Capitolul III.

Mediul de activitatea al organizației

1. Mediul exterior al organizației.

1.1. Mediul exterior direct
1.2. Mediul exterior general
2. Strategii de adaptare şi de influenţă asupra mediului
Mediul exterior al organizației.

Caracteristicile ME:
• interdependenţa factorilor ME – raportul în care schimbarea unui factor
acţionează asupra altor factori.
• complexitatea mediului extern – numărul factorilor la care organizaţia este
obligată să reacţioneze şi de asemenea nivelul varietăţii fiecărui factor.
• mobilitatea mediului –se caracterizează prin viteza cu care au loc
schimbările în exteriorul organizaţiei.
• incertitudinea mediului - cantitatea şi calitatea informaţiei de care dispune
organizaţia în privinţa unui factor concret şi, de asemenea, siguranţa în
exactitatea ei.
 Mediul exterior al organizației.

Mediul exterior direct:

1. furnizorii – organizaţiile la care apelează întreprinderea pentru a se asigura
cu resursele necesare. În această categorie se includ resursele de materie
primă şi materiale, de energie, financiare, informaţionale. etc.
2. consumatorii – sunt beneficiarii de produsele sau serviciile organizaţiei.
Pentru a supravieţui organizaţia trebuie să tindă la satisfacerea permanentă a
dorinţelor şi necesităţilor clienţilor şi să lărgească cercul lor
3. concurenţii – influenţa concurenţilor este în dependenţă de gradul de
satisfacere a nevoilor consumatorilor.
4. organizaţiile guvernamentale – astfel ele reglamentează genurile de
activitate, politica preţurilor, regulile de securitate a muncii, protecţia mediului
ambiant, salarizarea, protecţia consumatorilor, impozitele etc.
5. sindicatele- ele pot înainta diferite cerinţe referitor la utilizarea forţei de
muncă.
Mediul exterior al organizației.
Mediul exterior general.
1.m. macroeconomic (starea economiei ţării) – priveşte economia în ansamblu şi se
caracterizează prin indicatori: rata dobânzii si inflaţiei, nivelul şi structura
şomajului, cursul valutar, faza ciclului economic (criză, declin, relansare,
prosperitate),
2. m. tehnologic – dezvoltarea tehnologică (computerizare, robotizare, dezvoltarea
comunicaţiilor), care reflectă cunoştinţele, experienţa şi creativitatea tehnică.
Dezvoltarea tehnologică poate crea noi pieţe, oferă posibilităţi pentru realizarea
produselor şi serviciilor noi, schimba nivelul preţurilor.
3. m. socio-cultural – include cultura generală, valorile etice, tradiţiile şi obiceiurile
locale. Factorii socio-culturali ilustrează modul în care oamenii trăiesc, lucrează,
precum şi felul în care consumă. Asupra unei firme efectul componentelor sociale
ale mediului se manifestă prin angajaţi, clienţi şi grupuri sociale, factorii
demografici
4. m. politic – consecinţele deciziilor guvernamentale privind politica economică şi
se instalează prin legi şi reglementări oficiale şi politici economice. Astfel, unele din
acestea pot controla accesul la sursele de aprovizionare (tarifele vamale la export),
iar altele pot limita accesul la pieţele de desfacere. Stabilitatea politică,
embargourile, grupele de lobişti.
2. Strategii de adaptare şi de influenţă asupra mediului

1. Introducerea posturilor (funcţiilor) de observatori –„diplomaţi” care leagă

şi coordonează activitatea organizaţiei cu elementele cheie ale mediului.
2. Previziunea şi planificarea. Previziunea presupune încercarea de a
determina tendinţele de dezvoltare a mediului extern şi a prezice
posibilele condiţii şi evenimente ce se vor derula în viitor. Metodele de
previziune sunt de natură cantitativa şi calitativă şi pot include de
asemenea analiza datelor publicate în mijloacele de informare în masă.
3. Crearea unei structuri organizaţionale flexibile ce ar permite de a
reacţiona rapid şi efectiv la modificările mediului.
4. Fuzionarea şi crearea alianţelor de producţie. Sub fuziune se subînţelege
unirea într-o singură companie a două sau mai multe firme pentru
reducerea influenţei concurenţilor.