Sunteți pe pagina 1din 7

SMILEY

Realizat de Brînzoiu Alexandru


INFORMAȚII GENERALE

Andrei Tiberiu Maria (n. 27 iulie 1983, Pitești, România), cunoscut


sub numele de scenă Smiley, este un cântăreț, compozitor,
producător, prezentator și actor român, fost membru al trupei
Simplu. Artistul a început și o carieră solo, iar în 2008 și-a lansat
primul album: „În lipsa mea”.
COPILĂRIA
Într-un interviu, acesta declara că în copilărie a fost un băiețel
agitat, care nu putea sta locului o clipă. Totul a decurs „normal”
până la vârsta de 10 ani, când plăcerea lui Andrei de a asculta
muzică s-a transformat în plăcerea de a cânta.

A început ca solist în trupa Millenium 3 alături de Robert Dulica,


Diu Ionuț Liviu (Boby) și Andrei Ropcea (Randi) cu care, ajutați
de Ioan Gyuri Pascu, au lansat albumul intitulat D-but, produs de
Ioan Gyuri Pascu și înregistrat la Studioul Migas, lucrând cu
artiști de renume printre care Adrian Ordean, solistul trupei
Compact, și Ioan Gyuri Pascu.
TRUPA
SIMPLU
● CRBL avea să-i propună lui Andrei, în anul 2002,
să facă parte din trupa Simplu, după ce inițial
încercase să obțină un loc în formația Akcent.
Smiley a dat proba la casa de discuri Roton, deși
propunerea a venit din partea unui membru al
trupei. Ca membru al formației, Andrei a fost
nevoit să învețe să danseze, deoarece cântecele lor
erau mereu însoțite de coregrafie. Datorită
atitudinii sale joviale, Andrei a primit de la colegii
de trupă porecla de „Smiley”, poreclă pe care o
folosește în prezent ca nume de scenă.
CARIERA DE ARTIST

De-a lungul timpului, Smiley a ajuns în


atenția publicului, atât ca solist al trupei
Simplu, cât și ca artist solo. Albumul
său de debut („În lipsa mea”) a fost
premiat cu un disc de aur și a primit
distincția ‘’Best album’’ la Romanian
Music Awards, potrivit portalului de
știri Ager Pres.
CARIERA DE
PRODUCĂTOR
Succesul ca artist pop i-a permis
colaborarea cu numeroși artiști români,
iar în 2009 și-a fondat propria casă de
producție, HaHaHa Production. Ea
corespunde mult cu numele de scena a
artistului.
SURSA
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Smiley

S-ar putea să vă placă și