Mihail Sadoveanu

 Mihail Sadoveanu (n. 6 noiembrie 1880, Pașcai, Principatele Unite – d. 19 octombrie 1961, Vânători-

Neamț, Vânători-Neamț, Neamț, Republica Populară Română) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist,
romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români
din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este
cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare
despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini
memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte
de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața
Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare
dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele
și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de
aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea
istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane
precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o
moară pe Siret..., Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până
în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima
etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va
adera ideologic.
 Primele încercări literare, căsătoria și familia
 Mihail Sadoveanu s-a născut la Pașcani, în estul Moldovei. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul
 Alexandru Sadoveanu (d. 1921) din Oltenia, și Profira Ursache (d. 1895), fată de răzeși analfabeți[11] din
localitatea Verșeni. Părinții nefiind căsătoriți, paternitatea scriitorului și a fratelui său Dimitrie (mort de scarlatină în 
1888) au fost recunoscute abia în anul 1891. Familia își avea originile în Sadova, conform numelui ales (lit. „din
Sadova”), adoptat de aceasta abia în 1891. Tatăl Alexandru avea o căsnicie nefericită, iar izolarea din viața
publică a avut un impact negativ asupra întregii familii.Istoricul literar Tudor Vianu considera că acest contrast
dintre identitățile regionale și sociale au avut rolul lor în formarea autorului, deschizându-i calea spre o
„universalitate românească”, notând totodată că Sadoveanu era atașat de rădăcinile sale moldovenești. Mihail a
mai avut un frate, tot cu numele de Alexandru, a cărui soție a fost criticul literar Izabela Morțun (cunoscută mai
târziu ca Sadoveanu-Evan, verișoara activistului socialist Vasile Morțun). Celălalt frate, Vasile Sadoveanu, a fost
inginer agronom.
 Începând cu anul 1887, Sadoveanu face școala primară la Pașcani. Profesorul său preferat, Dl. Busuioc, a fost cel
care l-a inspirat să scrie colecția de povești Domnu Trandafir. În timpul liber, tânărul Sadoveanu obișnuia să
exploreze regiunea natală mergând pe jos, la vânătoare, pescuind, sau doar pentru a contempla natura. Și-a
petrecut vacanțele de vară și la Verșeni, la rudele mamei.În timpul călătoriilor sale, Sadoveanu vizita țărani, iar
felul cum se comportau în prezența autorităților i-au modelat, conform criticilor, perspectiva asupra
societății. Urmează gimnaziul „Alecu Alecsandru Donici” la Fălticeni și Liceului Național din Iași.La Fălticeni a fost
coleg cu viitorii scriitori Eugen Lovinescu și Ion Dragoslav. Din cauza expedițiilor în bălțile Șomuzului și la Nada
Florilor va rămâne un an repetent. După moartea mamei sale termină anii de gimnaziu în fruntea promoției.[
 În 1896, la vârsta de 16 ani, Sadoveanu intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra domnitorului 
Ștefan cel Mare, renunțând, însă, din lipsă de izvoare istorice] Debutează în revista bucureșteană Dracu în 1897, cu
schița Domnișoara M din Fălticeni, pe care îl semnează cu pseudonimul Mihai din Pașcani. În 1898 începe să colaboreze la
foaia Viața nouă a lui Ovid Densusianu, alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar
și cu pseudonimul M.S. Cobuz, cu un alt scheci și un poem.[29] Totuși, Sadoveanu nu era de acord cu agenda lui Densusianu,
criticând mișcarea simbolistă românească la care adera revista. Începe să scrie pentru reviste non-simboliste
precum Opinia și Pagini Literare. În paralel, a fondat și tipărit manual pentru o scurtă perioadă un jurnal cunoscut sub numele
de Aurora sau Lumea.
 Sadoveanu pleacă la București în anul 1900, cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, renunțând însă la scurt
timp, pentru a se dedica literaturii. A început să frecventeze societatea boemă a Capitalei,, hotărând în această perioadă să
abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă.În 1901, se căsătorește cu Ecaterina Bâlu, cu care s-a stabilit la Fălticeni,]
 unde începe să lucreze la primele nuvele și se decide să trăiască din cariera de scriitor.În 1902 apare primul manuscris al
romanului Frații Potcoavă, unele dintre fragmentele acestuia fiind publicate în revista Pagini Alese cu pseudonimul M. S.
Cobuz. În iunie 1903, Sadoveanu este incorporat și face armata în apropiere de Târgu Ocna, perioadă care l-a inspirat să scrie
„Amintirile căprarului Gheorghiță”.] Această primă perioadă din viața sa avea să fie evocată de scriitor în opera sa Anii de
ucenicie (1944).
 După terminarea armatei se stabilește la Fălticeni, unde întemeiază o mare familie.[33] Inițial, familia Sadoveanu a locuit într-o
casă deținută de celebrul povestitor Ion Creangă, mutându-se apoi într-o nouă casă, aflată în vecinătatea Grădinii
Liniștii. Scriitorul a avut unsprezece copii, dintre care trei fiice: Despina, Teodora și Profira Sadoveanu, ultima devenită la rândul ei
poetă și romancieră. Dintre fii săi, Dimitrie Sadoveanu a devenit pictor,]în timp ce Paul-Mihu, cel mai tânăr dintre ei (n. 1920), a
scris romanul Ca floarea câmpului... publicat postum, după moartea sa prematură pe Frontul de Vest, în anul 1944.
Fiicele lui Sadoveanu
Sămănătorul, Viața Românească și debutul literar

 1904 a fost anul în care Sadoveanu a debutat efectiv, publicând patru volume: Șoimii, Povestiri, Dureri înăbușite și Crâșma lui Moș
Petcu, volume în care Sadoveanu abordează cu precădere teme istorice. Acestea au marcat începutul unei cariere prolifice în
literatură, care avea să dureze pentru mai mult de jumătate de secol și o lungă colaborare cu editura Minerva. Debutul a fost pregătit
din timp, bazându-se pe exercițiile literare din deceniul trecut. Nicolae Iorga va numi anul 1904 „anul Sadoveanu”, în timp ce criticul 
Titu Maiorescu, lider al mișcării conservatoare Junimea, a făcut o recenzie pozitivă volumului Povestiri, propunându-l totodată la
premiile Academiei Române din 1906. Într-un eseu din 1908, Maiorescu îl menționa pe Sadoveanu, alături de alți scriitori, într-o listă
cu cei mai mari scriitori ai României. Conform lui Vianu, Maiorescu a văzut în Sadoveanu și ceilalți tineri scriitori triumful teoriei sale
bazată pe o formă „populară” a realismului, teorie apărută în eseurile sale încă din anul 1882.Sadoveanu i-a amintit pe Iorga,
Maiorescu, și în special pe Constantin Banu și poetul sămănătorist George Coșbuc ca cei care l-au ajutat să capteze interesul
colegilor săi scriitori și a publicului.[32] Până atunci, scriitorul avusese parte de manifestări de adversitate din partea
oponenților Sămănătorului, în principal din partea criticului Henric Sanielevici. În recenziile sale din Curentul Nou, volumele lui
Sadoveanu erau considerate ca promovând acte imorale precum adulterul și violul, criticul exprimându-și totodată opinia că
programul lui Iorga de didacticism moral era unul ipocrit.După cum avea să-și amintească mai târziu, Sadoveanu însuși era deranjat
de unele aprecieri critice în legătură cu opera sa, menționând că decanul Sămănătorist l-a considerat odată egalul lui Vasile Pop
 (unul din protejații lui Iorga, considerat supraapreciat de Sadoveanu).
 În același an, Sadoveanu devine unul din editorii Sămănătorului, alături de Iorga și de Iosif. Revista avea scopul de a stabili o „cultură
națională”, o mișcare de emancipare față de influențele străine.Totuși, conform lui George Călinescu, această ambiție s-a manifestat
doar printr-o „mare influență culturală”, jurnalul continuând totuși să fie unul eclectic, la care colaborau atât tradiționaliștii rurali ai
„tendinței naționale”, precum și adepții unor curente cosmopolite precum simbolismul. Călinescu și Vianu au fost de acord cu faptul
că Sămănătorul a fost, în mare parte, promotorul unor reguli mai vechi, trasate inițial de Junimea. Vianu mai adaugă și că aportul lui
Sadoveanu la cercul literar a fost principalul element artistic din istoria acestuia, felicitându-l pe Iosif pentru predicția sa conform
căreia, în timpul unei perioade de „criză” literară, Sadoveanu era persoana generatoare de inovație.
 Anii de maturitate. Cariera politică timpurie
 În 1921 devine membru al Academiei Române. Doi ani mai târziu, își ține discursul de recepție, în care face aprecieri pozitive fată de 
folclorul românesc în general și de poezia populară în special Reîncepe colaborarea la revista Viața românească, alăturându-se nucleului de
redactori din perioadă interbelică, din care face parte și Garabet Ibrăileanu, publicând fragmente din romanele sale (unele dintre ele inițial
publicate la editura acesteia). Tot la editura revistei ieșene publică volumul de nuvele Umbre și broșura În amintirea lui Creangă, iar la
Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri.Găzduiește în casa sa din Dealul Copoului scriitori precum Topîrceanu, Gala Galaction, Otilia Cazimir
, Ionel și Păstorel Teodoreanu, pe Dumitru D. Pătrășcanu și pe dirijorul Sergiu Celibidache Este apropiat al poetului socialist Ioan N. Roman,
ajutându-l să-și promoveze scrierile,[68] de aceleași avantaje bucurându-se memorialistul Gheorghe Jurgea-Negrilești, și scriitorul satiric
Radu Cosmin.
 Deși are probleme cardiace, Sadoveanu face excursii prin țară, unele dintre monumentele inspirându-i opera: Mănăstirea Agapia și Văratec
 și Cetatea Neamțului.[41] După 1923, alături de Topîrceanu, Demostene Botez și alți colaboratori ai revistei Viața Românească, obișnuiește
să meargă la vânătoare Este fermecat de priveliștile pe care le vede în timpul unei vizite din 1927 la râul Arieș. În același an face o călătorie
în Olanda cu Orient Expressul, călătorie descrisă ulterior în volumul său de reportaj Olanda. Popularitatea sa începe să crească: în 1925,
1929, respectiv 1930, publică un număr de romane bine primite de critici: Venea o moară pe Siret..., Zodia Cancerului și Baltagul, iar cea
de-a cincizecea aniversare a sa din 1930 este sărbătorită la nivel național Tot în acest an, Sadoveanu, Topîrceanu și profesorul T. C. Stan
redactează și publică împreună o serie de abecedare.
 În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin. În același an intră în 
Partidul Poporului, în care era deja membru prietenul său Octavian Goga,. Acesta își formează ulterior propriul Partid Agrar, la care va trece
și Sadoveanu În timpul alegerilor din 1927, câștigă un loc de deputat din partea județului Bihor. După alegerile din 1931, ocupă un loc de 
senator din partea județului Iași. În perioada cabinetului țărănist, condus de Nicolae Iorga, Sadoveanu este președinte al Senatului
României.Numirea sa în funcție a fost justificată prin statutul de personalitate culturală.[41] În această perioadă face parte din 
Partidul Național Liberal-Brătianu, un partid de dreapta în opoziție cu principala grupare Național-Liberală.În paralel, începe să contribuie la
cotidianul de stângaAdevărul. În 1928 publică Hanul Ancuței, o lucrare remarcabilă aparținând perioadei de maturitate a scriitorului, care
cuprinde nouă povestiri, îmbinare măiastră a genului epic și liric.
 Între 1927 și 1930 a fost Venerabilul Lojii masonice ieșene „Dimitrie Cantemir”,, iar din 1932 al Lojii „Moldova”, din același orient. Între
1930 și 1935 a îndeplinit următoarele demnități masonice: „Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naționale din Româ­nia (MLNR), Pro Mare
Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR și Mare Maestru al Franc-Masoneriei Române Unite. Fratele său, Vasile Sadoveanu, de profesie
inginer agronom, a fost, de asemenea, mason.[
 Ultimii ani, boala și moartea
 După ce Societatea Scriitorilor a fost reorganizată în Uniunea Scriitorilor din România în 1949, Sadoveanu devine președintele de onoare al
acesteia. Apoi, în 1950, este numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Conform scriitorului Valeriu Râpeanu, această numire a fost
un semn al marginalizării lui Stancu după excluderea sa din Partidul Comunist Român, Uniunea Scriitorilor fiind în acea perioadă condusă de fapt
de Primul Secretar, poetul comunist Mihai Beniuc. Sadoveanu și Beniuc au fost realeși la primul congres al uniunii (1956). Între timp, Sadoveanu
publică mai multe volume realist-socialiste, printre care și Mitrea Cocor (după unele surse scris de Dumitru Ciurezu și modificat de
Sadoveanu), prin care se apreciau și încurajau politicile de colectivizare. Romanul este publicat în 1949 și îi aduce lui Sadoveanu primul Premiu
de Stat pentru proză.
 În această perioadă, Sadoveanu este implicat în campaniile culturale susținute de noul regim. În luna iunie a anului 1952, devine președinte al
Consiliului Științific al Academiei, cel care va modifica alfabetul limbii române. Astfel, se renunță la litera â, fiind înlocuită cu î (scriere
preferată de Sadoveanu în primele sale lucrări). Se implică în mișcarea pentru pace din Blocul Estic, conducând Comitetul Național pentru
Apărarea Păcii într-o perioadă în care Uniunea Sovietică dorea să portretizeze inamicii din Războiul rece ca instigatori de război și vinovați unici
pentru proliferarea armelor nucleare. Este reprezentantul României la Consiliului Mondial al Păcii, primind, în 1951, 
Premiul Internațional pentru Pace Din postura de parlamentar, Sadoveanu face parte din comitetul însărcinat cu elaborarea 
noii constituții din 1952, care, în formă finală, reflecta influențele sovietice și asimilarea stalinismului în discursurile politice românești. În
martie 1953, la puțin timp după moartea lui Stalin, scriitorul conduce mai multe ședințe ale Uniunii Scriitorilor, discutând despre noile directive
culturale ale URSS date de Georgy Malenkov, și manifestându-se împotriva tinerilor autori care nu au renunțat la proletcultism. În noiembrie
1955, la puțin timp după ce împlinește vârsta de 75 de ani, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. După 1956 regimul a
anunțat o ușoară destalinizare, continuând să-l recomande pe Mihail Sadoveanu ca unul din cele mai importante modele culturale ale regimului.
 Scriitorul donează în 1950 Casa cu turn statului român, și se mută înapoi în București, unde deține o casă în apropierea Muzeului Zambaccian.
 Între 7 și 11 ianuarie 1958, Sadoveanu, Ion Gheorghe Maurer și Anton Moisescu sunt președinții interimari ai Prezidiului Marii Adunări Naționale,
funcție care îl propulsează vremelnic pe scriitor în poziția de șef al statului. Contribuțiile literare, dar și afinitățile sale politice, fac să i se
acorde, în 1961, „Premiului Lenin pentru Pace”.
 Suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb.Este îngrijit de o echipă de medici condusă de Nicolae Gh. Lupu.Familia
Sadoveanu se retrage în zona Neamțului, locuind într-o vilă aflată în apropierea Schitului Vovidenia și a localității Vânători-Neamț. Este vizitat
periodic de prieteni din literatură și politică, printre care și Alexandru Rosetti. Mihail Sadoveanu se stinge din viață pe data de 19 octombrie
1961, la ora 9 dimineața,[13] fiind înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este
astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.
 După moartea soțului ei, Valeria Sadoveanu s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Văratec, unde a organizat un cerc literar informal și un grup
ortodox de rugăciune, la care au luat parte istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga și poeta Ștefana Velisar Teodoreanu, dedicându-și viața
apărării comunității de călugărițe.Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei. [

 Șoimii, roman (1904)
 Floare ofilită, nuvele (1905)
 Mormântul unui copil (1905)
 Amintirile căprarului
Gheorghiță (1905)
 Vremuri de bejenie (1906)
 La noi în Viișoara (1906)
 Esopia (1906)
 Însemnările lui Neculai
Manea, nuvele (1906)
 Oameni și locuri, (1908)
 O istorie de demult (1907)
 Duduia Margareta (1907)
 Istoria marelui împărat
Alexandru Macedon în
vremea când era emirul
lumii 5250 de ani (1907)
 Povestiri de seară (1909)
 Genoveva de Brabant (1909)
Opere
 Cum putem scăpa de nevoi și  Priveghiuri (1919)
cum putem dobândi
pământ (1909)
 Cântecul amintirii (1909)
 Apa morților (1911)
 Povestiri de petrecere și
folos (1911)
 Bordeenii, roman, (1912)
 Un instigator (1912)
 Priveliști dobrogene (1914)
 Neamul Șoimăreștilor,
roman (1915)
 Foi de toamnă (1916)
 Printre gene (1916)
 44 de zile în Bulgaria (1916)
 Umiliții mei prieteni (1917)
 Umbre (1919)
 În amintirea lui Creangă (
1919)
 Dimineți de iulie.
Stigletele (1927)
 Povestiri pentru moldoveni (
1919)  Demonul tinereții (1928)
 Cocostârcul albastru (1921)  Hanu-Ancuței (1928)
 Strada Lăpușneanu (1921)  Împărăția apelor (1928)
 Neagra Șarului (1922)  O întâmplare ciudată (1928)
 Pildele lui cuconu  Olanda, reportaje de
Vichentie (1922) călătorie în Olanda (1928)
 Lacrimile ieromonahului  Zodia Cancerului sau vremea
Ducăi-Vodă
Veniamin (1922)
, roman (1929)
 Oameni din lună (1923)
 Baltagul, roman (1930)
 Ți-aduci aminte (1923)
 Depărtări, roman (1931)
 Războiul balcanic (1923)
 Măria Sa, puiul pădurii,
 Venea o moară pe Siret ( roman (1930)
1924)
 Nunta domniței Ruxandra,
 Țara de dincolo de negură ( roman (1932)
1926)
 Dumbrava minunată (1926)
 Povestiri pentru copii (1926)
 Uvar (1932)
 Creanga de aur, roman (1933)
 Locul unde nu s-a întâmplat ni
mic
 (1933)
 Soarele în baltă sau aventurile
șahului (1934)
 Nopțile de Sânziene, roman (
1934)
 Viața lui Ștefan cel Mare,
biografie (1934)
 Trenul fantomă (1934)
 Cele mai vechi amintiri (1934)
 Cuibul invaziilor (1935),
colecție de povestiri
 Călători de acum un veac
 Țara neamului Kalkha, vechea
Mongolie
 Câmpiile Mongoliei. Stepa și
locuitorii ei
 Tătaria chinezească. Cuibul
invaziilor. Vulcanii. Triburile
de kirghizi. Sultani și bandiți
 Tabăra de lotri. Plecare
precipitată. Apus de soare în 
pustie. Ploaie de bolizi.
Bandiții rămân mofluzi. Sultanii 
din stepă. Războaiele și
funeraliile lor.
 Alți sultani și hani
 Post chinez la hotare
 Trecerea munților Alatau.
Stâncile de la Kora. Legende
kirghize
 Peștera Dracului. Tigri, urși și 
cerbi
 Ieșirea lui Ghinghis-Han
 Ridicarea mongolilor
 Împărăția de aur
 Alinarea vijeliei
 Povestiri alese (1935)
 Paștile blajinilor (1935)  Cincizeci de ani de la moartea
lui Creangă, conferință (1940)
 Inima noastră, (1935)
 Vechime (1940)
 Povestiri pentru copii (1935)
 Ostrovul lupilor (1941)
Cazul Eugeniței Costea (1936)
 Povestirile de la Bradu-
Ion Creangă, conferință (1936)
Strâmb (1941)
 Ion Neculce, conferință (1936)  Anii de ucenicie (1944)
 Țara cangurului (1937)
 Fantazii răsăritene (1946)
 Istorisiri de vânătoare (1937)
 Caleidoscop (1946)
 Ochi de urs (1938)
 Nada Florilor, roman (1951)
 Valea Frumoasei (1938)
 Nicoară Potcoavă, roman (1952
Morminte (1939) )
 Frații Jderi, (1935-1942),  Însemnări pe marginea
 Vol. I, Ucenicia lui Ionuț, (1935 articolului 80 (1952)
)  Aventuri în Lunca Dunării (
 Vol. II, Izvorul Alb, (1936) 1954)
 Vol. III, Oamenii Măriei Sale, (  Evocări (1954)
1942)
 Divanul persian, roman (1940)
 Baltagul / Mihail Sadoveanu. -
Chişinău: Cadran, 2003. - 128 p.
 Romanul "Baltagul" înfăţişează o lume de o puritate ancestrală, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea
nescrisă a comunităţii.
 "Baltagul" roman de dragoste, iniţiatic, justiţiar şi etic, confirmă geniul creator al lui Sadoveanu, intenţia
autorului ca prin literatură să resacralizeze lumea subordonând-o rânduelelor ansestrale, înfăţişind o lume de o
puritate mitică, trăitoare într-un ţinut în care datina este legea. Supranumit “Eminescu al prozei”(Nichita
Stănescu), M.Sadoveanu este laureat al Premiului de Stat din România, membru al Academiei Române, prime şte
Medalia de aur a Păcii, etc. Abordează mai multe specii literare, cum ar fi povestirea, nuvela, romanul şi altele.
 Romanul Baltagul este una dintre capodoperele sadoveniene şi ale prozei româneşti datorita conciziei,
dinamismului acţiunii şi armoniei compoziţionale, fiind scris numai în zece zile şi aşternut pe hîrtie atît de frumos şi
curat, fără ştersături şi adăugări, încît manuscrisul este pus în plic şi expediat la editură, publicat în 1930.
 Mihail Sadoveanu , face referinţe la timpurile vechi prin dezvăluirea unor paricularităţi vii,caracteristice
oamenilor locului. Viaţa intimă a oamenilor este evocată de scriitor prin mijlocirea familiei Lipan,membrii căreia
contactează permanent şi strîns cu exponenţi pitoreşti ai diferitelor pături sociale de la sat şi, în parte, de la oraş.
Capul familiei Nichifor Lipan, este un oier dîrz, harnic, priceput la vorbă şi la faptă; altfel nici n-ar fi plecat din sat,
asupra iernii, în ţinutul Dornelor, să cumpere oi.
 Dar personajul principal al romanului nu e totuşi Nichifor, ci Vitoria Lipan, soţia lui iubitoare, care, atunci cînd
Nichifor întîrie, simte că soţului i s-a întîmplat o nenorocire şi porneşte pe urmele lui, să-l găsească şi să-l răzbue.
Peripeţiile drumului lung şi anevoios, antrenarea în acţiune a fiului Gheorghiţă, intuiţia şi perseverenţa Vitoriei în
scopul descoperirii soţului omorît de oameni haini, găsirea omului iubit, răzbunarea lui şi, în fine, respectarea
rînduielilor creştine legate de înmormîntare - toate acestea adeveresc un personaj de dimensiuni şi semnificaţii
amintind de eroinele epopeilor antice.Ion Ciocanu,critic literar
Viaţa lui Ştefan cel Mare / Mihail Sadoveanu. -
Chişinău: Prut internaţional, 2004. - 206 p.

 Povestirea istorică - romanţată, Viaţa lui Ştefan cel Mare, nu face parte din
operele de vîrf şi prea elogiate ale scriitorului, dar totuşi are o mare
importanţă pentru istoria poporului nostru deoarece ne istoriseşte despre
viaţa şi faptele de vitejie a celui mai mare domnitor român al tuturor
timpurilor. Cartea cuprinde şi un şir de date veridice cu privirea la genialogia
lui Ştefan, nepot a lui Alexandru cel Bun, care domnise în 1400-1432...
 Mihail Sadoveanu rămîne şi aici un maiestru al scrisului, observînd - cu privire
la înscăunarea lui Ştefan cel Mare - că ,,sfîrşitul zbuciumelor, ca şi alinarea
vijeliilor, stă ca într-o taină a unei flori''. Moldovenii ,,erau doritori de un
domn adevărat''. Ce-i drept, ei ,,nu-l puteau cunoaşte în fiinţa tînărului
domnişor venit din necunoscut'', adică neştiut pînă atunci. Ion Ciocanu,critic
literar.
Fraţii Jderi / Mihail Sadoveanu. -
Bucureşti: Gramar, 2004. - 585 p.
 În trilogia Fraţii Jderi dimensiunile sunt de epopee, acest roman fiind incontestabil
adevăratul nostru epos eroic. Subiectul romanului - trilogie îl formează Moldova în
timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Structura narativă a romanului este arborescentă,
fiind construită pe două nuclee, unul în jurul domnului Ştefan, dezvoltînd tema luptei
pentru destinul naţional şi realizînd cadrul social istoric, iar celălalt avînd drept centru
pe Ionuţ Jder, împreună cu familia lui Manole Păr Negru, şi urmăreşte problema formării
eroului, a luptătorului pentru apărarea fiinţei naţionale.
 Epopeea Fratii Jderi se deschide cu spectacolul de la hram, simbol al vitalităţii şi
inţelepciunii unui popor, al voinţei de a dura, şi se sfîrşeste cu victoria de la Podul-Înalt,
simbol al eroismului naţional, comentata de monahul cronicar Nicodim, privind mareţia
şi dramatismul evenimentului. Toata viaţa feudală românească din această epopee
trăieşte din arta povestitorului şi din existenţa relatată a eroilor. Epopeea este un roman
al romanelor, al unui scriitor care studiază genial viaţa feudală roânească, intr-un limbaj
arhaic, solemn, liric, ceremonios, intemeind romanul istoric românesc modern,
monumental.Zaharia Sangeorzan