MANAGEMENTUL CLINIC ŞI

TERAPEUTIC AL AFECŢIUNILOR
PULPARE LA DINŢII TEMPORARI

I. PREMISE

1) Conservă dintele afectat şi-i restaurează funcţiile

până la erupţia succesorului.
2) Terapia pulpară a dinţilor temporari aduce beneficii
copilului prin evitarea traumei extracţionale.
3) Păstrează rolul de menţinător de spaţiu al molarilor
temporari.
4) Tratamentul pulpar reprezintă o manoperă
stomatologică simplă.
5) Instrumentarul şi terapia medicamentoasă nu
presupune dotări excepţionale.
6) Succesul tratamentului pulpar reduce numărul de
extracţii neplanificate şi consecinţele acestora pe
termen scurt şi mediu care pot să apară.
 II. CLASIFICAREA AFECŢIUNILOR PULPARE

Status pulpar

Vital Nonvital

Normal Inflamat Necrotic

Inflamat Inflamat
reversibil ireversibil

III. CLASIFICAREA AFECŢIUNILOR PERIAPICALE

Status periapical

Normal Inflamat

Periodontita Abces Periodontita

apicală acută apical acut apicală cronică
 IV. PULPA DENTARĂ INFLAMATĂ ŞI INFECTATĂ

Caria dentară particularităţi morfo-structurale

simplă superficială ale dinţilor temporari

Caria dentară
profundă agresiunea toxinelor bacteriene

la nivelul pulpei coronare o reacţie inflamatorie

Pulpite
reversibile

• Expunere carioasă severă  inflamaţie ireversibilă şi

necroză tisulară imediat sub expunerea pulpară
• În absenţa tratamentului pulpar  bacteriile şi produşii
lor vor progresa:
•  inflamaţia ireversibilă
•  distrugerea ţesutului pulpar
•  inflamaţie graduală şi progresivă
•  ţesutul pulpar coronar şi radicular
•  ţesutul periapical – prin comunicări apicale, laterale
şi zona de furcaţie
Răspunsul ţesutului pulpar şi periapical la
această agresiune

Pulpopatie hiperplazică
(polip pulpar)

Abces palatinal
consecutiv unei leziuni
carioase localizată la
nivelul m1 temporar

Resorbţie
inflamatorie internă
Succesul terapiei pulpare în dentaţia temporară depinde de:

 controlul eficient al inflamaţiei

 îndepărtarea ţesutului inflamat ireversibil
 tratarea adecvată a expunerii pulpare
 sigilarea coronară eficientă în timpul şi după tratament.

Când este recomandată terapia pulpară?

 Istoricul corect al durerii este util în deciderea stadiului

probabil al implicării pulpare, dar este adesea dificil de
obţinut de la copil.

 Radiografiile preoperatorii sunt utile în evaluarea

extinderii leziunii carioase şi vecinătatea sa cu pulpa.
Sunt de asemenea importante în determinarea prezenţei
patologiei periradiculare. Pot ghida deciziile de
tratament.

 Clinic, implicarea pulpară poate fi adesea evaluată mai

uşor după îndepărtarea ţesutului cariat, când se observă
atent dacă există expunere pulpară. Sângerarea va fi
prezentă la locul expunerii dacă ţesutul pulpar este încă
vital la nivel coronar.

 Dacă la locul expunerii nu este sângerare, atunci o parte

dacă nu toată pulpa este necrotică.
 Evaluarea inflamaţiei pulpare

• Terapie pulpară vitală  presupune “afectarea” pulpei coronare

în totalitate
• După amputarea pulpei coronare  natura sângerării pulpei
radiculare  evaluarea stării de inflamaţie
 dacă nu se poate face hemostaza  ţesutul pulpar radicular este
influenţat ireversibil şi tehnicile pulpotomiei vitale sunt
contraindicate
 sângerare persistentă  pulpectomie corelată cu stadiul de
dezvoltare al dintelui

Semne şi simptome care atestă inflamaţia pulpară

Semne:
• carie ocluzală care se întinde mai mult
de 4 mm în profunzime
• carie aproximală unde 2/3 din creasta
marginală a fost distrusă Carie profundă
• leziunea carioasă este foarte aproape de complicată
coarnele pulpare pe radiografie
• mobilitate sau sensibilitate la percuţie
• radiotransparenţă osoasă periradiculară

Imaginea radiologică a unei

Simptome: durere carii profunde complicate

• determinată de stimuli termici (pulpite reversibile)

• spontană şi care durează în timp (pulpite ireversibile)
• la percuţia dintelui afectat (inflamaţie periapicală sau
intraradiculară)
 Indicaţiile terapiei pulpare a molarilor temporari

În afară de semnele şi simptomele, indicaţiile în plus pentru

terapia pulpară sunt:
 copii şi părinţi cooperanţi
 evitarea traumei psihologice a extracţiei
 condiţii medicale unde extracţia trebuie să fie evitată (hemofilie)
 absenţa succesorului permanent
 menţinerea unei arcade intacte în dentaţia temporară
 menţinerea spaţiului în dentaţia mixtă

Contraindicaţiile terapiei pulpare a molarilor temporari

 lipsa cooperării copilului şi a părinţilor

 copii compromişi din punct de vedere medical cu risc de
bacteriemie dentară (imunocompromişi sau cu risc de a dezvolta
endocardite infecţioase)
 Leziuni carioase multiple (3 dinţi sau mai mult cu implicare
pulpară probabilă)
 ţesut coronar insuficient pentru a asigura sigilarea coronară
posttratament
 carii implicând camera pulpară sau canalul radicular.

Anatomia radiculară a molarilor temporari

Pedodonţii în mod tradiţional au fost în favoarea pulpotomiei faţă
de pulpectomie din cauza unor dificultăţi legate de anatomia
dentaţiei primare. Acestea sunt:
 canale ondulate (dificil de instrumentat)
 pereţii canalari subţiri (risc relativ crescut de perforare)
 multe comunicări laterale şi la nivelul furcaţiei (dificil de curăţat şi
obturat)
 resorbţie radiculară apicală fiziologică (regiuni apicale larg
deschise)
 proximitatea germenului dintelui permanent de apexul dintelui
temporar (risc relativ de afectare a dintelui succesor)
 Tehnicile de terapie pulpară
Tehnicile de terapie pulpară de bază depind de extinderea inflamaţiei
pulpare şi pot fi divizate în:
 coafajul pulpar – acesta implică două abordări; direct şi indirect. Coafajul
pulpar direct nu se utilizează de rutină în dentiţia primară.
 pulpotomia – aceasta poate fi realizată pe dinţi vitali, dar tehnica poate
diferi în funcţie de alegerea medicamentului sau de numărul de vizite
cerute.
 pulpectomia – aceasta poate fi folosită pe dinţi non-vitali cu sau fără
semne de infecţie. Extirparea completă a pulpei dintelui temporar şi
obturarea cu material resorbabil câştigă în popularitate.

Coafajul pulpar
De asemenea denumit terapie pulpară indirectă, acesta este folosit în
dentaţia temporară pentru a menţine vital ţesutul pulpar.

Coafajul pulpar indirect la molarii temporari

Implică plasarea unui liner pe dentina moale, profundă, pentru a elimina
microbii şi a stimula dentina secundară şi a menţine vitalitatea pulpară.
Această tehnică este considerată a fi de succes în tratamentul pulpar al
inflamaţiei reversibile la dinţii temporari cu carii profunde în dentină.
Tehnica terapiei pulpare indirecte:
 dintele temporar trebuie să fie fără simptomatologie
 pereţii cavităţii trebuie să fie fără ţesut carios pentru a permite sigilarea
marginilor cavităţii
 dentina moale, profundă poate fi lăsată pe podeaua cavităţii, dacă
îndepărtarea sa riscă să expună pulpa la un dinte asimptomatic
 camera pulpară să nu fie deschisă
 îndepărtarea ţesutului carios de pe pereţii cavităţii
 escavarea podelei cavităţii cu atenţie
 lăsarea dentinei moi, sau a unu strat subţire de
dentină dură, dar fără expunerea pulpei
 aplicarea hidroxidului de calciu sau a unui cement
glass-ionomer peste dentină
 realizarea unei restaurări permanente, care să
sigileze bine (compomer, coroană prefabricată)
 controale regulate clinice şi radiografice
 MANAGEMENTUL TERAPEUTIC ÎN DESCHIDEREA
CAMEREI PULPARE CU PREZENŢA SÂNGERĂRII

Deschiderea camerei pulpare cu prezenţa sângerării

amputaţie expunere cu prezenţa

coronară sensibilităţii

oprirea sângerare tratament

sângerării continuâ antimicrobian şi
antiinflamator

pulpotomie vitală pulpectomie

(cu sulfat feric) pulpotomie
(cu sulfat feric)

DESCHIDEREA CAMEREI PULPARE FĂRĂ

PREZENŢA SÂNGERĂRII

Deschiderea camerei pulpare fără sângerare

pulpă necrotică pulpă necrotică +

patologie periapicală

pulpectomie (într-o pulpectomie în 2 timpi

şedinţă) într-un timp (şedinţe)
Coafajul pulpar direct la molarii temporari

 Aplicarea unui agent direct pe o expunere pulpară traumatică mică

pentru a stimula formarea unei bariere calcificate la locul expunerii.
Aceasta acţionează prin protejarea ţesutului pulpar adiacent barierei.
Această abordare nu trebuie niciodată să fie folosită într-o expunere
carioasă.

 Un coafaj pulpar direct trebuie să fie folosit doar pentru expuneri

punctiforme cauzate de instrumentaţie. În stomatologia pediatrică,
aceasta poate apare uneori (deşi rar) dacă un copil muşcă pe neaşteptate
pe o freză în timpul preparării cavităţii.

 Dacă un dinte temporar are o expunere carioasă, metoda preferată de

tratament este pulpotomia deoarece pulpa coronară inflamată ireversibil
şi infectată trebuie să fie îndepărtată. Dacă există o arie mică de contact
între coafajul pulpar direct cu hidroxid de calciu şi pulpa inflamată
acesta va fi ineficient, având ca rezultat persistenţa inflamaţiei, necroza
pulpei şi adesea resorbţia internă. Când hidroxidul de calciu este folosit
ca agent de coafare directă peste o expunere mică de ţesut sănătos el
poate stimula depunerea unei bariere de dentină.

Tehnica de coafaj pulpar direct

 Hemostază se obţine prin presiune uşoară cu bulete de vată umezite în

soluţie salină (0,9%) plasate peste expunere 1-2 minute
 Plasarea uşoară a unui strat subţire de hidroxid de calciu peste
expunere şi extinderea acestuia pentru a acoperi dentina adiacentă
 Plasarea unui strat de eugenat sau glass-ionomer peste coafaj
 Restaurare permanentă
 Controale regulate clinice şi radiografice.
Pulpotomia la molarii temporari

În dentaţia temporară, amputaţia pulpară sau pulpotomia implică

îndepărtarea porţiunii coronare a pulpei, lăsând rezidual ţesutul
pulpar in situ în canalele radiculare.

Pulpotomia vitală cu sulfat feric

Clasic, aceasta implică îndepărtarea ţesutului pulpar coronar

inflamat ireversibil şi infectat, lăsând ţesutul neinflamat radicular in
situ. Clinic, pulpa coronară va sângera abundent deoarece este
hiperemică - aceasta este amputată, lăsând pulpa radiculară vitală,
care sângerează uşor, hemostaza instalându-se după 2-3 minute.
Dacă hemoragia se opreşte, ţesutul se presupune că posedă
capacitatea de aşi reveni atât după insulta carioasă cât şi după
amputaţie. Dacă hemoragia nu se opreşte există o inflamaţie
ireversibilă şi pulpectomia trebuie făcută.

Aplicare soluţiei de formocrezol (chiar în forma diluată de 20%) nu

permite ţesutului radicular pulpar să se vindece, dar în loc survine
fixarea răspândită conform cu gradientul, care este cea mai mare
lângă punctul de aplicare. Unele studii au arătat că ţesutul pulpar
vital poate rămâne apical. În ciuda acestora, tehnica care utilizează
formocrezol trebuie să fie clasată ca una care duce la pulpă
radiculară non-vitală. Sulfatul feric (formula de 15,5%), o alternativă
la formocrezol care a câştigat în popularitate, a arătat rate de
succes clinic bune. Când sunt aplicaţi pe ţesut sângerând ionii
feric şi sulfat aglutinează cu proteinele din sânge formând o
barieră mecanică la capătul vaselor sanguine tăiate. Nu posedă
proprietăţi fixatoare şi antimicrobiene.
Tehnica pulpotomiei cu sulfat feric într-o şedinţă

 În procedurile de pulpotomie este importantă îndepărtarea ţesuturilor

cariate şi evaluarea gradului de distrucţie coronară înainte de a face
amputaţia. O dată ce accesul la pulpă a fost realizat, este de asemenea
importantă folosirea instrumentelor şi soluţiilor de irigaţii sterile.

 Prepararea accesului la cavitate, extinderea pentru a asigura

îndepărtarea completă a plafonului camerei pulpare. O freză fără capăt
tăietor (freza Batt) evită perforarea planşeului subţire al camerei pulpare.

 Amputarea pulpei coronare cu escavatoare sau freze sferice din oţel la

viteză redusă. Evitarea perforării planşeului pulpar subţire şi îndepărtarea
în întregime a ţesutului pulpar coronar.

 Irigarea cu ser fiziologic 0,9% sau apă sterilă.

 Aplicarea cu presiune uşoară pe bonturile pulpare a unei bulete mici de
vată umezită în ser fiziologic pentru 3-4 minute.

 Dacă sângerarea se opreşte în 3-4 minute, continuaţi. Dacă nu, luaţi în

considerare îndepărtarea în continuare a ţesutului pulpar cu un escavator
sau pulpectomia. Hemoragia persistentă este un semn de inflamaţie
ireversibilă.

 Plasarea unei bulete de vată într-o picătură de soluţie de sulfat feric 15%
şi uscarea ei pe vată sau tifon. Buleta de vată nu trebuie să fie plină
(pentru a evita difuzarea în gingie) ci doar umezită în sulfat feric.

La incisivii temporari, se plasează un con mare de hârtie (umezit în

manieră similară) în contact cu bontul pulpar.

 Plasarea buletei cu sulfat feric în contact uşor cu bonturile pulpare 15

secunde.

 Restaurare cu un start de eugenat şi apoi restaurare permanentă care să

asigure o bună sigilare coronară (coroane preformate).

 Îndepărtarea după 15 secunde şi evaluarea opririi hemoragiei. Dacă

hemoragia continuă, luaţi în considerare o a doua aplicare de sulfat feric.

 La incisivii temporari este necesară o obturaţia intracanalară resorbabilă

(eugenat). Aceasta poate fi plasată cu un ac spiralat dacă pasta este
subţire sau introdusă cu un con de gutapercă dacă pasta este groasă.
 Pulpotomia cu hidroxid de calciu
Indicaţii
 dintele trebuie să fie fără simptome
 pulpa trebuie să fie vitală
 amputaţia coronară trebuie să fie realizată înainte ca pudra să fie plasată
în contact cu ţesutul pulpar
 hemoragia din bonturile pulpare amputate nu trebuie să fie abundentă şi
prelungită.
Tehnică
 se aplică un strat bine condensat de pudră de hidroxid de calciu direct
peste bonturile pulpare. Pudra poate fi aplicată cu un portamalgam
retrograd
 se presează pudra bine folosind bulete de vată sterile, uscate
 se adaugă un strat de eugenat cu priză rapidă direct peste stratul de
calciu
 se restaurează ca anterior
Formarea punţii de dentină
Hidroxidul de calciu este cunoscut că favorizează depunerea de dentină dacă
este plasat pe o pulpă care nu este inflamată ireversibil. Formarea punţii de
dentină ca răspuns la hidroxidul de calciu poate fi observată după folosirea
sa ca agent de pulpotomie la dinţii temporari expuşi prin carie. Aceasta
indică că pulpa s-a apărat cu succes de efectele iritante ale hidroxidului de
calciu. Ţesutul pulpar de sub bariera de dentină îşi poate menţine vitalitatea.
Prin urmare pulpotomia cu hidroxid de calciu caută să permită vindecarea în
pulpa radiculară mai degrabă decât să fixeze pulpa aşa cum s-a văzut la
formocrezol.
Precauţii
Prezenţa punţii de dentină sub pulpotomia cu hidroxid de calciu la un molar
temporar nu indică vindecarea per se. Pulpotomia poate eşua chiar în
prezenţa unei bariere de dentină. Studiile de microscopie electronică au
arătat că barierele de dentină sunt poroase şi prin urmare nu sunt adevărate
bariere faţă de agresiunea microbiană. Hidroxidul de calciu este înalt alcalin
şi astfel va irita celulele pulpare. Pulpa trebuie să i se permită să reacţioneze
la această insultă şi să rămână vitală sub stratul de dentină reacţionară sau
„iritată”.
 la pulpa vitală, succesul managementului şi rezultatul tratamentului
este dependent de diagnosticul corect.
 pulpotomia însăşi nu duce la resorbţie patologică, dar tehnica
incorectă , slaba sigilare coronară sau deficitul amputaţiei poate
potenţa aceasta.
 Pulpotomia prin desensibilizare/desensitizare

O pastă cu antibiotice steroidale (Ledermix) este plasată uşor peste

locul expunerii. Aceasta poate inactiva microbii şi reduce inflamaţia. Cu cât
mai mare este expunerea, cu atât mai profund va fi efectul de reducere a
sensibilităţii pulpare.

Indicaţii
 un dinte cu expunere a pulpei vitale, dar la care pulpotomia cu sulfat feric
nu poate fi realizată deoarece copilul nu va accepta analgezia locală
 alternativ, analgezia locală a fost administrată dar nu este adecvată starea
pulpei pentru amputaţie (pulpă hiperalgezică)

Tehnica pulpotomiei prin desensitizare în două etape

Prima vizită

 se irigă locul expunerii cu ser fiziologic (0,9%) şi se usucă uşor cu bulete

de vată
 se expune pulpa după îndepărtarea ţesutului cariat. Pulpa este vitală şi
foarte sensibilă – pulpotomia vitală nu poate fi încercată
 se plasează o buletă mică de vată înmuiată în pastă direct peste locul
expunerii. Nu se plică presiune în exces, căci aceasta va precipita durerea
 se fixează buleta cu un material pe bază de hidroxid de calciu
 se realizează o obturaţie temporară pentru 7 – 14 zile

A doua vizită

 dacă locul iniţial al expunerii era mare, ţesutul pulpar (cel puţin cel
coronar) trebuie să fie mai puţin sensibil. Se practică analgezia locală şi
se face pulpotomia cu sulfat feric
 dacă pulpa coronară rămâne sensibilă, se poate realiza lărgirea expunerii
şi aplicarea încă o dată a pastei
 o coroană preformată este restaurarea definitivă.
 Pulpectomia

Indicaţii
 inflamaţie ireversibilă evidentă în pulpa radiculară, arătată prin
persistenţa sângerării la nivelul bonturilor radiculare după amputaţia
coronară
 pulpa radiculară complet non-vitală cu sau fără semne de infecţie

Tehnica pulpectomiei

Există două metode de abordare a pulpectomiei, depinzând de faptul dacă

pulpa radiculară este inflamată ireversibil (sângerare abundentă chiar după
îndepărtarea sulfatului feric) sau non-vitală (fără sângerare). Aceasta poate fi
evaluat doar după amputarea pulpei coronare.

Pulpectomia într-o şedinţă: pulpite radiculare ireversibile

(doar debridarea canalară)

Aceasta este indicată pentru pulpa radiculară la care sângerarea nu se

opreşte şi este inflamată ireversibil. Procesul implică curăţarea canalelor
radiculare fără încercarea de a le modela.

 identificarea canalelor radiculare

 irigarea cu o soluţie de irigare eficientă, ca hipocloritul de sodiu (0,5-1%)

sau clorhexidină (0,4%) pentru a curăţa debridusurile. Se inseră ace mici
(nu mai mari de 30) în canale, păstrându-le la 2 mm de apexul radiologic.
Se curăţă pereţii canalelor uşor, se irigă din nou pentru a îndepărta
debridusurile. Nu se îndepărtează dentina pentru că canalele sunt foarte
subţiri

 se usucă canalele cu conuri de hârtie măsurate înainte (rămân la 2 mm de

apex)

 se obturează cu pastă cu priză lentă (ZOE cu priză lentă) folosind un ac

spiralat sau impactând-o cu capătul bont al unui con de hârtie

 se aplică o restaurare permanentă bună, sigilantă.

 Pulpectomia în două şedinţe: dinţi non-vitali
Această tehnică este cel mai bine indicată acelor dinţi care sunt non-
vitali dar care pot de asemenea avea asociată o fistulă cronică
(infecţie). Curăţarea iniţială şi obturaţia servesc la tratarea oricărei
infecţii care poate fi prezentă.
Prima vizită (extirpare, curăţare şi obturare)
 paşii sunt identici ca pentru pulpectomia intr-o şedinţă
 se obturează dintele cu o pastă de hidroxid de calciu fără priză şi se
sigilează cu o buletă de vată şi un cement ZOE. Se ia în considerare
prescrierea unui antimicrobian sistemic.
Vizita a doua (obturarea şi restaurarea coronară)
Dacă vindecarea s-a obţinut paşii implicaţi sunt identici cu stadiile
ulterioare ale pulpectomiei într-o şedinţă. Dacă vindecarea nu survine,
extracţia este indicată.
O dată ce terapia pulpară a fost realizată este esenţial ca copilul să fie
monitorizat regulat, atât clinic cât şi radiologic. După tratamentul
pulpar, aparţinătorii trebuie să fie sfătuiţi să se reîntoarcă dacă apare
orice simptom la dintele copilului.
Rezumat clinic
Dintele trebuie să fie monitorizat clinic poate o dată pe lună postoperator,
apoi la intervale de 6 luni. Succesul clinic poate fi marcat de:
 dinte tratat pulpar fără durere
 absenţa oricărui semn sau simptom de infecţie periapicală ca:
- sensibilitate la percuţie
- sensibilitate sau tumefacţie vestibulară/orală
- formarea unei fistule asociată cu mobilitate.

Rezumat radiologic
În general, se recomandă ca orice dinte care a fost trata endodontic să fie
evaluat folosind radiografii anuale (bitewing vor fi suficiente). Succesul
radiologic poate fi marcat de :
exfolierea normală a dintelui pulpotomizat
absenţa patologiei periradiculare
absenţa resorbţiei interne
erupţia normală a succesorului permanent.
 Controversa formocrezolului a luat sfârşit

 Medicamentul care a fost utilizat până în iunie 2004 pentru

aplicarea pe bonturile pulpare radiculare în pulpotomia vitală sau
non-vitală a fost formocrezolul Buckley diluţie 1:5. Această soluţie
a fost de asemenea folosită în timpul procedurilor de pulpectomie.

 Formocrezolul conţine formaldehidă, care este un agent

antimicrobian potent şi fixează ţesuturile. De asemenea conţine
tricresol, care este antimicrobian, astfel rolul formocrezolului este
neclar.

 Tehnica terapiei pulpare vitale a fost folosită la dinţii temporari

încă din anii 1950 cu mult succes. Soluţia diluată a fost
recomandată în anii 1970 şi este la fel de eficientă ca soluţia
nediluată. Au fost raportate rate de succes de 80-100%.

 A existat o preocupare în creştere asupra siguranţei chiar a

diluţiei de 1:5, contrată pe constituenţii săi, formaldehida care este
solubilă în apă, înalt reactivă şi metabolizată rapid. Următoarele
efecte au fost citate la cazurile umane, animale de laborator sau pe
celule de cultură.

Efecte locale

 arderea ţesuturilor moi

 Afectarea dezvoltării succesorului a germenului dintelui
(raportat la cazuri umane)
 tulburarea erupţiei succesorului permanent (raportat la cazuri
umane)
Efecte generale

 Formocrezolul are o distribuţie sistemică rapidă (raportată la

studiile pe primate şi câini) şi este cunoscut că are potenţial
mutagenic şi carciogenic (raportat la studii pe primate, celule de
cultură şi sobolani) ca şi potenţial embriotoxic şi teratogenic
(studii pe embrioni de pui).

 Formaldehida a fost identificată sistemic în următoarele

ţesuturi la câini după pulpotomii multiple cu formocrezol:
 ligamentul periodontal, os, dentină şi pulpă
 ficat, plămâni, rinichi
 creier.
 Totuşi, în stomatologia pediatrică, decizia abandonului folosirii
fromocrezolului a fost luată de IARC în iunie 2004. acest
document spune că vaporii de formaldehidă sunt carcinogeni la
copii. Un studiu mare, sistematic a concluzionat din câteva studii
extinse de cohortă că formaldehida are o corelaţie pozitivă cu
carcinomul nasofaringian şi posibil alte locuri ale tractului
respirator superior ca mucoasa nazală şi sinusurile paranasale.
Agentul alternativ pe care unele centre de învăţământ au început
să-l folosească este sulfatul feric.

Alternative la formocrezol
Câteva tehnici/agenţi au fost evaluaţi ca alternative posibile la
pulpotomia vitală cu formocrezol. Acestea includ:
 paste, cementuri şi pudre de hidroxid de calciu
 electrochirurgia
 lasere
 sulfatul feric
 proteine morfogenetice osoase
 agregatul mineral trioxid
 Instrumente şi medicamente

Procedura Instrument/medicament
Deschiderea cavităţii şi  freze diamantate mici la viteză mare (fissure sau sferice)
îndepărtarea ţesutului  freze din oţel mici la viteze reduse (sferică nr 1 sau 2)
carios
Îndepărtarea plafonului  diga
camerei pulpare  freză fissure fără capăt tăietor (freza Batt)
Amputarea pulpei coronare  escavatoare ascuţite sterile
 freză din oţel sferică sterilă (nr 2)
Oprirea sângerării  bulete mici de vată sterile
bonturilor radiculare  ser fiziologic sau apă într-o seringă endodontică
Instrumentarea canalului  ace endodontice mici cu opritoare pentru a controla
radicular (pulpectomie) lungimea de lucru
 soluţie de irigare (hipoclorit sau clorhexidină) într-o
seringă endodontică
 conuri de hârtie (măsurate la lungimea de lucru)
Obturarea canalului  cement pur ZOE cu priză lungă
radicular (pulpectomie)  ace spiralate sau introducerea pastei cu capătul bont al
conului de hârtie
Restaurarea camerei  cement ZOE cu priză rapidă
pulpare
Restaurarea intracoronară  cement glass-ionomer sau compomer cu agent bonding
adecvat
Restaurarea extracoronară  coroană preformată cu cement glass-ionomer

Medicamente
Soluţia de sulfat feric 15%
 Astringent – sulfat feric 15% în vehicul apos
 Soluţii mai concentrate sunt disponibile dar nu sunt indicate pentru
terapia pulpară. Poate fi aplicat folosind o buletă de vată sau un
aplicator special.
Ledermix - 1 gram pastă conţine:
 ingredienţi activi: Triamcinolone acetonide (steroid) 10 mg
Demeclocycline (antimicrobian) 30 mg
 mai conţine: clorură de calciu ; oxid de zinc ; sulfit de sodiu ;
triethanolamină ; polietilenglicol ; apă purificată
 Sfaturi practice

Motivele de eşec se află în una sau mai multe din categoriile:

 alegerea greşită a dinţilor
 amputarea pulpară inadecvată
 slaba sigilare coronară

 Radiografiile trebuie realizate înainte de a lua decizia realizării

terapiei pulpare.

 Analgezia locală trebuie să fie administrată ori de câte ori este

posibil. La mandibulă, infiltraţiile pot fi folosite până la erupţia
primului molar permanent.

 Un loc comun de expunere este cel mai înalt corn pulpar

mezial.

 Se foloseşte un escavator mic ascuţit pentru a îndepărta

ultimele fragmente din ţesutul pulpar coronar. Se evită
folosirea frezelor pe planşeul camerei pulpare; el este subţire
şi susceptibil de perforare.

 Se usucă buleta de vată îmbibată în sulfat feric înainte de

amplasarea sa peste locul amputaţiei. Se plasează o buletă de
vată uscată peste aceasta pentru a preveni disiparea în
ţesuturile moi, chiar dacă este plasată diga.

 Se plasează o bună restaurare coronară de lungă durată după

tratamentul pulpar, ideal o coroană preformată.
 90% 70% 60%

vitală devitală non-vitală

Rata succesului în pulpotomii

0%
70%

coafajul indirect coafajul direct

Rata decesului în coafajul pulpar

pulpotomia vitală are un prognostic

pulpotomia vitală ideală
nefavorabil într-o astfel de situaţie
Inflamaţia
Inflamaţia
reversibilă a
ireversibilă a
pulpei coronare
pulpei coronare
ILinia de
Linia de
amputaţie
amputaţie
Persistenţa
Ţesut radicular
sângerării din
sănătos – la nivelul
bonturile pulpei
zonei de amputaţie
radiculare indică
sângerarea se va
prezenţa inflamaţiei
opri
ireversibile