RUGĂCIUNEA PENTRU APROAPELE –

FACTOR DE UNITATE ȘI SOLIDARITATE

INTER UMANĂ

Lucrare pentru simpozion

Oradea, 6 septembrie 2021
Student: MAGDA Nicolae
ASPECTE PRIVITOARE LA LUCRARE
• Având în vedere situația actualei societăți, o societate care se află în plin proces de separare, am ales să abordez tema
Rugăciunea pentru aproapele – factor de unitate și solidaritate inter umană, pentru a putea arăta rolul rugăciunii în
perspectiva ajutorării aproapelui și a apropierii de acesta prin rugăciune.
• Lucrarea este structurată pe patru secțiuni, adăugându-se introducerea și concluziile aferente.
• Astfel, avem următoarele secțiuni:
• Rugăciunea în Vechiul Testament – în care am încercat să scot în evidență stilul și forma rugăciunii, așa cum o aveau
poporul lui Israel
• Concepția despre rugăciune în Noul Testament – în care am căutat să evidențiez asemănarea acesteia cu Vechiul
Testament – într-o mare măsură, dar și trecerea la un alt nivel pe parcurs ce comunitatea creștină se închega
• Rugăciunea Domnească – aici, în această secțiune am evidențiat modelul prin excelență al tuturor rugăciunilor,
concentrându-mă asupra celor șapte cereri cuprinse în rugăciunea Tatăl nostru.
• Importanța rugăciunii pentru aproapele – ultima dintre secțiunile acestei lucrări evidențiază necesitatea iubirii
aproapelui, iubire ce are efect întărirea în rugăciune pentru aproapele.
 INTRODUCERE
• Știm că încă din cele mai vechi timpuri omul căuta o apropiere de Cel ce guverna această viață, și anume de Dumnezeu. Această
apropiere realizându-se prin contemplarea și antrenarea minții înspre gândul permanent de a transmite mesaje care integrau
gânduri și emoții că avem nevoie de intervenția și de prezența harului Său cât mai îndelungat în viețile noastre.
• Această formă de comunicare cu Dumnezeu este numită într-un cuvânt, rugăciune.
• Rugăciune care a apărut în urma necesității de a avea o stabilitate și o liniște sufletească care să ne țină pe o linie de plutire în
valurile pline de păcate și de ispite ce le avem de trecut în această viață.
• Astfel, „rugăciunea este urcușul minții spre Dumnezeu” precum spunea Evagrie Ponticul sau, de asemenea, „un (alt) pustnic numește
rugăciunea «plugăria sufletului» [...] de vreme ce numai prin rugăciune îndurarea lui Dumnezeu desțelenește sufletele noastre și numai prin
ea milostivirea cerescului Părinte rourează uscăciunea inimilor omenești și odrăslește, din pământul lor, lanuri de bune roade.”
• Pornind de la aceste înțelesuri și idei, această lucrare își propune să definească în primul rând o idee generală despre rugăciune,
așa cum a fost ea utilizată atât în Vechiul cât și în Noul Testament, aici având o extensiune și asupra Rugăciunii Domnești pe care
a rostit-o însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când a primit „rugămintea unuia dintre Apostoli: «Doamne învață-ne și
pe noi să ne rugăm» (Lc 11, 1).” ; urmând ca la final să fie tratată necesitatea rugăciunii pentru aproapele.
 1. RUGĂCIUNEA ÎN VECHIUL
TESTAMENT
• Din momentul în care protopărinții noștri, Adam și Eva, au căzut în păcat, s-a simțit nevoia ca omul să încerce să se apropie de
Dumnezeu – și cum putea altfel? – decât numai prin rugăciune.
• Prin rugăciune orice om are certitudinea, „că nu este singur, ci se află în fața lui Dumnezeu” și, de asemenea, că „restabilirea în
comuniunea cu Dumnezeu se putea face doar prin fiorul rugăciunii, dintr-o conștiință curată” țintită permanent spre scopul acesteia și
anume convorbirea cu Cel ce este (cf. Ieș 3, 14).
• În lucrare am vorbit despre utilizarea Psalmilor în cultul vechi-testamentar și de asemenea am amintit de rugăciunile mai importante din
Vechiul Testament, astfel regăsim: rugăciunea lui Iacob, cântarea lui Moise, rugăciunea lui Moise pentru iertarea poporului care făcuse
vițelul de aur, rugăciunea lui Solomon la sfințirea templului, rugăciunea Sfântului Ilie, rugăciunea proorocului Neemia , Izechia, Iona și
Avacum etc.
• Astfel, am ajuns la înțelegerea că toate aceste rugăciuni, după cum putem observa, sunt în mare parte rugăciuni spontane, care au fost
rostite de către marile personalități, precum Moise, David, Solomon și Sfântul Ilie, la evenimente însemnate în viața poporului.
• Așadar, „rugăciunea Vechiului Testament, ca expresie a revelației veterotestamentare, constituie baza rugăciunii Noului Testament și a
creștinismului în general. Ea continuă și astăzi să fie folosită în locașurile de cult creștine.” Aici putem observa cum Psaltirea este un
element utilizat în cult, dar și forma rugăciunii creștine are ca sursă de inspirație rugăciunea Vechiului Testament, respectiv Noului
Testament. Acest lucru este lesne de înțeles, deoarece cei care au constituit pentru prima dată Biserica, erau în mare parte iudei, care cel
mai probabil frecventau cu regularitate templul și sinagogile până ce credința creștină a reușit să cuprindă o formă cultică pe care o
vedem astăzi.
 2. CONCEPȚIA DESPRE RUGĂCIUNE
ÎN NOUL TESTAMENT
• În această secțiune am vorbit despre rugăciunea Noului Testament care începe să primească o nouă formă, o formă
ce trebuie să cuprindă iertarea și iubirea, așa cum de nenumărate ori Mântuitorul ne-a dat exemplu.
• Pentru aceea în Evangheliile Noului Testament regăsim 15 rugăciuni ale Mântuitorului, astfel: Sfântul Matei de trei
ori, Marcu și Ioan de patru ori și Sfântul Luca de 11 ori, păstrându-se doar șase dintre aceste rugăciuni, acestea fiind
regăsite în Evanghelii astfel: în Evangheliile sinoptice regăsim Mărturisirea lui Iisus, rugăciunea din Ghetsimani și
rugăciunea de pe Cruce. Iar Sfântul Evanghelist Ioan reproduce celelalte trei rugăciuni ale lui Iisus Hristos: la
mormântul lui Lazăr; rugăciunea pentru slăvire și rugăciunea arhierească.
• Aceste rugăciuni ale Noului Testament sunt adresate Tatălui, ceea ce este în acord cu Vechiul Testament, doar că în
perioada veterotestamentară, cuvântul „Tată” adresat lui Dumnezeu în Noul Testament corespundea atunci cu
numirea de „Domnul” .
• Astfel, Iisus îi învață pe ucenicii Săi să se adreseze lui Dumnezeu cu cuvintele «Tatăl nostru»” , pentru că
Mântuitorul, prin aceasta, reușea să restabilească relația, odată pierdută, a omului cu Dumnezeu; astfel, „ucenicii și
apoi întreaga omenire dobândește spiritul de dependență filială față de Dumnezeu”, cel pierdut la căderea în păcat.
 3. RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ
• Această rugăciune este atât de cuprinzătoare în sens și de puternică, pe cât este de restrânsă în cuvinte , acest
lucru demonstrând înalta pedagogie a lui Hristos și totodată atitudinea Sa împotriva rugăciunii practicată de
cărturari și de farisei
• Deci, am putea spune precum Tertulian, că „Dumnezeu singur a putut să învețe cum ar vrea să fie rugat” ,
integrând astfel în exemplul propriilor Sale cuvinte de rugăciune, modul cel mai corect de a ne ruga, anulând,
astfel, stilul defectuos de a se ruga cei din poporul ales.
• În scop pedagogic, Rugăciunea Domnească cuprinde trei părți: chemare (invocare), cereri și încheiere.
• Astfel, în prima parte avem formula de invocare, apoi în a doua parte avem „cuprinsul primelor trei cereri [în
care] avem reliefate modalitățile prin care îi cerem lui Dumnezeu instaurarea Împărăției Sale, iar [în] celelalte
patru cereri avem reliefate nevoile, trebuințele și nădejdea mântuirii noastre” , urmând ca la final, în a treia
parte, să avem formula doxologică.
• Din cadrul Rugăciunii Domnești, deși am prezentat toate cele șapte (7) cereri, mă
opresc asupra cererii a cincea care ne dă sensul și scopul vieții noastre.
• Prin cererea a cincea „... Și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm
greșiților noștri” (Mt 6,12; Lc 11,4) accentuăm „conștientizarea stării noastre de
păcătoșenie, stare care îl determină pe creștin să ceară de la Dumnezeu iertarea
păcatelor Sale, prin iertarea păcatelor semenilor noștri” . Astfel, prin cererea a cincea,
demonstrăm unitatea creștină, care este bazată pe iubirea aproapelui, iubire care ne
responsabilizează, atât din punct de vedere al propriei conștiințe, cât și în fața lui
Dumnezeu, făcându-ne astfel solidari cu semeni noștri.
• Această cerere a cincea, este următoare după cererea a patra „Pâinea noastră cea de
toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Mt 6,11; Lc 11,3), acest lucru demonstrând că o
primă condiție pentru a primi atât pâinea cea de toate zilele, cât și Pâinea –Hristos
este iertarea semenului nostru.
• Încheind această secțiune am reliefat importanța Rugăciunii Domnești spunând că
„tot creștinul, care crede drept, trebuie să știe această rugăciune și să o rostească în
toate împrejurările vieții sale,” pentru a demonstra faptul că el dorește să îl aibă, cu
adevărat, pe Dumnezeu sfințitorul activităților sale.
 4. IMPORTANȚA RUGĂCIUNII
PENTRU APROAPELE
• De cele mai multe ori omul credincios nu se roagă numai pentru sine, ci și pentru alții. Chiar și atunci când se
roagă pentru sine, se roagă să fie folositor altora.
• Rugăciunea pentru aproapele este rezultatul iubirii milostive a omului, iubire milostivă de care trebuie să dăm
dovadă înaintea lui Dumnezeu, deoarece avem îndemnul Sfântului Apostol Iacov: „Rugați-vă unii pentru
alții”(Iac 5,16). Acest cuvânt ne învață că suntem responsabili pentru aproapele nostru și trebuie să îl ajutăm și
atunci când este în nevoie, dar și atunci când nu are nimic de suferit, adică să fim permanent acolo.
• Așadar, trăirea în iubire unii cu alții este, de fapt, rostul acestei vieți. Pentru aceasta trebuie să căutăm să
„iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12; Lc 11,4) și astfel să primim răsplata de a fi în permanență alături de
Dumnezeu în veșnicie; toate acestea fiind daruri ce le primim din iubirea milostivă a Sa.
• Iar, cum am spus mai înainte, rugăciunea și în special rugăciunea pentru aproapele este importantă pentru a
putea realiza scopul vieții noastre, acela de a demonstra unitatea în Hristos-Dumnezeu și implicit unitatea ce
se creează în „comunitatea mădularelor lui Hristos” prin iubirea ce se revarsă din căldura credinței ce este
lucrată de rugăciunea pentru aproapele.
 CONCLUZII
• Mântuitorul prin toată activitatea sa a exemplificat iubirea și a îndemnat la iubire, chiar dând poruncă,
zicând: „Poruncă nouă vă dau vouă să vă iubiți unii pe alții, precum și Eu v-am iubit pe voi”(In 13,44).
• Respectând această poruncă de a iubi, noi avem datoria de a ne ruga pentru aproapele nostru
respectând cele trei imperative pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-a rostit în Predica de pe
Munte, acestea fiind: cereți, căutați și bateți (cf. Matei 7,7).
• Astfel, „în rugăciune noi trebuie să cerem și să căutăm drumul spre Dumnezeu, iar prin cuvântul bateți
se arată stăruința și insistența în rugăciune, cu atât Dumnezeu va împlini rugăciunile stăruitoare ale
omului”
• Concluzionăm, prin a spune că rugăciunea pentru aproapele este făclia care arde în sufletul unui om
pentru aproapele său și, de asemenea, este liantul care ține unitatea universală a credinței în Hristos,
credință care se păstrează neschimbată și neștirbită de la întemeierea acestei Biserici care este „una,
sfântă, sobornicească și apostolească” .