Sunteți pe pagina 1din 14

Comunicarea didactică

 Delimitări conceptuale = Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se


efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între persoane aflate intr-o
situaţie socială dată.
 Orice comunicare este o interacţiune şi se prezintă ca un fenomen dinamic care
implică o transformare, adică e subsumată unui proces de influenţă reciprocă între
mai mulţi factori sociali.
Forme de comunicare

Criterii Forme Precizări


1. c. intrapersonală - cu sine
Parteneri 2. c. interpersonală - între două persoane
3. c. în grup mic - în cazul unei relaţii grupale de tip
“faţă-în-faţă”
4. c. publică - auditoriul este un public larg, în relaţie
directă (conferinţe, miting) sau indirectă
(ziar, TV) cu emiţătorul
Statutul 1. c. verticală - între parteneri cu statute inegale
interlo- (profesor-elev, şef-subordonat)
cutorilor
2. c. orizontală - între parteneri cu statute egale (elev-
elev)
Forme de comunicare
1. c. verbală - vezi după tabel
Codul 2. c. paraverbală
folosit 3. c. nonverbală
4. c. mixtă
Finalitate 1. c. accidentală - transmiterea întâmplătoare a unor informaţii care
a actului nu sunt vizate expres de emiţător
comuni-
cativ
2. c. subiectivă - exprimă direct starea afectivă a locutorului din
necesitatea descărcării şI echilibrării în urma
acumulării unei tensiuni psihice
3. c. instrumentală - are un scop precis, vizează atingerea unui anumit
efect în comportamentul receptorului, are capacitatea
de a se modifica în funcţie de reacţia partenerilor ptr.
a-şi atinge obiectivul
Forme de comunicare

Capacitatea 1. c. - fără feed-back (c. prin film, radio, etc., forme care
autoreglării lateralizată nu admit interacţiunea)
2. c. - cu feed-back determinat de prezenţa emiţător-
nelateralizată receptor
Natura 1. c. - vizează un anumit adevăr (ştiinţific sau de altă
conţinutului referenţială natură)
2. c. - vizează înţelegerea acelui adevăr, felul în care
operaţională/ trebuie operat, mental sau practic ptr. ca adev.
transmis să fie “descifrat”
metodologică
3. c. - valorizează cele transmise, situaţia comunicării şi
atitudinală partenerul
Comunicarea verbală (CV)
 Informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceea ce ţine
de acesta sub aspectul fonetic, lexical, morfo-sintactic.
 forma acesteia : orală şi/sau scrisă funcţie de care se utilizează
analizatorul auditiv şi/sau vizual;
 permite formularea, înmagazinarea şi transmiterea unor conţinuturi
extrem de complexe.
 Limbajul nu comportă numai funcţii de comunicare ci şi o funcţie de
apel, orientată destinatar şi o funcţie expresivă ce vizează locutorul.
(dupa Buhler)
 Jacobson sugerează încă trei funcţii:
 functia metalingvistică (orientată spre cod)
 functia poetică (are ca obiect enunţul)
 funcţia fatică (vizează contactul comunicării)
 Toate aceste funcţii se pot actualiza în vorbirea didactică, profesorul
având posibilitatea ca, în raport cu obiectivele propuse să se centreze pe
o funcţie sau alta.
Alte tipuri de comunicare
 Comunicarea paraverbală (CPV)
 Informaţia este codificată şi transmisă prin elementele prozodice şi vocale
(caracteristicile vocii, particularităţi de pronunţie, intensitatea rostirii,
ritmul şi debitul vorbirii, intonaţia, pauza, etc.) care însoţesc cuvântul şi
vorbirea în general şi au semnificaţii aparte.
 analizatorul vizat este cel auditiv;
 este purtătoare a dimensiunii referenţiale a comunicării.
 Comunicarea nonverbală (CNV)
 Informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de semne legate
direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.
 cel mai solicitat este analizatorul vizual;
 este inconştientă .
 O pedagogie a imaginii, bine conturată, ar putea stimula învăţarea, căci
prin arătarea directă şi trecerea rapidă în revistă a obiectivelor de învăţat
se transmit informaţii fără scriere şi lectură, fără chiar o conceptualizare
propriu-zisă.
  
Comunicarea didactică

 CD = comunicare instrumentală, direct implicată în


susţinerea unui proces sistematic de învăţare. În
această accepţiune nu apar restricţii:
 de conţinut (învăţarea poate fi în egală măsură centrată
pe dobândirea de cunoştinţe, deprinderi, motivaţii,
atitudini etc.);
 de cadru instituţional (poate exista şi în afara
procesului de învăţământ, în diversele forme ale
educaţiei nonformale);
BLOCAJE ALE COMUNICĂRII DIDACTICE
 Comunicarea didactică beneficiază din plin de atuurile pe care particularităţile
clasei şcolare le oferă:
 grup organizat, niveluri intelective, atitudinale şi de interese aproximativ egale,
monitorizare
 permanentă din partea unor persoane autorizate şi competente. Observaţia
curentă şi simţul comun ne atrag atenţia că barierele care stau în faţa oricărei
comunicări şi deci şi a comunicării didactice sunt de o mare diversitate: nu putem
comunica cu un elev pentru că este obosit şi bolnav, pentru că are dificultăţi de
concentrare, pentru că are un vocabular sărac, pentru că este marginalizat de
colegi, pentru că se crede persecutat de profesor etc
Blocaje ale comunicarii didactice
 Comunicarea didactică este o relaţie între un emiţător (în general,
reprezentat de profesor) şi un receptor (în general, reprezentat de elev), în
interiorul căreia un mesaj (o informaţie) circulă de la unul la celălalt prin
intermediul unui canal. Orice disonanţă în raport cu funcţionarea normală în
cazul fiecăruia dintre aceste elemente poate constitui un obstacol în calea
realizării unei comunicări didactice cât mai eficiente. // Tipuri de blocaje:
 a) blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în
comunicarea didactică (profesorul pe
 de o parte, elevul pe de alta);
 b) blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între
participanţii la relaţia de comunicare didactică;
 c) blocaje determinate de canalul de transmisie;
 d) blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se
realizează comunicarea didactică.
Retroacţiunea în comunicarea didactică

 Ca acţiuni recurente propagate în sens invers – de la rezultat


spre obiectivele iniţiale – retroacţiunile sunt principalele
modalităţi care permit adaptarea interlocutorilor unul faţă de
altul, la situaţie şi esenţial la finalitatea urmărită.
 Dintre retroacţiunile prezente în comunicarea didactică se
amintesc feed-back-ul şi feed-foreward-ul.
 Ex. profesorul atent la evoluţia fiecărui elev se poate ocupa
special de un copil după ce a luat o notă nesatisfăcătoare (feed-
back) sau preventiv, anticipând o evoluţie spre o notă
nesatisfăcătoare (feed-foreward).
Retroacțiunea în C.D.
 Implicaţii psihopedagogice
 randamentul comunicării didactice nu se reduce la stăpânirea
conţinuturilor verbale. Dacă prin componenta verbală este exprimat
referenţial şi explicit un anumit conţinut categorial, în acelaşi timp prin
componentele para- şi nonverbală se exprimă atitudini. Acestea vizează
conţinutul transmis, receptorul şi situaţia comunicării;
 comunicarea para- şi nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal;
 o comunicare complexă (CV, PV şI NV) convergentă uşurează realizarea
unor sarcini diferite impuse de diversele roluri didactice;
 folosirea multicanalităţii în transmiterea şi receptarea mesajului facilitează
prelucrarea şi reţinerea unei mai mari cantităţi de informaţii şi, în acelaşi
timp sporeşte varietatea şi atractivitatea actului comunicativ;
 combinarea variată şi convergentă a mesajelor verbale, para- şi nonverbale
poate reprezenta un spor de claritate şi, prin aceasta, economie de timp;
 comunicarea divergentă poate produce confuzii, nesiguranţă şi chiar
refuzul conţinuturilor transmise.