GENUL BRUCELLA

- încadrare taxonomică -
• Ordinul: Rhizobiales
• Familia:Brucellaceae
• Genul: Brucella
• Specii principale:
Brucella melitensis
Brucella abortus
Brucella suis
• Specii de importanță medicală: Există diferenţe în ceea ce
priveşte gradul de implicare şi severitatea evoluţiei între
speciile de Brucella.
B. melitensis este izolată mai frecvent fiind transmisă omului
de caprine şi ovine. Produce formele cele mai grave de
bruceloză.
Alte specii implicate în bruceloză sunt B. abortus, provenind
de la bovine, B. suis de la suine şi foarte rar, B. canis.
 GENUL BRUCELLA
- habitat -
• Habitat:
- Rezervorul natural este reprezentat de diverse mamifere, în
special domestice.
- Răspândire:
Brucelele sunt răspândite în toată lumea.
Eradicată în multe ţări dezvoltate, bruceloza este încă
endemică şi chiar în extensie în Africa, Orientul Mijlociu, Asia
Centrală şi de Sud-Est, America de Sud, unele ţările
mediteraneeene.
Frecvenţa bolii este influenţată de obiceiuri alimentare şi de
profesie.
Grupurile cele mai expuse sunt reprezentate de fermieri,
nomazi, veterinari, lucrătorii din laboratoare şi abatoare .
 GENUL BRUCELLA
- răspândire -
• Spectru de gazdă:
Au un spectru de gazdă foarte larg ce include bovinele,
suinele, ovinele, caprinele, câinii, etc.
• Mod de transmitere:
Omul se poate îmbolnăvi prin contactul direct cu produse ale
animalelor bolnave (piei, ţesuturi infectate, sânge, urină sau
secreţii vaginale), prin consumul de alimente contaminate
(lactate) sau prin inhalarea accidentală a germenilor (în
laboratoare sau în abatoare).
La animale, infecţia este frecvent asimptomatică, fapt care are
importanţă epidemiologică. La cele gestante, brucelele pot
provoca avorturi, urmate de eliminarea germenilor prin lapte
mult timp.
Nu s-a constatat transmiterea brucelelor de la om la om , care
este gazdă accidentală şi „fund de sac epidemiologic” .
 GENUL BRUCELLA
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Brucelele au dimensiuni de 0,5-1,5 m  0,5-0,8 m. Mărimea
lor poate varia în funcţie de tipul de mediu utilizat, de
condiţiile de cultivare şi de numărul de subcultivări.
• Forma:
Pe preparatele microscopice din produse patologice sau din
primoculturi de pe medii solide predomină formele tipice,
cocobacilare.
În condiţii nefavorabile de mediu (culturi vechi, mai ales în
medii lichide) sau ca urmare a subcultivărilor succesive, pot
dobândi aspect de bacili scurţi, fini, cu capetele rotunjite sau
pot prezenta polimorfism.
 GENUL BRUCELLA
- caractere morfologice -
• Mod de grupare :
Microscopic, apar izolaţi sau grupaţi, mai frecvent in diplo şi
mai rar în lanţuri scurte (3-4 elemente) sau chiar grămezi
neregulate.
• Prezenţa capsulei:
Nu sunt incapsulate.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Sunt Gram negative, dar se colorează cu dificultate, într-o
nuanţă palidă. Din acest motiv, se recomandă prelungirea
perioadei de recolorare cu fuxină bazică (3-4 minute).
• Localizarea:
Se localizează predominant intracelular.
 GENUL BRUCELLA
- caractere morfologice -
 GENUL BRUCELLA
- caractere de cultură -
• Cerințe nutritive:
Sunt foarte pretenţioase nutritiv, în special specia B. abortus,
dezvoltându-se doar pe medii îmbogăţite cu ser, sânge,
glucoză, triptoză. Se dezvoltă în aerobioză, la 37 C, după 2-7
zile. Unele specii necesită prezenţa CO2 5-10 %.
• Forma de creştere:
În primoculturi cresc sub forma S. Prin repicarea pe alte medii,
suferă variaţia de fază, tinzând treptat spre forma R.
Coloniile S sunt translucide, galben pal, cu aspect de “picături
de miere” iar cele R sunt mai opace, alb-gălbui, friabile sau
vâscoase. Sunt nehemolitice (pe medii cu sânge).
B. canis şi B. ovis formează mai frecvent colonii R.
Sunt bacterii facultativ intracelulare putând fi cultivate şi prin
inocularea în ouă embrionate, culturi celulare sau la animale.
 GENUL BRUCELLA
- caractere fiziologice -
• Nutriţia:
Sunt bacterii chemoorganotrofe.
Pentru asigurarea substanţelor organice necesare
metabolismului lor, se impune îmbogăţirea mediilor
prin adăugarea unor lichide biologice (ser, sânge,
etc.), extracte de organe sau de soia, gălbenuş de
ou, glucoză.
• Respiraţia:
Sunt strict aerobe.
• Mobilitatea:
Sunt imobile.
Înmulţirea:
Se înmulţesc prin diviziune binară.
 GENUL BRUCELLA
- caractere biochimice -
• Proprietăţi biochimice:
Unele tulpini produc hidrogen sulfurat (biovarurile 1-4
şi 9 de B. abortus, 1 de B. suis şi specia B.
neotomae).
Majoritatea acestor germeni (cu excepţia B. ovis şi a
unor tulpini de B. melitensis) hidrolizează ureea.
Cu excepţia B. neotomae şi a B. ovis, brucelele sunt
oxidază pozitive.
Comportamentul acestora faţă de diverse zaharuri
(inozita, maltoza, manoza, trehaloza, ramnoza)
variază în funcţie de specie.
Metabolismul lor este de tip oxidativ.
 GENUL BRUCELLA
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa în mediul extern:
Sunt rezistente în mediul natural, persistând timp îndelungat
(1-3 luni). Sunt vulnerabile la uscăciune, lumină puternică şi
aciditate crescută (1 oră). Pot fi conservate prin frig. În
carcasele şi organele de animale rezistă peste 135 de zile.
• Rezistenţa la căldură:
Sunt distruse în 2 ore la 56C.
• Rezistenţa la antiseptice şi dezinfectante:
Sunt sensibili la antiseptice şi dezinfectante cu spectru larg.
• Rezistenţa la antibiotice:
În general, antibioticele au acţiuni bacteriostatice şi sunt
active numai pe germenii circulanţi, extracelulari. O eficienţă
mai bună au antibioticele cu spectru larg sau în asociaţie
(trimetoprim-sulfametoxazol, streptomicină + tetraciclină).
Terapia este indicată în formele acute sau subacute de boală.
 GENUL BRUCELLA
- caractere de patogenitate -
Patogenitatea acestor germeni se datorează virulenţei lor,
determinată de capacitatea de a supravieţui şi de a se
multiplica în fagolizozomii fagocitelor (macrofage şi
monocite), ca urmare a inhibării sistemului bactericid
dependent de mieloperoxidază.
Sunt însă anihilaţi de granulocitele polimorfonuclearele
neutrofile.
De asemenea, pot invada mucusul şi pot să străbată
epiteliile intestinale la nivelul plăcilor Peyer, ajungând
în ganglionii limfatici regionali.
Sunt vehiculaţi în sânge cu fagocitele, se localizează în organe
şi formează granuloame.
Endotoxina produsă de brucele are rol în instalarea stării de
şoc.
 GENUL BRUCELLA
- patogenitate -
Bruceloza (febra ondulantă, febra mediteraneană, febra de
Malta) - boală infecţioasă adesea acută, chiar severă.
Poarta de intrare - digestivă, cutanată, respiratorie,
conjunctivală.
Incubație - 1-6 săptămâni și debut de obicei brusc, nespecific.
Diseminare limfatică şi sanguină, septicemic, producând
localizări secundare mai ales în ganglioni limfatici, splină, ficat
şi măduvă osoasă - granuloamele.
Perioada de stare - simptome din partea organelor afectate
(adenopatii, splenomegalie, hepatomegalie, manifestări
osteoarticulare, cardiace, neurologice, renale, etc.).
Se poate croniciza prin persistenţa în granuloame, de unde se
produc descărcări bacteriemice, cauze de recidive.
Letalitatea este scăzută (sub 2%), decesul apare mai ales în
lipsa terapiei.
 GENUL BORDETELLA
- încadrare taxonomică -
• Ordinul:
Burkholderiales
• Familia:
Alcaligenaceae
• Genul:
Bordetella
• Specia tip: Bordetella pertussis
• Specii:
Genul include în prezent 6 specii: B. pertussis, B.
parapertussis, B. holmesii, B. bronchiseptica, B. avium, B.
hinzii.
 GENUL BORDETELLA
- habitat -
• Habitat:
- Bordetelele au fost izolate de la oameni şi animale bolnave.
- A fost semnalată şi existenţa purtătorilor sănătoşi pentru toate
speciile patogene pentru om.
- Au tropism respirator.
- În afara gazdei umane sau animale, bordetelele supravieţuiesc
foarte puţin timp.
- Spectrul de gazdă:
B. pertussis şi B. parapertussis sunt specii strict umane .
B. bronchiseptica poate fi găzduită de om dar şi de alte specii
de animale cu sânge cald (rozătoare, suine, canide, feline,
primate).
 GENUL BORDETELLA
- răspândire -
• Răspândire:
- Sunt germeni ubicvitari.
- Frecvenţa lor este mai ridicată la populaţiile neimunizate,
malnutrite, cu nivel de trai redus.
• Mod de transmitere:
- Transmiterea de la o gazdă la alta este aerogenă şi se
realizează prin picături de secreţii nazo-faringiene ale
bolnavilor sau ale purtătorilor.
- În cazul speciei B. bronchiseptica este posibilă şi
transmiterea germenilor la om de la animale bolnave.
 GENUL BORDETELLA
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Formele tipice, cocobacilare, au un diametru longitudinal de
0,5-2 m iar cel transversal, de 0,2–0,5 m.
Pot să apară însă variaţii de mărime în funcţie de condiţiile de
mediu şi de numărul de subcultivări.
• Forma:
În general, bordetelele sunt cocobacili (mai ales B. pertussis,
cu precădere în produse patologice şi în primoculturi).
Ca urmare a unor repicări succesive pe medii, pot deveni bacili
scurţi şi fini, cu capetele rotunjite sau filamentoşi.
În aceste situaţii, aspectul pleomorf al frotiului (polimorfism)
poate conduce la erori.
 GENUL BORDETELLA
- caractere morfologice -
• Mod de grupare :
Microscopic, pot să apară izolaţi sau grupaţi, frecvent in diplo
şi rar în lanţuri scurte.
• Prezenţa capsulei:
De obicei, bordetelele nu sunt incapsulate. Uneori, poate fi
evidenţiată, pe frotiurile din produse patologice , o capsulă
mucoasă, mai ales la specia B. pertussis.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Sunt Gram negativi.
• Localizarea:
Se localizează mai intra- sau extracelular.
 GENUL BORDETELLA
- caractere morfologice -
 GENUL BORDETELLA
- caractere de cultură -
• Cerințe nutritive:
Sunt pretenţioase nutritiv, mai ales B. pertussis, care se
dezvoltă cu mare dificultate chiar şi pe medii cu o compoziţie
complexă. Subcultivările sunt mai facile deoarece germenii se
pot adapta. Se dezvoltă în prezenţa O2, la 35-36C, în condiţii
corespunzătoare de umiditate, după 2-7 zile.
• Forma de creştere:
În culturi primare adoptă forma S. Coloniile sunt gri-albicioase,
de diferite dimensiuni, cu aspect de “picături de mercur”. Pot
pigmenta mediul în brun (B. parapertussis, B. holmesii).
Prin repicarea pe alte medii solide trec progresiv spre forma R.
Această variaţie de fază, apărută constant, în paralel cu
diminuarea pretenţiilor nutritive, este sugestivă pt. Bordetella.
După 3-4 zile la 37C pe medii cu sânge, apar zone înguste de
-hemoliză relativ frecvent la B. pertussis, B. parapertussis şi
inconstant la celelalte specii.
 GENUL BORDETELLA
- caractere fiziologice -
• Nutriţia:
Sunt bacterii chemoorganotrofe.
Necesită medii bogate în aminoacizi, vitamine şi săruri
minerale (cloruri şi fosfaţi).
• Respiraţia:
Sunt strict aerobi.
• Mobilitatea:
B. pertussis, B. parapertussis şi B. holmesii sunt imobile fiind
lipsite de organe de locomoţie.
Majoritatea tulpinilor de B. avium, B. hinzii şi B. bronchiseptica
se pot deplasa prin mişcarea cililor dispuşi peritriche.
Înmulţirea:
Se înmulţesc prin diviziune binară.
 GENUL BORDETELLA
- caractere biochimice -
• Proprietăţi biochimice:
Produc enzime, cum sunt catalaza (majoritatea
tulpinilor), oxidaza (excepţii: B. holmesii şi B.
parapertussis) şi ureaza (B. parapertussis - în 24 ore,
B. bronchiseptica – în 4 ore).
Produc şi o hemolizină activă pe eritrocitele de cal,
oaie sau iepure.
De asemenea, bordetelele determină alcalinizarea
mediilor de cultură (toate speciile), folosesc citratul
de sodiu ca sursă de carbon (B. bronchiseptica, B.
hinzii, unele tulpini de B. avium şi B. parapertussis) şi
reduc nitraţii (B. bronchiseptica).
Nu au capacităţi fermentative.
 GENUL BORDETELLA
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa în mediul extern:
Au rezistenţă redusă în mediul extern. Sunt foarte sensibili la
uscăciune și lumina solară directă. În produsele patologice la
temperatura camerei sunt viabile 3-4 ore. Pot fi păstrate până
la 1 lună la 4C. La temperaturi scăzute sunt vulnerabile.
• Rezistenţa la căldură:
Sunt distruşi în 30 minute la 56C.
• Rezistenţa la antiseptice şi dezinfectante:
Sunt sensibili la antisepticele şi dezinfectantele uzuale.
• Rezistenţa la antibiotice:
În general sunt sensibile la eritromicină, cu excepția B.
bronchiseptica. Pentru tulpinile rezistente la eritromicină se
pot utiliza peniciline, cefalosporine, aminoglicozide, tetracicline
sau cloramfenicol.
Eficienţa tratamentului depinde de precocitatea administrării .
 GENUL BORDETELLA
- factori de patogenitate -
Echipamentul de patogenitate este complex însă în prezent nu
sunt clarificate complet mecanismele patogenice.
Au fost puşi în evidenţă factori de adeziune la epiteliul
respirator cum sunt fimbriile, prezente la B. pertussis, B.
parapertussis, B. bronchiseptica, B. avium şi pertactina la B.
pertussis, B. parapertussis şi B. bronchiseptica.
La principalele specii (B. pertussis, B. parapertussis şi B.
bronchiseptica) s-a identificat o adenilat-ciclază cu acţiune
antifagocitară şi de permeabilizare a mucoasei respiratorii.
La speciile patogene au fost semnalate toxine: o fracţiune
toxinică termolabilă dermonecrotică, o hemaglutinină activă pe
eritrocitele unor specii şi o endotoxină.
La B. pertussis a fost identificată toxina pertussis, termolabilă,
antigenică, cu acţiuni letale pentru şoarece.
B. pertussis are uneori o capsulă mucoasă antifagocitară.
 GENUL BORDETELLA
- patogenitate -
• Boli umane:
B. pertussis este agentul tusei convulsive, ("tusea
măgărească") boală infecţioasă specific umană, foarte
contagioasă care a fost, multă vreme, principala cauză de
deces la copii, în condiţii de malnutriţie şi asistenţă medicală
precară.
Incidenţa acesteia a scăzut datorită imunizării active, prin
vaccinări (trivaccinul DTP = antidiftero-tetano-pertussis).
Boala se caracterizează prin accese paroxistice de tuse
spastică (inspir șuierător la final). Rata înaltă a mortalității la
copii se datorează complicațiilor respiratorii.
B. parapertussis induce un sindrom clinic asemănător, dar cu
evoluţie mai benignă.
B. bronchiseptica produce rar infecţii respiratorii umane.
 GENUL PASTEURELLA
- încadrare taxonomică -
• Ordinul: Pasteurellales
• Familia: Pasteurellaceae
• Genul: Pasteurella
Ca urmare a hibridizărilor ADN, în genul Pasteurella au fost
introduse în ultimii ani specii noi şi au fost propuse altele
pentru reclasificare. În prezent, genul include 22 de specii ce
sunt încă analizate şi vor suporta probabil remanieri în
următorii ani.
• Specii de importanță medicală:
Specia P. multocida este cea mai importantă şi include 3
subspecii: multocida, gallicida, septica.
Alte specii de importanţă medicală sunt. P. dagmatis, P. canis,
P. bettyae, P. aerogenes.
 GENUL PASTEURELLA
- habitat și răspândire -
• Habitat:
Majoritatea sunt comensale fiind cantonate la nivelul căilor
aero-digestive superioare ale multor specii de mamifere
(bovine, ovine, caniide, suine, feline, rozătoare, etc.) şi păsări
(găini, raţe, gâşte, curci, etc.).
Rar, aceşti germeni au fost izolaţi şi de la om, din tractul
respirator superior (purtători sănătoși nazo-faringieni).
Rezistenţa pasteurelelor în afara unei gazde fiind redusă,
izolarea acestora din mediul extern este practic nerealizabilă.
• Răspândire:
Sunt larg răspândiţi pe glob, colonizarea animalelor fiind
favorizată de sezonul rece.
În ţările dezvoltate plăgile infectate produse de animale au
fost declarate o problemă de sănătate publică.
 GENUL PASTEURELLA
- epidemiologie -
• Spectrul de gazdă:
Rezervorul natural de germeni este constituit din
numeroase specii de animale.
Omul reprezintă o gazdă accidentală a acestor bacterii.
P. multocida a fost depistată la peste 100 de specii de păsări şi
mamifere terestre şi acvatice.
P. haemolytica are frecvenţă mai ridicată la rumegătoare.
P. pneumotropica a fost izolată mai ales de la rozătoarele de
laborator.
P dogmatis şi P. stomatis sunt prezente cu precădere la câini şi
pisici.
P. canis biotipul 1 se află la câini iar biotipul 2, la ovine.
P. aerogenes a fost identificat la porcine.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere morfologice -
• Căi de transmitere:
Între animale căile de transmitere sunt cea aerogenă, prin
apă sau prin hrană contaminată.
La om cea mai comună cale este muşcătura sau zgârietura
de animale, cu precădere de câine sau de pisică.
În cazul P. multocida, a fost descrisă contaminarea unor plăgi
cutanate sau mucoase, meningite sau otite prin contactul cu
saliva câinilor sau pisicilor.
Au mai fost descrise inhalarea de aerosoli şi contaminarea
la nivelul unor leziuni cutanate prin manipularea de
ţesuturi animale infectate.
Pasteurelele se pot transmite şi prin insecte cu rol de vectori
(muşte, gândaci, ţânţari, etc.), aerogen, prin apă sau hrană
contaminată.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Au dimensiuni de 0,5-2 m0,2-0,5 m.
Variaţiile de mărime se datorează speciei şi condiţiilor de
cultivare.
Prin subcultivări pot apărea forme alungite, filamentoase.
• Forma:
Formele tipice sunt cocobacilare.
Mai frecvent, aspectul microscopic este derutant datorită
polimorfismului accentuat, constând într-un amestec de
forme cocoide, cocobacilare şi bacilare.
• Modul de grupare:
Apar izolaţi, grupaţi in diplo sau formează lanţuri scurte.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere morfologice -
• Prezenţa capsulei:
La tulpinile virulente de P. multocida, pe frotiuri din produsele
patologice, capsula este, în general, prezentă, dar greu
evidenţiabilă în coloraţiile obişnuite. Poate fi vizualizată prin
microscopie electronică sau coloraţii speciale.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Se colorează Gram cu dificultate fiind necesară
recolorarea prelungită cu fuxină bazică. Sunt Gram negative.
Apar des colorate mai intens la poli, mai ales în prelevate.
• Localizarea:
Sunt dispuse atât în interiorul elementelor celulare cât şi în
afara acestora (intra- sau extracelulare).
 GENUL PASTEURELLA
- caractere morfologice -
 GENUL PASTEURELLA
- caractere de cultură -
• Cerințe nutritive
Cultivarea în bune condiţii a speciilor de Pasteurella impune
îmbogăţirea mediilor de cultură cu lichide biologice (sânge,
ser, etc.).
Unele tulpini sunt mai puţin pretenţioase din punct de vedere
nutritiv, dezvoltându-se şi pe medii uzuale, lichide (bulion de
carne) sau solide (geloză simplă).
Pasteurelele pot fi cultivate:
- în aerobioză;
- la 37C;
- după 24-72 ore de incubare.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere de cultură -
• Forma de creştere:
Pot forma colonii cu aspect diferit, ce pot coexista
uneori. De obicei, acestea sunt de tip S, de dimensiuni mici
sau medii, mate sau semitransparente. Tulpinile cu virulenţă
crescută, incapsulate, pot forma colonii M, mari, cu
consistenţă mucoidă. Uneori, pot creşte sub forma R.
Pe mediile cu sânge, modul de creştere este S sau M, coloniile
fiind alb-cenuşii, opace sau mucoase, frecvent nehemolitice.
P. haemolytica produce o zonă de -hemoliză.
Datorită producerii de indol, pe toate mediile, P. multocida
degajă un miros particular, de „şoarece ud”.
În mediile lichide, Pasteurella sp. determină turbiditate
omogenă, cu un depozit redus în porţiunea inferioară a
tubului. Uneori poate să formeze o peliculă subţire.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere fiziologice -
• Nutriţia:
Germenii din genul Pasteurella sunt chemoorganotrofi.
• Respiraţia:
Din punct de vedere al proceselor respiratorii pe care le
adoptă, sunt bacterii aerobe facultativ anaerobe.
• Mobilitatea:
Nu au organite de locomoţie, prin urmare sunt imobili
• Înmulţirea:
Se înmulțesc prin diviziune binară transversală.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere biochimice -
• Proprietăţi biochimice:
Majoritatea tulpinilor fermentează diverse zaharuri (glucoză,
manoză, galactoză, zaharoză, fructoză, manitol, sucroză), fără
producere de gaz.
Pe baza comportamentului faţă de zaharuri au putut fi
diferenţiate speciile şi au fost stabilite biotipuri.
Majoritatea speciilor:
- produc hidrogen sulfurat;
- produc indol;
- produc catalază, oxidază, ornitin-decarboxilază;
- reduc nitraţii la nitriţi.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa în mediul extern:
Variază în raport cu condiţiile de mediu (săptămâni,
luni). Nu rezistă la uscăciune, lumina solară directă sau pH
acid.
În cadavrele animalelor sunt viabile până la 3 luni.
• Rezistenţa la căldură:
Toate speciile sunt distruse în 5-10 minute la 60 C.
• Rezistenţa la antiseptice şi dezinfectante:
Sunt sensibile la o gamă largă de antiseptice şi dezinfectante.
• Rezistenţa la antibiotice:
Sunt sensibili la numeroase antibiotice. Cele mai bune
rezultate se obţin prin administrarea penicilinelor. Pot fi
utilizate şi cefalosporinele, eritromicina, aminoglicozidele şi
antibioticele cu spectru antimicrobian larg.
 GENUL PASTEURELLA
- caractere antigenice -
• Structura antigenică:
Au antigen somatic O în membrana externă. Pe baza acestuia,
în cadrul speciei P. multocida au fost identificate 11 serotipuri.
Tulpinile virulente incapsulate au şi antigene capsulare.
La unele specii de Pasteurella au fost puse în evidenţă toxine.
Unele tulpini de P. multocida (serotipul D şi unele din serotipul
A) produc o exotoxină cu acţiune dermonecrotică.
P. haemolytica produce o leucotoxină cu acţiune toxică pe
macrofagele alveolare şi leucocitele polimorfonucleare
neutrofile. A fost pusă în evidenţă mai ales la tulpini izolate de
la ovine.
Mecanismele de patogenitate nu sunt cunoscute în totalitate.
Se consideră că din arsenalul patogen al acestor germeni fac
parte adezine neidentificate până în prezent.
 GENUL PASTEURELLA
- patogenitate -
La păsări P. multocida produce sindroame diareice severe
(„holera găinilor”), asociate cu septicemie sau cu evoluţie spre
cronicizare.
Bolile produse la mamifere sunt infecţii respiratorii („febra”
ovinelor, bovinelor, etc.), septicemia hemoragică, conjunctivite,
mastitele.
La om, pasteurelele produc infecţii în special la persoane
cu deficienţe ale apărării antiinfecţioase locale/generale.
Bolile umane mai frecvent întâlnite sunt infecţii ale plăgilor
datorate unor muşcături sau zgârieturi profunde de
animale (inflamaţie asociată cu adenopatie) şi infecţii
respiratorii inferioare (aerogene).
Prin diseminare sanguină a germenilor apar osteomielite,
empieme, pericardite, peritonite iar prin extensie în
vecinătate pot apărea otite, sinuzite, meningite, abcese
cerebrale, etc.