Tema :ECHILIBRUL

MACROECONOMI
C
PE PIAŢA
BUNURILOR ŞI
SERVICIILOR.
MODELUL
KEYNESIST
„VENITURI –
CHELTUIELI”
Cuprins:
 Specificul teoriei keynesiste a echilibrului;
 Consumul : funcţia, interpretarea grafică;
 Economiile: funcţia şi interpretarea grafică ;
 Investiţiile: caracteristică generală, funcţie.
 Cheltuielile planificate şi efective. „Crucea
keynesistă” ;
 . Efectele multiplicative ale componentelor
cererii agregate
1. Specificul teoriei keynesiste a
echilibrului
 Înanaliza macroeconomică a echilibrului general,
modelul AD-AS ocupă un loc primordial.
 Concretizarea acestui model este reprezentată de
modelul keynesist „venituri” şi „cheltuieli”
(income-expenditure model), în care echilibrul
macroeconomic este cercetat de pe poziţia
echilibrului venitului naţional şi cheltuielilor
agregate.
 Modelul keynesist reflectă procesul de realizare a
echilibrului macroeconomic pe piaţa bunurilor de
consum, pe termen scurt, în condiţiile subocupării
şi preţurilor „rigide”.
 În acelaşi timp, cheltuielile planificate (cererea
agregată) şi produsul naţional (oferta agregată)
sunt cercetate ca funcţie a venitului şi nu depind
de preţuri, care se presupun fixe.
2. Consumul : funcţia, interpretarea
grafică
 Veniturile (Y) de care dispun agenţii economici în
procesul folosirii lor se divizează în două părţi –
cea destinată consumului şi cea economisită
 Astfel, consumul reprezintă partea venitului
disponibil utilizată pentru procurarea bunurilor şi
serviciilor necesare satisfacerii cererilor.
Există următoarele forme de
consum:
 consum intermediar, care cuprinde totalitatea
resurselor necesare pentru producerea bunurilor şi
serviciilor, care nu se includ în PIB;
 consum final, care se divide în:
 consum privat;
 consum public.
 Mărimea şi structura consumului curent al
populaţiei sunt influenţate de anumiţi factori,
precum:
 mărimea venitului disponibil nominal;
 cotele fiscale;
 nivelul preţurilor de consum;
 anticipările consumatorilor privind evoluţia
veniturilor, preţurilor etc.;
 tradiţiile şi mentalitatea populaţiei;
 particularităţile naţionale şi regionale;
 modul de trai.
Legităţile consumului
 (1) Conform Legii psihologice fundamentale a consumului, formulate
de Keynes: „odată cu creşterea sau scăderea venitului, oamenii înclină
să-şi mărească sau să-şi diminueze consumul, dar într-o proporţie mai
redusă”. Adică, Yd > C.

 (2) Conform Legii structurii consumului, formulată de Engel: pornind

de la un anumit nivel al venitului, diferite categorii de cheltuieli de
consum vor înregistra diferite evoluţii:
 cheltuielile destinate procurării produselor alimentare cresc într-o
măsură mai mică decât creşterea venitului;
 cheltuielile destinate procurării îmbrăcămintei, încălţămintei şi cele
de întreţinere a locuinţei cresc proporţional cu venitul;
 cheltuielile pentru educaţie, sănătate, agrement cresc într-o proporţie
mai mare decât creşterea venitului. Ca rezultat, ponderea acestor
cheltuieli, în totalul consumului, creşte.
Curbele lui Engel:
C servicii
(e>1)

bbunuri industriale
(e=1)

bunuri alimentare (e<1)

Y
 Dependenţa funcţională dintre venit şi
consum se exprimă prin înclinaţia spre
consum.
 1) înclinaţia medie spre consum ( ), care reprezintă raportul dintre consumul total şi
venitul disponibil:
C
  C  APC
YD
 2) înclinaţia marginală spre consum ( ), care arată cu cât sporeşte consumul (C) la
creşterea cu o unitate a venitului disponibil (YD).
C
C'   MPC
YD
 Dacă ţinem cont că sporul consumului (C), plus sporul economiilor
' '
(S) formează
sporul venitului disponibil' (YD), atunci: C , Sde unde:
1(100%)
şi C '  1 . S S' 1 C '

 În viziunea lui Keynes, funcţia consumului apare sub forma:

C  C a  C '  YD
Funcția consumului :
C Y=C(S=0)

+S

C=Ca+C’(Y–T)

Ca

–S

„C”

0 YD
Ye
 3. Economiile: funcţia şi
interpretarea grafică
 Economiile constituie surplusul de venit peste
cheltuielile de consum:
Y=C+SS=Y–C
 sau „consumul amânat”, o parte a veniturilor,
care nu a fost cheltuită pentru consumul curent
şi este destinată pentru viitoarea utilizare.
Pentru explicarea comportamentului de
economisire, ştiinţa economică foloseşte doi
parametri :
 1) înclinaţia medie spre economii ( ), care exprimă raportul dintre volumul
economiilor (S), şi venitul disponibil (YD):
S
S   APS
YD
 2) înclinaţia marginală spre economii ( ) reprezintă raportul dintre variaţia
economiilor (S) şi variaţia venitului (YD):
S
S'   MPS 0< S < 1.
YD
 Dacă sporul consumului (C), plus sporul economiilor (S), formează sporul
venitului disponibil (YD), atunci:
C'  S' 1 S' 1 C '
 Pornind de la funcţia consumului C=Ca+C’(Y–T), funcţia economiilor se poate
formula astfel:
S  C a  S 'YD
 Funcția economiilor:
S S= – Ca+S’ YD

+S

YD
– Sa Ye

Sa = – Ca
Reprezentarea grafică a funcţiei
consumului: C=100+0,8YD
C

Funcţia
700 consumului
650
600
550
500
450
400
350
300
250
200
150
100
YD
0 100  200 300  400  500  600  700
Reprezentarea grafică a funcţiei
economiilor: S= -100+0,2YD
S

100
80 Funcţia
economisirii
60
40
20
YD
0
100  200 300  400  500  600  700
-20
-40
-60
-80
-100
Factorii obiectivi constituie rezultatul condiţiilor pe
care le generează viaţa eco­nomică şi se referă la:
 nivelulşi dinamica salariului, a veniturilor în general;
 modificarea aşteptărilor referitoare la raportul dintre
consumul prezent şi cel viitor;
 anticipările consumatorilor cu privire la evoluţia în timp
a raportului dintre venitul prezent şi cel viitor;
 modificarea politicii fiscale în economie.
Factorii subiectivi sunt următorii:

 mobilul tranzacţional – acumularea mijloacelor cu

scopul efectuării unor tranzacţii (cumpărarea unui
imobil, achitarea unor servicii scumpe);

 mobilul prudenţei – crearea unor rezerve pentru situaţii

neprevăzute (deces, boli, şomaj etc.);

 motiv speculativ – dorinţa de a avea bani lichizi în

scopul afacerilor speculative, care vor aduce venit.
 4. Investiţiile: caracteristică
generală, funcţie.
 Investiţiile, în sens larg, reprezintă orice cheltuială care
conduce la obţinerea unui activ (real sau financiar) în vederea
obţinerii pe viitor a unui venit.
 În accepţie restrânsă, investiţiile constituie un adaos la
capitalul sau la patrimoniul existent, adaos rezultat din folosirea
unei părţi a economiilor obţinute din activitatea persoanei
respective.
 Investiţiile de producţie ale firmelor reprezintă plasamente de
lungă durată ale capitalului privat şi de stat în sfera producţiei,
pentru achiziţionarea mijloacelor de producţie şi creşterea
stocurilor de capital circulant.
După sursa de finanțare există
investiții:
 investiţii de renovare (Ir)
 investiţiinete (In) După nivelul lor poate fi
determinată starea economiei naţionale:
 In > 0, economia este în relansare;

 In = 0, reproducţie simplă, economia este în

staţionare;
 In < 0, economie de criză (stagnare) – situaţie
specifică Republicii Moldova în anii 90.
 Suma investiţiilor de renovare (Ir) şi a investiţiilor nete
(In) formează investiţiile brute (Ib), element al AD:
Ib = Ir + In .

 Astfel, investiţiile brute reprezintă valoarea totală a

investiţiilor efectuate în economia naţională. Investiţiile
brute se evidenţiază ca investiţii în capitalul fix, investiţii
concretizate în modificarea stocurilor materiale, precum
şi în construcţia de locuinţe.
 Decizia de a investi se bazează pe analiza
comparativă a următorilor indicatori economici:
 1.Raportul dintre valoarea prezentă a venitului ce
urmează a fi obţinut de pe urma investiţiei şi costul
investiţieiV(rata nominală a dobânzii).
n
Vp 
1  i n
 2. Raportul dintre rata venitului net actualizat
(rentabilitate)
'
şi rata reală a dobânzii
P
RVN   100%
r
 3. Înclinaţia marginală spre investire:
' I
I   MPI
Y
Dependenţa investiţiilor de rata reală a dobânzii se exprimă prin
funcţia (graficul) investiţiei autonome şi constituie cheltuielile pentru
achiziţia bunurilor de capital care nu depind de nivelul venitului
(acest factor rămânând constant).
r
IA=f(r)

Ia

 Curba investițiilor autonome

Funcţia investiţiilor se reflectă
similar funcţiei consumului:
'
I  Ia  I Y
 Investiţiile
generate de modificare a venitului se
numesc investiţii induse:
'
I  I Y
 Conform teoriei clasice, această identitate (S=I)
se atinge automat. În viziunea keynesistă, pentru
o economie deschisă, este caracteristică
inegalitatea S>I. Pentru realizarea concordanţei
acestor variabile este necesar:
 asigurarea stabilităţii politice şi economice;
 stimularea investiţiilor în producţie;
 minimizarea riscurilor investiţionale.
22.5. Cheltuielile planificate şi
efective. „Crucea keynesistă”
 În teoria keynesistă, cheltuielile cercetate sunt:
efective (reale) şi planificate (dorite). Cheltuielile
planificate, care formează cererea agregată
aşteptată, de regulă, nu coincid cu cheltuielile
efective, egale cu venitul real.
Crucea keynesistă
Pentru construcţia modelului keynesist „venituri-
cheltuieli”, sunt utilizate următoarele funcţii:
funcţia cheltuielilor agregate planificate:
E=C+I+G+Xni;
funcţia consumului: C=C +MPC(Y – T);
a
funcţia economisirii: S=S +MPS(Y – T);
a
funcţia investiţiei: I = i = const.;
funcţia achiziţiilor guvernamentale: G = g = const.
 Funcţia cheltuielilor planificate (E) reprezintă
funcţia consumului, deplasată în sus, în mărimea
egală cu totalitatea cheltuielilor investiţionale,
achiziţiilor publice şi exportului net (I+G+Xn).
 Cheltuielile efective se formează în baza
veniturilor reale, a producţiei (Y). Din aceste
considerente, egalitatea veniturilor (cheltuielilor)
efective şi a cheltuielilor planificate în
interpretarea grafică este reflectată prin
bisectoarea, sub un unghi de 45o . Această egalitate
poate fi reprezentată prin ecuaţia: Y=E.
Crucea keynesistă:
E
Y=E

B acumularea
stocurilor

E=C+I+G+Xn

D
A
K

reducerea
stocurilor L

45
Y
Y1 Ye Y2
6. Efectele multiplicative ale
componentelor cererii agregate
 Orice modificare a cheltuielilor autonome, componente ale
cererii agregate: cheltuieli de consum, investiţionale,
publice generează procesul multiplicativ.
 Odată cu creşterea componentelor cererii agregate se
manifestă efectul multiplicatorului – efectul modificării
nivelului de echilibru al venitului naţional într-o măsură
mai mare, comparativ cu modificările cheltuielilor
autonome care au iniţiat schimbarea.
Modelul general al efectului de multiplicare
poate fi reprezentat prin ecuaţia:

Y = m  A

unde: Y reprezintă modificarea PIB de echilibru; A –

modificarea cheltuielilor autonome; – multiplicatorul cheltuielilor
autonome = 1/1–MPC sau  = 1/MPS.
Multiplicatorul investiţional
 reprezintă un coeficient, care exprimă raportul
dintre creşterea/reducerea venitului naţional şi
modificarea investiţiilor.
Y
Y  mi  I mi 
I
 unde: – creşterea venitului agregat; mi –
multiplicatorul investiţional; – creşterea
investiţiilor.
La nivel macroeconomic: S = I S = I,
deci I = Y – C.
 Relaţia multiplicatorului devine:
Y
mi 
Y  C
1
După împărţirea relaţiei la Y, obţinem: mi 
C
1
Deoarece: C  C '  mi  1 Y
Y 1 C

Întrucît sau (MPS), obţinem:

1 1
mi  
S ' MPS
Efectele multiplicative ale cheltuielilor publice, impozitelor,
transferurilor, care conduc la creşterea producţiei se
determină analogic. În aceste scopuri, sunt utilizate
următoarele formule:

Y  m g  G
 unde: este modificarea venitului naţional, – modificarea cheltuielilor publice, –
multiplicatorul achiziţiilor publice, egal cu 1/ (1-MPC).
Y  mt  T
 unde: este modificarea venitului naţional, – modificarea impozitelor, – multiplicatorul
impozitelor, egal cu -MPC / MPS.

Y  mtr  Tr
 unde: este modificarea venitului naţional, r – modificarea transferurilor, –
multiplicatorul transferurilor , egal cu MPC / MPS.
 7. Decalaje recesioniste şi inflaţioniste.
Mecanismul realizării
producţiei potenţiale
 Decalajul inflaţionist
 Situaţia în care producţia efectivă de echilibru depăşeşte
producţia potenţială (Ye>Y*) semnifică conjunctura în care
cererea agregată depăşeşte oferta agregată (AD>AS).
 Decalajul inflaţionist apare atunci când venitul naţional
realizat este mai mare decât venitul naţional potenţial
Decalaj inflaţionist
E
Y=E

E=C+I+G+Xn
A
R

decalaj
T
inflaţionist

45
Y
Y* Ye
În acelaşi timp, modificarea venitului agregat
de echilibru (Y) va constitui:
Y = mărimea decalajului inflaţionist 
multiplicatorul cheltuielilor autonome m

 unde: = 1 / 1 – MPC sau = 1 / MPS .

Decalajul recesionist
 Când producţia efectivă de echilibru este mai mică
decât producţia potenţială (Ye<Y*), cererea
agregată este inferioară venitului agregat (ofertei
agregate).

 Insuficienţa, limitarea AD pentru asigurarea

ocupării depline şi realizarea nivelului potenţial al
venitului naţional provoacă decalajul recesionist.
 Decalajul recesionist (deflaţionist) reprezintă
mărimea în care cheltuielile agregate curente sunt
inferioare cheltuielilor agregate ce corespund
nivelului neinflaţionist al PIB-ului şi ocupării
depline.

 Sporul
venitului agregat (Y) va constitui:
Y = mărimea decalajului recesionist  mărimea
multiplicatorului cheltuielilor autonome
Decalaj recesionist:
E

Y=E

N
decalaj
recesionist
E=C+I+G+Xn
M
A

45
Y
Ye Y*
Pentru stimularea cererii agregate şi, în
primul rând, a investiţiilor, guvernul poate
utiliza diferite pârghii:
reducerea impozitelor,
majorarea subvenţiilor,
extinderea masei monetare în circulaţie.
Principala concluzie care se deduce din
modelul keynesist: pentru realizarea
echilibrului macroeconomic, în cazul
ocupării depline a resurselor
(AS=AD=Y*), guvernul trebuie să
reglementeze echilibrul investiţiilor şi
economiilor, precum şi al venitului
naţional şi al cheltuielilor agregate.
 
 În modelul keynesist politica fiscală este studiată
ca cel mai efectiv mijloc de stabilizare
macroeconomică, deoarece cheltuielile publice
influenţează direct mărimea cererii agregate.  
 Politicii monetar-creditare i se atribuie un rol
secundar, deoarece ei îi este caracteristic un
mecanism complex de transmisie: modificarea
masei monetare influenţează iniţial dinamica ratei
dobânzii, de care depind cheltuielile investiţionale,
care, la rândul lor, influenţează producţia.