Sunteți pe pagina 1din 10

Cearcovschi Cristian Master, anul II Romnii i Europa n sec.

XVIII-XX

Principale organizatii europene contemporane: origini, transformari, perspective

Daca ne referim la institutiile europene infiintate incepand cu perioada imediat urmatoare sfarsitului celui de-al Doilea Razboi Mondial, este de remarcat si precizat ca acestea au ca si caracteristica prima comuna, infiintarea lor sub inraurirea circumstantelor razboiului rece, nou profilat. Impartirea Europei in doua mari blocuri, sub dominatia celor doi mari invingatori ai Germaniei hitleriste, cel vest-european, in frunte cu S.U.A si cel esteuropean, sub influenta U.R.S.S., va fi, pana la incheierea ,,secolului scurt,1918-1989 (1991?), cauza mai multor miscari institutionale, politico-economico-militare, unele dintre ele fie si ca raspuns al unei parti la actiunea celeilalte. Se stie ca, in genere, se considera ca sistemele internationale se manifeta in conditii de precaritate temporala si, desi ele aspira la permanenta, raman condamnate de fiecare data la perenitate. Totusi, cand la un moment dat, o anumita ,,ordine mondiala isi incheie ciclul de existenta, elementele sale componente persista, ramand intr-o curgere constanta. Cel putin de-a lungul istoriei moderne si contemporane se poate observa o contractare continua a duratelor de viata a fiecarui nou sistem aparut. (ex.: ordinea de dupa Pacea de la Westfalia a durat aproximativ 150 de ani, ,,concertul European de dupa Congresul de la Viena 100 de ani, iar sistemul international marcat de razboiul rece s-a incheiat dupa 40

de ani).1 Dupa tragedia celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu toate distrugerile lui materiale si umane, s-a impus necesitatea repunerii ordinii mondiale pe fundatii organizatorice si ideologice mai clare (,,civilizarea conflictelor), iar faptul ca un foarte posibil (la acea perioada) al treilea razboi mondial nu s-a produs, pare sa dea dreptate celor care afirma reusita ,,noilor intreprinderi si articulatii institutionale. In contextul Europei cvasidistruse (deja de doua conflagratii mondiale) si cu trupele sovietice inca la fluviul Elba, intr-o Germanie divizata, dornice de a instala ,,democratia populara in tarile ,,eliberate de sub jugul nazist de catre U.R.S.S., era imposibil ca initiativa motoare efectiva si semnalul reorganizarii sa provina din spatiul geo-politicoeconomic propriu, sa fie, deci, unele exclusiv europene. Astfel, singurul stat, capabil de ,,pune pe masa ceva concret au fost S.U.A, (al caror teritoriu nu fusese afectat de niciun conflict militar major de aproape un secol, de la Razboiul Civil, perioada de acumulari economice spectaculoase pentru ele) care, pentru a doua oara se vedea in situatia, bineinteles cu obiectivul protejarii propriilor interese si viziuni geo-strategice,2 de a rezolva complicatele ,,afaceri ale europenilor. Prima actiune, in tot acest context, a fost Planul Marshall. La 05.06.1946, secretarul de stat american, generalul Marshall, ofera Europei in asamblul sau, propunerea unui plan de reconstructie economica prin intermediul unei masive injectii financiare, ca ajutor din partea S.U.A.. A fost si un prim raspuns la factorul major de rapandire al comunismului reprezentat de lipsurile sale economice acute din acea perioada, stiut fiind faptul ca tarile de sub controlul sovietic3 si U.R.S.S. nu vor beneficia de acest ajutor si, prin evitarea ,,contaminarii, Occidentul va fi asfel protejat prin instituirea unei veritabile carantine. Ca si consecinta, la 16.04.1948, apare Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE). Fara sa faca parte din ea, la origine sunt tot S.U.A. si are rolul de a asigura un cadru de negociere economico-sociala intre marea majoritate a statelor occidentale, si, desigur, de mecanism de control al dirijarii banilor Planului Marshall.
1

Tratatul de la Versailles e considerat doar ceva mai mult decat un armistitiu intre cele doua razboaie mondiale fara sa reprezinte un sistem international complet, la care sa fi aderat toate puterile majore v. Kissinger, Henry Diplomatia, Ed. All, 2007, 2008, p.701-702 2 Bugnon-Mordant, Michel America totalitara, Ed. Lucman, 1999, p.110-111; 3 In particular, Cehoslovacia isi exprimase intentia de a se ralia la propunerea planului Marshall , v. Zorgbibe, Charles La construction politique de lEurope 1946-1976, Presses Universitaires de France,1978, p. 19)

Prelungirea acesteia va fi Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care va inlocui OECE la 13 ianuarie 1960, cand succesul Planului Marshall va fi deplin, iar Europa de Vest, reconstruita. Pe langa membrii OECE, din ea vor mai face parte Statele Unite, Canada, Japonia, Australia si Noua Zeelanda si capata asfel un profund accent occidental, nu numai european. Prin suborganizatiile sale (ex. Comitetul de Ajutor pentru Dezvoltare-CAD), se vor urmari initierea, pregatirea, implementarea si urmarirea evolutiei politicilor economice ale marilor puteri economice democratice. Dupa 1990, dupa aderarea si a Mexicului, Coreei de Sud, dar si al statelor grupului de la Visegrad , rolul organizatiei capata un aspect de certificator si supraveghetor al respectarii regulilor economice internationale a statelor aspirante ex-comuniste sau provenite din lumea a treia.4 Pe langa dimensiunea economica si in conditiile afirmarii treptate a U.R.S.S. ca o noua super-putere militara (cazul crizei Berlinului: 1948-1949), dimensiunea militara a raporturilor antagonice Est-Vest devine evidenta, iar o alianta permanenta care ar statornici prezenta Statelor Unite in Europa, vitala pentru securitatea occidentala. Cert este ca faza unei incercari de organizare militara exclusiv vest-europeana nu a dus la un rezultat pozitiv pentru Occident.5 Prin urmare, dupa ce Senatul american, chiar contra traditiei izolationiste americane, la 11 iunie 1948, da aviz favorabil stabilirii inca din timpul pacii a aliantelor din afara continentului american,6 la 4 aprilie 1949, ia fiinta la Washington Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Statele membre fondatoare sunt: S.U.A.,Canada, Marea Britanie, Franta, statele din Benelux, Danemarca, Norvegia, Islanda, Portugalia si Italia. Vor mai adera, pe rand, Grecia si Turcia in 1952, R.F. Germania, in 1955, Spania, in 1982 si, desigur, grupurile de state fost comuniste, de dupa 1991. Punctul central al tratatului este celebrul articol 57, prin care se garanteaza explicit angajarea tuturor statelor semnatare in eventalitatea unui conflict militar provocat de un atac extern impotriva fie si a numai unuia dintre ele. Evenimentele declansate de razboiul din Coreea, in iunie 1950, vor
4

Moreau Defarges, Philippe Organizatiile internationale contemporane, Institutul European, 1998, p. 7477 5 Zorgbibe, Charles, op. cit., p. 146 6 Este vorba de Rezolutia Vandemberg - v. Moreau Defarges, Philippe, op. cit, p.78 7 Textul articolului 5: ,,Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau alteia sau mai multora dintre ele, survenind in Europa sau America de Nord, va fi considerat un atac indreptat impotriva tuturor partilor si, in consecinta, convin ca, daca un asemenea atac se produce, fiecare dintre ele[] va sprijini partea sau partile astfel atacate, adoptand imediat, in mod individual si in acord cu celelalte parti, acea masura pe care o va considera necesara, inclusive utilizarea fortei armate, pentru a restabili si asigura securitatea in regiunea Atlanticului de Nord- v. Ibidem ,p.78

precipita lucrurile in sensul in care NATO isi va extinde si consolida treptat structurile, asfel ca se poate spune ca este o consecinta si mai vizibila (poate chiar cea mai vizibila) a razboiului rece. Structurile civile, respectiv Consiliul Atlanticului de Nord, format din reprezentanti permanenti sau ministrii de externe, ca autoritate politica suprema, Secretariatul general (cu rol coordonator) sau Comitetul planurilor de aparare (1963) si Grupul planurilor nucleare (1966), isi revendica cea mai mare parte a puterii deliberativdecizionale. Pe plan strict militar si sub autoritatea Consiliului si a Comitetului planurilror de aparare, activeaza Comitetul militar, avand ca organ executiv, Statul major international. In Europa , sarcina securitatii este pusa pe seama unui Comandament aliat, impartit, dupa criterii geografice, in trei mari componente: Fortele de Nord-Vest, de Centru si de Sud (din Norvegia pana in Turcia). De securitatea Oceanului Atlantic este responsabil Comandamentul aliat al Atlanticului8. Cu exceptia disonanta a Frantei lui de Gaulle, care in 1966 se retrage atat din Grupul planurilor nucleare, cat si din Comitetul militar (avea sa revina in decembrie 1995), invocand propria doctrina militar-defensiva, vazuta deseori ca instrument de implementare a unei hegemonii americane pe mapamond9 si pe fondul destinderii treptate a relatiilor EstVest (marcata si de unele negocieri privind dezarmarea) , culminand cu prabusirea definitiva a blocului sovietic , NATO isi va urma cu succes misiunea si va duce in 1990, la summit-ul de la Londra, la constatarea cu satisfactie de catre promotorii sai ca ,dintre toate aliantele defensive pe care le-a cunoscut istoria, a noastra si-a indeplinit sarcina cel mai bine10 Urmeaza problema reconfigurarii misiunii sale si cea a identificarii unei noi doctrine de aparare , in conditiile in care dusmanul impotriva carui fusese proiectata nu mai exista. Aceasta, pusa in relatie cu perspectiva de largire prin acceptarea aderarilor fostelor state satelit ale U.R.S.S (in asa-numitele ,,valuri), pe fondul instituirii Uniunii Europene, gaseste NATO in fata unor noi provocari carora trebuie sa le faca fata: mai intai tendinta in afirmarea unei identitati europene de aparare, complementara celei atlantice11 (timp in care contributia la bugetul Aliantei a S.U.A. este, inca, covarsitoare), apoi interventia si
8 9

Ibidem ,p.79 Bugnon-Mordant, Michel, op.cit., p. 110 10 Moreau Defarges, Philippe, op.cit. p.80 11 Crearea asa-numitor ,,Combined Joint Task Forces-CJTF, capacitati militare separabile, nu si separate de cele NATO, care vor putea fi puse la dispozitia U.E. Ibidem ,p.83

evenimentele din ex-Iugoslavia12 si, cele mai noi: problema escaladarii terorismului international, proliferarea armelor de distrugere in masa, diferitele tipuri de trafic (persoane, arme, stupefiante etc.), conflictele inghetate cu caracteristici specifice imprimate de factori regionali sau globali, in conditiile diminuarii barierelor in calea difuziunii lor si propagarii multidirectionale a efectelor lor negative pe diferite paliere (aparare, economic, societate, identitati etc.) 13 Raspunsul blocului de Rasarit la aceste prime institutii occidentale a survenit dupa un oarecare timp si ele au fost, pe rand, Consiliul de asistenta economica reciproca (CAER), la 29 ianuarie 1949, ca replica la OECE, urmat la 14 mai 1955, de ceea ce se voia a fi replica la infiintarea NATO, respectiv Pactul de la Varsovia, instrument de ,,normalizare, adica de readucere pe calea socialismului marxist-leninist a eventualilor ,,dezertori (cazurile Ungaria-1956, Cehoslovacia-1968). Si la capitolul contestatii din interior, desigur cu aspectele specifice, in cazul Pactului militar communist, avem o similitudine(?) a ,,vocii franceze din cadrul NATO, pe cea a Romaniei, care face opinie separata atunci cand la 21 august 1968, n Cehoslovacia a intrat aproape o jumtate de milion de rui, bulgari, polonezi, unguri i est-germani narmai.14 Caderea blocului socialist a insemnat si sfarsitul acestor institutii (CAER-ul se dizolva la 28 iunie 1991, iar Pactul de la Varsovia, cateva zile mai tarziu, la 1 iulie1991), iar fostii membri isi indreapta, pe rand, sub nemultumirile mai mult sau mai putin exprimate ale Rusiei, optiunile de aderare la structurile fostilor inamci.
12

Forta de interpunere Implementation force (IFOR), subcomanda NATO, inlocuieste in decembrie 1995, dupa acordul de la Dayton, trupele FORPRONU (,,castile albastre) desfasurate in ex-Iugoslavia sub tutela Consiliului de Securitate al ONU, dar care au fost manipulate de beligeranti, chiar luate ca ostateci, in final, fara sa poata impiedica crimele si actiumile de epurare etnica; 13 Alianta Nord-Atlantica a creat Forta de Raspuns a NATO (NATO Response Force, NRF), care reprezinta o forta cu o dotare tehnologica avansata creata in comun de statele aliate si cu capacitatea de a interveni rapid, pe baza principiului prima forta trimisa intr-o situatie de criza, prima forta retrasa. Este constituita dintr-o componenta terestra, una aeriana, navala si una de forte speciale. NRF si-a atins capacitatea operationala initiala (17.00 trupe) in octombrie 2004 (anuntul a fost facut cu ocazia reuniunii ministeriale informale a ministrilor apararii de la Poiana Brasov). Crearea acestei forte rapide, initiativa promovata de SUA dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 si lansata la Summit-ul NATO de la Praga (noiembrie 2002), a antrenat si o transformare profunda a NATO in domeniul militar, iar perspectivele folosirii ei si a reafirmarii rolului NATO pe scena mondiala va atrage si o transformare politica a Aliantei. (Pana in prezent, elemente ale NRF au fost folosite pentru a sprijini asigurarea securitatii jocurilor olimpice din Atena (2004), sprijinirea alegerilor prezidentiale din Afganistan (septembrie 2004). De asemenea, NRF a fost utilizata in caz de dezastru ca urmare a uraganului Katrina din octombrie 2005 si a cutremurului de pamant de la 8 octombrie din Pakistan) v. Enachescu, Loredana - NATO si Politica Europeana de Securitate si Aparare, in Sfera politicii, http://www.sferapoliticii.ro 14 Hoppe, Jiri - Romnia i Primvara de la Praga, in rev. ,,Contrafort, nr. 1 (ianuarie 2006); http://www.contrafort.md/2006/135

Ca urmare a dezghetarii partiale a raporturilor Est-Vest de dupa moartea lui Stalin, si, ca o nevoie de legitimare a modificarilor de pe urma razboiului, prin institutionalizarea acestora intr-un cadru juridic paneuropean, U.R.S.S., dezvoltand o mai veche incercare a ministrului de externe Molotov, ia initiativa convocarii Conferintei de la Helsinki (Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa- CSCE: 3 iulie1973, care la 1 august 1975 adopta o serie de masuri menite sa clarifice chestiuni majore, ca inviolabilitatea frontierelor, nerecurgerea la amenintari sau utilizari militare, etc, precum si unele secundare, dar sensibil-concrete, cum ar fi facilitari ale contactelor dintre persoane aflate de o parte si de alta a cortinei de fier, imbunatatirea conditiilor de munca ale ziaristiolor, etc15 Occidentul a avut unele retineri in privinta intentiilor si initiativelor sovietice (retinere, de altfel, justificata), convenindu-se ca sesiunile de intalniri ale CSCE sa se repete periodic si din ce in ce mai specializat, pe diverse domenii, Conferinta transformandu-se in Proces. Se va dovedi ca incercarea de control institutional, fie si partial, a Vestului, dorita de U.R.S.S. a fost, pe termen lung, o miscare gresita, deoarece comitetele de supraveghere a drepturilor omului, precum si celelalte mecanisme similare, aparute atat in Vest, cat si in Est, vor efectua presiuni constante asupra regimurilor comuniste pentru ca acestea sa-si respecte angajamentele semnate.16 CSCE va primi in 1990 un cadru institutionalizat mai consolidat prin Carta de la Paris, iar intre 1990-1995 un numar important de noi state aparute adera la forurile sale (de la 35 de membri initiali se ajunge la 53 -> actualmente 56). Parcurgand momentul de incercare cauzat de razboiul inter-etnic si confesional din fosta Iugoslavie, CSCE devine dupa summit-ul de la Budapesta - decembrie 1994, Organizatia Pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). De asemenea, pe fondul tensionarii relatillor dintre Estul si Vestul european, luna mai a anului 1948, surprinde la Congresul de la Haga, prima manifestare importanta a miscarilor europene. Marcate de tema aproape mereu actuala a disputei federalisti vs. interguvernamentalisti,17 negocierile dintre statele occidentale vor avea ca rezultat la 5 mai 1949 semnarea unui statut al Consiliului Europei. Acesta are ca structuri de baza: Adunarea consultativa, Comitetul de ministri si Secretariatul General, cu atributiile specifice. In general, specificul sau il constituie caracterul normativ si are rolul de a armoniza legislatiile
15 16

Moreau Defarges, Philippe, op.cit. p.26 si p.83 Ibidem, p.86; 17 Ibidem, p.90

nationale ale statelor membre. Intre altele, cele mai importante constructii tutelate de Consiliul Europei sunt Comisia Europeana a Drepturilor si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Acelasi flux de membri si de candidati va remodela rolul Consiliului la fixarea ireversibila a si verificarea starii noilor democratiilor est-europene.18 9 mai 1950 este data cand, prin planul Monnet-Schuman si crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului se afirma ,,principiul fundamental al delegarii de suveranitate intr-un domeniu limitat, dar decisiv19, actiune, considerata in general, ca va sta la baza vitoarei Uniuni Europene. Aducerea sub umbrela interesului comun concret si imediat, precum si succesul deplin al CECO, reprezinta filosofia care va inspira apoi celelalte ,,comunitati: Comunitatea Economica Europeana (CEE sau Piata comuna) si Comunitatea economica a Energiei Atomice (Euroatomul), actiuni parafate prin doua tratate de la Roma (martie 1957). Reusita procesului inceput in 1950 va culmina prin Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992 care instituie Uniunea Europeana.(intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993). Contextul era unul extrem de favorabil: regimurile dictatoriale comuniste erau inlaturate, Uniunea Sovietica se dizolvase, iar Germania, care va deveni motorul economic al Uniunii se regasea reunificata, deci satisfacuta. Transferul de suveranitate initial referitor la carbune si otel se generalizeaza treptat, cuprinzand abordari comune diverse, de la aspecte economice si pana la chestiuni de securitate sau justitie. Acestea sunt determinate de o anumita dinamica, ai carei factori reprezinta o provocare continua a Uniunii. Sistemul comunitar se axeaza pe patru institutii principale: Comisia, cu rol executiv si de gardian al tratatelor, Consiliul, organ deliberativ si instanta de decizie, co-decizie (dupa Maastricht), Parlamentul European, co-legislator, alaturi de Consiliu, si, in fine, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, care, prin impunerea treptata ca si curte suprema, lasa sa se vada cel mai bine un caracter federal al Uniunii,20la fel cum alte aspecte ce tin de drepturile statului suveran se subordoneaza dreptului comunitar.21 Totusi, statele nationale isi pastreaza, fiecare in parte, posibilitatea, ca, in cadrul procesului arhitectural de edificare a ansamblului european, acesta sa se produca prin vointa proprie a fiecarui popor
18 19

Rusia este admisa in februarie 1996; Ibidem, p.94 Ibidem, p.95 20 Ibidem, p.99; 21 Zorgbibe, Charles, op. cit.,p.155

in parte, echilibrul fiind foarte fragil in aceasta privinta si de aici unele neintelegeri (in special se remarca atitudinea Frantei). In fine, ca importanata instutionala se vorbeste despre pilonii Uniunii Europene: Primul, cel referitor la mecanismele financiare comune (banci, moneda unica, etc), al doilea, cu privire la Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC), si ultimul, legat de justitie si afaceri interne. Si Uniunea Europeana are de infruntat problema largirii spre Est, a functionalitatii si functionarii in numar crescut (de la 12 in 1986, la 27 in 2007); marea sa etreogenitate de interese si orientari politice, diferentele de salturi economice si deficite publice, problema apararii comune (implicit si raporturile cu NATO; atentia crescuta incipienta asupra securitatii economice in defavoarea celei militare), raporturile cu Rusia, problemele legate de mediu, birocratia in exces, constituie inca motive de incercare pentru vointa politca a guvernelor tarilor membre. Viitorul Uniuni Europene nu poate fi, deci, disociat de evolutia ordinii mondiale si miscarile celorlalti ,,actori principali: S.U.A.- funizor principal de securitate, Rusia, furnizor de materii prime energetice si, mai nou, China, India(?), beneficiari de consistente si constante cresteri economice), tarile arabe (atat cele democratice, cat si cele nedemocratice) in problema combaterii terorismului), etc. Ramane de surprins, raportul dintre viitoarele consecinte ale politicii rabdatoare de acumulare de succese partiale cu cele, aparent in stagnare, a incercarilor de democratizare fortata(?) in cazurile Afganistan si Irak, in urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. De asemenea, posibil interesante din punct de vedere istoric si de urmarit, in concretizarea lor ar putea fi intentiile exprimate de declaratiile cu referire la viitorul relatiilor internationale ale presedintilor americani, G. Bush sr.; ,,Avem viziunea unui nou parteneriat al natiunilor, care trancende Razboiul rece. Un parteneriat bazat pe consultare,cooperare si actiune colectiva, in special prin intermediul unor organizatii internationale si regionale.Un parteneriat unit prin forta principiului si domnia legii si sprijinit printr-o asumare in comun atat a costurilor, cat si a angajamentelor. Un parteneriat ale carui obiective sunt sporirea democratiei, sporirea prosperitatii, sporirea pacii si reducerea armamentului.22, respectiv Bill Clinton: ,,Intr-o noua era a pericolului si a oprtunitatii, obiectivul nostru prioritar trebuie sa fie largirea si intarirea comunitatii
22

Kissinger, Henry op.cit. , p.700

internationale a democratiilor bazate pe economia de piata.23. Dincolo de opiniile si decalaratiile mai mult sau mai putin optimiste, data fiind diversitatea si complexitatea tuturor problemelor amintite, raman, din partea politologilor, ca actuale si, aparent justificate, destule semne de intrebare.

BIBLIOGRAFIE:

-Bugnon-Mordant, Michel America totalitara, Ed. Lucman, 1999;


23

Ibidem, p.701

-Enachescu, Loredana - NATO si Politica Europeana de Securitate si Aparare, in Sfera politicii, http://www.sferapoliticii.ro; -Hoppe, Jiri - Romnia i Primvara de la Praga, in rev. ,,Contrafort, nr. 1 (ianuarie 2006), http://www.contrafort.md/2006/135 -Kissinger, Henry Diplomatia, Ed. All, 2007, 2008; -Moreau Defarges, Philippe Organizatiile internationale contemporane, Institutul European, 1998; -Zorgbibe, Charles La construction politique de lEurope 1946-1976, Presses Universitaires de France, 1978

10