Sunteți pe pagina 1din 6

India a închis temporar

5 centrale cu cărbune
din cauza smogului în
capitala New Delhi.
Școlile sunt închise pe
termen nelimitat
• India a închis temporar cinci centrale pe bază de
cărbune din jurul capitalei New Delhi, în cadrul
eforturilor de a combate poluarea atmosferică,
potrivit unui ordin al unei comisii din Ministerului
Mediului, transmite Reuters.
Comisia pentru managementul calităţii aerului
a interzis de asemenea traficul camioanelor
care transportă mărfuri neesenţiale şi a oprit
lucrările de construcţii în New Delhi şi oraşele
din jur.
În cel mai recent ordin al său, Comisia a
subliniat că există o necesitate „imperioasă” de
a se lua măsuri împotriva unei deteriorări
suplimentare a calităţii aerului.
• Nivelurile de poluare au crescut la „sever” în această lună, când indicele calităţii aerului
a urcat la 499 pe o scală de 500, nivel ce arată că şi oamenii sănătoşi sunt expuşi
pericolului de a dezvolta boli respiratorii.

• New Delhi, una din cele mai poluate capitale din lume, se luptă cu un smog cronic în
fiecare an pentru că scăderea temperaturii face să stagneze particulele poluante provenite
de la centralele pe cărbune, gazele de eşapament şi incendierea deşeurilor în aer liber.
Pentru a-i proteja pe copii de o
criză tot mai severă a poluării
atmosferice, Guvernul a decis,
sâmbătă, închiderea şcolilor
timp de o săptămână în
capitală, dar Comisia pentru
managementul calităţii aerului
a prelungit măsura pe termen
nelimitat.
Comisia a mai cerut ca, de la
21 noiembrie, măcar 50%
dintre angajaţii guvernamentali
să lucreze de acasă, transmite
Agerpres.
• La rândul său, Curtea Supremă a cerut luni Comisiei să propună măsuri pentru reducerea
poluării în nordul Indiei.

• De asemenea, Curtea a sancţionat guvernele federal şi local pentru eşecul de a reduce


poluarea în metropola cu 20 milioane de locuitori care se confruntă cu o atmosferă
toxică aproape în fiecare iarnă.

• Condiţiile atmosferice se înrăutăţesc în noiembrie, când se produce o creştere a


concentraţiei de particule fine în suspensie PM2,5 - suficient de mici pentru a intra în
fluxul sanguin atunci când sunt inhalate în plămâni -, parţial din cauza agricultorilor care
dau foc miriştilor înaintea noului sezon de semănat.

S-ar putea să vă placă și