuturi care constă în principal
din răspunsurile vaselor sanguine și leucocitelor.
-Robbins și Cotrans.
Un răspuns protector declanșat de mediatorii
inflamatori (interleukine, factor de necroză tumorală).

Un răspuns protector localizat, provocat de rănire

sau distrugerea țesuturilor, care servește la
distrugerea, diluarea sau fragmentarea atât a
agentului dăunător, cât și a țesutului afectat.
Cea mai veche referire la inflamație din literatura
medicală veche este în Papyrusul Smith din jurul
anului 3000 B.C. Egipt

Folosirea unui simbol al flacării, arată că vechii

egipteni asociau inflamația cu căldura.

Grecii vechi au folosit termenul "flegmonh" pentru

a însemna inflamația, - "a arde"
Inflamație - latină, "înflammō" - "aprindeți"
 CORNELIUS CELSUS
 Functio laesa
 Rubor
 Calor
 Dolor
 Tumor

John Hunter (surgeon in 1793)

“inflammation as a non-specific
body response”

Rudolf Virchow

Robbins And Cotran, Pathologic basics of

diseases,2005, 7th ed
 Julius Cohnheim(1889)
PRIMA DESCRIERE MICROSCOPICĂ
AINFLAMAȚIEI

Elie Metchnikoff(1880S)
FAGOCITOZA

Paul Ehrlich and Metchinikoff

TEORIA IMUNITĂȚII

Thomas Lewis
A DEMONSTRAT ROLUL MEDIATORILOR ÎN
MODIFICĂRILE LOCALE

Robbins And Cotran, Pathologic basics of

diseases,2005, 7th ed
 Participanți
Localizare - ţesutul conjunctiv vascularizat:
 Plasma şi celulele circulante
(neutrofile,eozinofile, limfocite, monocite,
plachete)
 Constituienţi ai pereţilor vasculari: EV şi
membrana bazală (colagen de tip IV, laminina,
fibronectina, proteoglicani)
 Matricea extracel:
 proteine fibrilare structurale (colagen,
elastină)
 glicoproteine adezive (fibronectină, laminină,
colagen nefibrilar)
 proteoglicani
 Celule din jurul vaselor: mastocite, macrofage,
fibroblaste.
 Leziuni tisulare
Etapa de declanșare

Vascular Mediatori Celular

Permeab. Neutrofile,
Histamină, bazofile,
Vasodilatație kinine, PG, eozinofile,
leucotriene, mastocite,
complement, macrofage, Etapa
Flux sang. efectorie,
citokine, TNF, limfocite
PAF de amplificare

Exudat Fagocitoza

Căld. roșeață

Edem
Etapa de finalizare

Inflamație cronică Restituțio ad Cicatrizare

integrum
• În procesul inflamator au loc modificări cu
• caracter de apărare(celulare, vasculare,
metabolice)
• cu caracter agresional(alterative)
• Local şi sistemic

Indicarea unei inflamaţii localizate la un organ se

face prin adăugarea sufixului “ită” la denumirea
latină a organului:
• gastrită, colită, cistită, etc.
• Excepţie: pneumonia, pleurezia
Reacţia inflamatorie poate fi produsă de:
• leziuni tisulare prin agenţi fizici(temperaturi extreme ,
radiaţii), traumatisme şi agenţi chimici: acizi, substanţe
corozive, endogeni(acizi, biliari, uree, amoniac, glucoză) etc.
• microorganisme: bacterii, virusuri, paraziţi;
• reacţii de hipersensibilitate(paraziţi, b. Koch, polen,
cristale de siliciu)
• distrugeri tisulare (infarctul), hipoxia
• Există agenţi patogeni cu proprietăţi imunogene ce pot
genera răspunsuri imune sau autoimune
• Corpi străini
 SECVENȚA EVENIMENTELOR

• HISTOLOGIE NORMALĂ  VASODILATAȚIE 

• PERMEABILITATE VASCULARĂ CRESCUTĂ 
• EXUDAȚIE 
• MARGINAȚIA, ROSTOGOLIREA, ADEZIUNEA 
• DIAPEDEZA CHEMOTAXIA  ACTIVAREA PMN

• FAGOCITOZA: Recunoașterea, Atașarea,
Înglobarea, Uciderea (degradarea sau digestia) 
• FINALIZARE
• REPARAȚIE 100%, CICATRIZARE SAU INFLAMAȚIA
CRONICĂ
 Tipul inflamaţiei depinde de
• felul agentului patogen
• de particularităţile reactive ale organului sau
ţesutului lezat
• de reactivitatea organismului în întregime

Se descriu trei etape ale procesului inflamator:

• declanşarea
• efectuarea
• vindecarea
 ACUTĂ
Debut rapid
Durată scurtă
Neutrofile
Exudat
AȚ I E
AM
NFL
Reparare
I
CRONICĂ
Debut lent
Durată lungă
Limfocite și
macrofage
Proliferare de vase
Inflamație și reparare
concomitentă
 Inflamația acută

Inflamația acută reprezintă un răspuns rapid ce

duce la migrarea leucocitelor şi a proteinelor
plasmatice, cum ar fi anticorpii, la locul infecţiei
sau a leziunii tisulare.
 SEROASĂ

FIBRINOASĂ

MEMBRANOASĂ
INFLAMAȚIA ACUTĂ
CATARALĂ

HEMORAGICĂ

PURULENTĂ
INFLAMAȚIA ACUTĂ

EVENIMENTE VASCULARE

EVENIMENTE CELULARE

MEDIATORII CHIMICI
 Fazele inflamației acute
 Inițiere, declanșare:
stimulare (leziune) cu modificări în
microcirculație
modificări structurale care conduc la
extravazarea fluidelor
migrarea leucocitelor

 Amplificare și efectuare:
mediatorii chimici (plasmatici și celulari) sunt
activați și amplificați

 Terminare:
inhibarea specifică sau disiparea mediatorilor
 Modificări locale în inflamaţie
Etapa de declanşare a procesului inflamator

• La contactul cu agentul patogen se activează

aparatul locomotor celular din citoplasma
periferică, de sub membrană (principalele elemente
sunt actina şi miozina) ce va determina creşterea
numerică şi a activităţii biologice a celulelor din
ţesutul afectat în scopul neutralizării, vindecării şi
limitării consecinţelor agenţilor etiologici
activare aparat locomotor celular din citoplasma
periferică, de sub membrană (principalele
elemente sunt actina şi miozina)

creşterea numerică şi a activităţii biologice a

celulelor din ţesutul afectat

neutralizare, vindecare şi limitării consecinţelor

agenţilor etiologici
 Modificări locale în inflamaţie
Etapa de declanşare a procesului inflamator

• Declanşarea procesului inflamator se face prin două tipuri de

modificări:
• stimularea terminaţiilor nervoase senzitive ce produc prin
reflex de axon creşterea calibrului vaselor mici şi a capilarelor
• alterări iniţiale ale ţesutului interstiţial, ale vaselor mici,
colagenul, proteinele necolagenice şi ale celulelor
parenchimatoase
• aceste alterări activează sau eliberează mediatori şi enzime
ce reprezintă mecanismul de declanşare a inflamaţiei
• au loc modificări vasculare, celulare şi umorale, ce reprezintă
subetapele procesului inflamator

• Corpul va acţiona strict pentru a minimaliza distrugerile

tisulare
 Declanşarea procesului
inflamator

stimularea terminaţiilor alterări iniţiale ale

nervoase senzitive ce
produc prin reflex de axon
creşterea calibrului vaselor
mici şi a capilarelor
ţesutului interstiţial, ale
vaselor mici, colagenul,
proteinele necolagenice şi
ale celulelor
parenchimatoase

aceste alterări activează sau eliberează

mediatori şi enzime ce reprezintă
mecanismul de declanşare a inflamaţiei

vasculare modificări celulare

umorale
macrofagele tisulare şi monocitele sanguine activate
eliberează “citokine de alarmă”- mediatori ca IL-1, IL-
2, TNF ce vor acţiona la distanţă

local au loc modificări ale colagenului şi a proteinelor

necolagenice de către proteazele şi hidrolazele
eliberate(enzime lizozomale) determină eliberarea
unui alt val de citokine

 unele dintre ele prin proteinele denaturate şi resturi

peptidice au acţiune chemotactică controlând
migrarea celulelor la ţesutul afectat

după migrare toate leucocitele sintetizează şi

eliberează citokine proprii (al treilea val)

Trăsătura histologică a inflamaţiei este

infiltratul leucocitar
 Etapa efectorie
Componente majore ale Inflamaţiei acute

• modificarea calibrului vascular ce duce la creşterea

fluxului de sânge

• modificări ale microvascularizaţiei ce permit

transudația proteinelor plasmatice şi leucocitelor

• migrarea leucocitelor din microcirculaţie,

acumularea lor la locul leziunii, activarea lor cu
scopul de a elimina agentul patogen.
 Etapa efectorie

MODIFICĂRI
FLUX VASCULARE CALIBRU

PERMEABILITATE
 EVENIMENTE VASCULARE

Vasodilația
• Modificări ale fluxului sanguin și a diametrelor
vaselor
• Inițial o scurtă vasoconstricție(sec, min) arteriolară
urmată de vasodilație , creşte viteza de circulaţie
şi debitul sanguin de 10 ori
• se poduce căldură și roșeață prin
deschiderea patului microvascular
• Crește presiunea intravasculară și produce un
transudat precoce (filtrat plasmatic sărac în
proteine) în interstițiu (permeabilitatea vasculară
încă nu este crescută)
 STAZĂ

ÎNCETINIREA CIRCULAȚIEI

CREȘTEREA FLUXULUI
(VASODIALAȚIE)

VASOCONSTRICȚIE

Rubin E, Farber J L, Essential pathology,

1990, 1st edition
 Creșterea permeabilității vasculare

• cauzează edemul
• Contracţia celulelor endoteliale ce are ca rezultat creşterea
spaţiilor interendoteliale ca răspuns la mediatori chimici.
• Este un răspuns imediat, trecător, de scurtă durată (15–30
minute).
• În cazul unor leziuni uşoare ex. arsuri solare, radiaţii x sau
ultraviolete, anumite toxine bacteriene, inflamaţia apare cu
o întârziere de 2 până la 12 hours, cu o durată de la câteva
ore la câteva zile.
• Creşterea transportului de fluide şi proteine, numit
transcitoză, prin celula endotelială.
• Creșterea permeabilității vasculare
 transudatul este înlocuit de exudat (bogat în proteine)
 creșterea presiunii osmotice interstițiale contribuie la
edem (apă și ioni)
 Mecanismele care produc creșterea
permeabilității vasculare
• răspunsul imediat tranzitoriu = contracția celulelor
endoteliale și lărgirea spațiilor intercelulare la nivelul
venulelor prin acțiunea histaminei, bradikininei și a
leukotrienelor ce produc un răspuns scurt (15 – 30 min)

• Citokinele (TNF, IL-1) induc retracția juncțiunilor celulelor

endoteliale prin reorganizarea citoscheletului (la 4 – 6 ore
dupa leziune și durează 24 ore sau mai mult)

• răspuns imediat prelungit în leziunile severe unde pot

produce distrugerea imediată și directă a celulelor
endoteliale (necroză, detașare) ducând la creșterea
permeabilității până când sunt reparate
• răspuns prelungit întârziat cu distrugere întârziată
(leziune termică, UV) sau prin unele toxine bacteriene

• leziunea celulelor endoteliale dependentă de leucocite

când prin marginația și aderarea leucocitelor la endoteliul
pot distruge endoteliul prin activarea și eliberarea de
radicali liberi de oxigen și enzime proteolitice

• anumiți mediatori (Vascular endothelial growth

factor (VEGF) pot produce creșterea transcitozei via
vezicule intracelulare care călătoresc de la suprafaţa
luminală către cea bazală a celulelei endoteliale.
Exudatul inflamator determină modificări:
 intracapilar prin fuga unei părţi din plasmă creşte
vâscozitatea sângelui, se produce staza ce favorizează
sedimentarea hematiilor, favorizează adeziunea şi
agregarea plachetară, marginaţia leucocitară şi diapedeza
 în ţesuturile învecinate unde se acumulează: amine,
proteine, glicoproteine
Are și funcţie de apărare:
1. diluează substanţele toxice; neutralizează toxine,
microbi, Ac; antibacterian
2. concură la formarea barierei fibrino-imuno-leucocitară
ce rezultă din depunerea de mase fibrinoide din
fibrinogenul extravazat la periferia focarului inflamator
3. limitează trecerea substanţelor toxice şi a microbilor din
zona inflamată în circulaţia generală
Modificări ale vitezei de circulaţie a sângelui
 faza de vasodilataţie activă când debitul este mult
crescut
 fază de scădere a vitezei sângelui datorită
vasodilataţiei paralitice urmare:
 acumulării unor produşi locali de catabolism
ce scad tonusul vascular
 îngreunării circulaţiei sanguine datorită
comprimării venulelor de către exudat,
tumefierea endoteliului datorită acidozei locale
creşterea vâscozităţii sângelui prin agregarea
trombocitelor şi a hematiilor
Staza sanguină are următoarele efecte:
 favorizează CIVD,
 contribuie la formarea exudatului inflamator,
 favorizează marginaţia leucocitelor la EV,
 hipoxie, cu acumularea unor produşi de
catabolism, blocarea microcirculaţiei
 leziuni ale EV care vor creşte permeabilitatea
vasculară
Din modificările vasculare rezultă semnele
inflamaţiei:
 calor(T.crescută),
 tumor(tumefiere),
 dolor(durere),
 rubor,
 funcţio laesa(pierderea funcţiei)
 Etapa efectorie a procesului inflamator
Evenimentele leucocitare
Faza celulară a răspunsului inflamator

• Neutrofilele(60-70%) intervin în inflamaţia acută, aparţin

granulocitelor polimorfonucleare, au nucleu tri sau pentalobat,
sunt primele care ajung în zona lezată părăsind vasele prin
diapedeză(90min)
• Funcţia principală a neutrofilelor este fagocitarea şi
distrugerea bacteriilor prin enzime lizozomale ca:
– mieloperoxidaza ,hidrolazele acide
– proteazele(degradează elastina, colagenul, proteinele
membranare)
– lizozimul(muramidaza hidrolizează componentele
microorganismelor)
– proteinele cationice(inhibă creşterea bacteriilor, influenţează
chemotaxia monocitelor şi cresc permeabilitatea capilară)
• Bazofilele(0,3-0,5%), prezintă granulaţii citoplasmatice care conţin:
histamina, heparina, substanţa lent reactiva a anafilaxiei SRS-A.
Intervin in inflamaţie mai ales in reacţiile de hipersensibilitate de
tip I şi tip IV, dar şi în stres.

• Eozinofilele (1-3%) prezintă granulaţii citoplasmatice care conţin:

enzime hidrolitice, histamina şi arilsulfataza B ce inactivează SRS-
A.
• Se găsesc în ţesuturi în stări de hipersensibilitate şi sângele periferic
în alergii sau parazitoze.
• În anafilaxie răspund la acţiunea factorului chemotactic pentru
eozinofile(ECF) eliberat de mastocitele sensibilizate de Ig E. Pot
avea o funcţie minoră fagocitară.

• Mastocitele se găsesc în ţesutul conjunctiv al vaselor mici. Prezintă

granulaţii ce conţin: histamina, heparina şi SRS-A. eliberează ECF
• Ca agenţi etiologici ai inflamaţiei determină eliberarea histaminei
din mastocite
• Macrofagele(3-5%), aparţin fagocitelor
mononucleare(sistemului monocitar - macrofag sau
sistemului reticulo-endotelial), derivă din monocitele care
au părăsit sângele periferic(în 5 ore ajung în circulaţie)
• Din ele fac parte:
• macrofagele alveolare , macrofagele pleurale şi
peritoneale
• celule Kuppfer (ficat), celule mezangiale (renale)
• macrofagele fixe şi mobile din ganglionii limfatici, splina,
măduvă osoasă
• Funcţiile cele mai importante sunt:
• fagocitoza
• imunitate
• repararea ţesuturilor după inflamaţie
• Sunt foarte active în stadiile secundare ale inflamaţiei
acute şi în stările inflamatorii cronice
• Macrofagele sunt implicate în răspunsul imun prin iniţierea
răspunsului imun şi activarea LT
• In procesul de fagocitoză macrofagul prelucrează
componenta antigenică din interiorul vacuolei, prezintă Ag.
prelucrat celular TH împreună cu CMH (complexul major de
histocompatibilitate)
• Macrofagele eliberează IL-1 care stimulează eliberarea de
IL-2 din LTH pentru activarea L.T.
• Limfocitele T activate(prin eliberarea de limfokine) produc
mobilizarea şi activează macrofagele care vor ataca şi
distruge microorganismele fără a ţine cont de învelişul
antigenic
• Macrofagele activează şi L.B. prin IL-1
• Macrofagele eliberează şi:
• CSF- factor de stimulare a coloniilor,
• TNF- factor de necroză tumorală,
• interferonul alfa care împiedică replicarea
virusurilor,
• precursori ai PG care împreună cu IL-1 induc febră şi
leucocitoză.
• Macrofagele participă la procesul de reparare şi
vindecare a plăgilor prin îndepărtarea resturilor şi
prin eliberarea factorului de proliferare a
fibroblastelor
Limfocitele participă în toate tipurile de inflamaţie.

 limfocitele T(L.T.), reprezintă 70%, cu următoarele funcţii:

 produc şi eliberează limfokine(mediatori nespecifici ai
inflamaţiei),
 atrag în procesul inflamator macrofage şi bazofile;
 produc liza celulelor ţintă (L.T citotoxice) şi iniţiază reacţiile de
hipersensibilitate întârziată (L.T. sensibilizate)

• limfocitele B (25%), sub acţiunea Ag. se pot transforma în

plasmocite producătoare de Ac(fiecare sintetizează un tip de Ac).
În inflamaţie intervin prin neutralizarea toxinelor bacteriene,
opsonizare, şi bacterioliză în prezenţa complementului

• celulele nule(5%), sunt limfocite toxice la care le lipsesc Ag. de

suprafaţă
• Leucocitele care intervin în inflamaţie parcurg
următoarele etape:
• extravazare din lumenul vaselor în spaţiul
extravascular prin
– marginaţie şi rulare
– aderare
– diapedeză şi migrarea în interstiţiu
• chemotaxia şi activarea
• fagocitoza şi degranularea
• urmate de modificări tisulare induse de leucocit
Extravazarea leucocitelor prin marginaţie şi rulare
• Modificarea dinamicii sanguine locale în inflamaţie, determină
orientarea leucocitelor spre periferia curentului sanguin, proces
numit marginaţie
• Rostogolirea, aderarea tranzitorie şi diapedeza sunt mediate de
molecule de adeziune situate pe leucocite şi endoteliul vascular
În etapa de aderare şi diapedeză intervin:
• factorii chemotactici
• staza din microcirculaţie cu creşterea permeabilităţii;
• electrionegativitatea membranei celulare (focarul inflamator este
puternic electronegativ prin ionii de H+)
• ionii de Ca
Leucocitele aderă la endoteliu vascular apoi pătrund între celulele
endoteliale, trec prin membrana bazală(diapedeză) şi ajung în spaţiul
extravascular
• Aderarea este mediată de molecule de adeziune situate pe
celulele endoteliale şi leucocite
• Moleculele de adeziune ale celulelor endoteliale fac
parte din:
– superfamilia Ig:
• ICAM-1 intercellular adhension molecule
• VCAM-1 vascular cell adhension molecule
– selectine - ELAM-1 endothelial leucocyte adhension
molecule

• Molecule de adeziune leucocitară se numesc integrine

• Integrinele aderă la liganzii corespunzători numai când
leucocitele sunt stimulate de agenţi chemotactici sau alţi
stimuli
E-selectina (endoteliu),
 P-selectina (plachete, endoteliu),
 L-selectina (leucocite) leagă alte molecule de suprafață
(ex: CD34, Sialyl-Lewis X-modificat GP) care sunt reglate
pe endoteliu de citokine (TNF, IL-1) la locul leziunii

de pe endoteliu: ICAM-1, VCAM-1

pe leucocite: LFA-1, Mac-1, VLA-4
(ICAM-1 binds LFA-1/Mac-1, VCAM-1 binds VLA-4)
În inflamaţie, creşterea aderării leucocitare la endoteliul vascular se
realizează prin mai multe mecanisme :
– exprimarea mai multor molecule de adeziune
– exprimarea unor molecule de adeziune noi
– creşterea afinităţii moleculelor de adeziune
Moleculele de adeziune sunt influenţate de mediatorii chimici ai
inflamaţiei ca:
• fracţiunea C5a a complementului acţionează asupra integrinelor
prin: creşte exprimarea integrinelor pe suprafaţa leucocitelor şi creşte
afinitatea integrinelor faţă de endoteliu; adeziunea celulară în acest
caz este dependentă de neutrofile
• IL-1 creşte sinteza proteinelor de adeziune pe suprafaţa celulelor
endoteliale şi stimulează exprimarea moleculelor de aderare pe
suprafaţa celulelor endoteliale; adeziunea este dependentă de
endoteliu
• TNF - ul creşte aderarea celulară acţionând atât pe moleculele de
adeziune de pe celulele endoteliale cât şi de pe leucocite
Migrarea în interstiţiu împotriva unui gradient chimic
proces denumit chemotaxie
Agenţii chemotactici se cuplează cu receptorii de pe suprafaţa
leucocitelor cu scopul de creştere a calciului intracelular care
reprezintă factorul trigger al deplasării leucocitare

• Leucocitele se deplasează prin emiterea de pseudopode

care se ancorează în matricea extracelulară, sensul
deplasării fiind determinat de densitatea receptorilor
pentru chemoatractant pe o anumită parte a celulei

• Factorii chemotactici activează leucocitele şi prin formarea

produşilor AA din fosfolipide; degranularea urmată de
eliberarea enzimelor lizozomale care amplifică stresul
oxidativ şi modularea numărului şi afinităţii moleculelor de
adeziune leucocitară
Factorii chemotactici sunt:
• pentru neutrofile: proteazele bacteriene, componenta
C5a, unele leucotriene, produşi de metabolism ai
acidului arahidonic

• pentru monocite: macrofage, componente C5a, C3a,

LTB4, limfokine, fragmente de fibronectina

• pentru eozinofile: anafilatoxina, unele complexe imune,

paraziţii, ECF eliberat de mastocite, bazofile, limfocite
 FAGOCITOZA-Etapa I
• În prima etapă agentul patogen este recunoscut şi ataşat prin
opsonizare (proces ce pregăteşte pentru mâncare)
• Cele mai importante opsonine sunt: IgG , fragmentul C3b al
complementului
•
• Regiunea Fc prin care Ac şi părţi de complement se aşează pe
suprafaţa bacteriilor este expusă spre exterior

• Receptorii Fc din membrana plasmatică a fagocitelor interacţionează

cu Ac şi leagă cele două suprafeţe membranare printr-un mecanism
de tip fermoar

• Fagocitoza este facilitată şi de histamină, bradikinină şi pH

Fagocitoza şi degranularea este procesul prin care leucocitele
recunosc, înglobează şi degradează particule străine.
 II. În a doua etapă are loc înglobarea şi formarea
vacuolelor fagocitare
• După opsonizare se emit pseudopode care închid
germenele într-o veziculă numită fagozom ce este împins
spre centrul fagocitei
• Membrana vacuolei fuzionează cu membrana granulelor
lizozomale realizând fagolizozomul unde materialul
fagocitat este supus acţiunii enzimelor hidrolitice
lizozomale
• Echipamentul enzimatic este activat după formarea
complexului Ag -receptor
• După legarea Ac la receptorul Fc din membrana
macrofagului se deschide un canal de sodiu cuplat la
receptor.
• Influxul ionilor de sodiu deplasează potenţialul de
membrană spre valori pozitive, determinând activarea
enzimelor lizozomale
 III. În a treia etapă se produce distrugerea sau degradarea
materialului ingerat prin două categorii de mecanisme litice

• mecanisme independente de oxigen în care acţiunea litică

este realizată de enzimele litice şi pH-ul acid generat prin
formarea unor compuşi metabolici activi(acid lactic) care
scad pH-ul vacuolei digestive. pH-ul optim pentru fagocitoză
este între 6.0 – 8.0.

• mecanisme dependente de oxigen care sunt de două

tipuri :
independente de mieloperoxidază MPO
dependente de MPO
• Ambele tipuri de mecanisme se desfăşoară în prezenţa unui
metabolism celular aerob cu producerea radicalilor liberi de
oxigen pe două căi :
• prin câştig de electroni în care adăugarea unui electron la
oxigenul molecular generează iniţial un superoxid O2 (efect
chemotactic), apă oxigenată (H2O2) în prezenţa
hidrogenului
Ulterior superoxidul şi apa oxigenată formează radicalul
hidroxil OH(cel mai puternic bactericid) şi oxigen
molecular

• prin câştig de energie, se formează oxigen “ singlet”

 Leziunea tisulară indusă de leucocite

Enzimele litice pot fi eliberate în spaţiul extracelular

prin:

 Degranulare prematură

Fagocitoză frustrată (fagocitul este incababil să

ingurgiteze ţinta)

Substanţe membranolitice (cristale de uraţi)

Activarea leucocitară prelungită

 Sunt defecte dobândite și defecte moștenite.

Există boli cu imunodeficiențe cauzate de deficite sau defecte

ale fagocitelor neutrofile și macrofage:
 scăderea numărului
defecte funcționale ale neutrofilelor sau macrofagelor
pot determina boli infecțioase grave mai ales cu bacterii
și fungi patogeni.

Este frecventă supresia măduvei osoase cu leucopenie,

determinată de tumori infiltrative sau chimioterapie.
 Modificări ale funcțiilor leucocitare apar în boli ca:
•diabet, cancere, arsuri, imunodeficiențe, sepsis
în care este afectată chemotaxia
•hemodializă, în care este afectată adeziunea
•în leucemie, anemie, sepsis, diabet este afectată
fagocitoza și activitatea litică

Sunt frecvente și defectele moștenite ale

adeziunii, de formare a fagolizozomului și scăderea
funcției bactericide.
Defecte ale adeziunii:

a) Defecte ale LFA-1 si Mac-1 conduc la tulburarea adeziunii

(LAD-1). Absența expresiei beta2 integrinei ce determină
defect al CD18(LFA 1 și MAC1). Rezultă lipsa interacțiunii cu
ICAM și VCAM la nivelul endoteliului.

b) Absenţa sialyl-Lewis X(defect de fucozilare a

carbohidraților) şi defectul epitopilor pentru selectinele E şi P
(LAD-2).Este afectată interacțiunea cu E și P selectina
endotelială.

c) Prezența de AC față de moleculele de adeziune

Defecte ale activității microbicide:
•Deficienţa de NADPH oxidază (generează superoxid), are ca
urmare tulburarea mecanismului de liză dependent de oxigen
(boala granulomatoasă cronică)
•
•Boala granulomasoasă cronică – defect al NADPH oxidază cu
incapacitatea de a produce peroxidul de hidrogen. CGD este o
tulburare eterogenă determinată de un defect pe oricare din
cele patru subunități ale NADPH oxidază.
70% au un defect X linkat a gp91 phox( cea mai severă),
prin componentă membranară
 altele se transmit autosomal recesiv cu defect pe p47
phox prin componentă citoplasmatică.
Ca și manifestare sunt prezente:
• infecții frecvente cu microorganisme
catalazo pozitive( S. aureus, burgholderia,
aspergillus, serratia marrcescens),

• infecții frecvente ale plămânilor, țesuturilor

moi , rinite și gingivite. Semnele de
inflamație apar tardiv.

• formare de granuloame
•Deficitul de MPO(absența MPO- H2O2)
 cea mai frecventă tulburare moștenită a neutrofilelor
 catalizează generarea de acid hipocloros- HOCL
deficitul nu este însoțit de boală numai la diabetici care
sunt predispuși la candida.
Defectele chemotaxiei/fagocitozei:
Defectul de asamblare a microtubulilor, a unor proteine implicate în
andocarea și fuziunea membranelor organitelor celulare conduce la
tulburarea locomoţiei şi degranulării lizozomale

Sindromul Chediak- Higashi – defect al granulelor neutrofile

Clinic:
infecții recurente bacteriene cu Stafilococ aureus, streptococul
beta hemolitic

afectare neurologică periferică: nistagmus și neuropatie

retardare mentală și albinism ocular și cutanat parțial

disfuncții plachetare și parodontite severe

ușoară neutropenie și Ig normale

 Boală
GENETIC
Deficit de aderare leucocitar 1
Deficit de aderare leucocitar 2
Boală granulomatoasă cronică
X- linked
Autosomal recesivă
Defect
Lanțului B al integrinelor CD11 /
CD18
Fucozil transferaza - sinteza -
oligozaharidă sialilată (receptor
pentru selectine)
Scăderea reacțiilor oxidative
NADPH oxidază (componentă
membranară )
NADPH oxidază (componentă
citoplasmatică)

Tulburare de MPO Absența sistemuluiMPO-H₂O₂

sindromul Proteine implicate în andocarea
Chediak- Higashi și fuziunea membranelor
organitelor intracelulare
 Boală Defect
DOBÂNDITE
arsura, diabetul, malignitatea, Chemotaxia
sepsisul, imunodeficiențele
Hemodializa, DZ Adeziunea
Leucemia, anemia, sepsis, diabet, fagocitoza și activitatea litică
microbiană
 Participarea umorală în inflamaţie
Mediatorii chimici ai inflamaţiei
Caracteristicile mediatorilor: pot fi plasmatici sau locali
• cei plasmatici sunt sub formă de precursori şi necesită activare(FXII,
complement ca anafilatoxine: C3a, C3b, complexul de atac
membranar: C5b-9);
• cei locali sunt:
• preformaţi (histamina, serotonina, enzime lizozomale)
• sintetizaţi de novo(PG, leucotriene, PAF, ROS, NO, citokine)

• majoritatea îşi exercită efectul prin cuplare cu receptori specifici

• pot acţiona asupra celulelor ţintă care secundar eliberează celule
efectoare
• după eliberare sunt rapid inactivaţi, eliminaţi sau degradaţi
 Histamina mastocite, bazofile, plachete
Preformați Serotonina plachete
Enzime lizozomale neutrofile, macrofage
Celular
PG leucocite, plachete, Ec
LT leucocite
PAF leucocite, EC
Nou sintetizați ROS leucocite
NO macrofage
Citokine limfocite, macrofage

Plasma FXII activat kinine, sist coagulare,

fibrinolitic
Ficat
C3a, C5a anafilatoxina
C3b
C5b-9 complex de atac membranar
 Aminele biogene sunt substanţe vasoactive responsabile de
modificările vasculare:
HISTAMINA, SEROTONINA, CATECOLAMIELE

• Histamina este eliberată sub acţiunea unor factori:

• MCF
• factor de degranulare a mastocitelor din polinuclearele exudatului
inflamator
• prezenţa complexului Ag-Ac
• plasmine, hipoxia, acidoza, hiperlactacidemia
• endotoxinele bacililor gram negativi
• factori fizici(traumatisme, arsuri); chimici: opiacee, curarizante,
dextran, veninuri, chimotripsina
• SRS-A din mastocite
• sistemul complementului seric: C3a, C5b(anafilatoxine)
• citokine: IL-1 şi IL-8.
• Efectele histaminei :
• Vasodilataţie
– via receptori H1(creşte concentraţia Ca intracelular, eliberează
NO şi dilată venulele şi arteriolele)
– H2(mediat de cAMP)
• creşterea permeabilităţii venelor mici şi venulelor
• hipotensiune(şoc anafilactic)
• contracţia endoteliului vascular
• lărgeşte joncţiunile intercelulare endoteliale
• aritmogenă(FiA)
• bronhoconstricţie, hipersecreţie de mucus, edem al mucoasei
bronşice(astm alergic)

• este inactivată prin: metilare(histaminmetiltransferaza) şi

dezaminare oxidativă(histaminaza)
Serotonina(5-hidroxitriptamina), mediator secundar al inflamaţiei,
provine din decarboxilarea triptofanului, este stocată în celulele
cromafine din tractul intestinal şi celule serotoninergice din SNC
• Se găseşte în plachetele sanguine şi mastocite, creier, celule
enterocromafine ale intestinului, eliberarea ei este Ca dependentă şi
este inactivată prin participarea MAO
• In inflamaţie produce:
• vasoconstricţie venulară ce induce creşterea permeabilităţii capilare
• durere(potenţează acţiunea algogenă a bradikininei)
• reacţie febrilă
• stimulează marginaţia leucocitară şi activează procesele de
cicatrizare

Catecolaminele eliberate din terminaţiile simpatice perivasculare

determină vasoconstricţia iniţială
• Kininele plasmatice sunt mediatori vasoactivi, se
eliberează în inflamaţie şi sunt peptide(kinine) cu 9-11 aa.
• Se eliberează sub influenţa factorilor: fizici( traumatisme,
temperatura); chimici(variaţii de ph); metabolici;
enzimatici; imumologici, toxine bacteriene

• Cei mai frecvenţi sunt: Kalidina I(bradikinina); Kalidina

II(lizil- bradikinina) , Kalidina III(metionil lizil – bradikinina).
• Bradikinina rezultă din hidroliza parţială a
bradikininogenului, o alfa2 globulină plasmatică

• Activatorul cel mai important este F XII, direct prin

activarea kalicreinogenului în kalicreină sau indirect prin
declanşarea cascadei coagulării, stimularea fibrinolizei,
eliberare de plasmină şi activarea sistemului complement
• Efecte :
• stază venoasă prin venoconstricţie, vasodilataţie, creşte
permeabilitatea capilară, extravazarea plasmatică şi fuga
aminelor, proteinelor şi glicoproteinelor în vecinătate
• durerea prin stimularea terminaţiilor nervoase
• favorizarea procesului de aderare a leucocitelor la pereţii
vaselor, diapedeza şi fagocitoza
• efect cardioprotector şi diuretic

• sunt răspunzătoare de principalele simptome ale

inflamaţiei:
• roşeaţă prin vasodilataţie şi staza capilară
• căldură prin hipervascularizare
• durere prin ischemia
• edem prin creşterea permeabilităţii capilare
 2. Sistemul kininic: peptide formate din 9-11 aminoacizi.
Bradikinina: cel mai important factor de permeabilitate vascul.
determină contracţia fibrelor musculare netede,
mediator al durerii (semn cardinal in IA)
FXII activat

Prekalicreină Kalikreină

Plasmină Kininogen

Bradikinină alte kinine

Activarea sistemului kininic

 Factorii coagulării şi fibrinolizei

Factorii coagulării se activează în focarul inflamator

pe calea intrinsecă prin activarea f.XII
pe calea extrinsecă prin eliberarea tromboplastinei
tisulare din EV şi perivasculare lezate

Cel mai important este F XII Hageman, care este activat de

contactul cu un corp străin; cristale de acid uric sau
mucopolizaharide; microleziune vasculară; complement;
plasmine, trombine; colagen, plachete activate,alterări ale
membranei granulocitare
Aceste situaţii apar în urma agresiunilor: mecanice, toxice,
microbiene, virotice, litice, arsuri, iradieri, reacţii Ag –Ac,
pH variabil
F XII
elaborează bradikinina direct prin activarea
kalicreinogenului în kalicreina
indirect prin activarea complementului care va activa
bradikininogenul şi plasmina ce vor activa
kalicreinogenul
FXII împreună cu un co-factor activează sistemul
fibrinolitic transformând plasminogenul în plasmină ce
va liza reţeaua de fibrină şi eliberează produşii ei de
degradare (PDF) cu rol în permeabilitatea capilară
Rolul coagulării:
• realizează un obstacol mecanic prin reţeaua de fibrină

• fibrina şi fibrinogenul sunt chemotactici pentru

neutrofile

• trombocitele active eliberează serotonina care este

dolorigenă şi creşte permeabilitatea capilară

• factorul XII activează kalicreina în kinine plasmatice şi

transformă plasminogenul în plasmină
Sistemul fibrinolitic este activat simultan cu coagularea

Plasminogenul este activat în plasmă sub acţiunea:

 activatorilor tisulari ai plasminogenului eliberaţi în endoteliul
lezat
 a FXII activat
 a kininelor plasmatice
 a streptokinazei şi urokinazei

Plasmina
 activează kininele plasmatice
 activează complementul pe calea alternă
 este chemotactică pentru leucocite
 are acţiune fibrinolitică eliberând fibrinopeptizi sau produşi de
degradare ai fibrinei(PDF) cu rol chemotactic şi cu rol în
refacerea structurii proteice celulare
 HNWK
Bradikinină

Kalicreină

HNWK Kinine XIIa Sist. fibrinolitic

XII XIIa Prekalicreină Plasminogen

Compl.
Factori Coagulare
activare Plasmina
XII Creșt
permeab
Fibrina chemotaxie
XIIa, XIa, X,

Protrombina Trombină Fibrinogen PDF

Inflam acută Fibrinopeptide

 Factorii complementului
• C.conţine 9 proteine plasmatice şi se activează pe 3 căi :
• clasică în care complexele Ag –Ac determină o activare în cascadă a
sistemului
• alternativă în care activarea este determinată de stimulii non-
imunologici: endotoxine bacteriene, properdina,
• calea lectinei în care lectina leagă resturile de manoză de pe microbi
și activează componennta timpurie a căii clasice.
• Efectele complementului în inflamaţia acută:
• chemotactic pentru neutrofile( C5a,C5, C6, C7) , eozinofile și
monocite
• de creştere a permeabilităţii vasculare prin eliberarea de histamină
din mastocite (C3a,C5a)
• citolitic(C5,C6,C7,C8,C9) prin MAC care creează pori în membrană,
modifică echilibrul osmotic și determină liză celulară.
• opsonizant pentru bacterii –facilitează fagocitoza prin
macrofage(C3b)
• crește adezivitatea integrinelor (C5a)
• C5a activează lalea lipoxigenazei
 Metabolitii acidului arahidonic(AA)
• AA este un AG polinesaturat, se găseşte în
membranele celulare de unde este eliberat sub
influenţa unor factori inflamatori sau mediatori
chimici ca C5a, prin activarea
fosfolipazelor( lizozomii din PMN )
• Fosfolipaza A2 este stimulată de creşterea calciului
în citoplasma celulelor din focarul inflamator
Sunt două căi de metabolizare:
 Leziune celulară

Fosfolipide
membranare

Acid Arahidonic

5-Lipoxigenaza Ciclooxigenaza

12 lipoxigenaza
Prostaglandine
Leukotriene
TX2
LTC4, D4, B4 ,E4
Calea ciclooxigenazei în care se formează iniţial un endoperoxid ciclic
PGG2 care sub acţiunea unei peroxidaze trece în forma PGH2
(instabilă trecând în produşii finali PGE2, PGD2, PGF2a, PGI2,
tromboxan(TXA2 ) prin acţiunea unei enzime specifice)

• THA2 se formează sub acţiunea tromboxan sintetază din plachetele

sanguine din PGH2, are efect vasoconstrictor, favorizează
agregarea plachetară, dar trece rapid în forma inactivă THB2

• PGI2 (prostaciclina)se formează în EV sub acţiunea prostaciclin

sintetazei, are efect vasodilatator şi inhibă agregarea plachetară

• PGD2 se formează în mastocite, are efect vasodilatator şi

potenţează formarea edemului(ca şi PGE2, PGF2)

• Aspirina şi antiinflamatoarele nesteroide inhibând ciclooxigenaza,

inhibă şi sinteza PG
• Calea lipooxigenazei în care se formează compuşi numiţi
leucotriene: LTA4, LTB4, LTD4, LTC4.
• LTB4 este chemotactic(neutrofile, monocite şi macrofage) şi
determină agregarea plachetară
• Celelalte leucotriene produc: vasoconstricţie, bronhospasm şi
creşterea permeabilităţii vasculare(de 1000 ori mai mult decât
histamina)
• Lipoxine- inhibă chemotaxia, vasodilatație, contracarează acțiunea
leucotrienelor

• Glucocorticoizii sintetizează o proteină cu efect inhibitor pe

fosfolipaza A2 blocând sinteza acidului arahidonic şi deci a PG şi
leucotrienelor
• SRS-A produsă în reacţiile de hipersensibilitate tip I este un amestec
de leucotriene
• Orice fază a inflamaţiei poate fi mediată de PG sau leucotriene
 Metaboliții AA
Vasoconstr:TXA2, LTC4,D4,E4
Vasodilat.: PGI2, E2, E4
Creșt. Permeab.: LTC4, D4, E4
Chemotaxie: LTB4
Adeziune leucocitară: Lipoxina A4, B4

Vasoconstricție:TXA2, LTC4,D4,E4

Vasodilatație: PGI2, E2, E4

Creșterea. Permeab.: LTC4, D4, E4

Chemotaxie: LTB4

Adeziune leucocitară: Lipoxina A4, B4

 CITOKINELE
Citokinele sunt produse de limfocite şi macrofage activate.
• Cele mai importante sunt: IL-1, TNF, IL-8.
• Se numesc interleukine întrucât mediază comunicarea între leucocite

• Secreţia este stimulată de: endotoxine, CI, exotoxine, inflamaţie

• Acţiunea lor este de tip autocrin, paracrin, endocrin, sistemic.

Efectul major este la nivelul fibroblastelor şi celulelor endoteliale unde

produc „activare endotelială”(sinteza şi exprimarea moleculelor de
adeziune, urmat de creşterea efectului trombogen al endoteliului)

• De acţiunea lor depinde apariţia febrei în faza acută a inflamaţiei

Nume Sursă Efecte
IFN α,β Macrofage (IFN-), Antiviral
fibroblaști (IFN-)
IFN γ (interferon) LT, NK Activează macrofagele,
diferențiazăTH1
TNF α Macrofage, LT Activare cel. febră, cașexia,
antitumoral
TNF β, LT (limfotoxin) Cel.T Activare PMNs
IL-1 Macrofage Activare cel, febră
IL-2 Cel.T Creșterea și activarea
celulelor T
IL-3 Cel.T Hematopoieză
IL-4 Cel.T, mast Proliferarea celulelor B și
diferențierea IgE, TH2
nume sursă efecte

IL-5 Cel.T Diferențerea cel.Eo.,

activarea cel.B

IL-7 Celule strom medulare Diferențierea cel. T

IL-8 Macrofage, Cel.T Chemotactic pentru

neutrofile

IL-10 Macrofage, Cel.T Inhibă activarea

macrofagelor și cel.
dendritice

IL-12 Macrofage Diferențierea celulelor T,

activarea celulelor NK
Nume Sursă Efecte

GM-CSF (factor de stimulare a LT, macrofage, monocite Diferențierea celulelor

coloniilor de granulocite- precursoare mieloide
macrofage)

M-CSF (factor de stimulare a macrofage, monocite, Diferențierea monocitelor și

coloniilor de monocite- fibroblaste a macrofagelor
macrofage)

G-CSF (factor de stimulare a Fibroblaste, monocite, Stimulează producția de

coloniilor de granulocite) macrofage neutrofile în măduva osoasă
IFN gama, interferonul, produs de LT, NK, activează macrofagele și
diferențiază LTH1,

TNF α, produse de macrofage și LT, activare celulară, febră, cașexie,

antitumoral

TNF β, produse de LT, activare PMNs

IL-1, produse de macrofage, activare celulară, febră.

IL-2, produse de LT, creșterea și activarea cel.T.

IL-3, produse de LT, hematopoeză

IL-4, produse de LT și mastocite, proliferarea LB și diferențiereaIgE,

LTH2
IL 5 produsă de celulele T, diferențierea Eo și activarea LB
IL7 produsă de celulele stromale medulare, diferențieirea LT

IL8, produsă de macrofage și LT, chemotactic pentru neutrpfile

IL 10, produsă de macrofage și LT, inhibă activarea macrofagelor și a
celulelor dendritice

IL 12, produsă de macrofage, diferențierea LT și activează NK

GM CSF( factor de stimulare a coloniilor de granulocite macrofage),

prod de macrofage, LT, monocite, diferențierea celulelor precursoare
mieloide

M- CSF (factor de stimulare a coloniilor de monocite macrofage),

macrofage, fibroblaste, monocite, diferențierea monocitelor și a
macrofagelor.

G- CSF factor de stimulare a coloniilor de granulocite), macrofage,

fibroblaste, monocite, producția de neutrofile în măduvă.
TNF induce
agregarea şi activarea neutrofilelor,
eliberarea enzimelor proteolitice(distrucţii
celulare),
 sinteza oxidului nitric cu efect hipotensor în
şocul septic,
scade contractilitatea miocardului şi
relaxează musculatura netedă vasculară
IL- 1 şi TNF au următoarele efecte:
sistemic în răspunsul de fază acută: febră, somnolenţă,
cresc proteinele de fază acută, efecte hemodinamice
la nivel de endoteliu: cresc adezivitate leucocitară,
scad anticoagulanţii, cresc sinteza de PGI, cresc
activitatea procoagulantă, cresc IL-1, IL-8, IL-6, PDGF
La nivel de fibroblaste: cresc proliferarea, cresc sinteza
de colagen, cresc colagenaza, cresc proteazele, cresc
sinteza de PGE
pe leucocite: cresc secreţia de citokine(IL-6, IL-1)
Chemokinele sunt sunt proteine mici care atrag
PMN (>40), substanţe biologic active produse şi
eliberate de limfocitele T în cursul reacţiei imune:
 
factori chemotactici: MCF (mcf), NCF (PMN), ECF
(eozinofile), BCF (bazofile),
factor de inhibare a migrării macrofagelor (MIF)
= oprire la locul inflamaţiei,

factor de activare a macrofagelor (MAF):

stimulează creşterea macrofagelor, multiplicarea
organitelor lor şi amplificarea conţinutului de
enzime hidrolitice.
Compuşii adenilici: acid adenilic, ATP, ADP, cAMP au
următoarele efecte:
• cresc permeabilitatea vasculară, intensifică migrarea
leucocitelor, stimulează fagocitoza, destabilizează
membrana lizozomală şi intensifică procesele metabolice
• Ca urmare a acestor reacţii complexe căile metabolismului
intermediar sunt deviate spre catabolism şi anaerobioză
influenţând starea generală a organismului, VSH,
leucocite, termoreglarea, activitatea lichidului
fluidocoagulant, organitele celulare
 Factorul activator plachetar(FAP)
• PAF este un mediator derivat din fosfolipide, prin
stimularea antigenică a bazofilelor sensibilizate cu IgE.

• Acţionează direct sau prin eliberarea unor mediatori ca PG

şi leucotriene.

Efecte:

• agregare plachetară,
• creşterea permeabilităţii vasculare,
• chemotaxie,
• aderare şi agregare leucocitară,
• modificări hemodinamice sistemice
 Produşii leucocitelor
PMN, neutrofilele şi macrofagele activate eliberează :
radicali liberi de oxigen(ROS) ce sunt implicaţi în: lezarea
CE şi creşterea permeabilităţii vasculare, inactivarea
antiproteazelor ca alfa1 antitripsina, lezarea altor
celule(tumorale, eritrocite), peroxidarea lipidelor
enzime lizozomale cum ar fi proteazele neutre ca:
elastaza, colagenaza, catepsina, kalicreina, proteine
cationice cu efecte biologice de: degranulare
mastocitară, creşterea permeabilităţii vasculare, efect
chemotactic pentru monocite, imobilizarea neutrofilelor
la locul inflamaţiei
Alţi mediatori: Substanţa P, oxidul nitric
 OXIDUL NITRIC

Sintetizat din L arginină prin oxid

nitric sintetaza

Vasodilatator prin relaxarea cmn

Produs de macrofage, CE, unii

neuroni din creier

Mod de acțiune paracrin prin cGMP

producând relaxare musculară
Reglator al recrutării leucocitelor↓ răspunsul
inflamator

Reduce aderarea și agregarea plachetară

Rol în angiogeneză

Acționează pe celulele apropiate, are durată de

viață de secunde

În ASC, DZ, HTA sunt anomalii ale producției

endoteliale de NO
 PG(PGI2 PGD2 ),NO,
Vasodilatație Histamina, Kininele plasmatice,

Amine vasoactive, LTC4,D4,E4

Permeabilității vasculare Kinine, C3a, C5a, PAF, subst P, prod.
leuc.

C5a,LTB4, IL1, TNF ,IFN, chemokine,

Chemotaxie
prod. Bact. PAF, kinine, sist. coag.-
Recrutare și activare leucocite
fibrinolitic, enzime lizozomale

Febră TNF, IL1, PG

Durere PG, kinine

Enzime lizozomale, neutrofile,

Leziuni tisulare
macrofage, metaboliți ai O, NO
 VASODIALAȚIE
• PROSTAGLANDINE

CREȘTEREA PERMEABILITĂȚII
VASCULARE
• AMINE VASOACTIVE
• C3a & C5a
• BRADYKININA
• LEUKOTRIENE C4,D4,E4,PAF

CHEMOKINE
• C5a
• LEUCOTRIENE B4
• ALȚI FACTORI CHEMOTACTICI
• PRODUȘI BACTERIENI

Rubin E and Farber JL , Essential Pathology,1st ed

 FEBRĂ

• INF-1, TNF
• PROSTAGLANDINE

DURERE

• PROSTAGLANDINE
• BRADYKININĂ

LEZIUNI TISULARE
• NEUTROFILE & MACROFAGE ENZIME LIZOSOMALO, METABOLIȚI AI
OXYGENULUI

Rubin E and Farber JL , Essential

Pathology,1st ed
 MAST, PERMEABILITĂȚII
HISTAMINĂ
BAZ,PLACHETE

SURSĂ PLACHETE SEROTONINĂ PERMEABILITĂȚII

CELULARĂ

ENZIME LIZOZOMALE LEZIUNI TISULARE

PAF PERMEABILITĂȚII
CELULE PG VASODILATAȚIE
INFLAMATORII LT, PERMEABILITĂȚII
CITOKINE FEBRĂ
NO, METAB. O LEZIUNI TISULARE

SIST. COAG, ȘI PROD. DEGRADARE

FIBRINOLIZEI FIBR PERMEABILITĂȚII

SURSĂ
PLASMATICĂ KININE KININĂ/BRAD PERMEABILITĂȚII

SIST COPLEMENT ANAFILATOXINE,

C3a- 5a PERMEABILITĂȚII
 MEDIATORI

Stimuli inflamatori

Mast, baz, plach N, Macrof.,Eo Plasmă, ficat Limf. Macrof.

Hist. PG Kinine Compl. Plasmină Citokine

Chemotaxie,
Contr. Adeziune
Vasodilat. Vasodilat. adeziune, Liză
Cmn fibrină
leucocitară,
Permeab. Permeab. MAC- chemotaxie
durere
fagocitoză

Edem Roșeață Durere Căldură Pierderea funcției

 Modificări metabolice în inflamaţie
• Metabolismul glucidic este caracterizat prin: glicoliză anaerobă şi
acumulare de produşi intermediari: acid lactic şi piruvic(acidoză)
• Metabolismul proteic prin acumulări de polipeptide, albumine,
globuline, aa, ce vor tulbura troficitatea locală
• Metabolismul lipidic prin acumulare de acizi graşi şi corpi cetonici
prin lipoliză
• Metabolismul hidro-electrolitic este perturbat astfel: K părăseşte
uşor celula, reţineri hidrice, scade Ca
• Metabolismul acido bazic este deviat spre acidoză(vasodilataţie)

Acumularea de produşi intermediari şi acizi duce la

– creşterea permeabilităţii vasculare,
– scăderea tonusului vascular,
– favorizează edemul,
– excită terminaţiile nervoasedurere, la chimiotactism pozitiv
pentru neutrofile
 SISTEMICE

EFECTELE
INFLAMAȚIEI LOCALE

INFLAMAREA ȚESUTURILOR ORALE

 Modificări sistemice în inflamaţie
• Ficatul este principala ţintă a mediatorilor inflamaţiei.
Furnizează factorii de apărare prin sinteza proteinelor de fază
acută
• Asupra ficatului acţionează citokine tip IL-6; IL-11; IL-1; IL-1a;
IL-1b; TNF-a; TNF-b; LIF (factor inhibitor leucemic);
oncostatina M (OSM); CNTF (factor neutrofic ciliar);
glucocorticoizii şi factori de creştere
• In faza acută a inflamaţiei se dezvoltă şi anemia feriprivă
datorită scăderii eliberării Fe-rului din hepatocit sub
influenţa citokinelor. Este un mijloc de reducere a proliferării
agenţilor patogeni
• Biologic: VSH crescut, cresc gamaglobulinele, Fe şi Zn
scăzute, leucocitoză cu neutrofilie, balanţă negativă de azot
urmare a inapetenţei şi scăderii în greutate
Hipotalamus măduvă Ficat Sist. imun Ț. adipos Mușchi

Febră Leucocitoză Fe seric Răsp.imun Lipoliză Catab.

Greutate
• Sistemul Nervos: în faza acută determină apariţia febrei; IL-1 şi IL-6
acţionează pe axul hipofizoadrenal stimulând producerea de ACTH
şi cortizol ce vor controla prin feed-back negativ
• cortizonul şi ACTH-ul: scad permeabilitatea capilară; inhibă
procesul de marginaţie şi diapedeza; întârzie procesul de epitelizare
a plăgilor.
• Modificări endocrine: în inflamaţie este stimulată secreţia de ACTH
şi cortizol;
• creşte eliberarea de insulină, glucagon, vasopresina şi STH.
• Catabolismul proteinelor musculaturii striate este sursa de aa
pentru proteinele de fază acută motiv pentru care avem scădere
ponderală în inflamaţiile de durată
• Modificări hematologice: CSF- factorul stimulator al coloniilor care
reglează hematopoeza este sintetizat de macrofage, limfocite
sensibilizate, celule endoteliale. Stimulează proliferarea celulelor
seriei mieloide determinând leucocitoză
 HEPATOCIT CITOKiNE
IL-6

IL-1/ TNF

Prot.C React.(CRP)
Fibrinogen
amiloid A seric(SAA)

IL-6, 1,
TNF PCR
CITOKINE FICAT Fibrinogen
amiloid A
seric(SAA)
 Clasificarea procesului inflamator
• Inflamaţia acută implică existenţa proceselor vasculare şi
celulare
• Forma hiperergico hemoragică este o formă gravă, caracterizată de
dezorganizarea rapidă a vaselor, cu hemoragii şi microtrombusuri capilare,
anoxia ţesuturilor, necroza lor şi afectarea stării generale
• Forma acuta exudativă cu vasodilataţie, eritem şi căldură locală, creşterea
permeabilităţii vasculare, edem şi tumefiere, influx de neutrofile, influx de
monocite –macrofage şi fagocitoza
• Semnele cardinale ale inflamaţiei sunt: calor(căldură locală);
dolor(durere); rubor(eritem); tumor(tumefiere); functio-
laesa(impotenţă funcţională)
• Procesul inflamator se caracterizează prin formarea de
exudat, un amestec de lichid, celule, proteine3g/dl cu
greutate specifică1,015
• Transudatul este un lichid neinflamator, proteine<3g/dl,
greutate specifica<1,015, ce implică doar o presiune
hidrostatică crescută în capilare
 SEROASĂ

FIBRINOASĂ

MEMBRANOASĂ

CATARALĂ
INFLAMAȚIA ACUTĂ
HEMORAGICĂ

PURULENTĂ

ALERGICĂ

NECROTICĂ
• După compoziţie exudatul poate fi:
• purulent cu neutrofile în cantitate mare, proteine şi resturi
tisulare; poate duce la abcese(colecţie de puroi localizată la
locul traumatismului sau la distanţă prin diseminare).
• fibrinos cu cantităţi mari de proteine plasmatice (albumine,
fibrinogen) ce vor forma reţeaua de fibrină rol de protecţie
prin tendinţa de lipire a structurilor inflamate ce împiedică
răspândirea infecţiei(bloc apendicular în apendicită).
• seros în inflamaţii uşoare; în pleură, pericard, peritoneu;
meningita virală, lichid articular;
• cataral pe mucoasele tractului respirator şi gastrointestinal;
• membranos ce se dezvoltă pe suprafeţele mucoase
candidoze, enterocolită membranoasă);
• hemoragic, apare în traumatismele severe cu distrugeri
vasculare şi diapedeza hematiilor din capilare( însoţeşte şi alte
forme exudate).
 INFLAMAȚIA SEROASĂ INFLAMAȚIA CATARALĂ

Inflam.acută: exudat cu fibrină

liberă: flictene, artrită Formă care afectează în
reumatoidă principal, o suprafață
mucoasă, marcată de o
scurgere abundentă de
mucus și resturi epiteliale.
(în membrana mucoasei
gastrointestinale sau ale
tractului respirator)
.
 INFLAMAȚIA FIBRINOASĂ

Inflamația acută cu exudație de ser, conține

fibrinogen care polimerizează în fibrină în afara
vaselor sanguine.
 INFLAMAȚIA SUPURATIVĂ

inflamație cu exudat constând în principal din

neutrofile și resturi celulare

 Abces

 Flegmon

Abcesele sunt colecții purulente localizate în țesutul inflamator

cauzate de supurație localizată într-un țesut, organ sau închis în
spațiu limitat

Flegmonul se caracterizează prin răspândirea difuză a exudatului

în țesuturi fără a forma o cantitate mare de puroi, produse de
bacterii virulente ca streptococii .
 INFLAMAȚIA HEMORAGICĂ

inflam. cu hemoragii prin leziuni ale microvascularizației, producând

exudat cu conținut crescut de eritrocite

INFLAMAȚIA ALERGICĂ
Inflam. a mucoasei membranei de către toxine puternice care
produc coagulare, necroză și pseudomembrane

INFLAMAȚIA NECROTICĂ

inflam. în care predomină țesuturile necrotice

Ulcerul necrotic
Necroză difuză
Gangrenă
 Ulcerul inflamator necrotic

inflam. cu necroză focală extinsă în submucoasă sau

mai adânc și acoperită cu exudat fibrinos

Riede & Werner, Color Atlas of Pathology

INFLAMAȚIA CRONICĂ
Inflamația cronică este o inflamație
prelungită (săptămâni sau luni)
în care

inflamația,
leziunea țesutului,
și tentativa de reparare coexistă, în
combinații variate.
 CAUZE
INFLAMAȚIEI CRONICE

EXPUNERE PRELUNGITĂ

INFECȚIE PERSISTENTĂ

AUTOIMUNITATE
 CAUZE ALE INFLAMAȚIEI CRONICE

1. Infecție Persistentă

2. Boli inflamatoarii mediate de

sistemul imunitar

3. Agenti Toxici persistenți

 CAUZE ALE INFLAMAȚIEI CRONICE

Inflamația acută:
 progresivă: osteomielită
 recurentă: colecistită, gastrită.

Primară: (abinitio) „de la început“

 TBC, infecție cu fungi

artrita reumatoidă, ateroscleroza, și
fibroza pulmonară

Factor persistent: corpuri străine

CLASIFICAREA INFLAMAȚIEI CRONICE

DIFUZĂ

Inflamație cronică FIBRINOIDĂ

nesupurativă
Inflamație cronică
supurativă

Inflamație granulomatoasă
 Inflamaţia cronică nesupurativă, nespecifică, caracterizată
prin infiltrat difuz sau focal alcătuit din celule mononucleare.
Inflamaţia cronică din
baza ulcerului
bronşita cronică,
afecţiunile hepatice alcoolice
ciroza hepatică,
în inflamaţia cronică a intestinului( îngustarea lumenului)
în GN cronică

Inflamaţia cronică supurativă se prezintă ca o inflamație

cronică mucopurulentă sau o inflamație cronică granulomatoasă(o
formă specială de inflamație supurativă).
 Inflamaţia granulomatoasă
inflamație cronică caracterizată de neovascularizație și
țesut de granulație
celula specifică este macrofagul activat
apare în relatie cu reacțiile de hipersensibilitate de tip
intârziat

granulomul este o arie focală de inflamaţie

granulomatoasă (agregat microscopic de macrofage
care se transformă in celule epitelioide înconjurate de
o coroana de limfocite.
prin fuzionarea celulelor epitelioide rezultă celule
gigante multinucleate (Langhans / corp strain)
la periferie sunt fibroblaste
INFILTRAȚIE CELULARĂ
MACROFAGE, LIMFOCITE, CELULE
PLASMATICE.
ȚESUT DEGRADAT
AGENȚI SAU CELULE IMUNITARE
VINDECARE PRIN ÎNLOCUIRE DE ȚESUT
CONJUNCTIV
ANGIOGENEZĂ, FIBROZĂ
Inflamația cronică este caracterizată de:

1. Infiltrația cu celule mononucleare, care

includ macrofage, limfocite, și celule
plasmatice

2. Distrugere tisulară, indusă de agentul

ofensator persistent sau de celulele
inflamatoare

3. Tentative de vindecare prin țesut conjunctiv

care să înlocuiască țesutul distrus, tentative
de proliferarea vaselor mici de sânge realizate
prin angiogeneză și în special, fibroza.
 Celulele inflamatorii(sistemul fagocitelor
mononucleare)
Macrofagele
Distribuite peste tot (microglia, celulele Kupffer, histiocite
sinusurilor, macrofage alveolare, etc)
Circulă ca monocite şi ajung la locul agresiunii în 24 – 48
ore şi se transformă
Sunt activate de către citokinele derivate din limfocitele T,
endotoxine şi alţi produşi ai inflamaţiei

PROPRIETĂȚI MONOCITE MACROFAGE

LOC SÂNGE ȚESUT
DIMENSIUNE MIC MARE
DURATĂ VIAȚĂ 1 ZI LUNI SAU ANI
SPECIFIC INFLAM.ACUTĂ INFLAM.CRONICĂ
GRANULE CANT. MICĂ CANT. MARE
SECRETORII
Macrofage tisulare (t1/2 – câteva luni):
• Celule Kuppfer (ficat)
• Histiocite
• Macrofage alveolare
• Microglia (CNS)
• Osteoclaste (os)
• Celule Langerhans , Celule Dendritice (piele)
• Macrofage ale măduvei osoase
• Celule tingible corpului aparținând centrilor
germinali ai nodulilor limfatici
• Celule Littoral – sinusoide splenice
• Celule Mesangiale – glomerul
 Mecanismul de acumulare al macrofagelor
•recrutarea de monocite din circulație prin stimuli chemotactici pentru
monocite ca
• chemokine (prin macrofage și limfocite),
• MCP-1 (proteina chemoatractivă monocitară),
• C5a, factori de creștere (PDGF, TGF- β),
• fragmente de colagen și fibronectină.

•proliferarea locală de macrofage și imobilizarea macrofagelor la locul

inflamației (rolul citokinelor)

•supravieţuirea îndelungată a macrofagelor sechestrate în focar

Activarea macrofagelor se face de către endotoxina( non-imună), sau de

citokine din celulele T imun-activate (în special IFN-γ).
 Macrofagele activate secretă:

•produși care cauzează leziunea tisulară: metaboliți toxici ai

O2, NO, proteaze neutre(elastaze, colagenaze), proteine
plasmatice ca: componente complement (ex. C1 – C5,
properdina), factori chemotactici, factori de coagulare(V,
VIII, FT), hidrolaze acide(fosfataze, lipaze), metaboliți AA,
citokine (IL-1, TNF, IL-8)

•produși care cauzează fibroză și reparare: PDGF(factor de

creștere plachetar), FGF(factor de creștere fibroblast),
TGFβ(factor de creștere β transformator), citokine fibrogene,
factori de angiogeneză, colageneză de remodelare ce produc
fibroză
 Macrofage
TH
Activare

Radicali TGF-B EGF

liberi
Enzime
Citokine FGE +
NO GCSF

Leziune Fibroza Angiogeneza

Tisulară
Vindecare ȚESUT DE GRANULAȚIE
Rolurile macrofagelor activare în inflamația cronică. Macrofagele sunt activate de
stimuli nonimunologici cum sunt endotoxina sau de citokine din Celulele T imun-
activate (în special IFN-γ). Produșii care cauzează leziunea tisulară și fibroza sunt
indicați. AA, acid arahidonic; PDGF, factor de creștere derivat plachetar; FGF, factor de
creștere fibroblast; TGFβ, factor de creștere β transformator.
 monocitul
VAS

macrofag
LT
activat Ag.pa
t.,cito k i n e, Il4
kineIF
N Cito

Macrofag
activat

Leziuni tisulare
Reparație
ROS, NO, Citokine
PGGF, FGF,TGFβ, EGF,
Fact.coagulare
sint. colagen
Metab AA
 monocitul
VAS

macrofag
LT
Ag.pa Il 4
activat t. ,citoki
n eI F ok i ne,
N Cit

Macrofag
activat

Leziuni tisulare
Reparație
ROS, NO, Citokine
PGGF, FGF,TGFβ,
Fact.coagulare
EGF, sint. colagen
Metab AA
 Neutrofilele
•persistă în unele forme de inflamație cronică
•atrase de: microbi persistenți, mediatori produși de
macrofage și T-limfocite
•Ex. osteomielita cronică, bronșita cronică
(fumători)
Limfocitele T şi B sunt activate de antigen (via
macrofage şi celule dendritice). Macrofagele activate de
citokine eliberează la rândul lor citokine care activează
limfocitele până când stimulul este înlăturat.
Plasmocitele sunt limfocite B diferenţiate terminal,
produc anticorpi .
Eozinofilele apar in ariile de infecție cu paraziți sau
reacții alergice (mediate de IgE).
 Inflamația granulomatoasă
Inflamația Granulomatoasă are un tipar distinct în
inflamația cronică, întâlnit într-un număr limitat de
afecțiuni infecțioase și unele neinfecțioase.
Reacțiile imune sunt de obicei implicate în dezvoltarea
granuloamelor.
Granulomul reprezintă tentativa celulară de a conține un
agent ofensator care este dificil de eradicat.
În această tentativă există adesea activarea puternică a
limfocitelor T , ducând la activarea macrofagelor, care
cauzează leziuni la nivelul țesuturilor normale.
Granulomul este un centru al inflamației cronice
constând în
agregarea microscopică a macrofagelor activate de
limfocitele T, care ingurgitează și înconjoară
corpurile străine nedigerabile (micobacterii, H.
capsulatum, dioxid de siliciu, material de sutură)
care sunt transformate în celule asemănătoare
epiteliului, înconjurate de un inel de leucocite
mononucleare, în principal limfocite și ocazional
celule plasmatice.
Seamănă cu celulele scuamoase și sunt numite
granuloame “epitelioide”
 Celule Gigant
Granuloamele vechi dezvoltă o barieră de fibroblaste și țesut
conectiv.
Frecvent, celule epitelioide fuzionează, formând celule
gigant la periferia sau uneori în centrul granuloamelor.
Aceste celule gigant pot ajunge la diametere de 40 până la 50
μm.
Au o citoplasmă mare, conținând 20 sau mai multe nuclee
mici, aranjate fie periferic (celule gigante tip Langhans) sau
întâmplător (celule gigante de tip corp străin).
Tipuri de Granuloame
I. Granuloame de corp
străin
II. Granuloame Imune
 Granuloame de corp străin
Generate de corpuri străine relativ inerte.
Aceste granuloame se formează în preajma materialului
care este suficient de mare să împiedice fagocitoza de către
un singur macrofag și nu generază un raspuns inflamator sau
imun specific.
Materialul străin poate fi identificat de obicei în centrul
granulomului, în mod special dacă este vizualizat cu ajutorul
luminii polarizate, caz în care apare refractar.

Granuloame imune sunt cauzate de agenți ce sunt

capabili să inducă un răspuns imun ce generează
granuloame,
când agentul generator este greu degradabil
sau compus din particule diferite.
GRANULOM TUBERCULOS

GRANULOM PSEUDOTUBERCULOS

GRANULOM SARCOID

GRANULOM REUMATIC

GRANULOM REUMATOID
 Abces cronic

 Fistula cronică

 Ulcer bucal cronic

GRANULOMUL
PSEUDOTUBERCULOS
 SARCOIDOZA

Contă în granuloame mici

de celule epiteloide
(noncazeoase cu necroză
centrală (caseum) și cu
un strat exterior de fibre
de colagen.
 GRANULOM REUMATIC

granulom histiocitar în jurul

unui miez de necroză , care
apare în principal în miocard
și numai cu febra reumatică.
Granulomul de corp străin
 Ganglionii limfatici și vasele limfatice
ÎN INFLAMAȚIE

Limfaticele drenează țesuturile

 în inflamație fluxul crește
 antigenul ajunge la ganglionul limfatic
 toxinele, agenții infecțiosi ajung la ganglion
Se poate produce: limfadenită, limfagită

 macrofagele rezidente în țesuturi ar trebui să

prevină extinderea infecției
 Inflamația acută Inflamația cronică
Durată Zile (rar săpt) Luni- ani
Debut Acut Insidios
Răspuns Nespecific Specific(imun)

Populație celulară PMN, macrofage Limf. Macrof. Cel.pasm.

fibroblaste

Participare vasculară Vasodilatație, Neovascularizație

permeab.
Modif. flux

Exudat Prezent Absent

Semne cardinale Prezente Absente

Manifestări sistemice Febră Scădere ponderală, anemie

Videcare Refacerea țesuturilor Reparare concomitent cu

neofomație și proliferare
celulară
 Vindecarea procesului inflamator
I. Vindecare prin regenerarea celulelor, doar în
ţesuturile cu capacitate de diviziune păstrată
Poate fi cu:
• celule labile, cu capacitate de regenerare
constantă(celule limfoide, din epiteliile tractului
intestinal, respirator, urinar, genital, piele)
• stabile, nu se divid decât pentru înlocuirea
ţesutului distrus(ficat, pancreas, vase sanguine,
rinichi, glande)
• permanente, nu se multiplică(celule nervoase,
muşchi cardiac).
II:Vindecare prin formarea ţesutului de
granulaţie.
 Poate fi: per primam, per secundam.
Acest ultim proces include:
 apariţia capilarelor de neoformaţie şi
proliferarea fibroblaştilor( apar după 36 h
de la injurie)
 formarea ţesutului de granulaţie după
100h
În cursul procesului de reparaţie se formează
glucozoaminoglicani ce se depun pe
fibrele de colagen de pe marginea leziunii
cu scopul realizării unui ţesut identic cu
cel iniţial.
Dacă n-a fost înlăturată cauza,
• continuă procesul de fagocitoză,
• activarea sistemului de coagulare va obstrua
vasele din vecinătate,
• consum mare de ATP,
• se creează condiţii locale de acidoză cu eliberare în
cantitate mare de enzime lizozomale, liză celulară
şi necroză.
•
 În condiţiile în care sinteza de colagen este
deficitară prin tratamente cu corticoizi , unor
deficite de vitamină C se formează ţesut
cicatricial care poate genera tulburări
funcţionale(aderenţe postoperatorii, tulburări de
vedere prin leziuni pe cornee) sau probleme
cosmetice.
Uneori ţesutul cicatricial se poate hipertrofia
formând keloide.
Atunci când inflamaţia nu poate fi localizată se
poate propaga pe cale limfatică generând stări
septicemice.
Factorii ce influenţează vindecarea:
•vârsta,
•stare de nutriţie,
•sistemul imun,
•boli asociate (DZ, neoplazii),
•medicamente,
•severitatea leziunii
•capacitatea celulelor de a se divide
•tipul de agent care a cauzat leziunea
•timpul de răspuns
•Locul leziunii
•prezenta infecţiilor supraadăugate, +/- complicaţii
locale: fistule, perforaţii de organ.
Factori ce afectează vindecarea inflamaţiei acute

1.Severitatea leziunii
2.Capacitatea celulelor de a
se divide
3.Tipul de agent care a
cauzat leziunea
4.Timpul de răspuns
5.Locul leziunii
 Rezoluție
Inflamație
mediatori acută Abcese

LEZIUNE

mediatorii Inflamație Cicatrizare

Infecție, toxine cronică Regenerare
persistente, Cicatrici
afecțiuni
autoimune
Tulburări
funcționale +/-
estetice
 Evoluția inflamației acute
Rezoluţie completă
Leziune tisulară minimă
Capacitate de regenerare și restaurarea celulelor la
normal
Rezoluția implică – neutralizarea, descompunerea
spontană a mediatorilor chimici, revenirea la normal
a permeabilității vasculare, încetarea infiltrației
leucocitare, moartea prin apoptoză îndepărtează
edemul, proteinele, substanțele străine și a resturile
necrotice.
Cicatrice (fibroza)
În ţesuturile incapabile de regenerare
Depunere excesivă de fibrină şi organizarea în ţesut
fibros
În multe infecții piogenice – infiltrația intensă a
neutrophilelor & lichefierea țesutului –formarea de
puroi- fibroza.
 Fibroza/Cicatricea

Rezoluţia

Inflamaţia
Leziune Inflamaţia
Acută
Cronică

Abces

Ulceraţie

Fistula Sepsis
 PU CANCER S CU
LM OVA
ON RDI RE
AR
E CA LA

INFLAMAȚIE
AFECȚIUNI ALZHEIMER
NEUROLOGICE

N E
U DZ
I M II
TO
AU ARTRITĂ