Tema: Conceptele de normalitate şi anormalitate

în medicină şi psihologie.
Personalitatea de la normalitate la patologie.

Realizat:
1.Cernițanu Mariana – dr.
psihologie, conf. universitar
 Plan:
1. Definirea conceptului de normalitate
2. Criteriile de normalitate
3. Definirea conceptului de anormalitate
4. Criteriile de anormalitate
5. Personalitatea de la normalitate la patologie.
 Norma și Normalitate
❖ Cuvantul normal provine din latinescul
(„norma” - drept) adică ceea ce nu oscilează
nici la dreapta nici la stinga.
❖ Norma - ceea ce corespunde unui model
comun, unei reguli.
❖ Norma descrie o valoare medie, specifică
pentru majoritatea dintre reprezentanții
populației date.
 Normalitatea
- Nevoia de normalitate nevoia umană de ordine.
- Norma ceea ce este primit în societate.
- o noțiune relativă deoarece nivelul înalt si cel mai
jos nu este posibil; deci nu există un om perfect,
normal sănătos, precum și nu există un om cu totul
bolnav.

!!! Un fenomen cu cât este mai frecvent, cu atât poate fi

considerat mai normal, iar cu cât este mai rar, mai îndepărtat
de media statistică, cu atât pare ca fiind mai anormal (straniu,
bizar, neobișnuit).
 După părerea lui A. C. Ivy, se disting
următoarele accepţiuni pentru normal:

■ a) decizia limitei inferioare sau superioare a

unor exigenţe;
■ b) prezenţa la un individ a caracterelor
structurale, fiziologice sau biochimice, a căror
măsură este fixată convenţional de o
valoare centrală a unui grup omogen (vârstă,
sex etc.);
■ d) absenţa handicapului.
 Viziuni asupra normalității

■ Normalitatea ca sănătate abordează starea de sănătate ca

existenţa unei judecăţi şi a unei viziuni realist logice asupra lumii,
o disciplină psihologică şi socială, bucuria de a trăi, echilibrul
introversie/extraversie.
■ Normalitatea ca valoare medie conform distribuţiei normale a
lui Gauss – cu cât un fenomen este mai des întâlnit, cu atît poate
fi considerat mai normal, cu cât rar cu atât mai anormal.
■ Normalitatea ca proces pune accent pe faptul că un
comportament normal este un rezultat final a subsitemelor ce
interacţionează între ele.
■ Normalitate ca adaptare funcţionînd ca un subsistem în
sistemul social, cultural sau istoric, individul uman trebuie să se
încadreze în coordonatele sistemului respectiv pentru ca această
evoluţie să fie considerată normală.
Important:
■ Referindu-ne la dimensiunea
psihologică a normalităţii se poate
considera că psihicul uman este sănătos
atunci când simte, judecă şi
hotărăşte potrivit cu experienţa și
realitatea, iar bolnav - atunci când se
îndepărtează sau înstrăinează de
aceasta.
■ Omul trebuie văzut şi perceput ca un
sistem autoechilibrat, preocupat de
menținerea stabilității interne (echilibrul
psihofizic) şi adaptarea la factorii de
influență interni și externi.
 Trăsăturile caracteristice persoanei normale:

1) percepția eficientă a realității,

2) cunoașterea de sine,
3) abilitatea de a exercita un control voluntar asupra
comportamentului,
4) aprecierea de sine și acceptarea sa,
5) abilitatea de a avea relatii eficiente și sănătoase cu cei
din jur,
6) abilitatea generală de adaptare la condițiile de activitate
și trai,
7) productivitatea.
Criterii de normalitate după A. Ellis şi W. Dryden:

■ conştiinţa clară a eului

■ capacitatea de orientare în viaţă
■ nivel înalt de toleranţă la frustrare
■ autoacceptare
■ flexibilitate în gândire şi acţiune
■ realism şi gândire antiutopică
■ asumarea responsabilităţii pentru propriile emoții și trăiri
■ angajarea în activităţi creative
■ angajare moderată în activităţi riscante
■ conştiinţa clară a interesului social
■ gândire realistă
■ acceptarea incertitudinii
■ îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă
 Normalitatea - capacitatea de a fi stăpân pe
perioadele vieţii: (după E. Erikson).

■ încredere/neîncredere; 1-2/3ani
■ autonomie/îndoială; 3-5 ani
■ iniţiativă/vinovăţie; 4-6/7 ani
■ activitate, producţie/inferioritate; 6-12 ani
■ identitate/confuzie de rol; adolescență
■ creaţie/stagnare; vârsta tânara
■ integritatea eu-ului/disperare - vârsta maturității
De reținut:
■ După Boehm W., normalitatea
(sănătatea mintală) este condiţia de
funcţionalitate socială, stabilită şi
acceptată de societate în scopul
realizării personale și sociale.
Parametrii stării de normalitate
(după O.P.Velea)

■ Flexibilitatea (strategii de copping și

adaptarea).
■ Autoreglarea comportamentului
(învățarea din propria experiență și a
altora)
■ Adecvarea (ajustarea) la norma socială.
 Relația “Normal – anormal”
■ Anormalitate (+)
d.p.v. biologic d.p.v. psihologic d.p.v. social

Normalitate

d.p.v. biologic d.p.v. psihologic d.p.v. social

■ Anormalitate (-)
ANORMALITATE
 Anormalitate
- o îndepărtare de la normă (abatere de la un
model comportamental mediu, fie ca acesta este
statistic, ideal sau procesual, acceptat de membrii
unei societăți determinate în timp și spațiu) nu se
identifică cu patologicul, deși se poate
suprapune cu acesta.
 La diagnosticarea anormalității sunt luate
în considerare 4 criterii:

1) frecvența statistică,
2) deviația socială,
3) comportamentul inadaptat și reacții neadecvate,
4) disconfortul personal ce rezultă din relația cu
sine, cu alții și cu societatea în general.
Definirea funcționarii anormale

Rosenhan and Seligman (1989) propun urmatoarele

caracteristici ce definesc o funcționare anormală a unui individ:
■Suferința
■Ne-adaptarea / posibilitatea de a-și face rău singur
■Senzația de vid și neconvențional
■Impredictibil și pierderea frecventă a controlului
■Irațional / Incomprehensibil (de neînteles)
■Provoacă discomfort altora
■Incalcă regulile sociale / morale ale grupului de care aparține.
Comentarii...
 Tipuri de comportamente anormale (După
Enăchescu C.)

■ 1. comportamentul de tip criză biopsihologică de dezvoltare

sau involuţie (pubertate, adolescenţă, climax, andropauză), cu
caracter pasager şi reversibil;
■ 2. comportamentul de tip carenţial (legat de stări de frustrare
afectivă, carenţe educaţionale, disfuncţii familiale şi în modul de
viaţă), ce creează dificultăţi de adaptare;
■ 3. comportamentul de tip sociopatic, constând din conduite
delictuale agresive, toxicomanice sau de furie, cu caracter recurent
sau episodic;
■ 4. comportamentul de tip patologic, parţial sau deloc reversibil,
de natură exogenă, endogenă sau mixtă, cu intensităţi şi forme
variabile (stări reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii, endogenii).
Anormalitatea, boala
Anormalitatea se poate transpune
în suferință și/ori boală.

!!! Nu există o frontieră fixă între

personalităţile anormale şi cele normale,
întrucât media este permanent supusă
variaţiilor".
 Personalitatea de la normalitate la patologie

…. normalitate - accentuare – tulburare de personalitate …..

Normalitate Excentricitate

+
„banală”
Trăsături („normale”) de personalitate

„tulburări de personalitate”
„nevrotică”
Personalitate „nevrotică”
„tulburări
„accentuată”
Personalitate „accentuată” psihice
„dizarmonică” /mintale”
Personalitate „dizarmonică” Patologie
–
… adaptare / integrare socio-profesională
 Denumire corectă… (după Ticu Constantin)

• maladie psihică?
• boală psihică?
• tulburare psihică?
• afecţiune psihică?
• tulburări affective?
• perturbare psihică?
• boală mintală?
• tulburare mentală?
• disfuncţie psihologică …?

se referă toate la acelaşi fenomen: o perturbare gravă la nivelul „funcţionării” emoţionale sau
mintale.

conform LEGII nr. 487 din 11 iulie 2002 (*republicată*) a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor
cu tulburări psihice, sintagma corectă/oficială este tulburare psihică ...
 Clarificare de termeni:
Dizabilitate vs deteriorare mintală
Dizabilitate intelectuală 🡪 aptitudini cognitive înnăscute!
- deficiență intelectuală/ retard/întârziere mintală
▪o funcţionare deficitară a proceselor cognitive însoțită de reducerea abilităților adaptative în
două sau mai multe din următoarele domenii: comunicare, autoîngrijire, conviețuire în familie, abilități sociale,
activități comunitare, sănătate, școlarizare, petrecerea timpului liber, profesie . Retardarea mintală se manifestă
înainte de 18 ani.
F70 Întârziere Mintală Uşoară - QI 50-69
- la adult - vârsta mintală de 9-12 ani
F71 Întârziere Mintală Medie - QI 35-49
- la adult - vârsta mintală de 6-9 ani
F72 Întârziere Mintală Severă - QI 20- 34
- la adult - vârsta mintală de 3-6 ani
F73 Întârziere Mintală Profundă - QI sub 20
- vârsta mintală sub 3 ani
Deteriorare intelectuală/ mintală 🡪 aptitudini cognitive pierdute!
- deteriorare cognitivă/declin mintal/deteriorare mintală
•pierderea sau diminuarea funcțiilor de cunoaștere şi capacităților intelectuale
•evaluată cu probe specifice.... 
Clasificări de tulburări mintale:
■ DSM-IV–revised DSM-V (by APA)
■ ICD-10 - (by WHO)
 Schizofrenicii geniali care au schimbat lumea

1. Philip K. Dick. O formă ușoară de schizofrenie a avut scriitorul Philip K. Dick, ce scria în
genurile literare științo-fantastic și cyberpunk. În baza unuia dintre romanele sale „Visează
androizii oi electrice?” a fost produs filmul „Vânătorul de recompense”, iar „Amintiri garantate” a
stat la baza filmului „Total Recall”. Unii oameni cred că însăși boala l-a ajutat pe autor să creeze,
într-o mare măsură, subiecte paranoice.
2. Vincent van Gogh. Se consideră că cele mai multe dintre tablourile pictorului olandez,
reprezentant al curentului post-impresionist, au fost create atunci când crizele sale de
schizofrenie au devenit mai dese. „Nebunul” crea mai multe picturi în decursul unei zile și putea
să nu doarmă zile și nopți întregi.
3. Friedrich Nietzsche. Cercetătorii au ajuns la un numitor comun, că vestitul filosof apatrid a
avut parte de un diagnostic înfricoșător – „schizofrenie mozaicală”. Simptomul determinant este
megalomania sa. Mult probabil este faptul că, anume schizofrenia a servit drept impuls pentru
ideea de supraom.
4. Nikolai Gogol. Cercetătorii vieții și operei lui Gogol consideră, că el a suferit de schizofrenie,
însoțită de atacuri de psihoză și claustrofobie. Nikolai Vasilievici deseori avea halucinații sonore
și vizuale. Anume în baza acestora scriitorul a creat personajele pentru unele dintre lucrările
sale. Apatia și depresia alternau rapid cu perioadele de activitate excesivă și inspirație. Despre
sine, autorul declarase că organele din corpul său sunt schimbate cu locul sau că sunt „cu susul
în jos”.
5. Isaac Newton. Unii cercetători consideră că Isaac Newton a suferit nu doar de schizofrenie, dar
și de tulburare bipolară. Newton a fost un geniu în matematică și fizică, dar și un om introvertit,
cu care era complicat să găsești limbă comună. Se spunea că starea lui de spirit se schimba
la fiecare oră.
6. John Nash. celebrul matematician american a activat în domeniul teoriei jocurilor și geometriei
diferențiale. Este câștigătorul Premiului Nobel pentru economie în 1994. Oamenii îl cunosc
datorită filmului produs în baza biografiei lui – „O minte sclipitoare”. John Nash a reușit să se
împace cu boala sa și a învățat să nu dea atenție simptomelor ei, medicii considerând, inițial, că
poate fi o îmbunătățire a situației lui.
 De reținut:
■ O normă este ceea ce corespunde unui model
comun, unei reguli, ce este primit în societate.

■ Anormalitatea reprezintă o deviere de la

normal, fie la nivel mai înalt (talent, geniu) fie
mai jos (handicap, deficiență mintală, etc).
 Traiectoria: sănătate mintală - boala mintală

Stresul o reacție specifică a organismului la

solicitările mediului (eustres+ distres-).
Nevrozele, anxietatea, depresia etc. rezultă din
deficiența în adaptare la lume și la problemele
personale, resimțite dureros de subiectul care
rămâne „în afara jocului".

După Meyer A. - boala mintală - o adaptare gresită,

insuficientă sau inadecvată la mediul înconjurator.
Sănătate - stres-
nevroză – tulburare
și/sau boală mintală
 Continuum normalitate - patologie

Concluzii generale?
... Acceptarea locului pe care îl avem pe această scală ….
…. Adaptarea la specificul persoanelor ”dificile” /cu tulburări de personalitate …
…

Normalitate Excentricitate

+ („normale”) de personalitate
Trăsături
„banală”
Ex.: Big Five

„tulburări de
„nevrotică”
Personalitate „nevrotică” personalitate”

„accentuată”
Personalitate „accentuată” „tulburări
mintale”
„dizarmonică”
„dizarmonică”
Personalitate
Patologie
–
… adaptare / integrare socio-profesională
 Bibliografie:
Tudose F. Psihiatrie si Psihopatologie.
București, 1998.
Ticu Constatin Workshop: Personalitate de la
normalitate la patologie. 2018
■ C. Enachescu Tratat de psihopatologie.1998
■ Daniel David Psihologia clinica si psihoterapie.
■Mulțumesc pentru atenție
Tema: Elemente de psihologie a sănătăţii.
Metode de menținere și promovare a sănătății.
Aplicarea strategiilor de coping a stresului în medicină.

REALIZAT:
MARIANA CERNITANU
Conceptul de sănătate

■ Organizaţia Mondială a Sănătăţii

(OMS) defineste starea de sănătate ca:
„...o stare completă de bine din punct de
vedere psihic, somatic şi social. Este o stare de
armonie, o stare de bine cu privire la evoluţia
complexului biologic, psihologic şi a
dimensiunilor sociale ale comportamentului
uman”.
Definitii ale sănătății

■ Este o stare de bine cu privire la evolutia

complexului biologic, psihologic si a
dimensiunilor sociale ale comportamentului
uman.

■ Presupune o capacitate a individului

satisfăcătoare de muncă, de relaționare cu
semenii, fiind capabil de iubire, compasiune,
empatie atât pentru sine cât și pentru alții,
nefiind dominat de conflicte mintale
serioase.
Dimensiunile care vizeaza în mod direct sănătatea şi boala
■ - dimensiuniea fizica/somatică se concretizează în autonomia fizică şi
capacitatea anatomo-funcţională curentă, satisfacerea nevoilor biologice
legate de alimentaţie, odihnă, sexualitate, s.a;
■ - dimensiunea psihică se concretizează într-o stare de adaptare
psihologică la mediu, graţie unei capacităţi cognitive şi a unei vieţi
emoţionale adecvate;
■ - dimensiunea socială presupune capacitatea de a juca rolurile
sociale/ socioprofesionale curente, în capacitatea de relaţionare
interpersonală adecvată, în integrarea sociala şi promovarea de aspiraţii
sociale;
■ - dimensiunea economică se concretizează în disponibilitatea
resurselor de bază necesare în plan material – financiar;
■ - dimensiunea cultural – spirituală se concretizată în acordul de
fond cu lumea, în existența unui ţel structurat în viaţă, în promovarea
nevoilor culturale prin activităţi de preferință în sentimentul existenţei unei
dezvoltări personale în ansamblul vieţii.
Caracteristicile sanătății mintale
■ (după Lagache D., Hartman şi Murray).

■ - capacitatea de a produce și tolera tensiuni suficient de

mari, de a le reduce într-o formă satisfăcătoare pentru
individ;
- capacitatea de a organiza un plan de viață care ar
permite satisfacerea periodică și armonioasă a majorității
nevoilor și progresul către scopurile cele mai îndepărtate;
- capacitatea de adaptare a propriilor aspirații la grup;

- capacitatea de a-si adapta conduita la diferite moduri

de relații cu ceilalți indivizi;
- capacitatea de identificare atât cu forțele
conservatoare cât și cu cele creatoare a societății.
Criteriile funcţionale ale
sănătăţii mintale a persoanei
mature (după Hinsie L., Campbell J.R., 1985):
■ 1. Independenţă rezonabilă în relaţiile cu ceilalţi indivizi;
■ 2. Autodirecţionare;
■ 3. Capacitatea de a avea o slujbă și de a lucra împreună cu
ceilalţi;
■ 4. Capacitatea de a răspunde regulilor şi autorităţii obişnuite;
■ 5. Capacitatea de a depăsi dificultăţi curente;
■ 6. Abilitatea de a avea relaţii de prietenie şi iubire;
■ 7. Capacitatea de a da şi a primi afecţiune;
■ 8. Toleranţă la frustrare;
■ 9. Simţul umorului;
■ 10. Abilitatea de a se recrea, de a avea hobby-uri;
■ 11. Capacitatea de a dezvolta sentimente altruiste.
 Cum este caracterizată o
persoană sănătoasă mintal

O persoana se bucură de o sănătate mintală deplină dacă:

1. Nu se lasa copleșită de propriile emoții: teamă, supărare,

gelozie, vinovăție sau griji excesive;
2. Poate face față „din mers“ dezamăgirilor;
3. Iși poate accepta propriile neajunsuri;
4. Are respect de sine;
5. Se bucură de lucruri simple, întâmplări din viața de zi cu zi;
6. Se simte bine împreună cu alți oameni;
7. Iși face planuri de viitor;
8. Se bucura de experientele și ideile noi;
9. Iși fixează scopuri realiste;
10. Este capabilă să i-a decizii proprii în problemele care o privesc.
!!! nu toti dezvoltam o directie la fel de clară în viață, și totuși suntem
sănătoși mintal.
Modelul sanatatii mintale ideale – dupa Marie Jahoda
5 aspecte esențiale stării de bine:

■ Structurarea (organizarea) timpului,

■ stabilirea și urmărirea scopurilor,
■ identitatea socială sau status,
■ contact social
■ activitate in mod regulat.
■ creativitate.
■ posibilitatea de a dărui (timp, energie, lucruri).
 Calitatea vieţii

■ se referă, la factorii care configurează viaţa la nivel de

sănătate, de condiţii economice, de climat sociocultural, de
satisfacţie la nivel psihologic şi spiritual, de calitate a mediului
natural.

■ Programele de sănătate mintală, deplasează accentul de la

psihoterapie la consilierea psihologică.
■ Conform evaluărilor realizate de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii (OMS), ponderea
celor patru variabile generale ale sănătăţii şi
bolii în ceea ce priveşte cauzele de deces în
ţările dezvoltate, sunt urmatoarele:
■ - factorii de ordin biologic: 25 %;
■ - factorii de mediu: 15%;
■ - stilul de viaţă: 50 %;
■ - asistenţa medicală (acces la resurse): 10%
 Psihoigiena:
■ Psihoigienizarea un ansamblu de măsuri şi mijloace
destinate menţinerii şi promovării stării de sănătate. Ea
trebuie să dureze pe toată perioada vieţii individului. Toate
mijloacele psihoigienizării trebuie adaptate vîrstei, statutului
pacientului.
■ Obiectul igienei mintale este omul, persoana umană sub toate
aspectele sale: biologic, psihologic, medical, social, cultural-moral
şi spiritual.
 Caracteristicile igienei mintale individuale:

a) Menţinerea raportului constant dintre echilibrul mental și echilibrul fiziologic,

prin evitarea exceselor alimentare, a utilizării alcoolului sau a drogurilor, prin
activitate fizică şi mişcare.
■ b) Respectarea odihnei, a somnului de noapte, evitarea sedentarismului dar
şi a efortului fizic prelungit, evitarea abuzului de medicamente sedative sau
hipnotice.
■ c) Evitarea evenimentelor psihotraumatizante ale vieţii, cu valoare
emoţional-afectivă negativă, a stărilor de tensiune psihică prelungite, a
eşecurilor, a conflictelor etc.
Caracteristicile igienei mintale colective:

■ a) Menţinerea, dezvoltarea şi perfecţionarea

stării de sănătate mintala a grupelor social-
umane.
■ b) Prevenirea situaţiilor generatoare de
conflict, panică, dezordine socială cu implicaţii
asupra echilibrului din cadrul grupului social.
■ c) Instituirea unor măsuri de psihoprofilaxie în
masă a factorilor care pot perturba starea de
sănătate mintală a grupului.
Psihoprofilaxia - ansamblul de măsuri destinate prevenirii
apariţiei tulburării psihice sau împiedicării evoluţiei defavorabile a celor depistate.
Modelul psihoprofilactic presupune trei etape:
■ 1. Psihoprofilaxia primară este cea care se orientează pe depistarea şi
combaterea cauzelor îmbolnăvirilor psihice, cu următoarele măsuri profilactice:
- de tip biologic - trebuie să acţioneze predominant în primii ani de viaţă şi
are ca scop prevenirea acţiunii factorilor toxici (infecţioşi).
- de tip psihologic. Are ca scop ajutarea individului în a-şi cristaliza şi
consolida personalitatea, vizînd o raportare adecvată a părinţilor faţă de copii.
Trebuie cultivate atitudini de tipul încurajare, adecvare, toleranţă la stres,
cooperare şi responsabilitate.
- de tip sociologic (varianta instituţional-socială) au ca scop evitarea
suprasolicitării fizice şi psihice a individului, crearea unui climat favorabil
securizant.
■ 2. Psihoprofilaxia secundară are ca scop scăderea manifestărilor şi evoluţiei
tulburărilor psihice, fiind nevoie de diagnostic precoce şi tratament oportun.
■ 3. Psihoprofilaxia terţiară vizează acţiunile complexe cu caracter sociocultural
şi este destinată limitării sau prevenirii dezadaptării individului sau a dependenţei
lui de tulburarea psihică.
Metodele de lucru a igienei mintale

■ Metodele de apreciere a stării de sănătate mintală au caracterul unor investigaţii

care urmăresc precizarea stării de sănătate mintală, factorii care o influenţează, dinamica
acesteia, etc.
■ Metodele de influenţare a sănătăţii mintale sunt metode psiho-profilactice de
igienă mintală care urmăresc păstrarea, protejarea şi stimularea sanogenezei, cu
combaterea concomitentă a factorilor morbigenetici.
■ Metodele psiho-profilactice cuprind un complex de măsuri menite să menţină şi să
dezvolte sănătatea mintală, precum şi de a combate eventualele influențe din mediu care
ar putea duce la tulburarea acesteea.
În activităţile de promovare a sănătăţii, de prevenire a îmbolnăvirilor sau de recuperare
din boală, sunt importante a fi oferite următoarele forme de influență:

■ - informaţional (ex. cunoştinţe);

■ - cognitiv (convingeri raţionale);
■ - emoţional (reducerea anxietăţii, depresiei);
■ - comportamental (renunţarea la fumat);
■ - fiziologic (biofeedback);
■ - decizional (a lua decizii potrivite situaţiei);
■ - retrospectiv (a înţelege de ce s-a intimplat).
 !!! !!!
■ Este mult mai uşor să previi decât să combaţi sau să
tratezi tulburări, psihice sau sociopatice o dată apărute.

■ Este preferabil să menţii, chiar cu eforturi materiale, o

societate sănătoasă, decît să te confrunţi cu probleme
majore de sănătate mintală sau devianţă antisocială.
■ Programele de promovare a sănătăţii vor viza
reducerea comportamentelor de risc, respectiv a
fumatului, consumului de alcool şi droguri, a
comportamentului alimentar incorect şi vor încuraja
practicarea comportamentelor protective (exerciţiul
fizic, relaxare, etc).
■ Programele de prevenţie trebuie să
respecte anumite principii care, totodată
vor fi adaptate în funcţie de nivelul şi tipul
programului de prevenţie.
 Traiectoria: sănătate mintală - boala mintală

Stresul o reacție specifică a organismului la

solicitările mediului (eustres+ distres-).
Nevrozele, anxietatea, depresia etc. rezultă din
deficiența în adaptare la lume și la problemele
personale, resimțite dureros de subiectul care rămâne
„în afara jocului".

După Meyer A. - boala mintală - o adaptare gresită,

insuficientă sau inadecvată la mediul înconjurator.
TEMA: Aspecte psihologice ale bolii,
suferinței și durerii. Stări afective
condiţionate de boală şi durere.

REALIZAT:
CONF UNIV.
MARIANA CERNIȚANU
 Plan:
1. Particularităţile şi componentele
bolii.
2. Clasificarea (ICD-10; DSM-IV-R).
3. Modele de explicare a bolii.
4. Durerea şi perceperea durerii.
5. Stări afective condiționate de
boală și durere.
Obiective operaționale:
■ familiarizarea auditoriului cu semnificația
psihologică a conceptelor de baza a temei:
anormalitate, patologie, boală, durere.
■ precizarea criteriilor de clasificare a bolilor.
■ analiza factorilor și agenților patogeni de
declanșare a bolii și durerii.
■ analiza stărilor afective condiţionate de
boală şi durere.
■ dobândirea cunoștintelor despre semnificația
durerii.
 Anormalitate-patologie-boală
■ Starea de anormalitate este opusul
stării de normalitate. (+ -)
- este o stare de dezechilibru pe mai
multe planuri: individual, social,
comportamental, etc..
- in plan negativ: este terenul favorizant
pe care apare şi se dezvoltă boala ca o
posibilitate ontologică accidentală.
 Anormalitate-patologie-boala
■ Patologia, se referă la abaterea de
normă în sens negativ, spre minus,
spre deficit funcţional şi de
performanţă, spre dizarmonie,
dezorganizare, destructurare.
Anormalitate-patologie-boala
■ Воаlа definită de OMS - о serie de
modificări biologice și/sau psiho-
comportamentale care generează о
stare de distres și sau/ dizabiliate.
 Boala implică:
■ trăire subiectivă neplăcută, o suferinţă
umană.
■ serie de tulburări somatice, fizice specifice
(ex. palpitaţiile la bolnavi cardiaci, sputa
mucopurulentă în bronşite, etc); nespecifice
(insomnii, astenie, anxietate, etc).
■ consecinţe socio-profesionale.
■ limitarea capacităţii de muncă.
■ pierderea rolurilor sociale, a drepturilor şi
obligaţiilor sociale.
■ schimbări relaţionale la persoanele internate.
Particularitățile bolii
■ 1. Manifestari. un anumit
tabIou clinic - numit și
simptomatologia pacientului.
■ 2. Boala presupune anumiţi
agenti/factori etiologici
(саuzali).

■ 3. Reacţia de raspuns аl
organismului lа асţiunea
agenţilor etiologici.
Criteriile de clasificare a factorilor etiologici
(саuzali)

• După natura lor, se clasifica in agenţi

exogeni și аgеnți endogeni.

• După funcţia lor, se impart în:

(а) factori dесlаnşatоri;
(b) factori determinanţi;
(с) factori favorizanţi;
(d) factori predispozanţi/de risc;
(е) factori de menţinere.
 Stadiile bolii și formele ei

• Starea premorbidă: dispoziţii anormale constituţionale,

congenitale sau ereditare; stări subclinice minore, neresimţite ca
atare de bolnav; un fon psihosomatic fragil, sensibil.

• Boala propriu zisă : stare de dezechilibru fiziologic şi psihic;

existenţa unor leziuni organice; alterarea stării generale;
epuizare fizică şi psihică; incapacitatea de a mai fi activ; etc.

• Starea defectuală post-procesuală: totalitatea modificărilor

personalităţii care apar şi rămîn definitiv fixate după trecerea
sau încheierea procesului morbid, şi care se caracterizează prin
infirmităţi manifestate ca: infirmităţi fizice; defecte afective,
obsesive, fobice; deficit intelectual; deficienţe senzoriale;
deficienţe motorii, accentuări de caracter, etc.
Mecanismele psihologice implicate în sănătate şi boală sunt descrise în trei
mari paradigme psihologice de sanogeneză şi patogeneză:

• abordarea dinamiс-psihanalitică - vizează impactul inconștienului asupra

tabloului clinic, postulând ideea că orice symptom apare din cauza unui conflict
actual, care în esență se reduce la un conflict bazal conturat încâ din prima copilărie;

• abordarea umanist-existenţial-experienţială - ideea … la baza personalității

noastre stau anumite forțe pozitive care programează stare de sănătate a
organismului. În caz de patologie, aceste ”forțe” sunt blocate, iar pentru deblocarea
lor este nevoie de asigurarea unui context terapeutic caracterizat prin empatie,
acceptarea necondiționată a pacientului și congruența împreună cu anumite
proceduri terapeutice.

• abordarea cognitiv-comportamentală - ideea …problemele psihice sunt

răspunsuri dezadaptative învățate, susținute de cognițiile disfuncționale a
subiectului, care, în scop terapeutic se cer a fi identificate și modificate.
Modele medicale de explicare a
bolii

I. Modelul biologic

Boala apare după formula:

agent patogen leziune organică.
 II. Modelul biopsihosocial

• Boala are o cauzalitate multifactorială;

• Psihicul nu poate fi separat de somatic şi invers;
• Subliniază atât sănătatea cât şi boala;
• Pune accent nu doar pe tratament, ci şi pe prevenţie;
• Suferinţa organului induce suferinţa persoanei;
• Responsabil de prevenţia bolilor, tratament şi recuperare nu
este doar personalul medical, ci şi societatea, şi persoana în
cauză.
 Dintre modelele psihologice de explicare a
bolii, se evidențiază:
• modelul psihanalitic,
• modelul psihosomatic,
• modelul umanist,
• modelul interpersonal.
Modele psihologice de explicare a bolii
• Modelul psihosomatic (Freud, P. Janet, Charcot).

Boala apare după formula: stres emoţie reacţie

vegetativă cu modificări funcţionale leziune
organică.
Prin urmare, stresul determină reacţia psihică, care prin intermediul sistemului
nervos vegetativ va acţiona asupra fiziologiei diferitelor organe şi la care datorită
duratei, intensităţii şi frecvenţei poate duce la fenomenul de organicizare.
 Modelul psihanalitic de explicare a sănătății și bolii
psihice (concepţia gradualistă a psihanalizei),
• …boala şi sănătatea psihică se deosebesc numai gradual !!!
• Prin această teorie, Freud nu spunea decât că toţi oamenii,
nevrotici, psihotici sau „sănătoşi“ au inconştient şi că acest
inconştient, la anumiţi oameni, în anumite condiţii particulare, se
manifestă patogen, pe când la alţii nu.
• Dealtfel, „sănătatea“ şi „boala psihică“ sunt două constructe
mentale care reprezintă extremele unui continuum, un fel de
„minus infinit“ şi „plus infinit“ între care există o multitudine de
poziţii care se deosebesc între ele doar gradual, cantitativ, printr-
un „mai mult sau mai puţin“.
Modele de explicare a bolii (modelul umanist).
• El are drept caracteristică faptul că în
centrul atenţiei este omul, punînd mai
ales accent asupra naturii sale sociale.
Elementele esenţiale ale modelului
umanist sunt entităţile de valoare,
importanţa persoanei autorealizate.
Boala este provocată astfel de
capacitatea factorului morbigenetic
de a bloca valoarea şi realizarea
persoanei.
Modelul interpersonal

• promovează ideea că relaţiile dintre indivizi sunt obligatorii şi în

cadrul acestor relaţii "nevoile complementare" se satisfac sau se
agravează.
• Comportamentele anormale, inclusiv boala psihică sunt tulburări ale
comunicării, situaţii în care comunicarea devine fie falsă fie
insuficientă sau lipseşte cu desăvârşire.
 Clasificarea bolilor

• Clasificarea internaţională a tulburarilor psihice: DSM-IV.

Acest sistem de clasificare este propus de Asociația Psihiatrică Americană.

Formularea diagnosticului se realizează pe 5 axe.

• - Axa 1 - diagnosticul bolii psihice.
• - Axa 2 - tulburările de personalitate şi retardările mentale.
• - Axa 3 - diagnosticele de boli somatice asociate.
• - Axa 4 - nivelul de stresori; (probleme legate de mediul social; probleme educaţionale;
probleme profesionale; probleme legate de condiţiile de locuit; probleme economice;
probleme determinate de accesul la serviciile de sănătate;etc).
• - Axa 5 - scorul GAF (Global Assessment of Functioning) reprezinta o cuantificare a modului
în care simptomele tulburării psihice afectează nivelul global de funcţionare al pacientului.
GAF = 100 - 91 - lipsa oricăror simptome, funcţionare normală. GAF = 10 - 1 - pericol
crescut şi persistent de a cauza injurii lui sau altora, incapacitate persistentă de menţinere
a unei igiene personale minime).
 Clasificarea bolilor
• Clasificarea internaţională a bolilor: ICD-10.

Este un sistem de clasificare propus de OMS (Organizația

Mondială a Sănătăţii), bolile psihice fiind cuprinse în
secțiunea F -; secțiunea a VI-a (numerotarea secţiunilor se
face prin litere).

Scopul realizării acestei clasificări internaţionale este de

a unifica diagnosticele evitând confuziile create de termeni
sinonimi aparținând unor clasificări diferite (precum “şcoala
franceză” sau “şcoala germană”).
 Clasificarea bolilor

• Clasificarea internaţională a tulburarilor psihice: DSM-IV.

Acest sistem de clasificare este propus de Asociația Psihiatrică Americană.

Formularea diagnosticului se realizează pe 5 axe.

• - Axa 1 - diagnosticul bolii psihice.
• - Axa 2 - tulburările de personalitate şi retardările mentale.
• - Axa 3 - diagnosticele de boli somatice asociate.
• - Axa 4 - nivelul de stresori; (probleme legate de mediul social; probleme educaţionale;
probleme profesionale; probleme legate de condiţiile de locuit; probleme economice;
probleme determinate de accesul la serviciile de sănătate;etc).
• - Axa 5 - scorul GAF (Global Assessment of Functioning) reprezinta o cuantificare a modului
în care simptomele tulburării psihice afectează nivelul global de funcţionare al pacientului.
GAF = 100 - 91 - lipsa oricăror simptome, funcţionare normală. GAF = 10 - 1 - pericol
crescut şi persistent de a cauza injurii lui sau altora, incapacitate persistentă de menţinere
a unei igiene personale minime).
 Clasificarea bolilor
• Clasificarea internaţională a bolilor: ICD-10.

Este un sistem de clasificare propus de OMS (Organizația

Mondială a Sănătăţii), bolile psihice fiind cuprinse în
secțiunea F -; secțiunea a VI-a (numerotarea secţiunilor se
face prin litere).

Scopul realizării acestei clasificări internaţionale este de

a unifica diagnosticele evitând confuziile create de termeni
sinonimi aparținând unor clasificări diferite (precum “şcoala
franceză” sau “şcoala germană”).
 Durerea

• Durerea - o formă particulară a sensiblității,

determinată de factori agresivi, numiți algogeni
sau dolorigeni.
• În prima instanță durerea reprezintă un apel
imperativ pentru protecție, în cea de-a doua,
reflectă suferinţa.
• Durerea poartă o conotație afectivă și produce
o reacție vegetativă și comportamentală
specifică (de luptă sau fugă).
• Prin aceasta, este o perceptie cu o reacție
psihică sistematizată.
Durerea poate fi descrisă în baza celor trei
componente:

• fiziologică: mod de transmitere,

receptori implicaţii, procese
biochimice.
• comportamentală: comportamentele
ce exprimă durerea şi o însoţesc.
• subiectivă: gânduri, sentimente,
reprezentări legate de durere.
 Semnificațiile durerii:

• - semnificaţia biologică. (constă în îndeplinirea rolului de

sistem de alarmă al organismului, pemițîndu-i acestuia să ia cele mai
adecvate măsuri de protecţie şi îndepărtare a sistemului algogen).
• - semnificaţia semiologică. (aceasta se realizează cu
ajutorul fenomenului de percepţie dureroasă, adică a capacităţii de
precizare a locului și a extinderii suprafeţei de acţiune a excitantului
algogen).
• - semnificaţia patogenetică. (transformarea durerii într-un
factor de suprasolicitare neuro-endocrino-metabolică, mergând char
pînă la epuizare şi generând tulburări umorale şi leziuni tisulare).
Caracteristicile generale ale durerii:

• - durerea este o experiență subiectivă strict

individuală.
• - durerea are întotdeauna o componentă afectivă, de
regulă negativă, de suferinţă, disconfort, teama, dar
uneori şi de satisfacţie;
• - durerea se manifestă prin mai multe senzații, cum ar
fi apăsare, presiune, înțepătură, arsură etc.;
• - durerea poartă informaţia unei leziuni posibile,
probabile sau produse.
• - daca o altă senzație sau acţiune distrage atenţia,
perceperea durerii este diminuată sau, dacă, însă,
atenţia pacientului este fixată doar asupra ei, durerea
se intensifică.
Caracteristicile generale ale durerii:

• Factori psihici, sociali şi culturali

influenţează percepţia durerii. Unele culturi
valorizează stoicismul şi suportarea durerii.
• O durere legata de un eveniment dorit (de
exemplu, naştere) este mai ușor suportată
decât una necunoscută, care produce
anxietate.
 Clasificarea tipurilor de durere
• Durerea acută: - durere de scurtă durată cu sursă care poate fi identificată. Este rapidă,
tăioasă, fiind localizată la început într-o arie bine delimitată. Acest tip de durere răspunde
bine la medicație.
• Durerea cronică - durere cu durată mai mare de 6 luni, asociată de obicei cu un anumit tip de
rănire sau de boală. Medicația trebuie administrată de un personal de specialitate.

• Durerea cutanată cauzată de rănirea țesuturilor superficiale ale pielii. Terminațiile nervoase
ale nociceptorilor se termină aproape sub dermă, şi datorită unei mari concentrări de
terminații nervoase produc o durere bine localizată, bine definită şi de scurtă durată.
• Durerea somatică îşi are originea în ligamente, tendoane, oase, vase sanguine. Este detectată
prin intermediul nociceptorilor somatici. se întâlnește de obicei la luxații sau fracturi osoase.
• Durerea viscerală este durerea datorată organelor interne. Durerea viscerală este greu de
localizat, iar eventualele răni ale diferitelor organe determină radierea durerii. Ischemia
cardiacă este un astfel de exemplu de durere viscerală.
• Durerea (sufletească) psihică este asociată cu o stare de tensiune, nelinişte, disconfort,
angoasă. Starea dată de spirit este cauzată de anumite probleme, dezamăgiri şi conflicte de
ordin intern pe care persoana nu le poate soluţiona la moment, fapt ce-i provoacă deprimare
şi tensiune psihologică definită prin durere sufletească.
Pentru combaterea durerii fiziologice (cutanata, somatica,
viscerala) se poate interveni prin:

• 1. Împiedicarea formării influxului

nervos, în terminațiile senzitive:
anestezice locale, vasodilatatoare,
antiinflamatoare.
• 2. Împiedicarea transmiterii influxului
nervos, prin fibrele senzitive - cazul
anestezicelor locale.
• 3. Împiedicarea perceperii durerii, la
nivelul centrilor de integrare: anestezice
generale, analgezice antipiretice,
analgezice morfinomimetice.
Atitudinea față de boală: medicul și
pacientul
• Medicul şi pacientul nu privesc boala de pe aceeaşi platformă.
• Un diagnostic de tuberculoză înseamnă pentru medic o problemă de
prognostic şi de măsuri eficace.
• Pacientul, însa, se întreabă, dacă diagnosticul este o „sentinţă la
moarte”, dacă boala este o„pedeapsă” sau un „blestem”.
• A fi tuberculos este pentru mulţi o situaţie ce trebuie camuflată chiar
faţă de propria conştiinţă (de aici tendinţa de a neglija tratamentul).
 De reținut:
• Durerea - o formă particulară a sensiblității, determinată de
factori agresivi, numiți algogeni sau dolorigeni.
• În prima instanță durerea reprezintă - un apel imperativ pentru
protecție, - în cea de-a doua, reflectă suferinţa.

• Воаlа - о serie de modificări biologice și/sau psiho-

comportamentale care generează о stare de distres și sau/
dizabiliate.
Are urmatoarele particularitati:
• 1. Manifestari. un anumit tabIou clinic - numit și
simptomatologia pacientului.
• 2. Boala presupune anumiţi agenti/factori etiologici (саuzali).

• 3. Reacţia de raspuns аl organismului lа асţiunea agenţilor

etiologici.