Sunteți pe pagina 1din 8

Vreţi voi, părinţi, să fie

copiii voştri sfinţi?


Scăldaţi-i nu în apă,
ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea
aceasta de pământ,
ci cu puterea dulce
a sfântului Cuvânt.
Vreţi voi să vă asculte
în totul şi mereu?
Dar ascultaţi voi oare
aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie
copii ai firii noi?
Dar viaţa voastră cum e,
şi ce văd ei la voi?
Îi vreţi cu-mbrăcămintea
smeriţi şi cumpătaţi,
Şi cu umblări curate?
Dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea
şi vă purtaţi aşa,
voi veţi purta osânda
de creşterea lor rea.
Cădeţi mai bine-n lacrimi,
cu-amar să vă rugaţi
să vi se ierte vina,
şi viaţa v-o schimbaţi.
Abia atunci vor creşte
şi-ai voştri fii frumos
cu sufletul şi trupul,
urmaşi ai lui Cristos.
Amin

S-ar putea să vă placă și