Razboiul ruso-turc (1768-1774).

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi
 Decaderea Imperiului otoman in randul puterilor
secundare, a creat o stare de lucruri care a creat la
randul ei conditii favorabile pentru cresterea
efectelor diplomatiei marilor puteri asupra politicii ,
ele urmarind realizarea intereselor lor proprii prin
tranformarea Turciei intr-un instrument al politicii lor.
De pilda, regele Frantei, desi era convins ca un
conflict cu Rusia putea fi fatal Imperiului otoman,
indemna totusi pe diplomatii lui de la Constantinopol
sa determina izbucnirea raboiului, socotind ca putin
le va pasa , de vreme ce va fi realizat obiectivul in
vederea unei explozii imediate.
 In 1768 i-a fost prezentat
ambasadorului Rusiei , Obrescov, o
nota ultimativa, cerandu-i-se semnarea
unui act privind obligatia de a fi retrase
ostile rusesti din Polonia sub garantia
oficiala a aliatilor Rusiei (Danemarca,
Prusia, Anglia si Suedia). Refuzul a fost
urmat de declaratia oficiala de razboi in
octombrie 1768.
Razboiul ruso-turc(1768-1774)

La inceputul anului 1769 s-a incercat rezolvarea

diferendelor pe calea negocierilor, dar acestea au esuat,
ambele parti asteptand confruntarea militara. Primele ciocniri
militare aveau sa retina armatele rusesti in fata Hotinului timp
de mai multe luni, dar reluarea operatiunilor din 1769 s-a
soldat cu infrangerea ostilor turcesti pe toate fronturile.
Armatele rusesti ajung la Dunare in vara aceluiasi an, cand
Moldova si Tara Romaneasca au fost scoase de sub influenta
Portii, exceptand Oltenia. Succese asemanatoare se obtin si in
Orient, unde armatele ruse inainteaza in directia Anatoliei.
In vara anului 1770 flota ruseasca sosita in Marea
Mediterana avea sa infranga puterea maritima otomana la
Cesme.
 O trasatura caracteristica a acestui razboi a fost
alternanta luptelor cu armistitii si negocieri, in functie
de influenta factorilor interni si internationali, care
determinau nu numai sensul evolutie operatiunilor
militare, dar si conditii Conflictul ruso-turc va
imprima totusi o trasatura comuna politicii unei serii
de state europene interesate direct sau indirect de
soarta Imperiului Otoman. Aceasta trasatura comuna
se concretiza in manifestarea unei nelinisti crescande
in cancelariile marilor puteri, care nu vroiau sa admita
ca Rusia sa rezolve chestiunea orientala in avantajul ei
exclusiv.
 In a doua parte a negocierilor de la Bucuresti, Rusia a
prezentat in martie 1773, propuneri cu caracter ultimativ. Aceasta a
insemnat esecul negocierilor de pana atunci, mai ales ca probleme
privitoare la independenta Crimeii, cedarea cetatilor si navigatia
neconditionata pe mare se loveau de opozitia categorica a clerului
musulman de la Poarta.
Reluandu-se operatiunile militare, in primavara anului
1774 armatele rusesti au trecut in sudul Dunarii, unde ostile rusesti
au suferit alte infrangeri. Imperiul otoman se dovedea slab si in
luptele defensive. Ramasitele armatelor conduse de marele vizir
fiind incercuite in Bulgaria, Poarta otomana a fost nevoita sa
semneze in iulie 1774 pacea de la Kuciuk-Kainargi, care reprezenta
unul dintre cele mai importante tratate turco-rusesti, marcand
inceputul dezmembrarii iremediabile a imperiului otoman.
 Tratatul de pace de la Kuciuk –
Kainargi

Conditiile pacii de la
Kuciuk-Kainargi fixau, de fapt,
jaloanele noi si specifice ale
raporturilor turco-rusesti, pe
baza carora se va desfasura o
intreaga epoca istorica
fundamental diferita fata de cea
anterioara. Astfel, desi Hanul
Crimeii ramanea inca in sfera
influentei politice a Imperiului
otoman, totusi, potrivit pacii
din 1774, independenta tatarilor
sub garantia Rusiei isi gasea
recunoasterea ei juridica intr-un
act oficial cu caracter
international. Dupa litera
textului, Crimeea mentinea
doar unele legaturi spirituale cu
Poarta otomana.
 De asemenea, Rusia isi asigura nu numai iesirea la Marea
Neagra, dar si libertatea navigatiei vaselor ei prin stramtori,
pana la Mediterana, singurul punct de sprijin al turcilor pe
litoralul nordic al Marii Negre ramanand numai Oceacovul.
Desi aceste drepturi erau valabile doar pentru vasele
comerciale, nu exista nici o limita la numarul de tunuri
amplasate pe un vas de acest tip, asa cum avea sa o
lamureasca unul dintre generalii pe Ecaterina. Pe de alta
parte in tratat nu se gaseau clauze care sa impiedice
construirea unei flote de lupta intr-unul dintre porturile
rusesti la Marea Neagra, iar patru ani mai tarziu rusii au
inceput ridicarea moului oras Cherson, proiectandu-l in egala
masura ca baza navala si centru comercial.Alte cauze stipulau
ca Rusia avea sa evacueze teritoriile cucerite in Caucaz Si
Balcani.
Turcii au inteles ca prin acest tratat supusii crestini ai Portii au fost pusi sub protectia
speciala a sultanului. Rusia insa interpreteaza altfel acest tratat, declarand ca supusii
crestini ai sultanului se afla sub protectia speciala a tarului.
Ultimul articol avea sa fie cel mai important din tot tratatul. El fusese formulat
atat de ambiguu, incat ulterior diplomatii rusi au inteles ca aveau dreptul de a vorbi si la
nevoie de a actiona in numele populatiei ortodoxe de pe intreg cuprinsul Imperiului
otoman. Extinzand sfera, acest fapt dadea posibilitatea Rusiei ca, prin reteua de consuli
si viceconsuli pe care avusese voie sa-i numeasca in Imperiul otoman conform
tratatului, sa intervina aproape dupa bunul plac si in avantajul ei in treburile interne ale
otomanilorpe durata secolului urmator.
 Pe langa astfel de clauze, care au dat nastere unor litigii
din ce in ce mai complicate, tratatul din 1774 recunostea
Rusiei si o serie de avantagii specifice Capitulatiilor acordate
statelor ca Franta sau Anglia, punand-o astfel, in relatiile ei cu
Poarta, pe picior de egalitate cu celelalte puteri din Europa
acelor vremuri. Articolele 11 si 12 prezentau o deosebita
importanta mai ales din punctul de vedere al perspectivelor
transformarii Rusiei intr-o putere mediteraneana, ea socotindu-
se deja in stare sa concureze cu celelalte state europene si in
regiunea Marii Mediterane.
 Toate aceste stipulatii ale tratatului ruso-turc de la Kuciuk-
Kainargi vor dezvalui pe o scara si mai larga cele trei aspecte
fundamentale : economice, politice si religioase, ale
“Chestiunii Orientale”, complicand tot mai mult instoria
Europei in deceniile urmatoare si indeosebi in cursul secolului
al XIX-lea.
 De indata ce detaliile tratatului au ajuns sa fie cunoscute
pretutindeni in Europa, alte puteri, sperand la randul lor sa traga foloase
de pe urma infrangerilor turcilor, au cerut drepturi de navigare pe Marea
Neagra egale cu cele garantate Rusiei. Otomanii au fost capabili sa se
opuna acestor solicitari, insa nu l-au putut impiedica pe imparatul
Austriei Iosif al II-lea sa ocupe o buna parte din Moldova, care va fi
numita Bucovina, poarta otomana aflandu-se in imposibilitatea de a-si
sustine dominatia cu forta armelor, a trebuit sa semneze la 7 mai 1775
conventia de cedare a acestei provincii, dar cu prilejul fixarii hotarelor
Austria va anexa si alte localitati ca Suceava, Putna, Radauti,
extinzamdu-si astfel stapanirea asupra unei bune parti a Moldovei.