Sunteți pe pagina 1din 7

Prof.

:Claudiu Draghici

1.Definirea termenului.
In limba greaca eikon,eikon=chip, reprezentare. Icoana este o reprezentare bidimensionala a chipului persoanelor Sfintei Treimi, a ingerilor, a Maicii Domnului, Sfintilor sau a unor scene biblice din V.T., N.T. sau Istoria Bisericii crestine. Ptr. a fi icoana e nevoie :-sa respecte invatatura Bisericii(Scriptura si Traditia) si anumite tehnici artistice consemnate in erminii(manuale de pictura religioasa).Nuorice pictura cu subiect religios poate fi considerat icoana. Dumnezeu Tatal poate fi reprezentat in icoane simbolic asa cum apare in viziunile profetilor(Daniel)sau in Apocalipsa ca cel vechi de zile un batran cu parul si barba albe, iar Mantuitorul, prin intrupare poate fi reprezentat in icoane dupa firea Sa umana, unita cu cea divina.Ingerii, desi fiinte spirituale au luat infatisari antropomorfe, pentru a vesti oamenilor voia lui Dumnezeu, fiind zugraviti in icoane ca niste tineri inaripati(Mihail-socotit capetenia arhanghelilor fiind reprezentat ca un soldat roman iar Gabriel ingerul care a adus Fecioarei Maria vestea nasterii lui Iisus are, in icoane o floare in mana)sau ca niste copii al caror cap este flancat de aripi-simbol al puritatii spirituale. Trebuie spus ca icoana ortodoxa e simbolica nu realista adica nu reprezinta fidel fizicul persoanelor zugravite pe ea, cautand sa surprinda prin aspectul sumbru al figurii desavarsirea spirituala, in contrast cu icoanele apusene sau statuile celebre ale Apusului, in care pictorii si sculptorii Renasterii au cautat sa reprezinte trupul uman, in toata perfectiunea lui. Sf. Macarie un Michelangelo vestit pustnic al Buonarotti-icoana primelor veacuri murala-fresca de crestine si ingerulpe tavanul Capelei se obs. figura Sixtine-Roma-se sumbra a sf. obs. grija ptr a simbolizand reprezenta fidel desavarsirea armonia si spirituala si chipul perfectiunea inaripat al ingerului corpului uman al simbol al usurintei lui Adam. de miscare.

2. Temeiul cinstirii icoanelor


Icoanele, ca obiecte de cult se fundamenteaza pe: -nevoia omului de concret, prin stimul vizual, alaturi de cel auditiv(muzica bisericeasca si lecturile biblice). -intruparea Domnului, care este chipul cel vazut al lui Dumnezeu cel nevazut, care este Duh(Ev. In IV, 24). Cei ce resping cultul icoanelor indirect resping si realitatea intruparii lui Iisus. Mantuitorul insusi spune:cel ce ma vede pe Mine vede pe Cel ce m-a trimis pe mine(Ev. Ioan XII, 45). In Vechiul Testament evreii aveau in Templul lui Solomon obiecte si lucruri sfintite(chivotul Legii,sfesnicul cu 7 brate, heruvimii ), care, chiar daca nu erau icoane indeplineau un rol similar de a stimula simtul vizual al credinciosilor evrei.(III Regi, VI,12-13).

Icoana se deosebeste de un tablou religios tocmai prin imageria simbolica si prin regulile stricte ale pictarii persoanelor(vestimentatie si coloristica, pozitia capului si trupului, fizionomie), dar si prin functia sa latreutica si harica(ca obiect de cult si mijlocitoare a harului). Icoana coborarii la iad a Mantuitorului respecta
anumite reguli ale simbolisticii:Hristos zdrobeste portile iadului , reprezentate sub forma de cruce,eliberand pe dreptii V.T, in frunte cu Adam si Eva, inconjurati de prooroci, regi si Ioan Botezatorul trimis sa vesteasca venirea Mantuitorului. Hristos e invesmantat in alb simbolul puritatii si al transfigurarii trupului Sau pamantesc(ptr. Mai multe detalii:M.Quenot:Icoana-fereastra spre absolut
Icoana fresca a caderii omului in pacat Michelangelo Capela Sixtina-se obs. grija ptr redarea fidela a proportiilor corporale.

Icoanele sunt un produs exclusiv al Bisericii crestine, dar prin valoarea lor artistica fac parte din patrimoniul universal. Primele icoane apartin dupa traditie Sfantului Evanghelist Luca, care a zugravit-o in 4 icoane pe Maica Domnului.Alte icoane apar in sec II-III in catacombe, reprezentand chipuri ale sfintilor martiri, scene ale martirajului lor sau chipul Mantuitorului. Treptat cultul lor s-a raspandit in intreaga Biserica. Cel care a sistematizat temeiurile cinstirii icoanelor este Sf. Ioan Damaschin(676-749).gasind 4 functii ale icoanei in Biserica: 1.Latreutic-de insotire a cultului divin. 2. Pedagogic(educativ-religios)-suport de cunoastere si educare a omului in spiritul intelegerii Scripturii , istoriei Bisericii, invataturii de credinta(e numita si biblia celor nestiutori de carte). 3. Estetic-impodobeste casa lui Dumnezu-Biserica si casele oamenilor credinciosi. 4. Haric-prin sfintire devine obiect sfant si mijloc de transmitere a harului divin-exista si azi icoane facatoare de minuni In sec VIII icoanele au fost inlaturate din Biserici de imparatii bizantici iconoclasti(icon=icoana, clasmos=sfarmare). Acestia au socotit ca prin cinstirea icoanelor se incalca porunca II a Decalogului:sa nu-ti faci chip cioplitLeon III Isaurul(717-740), fiul sau C-tin V Copronim(741-775) au dispus, prin edicte imperiale inlaturarea icoanelor din Bisericisi distrugerea lor, inlocuindu-le cu mozaicuri si fresce cu imagini luate din natura, chipuri ale imparatului, motive geometrice sau scene din razboi. Dupa o rezistenta inversunata a unor monahi si teologi crestini, Leon IV, la insistentele sotiei sale Irina a restabilit cultul icoanelor. Imparateasa a convocat si sinodul 7 ecumenic(Niceea 787), care a restabilit in Biserica cultul icoanelor.Izbanda iubitotilor icoanelor impotriva iconoclastilor este sarbatorita din 843 in I duminica din postul Sf. Pasti(duminica Ortodoxiei).

Astazi unele culte neoprotstante ii acuza pe crestinii ortodocsi ca prin venerarea icoanelor se incalca porunca II a Decalogului, cazandu-se in idolatrie. La religiile naturiste si politeiste idolii erau fiinte fantastice, rod al imaginatiei umane, care personifica unele elemente si forte ale naturii, astrele si tot ceea ce nu putea intelege si de care se temea.Erau adorati prin statui din lut, metal, lemn, care preluau denumirea de idol sau reprezentare fidela a zeului. Icoanle nu sunt idoli caci crestinul nu cinsteste materia din care sunt facute ci persoana sau persoanele reprezentate pe ea si in ultima instanta pe Dumnezeu cel ce a dat sfintilor sai harul. Persoanele reprezentate in icoane sunt reale nu fantastice ca idolii, traind intr-un timp istoric bine determinat cronologic.

Unul din cei mai cunoscuti idoli la egipteni este sfinxul -leul cu cap de om-fiinta fantastica.10000-7000 i. Hr restaurat in mil III I. Hr de faraonul Kefren

Sfinxul este o creatura legendara infatisata ca avand corp de animal si cap de om. Se pare ca acest personaj isi are originile in Egipt. In timp legenda, cu multe modificari, s-a transmis in toata lumea antica. Numele sau provine din grecescul "sphingo" ce inseamna "a strangula". El pazea intrarile in mormintele faraonilor.

Pentru a putea picta cu vrednicie o icoana pictorul trebuie sa indeplineasca un adevarat ritual: sa fie oameni foarte credinciosi, sa se roage permanent in timp ce picteaza, sa tina post si sa se abtina de la orice pacate. Asa au aparut icoanele facatoare de minuni, a caror taina ramane necunoscuta Ele, probabil au fost pictate de sfinti(ex. Icoanele Sf. Evanghelist Luca), fie datorita evlaviei celor ce li se inchina si a harului primit de sfant transfera acest har si materiei icoanei. Redand in imagini si simboluri personele sfinte(Dumnezeu in Treime, sfanta Fecioara, Sfinti, ingeri), aspecte din Sfanta Scriptura si viata Bisericii icoanele devin o fereastra spre Absolut, orientand viata crestinului sper comuniunea cu Dumnezeu, impartasind crestinului credincios puterea harica a lui Dumnezeu, prin intermediul celui reprezentat pe ea. Icoana devine astfel un mijloc de trezire, mentinere si intarire a vietii religioase, cinstirea ei indemnand pe crestin sa savarseasca fapte bune si sa-si impodobasca sufletul cu irtutile sfintilor jugraviti in icoane.

Icoana facatoare de minuni de la M. Neamt.

Exista si icoane care plang, in mod miraculos M-rea Sf. Pantelimon Silistea Gumesti, Teleorman.icoana a plans cu lacrimi ed sange si mir.

In iconografia ortodoxa culorile folosite de pictori au valoare simbolica: Albul-simbolul sfinteniei divine, al stiintei dumnezeiesti, puritatii, luminii-vesmintele ingerilor, Mantuitorului inviat. Rosul-iubirea, altruismul si jertfa, dar si focul iadului. Negru-moarte, haos. Maro-smerenia, saracia. Auriul-lumina soarelui reprezentand pe pe Hristos. Galbenul-adulter, tradare. Verdele-invierea spirituala. Icoana Scara Paradisului Hristos ce primeste pe drepti la Albaastru inchis-taina vietii divina. capatul unei scari ia dedesupt demonii ce cauta sa traga de pe scara pe cei drepti-simbolica. Albastrul deschis-cerul, smerenia si credinta. (ptr. Detalii M. Quenot: Icoana, fereastra spre absolut, Editura Enciclopedica, Bucuresti,1993, passim)