de Mihai Eminescu

Prof. J.Brătilă 1
oScrisă în perioada de maturitate, când erotica ocupă un
loc preponderent în creaţia eminesciană, poezia aparţine
liricii intime.
o Poezia “Lacul” a fost publicată la 1 septembrie 1876 în
revista ieşeană “Convorbiri literare” şi este reprezentativă
pentru creaţia eminesciană prin îmbinarea celor două teme:
dragostea şi natura.
oAvând elemente de pastel, titlul poeziei accentuează
spaţiul natural de o frumuseţe aparte în care are loc
aşteptarea iubitei, spaţiu dominat de imaginea lacului.
Acesta este alcătuit dintr-un substantiv comun articulat
hotărât care denumeşte cadrul unei iubiri romantice.
Farmecul şi misterul apei determină visul îndrăgostitului ,
lacul devenind prin prezenţa lui, atât la începutul, cât şi la
sfârşitul poeziei, un personaj central. Toate celelalte
elemente ale decorului – trestiile, barca, luna, vântul –fiind
raportate la el. 2
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

3
 În prima strofă, cadrul natural de basm
A
invită la visare şi reprezintă planul real în Ş
care ar urma să se petreacă aşteptata clipă
L a iubirii. T
A Tabloul este plin de culoare: înconjurat de
codri şi “încărcat de nuferi” , lacul este
E
C elementul central al decorului. Epitetele P
cromatice “albastru”, “galbeni”,“albe”,
U realizează imagini vizuale care sugerează T
L armonia.
 De la imaginea statică din primele două
A
versuri se trece la una dinamică prin R
intermediul personificărilor “tresărind” şi
“cutremură”, verbe ce sugerează prezenţa E
unei naturi însufleţite. A
4
Şi eu trec de-a lung pe maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

5
 În strofa a doua se face trecerea de la realitate
A la vis şi este dominată de sentimentul de
nerăbdare produsă de aşteptarea iubitei.
Ş Nerăbdarea este sugerată prin numărul mare de
T verbe la indicativ prezent, persoana I singular
(“trec”,”ascult”,”aştept”), dar şi de locuţiunea
E prepoziţională “de-a lung(de maluri)”.
P Aşteptarea se îmbină cu visul momentului
apariţiei iubitei, sugerată ca o posibilitate prin
T folosirea verbelor la modul conjunctiv prezent:
A “să răsară”,”să cadă”. Folosirea verbului “să
răsară”( în loc de “să apară”) o învecinează pe
R iubită cu astrele(luna, stelele), încadrând-o în
E vecie. Din acest motiv, cuvântul “ea” este scris
cursiv, în poezia eminesciană, cei doi
A îndrăgostiţi reprezentând perechea eternă.
6
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma
Şi lopeţile să-mi scape;

7
  Cu strofa a treia se pătrunde în planul
ideal. Visul de dragoste continuă prin
închipuirea perechii de îndrăgostiţi plutind
V pe undele lacului.
 Observăm că eul liric se exprimă acum la
I persoana I plural.
S  Verbele la modul conjunctiv prezent (“să
sărim”,”să scape”) scot clipa de iubire din
U real şi o proiectează în ideal.
 Imaginea auditivă “ Îngânaţi de glas de
L ape” realizată printr-o personificare, vine să
întregească tabloul fericit al iubirii prin
participarea activă a naturii cosmice şi
terestre.

8
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

9
  Sentimentul este atât de profund, încât
îndrăgostiţii încep să viseze, lăsându-se
V purtaţi în voie de barcă.
 Lumina lunii, sunetul apei şi foşnetul
I “lin” al vântului măresc fiorul tainic din
S inimile îndrăgostiţilor.
 Aliteraţia, prin repetarea consoanei “l”,
U şi asonanţa, prin repetarea vocalei “u”,
conferă, la nivel fonetic, aceeaşi armonie
L desăvârşită a tabloului.

10
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
11
  Ultima strofă spulberă însă toate
D speranţele de iubire, iar îndrăgostitul revine
la o realitate dureroasă, tristă, idee sugerată
E de epitetul “singuratic”.
Z  Revenirea în planul real se face prin L
I
intermediul verbelor la indicativ prezent
(“suspin”, “sufăr”).
A
L  Eul liric, marcat aici prin persoana I C
singular, subliniază ideea că totul nu a fost
U decât un vis, iar eul liric este, de fapt, un U
Z însingurat deznădăjduit. L
 Ceea ce rămâne adevărat este “ lacul cel
I albastru / Încărcat cu flori de nufăr”, de
A aceea poemul se încheie într-o manieră
asemănătoare cu începutul.
12
 VERSIFICAŢIA

 Poezia este alcătuită din cinci catrene.

 Versurile cu măsura de opt silabe, rima
încrucişată imperfectă şi ritmul trohaic
dau poeziei “Lacul” o muzicalitate calmă,
care îmbie la visare.

13
 ÎNCADRAREA OPEREI ÎNTR-UN
GEN LITERAR

Poezia “Lacul”, de Mihai Eminescu, se încadrează

în genul liric, deoarece :
• exprimă, în mod direct, sentimentele autorului;
• are caracter de confesiune;
• eul liric este prezent în mod nemijlocit, fapt
exprimat prin folosirea persoanei I;
• există numeroase procedee artistice.

14
 FIŞĂ DE LUCRU
Completează enunţurile cu răspunsurile potrivite :

1.“Lacul” se încadrează între poeziile eminesciene

de................în care iubirea şi natura apar..................
2.Poezia are o construcţie simetrică , deoarece..........
3.Visul de iubire este descris în strofele.......................
4.Folosirea verbelor la modul indicativ sugerează......
5.Folosirea verbelor la modul conjunctiv
sugerează.....................
6.Mărcile gramaticale ale eului liric sunt.......................
7.Poezia este structurată în................ , versurile au o
măsură de ........ , rimă ................. şi ritm ...................
15
16