Politici și tratamente contabile privind

metodele de gestionare a stocurilor

 Obiectivul urmărit de gestiunea ciclului de exploatare este cel al
oricărei investiții de capital: cea mai eficientă alocare a
capitalului in condiții de diminuare a riscului.
Armonizarea relatiei rentabilitate-risc se realizeaza in cea mai
mare parte incadrul echilibrului dintre necesarul de active
circulante si sursele mobilizabile pentru finantarea acesteia.
Pentru a raspunde nevoii de rentabilitate, gestiunea activelor
circulante urmareste realizarea ciclului de exploatare cu un
nivel minim de active circulante,iar gestiunea pasivelor
circulante urmareste cel mai redus cost al procurarii
capitalurilor necesare.
Pentru a raspunde nevoii de diminuare a riscului, gestiunea
activelor circulante urmareste eliminarea rupturii de stoc, a
lipsei de lichiditati, preocupare insotita de cresterea costurilor
de exploatare si de diminuare a rentabilitatii.
 Pornind de la acest raport, se pot identifica trei
politici de gestiune aciclului de exploatare cu
efecte diferite ale rentabilitatii si riscului:
 
-O
politica agresiva, care isi propune realizarea unei 
cifre de afaceri cu stocuri minime. Rentabilitatea
ridicata intentionata prin actiune politica este
insotita de riscuri mari legate de lipsa de stoc, de
lipsa de lichiditati si de insolvabilitatea 
intreprinderii.
-O politica defensiva, care isi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri si
lichiditati ridicate. Rentabilitatea va fi, in acest caz, afectata de costurile
suplimentare ale prudentei in asigurarea cu stocuri a continuitatii activitatii
de exploatare.
 
-O politica echilibrata (intermediara) este cea care armonizeaza relatia
In ceea ce priveste finantarea activelor circulante intr-o politica agresiva, accentul cade in
principal pe pasivele pe termen scurt care au cele mai mici costuri de procurare a lor, dar
care determina si o preocupare stresanta de a reinnoi creditele pe termen scurt, la dobanzi
mai mari sau chiar riscul unei lipse de capital.

Politica defensiva are in vedere finantarea activelor circulante in principal, din surse
permanente (fondul de rulment), care au costuri de procurare mult mai mari, dar si o
acoperire suficienta impotriva riscului de reinnoire a creditelor si a cresterii ratei dobanzilor.

O politica neutra consta in sincronizarea perfecta dintre scadentele activelor si pasivelor pe

termen scurt. Rentabilitatea si riscul ce ar insoti formarea activelor si pasivelor circulante au
sensuri contrare si se neutralizeaza intr-o oarecare masura. Fondul de rulment ar reprezenta
marja de siguranta pentru finantarea activelor circulante si pentru autonomia financiara a
intreprinderii.
 
 Dimensionarea stocurilor este punctul de
plecare in determinarea fondurilor banesti 
acoperitoare. Volumul stabilit reprezinta baz
a 
unor relatii financiare ocazionate de
autofinantare, cresteri de capital prin noi
emisiuni de actiuni sau de imprumut
pe termen scurt, bancar sau comercial.

Necesarul in stocuri trebuie astfel stabilit incat sa stimuleze 
intreprinderea in folosirea cat mai eficienta a acestor valori, in mobilizarea tuturor factorilor care sa conduca la accelerarea
vitezei de rotatie, pentru reducerea absoluta sau relativa a stocurilor. Necesarul de stocuri trebuie sa exprime nevoile reale de
fonduri; abaterile de la criteriul realitatii due la greutati financiare: imobilizari in cazul supradimensionarii necesitatilor,
nerealizarea volumului activitatii in cazul subdimensionarii lor.
 
Obiectivul acestui standard este stabilirea si tratarea la maxim de
acuratete a tuturor stocurilor care sunt active. În acest sens stocurile
trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre costul istoric si
valoarea realizabila neta, problema fundamentala fiind legata de
calcularea costului stocurilor, care vor trebui recunoscute ca active si
reportate pana cand veniturile aferente sunt recunoscute (conceptul
conectarii veniturilor cu cheltuielile). Standardul trateaza toate
stocurile care sunt active cum sunt cele detinute pentru a fi vandute
pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, cum sunt cele in curs de
productie in vederea vanzarii, cum sunt cele sub forma de materii
prime, materiale si alte consumabile ce urmeaza a fi folosite in
procesul de productie sau cum sunt cele pentru prestarea de servicii.
Acesta da indicatii in ceea ce priveste normele de baza cu privire la
modul de determinare a costului stocurilor ce urmeaza a fi reportat in
bilant, precum si de recunoastere ulterioara ca o cheltuiala, incluzand
orice reducere a valorii contabile la valoarea realizabila neta.
 Ce reprezinta Gestiunea Stocurilor?
Gestiunea stocurilor reprezinta totalitatea actiunilor
de stabilire, control si evaluare a modului de asigurare
a intrarilor necesare continuitatii procesului de
productie, pe de-o parte, de control si evaluare a
produselor finite existente si necesare satisfacerii
nevoilor clientilor, pe de alta parte.

Cum se realizeaza gestiunea stocurilor?

Gestiunea stocurilor, in contabilitatea

operatiunilor privind gestiunea stocurilor se
poate realiza prin doua metode : metoda
inventarului permanent si metoda
inventarului intermitent.
 Continutul si functia contabila a conturilor de stocuri se diferentiaza in raport
de metoda folosita pentru evidenta miscarii stocurilor. Exista doua metode de
evidenta sintetica a stocurilor:
a) metoda inventarului permanent;
b) metoda inventarului intermitent.
În metoda inventarului permanent conturile de stocuri si productie in curs de
executie se debiteaza cu intrarile de valori materiale si se crediteaza cu iesirile
de valori materiale pe masura efectuarii operatiilor. Aceasta metoda permite
stabilirea si cunoasterea in orice moment a stocurilor, atat cantitativ cat si
valoric. Aceasta metoda este utilizata in majoritatea societatilor comerciale, dar
obligatoriu in cele mai mari. Etapele de inregistrare a inventarului permanent
sunt:
a)     valoarea stocului la inceputul lunii se gaseste in soldul initial debitor al
conturilor din clasa 3;
b)     intrarile in gestiune din timpul lunii se inregistreaza pe debitul conturilor din
clasa 3 (rulaj debitor);
c)     iesirile din gestiune din timpul lunii se inregistreaza pe creditul conturilor din
clasa 3 (rulaj creditor).
Metoda inventarului intermitent consta in faptul ca intrarile de stocuri nu se inregistreaza prin conturile de stocuri, respectiv conturile din clasa 3, ci prin conturile de cheltuieli, respectiv conturile din clasa 6. În cadrul
inventarului intermitent entitatile efectueaza inventarierea faptica a stocurilor in cursul perioadei, anual, trimestrial sau lunar, dupa caz, dar nu mai tarziu de finele perioadei de raportare pentru care are de determinat obligatii
fiscale. Aceasta metoda poate fi utilizata in societatile mici si mijlocii. Etapele de inregistrare a inventarului intermitent sunt:
a)     valoarea stocului la inceputul lunii (provenita din inventarierea stocului la sfarsitul lunii precedente) se anuleaza (se reia) prin trecerea ei pe cheltuieli, in ipoteza ca stocul se va consuma sau se va vinde in luna curenta;
b)     intrarile in gestiune din timpul lunii se inregistreaza direct pe cheltuielile societatii;
c)     iesirile din timpul lunii nu se inregistreaza;
d)     la sfarsitul lunii se inventariaza obligatoriu stocul final, determinand valoarea acestuia, care se inregistreaza in debitul contului de stocuri.
Metoda prezinta dezavantajul ca nu se inregistreaza iesirile din gestiune cronologic si impune inventarierea obligatorie la sfarsitul fiecarei luni. Iesirile din timpul lunii se determina la sfarsitul lunii, conform relatiei:
Iesiri = Stoc Initial + Intrari – Stoc Final
Contabilitatea achizitiilor de stocuri.  În cazul aplicarii inventarului permanent achizitiile de stocuri se inregistreaza in debitul conturilor de stocuri in corespondenta cu
conturile de furnizori, indiferent daca achizitia se face pe credit comercial sau cu plata imediata. Documentul justificativ care sta in general la baza achizitiei de stocuri este factura
fiscala.
Sunt cazuri in care unele intreprinderi vand stocuri cumparate, altele decat marfurile. Aceasta este o situatie delicata deoarece la achizitia lor acestea s-au contabilizat in debitul
contului Marfuri si in creditul respectivului cont de stoc. Acesta situatie este delicata datorita faptului ca acestea la achizitie au fost contabilizate in contul Marfuri, iar la vanzare ar
trebui contabilizate in contul Venituri din vanzarea de marfuri si sa fie incluse in cifra de afaceri. Pentru a evita aceasta situatie este indicata ca orice vanzare de stocuri, altele decat
marfurile sa nu treaca prin contul Marfuri si sa fie inregistrate direct in contul Alte venituri din exploatare.
 – materiale, piese, subansambluri intermediare aflate in
prelucrare sau care asteapta transformarea in produse finite (in
cadrul organizatiei cu ajutorul resurselor proprii sau incredintate
unei alte organizatii );

Care sunt elementele componente ale gestiunii stocurilor?

– materii prime, materiale, combustibil, piese,

subansambluri inainte de a fi transformate in
– produse finite, prelucrate sau produse intermediare sau finite;
achizitionate (de pe piata interna sau
externa) in vederea vanzarii/revanzarii
 Care este rolul gestiunii stocurilor?
– Imbunatatirea serviciului logistic pentru clienti prin asigurarea disponibilitatii
produselor pentru satisfacerea cererii clientilor interni sau externi. Nivelul de servire
reflecta capacitatea organizatiei de a onora cererea clientilor si definit prin: durata ciclului
de performanta (intervalul de timp dintre lansarea comenzii de client si primirea marfii de
catre acesta); numarul comenzilor onorate; cantitatea comandata.
– Echilibrul relatiei dintre cerere si oferta determinat de decalajul temporal dintre
acestea. Produsele a caror cerere se concentreaza intr-un interval scurt de timp fac
necesara mentinerea de stocuri de catre producatori, angrosisti si detailisti, in avans fata
de perioada de manifestare a cererii. Productia sezoniera implica canalelor de distributie
sau producatorii pentru a satisface cererea care se manifesta in alte perioade ale anului.
– Reducerea costurilor.
– Diminuarea incertitudinii prin faptul ca prezenta stocurilor protejeaza organizatia de
variatiile neasteptate pe termen scurt a ofertei pe piata si a preturilor practicate de
furnizori.
 Concluzie
Stocurile sunt bunuri detinute de o intreprindere in vederea unei vanzari
viitoare. Intr-o intreprindere industriala, eie regrupeaza trei categorii de
bunuri: materii prime, productie neterminata si produse finite. in
intreprinderile comerciale stocurile sunt in principal constitute din
marfuri. Detinerea stocurilor permite unei inrreprinderi posibili-tatea de a
disocia operatiile de aprovizionare, de productie si de vanzare. Stocajul
permite, de asemenea, desfasurarea nestanjenita a vanzarilor,
neintreruperea productiei, reducerea costurilor comenzilor de
reaprovizionare.
Gestiunea stocurilor este foarte importanta in intreprindere, deoarece
stocurile reprezinta in 15-30% din totalul activelor intreprinderii.

Se pot distinge :
-materii prime
-produse finite
- productia neterminata
Nivelul stocurilor de materii prime El depinde:
-de previziunile productiei intreprinderii;
-de posibilitatile de aprovizionare si de fiabilitatea tarilor producatoare, atunci
cand e vorba de produse precum petrolul etc;
-de pretul materiilor prime.