Introducere în filosofie I

Constantin C. Brîncuș
 Caspar David
Fredrich, Wanderer
Uber Dem
Nebelmeer
 Câteva întrebări …
 Este libertatea mereu un lucru bun?

 Este o persoană bună în mod necesar și fericită? Va suferi o

persoană rea în mod sigur, cel puțin pe termen lung?

 Există ceva pe lumea aceasta pentru care ați fi dispuși să vă

sacrificați chiar viața? Dacă da, ce anume?

 Dacă ați mai avea doar câteva minute de trăit, ce anume ați face
cu ele? Dar dacă ați avea doar câteva zile, sau câțiva ani?

 Doriți să aveți copii? De ce?

 Debutul filosofării

A trecut ceva vreme de când am realizat cât de

numeroase erau opiniile false pe care le-am crezut a fi
adevărate de-a lungul adolescenței mele. Iar de atunci
am fost convins că trebuie odată și pentru totdeauna să
încerc în mod serios să scap de toate opiniile pe care le-
am acceptat anterior și să îmi formez altele, dacă vreau
să stabilesc o structură fermă și permanentă pentru
opiniile mele.
René Descartes, Meditații metafizice, Meditația I
 Debutul filosofării
 Filosofarea pornește adesea de la întrebări care ne tot frământă.

 ”Conștientizarea filosofică” debutează uneori în stări de

dezamăgire sau tristețe, când ne întrebăm dacă am greșit față de
o anumită persoană, dacă am făcut o alegere corectă, dacă
viața/societatea este dreaptă etc.

 Atunci când suntem forțați de împrejurări să luăm decizii care ne

vor dicta un anumit traseu în viață, simțim nevoia să ne
întemeiem opiniile și deciziile, să ne justificăm opțiunile în fața
noastră, dar și în fața celor apropiați nouă.
 Debutul filosofării
 Debutul activității de filosofare poate începe pentru fiecare dintre noi
pornind de la acțiuni care pur și simplu ni se întâmplă :
o fără să premedităm, ne surprindem mințind un prieten/ă și începem să
ne întrebăm cu privire la moralitatea acțiunii noastre (am făcut bine?,
am făcut rău?, de ce am făcut bine?, de ce am făcut rău?)
o trecem printr-o stare momentană de halucinație sau iluzie și începem să
ne întrebăm dacă ceea ce noi considerăm a fi real chiar este real, și nu
este doar o aparență.
o avem parte de un accident de care scăpăm la limită și începem să ne
întrebăm în legătură cu valoarea și semnificația vieții.
o observăm că o opinie pe care noi o consideram adevărată de multă
vreme este de fapt falsă și ne întrebăm în legătură cu temeiurile
cunoștințelor noastre.
 În momente de tipul acesta, mintea noastră pare a realiza un exercițiu
diferit de față de cel desfășurat în activitățile obișnuite ale vieții de zi cu zi.
 Filosofarea
 Filosofarea poate fi descrisă ca:
o Experiența formulării și încercării de a răspunde la ”întrebările mari”,
despre viață, despre cunoaștere, despre realitate, despre timp, despre
societate, despre dreptate, despre iubire, despre frumusețe etc.
o Procesul de a ne îndrepta atenția către fundamente, către esența
lucrurilor, de a pune sub îndoială idei pe care le acceptăm adesea ca de
la sine înțelese, fără a le formula măcar uneori.
 De exemplu:
o Asumăm că unele acțiuni sunt bune, iar aletele sunt rele. De ce?
o Știm că este rău să ucizi o ființă umană. De este așa? A fost mereu așa?
În timpul războiului ce se întâmplă? Dar în cazul unei persoane care
suferă de o boală incurabilă și este într-o suferință continuă?
 Filosofia ca Weltanschauung
 De exemplu:
o Asumăm că unele acțiuni sunt bune, iar aletele sunt rele. De ce?
o Știm că este rău să ucizi o ființă umană. De este așa? A fost mereu așa?
În timpul războiului ce se întâmplă? Dar în cazul unei persoane care
suferă de o boală incurabilă și este într-o suferință continuă?

 Oricum am răspunde la aceste întrebări, răspunsurile vor releva un

ansamblu de opinii și teorii la care poate că nu ne-am gândit în mod
coerent până acum.
 Articularea unei reprezentări coerente și unitare asupra unor întrebări
centrale ale vieții constituie o filosofie.
 Weltanschauung
 Filosofare și filosofie
”În genere, cine nu poate să filosofeze, nu poate fi numit filosof. Filosofarea
însă nu se poate învăța decât prin exerciții și prin aplicarea propriei rațiuni.

Dar cum se poate învăța în fond filosofia? În filosofie fiecare gânditor își
clădește propria sa operă, ca să spunem așa, pe ruinele operei altui gânditor.
Dar niciuna nu a reușit să rămână inatacabilă în toate părțile sale. Deci
filosofia nu se poate învăța în fond, căci ea nu există încă. Chiar dacă am
presupune însă că există realmente una, tot nu s-ar putea spune despre nici
unul dintre cei ce ar învăța-o că este filosof, căci cunoștințele lui filosofice
ar rămâne totuși întotdeauna numai subiectiv-istorice.”

Immanuel Kant, Logica generală, Editura științifică și enciclopedică,

București, 1985, pp. 78-79.
 Debutul istoric al filosofiei
 În spațiul european, filosofia apare și se dezvoltă în Grecia Antică.
 Preocupările ce domină gândirea primilor filosofi sunt cele cosmologice,
primii filosofi (Thales, Anaximene, Anaximandru, Parmenide, Heraclit,
Pithagora) fiind interesați să ofere o explicație rațională asupra lumii.
 Prin explicație rațională se are în vedere un proces de derivare a
diversității fenomenelor accesibile experienței dintr-un număr de entități
socotite primordiale, principiile.
 Înaintea acestor demersuri, weltanschauung-ul era oferit de reprezentările
mitice și religioase.
 Heraclit din Efes:
”Lumea nu a fost creată de niciun zeu și de niciun om, ci este un foc veșnic
viu ce se aprinde și se stinge după măsură.”
 Debutul istoric al filosofiei
 Filosofia la greci se dezvoltă în două ipostaze:

1) Ca o cunoaștere a existenței așa cum este ea.

2) Ca înțelepciune, ca o încercare de a da o îndrumare vieții
bazată pe cunoaștere.

-tema relației dintre aparență și existență/realitate.

-tema relației dintre simțuri și rațiune
-tema relației dintre opinie și cunoaștere
-tema fericirii, a vieții bune.
 Utilitatea studierii filosofiei
 Studiul filosofiei ne învață:
o cum să gândim mai bine despre un anumit subiect
o cum să ne formulăm ideile într-un mod mai clar și
mai precis
o cum să argumentăm mai clar și mai precis pentru
ideile în care noi credem și, eventual, să ne
revizuim ideile în lumina unor argumente mai
puternice împotriva lor.
 A gândi bine …
 Filosofia constă în concepte, idei, reprezentări generale care sunt formulate
pe cale orală și, mai ales, în scris într-un mod cât mai clar. În formularea
ideilor, este esențial să oferim temeiuri pentru ideile noastre, să ne le
susținem prin considerații și exemple variate astfel încât să fim convingători.

 Prin urmare, centrală pentru activitatea filosofică este argumentarea.

“Știu că nu visez acum deoarece niciodată nu visez atât de clar, tocmai m-am
ciupit și, în plus, dacă aș dormi, probabil aș sforăi.”

 Un argument leagă o opinie de alte opinii astfel încât să îi convingă pe

ceilalți să accepte ceea ce noi credem, sau cel puțin să înțeleagă de ce noi
credem o anumită idee.

 La baza argumentării stă procesul gândirii corecte, obiect de studiu al logicii.

 Identificarea argumentelor
Participarea la plăcerea altuia este de regulă interesată; chiar și în cazul
unui bătrân cere se molipsește de veselia unui copil, caracterul altruist al
unui asemenea sentiment este îndoielnic. Oricum, bătrânul respectiv are
plăcerea de a-și evoca propria sa copilărie senină. Dimpotrivă, orice
sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică–
este dureros pentru cel care îl trăiește și deci contravine egoismului său,
ceea ce reiese deja din faptul că adevărata compasiune pentru ceilalți
tulbură bucuria noastră intimă, ne întunecă dispoziția de veselie, adică se
dovedește a fi incompatibilă cu starea de satisfacție egoistă. Așadar,
compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se
prezintă ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie
sau la desfătare, care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral. .
Vladimir Solovyov, The Justification of the Good, B Eerdmans Publishing ,
2005, p. 56
 Identificarea argumentelor
1)Participarea la plăcerea celorlalți poate mereu avea un element de interes propriu.
2)Chiar și în cazul unui bătrân cere se molipsește de veselia unui copil, caracterul
altruist al unui asemenea sentiment este îndoielnic.
3)Bătrânul respectiv are plăcerea de a-și evoca propria sa copilărie senină.
4)Orice sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică– este
dureros pentru cel care îl trăiește
5)Orice sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică–
contravine egoismului său.
6)Adevărata compasiune pentru ceilalți tulbură bucuria noastră intimă, ne întunecă
dispoziția de veselie, adică se dovedește a fi incompatibilă cu starea de satisfacție
egoistă.
7)Compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se prezintă
ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie sau la desfătare,
care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral.
 Identificarea argumentelor
Participarea la plăcerea altuia este de regulă interesată; chiar și în cazul
unui bătrân cere se molipsește de veselia unui copil, caracterul altruist al
unui asemenea sentiment este îndoielnic. Oricum, bătrânul respectiv are
plăcerea de a-și evoca propria sa copilărie senină. Dimpotrivă, orice
sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică–
este dureros pentru cel care îl trăiește și deci contravine egoismului său,
ceea ce reiese deja din faptul că adevărata compasiune pentru ceilalți
tulbură bucuria noastră intimă, ne întunecă dispoziția de veselie, adică se
dovedește a fi incompatibilă cu starea de satisfacție egoistă. Așadar,
compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se
prezintă ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie
sau la desfătare, care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral.
Vladimir Solovyov, The Justification of the Good, B Eerdmans Publishing ,
2005, p. 56

trânul respectiv are plăcerea
a-și evoca propria sa
pilărie senină.
Orice sentiment profund de milă,
trezit din suferința altuia –morală
sau fizică– este dureros pentru cel
3
care îl trăiește
4 6

Adevărata compasiune pentru ceilalți tulbură

iar și în cazul unui bătrân cere bucuria noastră intimă, ne întunecă dispoziția
molipsește de veselia unui 2 de veselie, adică se dovedește a fi
pil, caracterul altruist al unui incompatibilă cu starea de satisfacție egoistă.
emenea sentiment este
doielnic.

5
1

Orice sentiment profund de milă,

articiparea la plăcerea trezit din suferința altuia –morală sau
elorlalți poate mereu avea un fizică– contravine egoismului.
ement de interes propriu.
7

Compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se

prezintă ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie
sau la desfătare, care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral.
Diagramele Beardsley-Thomas  Diagrams: Harta unui argument

3
4 6

5
1

7
 Premise-Concluzie // Teză -Temeiuri

Premisă 1: Participarea la plăcerea celorlalți poate

mereu avea un element de interes propriu.
Premisă 2: Orice sentiment profund de milă, trezit din
suferința altuia –morală sau fizică– contravine
egoismului.
Concluzie: Compasiunea este un sentiment pur altruist, în
opoziție cu participarea la bucuria celorlalți.
 Having an argument …
• https://www.youtube.com/watch?v=ohDB5gb
taEQ
Introducere în filosofie II

Constantin C. Brîncuș
 Gândirea critică

A gândi critic înseamnă:

 a fi capabil să argumentezi pentru propriile idei
 a le cere celorlalți să-și argumenteze ideile pe cale le
avansează.
 a analiza și a compara argumentele pentru o anumită idee.
 a formula întrebări în legătură cu argumentele care sunt
menite să susțină anumite idei.
 a recunoaște ce tip de argument ar fi mai adecvat pentru a
susține o anumită idee.
 Ce nu este un argument …
• https://www.youtube.com/watch?v=ohDB5gb
taEQ
 Recunoașterea argumentelor
1. Ce înseamnă a argumenta?
2. Ce este un argument?

Un argument este un set de propoziții, dintre care una

(concluzia/teza) se vrea a fi susținută de celelalte propoziții
(premisele/temeiurile).

Premisă 1 Teză
Premisă 2 ……..
……….. Temei 1
Concluzie Temei 2
 Recunoașterea argumentelor

Indicatori de concluzie Indicatori de premise

 Prin urmare  Dat fiind că
 În consecință  Deoarece
 Putem conchide că  Temeiul este că
 Decurge că  Pornind de la ideea că
 Așadar  Pe baza faptului că
 Acestea ar susține că  Ideea este susținută de
….. …..
 Recunoașterea argumentelor
Un argument este un set de propoziții, astfel încât una dintre ele se vrea a
fi susținută/justificată de celelalte.
Concluzia este propoziția menită a fi susținută de premisele oferite în
cadrul argumentului.
Premisele sunt propozițiile oferite ca temeiuri pentru concluzie.
(Argument= concluzie + premise)

O inferență este o mișcare a gândirii de la premise spre concluzie în cadrul

argumentului.
Indicatorii de concluzie sunt acele cuvinte folosite pentru a indica că
urmează a fi dedusă o concluzie.
Indicatorii de premise sunt cuvintele folosite pentru a indica că anumite
temeiuri sunt oferite.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 1-

Cuplurile care intenționează să se căsătorească ar trebui

întotdeauna să semneze un contract prenupțial care să specifice
cum se vor împărți proprietățile, dacă se va ajunge la divorț.
Dacă partenerii nu pot fi de acord cu așa ceva, atunci ar fi
înțelept să nu se căsătorească deloc de la bun început. Dar dacă
chiar se căsătoresc, contractul prenupțial îi va salva când
intervine problema împărțirii proprietăților, cel puțin de
acțiunile legale care sunt scumpe, durează și consumă foarte
multă energie.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 1-

Cuplurile care intenționează să se căsătorească ar trebui întotdeauna să semneze un

contract prenupțial care să specifice cum se vor împârți proprietățile dacă se va
ajunge la divorț. Dacă partenerii nu pot fi de acord cu așa ceva, atunci ar fi înțelept să
nu se căsătorească deloc de la bun început. Dar dacă chiar se căsătoresc, contractul
prenupțial îi va salva, când intervine problema împărțirii proprietăților, cel puțin de
acțiunile legale care sunt scumpe, durează și consumă foarte multă energie.
.
P1: Dacă partenerii nu pot fi de acord cu așa ceva, atunci ar fi înțelept să nu se
căsătorească deloc de la bun început.
P2: Dacă chiar se căsătoresc, contractul prenupțial îi va salva, când intervine
problema împărțirii proprietăților, cel puțin de acțiunile legale care sunt
scumpe, durează și consumă foarte multă energie.
C: Cuplurile care intenționează să se căsătorească ar trebui întotdeauna să
semneze un contract prenupțial care să specifice cum se vor împârți
proprietățile dacă se va ajunge la divorț.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 1-
Asumpție 1: Contractele prenupțiale nu pot fi contestate în
procesul divorțului.
Asumpție 2: Contractele prenupțiale sunt compatibile cu
jurămintele sincere (”dragostea adevărată”).
Asumpție 3: Oamenii care divorțează nu vor să lupte unii cu alții.
.
P1: Dacă partenerii nu pot fi de acord cu așa ceva, atunci ar fi înțelept să nu se
căsătorească deloc de la bun început.
P2: Dacă chiar se căsătoresc, contractul prenupțial îi va salva, când intervine
problema împărțirii proprietăților, cel puțin de acțiunile legale care sunt
scumpe, durează și consumă foarte multă energie.
C: Cuplurile care intenționează să se căsătorească ar trebui întotdeauna să
semneze un contract prenupțial care să specifice cum se vor împârți
proprietățile dacă se va ajunge la divorț.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 2-

Există atât de multe mașini pe șosele încât mediul

înconjurător și siguranța oamenilor sunt amenințate. Totuși,
cu toții vrem ca șoselele să fie mai puțin aglomerate, dar în
același timp ne dorim să avem confortul de a ne putea
deplasa pe șosele cu propriile mașini. Este clar că oamenii
nu vor abandona propriile mașini în favoarea trenurilor sau
a autobuzelor fără noi avantaje. Prin urmare, ar trebui să
facem transportul public mai atractiv pentru călători. În
consecință, transportul public ar trebui ieftinit.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 2-

Există atât de multe mașini pe șosele încât mediul

înconjurător și siguranța oamenilor sunt amenințate. Totuși,
cu toții vrem ca șoselele să fie mai puțin aglomerate, dar în
același timp ne dorim să avem conformtul de a ne putea
deplasa pe șosele cu propriile mașini. Este clar că oamenii
nu vor abandona propriile mașini în favoarea trenurilor sau
a autobuzelor fără noi avantaje. Prin urmare, ar trebui să
facem transportul public mai atractiv pentru călători. În
consecință, transportul public ar trebui ieftinit.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 2-

P1. Există atât de multe mașini pe șosele încât mediul înconjurător și

siguranța oamenilor sunt amenințate.
P2. Cu toții vrem ca șoselele să fie mai puțin aglomerate, dar în
același timp ne dorim să avem confortul de a ne putea deplasa pe
șosele cu propriile mașini.
P3. Oamenii nu vor abandona propriile mașini în favoarea trenurilor
sau a autobuzelor fără noi avantaje.
C1. Ar trebui să facem transportul public mai atractiv pentru călători.
C2. Transportul public ar trebui ieftinit.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 2-

As1: Ieftinirea transportului în comun îl va face mai atractiv.

As2: Mediul înconjurător și siguranța oamenilor sunt mai importante
decât confortul de a conduce propria mașină.
P1. Există atât de multe mașini pe șosele încât mediul înconjurător și
siguranța oamenilor sunt amenințate.
P2. Cu toții vrem ca șoselele să fie mai puțin aglomerate, dar în
același timp ne dorim să avem confortul de a ne putea deplasa pe
șosele cu propriile mașini.
P3. Oamenii nu vor abandona propriile mașini în favoarea trenurilor
sau a autobuzelor fără noi avantaje.
C1. Ar trebui să facem transportul public mai atractiv pentru călători.
C2. Transportul public ar trebui ieftinit.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 3-

Atunci când satisfacerea unei dorințe este prelungită, prelungirea va

produce numai un sentiment de satisfacție mai atenuată. Lucrurile
stau așa deoarece oamenii sunt construiți astfel încât nu pot obține
plăcere intensă decât din contrast și foarte puțin dintr-o situație
neschimbată. Prin urmare, posibilitățile noastre de a fi fericiți sunt
limitate prin însăși constituția noastră biologică și psihică. (S.
Freud)
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 3-

Atunci când satisfacerea unei dorințe este prelungită,

prelungirea va produce numai un sentiment de satisfacție
mai atenuată. Lucrurile stau așa deoarece oamenii sunt
construiți astfel încât nu pot obține plăcere intensă decât din
contrast și foarte puțin dintr-o situație neschimbată. Prin
urmare, posibilitățile noastre de a fi fericiți sunt limitate
prin însăși constituția noastră biologică și psihică.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 3-

Premisă: Oamenii sunt construiți astfel încât nu pot obține plăcere intensă decât din
contrast și foarte puțin dintr-o situație neschimbată.
Concluzie: Atunci când satisfacerea unei dorințe este prelungită, prelungirea va produce
numai un sentiment de satisfacție mai atenuată.

Premisă: Atunci când satisfacerea unei dorințe este prelungită, prelungirea va produce
numai un sentiment de satisfacție mai atenuată.
Concluzie: Posibilitățile noastre de a fi fericiți sunt limitate prin însăși constituția noastră
biologică și psihică.
Beardsley-Thomas  Diagrams: A Map Argument
2 Oamenii sunt construiți astfel încât nu pot obține plăcere intensă decât din
contrast și foarte puțin dintr-o situație neschimbată.

Atunci când satisfacerea unei dorințe este prelungită, prelungirea va produce numai un
1 sentiment de satisfacție mai atenuată.

Prin urmare, posibilitățile noastre de a fi fericiți sunt limitate prin însăși constituția noastră
biologică și psihică.
3
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 4-

Participarea la plăcerea altuia este de regulă interesată; chiar și în cazul

unui bătrân cere se molipsește de veselia unui copil, caracterul altruist al
unui asemenea sentiment este îndoielnic. Oricum, bătrânul respectiv are
plăcerea de a-și evoca propria sa copilărie senină. Dimpotrivă, orice
sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică–
este dureros pentru cel care îl trăiește și deci contravine egoismului său,
ceea ce reiese deja din faptul că adevărata compasiune pentru ceilalți
tulbură bucuria noastră intimă, ne întunecă dispoziția de veselie, adică se
dovedește a fi incompatibilă cu starea de satisfacție egoistă. Așadar,
compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se
prezintă ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie
sau la desfătare, care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral.
Vladimir Solovyov, The Justification of the Good, B Eerdmans Publishing ,
2005, p. 56
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 4-

1)Participarea la plăcerea celorlalți poate mereu avea un element de interes propriu.

2)Chiar și în cazul unui bătrân cere se molipsește de veselia unui copil, caracterul
altruist al unui asemenea sentiment este îndoielnic.
3)Bătrânul respectiv are plăcerea de a-și evoca propria sa copilărie senină.
4)Orice sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică– este
dureros pentru cel care îl trăiește
5)Orice sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică–
contravine egoismului său.
6)Adevărata compasiune pentru ceilalți tulbură bucuria noastră intimă, ne întunecă
dispoziția de veselie, adică se dovedește a fi incompatibilă cu starea de satisfacție
egoistă.
7)Compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se prezintă
ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie sau la desfătare,
care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral.
 Recunoașterea argumentelor
-exemplu 4-

Participarea la plăcerea altuia este de regulă interesată; chiar și în cazul

unui bătrân cere se molipsește de veselia unui copil, caracterul altruist al
unui asemenea sentiment este îndoielnic. Oricum, bătrânul respectiv are
plăcerea de a-și evoca propria sa copilărie senină. Dimpotrivă, orice
sentiment profund de milă, trezit din suferința altuia –morală sau fizică–
este dureros pentru cel care îl trăiește și deci contravine egoismului său,
ceea ce reiese deja din faptul că adevărata compasiune pentru ceilalți
tulbură bucuria noastră intimă, ne întunecă dispoziția de veselie, adică se
dovedește a fi incompatibilă cu starea de satisfacție egoistă. Așadar,
compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se
prezintă ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie
sau la desfătare, care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral.
Vladimir Solovyov, The Justification of the Good, B Eerdmans Publishing ,
2005, p. 56

trânul respectiv are plăcerea
a-și evoca propria sa
pilărie senină.
Orice sentiment profund de milă,
trezit din suferința altuia –morală
sau fizică– este dureros pentru cel
3
care îl trăiește
4 6

Adevărata compasiune pentru ceilalți tulbură

iar și în cazul unui bătrân cere bucuria noastră intimă, ne întunecă dispoziția
molipsește de veselia unui 2 de veselie, adică se dovedește a fi
pil, caracterul altruist al unui incompatibilă cu starea de satisfacție egoistă.
emenea sentiment este
doielnic.

5
1

Orice sentiment profund de milă,

articiparea la plăcerea trezit din suferința altuia –morală sau
elorlalți poate mereu avea un fizică– contravine egoismului.
ement de interes propriu.
7

Compasiunea sau mila autentică nu poate avea o motivație meschină și se

prezintă ca un sentiment pur altruist, în contrast cu participarea la bucurie
sau la desfătare, care este o faptă difuză și eterogenă, în sens moral.
Diagramele Beardsley-Thomas  Diagrams: Harta unui argument

3
4 6

5
1

7
 Premise-Concluzie // Teză -Temeiuri

Premisă 1: Participarea la plăcerea celorlalți poate

mereu avea un element de interes propriu.
Premisa 1.1.
Premisă 2: Orice sentiment profund de milă, trezit din
suferința altuia –morală sau fizică– contravine
egoismului.
Premisa 2.1
Premisa 2.2.
Concluzie: Compasiunea este un sentiment pur altruist, în
opoziție cu participarea la bucuria celorlalți.
 Recunoașterea argumentelor

Dat fiind că simțurile ne înșeală câteodată, am vrut să cred

că niciun lucru nu este așa cum ne fac ele să ni-l
închipuim. Și pentru că există oameni care se înșeală chiar
și atunci când gândesc asupra celor mai simple chestiuni
de geometrie, gândindu-mă că sunt supus greșelii la fel ca
oricare altul, am respins ca fiind false toate argumentele
pe care le luasem mai înainte drept demonstrații.

Rene Descartes, Discurs asupra metodei de a ne conduce bine rațiunea și

de a căuta adevărul în științe, Editura Științifică, 1957, p.61
 Argumentele filosofilor

Dat fiind că simțurile ne înșeală câteodată, am vrut să cred

că niciun lucru nu este așa cum ne fac ele să ni-l
închipuim. Și pentru că există oameni care se înșeală chiar
și atunci când gândesc asupra celor mai simple chestiuni
de geometrie, gândindu-mă că sunt supus greșelii la fel ca
oricare altul, am hotărât să resping ca fiind false toate
argumentele pe care le luasem mai înainte drept
demonstrații.

Rene Descartes, Discurs asupra metodei de a ne conduce bine rațiunea și

de a căuta adevărul în științe, Editura Științifică, 1957, p.61
 Recunoașterea argumentelor
Asumpție: Un adevăr cert este unul neîndoielnic.
Premisa 1: Dacă simțurile ne înșeală câteodată, atunci se
poate ca niciun lucru să nu fie așa cum ni-l
prezintă ele.
Premisa 2: Dacă oamenii se înșeală atunci când raționează
asupra unor chestiuni simple de geometrie, atunci și
eu sunt supus greșelii atunci când raționez.
Concluzie: Toate argumentele pe care le-am acceptat drept
demonstrații le voi considera false.
 Recunoașterea argumentelor
Și, în sfârșit, având în vedere că exact aceleași gânduri pe
care le avem în stare de veghe ne pot veni și când
dormim, fără ca vreunul să fie, în acest caz, adevărat, am
hotărât să presupun că toate lucrurile care îmi veniseră
vreodată în minte nu erau mai adevărate decât iluziile din
visurile mele. Dar îndată după aceea, mi-am dat seama că,
în timp ce voiam să gândesc că totul este fals, trebuia
neapărat ca eu, cel care gândesc aceasta, să fiu ceva. Și
observând că acest adevăr: gândesc, deci exist era atât de
puternic și de cert … am socotit că pot să-l iau, fără nicio
șovăire, drept ptimul principiu al filozofiei pe care o
căutam.
Rene Descartes, Discurs asupra metodei de a ne conduce bine rațiunea și de
a căuta adevărul în științe, Editura Științifică, 1957, p.61 -62
 Recunoașterea argumentelor
Și, în sfârșit, având în vedere că exact aceleași gânduri pe
care le avem în stare de veghe ne pot veni și când
dormim, fără ca vreunul să fie, în acest caz, adevărat, am
hotărât să presupun că toate lucrurile care îmi veniseră
vreodată în minte nu erau mai adevărate decât iluziile din
visurile mele. Dar îndată după aceea, mi-am dat seama că,
în timp ce voiam să gândesc că totul este fals, trebuia
neapărat ca eu, cel care gândesc aceasta, să fiu ceva. Și
observând că acest adevăr: gândesc, deci exist era atât de
puternic și de cert … am socotit că pot să-l iau, fără nicio
șovăire, drept primul principiu al filozofiei pe care o
căutam.
Rene Descartes, Discurs asupra metodei de a ne conduce bine rațiunea și de
a căuta adevărul în științe, Editura Științifică, 1957, p.61 -62
 Recunoașterea argumentelor
Premisă 1: Dacă exact aceleași gânduri pe care le avem
în stare de veghe ne pot veni și când dormim, fără ca
vreunul să fie adevărat, atunci am presupus că toate
lucrurile care îmi veniseră vreodată în minte nu erau mai
adevărate decât iluziile din visurile mele.
Premisă 2: În timp ce voiam să gândesc că totul este
fals, trebuia neapărat ca eu, cel care gândesc aceasta, să
fiu ceva.
Concluzie: Adevărul gândesc, deci exist este atât de
puternic și de cert încât pot să îl iau drept primul
principiu al filozofiei mele.