Sunteți pe pagina 1din 9

Amenințările de ordin social

la adresa securității internaționale

A elaborat: Cujba Cătălin, student


FRISPA301
Coordonator Științific: Ilasciuc Andrei,
lector universitar
Cuprins

1. Introducere
2. Conflictule etnico-religioase
3. Conflictele la locul de muncă
4. Confclitele interetnice
5. Conflictele culturale
6. Concluzie
7. Bibliografie
Introducere
Aspectul ameninţărilor sociale
şi obiectivele acestora se
apropie de cele politice.

În condiţiile în care securitatea socială depinde


de capacitatea statelor de susţinere a structurilor
Ameninţările externe de natură socială au degenerat
tradiţionale de limbă, cultură, identitate etnică şi
până la atacuri la adresa identităţii naţionale,
religioasă, ameninţările acestor valori provin, în
implicându-le, în mod direct, în domeniul politic.
cea mai mare parte, din exteriorul statului,
putând fi folosite şi căi interioare

Nerezolvarea soluţionării
Majoritatea ameninţărilor
conflictelor de muncă, a
sociale au sursa în interiorul
conflictelor interetnice sau
statelor. Ele se produc pe
interconfesionale constituie tot
fondul nemulţumirilor sociale
atâtea surse de ameninţare la
de orice natură.
adresa securităţii naţionale.
Conflictele etnico-religioase
Faptul că un conflict implică o minoritate etnoreligioasă
Cunoaşterea factorului etnico-religios este esenţială schimbă dinamica conflictului. În conflictele religioase,
pentru stabilitatea stării de securitate în anumite nivelul discriminărilor şi al revendic ărilor de natură
spaţii, în diferite momente ale derulărilor politică şi culturală este ridicată, fiecare dintre acestea
putând constitui cauzele unui protest etnic sau ale
internaţionale. mobilizării grupului.
Amenințările de ordin social fiind
drept o caracteristică a mediului
actual de securitate, creşterea
numărului de conflicte de natură
etnico-religioasă a determinat
abordarea mai atentă
La amomentul
acestui în care s-a constatat că aveau potenţial de a
domeniu.inflama o stare de tensiune sau conflict între state, modul
Un alt aspect implicat este acela al autodeterminării, care de abordare a acestor factori a fost reconsiderat.
poate constitui cauza primară a conflictului etnico-
religios. Primul şoc major a fost la momentul revoluţiei islamice
iraniene, iar de atunci a început să devină limpede că
Multă vreme factorul etnic şi cel religios nu au fost religia, ca factor în conflict, începe să joace un rol
considerate adevărate probleme ale securităţii naţionale important, dacă nu în provocarea unor conflicte, atunci în
exprimarea lor.
Conflictele la locul de muncă Conflictul a existat și va
exista întotdeauna între
oameni, fie separat , fie în
echipe manageriale.

Respectiv, o dominanță a
conflictelor la locul de muncă Conflictul este o parte
duc spre o disfuncție a importantă a vieții
organizațiilor și organizaționale iar motivațiile
întreprindelor, cât și pot cauza pentru care resursele umane
greșeli esențiale în domeniul intră în conflict sunt infinite
partineriatelor.

Conflictele sunt stări


anormale în activitate,
având un profund
Conflictele
caracter disfuncțional. Pe
necontrolate conduc
de altă parte, conflictele
spre violență și
sunt aspecte firești de
insubordonare.
existență și evoluție a
afacerilor, funcțional
având un rezultat pozitiv.
Conflictele Interetnice
Actulamente, sunt din ce
în ce mai multe conflicte
interetnice. Oamenii Pe baza conflictelor
recurg la utilizarea locale apar revolte și Conflictele interetnice
diferitelor mijloace, război armate, ceea ce amenință lumea,
pentru a stabili o poziție duce la moartea
dominantă în ceea ce cetățenilor obișnuiți.
democrația societății,
privește alți rezidenți ai încalcă principiile
planetei. libertății universale a
cetățenilor și a dreptului
lor. În cazul în care
Adesea, a treia forță
interferează cu disputa a armele se vor mișca, un
două popoare, care
Dacă scopul său este o astfel de conflict conduce
susține unul sau altul.
Dacă partea
soluționare pașnică a moartea în masă a
litigiului, asistența civililor, distrugerea
mediatorului vizează
diplomatică, atunci
realizarea unui rezultat caselor, satelor și
sângele nu se întâmplă
în vreun fel, conflictul
se dezvoltă adesea într-o orașelor.
ciocnire armată, război.
Conflictele culturale
Dar aceasta iluzie a fost
contrazisă de conflictul
izbucnit între republicile fostei
Ultimul deceniu al secolului XX a fost
federații iugoslave, urmat de
scena unor modificari profunde in in
conflictele între comunitățile
viata internationala, prin dispariția
etnice sau religioase în
URSS. Iar, la prima vedere, aceasta a
interiorul acestei regiuni, de
creat iluzia începerii unei perioade de
exemplu cazul Bosniei-
pace pe glob.
Herțegovina. Acesta fiind
urmat de evenimentele din
Kosovo.

Cautarea identității culturale, aceea a Respectiv nu se poate construi


grupului etnic sau religios reprezintă o civilizație pe cultură.
criză. Proiectul unificator în cazul Considerand cultura ca loc al
Iugoslaviei și a altor țări era valorilor proprii, al credintelor,
construirea unor societăți prospere. traditiilor care despart pe
Vulnerabilitatea acestui proiect era oameni, conferind fiecaruia o
generată de caracterul ei ideologic, identitate pot duce la conflicte
cultural. culturale.
Concluzii

Analiza multidimensională a În felul acesta se caută şi de


unor astfel de confruntări a multe ori se reuşeşte ca sursele
Principala lor caracteristică o
condus la elaborarea de către de tensiune şi implicit
constituie perfecţionarea
comunitatea internaţională a ameninţările de natură socială
continuă şi adaptarea
unor strategii şi tactici pentru la adresa securităţii naţionale
permanentă la sursele de
rezolvarea conflictelor cu implicaţii directe asupra
instabilitate.
emergente sau în curs de celei internaţionale să se
desfăşurare. reducă semnificativ.
Bibliografie

1.https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/
amenintari_la_adresa_securitatii.pdf
2.
https://www.dw.com/ro/rolul-culturii-%C3%AEn-co
nflicte/a-4697728
3.
https://rum.agromassidayu.com/mezhnacionalnie-ko
nflikti-primeri-i-prichini-a-434024
4. https://www.dw.com/ro/conflictele-etnice-
%C5%9Fi-religioase-de-dup%C4%83-r
%C4%83zboiul-rece/a-3245238

S-ar putea să vă placă și