APA

Varzaru Tatiana
 Ce este apa?
■ Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori,
sau ușor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Apa este o
substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma
acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un
compus chimic al hidrogenului și al oxigenului, având formula
chimică brută H2O. Apa este una din substanțele cele mai
răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelișurile
acesteia, hidrosfera.
■ Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri.
Sub formă de apă sărată există în oceane și mări. Sub formă de 
apă dulce în stare solidă, apa se găsește în calotele polare, 
ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau 
ninsoare. Sub formă de apă dulce lichidă, apa se găsește în 
ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, și ape freatice
 sau subterane. În atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă
 alcătuind norii sau fiind difuzată în aer determinând umiditatea
 acestuia. Considerând întreaga planetă, apa se găsește continuu
în mișcare și transformare, evaporarea și condensarea, respectiv 
solidificarea și topirea alternând mereu. Această perpetuă mișcare
a apei se numește ciclul apei și constituie obiectul de studiu al 
meteorologiei și al hidrologiei.
 Apă (moleculă)
■ Apa (monoxidul de dihidrogen) este un compus anorganic polar cu
formula chimică H2O. Molecula sa este formată prin combinarea a doi
atomi de hidrogen și un atom de oxigen, fiind astfel oxidul hidrogenului și
cea mai simplă hidrură de calcogen. Este de departe cel mai studiat
compus chimic, astfel că unii biochimiști numesc apa ca fiind un „solvent
universal”, pentru abilitatea sa de a dizolva multe substanțe.[1][2] Această
proprietate îi dă apei posibilitatea să fie și „solventul lumii vii”.[3] Este
singura substanță comună care există sub toate cele trei forme de
agregare în natură: solidă (gheață), lichidă (apă) și gazoasă (abur).[4]
■ Moleculele de apă formează legături de hidrogen între ele, fiind puternic
polare. Polaritatea moleculei de apă permite separarea în ioni și formarea
de legături puternice cu alte substanțe polare, precum alcoolii și acizii,
astfel dizolvându-le. Legăturile de hidrogen sunt motivul pentru multe
proprietăți speciale ale apei, precum faptul că forma sa solidă este mai
puțin densă decât forma sa lichidă, punctul de fierbere de 100 °C este
relativ mare pentru masa sa moleculară mică, și capacitatea termică, care
este ridicată.
■ Apa este o substanță amfoteră (numit și amfolit), ceea ce înseamnă că
poate fi atât acid, cât și bază, adică produce ionii H+ și O- prin ionizare
 Proprietăți moleculare
Forme de apă

■ Apa se găsește sub diverse forme în natură: vapori de apă și 

nori în atmosferă, valuri și aisberguri în oceane, ghețari la 
latitudini mici sau altitudini mari, acvifere sub pământ, râuri sau 
lacuri. Circuitul apei în natură este fenomenul prin care apa
este transferată dintr-o forma într-alta, prin evaporare, precipitații
 și scurgeri de suprafață.
■ Datorită importanței pe care o are (în agricultură, dar și pentru
omenire în general), apei i s-au dat diverse nume în funcție de
formele pe care le ia. Ploaia e cunoscută în majoritatea țărilor, pe
când alte forme sunt mai puțin întâlnite, și pot fi surprinzătoare
când sunt văzute prima dată. Exemple sunt: grindina, zăpada, 
ceața, roua sau chiciura. Un fenomen conex este curcubeul,
întâlnit atunci când lumina se refractă prin particulele de apă din
atmosferă
■ Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu
consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Prin poluarea apei, se înţelege alterarea
caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane.
 Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase, producând un impact
important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. Acestea pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile
aduse astfel : 
substanţele organice - de origine naturală sau artificială reprezintă pentru apă poluantul principal. Substanţele
organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după
moarte, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de cantitatea de substanţă organică evacuată, provocând
distrugerea fondului piscicol şi, în general, a tuturor organismelor acvatice.
substanţele anorganice - în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate industriale. Dintre
acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile, sulfaţii etc.; sărurile
anorganice (Ca, Mg) conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca creşterea
durităţii; clorurile în cantităţi mari  fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc.
Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi
procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele
cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi
de transfer a căldurii.
 microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător, fie că
dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor vii. Microorganismele provenite de la
tăbăcării, abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale sunt puternic vătămătoare; 
ploaia acidă este o formă de poluare atât a aerului cât şi a apei în care acizii din aer, produşi de uzine de
producere a energiei electrice si alte surse.