EPOCA LUMINILOR

VOLTAIRE
VOLTAIRE
Francois Marie Arouet – cunoscut sub numele de
Voltaire – a fost o figura proeminenta a
Iluminsmului francez. Poet, dramaturg, romancier,
nuvelist, istoric si filozof, Voltaire a fost un apostol
al gandirii El s-a autonumit Theist, un om
încrezator in Dumnezeu, dar care a renuntat la
crestinism.
ORIGINEA PSEUDONIMULUI SĂU

 Voltaire a avut o relație tensionată cu tatăl său care i-a descurajat aspirațiile literare și a
încercat să îl forțeze să urmeze o carieră în domeniul juridic.  Este posibil ca pentru a
arăta respingerea valorilor tatălui său, acesta să fi renunțat la numele de familie și a
adoptat pseudonimul „Voltaire” după terminarea primei piese de teatru în anul 1718.
Voltaire nu a explicat niciodată semnificația pseudonimului, așa că savanții au putut doar
să speculeze în privința originilor. Cea mai cunoscută teorie susține că numele este o
anagramă a unei silabisiri latine a numelui de familie „Arouet”, dar alții spuneau că
pseudonimul era o referire la numele unui castel al familiei sau de la porecla „voluntaire”
(voluntar), pseudonimul a fost dat ca o referire sarcastică la încăpătânarea acestuia.
VIAȚA SA DE SCRIITOR

 Voltaire a scris peste 50 de piese de teatru, 12 tratate despre știință, politică și filosofie și
câteva cărți de istorie despre orice, începând cu Imperiul Rus până la Parlamentul
francez.  De-a lungul drumului, Voltaire a reușit să introducă foarte multe versuri și o
corespondență  stufoasă care cumulează aproape 20, 000 de scrisori către prieteni și
contemporani.  Se presupune că Voltaire și-a păstrat începutul extraordinar în care își
petrecea până la 18 ore pe zi scriind sau dictând secretarelor, în timp ce era, adesea, în
pat. Se prea poate ca acesta să fi ingerat catități imense de cafeină – conform unor surse,  
scriitorul ajungea să bea până la 40 de căni de cafea pe zi.
CANDID SAU
OPTIMISMUL
Nuvela filozofică scrisă în anul 1759 are rolul de a
satiriza optimismul lui Leibniz. Acesta apare sub
personajul Pangloss care după fiecare nenorocire
încearcă să-şi păstreze optimismul: “toate sunt
cum nu se poate mai bine în cea mai bună dintre
toate lumile posibile”.
INFORMAȚII DESPRE VIAȚA SA

Voltaire a întreținut corespondența cu Frederic cel Mare la sfârșitul anilor 1730 și a făcut câteva
călătorii pentru a-l întâlni pe monarhul prusac în persoană. Înainte de una dintre aceste vizite din
anul 1743, Voltaire a născocit un plan de a-și folosi noua poziție pentru reabilitarea reputației sale
 la curtea franceză. După ce a încheiat un pact prin care devenea informatorul guvernului, acesta a
scris căteva scrisori către francezi dându-le informații din interior despre politica externă și
financiară ale lui Frederick. Voltaire s-a dovedit a fi un spion incompetent, iar planul său s-a
destrămat repede după ce Frederick a început să devină suspicios. Cei doi au rămas prieteni
apropiați – unii chiar au susținut că erau amanți-și Voltaire s-a mutat, mai târziu, în Prusia în anul
1750 pentrua ocupa o poziție permanentă la curtea lui Frederick.  În cele din urmă, relația celor doi
s-a răcit în anul 1752, după ce Voltaire a făcut o serie de atacuri distrugătoare la adresa conducerii
Academiei de Științe a Prusiei.  Frederick a răspuns prin mustrarea dură a lui Voltaire și a ordonat
arderea pamfletului satiric scris de acesta. Voltaire a părăsit curtea definitiv  în anul 1753.
MOARTEA SA

 Voltaire s-a stins din viață în Paris în anul 1778, în doar câteva luni după ce s-a întors
pentru prima dată pentru a supraveghea producția uneia dintre piesele sale de teatru. În
ultimele zile din viață, oficialii Bisericii Catolice i-au făcut vizite în mod repetat lui
Voltaire – care a  fost critic adesea la adresa religiei organizate – în speranța de a-l
convinge să își retragă afirmațiile și pentru a se spovedi înainte de a-și da ultima suflare.
Marele scriitor a fost neînduplecat, și, se pare, că le-a spus preoților să îl lase să moră în
pace. Refuzul său a însemnat că a respins înmormântarea creștină, dar prietenii și familia
au reușit să organizeze o înhumare secretă în regiunea Champagne din Franța înainte ca
ordinul să devină oficial.