CULORILE CABALINELOR

Culorile animalelor se datoresc pigmenţilor

care se găsesc în straturile pielii şi ale părului.
După compoziţia pigmentară şi după felul
combinaţiei între perii de culori diferite, sau
penele de culori diferite, se deosebesc culori
simple şi culori compuse.
Culorile simple se caracterizează prin faptul,
că întreg corpul animalului este acoperit cu peri
de o singură culoare, adică părul de acoperire
(de pe corp) şi părul de protecţie (din coamă,
coadă şi extremităţile membrelor) au aceeaşi
bază pigmentară.
• Culorile compuse sau combinate sunt
alcătuite din fire pigmentate diferit.
• După repartiţia pigmentară pe suprafaţa
corpului, culorile compuse pot fi:
• - zonale (regionale), când părul de acoperire
este de o culoare, iar cel de protecţie de altă
culoare;
• - azonale (amestecate), când firele de păr
de culori deosebite sunt amestecate în
proporţii diferite.
• Aceste culori pot fi binare, când sunt
alcătuite din două culori diferite şi trinare,
când sunt alcătuite din trei culori diferite;
• - bălţate (pestriţe), când pe corp există zone
întinse (bălţate) sau pete mici (pestriţe) de o
culoare repartizate pe un fond de sau câmp
de altă culoare.
• Zonele sau petele colorate diferit sunt
delimitate net sau se întrepătrund la graniţele
de contact, cu câmpul de altă culoare, pe
care ele sunt răspândite.
• Toate abaterile de la culorile de bază
amintite anterior constituie particularităţi
de culoare, care constau din pete, puncte
sau semne albe dispuse pe un fond
pigmentat sau invers.
• În general, acestea sunt localizate mai
frecvent la nivelul capului şi membrelor.
• La cabaline culoarea nu este un
caracter de rasă, excepţie făcând doar
câteva rase (ex. Gidran, la care se
întâlneşte numai culoarea roibă; Frizian, la
care se întâlneşte numai culoarea neagră,
etc.).
• Culorile simple întâlnite la cabaline sunt:
neagră, albă, roibă şi izabelă.
• - neagră, care este o culoare frecvent
întâlnită la cai, determinată de prezenţa
pigmentului melanic atât în piele cât şi în păr.
• De regulă, caii negri la naştere şi în primele
luni după naştere au culoarea cenuşie sau
neagră diluată.
• La prima năpârlire (după 4—5 luni de la
naştere) ei devin negri.
• În cadrul acestei culori se pot deosebi mai
multe nuanţe:
• - negru mat, când părul este negru uniform,
fără luciu;
• - negru lucios, corbiu sau pana
corbului, când are luciu pe tot corpul
sau este mai pronunţat pe unele regiuni.
• Se observă primăvara, după năpârlire şi iarna,
când caii sunt ţinuţi în grajd şi au o stare de
întreţinere bună;
• - negru moarat sau de mătase, când pe
unele regiuni corporale luciul este mai intens
şi face reflexe neregulate şi schimbătoare,
imitând luciul unei ţesături de mătase
naturală;
• - negru degradat, ruginiu sau negru de
vară, când firele de păr sunt uşor decolorate
la vârf, bătând în cenuşiu sau ruginiu, ca şi
când sunt arse (pârlite) la suprafaţă.
• Această degradare a culorii negre se observă
de regulă vara, pe păşune, în urma acţiunii
directe a razelor solare şi este mai evidentă
pe spinare, pe crupă şi pe laturile corpului.
• Uneori capul, coama şi coada ca şi părţile
umbrite ale corpului rămân negre.
• În mod obişnuit degradarea culorii dispare în
timpul iernii (redevine neagră după 1-2 luni de
stabulaţie în grajd sau la adăpost de lumina
directă a soarelui).
• Foarte rar rămâne persistentă până în
primăvară.
• Datorită alcalinităţii pronunţate a sângelui,
caii negri sunt rezistenţi Ia muncă.
• - albă (bălană), care apare ca urmare a
depigmentării progresive a părului.
• La naştere mânjii au culoarea neagră,
aceasta devine vânătă la caii tineri şi apoi
albă după o anumită vârstă.
• Culoarea albă, numită popular bălană, este
formată din fire albe (necolorate), răspândite
uniform pe tot corpul.
• Firele de păr albe sunt lipsite total de
pigment; prin reflexul straturilor de celule,
care alcătuiesc structura firelor de păr,
acestea apar albe în loc de a fi transparente.
• Caii bălani au de regulă pielea, copitele şi
irisul pigmentate, numai părul este alb
(leucism).
• Majoritatea acestor cai au fost la tinereţe
vineţi, iar la naştere au fost negri sau murgi,
cu înspicări mai rare ori mai dese pe tot
corpul.
• După prima năpârlire, la 4-5 luni de la
naştere, perii albi se îndesesc, iar cei
pigmentaţi se răresc.
• La năpârlirile ulterioare, care se repetă în
fiecare primăvară, ei se deschid treptat la
culoare şi, până la urmă, devin albi (toţi perii
coloraţi dispar, fiind înlocuiţi cu perii albi).
• Albirea sau decolorarea progresivă a culorii
părului la cal este un caracter ereditar şi
anume este vorba de o ereditate omocronă.
• Caii devin albi numai după o anumită vârstă,
unii mai devreme (la 7-8 ani), alţii mai târziu
(la 12-13 ani).
• Sunt şi cazuri când albirea nu este totală, ci
mai persistă încă în amestec şi fire colorate,
până la şi chiar peste vârsta de 20 de ani.
• In practică s-a constatat că unii cai bălani,
către bătrâneţe sunt atinşi de melano-
sarcomatoză (această afecţiune se observă
numai în mod excepţional la caii de altă
culoare).
• Tumorile melanice apar de regulă la baza
cozii şi în jurul anusului, mai rar şi în alte
regiuni corporale.
• Mai frecvent sunt atinşi de melano-
sarcomatoză caii bălani, ai căror părinţi au
fost amândoi bălani sau vineţi.
• Există şi cai albi din naştere, aşa-numiţii cai
albinoşi sau albinotici.
• Aceştia nu au pigment nici în păr, nici în piele
şi în copite şi nici în iris.
• Ei sunt total lipsiţi de orice pigment.
• În afară de caii albinotici mai există,în mod
excepţional, şi cai albinoizi, la care părul este
alb-gălbui, pielea şi copitele sunt pigmentate,
iar irisul este alb sidefiu (nu alb roz ca la
albinotici).
• În părul cailor albinoizi mai există urme slabe
de pigment galben, foarte, din această cauză
ei au culoarea albă-gălbuie, care face tranziţia
către culoarea izabelă deschisă.
• După nuanţele şi reflexul ei, culoarea albă
sau bălană, la cal, prezintă mai multe
variante.
• Alb lucios sau colilie, când are un luciu
caracteristic şi se observă mai ales iarna la
grajd şi primăvara, după năpârlire, la caii cu o
stare de întreţinere şi de igienă corporală
bune.
• Alb mat sau de cretă, când este fără luciu,
se observă la caii slabi, rău întreţinuţi şi
înainte de năpârlire.
• Alb lăptos, când bate puţin în galben şi este
cu sau fără luciu.
• Este culoarea particulară a cailor albinoizi.
• Alb porţelaniu, când are reflexe albăstrii, ca
porţelanul şi rezultă din coloraţia închisă a
pielii, care se întrezăreşte printre perii albi,
când sunt scurţi, subţiri şi rari, după năpârlire.
• Se observă mai des la caii cu constituţie fină,
cu pielea subţire, cu părul de pe corp scurt şi
nu prea des, cum sunt caii de rasă Arabă,
primăvara după năpârlire.
• Alb argintiu, când reflexul părului este
argintiu.
• Alb rozat sau roz, la caii albinoşi care au
pielea roz, fără pigment, mai ales primăvara,
când părul este scurt, după năpârlire.
• - roibă, are la bază pigmentul brun-roşcat.
• Parul de pe corp este brun-roşcat, mai închis
sau mai deschis, dar uniform pe tot corpul,
inclusiv părul din coamă, din coadă şi de pe
membre.
• Este o culoare destul de frecventă la cal.
• Culoarea roibă are mai multe variante.
• Roib deschis, când părul de pe corp este
brun-roşcat deschis sau diluat, bătând uşor în
galben.
• Părul din coamă şi coadă este de aceeaşi
culoare şi uneori chiar mai decolorat.
• După nuanţa şi intensitatea pigmentului care
se asociază, de regulă, şi cu unele reflexe
caracteristice ale părului de acoperire,
culoarea roibă mai poate fi: humie sau
pământie, arămie, aurie, vişinie, cărămizie,
castanie, cafenie, şocolatie etc.
• Uneori părul din coamă şi coadă poate să fie
deschis ori mai închis decât culoarea părului
de pe trunchi.
• Această nuanţă mai închisă sau mai deschisă
rezultă din intensificarea sau din diluarea
pigmentului brun şi nu schimbă culoarea de
bază şi nici denumirea ei.
• Din ambii părinţi roibi, mânzul
este totdeauna roib şi
niciodată de altă culoare, cum
se observă câteodată la
celelalte culori.
• - izabelă, are la bază pigmentul galben.
• Părul este galben uniform pe tot corpul, în
coamă şi la extremităţi.
• După nuanţa şi intensitatea pigmentului,
culoarea izabelă variază de la galben
deschis, confundându-se cu alb-gălbui
(albinoid), până la galben închis sau uşor
roşcat, făcând trecerea către roib deschis.
• Perii din coadă şi coamă sunt uneori mai
decoloraţi decât cei de pe corp sau chiar
amestecaţi cu peri albi.
• După nuanţa pigmentului, culoarea izabelă
poate fi : galbenă ca paiul, galbenă
obişnuită, roşcată, nisipie, humie etc.
• Pielea şi copitele sunt de regulă pigmentate,
irisul este câteodată depigmentat (ceacîr).
• Culorile compuse zonale sunt considerate
cele, la care părul de acoperire (de pe corp)
este de o culoare, iar părul de protecţie
(coama, coada şi extremităţile) este de altă
culoare.
• De regulă, culorile zonale, la cal, sunt binare.
• În ordinea frecvenţei, ele sunt : murgă, şargă
şi şoricie.
• - murgă, la care părul de acoperire este brun
roşcat, iar parul de protecţie este negru.
• Pigmentaţia brună are o repartiţie centripetă
(pe trunchi), iar cea neagră este centrifugă
(la extremităţi).
• Pielea, copitele şi irisul sunt pigmentate.
• După nuanţa pigmentaţiei de pe corp,
culoarea murgă poate avea mai multe
variante.
• Murg deschis, când părul de acoperire este
brun palid sau deschis, câteodată mai deschis
pe abdomen şi pe faţa internă a membrelor.
• Murg închis, când părul de acoperire este
brun închis, aproape negru şi aproape uniform
pe tot corpul.
• Murg căprioriu sau murg de căprioară, când
părul de acoperire este brun-roşcat, mai închis
pe spinare şi crupă şi mai deschis pe coaste,
pe flanc, pe abdomen ea şi pe faţa internă a
membrelor, amintind culoarea căprioarei.
• Murg buciu sau murg negru, când părul de
pe corp este brun întunecat sau chiar negru,
cu zone roşcate pe bot, la iie, flanc şi subţiori.
• După felul şi intensitatea pigmentului de pe
corp, culoarea murgă mai poate fi :
castanie, vişinie, cafenie etc.
• - şargă, la care părul de acoperire este
galben, iar cel de protecţie este negru (este
o culoare similară murgului, însă părul de
acoperire este galben, iar coama, coada şi
membrele sunt negre)..
• Variantele şargului sunt: deschis, închis,
nisipiu, căprioriu etc.
• Şargul căprioriu este similar murgului
căprioriu, dar pe bază de pigment galben.
• De regulă la şargul căprioriu, ca şi la murgul
căprioriu, se întâlneşte şi o dungă mai
închisă pe linia mediană a spinării (dungă de
măgar).
• - şoricie, are la bază pigmentul negru diluat
(cenuşiu) şi aminteşte culoarea şoarecelui de
câmp.
• Părul de acoperire este cenuşiu, iar coama,
coada şi extremităţile sunt negre.
• Uneori capul este mai închis la culoare, iar pe
linia spinării există o dungă mai întunecată
sau chiar neagră.
• Variantele acestei culori sunt: şoriciu
deschis sau fumuriu, cu reflexe argintii,
şoriciu închis, bătând în negru şi şoriciu
obişnuit (cenuşiu).
• Vara, la păşune şi sub influenţa razelor
solare, culoarea părului suferă un proces de
decolorare sau degradare, ca şi la culoarea
neagră.
• Regiunile bătute de soare sunt ceva mai
decolorate şi cu o nuanţă ruginie.
• Această decolorare dispare iarna la grajd.
• Culorile compuse azonale sau amestecate
sunt produse din amestec de peri de culori
diferite, pe tot corpul sau pe zone sau regiuni
corporale mari.
• Perii de diferite culori sunt amestecaţi în
proporţii variate.
• Amestecul se limitează, fie numai la părul de
acoperire, fie şi la părul de protecţie, în
acelaşi timp.
• Culorile compuse azonale întâlnite la cai sunt:
vânătă, piersicie, dereşă.
• - vânătă, care rezultă dintr-un amestec de peri
albi şi negri repartizaţi uniform sau mai puţin
uniform pe suprafaţa corpului.
• Culoarea vânătă este în general trecătoare.
• Mânzul care devine vânăt se naşte de regulă
negru înspicat.
• Cu timpul, o dată cu repetarea năpârlirilor, el
se deschide la culoare, prin îndesirea firelor
albe şi rărirea celor negre.
• Poate avea mai multe nuanţe: deschis, închis,
obişnuit, rotat, etc.
• Vânăt obişnuit, când perii albi şi cei negri
sunt amestecaţi în proporţii aproape egale.
• Vânăt închis, când în amestec perii negri
predomină.
• Această predominare merge până la vânăt
aproape negru sau negru des înspicat.
• De regulă, aceşti cai se decolorează şi ei cu
timpul, dar nu devin niciodată albi.
• Vânătul închis se asociază câteodată cu un
cap şi mai întunecat la culoare sau chiar
negru, cu rare înspicări - cal vânăt cu cap
de maur.
• Vânăt deschis, când perii albi din amestec
sunt predominanţi.
• Asemenea cai devin până la urmă albi
(bălani).
• După nuanţele produse de amestecul perilor
coloraţi diferit şi după reflexele produse de
lumină, culoarea vânătă la cal mai poate fi :
argintie, albăstruie, ca mucegaiul, ca
frântura fierului etc.
• - piersicie, determinată de un amestec de
fire albe şi roşii sau brune.
• Este o culoare rară la cal şi se întâlneşte mai
frecvent la unele rase de cai grei (Ardenez).
• După proporţia firelor roşii şi albe din
amestec, culoarea piersicie poate fi:
• obişnuită, când firele albe sunt în proporţie
egală cu firele roşii;
• roşcată, când firele roşii predomină;
• deschisă, când predomină firele albe.
• Piersiciul roşcat poate merge până la roib
înspicat, iar piersiciul deschis, până la alb
roşcat.
• De regulă, caii piersicii, o dată cu înaintarea
în vârstă devin din ce în ce mai deschişi la
culoare, dar nu ajung niciodată albi.
• - dereşă (mucedă), care este o culoare
trinară, rezultată din amestecul de fire albe,
roşii şi negre în diferite proporţii.
• La unii cai amestecul celor trei feluri de fire
este răspândit pe tot corpul, atât la părul de
acoperire cât şi la cel de protecţie.
• La alţi cai, părul de acoperire este format
dintr-un amestec de fire albe cu fire roşii, în
timp ce părul de protecţie este negru sau
negru des înspicat - culoare dereşă zonală (li
se mai spune dereşi murgi).
• Variantele dereşului sunt:
• - obişnuit, când cele trei feluri de fire de păr
intră în amestec în proporţii egale;
• - roşcat, când în amestec predomină firele
roşii;
• - închis, când predomină firele negre;
• - deschis, când predomină firele albe;
• - muced, când nuanţa culorii aminteşte
culoarea mucegaiului.
• Culoarea dereşă este rar întâlnită la cal şi
persistă, de regulă toată viaţa animalului.
• Ea se observă mai des la unele rase de cai
grele, ca şi culoarea piersicie.
• Există însă şi un dereş trecător, la unele rase
de cai, cum este rasa Lipiţană.
• Mânjii născuţi murg înspicaţi, după primele
năpârliri devin dereşi; această culoare se
deschide însă treptat prin îndesirea perilor
albi şi până la urmă devine albă.
• Culorile bălţate sunt întâlnite mai rar la
cabaline, acestea caracterizându-se prin
prezenţa unor pete albe mai mici sau mai
mari pe un fond negru, roşu sau galben, sau
invers.
• Când fondul este alb şi zonele sunt
pigmentate (roşii sau negre) se spune : bălţat
alb cu roşu sau bălţat alb cu negru (după
culoarea zonelor), iar când fondul este
pigmentat şi zonele sunt albe, se spune bălţat
roşu cu alb sau bălţat negru cu alb.
• Se considerăm drept fond, culoarea cea mai
întinsă de pe corp, fie că este albă sau
pigmentată.
• În cazul când fondul şi zonele de altă culoare
sunt în proporţii aproape egale, denumirea
bălţăturii este dată de culoarea capului.
• În asemenea cazuri se spune :bălţat roşu cu
alb sau negru cu alb, când capul este roşu
sau negru, şi invers, bălţat alb cu roşu sau
cu negru, când capul este alb.
• -
• Pentru o mai bună identificare a animalului,
pe lingă denumirea de mai sus, trebuie să se
mai adauge : codalb (cu coada albă) sau
coama albă, înspicată etc, sau orice altă
particularitate de repartiţie a bălţăturii, după
care să se poată deosebi uşor un cal bălţat de
un altul tot bălţat, dar cu desen deosebit.
• La caii bălţaţi, pielea este fără pigment în
zonele albe şi pigmentată în zonele colorate.
• Copitele şi irisul sunt uneori decolorate,
alteori colorate, după cum zonele din jurul
lor (coroana sau capul) sunt albe sau
colorate.
• Culoarea bălţată este puţin apreciată la cal,
de aceea în herghelii este eliminată prin
selecţie.
• Culoarea pestriţă, numită şi de hermină,
este excepţională la cal.
• Ea poate fi generală, adică răspândită pe tot
corpul sau este limitată numai pe unele
regiuni ale corpului.
• Culoarea pestriţă este alcătuită dintr-un fond
alb sau galben deschis, pe care sunt
răspândite în mod neregulat pete mici negre
sau brune, de formă rotundă, ovală,
fusiformă sau neregulată şi de mărime între
2 şi 6 cm diametru.
• Culoarea zebrată sau tigrată este
caracteristică speciei zebrei, de la care-şi
trage şi numele, precum şi la hibrizii dintre
zebră, pe de o parte şi cal sau măgar, pe de
alta (zebroizi).
• Această culoare constă din dungi brune sau
negre, dispuse paralel, una faţă de alta, şi
transversale pe lungimea corpului.
• Fondul culorii este galben deschis, aproape
alb, la zebră şi roşcat sau brun deschis la
zebroizi.
• Uneori zebrurile apar numai pe unele
regiuni corporale - la jaret şi antebraţ - fiind
considerate drept particularitate de culoare
şi un caracter atavic la anumite rase de cai
(Huţul).
• La măgar, culorile părului sunt mai puţin
numeroase decât la cal.
• Ele au la bază pigmentul brun sau cenuşiu,
răspândit aproape uniform pe tot corpul, cu
zone mai deschise în jurul botului, pe
abdomen şi pe faţa internă a membrelor.
• Mai des se întâlneşte la măgar culoarea
brună închisă, brun-gălbuie, cenuşie şi
argintie, mai rar culoarea albă (bălană).
• Coama şi smocul din coadă este de regulă
de aceeaşi culoare ca părul de acoperire.
• Aproape în toate cazurile şi cu
deosebire la culorile deschise, există la
măgar o dungă mai închisă de-a lungul liniei
mediane a spinării.
• Uneori o altă dungă încrucişează
transversal linia spinării, la nivelul
greabănului, formând împreună o cruce.
• La catâr, pe lângă culorile obişnuite de la
măgar, se mai întâlnesc şi unele culori de la
cal (murgă, roibă, vânătă etc.), în funcţie de
culorile celor doi părinţi folosiţi la hibridare.
• PARTICULARITĂŢILE DE CULOARE
• Particularităţi de culoare sunt toate abaterile
de la culorile de bază, amintite anterior.
• Ele sunt constituite, de regulă, din pete,
puncte sau zone albe, dispuse pe un fond
pigmentat şi invers, din pete, puncte sau zone
colorate — brune, roşii, galbene sau negre —
pe fond alb, sau colorat mai deschis.
• În general, petele albe dispuse pe fond
colorat sunt localizate mai frecvent la cap şi
membre, mai rar pe alte regiuni ale corpului.
• Ele se numesc cu termenul generic de
albinisme sau pete albinotice, fiind
situate la extremităţile corpului (cap şi
membre), mai sunt denumite şi acro-
albinisme.
• Cele de la cap sunt cunoscute sub numele de
brezături, iar cele de la membre,
pintenogeli sau balzane.
• Petele albe pe trunchi nu au un sediu fix, ci
pot fi situate pe locuri diferite.
• Tot ca particularităţi ale culorii, mai sunt
considerate şi petele sau punctele colorate
diferit faţă de fondul culorii de bază, care
poate fi mai închis ori mai deschis decât
aceste pete.
• Aceste pete nu se iau în considerare la
caracterizarea culorii de bază, ci se trec ca
particularităţi de culoare.
• Majoritatea particularităţilor de culoare sunt în
general congenitale.
• Unele din ele pot să apară însă şi în timpul
vieţii animalului.
• O dată apărute, după naştere, ele persistă
toată viaţa animalului.
• PARTICULARITĂŢILE DE CULOARE
LA CAP (BREZATURILE)
• După întinderea şi locul lor distingem mai
multe particularităţi de culoare la cap.
• Înspicat în frunte, când printre perii coloraţi,
roşii, bruni, sau negri, se găsesc rare fire albe
diseminate în regiunea frunţii.
• Când înspicarea se întinde către tâmple şi pe
regiunea nasului şi apare din cauza bătrîneţii,
se numeşte cărunţeală.
• Peri albi în frunte, este o înspicare mai deasă
în regiunea frunţii.
• De la distanţă, această înspicare apare ca o
pată alburie, mai mult sau mai puţin delimitată,
pe fondul mai închis la culoare al regiunii
frontale.
• Ţintă (cal ţintat), când pe frunte există un
punct sau o pată albă mică (cca. 1 cm
diametru), delimitată net de fondul colorat
vecin.
• Ţinta poate fi situată la mijlocul frunţii, ori
mai sus sau mai jos, mai la dreapta, sau
mai la stânga etc.
• Acest lucru se va preciza în foaia semnaletică.
• Steluţă, când pata de pe frunte are un
diametru de 1 - 2 cm.
• Stea, când pata albă de pe frunte este mai
mare de 2 cm diametru.
• Steaua poate fi mai mare ori mai mică şi de
forme variate : rotundă, ovală, colţurată,
triunghiulară, patrulateră, semilunară,
fusiformă, codată, inelată, prelungită etc.
• De asemenea ea poate fi situată pe mijlocul
frunţii, mai jos ori mai sus etc.
• Uneori steaua poate avea în jurul ei un
chenar, mai lat sau mai îngust, format din
amestecul de fire albe cu fire colorate (roşii
sau negre).
• În acest caz se numeşte stea chenăruită.
• Brezătură subţire sau linie, când în regiunea
nasului există o dungă subţire (până la 1 cm
lăţime), care coboară din regiunea frunţii
până între nări.
• Linia poate fi continuă sau întreruptă,
completă, trei-sferturi, jumătate, dreaptă,
ondulată, în zig-zag, deviată pe dreapta sau
pe stânga, chenăruită etc.
• Linia mai poate fi de aceeaşi grosime, pe
toată lungimea ei sau poate să prezinte
diferite îngroşări sau subţieri pe traiectul ei, la
capete etc.
• Brezătura îngustă, este o dungă albă, lată
de 1 - 2 cm (mai strâmtă decât lărgimea
nasului), care are aceleaşi variante ca şi linia.
• Brezătura obişnuită, când dunga albă este
mai largă şi ocupă toată
lăţimea nazalelor.
• Brezătura largă, când prin lăţimea ei
coboară şi pe laturile nasului, putându-se
întinde chiar pe faţă şi obraji.
• Felinar sau lanternă, când brezătura largă
coboară şi pe obraji şi cuprinde jos şi regiunea
nărilor, fie pe ambele părţi, fie numai pe
stângă sau numai pe dreapta.
• În primul caz se numeşte felinar dublu, în
cazul al doilea felinar stâng sau felinar
drept.
• Strănutul este o pată albă situată între nări.
• El poate avea forme şi mărimi variate.
Strănutul poate fi mare, mic, la mijloc ori
mai aproape de o nară sau de alta.
• Buze albe sau de lapte, când una sau
ambele buze sunt albe.
• Când ambele buze sunt albe se spune: gură
de lapte.
• Bot de broască, când pielea de pe buze
prezintă pete depigmentate, mai mici sau
mai mari, dispuse neregulat, care dau
înfăţişarea pielii de broască.
• Nas de vulpe, se spune la caii de culoare
murgă, la care regiunea nasului, deasupra
nărilor, este roşie aprinsă, mai deschisă la
culoare decât restul capului.
• Ceacâr, când irisul este depigmentat, având o
coloraţie sidefie.
• Un cal poate fi ceacâr la unul ori la ambii ochi.
• Depigmentarea irisului poate fi totală sau
parţială, jumătate, un sfert etc.
• Acest lucru se menţionează în foaia
semnaletică.
• Pe lângă aceste particularităţi mai pot fi şi alte
abateri de la culoare, fie mai deschise, fie mai
închise decât culoarea de bază.
• Aceste abateri pot fi situate şi în alte regiuni
ale capului decât cele enumerate mai sus.
• Ele se vor trece în foaia semnaletică,
specificându-se forma, întinderea şi situaţia lor
precisă.
• PARTICULARITĂŢILE DE CULOARE
LA MEMBRE (PINTENOGELILE)
• După localizarea şi întinderea lor, începând
de jos, adică de la copită, către regiunile
superioare ale membrelor, deosebim mai
multe particularităţi de culoare.
• Copită sau copite albe, complet, incomplet,
în frunte, în sferturi, în călcâie etc., după cum
peretele copitei este depigmentat total, parţial
sau în anumite părţi ale lui.
• De regulă, depigmentarea copitei este însoţită
şi de depigmentarea pielii şi părului din
regiunea coroanei sau chiar mai sus.
• Coronat, când regiunea coroanei este albă,
iar zona albă se întinde în sus până la limita
dintre treimea inferioară şi treimea mijlocie a
chişiţei.
• După întinderea şi localizarea zonei albe
(balzanei) calul poate fi coronat complet,
incomplet, cu întreruperi, trei sferturi,
jumătate, un sfert, înainte, în afară, intern etc.
• Uneori numai călcâiele sînt albe, amândouă
sau numai unul, intern sau extern.
• Alteori, pot să existe una sau mai multe pete
mici în regiunea coroanei.
• Marginea superioară a zonei albe poate să fie
regulată, ca o linie dreaptă, sau poate fi
neregulată, sinuoasă, în zig-zag etc.
• Demarcaţia dintre zona albă şi zona colorată
superioară din regiunea chişiţei poate fi netă,
adică trecerea de la alb la negru sau la roşu
se face brusc, fără tranziţie, sau, în unele
cazuri, zona albă este mărginită sus de un
chenar format din amestecul perilor albi cu
perii coloraţi (negri sau roşii) din regiunea
chişiţei.
• Acest chenar poate fi mai lat ori mai subţire.
• De asemenea poate fi anterior, extern, intern
etc., ori total şi fără întrerupere.
• La unii cai, pe câmpul alb al balzanei, există
pete mici, roşii la caii roibi sau negre la caii
murgi şi cei negri.
• Cele roşii se numesc pete de rugină, iar cele
negre, pete de cărbune.
• Toate aceste particularităţi se menţionează în
foaia semnaletică.
• Pintenog, când zona albă se întinde în sus
pe regiunea chişiţei pe bulet şi chiar pe fluier.
• După întinderea balzanei, calul poate fi :
• - pintenog de gradul I sau 1/3, când zona
albă se întinde în sus pe regiunea chişiţei
până sub articulaţia buletului;
• - pintenog de gradul II sau 2/3, când balzana
cuprinde şi regiunea buletului, total sau numai
parţial ;
• - pintenog de gradul III sau 3/3, când zona
albă se întinde şi pe extremitatea inferioară a
fluierului, acoperind treimea lui inferioară.
• La caii pintenogi trebuie să se menţioneze în
foaia semnaletică aceleaşi detalii şi
caracterizări ale pintenogelii ca şi la caii
coronaţi (formă, aspect, demarcaţie, chenar,
pete de rugină sau de cărbune etc.).
• Încălţat, când zona albă de pe membre se
întinde în sus pe fluier, până la şi peste
jumătatea acestei regiuni sau acoperă chiar
tot fluierul până sub genunchi, la membrele
anterioare şi sub jaret, la membrele
posterioare.
• Înciorăpat sau ciorăpat, când zona albă
cuprinde şi regiunile genunchiului şi jaretului
sau chiar trece peste ele, ajungând pe
regiunea antebraţului (anterior) sau gambei
(posterior).
• În cazul când un cal prezintă şi brezături şi
pintenogeli, în foaia semnaletică, la
particularităţi de culoare, se înscriu mai întâi
brezăturile, începând de la frunte în jos, apoi
se trec şi pintenogelile.
• La pintenogeli se trec mai întâi balzanele de
la membrele anterioare, apoi cele de la
membrele posterioare.
• Un cal care are brezătură largă cu felinar şi
în acelaşi timp este înciorăpat la membrele
anterioare, se numeşte pag.
• PARTICULARITĂŢI DE CULOARE PE
TRUNCHI
• La trunchi se pot găsi diferite particularităţi de
culoare, unele cu localizări precise, altele fără
sediu fix, iar o altă categorie cu caracter de
generalizare.
• De asemenea unele sunt congenitale, altele
dobândite în timpul vieţii animalului.
• Există mai multe particularităţile de culoare pe
trunchi, care se înscriu în foaia semnaletică.
• Înspicat, se spune despre un cal negru,
murg, roib etc., la care printre perii coloraţi,
se găsesc presăraţi, în amestec, şi peri albi.
• Înspicarea poate să fie rară sau deasă.
• Înspicarea mai poate fi generală, adică pe tot
corpul, sau parţială, numai pe unele regiuni
corporale.
• Nins, se spune despre un cal negru, murg,
roib etc., la care se găsesc puncte sau pete
mici albe, imitând fulgii de zăpadă, diseminate
neregulat pe tot trunchiul sau pe unele regiuni.
• Pete albe, mai mici sau mai mari, de forme
neregulate, situate în regiunea greabănului,
spinării, pieptului etc., produse în urma
rosăturilor de harnaşamente, la caii negri,
murgi etc.
• Muscat, se spune despre un cal alb, vânăt,
dereş deschis etc., la care se găsesc pe corp
puncte sau pete mici negre, imitând muştele,
răspândite neregulat pe trunchi.
• Petele pot fi generalizate sau localizate numai
pe unele regiuni.
• Păstrăviu, când petele de pe trunchi sunt roşii
sau brune, amintind petele păstrăvului.
• Păstrăviul poate fi de asemenea generalizat
sau localizat, ca şi la muscat.
• Pete de cărbune, sunt petele negre de
dimensiuni mari, situate pe un câmp alb, vânăt,
galben, roşu etc.
• Asemenea pete de cărbune se găsesc destul de
frecvent la caii roibi.
• Ele pot să apară şi la caii vineţi deschişi ca şi la
cei bălani, în locurile expuse la rosăturile de
harnaşamente, aşa cum apar petele albe,
amintite mai sus, la caii negri, murgi, roibi etc.
(în locul perilor albi, distruşi prin rosături, apar,
după vindecare, perii negri, constituind petele
de cărbune.
• Pete de rugină, sunt petele similare petelor
de cărbune, numai că sunt formate din peri
roşii sau bruni.
• Zebrat sau tigrat, când pe anumite regiuni
corporale (jaret, genunchi, antebraţ, gambă
etc.) există unele dungi întunecate şi paralele,
imitând culoarea zebrei sau a tigrului.
• Herminat, când pestriţul este localizat sau
limitat numai pe unele regiuni corporale,
constituie o particularitate de culoare.
• Rotat, când pe unele regiuni corporale, mai
des pe coaste, pe spete şi pe crupă, la caii
vineţi şi murgi de regulă, există unele
rotocoale mai închise la culoare decât fondul
pe care sunt dispuse.
• Ele sunt mai pronunţate şi mai vizibile
primăvara, după năpârlire şi mai discrete
toamna şl iarna, când părul este mare sau
când igiena corporală lasă de dorit.
• De asemenea, aceste rotocoale dispar pe
regiunile degradate de soare.
• La caii negri rotocoalele sunt produse de
reflexul lor diferit faţă de reflexul fondului
(culorii de bază), iar nu de diferenţa de
culoare, ca la caii vineţi şi murgi.
• Tot ca particularităţi de culoare, fără localizare
anumită, mai adăugăm şi reflexele luciului
unor culori : aurie, argintie, arămie, moarata
etc., ele se înscriu de regulă ca variante la
diferitele culori.
• În coamă şi coadă pot să existe înspicări, mai
dese, ori mai rare, ca şi pe trunchi, apoi şuviţe
albe, sau chiar coamă şi coadă albe, la caii
care în mod obişnuit au aceste regiuni
pigmentate (negre, brune etc).
• În foaia semnaletică, unele particularităţi de
culoare de pe trunchi se înscriu imediat după
indicarea culorii de bază, de pildă, cal murg
rotat sau vânăt-păstrăviu, roib înspicat etc.
Altele (zebrurile) se înscriu la urmă, după ce
s-au trecut brezăturile şi pintenogelile (ex.:
cal, murg, rotat, stea inelată, brezătură largă,
coronat stâng anterior, pintenog drept
posterior, zebrat antebraţ.