Lecţia a V-a

Comportamentul agresiv
Planul lecţiei
■ Ce este comportamentul agresiv?
■ Tipuri de comportamente agresive
■ Teorii despre comportamentul agresiv
■ Cum poate fi controlat comportamentul
agresiv?
 Bibliografie

Jderu, Gabriel (2008) Comportamentul agresiv. În S. Chelcea

(coord.). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii (pp.
207-224). Iaşi: Polirom.

Lorenz, Konrad. [1973](1996). Cele opt păcate capitale ale

omenirii civilizate. București: Editura Humanitas.
 ■ Ce este comportamentul agresiv?
CA = “Comportament verbal sau acţional care are ca
scop umilirea, vătămarea sau chiar suprimarea altor
persoane, care sunt motivate să evite acest
tratament.” (Septimiu Chelcea, 2003, 25).
CA = “Rănirea deliberată, cu intenţie a altei persoane,
care este motivată să evite un astfel de tratament.”
(Russell G. Geen, 1999, 16).
CA = “Comporamentul care conduce la vătămarea
celui atacat fie că este vorba de rănire sau distrugere,
fie că este vorba de enervare, ironizare sau jignire.”
(Irenäus Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, 51).
 Arnold H. Buss (1961)

CA, în funcţie de daune: “Reacţie

care emite stimuli dăunători spre
un alt organism” (apud I. Eibl-
Eibesfeldt, 1984/1995, 51).

The Psychology of Aggression,

(1961)
Social Behavior and Personality,
(1986)
Personality: Temperament, Social
Behavior, and the Self (1995)
Psychological Dimensions of the
Self (2001)
John L. Dollard, Neal E. Miller şi Leonard W.
Doob Frustration and Aggression (1939, 9):
CA = “Secvenţa comportamentală al cărei scop este
rănirea persoanei împotriva căreia este îndreptată”
(apud I. Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, 51).
Intenţionalitatea – caracteristica definitorie a CA.

Leonard Berkowitz (1962) Aggression: A Social

Psychological Analysis:
CA = “Comportament care vizează rănirea unui
obiect” (apud I. Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, 51).
 ■ Tipuri de comportamente agresive
● Agresivitatea afectivă: acompaniată de furie,
pentru pedepsirea victimei.
Pentru apariţia acesteia sunt condiţii din mediu
care îl incită pe agresor: frustrarea, atacul
fizic, insulta.
● Agresivitatea instrumentală: pentru atingerea
unor scopuri vizate şi de victimă.
☺ Este rândul dvs.
Exemplificaţi cele două tipuri de CA.
▼ K. E. Moyer (1968): clasificare a CA din punct de
vedere biologic şi evoluţionist:
1) De pradă: pentru asigurarea hranei.
2) Intre masculii din aceeaşi specie: pentru accesul la femele,
pentru dominanţă etc.
3) Indus de frică: pentru a putea scăpa de prădători.
4) Iritat: indusă de frustrare.
5) Teritorial: pentru apărarea spaţiului împotriva intruşilor.
6) Maternal/paternal: pentru protejarea descendenţilor.
7) Instrumental: direcţionat spre obţinerea unor scopuri,
considerat a fi un răspuns învăţat.
■ Teorii despre comportamentul agresiv
◙ Teoriile despre CA pot fi grupate în patru
categorii:

● biologice
● etologice
● psihosociologice
● socioculturaliste
 ◙ Teorii biologice
Explicarea CA prin factorii înnăscuţi:

● T. “instinctul agresivităţii” (W. McDougal, 1923)

● T. psihanalitică (S. Freud, 1924)
● T. hormonală (J. H. Morton, 1953)
● T. “anormalităţii cromozomiale” (P.A. Jacobs,
1965)
● T. neurobiologică (P. Karli, 1976)
 ● Teoria hormonală
David A. Hamburg (1978) a constatat prezenta unei
cantităţi sporite de testosteron la mamele care
manifestă agresivitate faţă de proprii lor copii.
Chiar dacă agresivitatea are un fond biologic, ea
poate fi modificată prin educaţie.
Utilizarea unor substanţe pentru neutralizarea acestui
hormon.
Hormonul oxytocin (H.H. Dale, 1906) –
generozitate, empatie, comportament prosocial.
Rolul sistemului limbic, hipotalamusului,
amigdalei
 ◙ Teorii etologice

◘ Etologia şi etologia umană: cercetarea

etologică a agresivităţii
● T. “instinctul pentru luptă” (K. Lorenz, 1963)
● T. “instinctul teritorialităţii şi al dominaţiei” (D.
Morris, 1967/1991)
 Etologia umană
◘ Dezvăluie rădăcinile biologice ale
comportamentelor sociale, considerate ca
având o determinare socio-culturală.

◘ Are o perspectivă transculturală:

“Dacă comportamentul universal nu poate fi
explicat prin funcţiile sale, atunci înseamnă că
este înnăscut” (I. Eibl-Eibesfeldt, 1979, 12).
 ◙ Teorii psihosociologice
● Teoria “frustrare – agresivitate” (J.L. Dollard,
N. E. Miller şi L. W. Doob, Frustration and Aggression,
1939)
Asumpţia de bază: CA depinde de anumite
antecedente. Există o legătură cauzală între
frustrare şi agresivitate.

▲ Cu cât suntem mai frustrați, cu atât crește

probabilitatea apariției unui CA.
 ◘ Ce este frustrarea?
F = “Starea persoanei private de satisfacţie
legitimă, care este înşelată în speranţele sale”
(N. Silamy, 1995/1996, 134).

F = O stare afectivă negativă datorată

întreruperii comportamentului orientat spre un
scop din cauza unui factor exterior (apariţia
bruscă, neaşteptată a unei bariere reale ori
imaginare) sau a unui factor interior
(inabilitate de moment, bariere morale).
Frustrare:
● comportamente haotice, nestructurate
● reacţii vegetative (accelerarea pulsului, ridicarea
tensiunii sangvine, sporirea concentraţiei de
glucoză şi de acetilcolină în sânge).
Frustrare: consecinţe mai mult sau mai puţin
durabile după momentul în care se produc.

Este rândul dvs.

Descrieţi comportamentul unei persoane frustrate.
Roger Baker, Tamara Dembo şi Kurt Lewin (1941)
Experiment:
Copiilor li s-a arătat o cameră cu multe jucării.
Gr. exp.:
T1: copiii le-au privit printr-o plasă de sârmă mult
timp.
T2: li s-a permis să intre în cameră.
Gr. control: copiilor li s-a permis să intre imediat în
camera cu jucării.
◘ Rezultatul:
● Copiii din Gr. exp. loveau jucăriile de perete.
● Copiii din Gr. Control erau veseli, se jucau.
 Este rândul dvs.
De ce copiii din Gr. Exp. au dezvoltat un
comportament agresiv?
Nu vă grăbiţi să spuneţi: “Din cauză că au fost
frustraţi!”
Există o diferenţă între “frustrare” şi “privare
relativă”.

Elliot Aronson et al. (1994) s-a creat o stare de

“privare relativă”: copiii se aşteptau să li se permită
accesul imediat în camera cu jucării.
Leonard Berkowitz (1989): variabile intermediare
(mijloacele instrumentale, experienţele din trecut,
atribuirile)
Experiment cu “aggressive clues” (firul conducător, indicii)
T1: Asociaţii cercetătorilor aplicau şocuri electrice subiecţilor
de experiment (studenţi voluntari).
T2: Studenţii aplicau şocuri electrice asociaţilor.
Gr. exp.: lângă generatorul electric era un pistol.
Gr. control: pistolul lipsea.
Rezultatul:
Gr. exp.: numărul mediu de şocuri = 6,07
Gr. control: numărul mediu de şocuri = 4,67
Efectul de armă
 ■ Teorii sociologice

◘ Teoria socioculturalistă (Margaret Mead,

1935)

◘ Teoria “Învăţarea socială” (Albert Bandura,

1961)
Experiment Albert Bandura (1965)
A prezentat unor copii mici un film în care o persoană adultă manifestă
comportamente agresive faţă de o păpusă gonflabilă.
Trei tipuri de condiţii experimentale:
G1) la începutul şi la sfârşitul filmului apare un al doilea adult care oferă
o recompensă sub forma unei băuturi răcoritoare.
G2) adultul care se manifesta agresiv faţă de papuşă a fost pedepsit, fiind
certat şi pălmuit de un al doilea adult.
G3) În condiţia experimentală de control, adultul care s-a manifestat
agresiv nu a fost nici recompensat, nici pedepsit pentru
comportamentul său agresiv.
Apoi copii din cele trei grupuri experimentale au fost puşi în prezenţa
păpuşii gonflabile.
Rezultate: în condiţia expunerii la un model agresiv care a fost
recompensat (G1) şi în condiţia experimentală de control (G3), copiii
au imitat în mai mare măsură acţiunile agresive ale adultului decât au
făcut-o copiii din grupul (G2), când comportamentul agresiv al
adultului era pedepsit.
 Experiment (Seymour Feshbach, 1961)
Gr. exp.: Film cu scene de violenţă (meci de box).
Gr. control: Film fără scene de violenţă.

Rezultatul:
Subiecţii din Gr. exp. au manifestat mai puţină
agresivitate decât subiecţii din Gr. control.
“Efectul de catharsis”
“Banalizarea agresivităţii”