Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

 Afecţiune psihogenă în care simptomele sunt

expresia simbolică a unui conflict psihic avîndu-
şi rădăcinile în istoria infantilă a subiectului şi
realizînd compromisuri între dorinţă şi apărare.
 Sfera termenului nevroza a cunoscut variaţii:
astăzi, cînd termenul este folosit fără vreun
calificativ, este tot mai mult rezervat formelor
clinice care pot fi apropiate de nevroza
obsesională, isterie şi de nevroza fobică. Astfel,
nosografia diferenţiază nevrozele, psihozele,
perversiunile, afecţiunile psihosomatice, în timp
cu statutul nosografic a ceea ce numim "nevroze
actuale", "nevroze traumatice", "nevroze de
caracter" rămîne în discuţie.
Nevroza este o stare
sufletească, conflictuală, la
care un individ ajunge
deoarece nu îşi poate integra
în prezent experienţele (de
obicei traumatice, tragice
etc.) din trecut.
 Cauzele nevrozelor nu sînt foarte clar
definite, dar se ştie că stresul care acţionează
asupra unui anumit tip de personalitate poate
duce mai frecvent la apariţia bolii.
 Stresul, în limbaj psihiatric, este echivalentul
incapacităţii individului de a se adapta la
evenimentele din mediu. Evenimentul nu
trebuie să fie neapărat unul major sau
perceput negativ, ci şi o schimbare
favorabilă, spre exemplu, o promovare.
Tip de nevroză pe care Freud o distinge de
psihonevroze:
 Simptomele acestei nevroze nu sunt o
expresie simbolică şi supradeterminată, ci
rezultă direct din absenţa sau inadecvarea
satisfacţiei sexuale.
Freud a inclus iniţial în categoria nevrozelor
actuale nevroza de angoasă şi neurastenia,
propunînd ulterior alăturarea ipohondriei.
Tip de boală pe care Freud a izolat-o şi a
diferenţiat-o:
 Din punct de vedere simptomatologic, de
neurastenie, prin predominanţa angoasei
(aşteptare anxioasă cronică, acces de angoasă
sau echivalente somatice ale acesteia);
 Din punct de vedere etiologic, de isterie:
nevroza de angoasă este o formă de nevroză
actuală caracterizată în mod specific prin
acumularea unei excitaţii sexuale care se
transformă direct în simptom, fără mediere
psihică.
 Tip de nevroză în care conflictul
defensiv nu se traduce prin formarea de
simptome izolabile în mod clar, ci prin
trăsături de caracter, tipuri de
comportament, chiar printr-o organizare
patologică a ansamblului personalităţii.
 Desemnează o formă de existenţă
caracterizată prin revenirea periodică a
unor înlănţuiri identice de evenimente,
de obicei nefericite, înlănţuiri cărora
subiectul pare să le fie supus ca unei
fatalităţi exterioare, deşi, din punct de
vedere psihanalitic, mecanismele trebuie
căutate în inconştient şi, în mod special,
în compulsia la repetiţie.
 Termen introdus de Rene Laforgue şi
avînd o accepţie foarte largă:
desemnează structura psihologică a unei
întregi game de subiecţi, de la cei care
par, în general, să fie responsabili de
propria lor nenorocire, pînă la cei care nu
pot suporta să obţină tocmai ceea ce par
să-şi dorească mai intens.
 A) In sens nosografic, categorie de nevroze
(isteria de angoasă, isteria de conversie, nevroza
obsesională) pe care Freud le distinge de
nevrozele narcisice, în cadrul grupului de
psihonevroze. Faţă de nevrozele narcisice, ele se
caracterizează prin faptul că libidoul este
totdeauna deplasat asupra obiectelor reale sau
imaginare, în loc să fie retras de la aceasta
asupra eului. De aici rezultă că nevrozele de
transfer sunt mai accesibile tratamentului
psihanalitic pentru că se preteaza la constituirea
în cadrul curei a unei nevroze de transfer în
sensul B.
 B) In teoria curei psihanalitice,
nevroza artificială în cadrul careia tind
să se organizeze manifestările de
transfer. Ea se constituie în jurul relaţiei
cu analistul; este o reeditare a nevrozei
clinice; elucidarea ei conduce la
descoperirea nevrozei infantile
 Termen folosit pentru a desemna
faptul că, într-o familie dată,
nevrozele individuale se completează
reciproc, punînd în evidenţă influenţa
patogenă pe care o poate exercita
asupra copiilor structura familială şi,
în primul rînd, cea a cuplului parental
 Forma de nevroză caracterizată
prin coexistenţa unor simptome
care evidenţiază, după Freud,
existenţa unor nevroze distincte
din punct de vedere etiologic.
 Termen pe cale de dispariţie în psihiatrie şi
psihanaliză, dar care se găseşte în scrierile
lui Freud, unde desemnează o boală mentală
caracterizată prin retragerea libidoului la
nivelul eului. Se opune astfel nevrozelor de
transfer. Din punct de vedere nosografic,
grupul nevrozelor narcisice desemnează
ansamblul psihozelor funcţionale (ale căror
simptome nu sunt efectul unei leziuni
somatice).
 Tip de nevroză în care apariţia simptomelor este
consecutivă unui şoc emoţional legat, în general,
de o situaţie în care subiectul şi-a simţit viaţa
ameninţată. Ea se manifestă, în momentul
şocului, printr-o criză anxioasă paroxistică, ce
poate provoca stări de agitaţie, de stupoare sau
de confuzie mentală.
 Evoluţia ei ulterioară, care survine cel mai des după un
interval liber, permite desprinderea schematică a două
situaţii:
 a) Traumatismul functionează ca element declanşator,
care pune în evidenţă o structură nevrotică preexistentă;
 b) Traumatismul capată o pondere determinantă în însuşi
conţinutul simptomului (retrăirea evenimentului
traumatizant, coşmar repetitiv, tulburări de somn, etc.),
care apare ca o tentativă repetată de a "lega" şi a provoca
abreacţia traumei; o asemenea "fixaţie la traumă" e
însoţită de o inhibiţie mai mult sau mai puţin generalizată
a activităţii subiectului. Freud şi psihanaliştii rezerva, de
obicei, denumirea de nevroză traumatică acestui al doilea
tablou clinic.
 Freud a delimitat progresiv specificitatea
etiopatogenică a nevrozei obsesionale
(deplasarea afectului asupra reprezentărilor
mai mult sau mai puţin depărtate de
conflictul originar, izolare, anulare
retroactivă); din punct de vedere al vieţii
pulsionale (ambivalenţă, fixaţie la stadiul
anal şi regresie); în sfîrşit, din punct de
vedere topic (relaţie sado-masochistă
interiorizată sub forma tensiunii dintre eu şi
un supraeu extrem de crud).
 Nevroza obsesională se manifesta prin idei,
impulsuri şi acţiuni obsedante. Foarte des, ideile
respective sunt lipsite de logică, de multe ori
prosteşti, chiar pline de cruzime, pentru că
bolnavul nu poate să le controleze, deşi suferă
îngrozitor din cauza lor. Ore şi chiar zile întregi,
una după alta, nu face decît să se gîndească la
acelaşi lucru, ca şi cînd ar fi vorba de un punct
esenţial al existenţei sale.
 Ideile acestea sunt total obsesive şi îl chinuie pe
individ, care nu este în stare să şi le alunge, ca şi
cînd ar fi prizonierul lor.
A fost descrisă prima dată de Beard, în
anul 1880. Trepiedul simptomatologie al
nevrozei astenice este constituit de:
astenie, cefalee, insomnie. Cauza
principală a nevrozei astenice este
suprasolicitarea îndelungată, care duce la
epuizare, oboseală patologică a funcţiilor
psihice, reversibilă după Tratamentul
instituit.
 Aceasta formă de nevroză, cunoscută şi sub
numele de psihastenie, se caracterizează printr-
o serie de Simptome funcţionale reversibile, dar
foarte chinuitoare pentru bolnav. Apariţia, în
cîmpul ideator al bolnavului, a obsesiilor şi
fobiilor, faţă de care bolnavul are atitudine
critică, luptînd contra lor, marchează apariţia
psihasteniei. Psihastenia se desfăşoară pe un
fond afectiv anxios, bolnavul fiind frămîntat de
teama, nesiguranţa, dubii. Sindromul psihastenie
sau mai bine-zis obsesivo-fobic poate fi întîlnit şi
în A.S.C., în melancolia de involuţie, în P.G.P. şi
în psihopatia psihastenică.
 A fost descrisă la începutul acestui secol de
Charcot şi Babinski, fiind însa cunoscută din
antichitate. Vechii greci puneau în legatură
mecanismul de producere al isteriei cu
suferinţa uterului (hystera = uter).
 Simptomele isteriei sunt polimorfe, ele
manifestîndu-se prin crize isterice, tulburări
de conştienţă de tip isteric, tulburări
asemănătoare celor din unele boli
neurologice şi tulburări somatice.
 Acestea sunt Forme clinice de
nevroze, caracterizate prin tulburări
motorii ca şi maladia ticurilor,
crampa profesională, logonevroza
(balbismul sau bîlbîiala).
Bibliografie:
 Alexandrescu, L.C., Clasificarea stresului psihic,
Revista Română de Psihiatrie, Pedopsihiatrie şi
Psihologie Medicală, serie nouă, 2-3/1993, Asociaţia
Medicală Română, Bucureşti, 1993.
 Collier, J.A.B.; Longmore, J.M.; Hodgetts, T.J.,
Manual de medicină clinică – specialităţi, Editura
Medicală, Bucureşti, 1997
 Fodoreanu, L., Elemente de diagnostic şi tratament
în psihiatrie. Editura Medicala Universitară „Iuliu
Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2006
 Horney, K., Personalitatea nevrotică a epocii
noastre, Editura IRI, Cluj, 1996
 Ionescu, G., Tulburările personalităţii, Editura
Asklepios, Bucureşti, 1997.
 Lăzărescu, M., Psihopatologie clinică, Editura
Helicon, Timişoara, 1994