Sunteți pe pagina 1din 12

CAP III CARAGIALE SI LITERATURA ABSURDULUI Realitatile prezentate de Cargiale in opera sa poarta in geremenul lor paradoxul burghezia-cultura a paradoxului-

conflict aparenta esenta. Un sir nesfarsit de contradictii caracterizeaza epoca: -societatea nascuta din idealurile romantice ale rev franceze si rev de la 1848 isi pierde unul cate unul toate premisele programatice; burghezia folosea lozincile democratiei pt a-si largi baza ei de masa si nu europeana de dragul ideii de evolutie; ea creea o confuzie profitabile, facand din proliferarea acestor noi idei o mecanica vana; -la un moment dat se opune chiar progresului in societatile inca feudale(ex mosierii romani); -viata politica contaminata de cinism; vocabularul vietii publice este invadat de cuvinte desarte fara obligatii corespunzatoare, farra acoperire; -discursurile politice se dispensau de logica si demonstratie;vezi Titu maiorescu: Oratori, retori si limbuti;vitul radical [..]in toata directia de astazi a culturei noastre, este neadevarul; -situatiile descrise de Caragiale sunt pe deplin exacte; cine citeste cronica timpului, constata ca din asemenea anomalii sociale si morale era facuta viata de fiecare zi;(scriiitorul doar le confera un orizont/ o dimensiune enorma, hiperbolizata); -fenomenele incrimiate de Caragiale au avut un caracter concret istoric chiar daca astazi ele ne par desprinse din absurd; -Un exemplu limita ar fi cel al lui Kafka: lumea sa este o lume a constrangerii si a teroarei perfect construita pt a zadarnici orice tentativa de libertate functionand ca un mecanism riguros si de neinteles (Vezi schita Telegrame, sau Inspectiune) De aici provine sentimentul de absurd de irealitate desavarsit de o organizatie anonima a impilariii si a cruzimii in care indivizii sunt instrumentele unei masinarii arbitrare si atotputernice In lumea lui Caragiale contaminata si ea de absurd- se rade mult si pe toate tonurile; Dar pt cel care intelege sursa anomaliilor este un cosmar. Si Caragiale a inteles-o; libertatea pers este iluzorie ; cititorul atent descifreaza sensul unui mecanism social care dezarmeaa orice actiune umana libera sandind in om un pesimism vesel si o iresponsabilitate euforica; uneori ele constieantizeza ca sunt un artificiu de calcul intr-o statistica electorala: nenea Iancu: eu nu sunt un cine, eu sunt un ce; in masa omenirii eu sunt un numar trecut la statistica populatiei; Situatiile aberante [ la Kafka imparatul trimite unui cetatean, dar mesagerul are un drum atat de lung de parcurs incat destinatarul nu- l va primi niciodata] se intalnesc si la Caragiale: intr-o zi de canicuka la poarta unei case suna un om care comunica plin de importanta ca are de transmis un mesaj urgent; mesajul este ininteligibil iar mesagerul a inventat pur si simplu mesajul. Kafka- absurdul provine din enigmatigul impenetrabil ,de nepatruns de catre limitata fiinta umana ; absurdul provine din limita puterii omenesti de a cuprinde universul.Operele lui Kafka sunt patrunse de un fior de neliniste care nu provine ca in cazul lui Caragiale din ciocnirea dintre om si mecanismele societatii. Eugen Ionesco In portretul pe care il face celui mai mare dintre dramaturgii necunoscuti. Punctul sau de vedere este urmatorul: Caragiale a descris o lume precis conturata in istorie, o lume situata la intretaierea dintre o prelungita feudalitate balcanica si inceputurile liberalismului burghez. El este cronicarul unui masine democratice care se stricase inainte chiar de a putea functiona;ceea ce este deprimant este ca isasi ideile vazute prin prisma acestui haos se degradeaza, isi pierd orice semnificatie , astfel incat ,in cele din urma, oameni si ideologii, totul este compromis, iar toate activitatile vietii se scalda intr- o bizara elocventa facuta din expresii pe cat de rasunatoare, pe atat de miraculos improprii si in cele mai rele nonsensuri se acumuleaza cu o bogatie inepuizabile si servesc sa justifice, in mod nobil, actiuni incalificabile(Notes et

Contranotes) Ionescu mai spune ca tot amestecul de limbaj mecanic si falsitatea ireala a pers fac ca acest teatru sa treaca dincolo de naturalism si sa devina absurd, fantastic; I l Caragiale a infatisat o lume a enormului, a incoerentei, a anomaliei dar e exagerat sa o puenm sub semn de egalitate cu lit. absurda. Literatura absurdului: -s- a plamadit in mijlocul unei societati care produce fenomene ilogice si de neinteles, unde fortele economice puse in miscare de oamnei par a actiona dupa o lege independenta de vointa sau de aspiratiile lor intr- o lume a anarhiei intereselor. Lit abs.i a fiinta in timpul razboiului- in care rolul obiectiv al hazardulu se extinde enorm, cand a sporit catastrofal frecventa accidentalului. Triumful doctrinelor totalitare acest curent lit s- a nascut asadar sub semnul teroarei Toata lit absurdului este strabatuta de spaima. La temelia ei se afla ideea ca exista un divort fundamental intre om si viata lui, intre actor si dcor. Dezacordul dintre elanul spiritual si realitatea haotica, ininteligibila, de nepattruns. Imaginea lumii absurde nu mai tine cont de raporturile dintre lucruri (ca in suprarealism) Ceea ce o defineste spune Sartre este tendinta de a judeca un fenomen uman excuzand cauzalitatea, relatia dintre fapte, intregul. Orice fapt poate deveni inextrucabil daca l examinam izolat, fara acea legatura care motiveaza si explica evenimentul.. El ne va parea ca expresie a hazardului si irationalului urmand o cauzalitate proprie impusa de o forta incontrolabila ce are impersonalitatea naturii. In cadrul lit abs, imposibilitatea de a accepta monstruosul care a acoperit, la un moment dat, campul vietii devine convingerea ca viata insasi e absurda. Caragiale care a fost mereu lovit de aspectele absurde ale vietii sociale, nu a considerat sensul existentei ilogic. Nonsensul, dezordinea, haosul se leaga direct de o societate bazata pe neadevar, tradare, minciuna. El stie de unde provine anomalia, nu se lasa terorizat de o misterioasa putere. El denunta absurdul dar ii numeste cauzele. hiperbola, sombolul, comicul limbajului, satora dezlantuita nu pun in evidenta incomprehensibilul ci sunt armele unui pamflet, scotand in relief absurditatea unei organizari sociale. Absurdul lui Caragiale are o cauza sociala- asadar ameliorabila; Absurdul lui Ionesco sau Beckett -are o dimensiune cosmica...provine dintr-o dilema de natura ontologica; spaima de neindividual, de neparticularitate, de amorf, de nefiinta Lui Elvin echivalenta Caragiale- Ionescu propusa de unii critici I se pare de neinteles. Pe autori ii desparte in primul rand idealul estetic si conceptia despre existenta; Ca si Caragiale Ionesco a refuzat sa se repete...de aici multitudinea formelor pe care le a imbratisat Autorul Noptii furtunoase si cel al cantaretei chele; Teatrul lui Ionesco reflecata in forme paroxistice un proces de dezagregare sociala, intelectuala, morala si deruta launtrica. In creatia sa omul traieste pe un morman de adevaruri alterate;Pe altarul comediilor tragice ale lui Eugen Ionesco (in care fiintele se intovesc intr- o agotatie ce este tot una cu nimicul, cu pustiul, cu absurdul, in care timpul nu inseamna progresie) arde o flacara sumbra; Cauzele absurdului la Caragiale: o lume care se impotriveste evolutiei prin ciclice schimbari de suprafata de aici Impresia de Stagnare, de Imobilitate, impresia ca viata se desfasoara intr- un circuit inchis si fara perspective; Aceasta traiectorie repetotiva pulverizeaza ordinea etica; Prinsa in angrenjul unui mecanism care se dispenseaza de adevar viata prolifereaza situatii aberante si preface oamenii in fantose fara scop. Din lene intelectuala, pasivitate sau interes fiintelle devin complet depersonalizate lipsite parca de

vointa proprie; LIMBAJUL ESTE PRINCIPALA LOR FORMA DE TRAIRE, SURSA ILUZIEI CA EXISTA. CAP IV CARUSELUL O scrisoare pierduta: infatiseaza o lume de imbecili, demagogi, lichele; Vigoarea satirei in acesta piesa atinge incandescenta revoltei.: vicelanul si bonomul Z. Trahanache; Nae Catavenscu cinicul lipsit de scrupule, Pristanda sluga care serveste pe toti si tradeaza pe toti; cetateanul trebuie sa aleaga intre doua tabere care nu se deosebesc cu nimic: imposibilitatea alegerii; Lumea din O scr...este un univers inchis, in care contrariile sunt echivaelne, iar alegerea nu-i cu putinta; Toutul e la fel de derizoriu si de mincinos: pana si actul optiunii. Pers care traieste cel mai acut acesta situatie este cetateanul turmentat, omul care nu pofteste pe nimeni, daca e vorba de pofte. Mecanismul social a facut din el un bufon intr-o bufonada. Nimic nu indica mai pregnant ridicolul acestui persnaj decat faptul ca el asteaota si revendica de la stapanire instructiuni cu cine sa voteze. Cetateanul e convins ca are o misiune de indeplinit numai ca nimeni nu se preocupa sa i- o numeasca. Dar cetateanul turmentat se lasa mintit, intra in joc. El devine un pers ridicol intr o farsa fara de sfarsit. La final dusmaniile pe viata si pe moarte devin fratii. Intr o tragedie am fi cutremurati de degradarea atator oameni si idei, am fi suferit pt demnitatea zdrobita a atator institutii si fiinte. Dar comedia lui CARagiale nu este mai putin amare , ea sugereaaza ca intr un univers fra posibilitate reala de alegere, nu ne ramane decat recursul la umor. In Politica si delicatese unele capetenii de partid sunt dispuse sa si abandoneze programul fiindca bacanul care obisnuia sa- I apovizioneze cu icre moi refuza sa o mai faca fiinda intra intr-o factiune politica contrara. Impresia de joc mecanic este sporita in piesele lui Caragiale de forma lor circulara, ultima scena reprezentand aproape intotdeauna o reintoarcere la situatia initiala sau la echivalentul ei. Ritmul comediilor sale este un ritm de intensificare, de accelerare impins pana la paroxism, dar tensiunea lor se releva inainte de a cadea cortina, cand intelegem ca nimic nu s-a modificat. Deznodamantul , in loc sa dea sentimentul unei situatii rezolvate, a unui conflict incheiat nu face decat sa deschida o noua perspectiva spre aceeiasi veche infamie. Si in arhitectitura schitelor aceeiasi viziune. In finalul Telegramelor dupa amenintari, injurii si palme invingatorii si invinsii se imbratiseaza. O prima consecxinta a acestei miscari in cerc inchis, a acestei imobilitati este ca dispare ideea de timp, de evolutie, ca viata se pulverizeaza in clipe, in fragmente de existenta, nestabilindu-se nici o succesiune logica si dramatica spre un viitor care va modifica ceva din realitatea prezenta. Precaderea lui Caragiale pt genul scurt nu se datoreaza numai unei inclinatii artistice ci poarta pecetea unei viziuni. I.L Caragiale a inteles ca existenta eroilor sai se compune din episoade mereu aceleasi, ecistenta lor nu se poate ridica dincolo de moment. Mai toate povestirile sale reprezinta de aceea momente, crampeie din cursul unei existente mediocre, fara clipe de culme sau de deznodamant, reprezinta povestea unor oameni care traiesc un timp mort. Imprejurarile se pot repeta la nesfarsit fara sa se iveasca o modificare/iar intamplarile si destiele izbesc prin monotonia lor. Aparent are loc o miscare neobosita, o agitatie care trebuie sa le dea oamenilor iluzia ca au ales, trebuie sa le dea iluzia actiunii, dar ceea ce pare dinamism nu e decat o intruchipare vicleana a staticului.(Vezi schita De inchiriat cand cei doi chiriasi isi schimba lociuntele). Imobilitatea devine sufocanta, iar eroii lui caragiale o intampina cu exasperare chiar daca sunt prea putin constienti de asta.ei o combat numai aparent, cu superficialitate. Paradoxal aceasta lume impitrita este populata de pers in miscare: pers sale fac peregrinari: fug la gara, se zoresc sa ajunga la intalniri, sau sa si caute colegul, colinda berariile, iau trenuri de placere etc. Acceste necontenite rataciri descriu un cerc perfect, ingloband o meschina istorie comica. Aventurile acesotr pers sunt relatate in nenumarate stiluri, Caragiale parodiind nuvela romantica, reporttajul de senzatie, proza retorica, pledoria avocateasca etc. Toate acestea ne fac sa vedem in opera satirica a alui caragiale o epopee comica/ a cotidianului foarte moderna.

INCOERENTA DIURNA.: fazele ciclice ale unui univers inghetat. CAP V IMPARATIA NIMICULUI Caragiale ascunde dezgustul sub amuzament, observatia amara sub umor, exasperarea sub indulgenta denuntand procesul inversarii tuturor raporturilor umane si situarea lor sub smenul paradoxului si a grotescului. Personajelor le lipseste o vibratie elementara a constiintei: nu au nici un simt de raspundere, nu exista nici o idee pe care ei sa o imbratiseze pana la capat, nu exista nimic care sa I impiedice sa renege maine ce au declarat azi etc Nu sufera nici o tranformare , nici un progres spiritual sau moral: Exemplu : Schita Tempora: Coriolan Draganescu: ieri studentul protestatar astazi inspector politist. Ceea ce ne izbeste insa si mai tare este ca trecerea de la conditia de razvratit la cea de zbir nu presupune nici o dezbatere/framantare intima iar fapta (nerusinarea converitrii sale) sa nu a scandalizt pe nimeni. Chiar si cei care-l numesc canalie ordinara sunt plamaditi din acelasi aluat> toti cred la fel de putin in ceea ce spun si ce fac. Intalnim mereu aceeiasi specie de oamni care nu cunosc raspunderea sai gravitatea care se privesc uneori cu ingaduinta rezultata din complicitate. Formele de comuniune umana: prietenia, casnicia sunt la fel de false: Lache si Mache carevor da exemplu generatiilor viitoare despre puterea prietesugului sunt uniti de fapt de o placere meschina de a rade unul de altul si de a-si juca feste. Casnicia devine o firma onorabila; > degradarile nu sunt sanctionate, incompetenteke abuzive si daunatoare nu sunt destituite, totul trece fara urme si consecinte Falsul happy end: Finalurile schitelor sau comediilor nu ne aduc nici o cosolare. Ce fel de ordine morala se poate instaura intr- o lume in care cei care inving nu sunt superiori celor invinsi, iar cei inselati nu au mai multa dreptate decat cei care- I trag pe sfoara? Nu mai exista inocenti si vinovati, ci doar complici mai mult sau mai putin culpabili.[vezi schita: O blana rara] Copiii in opera lui Caragiale: cei mici sunt inspaimantatori de similari cu cei adulti- lichele tinere la fel de vicioase [vezi ideea romantica despre inocenta copiilor etc]. Efectele comice din Un pedagog de scoala noua sau Vizita rezulta din firescul cu care accepta anomalia si coruptia niste fiinte care ar trebui sa posede o inocenta nativa. Cand auzim vocile acestor copii care ar trebui sa fie numai lumina si transparenta, repetand mecanis stupiditatile lui Marius Chicos Rostogan sau reproducand, cu o impertinenta frusta, ariganat acelor mari intelegem ca timiditatea, candoarea si puritatea lor au fost definitiv alterate.: ei traiesc, vad si simt lumea cu mintea sceptica a unor batrani pe care grotescul nu- I inspaimanta si absurditatea nu-i jigneste. Pana si lacrima este la acestio mici monstrii numai capriciu si rasfat [Dl Goe]. Caragialeantiromantic..anti age of innocence. Copilaria nu mai este ca la scriitorii romatici ultimul refugiu in fata cruzimii si aberatiei.. Copii lui Cragiale nu cunosc nici visuri nici naivitati. EI sunt scolari emininke gata sa se sinucida daca mai sunt lasati o data repetenti , care intervin in probleme etimologice [mariner marinal ] si se cu tin de farse de prost gust. Caragiale I ar numi simplu draci impielitati. Omul si politica: Pers lui Caragiale cred ca devin oameni gratie politicii dar tocmai politica ii dezumanizeaza. Ei cred ca stapanesc un mecanism dar sfarsesc prin a fi inghititi de el [vezi Mama curaj de brecht]. Demagogia politica s a introdus si in vocabularul si in gesturile oamenilor. Orice intamplare are un inteles politic vezi Conul Leonida...paroxism.,,delir....deviatie mentala; Ridicolul si aberatia acestei stari de lucruri este ca politica nu li solocota in mod real, in mod profund, nu le ridica nici o intrebare si nu I tulbura de loc. E o activitate parazitara in marginea relaitatii. Despre dialogul personajelor: Notiunile care circula in disputele ideologice: patrie, drept republica, n- au nici o substanta, schimbul de opinii e un monolog in gol in care abunda cliseele presei. Politica in socieetatea lui Cragiale este o activitate vana care a inlocuit viata adevarata.

Foarte adesea Ionesco portretizeaza aceasta stare de fapt : aceeiasi eoi care nu accepta tacerea sau contrazicerea (vezi Jean din Rinocerii), aceiiasasi inconsistenta in gandire si aceeiasi iritare in atitudine aceeiasi aglomerare haotica de clisee politice., acelasi interes fara de interes pt destinele tarii sau ale umanitatii. Ca si pers lui Caragiale, pers lui Ionesco golesc discutia de orice continut, adunand incoerent, in aceeiasi fraza notiuni complet opuse: vom face pasi indarat si vom fi in avangarda istoriei Ucigas fara simbrie nenorociirile tuturor oamenilor sunt fericirea umanitatii. SI in drmaurgia lui ionesco apar cetateni turmentati care sunt ,printre sughituri, pentru reabilitarea eroului. Pasiunea politica reprezinta, si pt pers ionesciene o falsa pasiune, o activitate desarta si strict verbala prin care se intrevad inconsistenta gandirii si conformismul actiunii. In Rinocerii, Botard ne aduce adeseori in fara tipurile caragialiene care iubesc tradarea ar urasc oe tradatori. CA si acestia ei lupta impotriva ignorantei oriunde o gasesc, vad pretutindeni masinatiuni infame, cauta documente, dovezi, tradari, si declara ca desi dispretuiesc religiile, nu se poate spune ca nu le stimez. OMUL SI MECANISMUL SOCIAL Triumful talentului: in final omul insusi e viciat de mecanismul dereglat care sfasie echilibrul intelctual si sufletesc incat la final cand Nita ghitescu castiga concurusul se arata revoltate contaminat iremediabil de sistem acum Ghita care fusese o clipa inspaimantat la ideea ca a disparut pana si criteriul nonsensului, rasufla usurat, caci constat ca mencanismul e cel putin consecvent cu propriile legi si exclama cu satisfactie: Asa DA! Exista ceva mai daunator pt personalitatea umana decat acceptarea unui mecansim in functia suprema de destin? Vezi cum intelege leonida revolutia si ideea de rpublica: revolutiile sunt anuntate la ziar si se intampla la ora fixa caci le face politia in persoana. Conul Leonida,,, a fost jucata in spiritul unei frase efectele sale ar trebui sa repsinga orice exces humoristic: in fond piesa rezoneaza cu un sumbrul,etc-debilitatea unui om batran nu poate fi nicaieri un subiect in totalitate hilar. Orice s ar spune nu-i numai vesel acest DELIR in doi in care vedem o pereche de batrani inepti si neputinciosi, ingroziti, doua dezastre intelectuale incapabile sa se exprime coerent.- anchilozarea, desfigirarea gesticulatia verbala= grotesti; Este absurd ceea ce nu are un scop Eugen Ionesco. Existenta unora din pers lui caragiale o dovedeste. ex..Caldura mare: Dialogul acestor pers strivite de nonsensul sitautiei si al cuvintelor care nu au nici o finalitate se pertrece sub semnul vagului, al nedefinitului, in absenta oricarei determinari concrete, ceea ce reprezinta simtomul unui fel de a privi viata despuita de orice valoare logica sau semnificatie. Replicile cele mai neverosimile se succed cu un calm imperturbabil egal si plin de dignitate oar faptul ca sunt fara obiect ne sugereaza sentimentul vidului. Puterea comica a schitei provine din faptul ca nucleul comunicarii e nul si in final pt ca afacerea nu l privea pe Mitica Popescu ci pe Costica Popescu,Puncyk culminant in care prostiile se cumuleaza si prolifereaza in alte prostii este momentul cand constatam ca domnul ordona birjarului sa l intoarca la aceeiasi adresa gresital Acelasi efect si in Petitiune in care un personaj intreprinde o actiune fara nici un fel de scop: solicitantul stupid nu stie ce solicita: Limbajul sau exprima imensa lui nulitate si zadarnicie in franturi de fraze golite de orice sens. Caracterul abstract, nedefinit al limbajului ne duce direct la vidul sufletesc al acestor personaje, dornice de a si popul apustiul launtric cu fapte, cu orice fel de fapte care le ar putea ajuta sa si confere un sens existentei lor inutile.[vezi si schita La posta]. COMEDIA SENTIMENTELOR SI DEPERSONALIZAREA Una din trasaturile caracteristice pers caragialian este caracterul nesincer, mimat, inautentic al reactilor sale sentimentale. El nu este numai omul ideilor gata facute ci si al sentimentelor fabricate dinainte. EX discursul lui Catavencu: poza pe care o ia, de importanta cu care se afiseaza, de -si anunta de tusea cu care-si anunta cuvantarea, de emotia pe care o simuleza=> comedie a falselor sentimente. Conduita sentimentala a pers ramane mereu aceea a unor cabotini, cu lacrima facila si suris stereotip. Din fiecare pers al lui Caragiale se detaseaza un comediant care traieste pt ceillati.

Simularea excesiva a devenit o practica de care pers nici nu mai sunt constiente. Atitudinile dramatice reprezinta in conceptia acestor paiate simptomul trairilor profunde si de aceea ei isi vor juca rolul cu un plus de efecte. [vezi cuplul Zoe Tipatescu strigate patetice, getsiculatiema omor(..)astazi! Acum! aici!] Ar fi gresit sa credem ca pers lui caragiale accentueaza semnele exterioare ale unui sentiment pt a da iluzia unei vibratii autentice, ca practica o deformare voluntara a atitudinilor lor. Realitatea e ca ei insisi nu mai sunt constienti de asta. Rica venturiano interpreteaza deintr un fel de convenienta rolul indragostitului {romanele siropoase de sec XIX.. pe care Zita le citeste cu nesat}.Multe din per s lu icaragiale se silesc sa si joace rolul: de patriot, de indragostit, de generos etc. imitand printr-un mimetism devenit organic ticurile si getsurile modelului imitat.{afetcarea devenita organica}. Ei ascund fata de ceillati si fata de ei insisi un pustiu launtric. E greu de spus in ce masura se iubesc Veta si Chiriac. Cert este ca amandoi simt nevoia de a insoti unirea lor de aparenta unei dragoste patimase. Ei au nevoie de replici furtunoase, de gesturi solemne si radicale, de atitudini fatale etc. pt a-si da lor inisi senzatia ca traiesc in mod autentic sentimentul. Devine astfel imposibil de stiut unde sfarseste sentimentul si unde iincepe mistificatia. Caragiale se altura astfel unui important numar de scriitori (pirandello sartre) care au demosntrat caracterul mimat al anumitor emotii si au staruit asupra faptului ca foarte multi oamnei care n au o structura moarala precisa, un caracter definit, imita un pers model. DEPERSONALIZAREA: >omul lui caragiale realizeaza o simbioza organica cu mediul sau din care nu se mai distinge: de aici asocierea lor cu niste figuri de carton, lipside de adancime, decupate din dcor.Rezultatul = depersonalizarea- lipsa unei identitati umane; Daca izolam pers de grupul din care face parte, daca-l despuiem de atittudinea publica, de tot ceea ce este deprindere nu intanim decat vidul cel mai opac > pers sunt lipsite de o viata interioara. > lipsa monologului intim, al sinceritatii > lipsa sondarii in psihicul pers. > relatiile dintre pers sunt superficiale, strict mecanice; > actiunile lor nu sunt expresia unor necesitati intime, a unei atitudini intelectuale si sufletesti; > pers sunt intersarjabile/interschimbabile. > fiinta lor se limiteaza la rolul pe care l joaca in public, dincolo de care nu e nimic. >pers sunt plamadite din acelasi material, seamana perfect unele cu altele, fiind mereu pereche si conforme: cel mai bun exemp. D-ale Carnavalului. Aceasta piesa ofera imaginea unei lumi in care oamnii nu au alta personalitate decat acea exterioara si superficiala, pe care o poate da unui individ un costum de carnaval. Protagonistii acestei comedii se evita si se cauta unii pe altii ca intr-un fel de dans mimat; > fiecare personaj se regaseste perfect in altul ca intr- un joc de oglinzi care reproduce si inmultetse la infinit acelasi chip; In D-ale....confruntarile nu au loc intre indivizi ci intre perechi ce se faac si desfac necontenit, dupa un ritm al lor propriu, cu atat mai ametitor cu cat nu e dicta de ratiune ci are dinamica rigida a unui joc de papusi. > simetria farsei provine dintr-o desavarsita egalitate si identitate intre pers; Iancu Pampon, mIta , Didina, Nae Grimea sunt chipuri ridicol de asemantoare ce sufereaza depersonalizarea lor drept consecinta inevitabila a contopirii lor cu un mecanism. > Carnaval al umbrelor. ILUZIA EXISTENTEI viul este inlcouit cu mecanicul; dinamismul cu rutina; miscarea ametitoare in gol; disparitia suprizei a diveristatii, a noutataii; anihilarea persoanei; > un univers in care nu se petrece nici o intamplare decisiva care ridica o intrebare esentiala, de a pune capat unei veselii frivole si iresponsabile; Orele la care se petrece actiunea: -orele tarzii ale noptii; ceasurile adormite ale dupa- amiezelor caniculare (desprinsa parca dintrun tablou suprarealist: lumina orbtiaore a la Dechirico); orele dininare de deschiderea birourilor cu alte cuv

Momentele moarte, inactive; Pers lui Caragiale asteapta: sa explodeze un eveniment senzational, sa fie avansati, sa castige alegerile, sa aiba loc o inspectiune, sa vina trenul etc Acesta e uun mid de a experimenta actiunea timpului, de al ucide in mici portiuni,. De alfel ei presimt instinctiv vidul in care respira si traiesc, in care se agita.Ei prefera anunturi teribile, vesti senzationale, dialoguri iritate, certurile violente etc. Iar presa reflecta sum nu se poate mai bn aceasta stare de spirit [vezi si Caragiale: infioratoarea si ingrozitoarea si oribila drama din strada Uranus]: gustul pt senazationalul ieftin, pt gesturi mari si categorice. In schita Tema si variatiuni in incendiu repede stins devine tragedie nationala: societatea si presa contaminate de delir, de paranoia; Asadar tehnica lui caragiale de a exagera, de a dilata eexorbitant structura unui pers face parte si din insuis moduul de a fi al pers infatisate: ca mecanismele unui cesornicar ele vor actiona in conformitate cu principiile de fucntionare impuse de creatorul lor. Limbaj: Cuvintele singure conteaza, restul e vorbarie Eugen Ionesco- acest paradox se aplica schitelor si comediilor lui Caragiale. Eroii lui caragiale, ca si cei ai lui Ionesco sunt stapaniti de Voluptatea de a vorbi, elocinta stearpa fiind pt ei o forma de traire, un torent menit sa inlocuiasca viata, un semn al vidului sufletesc. In operele lor replicilie zgomotoase fac la un loc multa tacere si mult pustiu. TIRANIA VORBEI Adamov vorbeste de cuvinte imbatranite si grav bolnave, cuvinte ce si au pierdut continutul sau sensul originar, Caragiale ilustreaza declinul cuvantului, al pervertirii cuvintelor; El este printre autori care au intreprins o analiza lucida si comleta a deformarii limbajului sub presiunea demagogiei oficiale; Cragiale constientizeaza rolul degenarat,-mistificator al limbajului Proclamarea redestptarii nationale si emanciparii noastre politice a fost semnalul inaugurarii celei mai teribile si injositoare tiranii- tirania vorbei Caragiale [Opere vol V ] > pt caragiale rolul scriitorului este de a denunta conceptele degenerate, abstractiunille golite de orice seva. Caragiale a demonstrat ca dincolo de frazele incendiare ale politicenilor, pline de expresii stalcite si de notiuni luate in acceptiunea lor potrivnica se afla vidul curat, somnul gandirii. >Farfuridi si exuberanta lingvistica: incoerenta sa frizeaza enormitatea, Toti eroii sai vorbesc o limba care se preteeaza la toate maltratarile si aberatiil, exprimand contrariile cu aceleasi cuvinte, si dintr-o singura rsuflare; => datorie, onorabil, stimabil, printipuri,sufragiu univ. iata un sir de cuv care exprima nimic. Procalamate intr un stil abracadabrant, punctat de interjectii si suspensii ele au devenit pt mintile lucide semnele falsului, instrumentul mistificarii de ficeare zi. Eugen Ionesco despre Lache si Mache nu mai stiu sa vorbeasca pt ca nu mai stiu sa gandeasca, pt ca nu mai stiu sa emotioneze, nu mai au pasiuni, nu mai stiu sa fie, ei pot deveni oricine, orice, caci nefiind ei, nu sunt decat caielalti..sunt intersarjabili Notes et contrenotes >limbajul cosmetic Roland Barthes Mythologies Stilul oficial al universului caragialian: nu doreste sa transmita, sa informeze ci sa insele; interogatia e falsa interogatie, raspunsul fals raspuns; interjectia tine loc de emotie; insulta suplineste argumentul; locvoreea inlocuieste desfasurarea logica; Emotia, furia raman descarcari pur verbale, chemate sa dea iluzia unei trairi intense, unei autenticitati bineinteles inexistente Exista patru aspecte ale acetui stil care ne pun pe urmele realitatilor politice si psihologice ale epocii: 1) peredilectia pt antiteze: curat murdar

2) predicletia pt asociatii prestabilite, pt clisee: situatie insuportabila, ochi sublimi, noapte tenebroasa, cetatean onorabil etc-debilitate 3) multimea rationamentelor tautologice: o societate fara printipuri, va sa zica nu le are 4) propozitiile nu urmeaza cursul firescului, al logicului, al unei judecati articulate Forme de dezintegrare a limbajului: 1- confuzia de termeni, dublul sens: Natiune fi desteapta! Si noi dormim domnule! 2- stalcirea cuv: nifilist, galibardi 3- propozitia in care se afirma un lucru in prima parte apoi se neaga: ex: industria,,,, 4-repetitia de sinonime :Al tau pt eternitate si per toujours 5-aforismul imbecil :Un popor care nu merge inainte sta pe loc 6-Nonsensul:azi nu mai poti conta pe inferiori si nici pe superiori 7 mecanica prestabilita a cliseelor: te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea; >foarte multe dintre aceste forme lingv. Care atesta pulverizarea limbajului se intanesc si la ionesco Cragiale exploreaza regiuni adanci ale constiintei sociale aratand ca ea este contruita pe o serie de conceptecare si au pierdut sensul; FORME DE OPOZITIE A > Pacalaela ca simptom al unei saracii suflestesti:[schita C.F.R] > mania scrisorilor anonime denunta lasitatea Personaje care schiteaza gesturi de protest impotriva mecnaismului: Canuta, Lefter Popescu, Anca; Lefter Popescu sfarseste prin a inebuni; dar viata acestuia nu poate chema niciodata tragicul in formele lui pure. Canuta: [candide-voltaire] Exista in opera lui Cragiale so cateva figuri inocente, nobile; Vina lui Canuta este aceea de a fi consecvent cu sine intr-o lume in care guveneaza inconsecventa, de a fi sincer cu sine si cu ceilalti intr o lume care triseaza. Canuta este un extravagant; Frumusetea morala a acestui eroi este ca el ramane fidel pana la capat severitatii carel va pierde: canuta piere refuzand sa faca jocul general; El denunta modul in care menatalitatea generala poate duce la exasperare o fiinta inocenta Anghelache {Inspectiune} > pers. Absolut nevinovat pe care o mentalitate incapabila sa accepte puritatea si interesata sa incouleze in oameni sentimentul culpabilitaii il impinge sa se considere damndabil; El are mentalitatea unui om haituit, traieste intro atmosfera de panica, de neliniste; ca un animal vanat; povestetse pe scurt: si comp. Kafka. Gestul sau at putea fi interpretat ca unul de protest; el este marturia unui spirit grav, lipsit de frivolitate, excesiv de sensibil; B In lupta cu mecanismul Prroblea justitiei in mediile tradtionale unde traditiile nescrise si stravechea norma etica e mult mai puternica decat legea zilei; ea reprezinta practic o confruntare intre ceea ce reprezinta realmente patos moral si ceea ce este mecanism judiciar; ideea razbunarii indreptatite dar nelegale; Nuceleul Napastei a fost fara indoiala prins de aceasta problematica.; Tragicul destin al Ancai se nasrea sa si se incheaga din necestiatea etica a adevarului si dreptatii. Intr-adevar nu exista in viata Ancai o pasiune mai puternica decat cea a dreptatii; Acesta pasiune este o forta pe cat de tiranica pe atat de obscura; Autorului I s- a reprosat neverosimilitatea si mostruousul personajului care accepta sa convietuiasca cu ucigasul sotiului ei ani de zile numai pt a a duna probe, pt a se convinge de un adevar teribil si a pedepsi

o crima; G. Calinscu scrie: Totusi Anca nu este o fiinta normala. O femeie care, spre a- si rabuna batbatul, e in stare sa se casatoreasca cu ucigasul, sa traiasca zece ani cu el si apoi sa-l trimita la ocna, din razbunare, pt o alta crima pe care el nu o facuse, e un mostru, un Hamlet feminin; Alti critici ne indreapta atentia catre Medeea sau catre eroi absorbiti de vocatia adevarului si a dreptatii; Ei executa sentinta tarziu fara impulsivitate ca pe o fatala datorie fata de valorile in care cred;[*vezi nuvela lui Drenmatt Judecatorul si calaul]. Exasperarea: schita Grand Hotel Victoria Romana: In aceasta schita autorul isi exprima in forma cea mai violenta protestul impotriva unei lumi sufocante; Nimic din ceea ce ne prezinta scriitorul nu ne duce cu gandul la o lume terifianta. NU exista nici gratii, nici ruguri, nici calai. Printr-o extraordinara capacitate de sugestie, Caragiale creeaza insa o impresie de infern; Un om se inchide in camera unui hotel mizer pt a se refugia de societatea aleasa. In incaperea incinsa, cu miros de terbentina proaspata omul suporta aseediul zidurilor si ala mobileleor, care par insufletite de o existenta pestilentiala. Simtind ca se sufoca, deschide larg ferestrele: privetste miscarile indiferente su obscene ale unor indivizi aflati intro cafenea si pe care n- I aude.E ca si cum ar asista la un film mut, ale carui immagini se inlantuie in modul cel mai stupid. Nimic nu s- a schimbat de ani de zile in praselul acesta, mediteaza omul cu o exasperare cat mai violenta. Apoi incearca sa se culce dar un poopor de insecta I a invadat patul. Se scoala si revine la fereastra unde are loc un spectacol crud si fara noima: un caine este ucis de maturatori. Cateva minute, cau cateva ceasuri mai tarziu- in noaptea acesta de cosmar timpul se masoara altfel- in cafenea izbucneste o cearta si o femeie este batuta. Noaptea trece fara ca pasagerul din Grand Hotel sa inchida un ochi: sentimentul dezagreabil pe care l a incercat din I moment cand a pus piciorul in hotel devine acum o isuportabila strare fizica: Exces de sensibilitate? Depresie nervoasa? Mai curand puctul culminat al unui proces indelungat de revolta, reactie in fata ueni lumi cu cerul plafonat de stupiditate, imagine a unui univers inghitit de propria nimicnicie;. Pentru I datat in opera lui Caragiale lucruruile ies din neutralitatea lor: cadrul si obiectele dobandesc o importanta exceptionala autorul dilatandu-le pana la fabulos si simbolic. Spatiul sugereaza o impresie de aglomerare asfixianta: localul e plin de lume, toti ochii se pironesc asupra mi; in neastampar nesuferit imi furnica din talpa pana in crestetetc. Aici relatiile umane se intemeiaza pe cruzime, apatie sau letargia constiintei; Schita se compune dintr-o suita de incidente infinitezimale, dintr o pulbere din care nu se mai poate retine nimic; In general existenta societatii pare a se istovi in nesemnificativ; >totul indica o sensibilitate chinuita. In Grand Hotel... scriitorul a incetat sa mai rada. Este uzura a ironiei. Este exasperare a intregii fiinte. Si nu mai este nimic de spus. Si incendiul nu mia gaseste nimic de ars UN FIOR DE NELINISTE Ori de cate ori Caragiale ne prezinta mecanismul social, el nu lasa sa transpara unda unei emotii, iar masinari anu l inspaimantta, nu l tulbura. El ii cunoaste prea bine resorturile. Alfel se intampla atunici cand omul ne este prezentat fata in fata cu el insusi unde anxietatea se razboieste cu vitalitatea: In vreme de razboi, O faclie de paste etcIn nuvela O faclie de paste scriitorul explica prabusirea unui om in dementa, definitiva lui surpare interioara. Hangiul este in acelasi timp un dement, un monstru dar si o victima, o fiinta dezechilibrata. [comenteaza visul lui Leiba Zibal : visul ca fenomen ontologic]. Frontierele dintre actiune si halucinatie sunt sterse. Nuvela pacat: incestul: toti eroii povetsirii raman victimele oarbe si neputincioase ale unei damnatiuni care I va reuni in moarte; In vreme de razboi: dialog intre luciditate si neliniste, oscilatie dramatica, crescendo si ambiguitate. Intervine in aceste nuvel, dar si in Doua loturi tema destinului fatum malus,,, ceea ce trebuia sa se

intample: suntem viictimele destinului sau ale propriului paroxism care ne indeamna se ne gandim la sfarsit. Discutia despre naturalism: stiinta psihologie . Caragiale se sustrage acestui determinism patologic de factura naturalista. El crede in neprevazut, in forte obscure dincolo de capacit. Noastra de intelegere. Caragiale a condamnat nu o data metodele naturalismului: Se stie metoda- noi am zice mania, daca n- ar fi interesata- marelui scriitor francez de a ingramadi pe o tesatura simpla, pe o intriga foarte banala, o colosala garnitura asanumita <<documentara>>. [Caragiale: Opere v. IV] Bucatile La hanul lui Manjoala si La conac ne duc cu gandul la prezenta unor forte inrationale, la prezenta unor puteri malefice. Opera lui C. este sedusa de irational, hazard si subconstient de intrebari care raman fara raspuns; fantomele realitatii si realitatea fantomelor ; ELEMENTE MODERNE IN OPERA LUI CARAGIALE >Aceasta opera poarta in buna parte pecetea trasaturilor literaturii realiste a ssex XIX. > exista o vadita predilectie pt actiunea care vireaza spre simbol si pt pesonajul care imbraca o infatisare abstracta; ?spiritul critic al acesot opere vizeaza nu numai o anume realitate istorica ci vizeaza universalul, general Umanul.[vezi Shakespeare si Wagner; ideea de arta totala]; >creatia lui Caragiale este indrumata de o cultura si un gust al clasicismului > nascuta din clasicism si realism lit. lui Caragiale are forta unei opere deschise catre o lume de semnificatii permanente si trasaturile celei mai moderne arte Caragiale- autor de comedii traditionale?? Acesta convingere se intemeiaza pe fatul ca ele nu include nici in tonul, nici in atmosfera lor, in mod direct sugestia tragicului- ele sunt destinate sa amuze, sa corecteze etc-; intamplarile nu au un caracter violent si nu unesc intr un amestec incert hazliul cu sumbrul; >Totul poarta in universul comediilor si a celor mai multe dintre schitele lui Caragiale o amprenta hilara, comicul pecetluind toate actele lui. Gluma este sumara, fara gravitate sau remuscare. Dar oare umanitatatea c si schitelor lui C. este condusa exclusiv de acest spirit care constrange viata sa se rezume la ridicil? Sau putem vorbi de un COMIC TOTAL? La Caragiale ca si la multi dintre autorii de astazi, tragicul rezulta din comedia fara de sfarsit care se repeta monoton si nesfarist pe intreg campul vietii. Comicul e compact si unitar, ridicolul nu cunoaste fisura opacitatea nu suporta exceptie si astfel deformarea umanitatii atinge prin proportii tragicul. Max Frisch: despre dif intre comedia moderna si cea traditionala: in c.traditionala incordarea conflictului se rezolva intr o atmosfera de securitate morala: ea cinsacra o victorie morala; Acest fapt nu se mai repeta in cazul comediei moderne. Efectul hilar este doar un accesoriu si nu o caracteristica a comediei. Comedia nu mai este o chestiune de fabula ci de climat. La sfarsitul comediei traditionale traim senzatia unei eliberari, unei sigurante. Din deprindere sau conventie ne am obisnuit sa -l consideram pe Eminescu marele pesimist [conceptia sumbra asupra umanitatii etc] Dar in versurile sale se afirma cu o vigoare reimprospatata ideea valorii, a geniului, a trecutului in care el e capapbil sa vada gloria, a naturii forta puternica si nobila; Caragiale ne descrie insa in operele lui o lume in care nu se intrevede nici o geana de lumina [trecutul glorios devine neverosimil, natura -o forta capricioasa care naste idioti sau falsi admiratori ai aurorei diminetii, geniul este ingenungheat de o societate dementa]. Singurul sau refugiu este putinta de a rade. E adevarat ca raul pe care l examineaza scriitorul nu imbraca o forma atroce, nu atinge cruzimi de neinchipuit. Dar oare acest rau cu care oamenii s-au obisnuit si pe care nu l mai resimt ca pe un fapt insuportabil, nu e inca mai dureros , mai tragic? E adevarat ca societatea nu zamisleste caractere infernale sau exprima personalitati monstruoase:[lache si macahe sunt chiar niste stupizi simpatici] Dar aceasta

mediocritate, aceasta prostie tolerabila si tolerata ccare macina lent dar iremediabil temeliile existentei nu e inca mai trista? 3) Critica a semnalat foarte adesea complexitatea personajului caragialian ai afirmatia a defenit prin repetitie un loc comun;;;este cat se poate de fals. Dup a cum just observa G. Calinescu Caracterele lui Caragiale sunt minimale{Istoria lit romane p447} >pers. sunt schematice; dar acest fapt nu diminueaza meritele scriitorului; Lovinescu percepe acest lucru ca pe o grava carenta [pers lui C. suntpapusi reduse la o singura formula enrgica; poti invarti manivela, e fara rezultat]-constatarea e viabila dar nu In sens depreciativ, iar sciitorul dovedeste astfel o excelenta intuitie artistica; Complexitatea este voit omisa intrucat atentia scriitorului se indreapta catre indivizi de serie, inconsistenti ca umbra, mediocri si nivelati ca si ideile pe care le vocifereaaza- sunt produsul unei masinarii la fel de rudimentare;- Semnificativ in acest sens este si faptul ca pers poarta uneori un nume simbolic sau un nume anonim in care se citeste lesne stereotipia caracterelor, lipsa lor de identitate. Aceasta modalit de a privi pers. Apartine literaturii moderne. Intocmai ca scriitorii moderni Caragiale releva cititorului dintr o singura privire mai multe despre un pers decat orice descriere laborioasa, amanuntita insotita de analiza fiecarui gest, a fiecarei tresariri fizionomice;{vezu cantareata cheala} > ingrosarea unor efecte..procedeu modern: acu INSURECTIA ARTISTICA(pt estetica lui Caragiale) Caragiale este printre prrimii in lit noastra care a aratat in articolele si parodiile sale ca printre ruinele retoricii si ale idilismului se afla nonsensul si incoerenta, ca imaginatia multor scriitori se invarte intr-un cerc conventional, ca penita lor umeza un retetar, si formule arhiuzate, urmeaza un drum stereotip, fac mereu apel la clisee si asociatii de iei care invoca aproape in mod fatal frumusetea naturii, murmurul apelor etc iar cititorii s au obisnuit cu aceste productii- autosatisfacerea unui orizont de asteptare; [vezi parodia pe care I- o face cui bolintineanu, sau poeziei scrise dupa formula doinei; Craragiale : crucea si semiluna: si Poetul si moftul in Opere v III] In planul estetici dispretul lui Caragiale pt formulele literare la moda ori academizante echivaleaza cu o fecunda insurectie artistica- putem ascocia parodiile sale cu cele alu lui Urmuz din Pania si Stamate: in adevar Urmuz procedeaza uneori precum Caragiale cultivand comicul verbal si subliniind osificarile gandirii si cliseele limbii, formele goale de continut. > ostilitatea fata de arta artificiala inchistata in rutina academismului a fost resimtita si de caragiale, si de marii scriitori moderni SUGESTII PENTRU POTRETUL UNUI NECUNOSCUT Caragiale a folosit de multe ori expresia lumea este un teatru pt a denunta afectarea simulata, nesinceritatea unor atitudini umane; Caragiale a fost izbit de ceea ce este fals in viata ca si pe scena, traumatizat de un mediu uman in existenta caruia artificiul era o profesiune. > gustul pt parodie Provine din capacitatea de a surprinde si de a santiona ceea ce este mecanic intr o comportare si confectionat intr un sentiment mergand uneori cu spiritul critic pana la a sesiza ceea ce se ascunde dincolo de simulari: si anume absenta, nimicul OMUL E UN ANIMAL CARE POZEAZA Caragiale cand aud de bobor natiunea rromana cultura na-ti-o-nala pers lui caragiale reactioneaza preucum cu reflexe pavloviene; > caragiale sau vindecarea de iluzii; > Caragiale insusi isi minimaliza propria pers: spunea tuturor ca nu are decat 4 case primare.. >rapsod de mahala; > nimic nu- I arde mai tare pe ticalosi decat rasul * Nathalie Sarraute L'ere du soupcon:pg 177 daca balzac descria interriurul, decorul, mobilele, imbracamintea unui pers.....acest lucru dispare in lit moderna pt ca omul a pierdut in lit noastra totul: casa hainele stramosii chipul corpul, si intr u anume sens stramosii si numele;

*filmul mut si opera lui Caragiale: miscarile de pantomima *Arthur Adamov: ping-pong Betold Brecht Opera de trei parale Luckaks : Semnificatia actuala a relaismului crtitic