UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, GEOGRAFIE ŞI RELAŢII

INTERNAŢIONALE
SPECIALIZAREA: SECURITATE EUROPEANĂ

Conferinţa de la Helsinki
şi impactul asupra bipolarităţii

Studentă: Bărbuş Adina Iuliana

ORADEA
2011
 Cuprins

Introducere..........................................................................................................................
 Introducere

Primele iniţiative de proiecte de securitate colectivă în Europa, au aparţinut, încă

de la jumătatea anilor 50, Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, prin vocea Uniunii
Sovietice, în urma Conferinţei de la Geneva din 1955, dar nu a stârnit nici un fel de
reacţii în rândul occidentalilor, însă proiectul sovieticilor era de a împiedica relansarea
puterii militare germane şi a pericolului unui război nuclear. 1 Proiectul care va trezi
pentru prima oară interesul Vestului, va fi cel de securitate europeană al ministrului de
externe polonez, Rapacki, prezentat pe 2 octombrie 1957 în faţa Naţiunilor Unite şi
consta în interzicerea producţiei şi depozitării de arme atomice şi termonucleare, dar şi
acesta s-a limitat la câteva declaraţii lipsite de impact.2
Proiectul a revenit în prim-planul scenei politice comuniste, şi a dobândit valenţe
mai complexe, la începutul anilor 60, ca urmare a reuniunii NATO din decembrie 1965,
când s-a creat Forţele Nucleare Multilaterale.3 Acest lucru presupunea relansarea puterii
militare a Germaniei Federale, în calitate de membru NATO şi a posibilităţii unui război
nuclear, ceea ce a stârnit, desigur, reacţii din partea Uniunii Sovietice şi Poloniei,
concretizate prin Declaraţia de la Bucureşti.
Anul 1966 nu a făcut decât să confirme că acest proces de cooperare europeană
devine unul fezabil. La şedinţa miniştrilor de externe, Andrei Gromîko lansa proiectul
unei Conferinţe europene de securitate care să îndepărteze toate neclarităţile şi
neînţelegerile din Europa. Propunerea ministrului de externe sovietic punea în umbră
rezoluţia românilor de la ONU.4 Elaborarea ,,Declaraţiei cu privire la întărirea păcii şi
securităţii în Europa”, din vara anului 1966, la Bucureşti, a constituit practic începutul
procesului, dar a arătat de asemenea, şi divergenţele din cadrul blocului comunist.
Din a doua parte a anilor 60, occidentalii au început să fie şi ei din ce în ce mai
preocupaţi de problematica securităţii şi cooperării la nivel european, astfel că au venit cu
iniţiative de proiecte. Principala propunere a fost prezentată de ministrul de externe

1
http://geopolitikon.wordpress.com/page/7/?archives-list&archives-type=cats din 08.01.2011 ora 15:17
2
Patricia Gonzalez Aldea, ,,Helsinki 1975. Începutul sfârşitului. Degradarea regimului din România şi
singularitatea lui în blocul de Est (1975-1990” , Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p.13
3
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/491355/Rapacki-Plan din 08.01.2011 ora 15:33
4
Mircea Maliţa, ,,Tablouri din Războiul Rece. Memorii ale unui diplomat român”, Ed. CH Beck,
Bucureşti, 2007, p.130
belgian, Harmel, în anul 1967, dar aceasta va avea mult de aşteptat până la sfârşitul
acestei decade sau până la începutul anilor 70. Negocierile au devenit din ce în ce mai
lente o dată cu evenimentele din Cehoslovacia şi intervenţia armată a statelor membre ale
blocului comunist, precum şi apariţia doctrinei Brejnev..
În 1969 se încearcă o nouă acţiune diplomatică din partea esticilor pentru
realizarea unei conferinţe europene, dar demersul a fost privit de diplomaţia occidentală
cu mult scepticism, Uniunea Sovietică nu mai prezenta credibilitate după intervenţia sa în
Cehoslovacia şi era destul de vizibil că intenţia diplomatică a acesteia era reluarea
contactului cu Vestul. Totodată, liderii sovietici intenţionau consolidarea relaţiilor din
interiorul blocului comunist, prin cooptarea tuturor membrilor în semnarea Declaraţiei de
la Praga.5
Statele membre ale Tratatului de la Varşovia, reunite la Praga, au propus
desfăşurarea conferinţei în mai multe etape, iar principalele probleme abordate să fie
renunţarea la folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa şi extinderea relaţiilor între toate
statele europene pe toate palierele. Feed-back-ul lui Henry Kissinger cu privire la
conţinutul declaraţiei a fost că, din perspectivă americană, orice înţelegere asupra
problemelor europene era incompatibilă cu intervenţia în treburile interne ale altui stat.
Al doilea aspect sesizat de reprezentantul SUA a fost că nu se putea baza pe excluderea
Germaniei Federale pentru că ar fi dus la subminarea procesului încă din start.
În vara anului 1970 , miniştrii afacerilor externe s-au întâlnit din nou şi au
elaborat un memorandum prin care cereau ,,renunţarea la folosirea forţei sau ameninţării
cu folosirea ei în relaţiile mutuale dintre statele din Europa.”
După decenii de imobilism, la începutul anilor 70 asistăm la o detensionare a
relaţiilor Est-Vest, iar acest lucru a fost fezabil printre altele şi datorită noilor priorităţi
diplomatice în contextul internaţional, raţiunilor economice, dar şi a unor somităţi ale
scenei politice internaţionale, care vor impulsiona aproprierea dintre Est şi Vest. Un
exemplu pertinent, în acest sens, este şi politica promovată de Willy Brandt ,,Ostpolitik”
de apropiere de Est.6
,,Acordul celor 4 puteri”, semnat în 1971, la Berlin a reprezentat practic, unul
din primele momente ale destinderii relaţiilor dintre cele patru puteri care administrau
5
6
http://en.wikipedia.org/wiki/Willy_Brandt din 08.01.2011 ora 15:44
capitala Germaniei. Mai mult, în cadrul aceluiaşi univers de armonizare a relaţiilor dintre
cele două blocuri antagonice, asistăm şi la primii paşi către o posibilă detensionare
militară prin dezbaterile despre Reducerea Reciprocă şi Echilibrată a Forţelor din 1973 şi
Tratatul pentru Limitarea Armelor Strategice (SALT) din 1972.7 Totodată, are loc
redefinirea politicii externe a SUA, prin tendinţa sa de apropiere de cele două mari puteri
ale blocului comunist, U.R.S.S. şi China. Acest demers a fost concretizat cu ocazia vizitei
preşedintelui Nixon la Beijing, ceea ce a determinat o cvasi-normalizare a relaţiilor dintre
China şi Occident şi prin întâlnirea acestuia cu liderul sovietic Brejnev în SUA.
În pofida noului climat internaţional, ce a permis angajarea Vestului şi Estului în
acelaşi forum de dezbateri, bipolaritatea continuă să fie evidenţiată, în principal din cauza
viziunilor diferite asupra problemelor europene, mai ales în privinţa chestiunii drepturilor
omului. În timp ce, pentru U.R.S.S., principalele obiective CSCE erau legitimitatea şi
inviolabilitatea frontierelor postbelice, precum şi obţinerea unor beneficii economice din
colaborarea cu Vestul, pentru occidentali, interesul prioritar era apărarea drepturilor
omului şi libera circulaţie a informaţiei.8

Organizaţiile internaţionale permit statelor să abordeze împreună problemele

comune, în cadrul unui proces decizional colectiv, chiar dacă unele dintre ele, de fapt,
divid în loc să unifice. Cooperarea internaţională multilaterală constituie fundamentul
unui sistem mondial stabil. În prezent, în domeniul securităţii este resimţită o nevoie
acută de o astfel de cooperare, dat fiind faptul că natura complexă a ameninţărilor cu care
ne confruntăm necesită o abordare coordonată şi utilizarea unor resurse.9 De la apariţia
primelor forme de organizaţii internaţionale, modificările caracteristicilor mediului de
securitate au determinat şi transformarea acestora, în special în cazul celor care activează
în domeniul securităţii. Perioada sfârşitului secolului XX a influenţat şi modificat
considerabil profilul organizaţiilor internaţionale de securitate, atât din punct de vedere al
adaptării strategiilor la provocările mediului de securitate, cât şi al sporirii numărului de
membrii.

7
http://ebooks.unibuc.ro/StiintePOL/buse/2.htm din 08.01.2011 ora 16:43
8
http://geopolitikon.wordpress.com/2010/03/29/29mart2010-din-istoria-diplomatica-a-romaniei-demersuri-
in-cadrul-csce-1966-1975-46/ din 08.01.2011 ora 17:25
9
Vasile Popa, ,,Perspective în evoluţia organizaţiilor internaţionale de securitate”, Ed. Universităţii de
Apărare ,,Carol I”, Bucureşti, 2007, p.5
 Relaţiile de dialog şi complementaritate dintre aceşti actori ar trebui să
urmărească stabilirea şi menţinerea sprijinului comun pentru contracarea pericolelor şi
ameninţărilor la adresa securităţii. Organizaţii internaţionale au devenit un element
important al sistemului internaţional, în special după cel de-al doilea Război Mondial.
Acestea reprezintă cele mai importante forţe în coordonarea acţiunilor şi cooperarea în
domenii precum cel politic, economic, social, militar sau cultural. Exceptând statele-
naţiune, ce stau la baza sistemului mondial, organizaţiile internaţionale constituie cei mai
însemnaţi participanţi în cadrul acestuia, totodată creşterea numărului lor s-a datorat
sporirii reţelelor politice, economice şi financiare de statele-naţiune, în special în
perioada Europei moderne. Diviziunea sistemului internaţional şi distrugerile cauzate de
către cele două războaie mondiale au convins comunitatea internaţională de necesitatea
stabilirii unei noi ordini universale bazate pe cooperare. Pilonii acesteia au fost construiţi
prin Carta Atlantică, din anul 1941, conferinţele de la Dumbarton Oaks şi Bretton Woods,
şi cel mai important prin crearea Naţiunilor Unite (1945).
Războiul Rece a întrerupt visul noii ordini mondiale prin cooperare, urmând
peste patru decenii de diviziune bipolară. Totuşi, începând cu anii 70, s-a înregistrat o
revigorare a multilaterismului, sub forma procesului de la Helsinki din 1975, despre care
se afirma că a contribuit la dezintegrarea Cortinei de Fier.

Etapele preliminare Conferinţei de la Helsinki

 Conferinţa preliminară, deschisă la Helsinki în 1972, a fost considerată un
succes pentru diplomaţia sovietică. Leonid Brejnev declara miniştrilor de externe ai
Tratatului de la Varşovia, reuniţi la Moscova, în ianuarie 1973 că ,,am putea întoarce
lumea pe dos într-un singur an, noi socialiştii”. Acesta nu uita să precizeze că acest lucru
se datorează demersului comun al statelor comuniste dar că mai sunt şi multe de
realizat ,,este cert că nu toţi sunt pe de-a întregul de acord cu noi, însă să lucrăm
împreună unişi şi să-i câştigăm pentru cauza noastră”.10 Amintea printre alte aspecte şi
cazul Cehoslovaciei, ,,s-a spus că s-a încălcat suveranitatea , s-a vorbit despre
suveranitate limitată (...) sunt poveşti. Toate acestea sunt poveşti. Aici e vorba de
socialism şi nu de poveşti şi mărunţişuri ca acestea. Chiar şi unele partide comuniste nu
au înţeles de la început că ceea ce este mai periculos pentru ei este forţa noastră, a
Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste” care este ,,decisivă”. Rezultatele primelor
consultări s-au finalizat pe 8 iunie 1973, odată cu adoptarea ,,Cărţii albastre”.
Documentul cuprindea acordul la care s-a ajuns printr-un număr minim de voturi şi pe
care participanţii trebuiau să-l accepte în cele şapte luni de dezbateri. De asemenea erau
menţionate principalele teme de pe agendă pentru reuniunea finală, regulile de
funcţionare a conferinţei, precum principiul consensului sau preşedinţia prin rotaţie a
reuniunilor.11

Prima fază a Conferinţei propriu-zise a avut loc la Helsinki, în perioada 3-7 iulie
1973, odată cu reuniunea miniştrilor de externe ai celor 35 de state participante. Discursul
lui Gromîko s-a concentrat asupra inviolabilităţii graniţelor, subliniind principiile care
trebuiau să fie prioritare în ceea ce priveşte securitatea Europei.12
La rândul său, ministrul de externe român George Macovescu, a subliniat rolul
activ al României ca promotor al Conferinţei începând cu ,,Declaraţia de la Bucureşti”
din 1966, în care statele socialiste au lansat propunerea pentru securitatea europeană.13 De

10
ANIC, fond CC al PCR, Relaţii Externe, dosar nr. 289/ 1973, ff. 1-13
11
Valentin Lipatti, Ion Diaconu, ,,Recomandări finale ale consultărilor de la Helsinki”, ,,Securitatea şi
Cooperarea în Europa. Documente (1972-1989)”, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1991, pp.11-23
12
Patricia Gonzalez Aldea, ,,Helsinki 1975. Începutul sfârşitului. Degradarea regimului din România şi
singularitatea lui în blocul de Est (1975-1990” , Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p.19
13
Conferinţa generală – europeană, un pas important spre edificarea concretă a securităţii continentului.
Cuvântarea rostită de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Socialiste România, George Macovescu în
“România liberă”, nr.8926 din 5 iulie 1973, p. 6
asemenea, acesta a pledat pentru continuitatea demersurilor de la Helsinki în viitor şi
adoptarea deciziilor prin consens.

Cea de-a doua etapă de negocieri s-a desfăşurat la Geneva în intervalul 18

septembrie 1973 – 21 iulie 1975. De data aceasta era vorba de reuniunea de experţi care a
durat 19 luni şi a fost considerată a fi una dintre cele mai importante şi determinante
întâlniri a ceea ce avea să se numească, ulterior CSCE. Procedura stabilită consta într-un
prim acord mutual, urmat apoi de unul provizoriu, până avea să se ajungă la cel definitiv.
Încă de la început, în Comitetul de coordonare au apărut dificultăţi în modul de abordarea
a problemelor şi procedura de soluţionare, pentru că marile puteri preferau să discute în
culise sau în propriile capitale decât să aibe o dezbatere democratică în cadrul
conferinţei.14 În cadrul acestei de-a doua runde asistăm şi la o serie de evenimente care
vor aduce scepticism şi îndoială în cadrul mediului internaţional: SALT, stagnează pentru
o vreme, iar în octombrie 1973 izbucneşte un nou conflict arabo-israelian, care ajunge să
pună sub semnul întrebării continuitatea acestei etape în eventualitatea extinderii acestui
conflict.
Tot în cadrul demersurilor conferinţei, apariţia unor lideri occidentali a influenţat
fără îndoială evoluţia destinderii. Rolul activ al Blocului de Est a provocat la Geneva
un ,,sentiment de eşec” în Blocul din Vest, reflectat chiar de prea americană. Heraclides
Alexis în lucrarea ,,Security and Cooperation in Europe.The Human Dimension” arată că
documentul final adoptat a fost privit ca un prim triumf al statelor socialiste considerate
drept ,,adevăraţi arhitecţi ai Actului Final de la Helsinki”, pe care nu după mult timp, în
august 1975, aveau să-l semneze cele 35 de state participante.15

Cea de-a treia fază a conferinţei a adus în prim-plan perseverenţa sovietică din
timpul negocierilor, prezentă până în ultimul moment al Conferinţei. Doleanţa delegaţiei
sovietice era aceea de a obţine concesii în ceea ce priveşte temele sale de interes, mai ales
în privinţa graniţelor, speculând oboseala generală din cadrul dezbaterilor.16

14
,,Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Însemnări despre o negociere şi urmările ei”,
Ed. Politică, Bucureşti, 1985, p. 78
15
Patricia Gonzalez Aldea, ,,Helsinki 1975. Începutul sfârşitului. Degradarea regimului din România şi
singularitatea lui în blocul de Est (1975-1990” , Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p.22
 În cele din urmă, Conferinţa de Securitate şi Cooperare s-a încheiat la Helsinki,
prin reuniunea din 30 iulie – 1 august 1975, odată cu semnarea Actului Final. Actul Final
era alcătuit din patru domenii: chestiunile legate de securitatea în Europa, cooperarea în
materie de economie, ştiinţă, tehnologie şi mediu înconjurător, cooperarea în domeniul
umanitar şi un în ultimul rând continuitatea conferinţei. Principiile care guvernează
relaţiile între state au fost formulate sub numele de ,,Decalogul de la Helsinki”: egalitatea
suverană, respectarea drepturilor inerente suveranităţii, nerecurgerea la forţă sau la
ameninţarea cu forţa, inviolabilitatea frontierelor , integritatea teriorială a statelor,
reglementarea paşnică a diferendelor, neamestecul în treburile interne, respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale , inclusiv a libertăţii de gândire,
conştiinţă, religie sau convingere, egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul popoarelor
de a dispune de ele însele, cooperarea între state, îndeplinirea cu bună-credinţă a
obligaţiilor asumate conform dreptului internaţional.17
Cele mai multe principii nu aduceau nimic nou, ele fuseseră formulate în Carta
ONU, încă din anul 1945. Noutatea principiilor introduse în Actul Final al Conferinţei de
la Helsinki constă doar în introducerea principiilor inviolabilităţii graniţelor şi integrităţii
teritoriale numai că angajarea Occidentului şi lumii comuniste în elaborarea acestui
document a avut un impact determinant asupra cadrului internaţional.
Prin dimensiunea prevederilor sale, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în
Europa a reprezentat o adevărată cartă a relaţiilor intereuropene, în condiţiile relativei
destinderi care prevala la începutul anilor şaptezeci. Ea a constituit, de asemenea, un uriaş
proces diplomatic desfăşurat pe parcursul anilor 1972-1975, care a moderat conduita
sovietică în Europa, iar în istorie, a rămas consemnată prin tematica respectării
inviolabilităţii graniţelor din partea Vestului, în schimbul creşterii dimensiunii
principiului de respectare a drepturilor omului din partea Estului.

Conferinţa de la Helsinki

16
Valentin Lipatti, ,,În tranşeele Europei. Amintirile unui negociator”, Ed. Militară, Bucureşti, 1993, pp.
162-167
17
Valentin Lipatti ,Ion Diaconu,,Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa”, ,
, Securitatea şi Cooperarea în Europa. Documente (1972-1989)”, Ed. Academiei Române, Bucureşti,
1991, pp. 35-86
 Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa, a fost deschisă la 3 iulie
1973 la Helsinki şi a fost continuată la Geneva din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie
1975, iar apoi a fost încheiată la Helsinki, la 1 august 1975, de Înalţii Reprezentaţi ai
Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Cehoslovaciei, Ciprului, Danemarcei, Elveţiei,
Finlandei, Franţei, Republicii Democrate Germane, Republicii Federale Germane,
Greciei, Irlandei, Islandei, Italiei, Iugoslaviei, Liechtensteinului, Luxemburgului, Maltei,
Marii Britanii, Monaco, Norvegiei, Olandei, Poloniei, Portugaliei, României, San
Marino, Spaniei, Statelor Unite ale Americii, Suediei, Turciei, Ungariei, U.R.S.S.,
Vaticanului.
Secretarul general al Naţiunilor Unite s-a adresat participanţilor, în calitate de
oaspete de onoare, la faza de deschidere şi la cea de închidere a Conferinţei de la
Helsinki. Directorul general al UNESCO şi secretarul executiv al Comisiei Economice
pentru Europa a Naţiunilor Unite au prezentat contribuţii în timpul celei de-a doua fază a
conferinţei.18
În cursul reuniunilor celei de-a doua fază a conferinţei au prezentat de asemenea,
contribuţii asupra diferitelor puncte de pe ordinea de zi reprezentanţii următoarelor state
mediteraneene neparticipante: Republica Algeriană Democratică şi Populară, Republica
Arabă Egipt, Israel, Regatul Maroc, Republica Arabă Siriană, Republica Tunisiană.
Animaţi de voinţa politică, în interesul popoarelor, de a îmbunătăţii şi intesifica
relaţiile lor, de a contribui în Europa la pace, la securitate, la justiţie şi la cooperare,
precum şi la apropierea între ele şi cu toate celelalte state din lume, hotărâţi în consecinţă
să dea efect deplin rezultatelor conferinţei şi să asigure avantajele decurgând din aceste
rezultate între statele lor şi în toată Europa, şi prin aceasta să lărgească, să aprofundeze şi
să facă continuu şi durabil cursul destinderii, Înalţii Reprezentanţi ai statelor participante
au adoptat în mod solemn declaraţiile şi acordurile semnate în urma acestei conferinţe.
A fost nevoie de îndelungi negocieri pentru a se ajunge la rezultatul dorit
deoarece aceste probleme datau de mult din trecut, începând cu Conferinţa de la Yalta.
Generalul de Gaulle, care nu fusese invitat la Conferinţa de la Yalta în 1945, considera că
aceasta dusese la împărţirea lumii în zone de influenţă între U.R.S.S. şi Statele Unite ale

18
www.avoconsult.ro/helsinki-act-final-de-la-helsinki-din-1975-conferinta-pentru-securitate-si-cooperare-
in-europa.html din 31.10.2010 ora 14:19
Americii. În realitate, preşedintele Roosevelt era foarte ostil acestei concepţii, iar Statele
Unite nu recunoscuseră niciodată formal situaţia de fapt care se stabilise în Europa.19
În cadrul Conferinţei de vârf de la Berlin din 1954, sovieticii nu conteniseră să
sugereze că trebuia să se dea o consfinţire juridică acestui partaj. În acel moment,
Molotov a propus pentru prima oară covocarea unei conferinţe privind securitatea
europeană, care, ulterior avea să ia forma unei reuniuni între membrii Pactului Atlantic şi
cei ai Pactului de la Varşovia şi să devină Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în
Europa.
Începând din 1969, au fost puse patru condiţii: participarea Statelor Unite şi a
Canadei; încheierea unui acord cvadripartit referitor la Berlin, ceea ce s-a realizat în
1971, negocierea unei reduceri reciproce şi echilibrate a forţelor; înscrierea pe ordinea de
zi a problemei libertăţilor individuale, a liberei circulaţii a persoanelor şi ideilor. 20 Însă, în
faţa sovieticilor, care căutau să-şi consolideze status quo-ul şi să-şi asigure frontierea
pentru eventualitatea unui război cu China, occidentalii încercau să-şi sporească numărul
legăturilor comerciale şi culturale, în speranţa de a favoriza liberalizarea în estul Europei.
Adoptarea princiului a fost salutată de sovietici ca un mare succes al diplomaţiei lor.
Conferinţa era văzută de unii ca o cale pentru a depăşii divizarea Europei.
Mesajul principal al celor care au acţionat pentru convocarea ei a fost ,,asigurarea
securităţii printr-o politică de deschidere”. Aceste eforturi au dus la convocarea
reprezentanţilor statelor europene, SUA şi Canadei, pentru consultări în vederea pregătirii
conferinţei. Consultările multilaterale pregătitoare s-au prelungit , iar rezultatele acestora
au fost cuprinse în Recomandările finale de la Helsinki (Cartea bleu), adoptate de către
miniştrii de externe ai statelor participante. Acestea au stat la baza negocierilor propriu-
zise ale Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, concepută iniţial a se
desfăşura în trei faze: la nivel de miniştrii de externe; la nivel de experţi, şi nu în ultimul
rând, la nivel înalt. La 18 septembrie 1973, la Geneva, experţii statelor participante au
început activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat până în vara anului 1975.21
Astfel, o conferinţă premergătoare cu participarea unor experţi s-a ţinut în 22
noiembrie 1972 şi 8 iunie 1973. Pe urmă, miniştrii de externe s-au reunit la Dipoli, lângă
19
Jean –Baptiste Duroselle, Andre Kaspi ,,Istoria relaţiilor internaţionale 1948-până în zilele noastre”,
Ed.Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006, p.262
20
Ibidem, p.263
21
http://www.cpcs.ro/articol-oi-osce.php din 06.01.2011 ora 21:48
Helsinki din 3 în 7 iulie 1975. Aceştia au constituit trei comisii, dintre care una numită
,,al treilea coş” se ocupa de libertăţile şi de drepturile omului. Şefii de stat şi de guvern au
venit la Helsinki la sfârşitul lunii iulie 1974, iar Actul final, laborios elaborat, a fost
semnat pe 1 august 1975.

Prima parte

Primul ,,coş” conţine o declaraţie privind măsuri de edificare a încrederii şi

anumite aspecte ale securităţii şi dezarmării, fiind vorba de enumerarea unor principii
abstracte – egalitate, nerecurgerea la ameninţare sau la forţă, inviolabilitatea frontierelor,
neintervenţia în treburile interne, dar au fost luate şi unele decizii concrete privind
notificarea prealabilă a manevrelor şi a mişcărilor militare.22
Statele participante la conferinţă au reafirmat obiectivul lor de a contribui la
ameliorarea relaţiilor lor mutuale şi de a asigura condiţii în care popoarele lor să poată
trăi în pace veritabilă şi trainică, la adăpost de orice ameninţare sau atingere a securităţii
lor, convinse de necesitatea de a depune eforturi pentru a face ca destinderea să fie un
proces continuu, şi din ce în ce mai viabil şi cuprinzător, cu caracter universal, cooperare
în toate domeniile, înteţelegere reciprocă.
Conştiente de istoria lor comună şi recunoscând că existenţa unor elemente
comune în tradiţiile şi valorile lor poate să le ajute să-şi dezvolte relaţiile, şi dorind să
caute, ţinând seama pe deplin de originalitatea şi diversitatea poziţiilor şi punctelor lor de
vedere, posibilităţi de a-şi uni eforturile petru a depăşi neîncrederea şi a creşte încrederea,
de a rezolva problemele care le separă şi de a coopera în interesul umanităţii,
recunoscând indivizibilitatea securităţii în Europa, precum şi interesul lor comun în
dezvoltarea cooperării între ele şi pretutindeni în Europa şi în lumea întreagă şi conştiente
de necesitatea ca fiecare din ele să-şi aducă contribuţia la întărirea păcii şi securităţii
mondiale, ca şi la promovarea drepturilor fundamentale, a progresului economic şi social
şi a bunăstării tuturor popoarelor au adoptat declaraţia prinvind principiile care
guvernează relaţiile reciproce dintre statele participante.

22
www.avoconsult.ro/helsinki-act-final-de-la-helsinki-din-1975-conferinta-pentru-securitate-si-cooperare-
in-europa.html din 31.10.2010 ora 14:19
 Statele participante, în cadrul acestei declaraţii, şi-au reafirmat angajamentul lor
în favoarea păcii, securităţii şi dreptăţii, precum şi a dezvoltării continue a relaţiilor
prieteneşti şi cooperării, recunoscând că acest angajament constituie pentru fiecare stat
participant o răspundere prezentă şi viitoare, întărită de experienţele trecutului, totodată
exprimând şi adeziunea lor comună la pricipiile enunţate în declaraţie, şi care sunt în
conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, precum şi voinţa lor comună de a acţiona, în
aplicarea acestor principii, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor
Unite. Declară hotărârea lor de a respecta şi pune în practică, fiecare dintre ele în relaţiile
sale cu celelalte state participante, indierent de sistemul lor politic, economic sau social,
precum şi de mărimea lor, situaţia lor geografică sau nivelul lor de dezvoltare economică,
primordială şi guvernează relaţiile lor reciproce.

Principiile23 sunt:
1. egalitate suverană, respectarea drepturilor interne suveranităţii;
2. nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa;
3. inviolabilitatea frontierelor;
4. integritatea teritorială a statelor;
5. reglementarea paşnică a diferendelor;
6. neamestecul în treburile interne;
7. respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, inclusiv a libertăţii de
gândire, conştiinţă, religie sau de convingere;
8. egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul popoarelor de a dispune de ele însele;
9. cooperarea între state;
10. îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate conform dreptului
internaţional;

1.Egalitate suverană, respectarea drepturilor interne suveranităţii

Statele participante îşi vor respecta fiecare egalitatea suverană şi individualitatea
celuilalt, precum şi toate drepturile inerente suveranităţii, dreptul fiecărui stat la egalitate
juridică, integritate teritorială, libertate şi independenţă politică. Ele vor respecta de

23
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975
asemenea, fiecare dreptul celuilalt de a-şi alege şi dezvolta liber sistemul politic,
economic, social şi cultural, precum şi dreptul de a-şi stabili legile şi reglementările. În
cadrul dreptului internaţional toate statele participante au drepturi şi obligaţii egale.24

2.Nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa

Statele participante se vor abţine, în relaţiile lor reciproce, ca şi în general în
relaţiile lor internaţionale, de a recurge la folosirea forţei sau la ameninţarea cu forţa, fie
împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politicea oricărui stat, fie în orice alt
mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.25

3.Inviolabilitatea frontierelor
Statele participante consideră inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt,
precum şi frontierele tuturor statelor din Europa, şi în consecinţă ele se vor abţine acum şi
în viitor de la orice atentat împotriva acestor frontiere. În consecinţă, ele se vor abţine, de
asemenea, de la orice cerere sau de la act de acaparare şi de uzurpare a întregului sau a
unei părţi a teritoriului oricărui stat participant.26

4.Integritatea teritorială a statelor

Statele participante vor respecta integritatea teritorială a fiecăruia din statele
participante; se vor abţine de la orice acţiune incompatibilă cu scopurile şi principiile
Cartei Naţiunilor Unite, împotriva integrităţii teritoriale, a independenţei politice sau a
unităţii oricărui stat participant; se vor abţine de a face din teritoriul celuilalt obiectul unei
ocupaţii militare sau al altor măsuri de folosire directă sau indirectă a forţei în
contradicţie cu dreptul internaţional; nici o ocupaţie sau dobândire de această natură nu
va fi recunoscută ca legală.27

5.Reglementarea paşnică a diferendelor

Statele participante vor reglementa diferendele dintre ele prin mijloace paşnice,
astfel încât să nu fie puse în pericol pacea şi securitatea internaţională şi justiţia. Ele se
24
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.4
25
Idem
26
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.5
27
Idem
vor strădui cu bună-credinţă şi într-un spirit de cooperare să ajungă la o soluţie rapidă şi
echitabilă pe baza dreptului internaţional. În acest scop, ele vor recurge la mijloace ca
negocierea, ancheta, medierea, concilierea, arbitrajul, reglementarea judiciară sau la alte
mijloace paşnice la alegerea lor. 28

6.Neamestecul în treburile interne

Statele participante se vor abţine de la orice intervenţie, directă sau indirectă,
individuală sau colectivă, în treburile interne sau externe, care intră în competenţa
naţională a altui stat participant, oricare ar fi relaţiile lor reciproce; se vor abţine de la
orice formă de intervenţie armată sau de ameninţare, de la orice act de constrângere
militară sau politică, economică ori de altă natură, de la sprijinirea directă sau indirectă a
activităţilor teroriste sau a activităţilor subversive sau altele îndreptate spre răsturnarea
violentă a regimului altui stat participant.29

7.Respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, inclusiv a libertăţii de

gândire, conştiinţă, religie sau de convingere
Statele participante vor respecta drepturile omului şi libertăţile fundamentale,
inclusiv libertatea de gândire, conştiinţă, religie sau de convingere pentru toţi, fără
deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Ele vor promova şi încuraja exercitarea efectivă
a drepturilor şi libertăţilor civile, politice, economice, sociale şi culturale; vor recunoaşte
şi respecta libertatea individului de a profesa şi practica, singur sau în comun, religia sau
convingerea acţionând după imperativele propriei sale conştiinţe; recunosc importanţa
universală a drepturilor omului şi libertăţilor fundmentale, a căror respectare este un
factor esenţial al păcii, justiţiei şi bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea
relaţiilor amicale şi a cooperării între ele, ca şi între toate statele. În domeniul drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale, statele participante vor acţiona în conformitate cu
scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi cu Declaraţia universală a drepturilor
omului.30

28
Idem
29
Idem
30
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.6
8.Egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul popoarelor de a dispune de ele însele
Statele participante vor respecta egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul lor
de a dispune de ele însele, acţionând în mod permanentîn conformitate cu scopurile şi
principiile Cartei Naţiunilor Unite şi cu normele corespunzătoare ale dreptului
internaţional.Toate popoarele au în permanenţă dreptul, în deplină libertate, de a
determina aşa cum doresc şi atunci când doresc statutul lor politic intern şi extern, fără
nici un amestec din afară şi de a înfăptui conform voinţei lor dezvoltarea lor politică,
economică, socială şi culturală.31

9.Cooperarea între state

Statele participante vor dezvolta cooperarea lor, fiecare cu celălalt şi cu toate
statele, în toate domeniile, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor
Unite. Ele se vor strădui, dezvoltând cooperarea lor pe bază de egalitate, să promoveze
înţelegerea şi încrederea reciprocă, relaţiile amicale şi de bună vecinătate între ele, pacea
internaţională, securitatea şi justiţia, să ridice bunăstarea popoarelor şi să contribuie la
înfăptuirea aspiraţiilor lor, să creeze condiţii favorabile pentru a face aceste avantaje
accesibile tuturor, vor lua în consideraţie interesul tuturor de reducere a diferendelor de
nivel de dezvoltare economică şi confirmă faptul că instituţiile, guvernele, organizaţiile şi
persoanele au de jucat un rol corespunzător şi pozitiv, contribuind la realizarea acestor
obiective ale cooperării lor.32

10.Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate conform dreptului internaţional

Statele participante îşi vor îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile ce le revin în
conformitate cu dreptul internaţional, atât obligaţiile care decurg din principiile şi
normele generale recunoscute ale dreptului internaţional, cât şi obligaţiile care decurg din
tratate sau alte acorduri, în conformitate cu dreptul internaţional. Ele vor ţine seamă în
mod corespunzător de prevederile Actului final al Conferinţei pentru securitate şi
cooperare în Europa. Toate principiile au o importanţă primordială şi vor fi aplicate în

31
Ibidem, p.7
32
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.7-8
mod egal şi fără rezerve, iar statele participante îşi exprimă hotărârea să respecte şi să
aplice pe deplin aceste principii, aşa cum ele sunt enunţate în declaraţie.33

Alături de declaraţia asupra principiilor, primul ,,coş” conţine de asemenea şi un

document privind măsuri de edificare a încrederii şi anumite aspecte ale securităţii şi
dezarmării. Astfel, statele participante dorind să elimine cauzele de tensiune, care pot
exista între ele şi în acest fel să contribuie la întărirea păcii şi securităţii în lume, sunt
hotărâte să întărească încrederea între ele şi să contribuie la creşterea stabilităţii şi
securităţii în Europa; să se abţină de la folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa împotriva
integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a oricărui stat; recunosc necesitatea de a
contribui la reducerea pericolului conflictului armat şi a neînţelegerii sau erorii de calcul
în ceea ce priveşte activităţile militare; reducerea tensiunii şi promovarea dezarmării;
schimbul de observatori pe bază de invitaţie la manevrele militare va ajuta la promovarea
contactelor şi înţelegerii reciproce .
Ele vor notifica manevrele lor militare de anvergură tuturor celorlalte state
participante, pe căi diplomatice obişnuite. Statele participante vor invita alte state
participante, voluntar şi pe bază bilaterală în spirit de reciprocitate şi bunăvoinţă faţă de
toate statele participante; se vor realiza eforturi pentru reducerea confruntării militare şi
promovarea dezarmării, care sunt menite să completeze destinderea politică în Europa şi
să întărească securitatea lor şi nu în ultimul rând se doreşte contituirea unor paşi către
realizarea, în final, a dezarmării generale şi totale sub un control internaţional strict şi
efectiv şi care să aibă ca rezultat întărirea păcii şi securităţii în întreaga lume.34

Partea a doua

Al doilea ,,coş” este adresat cooperării economice, ştiinţifice şi tehnice, dar şi

asupra mediului înconjurător. Propune încurajarea dezvoltării comerţului dintre Est şi
Vest, colaborare în domeniul ştiinţei şi a managementului industrial, dar şi
interdependenţa societăţilor din Europa.35

33
Ibidem, p.8-10
34
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.10-13
 Convinse că eforturile lor pentru a dezvolta cooperarea în domeniile comerţului,
industriei, ştiinţei şi tehnicii, mediului înconjurător şi în alte sectoare ale activităţii
economice, contribuie la întărirea păcii şi a securităţiiîn Europa şi în lumea întreagă,
recunoscând că, cooperarea în aceste domenii ar stimula progresul economic şi social şi
ameliorarea condiţiilor de viaţă, conştiente de diversitatea sistemelor lor economice şi
sociale, se reafirmă dorinţa statelor de a intesifica o astfel de cooperare, care să fie
dezvolatată pe bază de egalitate şi de satisfacere reciprocă a partenerilor , cu respectarea
acordurilor bilaterale şi multilaterale.36
Totodată, aceste stat cred că interdependenţa economică crescândă pe plan
mondial implică creşterea eforturilor comune şi eficace în scopul de a soluţiona
problemele economice mondiale majore, cum sunt cele ale alimentaţiei, energiei,
materiilor prime şi problemelor monetare şi financiare şi, în consecinţă, este evidenţiată
cerinţa care exista de a promova relaţiile economice internaţionale.

1.Schimburile comerciale
Conştiente de rolul crescând al comerţului internaţional, ca unul din factorii cei
mai importanţi ai creşterii economice şi ai progresului social, comerţul reprezintă un
sector esenţial al cooperării. Statele sunt hotărâte să promoveze, pe baza modalităţilor
cooperării lor economice, dezvoltarea schimburilor lor recirpoce de bunuri şi servicii şi să
asigure condiţii favorabile unei asemenea dezvoltări; recunosc efectele favorabile care
pot rezulta din aplicarea tratamentului naţiunii celei mai favorizate, pentru dezvoltarea
schimburilor; recunosc importanţa acordurilor bilaterale şi multilaterale
interguvernamentale şi a altor acorduri pentru dezvoltarea pe termen lung a schimburilor
comerciale; notează importanţa problemelor monetare şi financiare pentru dezvoltarea
comerţului internaţional.37
Se va încerca adaptarea producţiei la exigentele pieţei externe în vederea
asigurării creşterii comerţului internaţional, dar vor încerca şi să încurajeze organismele,

35
Jean –Baptiste Duroselle, Andre Kaspi ,,Istoria relaţiilor internaţionale 1948-până în zilele noastre”,
Ed.Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006, p.263
36
www.avoconsult.ro/helsinki-act-final-de-la-helsinki-din-1975-conferinta-pentru-securitate-si-cooperare-
in-europa.html din 31.10.2010 ora 15:12
37
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.15-18
întreprinderile şi firmele interesate în comerţul exterior să dezvolte si mai mult
cunoştiinţele şi tehnicile pe care le cere o comercializare eficace.

2.Cooperarea industrială şi proiectele de interes comun

Motivată de considerente economice, cooperarea industrială poate crea legături
durabile şi întări astfel cooperarea economică globală pe termen lung, poate contribui la
expansiunea şi diversificarea comerţului internaţional şi la utilizarea mai largă a
tehnologiei moderne. Statele consideră că, cooperarea industrială poate fi facilitată prin
încheierea de acorduri interguvernamentale şi alte acorduri bilaterale şi multilaterale. De
asemenea este notată şi importanţa pe care o are informaţia economică, comercială,
tehnică şi administrativă, care este menită să asigure dezvoltarea cooperării industriale.
În privinţa proiectelor de interes comun, statele participante, consideră că
potenţialul lor economic şi resursele lor naturale permit, prin eforturi comune, o
cooperare pe termen lung pentru punerea în aplicare, de interes comun de mare
anvergură, şi că acestea pot contribui la accelerarea dezvoltării economice a ţărilor care
iau parte la ele. Sunt încurajate proiectele de interes comun în domeniile resurselor
energetice, al exploatării de materii prime, precum şi al transporturilor şi
telecomunicaţiilor.38

3.Dispoziţii privind schimburile comerciale şi cooperarea industrială

Recunoscând că dezvoltarea armonizării internaţionale a normelor şi
reglementărilor tehnice, ca şi a cooperării internaţionale în materie de certificare,
constituie un mijloc important pentru a elimina obstacolele tehnice din calea comerţului
internaţional şi a cooperării industriale şi, prin acestea, pentru a facilita dezvoltarea lor şi
creşterea productivităţii.39

4.Stiinţă şi tehnologie
Statele participante sunt convinse că prin intermediul cooperării ştiinţifice şi
tehnologice se poate realiza o întărire a relaţiilor în privinţa securităţii, iar prin cadrul
38
www.avoconsult.ro/helsinki-act-final-de-la-helsinki-din-1975-conferinta-pentru-securitate-si-cooperare-
in-europa.html din 31.10.2010 ora 16:35
39
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.21
colaborării dintre state, condiţiile se trai ale popoarelor din întreaga lume se pot
îmbunătăţii considerabil. Statele doresc să colaboreze în principalele domenii de
activitate ale popoarelor, precum agricultura, resursele energetice, noile tehnologii,
transport, fizică, chimie, meteorologie şi hidrologie, oceanografie, cercetări seismologice,
cercetări asupra erelor omenirii, comunicaţii şi informaţii tehnologice, cercetarea
spaţiului cosmic, medicină şi sănătate publică, cercetări asupra problemelor mediului
înconjurător, dar există interes şi asupra formelor şi metodelor de cooperare.40

5.Mediul înconjurător
Statele participante afirmă faptul că protejarea şi îmbunătăţirea mediului
înconjurător, precum şi protejarea naturii şi utilizarea raţională a resurselor este în
interesul atât generaţiilor prezente, cât şi în interesul generaţiilor viitoare, fiind totodată o
obligaţie de mare importanţă pentru bună-starea popoarelor şi pentru dezvoltarea
economică a statelor, dar acestea pot fi realizate numai prin intermediul unei cooperării
apropriate dintre statele din Europa, şi nu numai. Astfel, pentru realizarea acestor
obiective este necesară o cooperare în anumite domenii, şi luarea unor măsuri, precum:
controlul poluării aerului; controlul poluării apelor şi utilizarea raţională a apelor
proaspete; protejarea mediului marin; utilizarea raţională a pământurilor şi solurilor;
conservarea naturii şi a resurselor şi rezervelor acesteia; îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
în cadrul aşezărilor umane; urmărirea şi cercetarea schimbărilor fenomenelor
meteorologice; adoptarea unor măsuri juridice şi administrative; crearea unor forme şi
metode de cooperare.41

6.Cooperarea în alte domenii

De asemenea, statele participante consideră că este nevoie de cooperare şi în alte
domenii, precum în: transport, infrastructură, turism, etc, pentru că doar aşa statele vor
putea înregistra progrese economice, în special, dar şi culturale şi sociale.42

40
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.23-26
41
Ibidem, p.27-30
42
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.31-35
 Nu în ultimul rând, acest ,,coş” cuprinde şi o serie de întrebări referitoare la
securitatea şi cooperarea dintre statele mediteraneene. Statele participante, conştiente de
aspectele geografice, istorice, culturale, economice şi politice ale relaţiilor lor cu statele
mediteraneene, sunt convinse că securitatea Europei este în strânsă legătură cu securitatea
întregii lumi, iar ,,paşii” realizaţi pentru asigurarea păcii ar trebui adoptaţi şi de alte state
din diferite părţi ale lumii, mai ales, în particular, de către statele mediteraneene.

Partea a treia

Al treilea ,,coş” enumeră principii larg aplicate în democraţiile occidentale,

privind respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, grave
probleme umanitare necesită rezolvare peste tot în lume. Statele înţeleg perfect această
nevoie de solidaritate internaţională şi încearcă să sprijine cei trei piloni importanţi pentru
menţinerea unui echilibru mondial în ceea ce priveşte pacea mondială, prin urmare
încearcă să respecte şi să asigure pacea şi securitatea internaţională, drepturile omului şi
libertăţile fundamentale, dar şi dezvoltarea durabilă.
Astfel, statele participante, dorind să contribuie la consolidarea păcii şi
înţelegerii între popoare şi la îmbogăţirea spirituală a personalităţii umane, fără deosebire
de rasă, sex, limbă sau religie, sunt conştiente că o creştere a schimburilor culturale şi
educaţionale, dar şi difuzarea mai amplă de informaţii, a contactelor dintre persoane, vor
putea duce la soluţionarea problemelor umanitare.

1.Relaţiile umane
Statele participante au în vedere dezvoltarea de contacte, considerându-le un
element important în consolidarea relaţiilor de prietenie şi încredere între popoare; doresc
continuarea destinderii; au scopul de a facilita circulaţia mai liberă, atât individuală, cât şi
colectivă, atât privată, cât şi oficială, în rândul persoanelor, instituţiilor şi organizaţiilor
din cadrul statelor participante.43

a) contacte şi reuniuni periodice pe baza legăturilor de familie

43
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.38
 În scopul de a promova dezvoltarea în continuare a contactelor pe baza
legăturilor de familie, statele participante vor lua în considerare, în mod favorabil,
cererile de călătorie cu scopul de a permite persoanelor de a intra sau părăsi teritoriul lor,
temporar, şi în mod regulat dacă doreşte, în scopul de a vizita membrii familiilor
acestora.44

b) reunificarea familiilor
Statele participante, se vor ocupa într-un spirit pozitiv şi umanitar, de cererile
persoanelor care doresc să se reunească cu membrii familiilor lor, acordând o atenţie
specială cererilor cu caracter urgent, cum ar fi solicitările depuse de către persoanele care
sunt bolnave. Statele vor sprijini eforturile Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. Acestea
confirmă că prezentarea unei cereri privind reîntregirea familiei nu va modifica drepturile
şi obligaţiile solicitantului sau a membrilor familiiei sale.45

c) mariajul dintre cetăţenii din diferite state

Statele participante, vor examina în mod favorabil cererile pentru căsătorie,
acordând dreptul noii familii de a se stabilii într-un stat sau altul.

d) călătoriile în scop personal sau profesional

Statele participante intenţionează să faciliteze călătoriile in scop personal sau
profesional, prin reducerea taxelor şi documentaţiei necesare pentru vize, dar să se
respecte cerinţele de securitate, prin semnarea unor acorduri bilaterale şi multilaterale.46

e) îmbunătăţirea turismului
Statele participante consideră că turismul contribuie la o cunoaştere mai
completă a vieţii, culturii şi istoriei altor ţări, duce la creşterea înţelegerii dintre popoare,
la îmbunătăţirea contactelor şi la utilizarea mai largă de petrecere a timpului liber.

f) întâlnirile din cadrul tinerilor

44
Ibidem, p.39
45
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.39
46
Ibidem, p.40
 Statele participante, intenţionează să continuie dezvoltarea contactelor şi
schimburilor în rândul tinerilor prin încurajarea unor schimburi şi contacte pe termen
scurt sau lung în privinţa lucrului, formării profesionale sau educaţionale, prin acorduri
bilaterale sau multilaterale sau programe regulate, seminarii internaţionale şi cursuri
pentru tineret, totodată fiind dezvoltat şi turismul în rândul tineretului, astfel ajungându-
se la înţelegere reciprocă şi consolidarea relaţiilor de prietenie şi încredere între
popoare.47

g) sport
În scopul de a extinde legăturile existente dintre state şi cooperarea în domeniul
sportului, statele participante, vor încuraja contactele şi schimburile de acest gen, inclusiv
pentru reuniuni şi concursuri de tot felul, însă pe baza normelor, a reglementărilor şi a
practicilor internaţionale stabilite.

h) extinderea contactelor
Prin intermediul contactelor, în curs de dezvoltare între instituţiile
guvernamentale şi organizaţiile non-guvernamentale şi asociaţii, inclusiv organizaţiile de
femei, statele participante vor facilita convocarea reuniunilor, precum şi călătoriile
delegaţiilor, grupurilor şi indivizilor.
2.Informaţii
Statele participante, conştiente de necesitatea pentru o cunoaştere mai largă şi
pentru o mai bună înţelegere a diferitelor aspecte ale vieţii în alte state, recunosc că este
importantă contribuţia la acest proces de creştere a încrederii între popoare, şi doresc
îmbunătăţirea relaţiilor dintre ele pentru a putea realiza progrese şi pentru o mai bună
înţelegere reciprocă. Totodată, recunosc şi importanţa de diseminare a informaţiilor din
partea altor state participante, subliniind prin urmare rolul esenţial şi influent al presei,
radioului, şi televiziunii, agenţiilor de cinema şi de ştiri şi a jurnaliştilor care lucrează în
aceste domenii. Aşadar, au ca scop facilitarea difuzării mai libere şi mult mai ample a
informaţiilor de toate tipurile, pentru a încuraja în acest mod cooperarea în domeniul
informaţiilor şi a schimbului de informaţii cu alte ţări.

47
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.41
a)îmbunătăţirea transmiterii, accesului şi schimbului de informaţii
Este prevăzută facilitarea diseminării de informaţii orale prin încurajarea de
prelegeri, conferinţe, tururi de personalităţi şi specialişti din alte state participante,
precum şi schimburi de opinii la mese rotunde, seminarii, simpozioane şi şcoli de vară,
congrese şi alte reuniuni bilaterale şi multilaterale. În privinţa informaţiilor imprimate, se
doreşte de asemenea facilitarea îmbunătăţirii gradului de difuzare, pe teritoriul lor, de
ziare şi publicaţii tipărite, periodice şi non-periodice, din celelalte state participante, iar în
acest scop se doreşte încurajarea firmelor şi organizaţiilor competente în vederea
încheierii de acorduri şi contracte de colaborare.48

b)cooperarea în domeniul informaţiilor

Pentru a încuraja colaborarea în domeniul informaţiilor pe bază de acorduri sau
înţelegeri pe termen lung sau scurt, se va favoriza o cooperare sporită între organizaţiile
mass-media, inclusiv agenţii de presă, precum şi între edituri şi organizaţii. De asemenea,
se va favoriza şi cooperarea între radiouri publice sau private, naţionale sau
internaţionale, televiziune, vor încuraja întâlniri şi contacte atât între organizaţii de
jurnalişti şi între jurnalişti din ţările participante.49

c)îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru jurnalişti

Statele participante doresc să îmbunătăţească condiţii de lucru ale jurnaliştilor,
astfel, încearcă să faciliteze reducerea timpului de acordare a vizelor pentru întâlnirile în
scop profesional din alte state participante, pentru perioade determinate, crearea unor
oportunităţi pentru progres profesional, acordarea jurnaliştilor din statele participante
dreptul de a importa sub rezervă, numai pentru ei echipamente tehnice necesare
exercitării profesiei.50

3. Cooperarea şi schimburile în domeniul culturii

48
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.42
49
Ibidem, p.43
50
Idem
 Statele participante au în vedere faptul că schimburile culturale şi cooperarea
contribuie la o mai bună înţelegere între oameni şi între popoare, şi astfel se promovează
o înţelegere de durată între state.

a)extinderea relaţiilor
Pentru extinderea şi îmbunătăţirea cooperării la diferite niveluri, în domeniul
cultural, se urmăreşte, încheierea, după caz, a unor acorduri pe o bază bilaterală sau
multilaterală, în vederea asigurării extinderii relaţiilor dintre instituţiile competente de
stat şi organizaţiilor neguvernamentale din domeniul culturii, precum şi în rândul
persoanelor implicate în activităţi culturale, iar prin acordurile şi înţelegerile existente
sunt constituite mijloace importante de dezvoltare a cooperării culturale.51

b)cunoştiinţe reciproce
Intră în competenţa statelor de a adopta, la nivel bilateral şi multilateral, măsuri
adecvate care ar putea da popoarelor cunoştinţe mai complete şi mai cuprinzătoare în
vederea realizării unor bănci de date culturale internaţionale, care prin cerere să poate fi
la dispoziţia experţiilor din domeniu din cadrul statelor participante.

c)schimburile şi diseminarea
Pentru a îmbunătăţii facilităţile acordate pentru schimburile şi diseminarea
bunurilor culturale, prin mijloace adecvate, trebuie studiate posibilităţile pentru
armonizarea şi reducerea cheltuielilor referitoare la schimburile comerciale internaţionale
de cărţi şi alte materiale culturale, şi de asemenea, pentru noi mijloace de asigurare a
operelor de artă pentru expoziţiile în străinătate şi pentru reducerea riscurilor de
deteriorare sau pierdere ale acestora, se urmăreşte reducerea formalităţilor de vămuire, în
timp util pentru programele de evenimente artistice.52

d)accesul

51
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.45-46
52
Ibidem, p.47
 Pentru promovarea accesului complet şi reciproc către toate realizările culturale,
se încearcă facilitarea şi promovarea drepturilor de autor prin intermediul convenţiilor, în
privinţa cărţilor şi lucrărilor artistice pentru a putea fi promovate şi în alte state.

e)contactele şi cooperarea
Pentru a contribui la dezvoltarea contactelor şi cooperării în diferite domenii de
cultură, trebuie adoptate cele mai bune mijloace, în special în rândul artiştilor şi
persoanelor angajate în activităţi culturale, trebuie promovate persoanele active în
domeniul culturii pe baza unor acorduri şi contracte speciale sau alte aranjamente care
sunt relevante pentru cooperarea culturală, încurajându-se, în acest fel, contactele între
artişti.53

f)domenii şi forme de cooperare

Pentru a încuraja căutarea de noi domenii şi forme de cooperare culturală, se
urmăreşte contribuţia părţilor la încheierea contractelor, acordurilor şi înţelegerilor,
pentru contextul de promovare a studiilor comune cu privire la politicile culturale, în
special a aspectelor sociale, urmărind dezvoltarea turismului, prin aspecte culturale.54

4.Cooperarea şi schimburile în domeniul educaţiei

Statele participante sunt conştiente de faptul că dezvoltarea relaţiilor cu caracter
internaţional în domeniile educaţiei şi ştiinţei contribuie la o mai bună înţelegere
reciprocă şi este în avantajul tuturor popoarelor , precum şi în beneficiul generaţiilor
viitoare. Astfe, acestea sunt pregătite pentru a facilita, între organizaţii, instituţii şi
persoanele angajate în educaţiei şi ştiinţă, dezvoltarea în continuare a schimburilor de
cunoştiinţe pe baza unor acorduri speciale, dorind prin acest mod să se consolideze
legăturile dintre instituţiile de învăţământ şi cele ştiinţifice, şi de asemenea şă încurajeze
cooperarea lor în sectoare de interes comun, mai ales la nivel internaţional.55

53
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.49-50
54
Ibidem, p.50-51
55
Conference on Security and Co-Operation in Europe. Final Act. Helsinki. 1975, p.52-56
 Luând în vedere şi evaluând progresele realizate în cadrul conferinţei şi ţinând
cont de contextul internaţional, conferinţa se dovedeşte a fi o parte importantă a
procesului de îmbunătăţire a securităţii şi a dezvoltării cooperării în Europa, iar
rezultatele sale vor contribui la continuarea procesului de îmbunătăţire a securităţii şi
dezvoltării cooperării în Europa. Statele sunt convinse că, pentru a atinge scopurile
urmărite de către această conferinţă, ar trebui realizate, în continuare, eforturi unilaterale,
bilaterale şi multilaterale, iar acest proces multilateral trebuie iniţiat de către conferinţă.
În perioada imediat următoare conferinţei, se va acorda o atenţie cuvenită pentru
punerea în aplicare a prevederilor Actului final al Conferinţei de la Helsinki, după cum
urmează: unilateral, în toate cazurile în care se pretează o acţiune; bilateral, prin negocieri
cu alte state; multilateral, prin reuniuni ale experţilor din statele participante, şi, de
asemenea, în cadrul organizaţiilor internaţionale existente, cum ar fi Naţiunile Unite,
Comisia Economică pentru Europa şi UNESCO, în ceea ce priveşte cooperarea în
domeniul educaţiei, ştiinţei şi culturii.
De asemenea, statele şi-au declarat hotărârea de a continua procesul multilateral
iniţiat de către conferinţă, printr-un schimb profund de opinii, atât cu privire la punerea în
aplicarea a dispoziţiilor din Actul final şi a sarcinilor definite în cadrul conferinţei,
precum şi în contextul întrebărilor tratate de către acesta pe urmă, pe aprofundarea
relaţiilor lor reciproce, pentru îmbunătăţirea securităţii şi dezvoltarea cooperării în
Europa şi pentru dezvoltarea procesului de destindere pe viitor, prin organizarea de
întâlniri în acest scop, începând cu Reuniunea la nivel înalt a reprezentanţilor numiţi de
către miniştrii afacerilor externe. Această Reuniune va defini modalităţile adecvate pentru
organizarea de alte reuniuni, care ar putea include, de asemenea, reuniuni similare,
precum şi posibilitatea unei noi conferinţe.
Prima dintre reuniuni va avea loc la Belgrad în 1977, iar reuniunea pregătitoare
pentru organizarea reuniunii de la Belgrad va începe încă din 15 iunie 1977. Reuniunea
pregătitoare va decide cu privire la data, durata, ordinea de zi şi alte modalităţi de
reuniune a reprezentanţilor numiţi de către miniştrii de afaceri externe, normele de
procedură, metodele de lucru şi scara de distribuţie pentru cheltuielile conferinţei. Astfel,
toate reuniunile menţionate vor avea loc în statele participante prin rotaţie.
 Rezultatele de la Helsinki s-au dovedit foarte dezamăgitoare. Pe de o parte, ţările
din Est nu şi-au modificat regimurile de constrângere, iar posibilitatea pentru cetăţenii lor
de a călători în străinătate nu a crescut. Sovieticii au continuat să folosească împotriva
evreilor practici discriminatorii, sancţionând sinionismul, dar şi ,,cosmopolitismul
apatrid”. Pe de altă parte, expansiunea influenţei sovietice peste mări s-a accentuat,
îndeosebi în fostele colonii portugheze.
În fine, lumea a asistat la supraînarmarea Uniunii Sovietice, dublată de
menţinerea în Europa Centrală a peste 60% din forţele Pactului de la Varşovia. În 1976,
Henry Kissinger protesta şi declara: ,,cooperarea cere reciprocitate. Ea nu poate
supravieţui unor tentative constante de obţinere doar a unor avantaje unilaterale.” La
Conferinţa de la Helsinki se decisese convocarea unei noi reuniuni. Aceasta s-a deschis la
Belgrad, pe 4 octombrie 1977, dar s-a încheiat cu un eşec aproape total. U.R.S.S. avea
nevoie de ţările occidentale, pentru a-şi forma o industrie uşoară sau pentru a cumpăra
grâu în anii, foarte numeroşi, când recoltele erau slabe.
În anii de după Conferinţa de la Helsinki, s-a constat o nouă răcire a relaţiilor
Est – Vest. Aplicarea Actului Final a fost practic blocată, în ciuda angajamentelor
asumate la 1 august 1975. Reuniunile de evaluare a aplicării Actului final , reuniuni ţinute
la Belgrad (1977-1978), la Madrid (1980-1983), la Stockholm (1983-1986), la Viena
(1986-1989), au fost marcate de revenirea la spiritul ,,războiului rece”, înregistrându-se o
involuţie evidentă a ,,procesului CSCE”, determinată de confruntările politice şi
ideologice.

Ulterior, Conferinţei de la Helsinki, organizaţiile internaţionale şi-au recăpătat

rolul de forumuri de consultare, mediere şi arbitrare, simultan cu dezvoltarea unei lumi
mult mai fragmentate din punct de vedere politic şi cultural, caracterizate atât de cursa
pentru înarmare, cât şi de accentuarea globalizării. Sfârşitul conflictului Est – Vest şi
realinierea graduală a Europei Estice la cea Occidentală au condus la formarea unor noi
organizaţii şi instituţii internaţionale.
Până în 1990, CSCE a funcţionat sub forma unor reuniuni şi conferinţe
consacrate schimbului de opinii pe diferite probleme, elaborării normelor,
angajamentelor, precum şi evaluării periodice a implementării acestora. Summit-ul de la
Paris din 1990 a imprimat procesul unui nou curs, instituţionalizat. Carta de la Paris
pentru o nouă Europă adoptată cu acest prilej, a reprezentat primul instrument
multilateral care consfinţeşte sfârşitul Războiului Rece şi începutul unei ere noi, a
edificării unei Europe reîntregite, libere şi democratice. Ea a pus bazele instituţionalizării
CSCE printr-un mecanism de consultări politice regulate şi crearea unor instituţii
permanente.56

56
http://www.mae.ro/node/1986 din 08.01.2011 ora 15:08