DiddieBoom.

STRESUL Ok, nu amdecis sa aduc statistici, sfaturi sau sa ma plang de acest factor perturbator ci am ales sa vorbesc desrpe conceptual de stress si despre perceptia lui de catre adolescent. Ce reprezinta stresul? In opinia mea de om aflat in plin process de maturizare, stresul este o stare autoindusa. Nu il putem numi sentiment deoarece sentimentele apar fara vointa proprie deci il putem caracteriza ca pe o stare sau un factor rezultat al constiintei noastre. Stresul ca si depresia sunt stari tipice omului, de aceea le putem incadra la caracteristicile ce sustin evoultia, fiind stari evolutive. Dupa parerea mea, stresul se afla intr-o stransa legatura cu maturizarea, argument ce sustine ce am precizat mai sus. De ce? Simplu. Stresul preuspune dezvoltarea individului panala nivelul ce ii permite sa se ingrjoreze. Deci ingrijorarea este un precursor al stresului. Privind in ansamblu, cele doua sunte interdependente. Ingrijorarea generaza stresul? Sau stresul duce la ingrijorare? Tind sa cred ca exista o simultaneitate intre cele doua. Acestea fiind spuse putem trage o prima concluzie si anume ca stresul apare o data ce individual este capabil sa se ingrijoreze. Oare suntem noi adolescentii afectati de stres? Multi adulti ar spune ca suntem lipsiti de acesta... doar fiecare suntem inca in grija parintilor, nu trebuie sa ne ingrijoram de datoriile familiei sau nu avem un loc de munca unde deseori apar problem sic el mai important, ar zice ei, nu avemcopii carora sa le ducem grija. Sa fie oare asa? La doar atat sa se rezume ingrijorarea unui om indifferent de varsta lui? Eu cred ca daca am aproba aceasta gandire am fi extremist. Sa lasam subiectivitatea putin la o parte si sa analizam putin lucrurile si din alte puncte de vedere, asa cum este sanatos si indicat, de altfel. Ce sunt adolescentii, ce sunt eu si colegii mei? Suntem oameni alfati cu un picior in gradina adulta, bulversati de toate lucrurile ce se petrec in jurulnostru. Ieri incercam sa negociem cu parintii inca o ora in plus de stat afara cu prietenii, iar azi o multitudine de griji ne loveste direct in fata. Acum estemomentul cand ne intrebam cine suntem de fapt, care este rostul nostrum aici si ce naiba se intampla cu toate. Acum e momentul cand dam cu ochii de lumina soarelui dup ace am stat doar la lumina unui bec. Sa nu reprezinte asta niciun fel de ingrijorare? Multi dintre noi nu au reusit sa afle ce anume isi doresc de la viata, ce anume le-ar place sa faca in viata. Dar eu? Eu am reusit sa aflu? Nedorind sa fiu acuzata de necunostiinta de cauza, am incercat sa ma rezum la mine. Am 18 ani si 4 luni acum si am zeci de moment pe zi cand ma gandesc : de ce, cum,cand? De ce fac asta? Cum o sa fac totul mai departe? Cand s-a intamplat totul? Poate fac parte din acei oameni care dau prea mare importanta introspectiei, dar sunt sigura ca toti cei aflati in aceasta incapere s-au gandit macar o data la aceste lucruri. M-as putea considera unul din cazurile putin avantajate de faptul ca de 6 ani stiu ce imi doresc sa fac in viata. Dar sa fie chiar asa simple lucrurile? Oare de-a lungul timpului si in multimea oamenilor cu care am interactionat, nu a existat ceva care sa-mi puna la indoiala decizia chiar si pentru o clipa?

DiddieBoom. E de ajuns un moment de indoiala pt a incepe sa-mi fac griji, ia-ta deci un prim punct de stress. Stiu ce vreau sa fac de 6 ani si totusi sunt 100% sigura ca pot face asta sau ca asta imi doresc cu adevarat? Aceasta ingrijorare asupra deciziei mele reprezinta o sursa de stress la urma urmei, nu? Acest sambure de nesiguranta se transforma intr-o grija ce neelucidata favorizeaza stresul.

Suntem adolescenti, suntem a doipea, tre sa luam bac-ul. Asa suntem vazuti. Da sunt intru-totul de accord pana aici, dar urmeaza urmatoarea replica: ce grija aveti voi in-afara de invatat? Ok. In primul rand doar gandul ca exista un examen, etapa a vietii noastre ce are un rolputernic in evolutia proprie, reprezinta un stress. Raportandu-ma iarasi la mine, spun ca nu exista zi in care sa nu ma gandesc la asta si da, sunt intru-totul constienta de importanta lui si de faptul ca trebuie sa muncesc. Dar,oare, simplul fapt ca imi fac griji cu privire la asta nu reprezinta un factor de stress, sau as putea brusc sa nu imi fac griji? Ba da. Reprezinta un stress si sunt iarasi sigura ca fiecare persoana din aceasta incapere l-a experimentat. doar trebuie sa invatati, sa munciti! Serios? Cine Dumnezeu, crede ca nu constientizam asta cu totii? Toti stim asta, toti stim ca trebuie sa invatam , sa muncim, toti stim ce stim si ce nu stim si ce ar trebui sa stim, pe toti ne incolteste nesiguranta cand cineva ne demonstreaza ca nu stim. De asta avem nevoie,oare, demoralizare? Da, este importanta constientizarea pentru a lua masuri, dar trebuie avut grija ca asta sa nu duca la demoralizare. Un prag finut, intre cele doua,nu? Nu suntem roboti, nu suntem programati sa facem acelasi lucru, fiecare o face in felul sau propriu, suntem unici, stim asta de la biologie, si la urma urmei nu avem toti acelasi destin. Dar, da, suntem constienti de asta si asta duce doar la un alt factor de stress. In ansamblu toata aceasta etapa prin care trecem acum este un cauzator al stresului. Dar sa ne amintim ca la inceput am precizat ca stresul este o dovada a dezvoltarii. Poate fi el combatut? Dupa parerea mea simplul fapt ca te gandseti ca ai putea fi stresat te face sa fi stresat. Ingrijorarea este specific umana, iar noi acum aflati in faza in care totul capata o noua dimensiune nu facem decat sa ne ingrijoram de tot si de toate. Serios, acum. Nu e ca si cum m-as rtezi intr-o dimienata gandindu-ma: ah, peste cateva luni, doar cateva luni, o sa fiu singura intr-un oras nou, obligata sa-mi port de grija si sa nu-mi fac griji cu privire la acest lucru. Pe mine si sunt sigura ca nu sunt singura, ma sperie tot ce se intampla acum. Au trecut 4 ani ca fulgerul.Ce se intampla daca la fel v-or trece si urmatorii 4 ani? In cateva luni o sa am de trecut un prag decisiv in viata, nu ar trebui sa ma ingrijoreze acest lucru? Stiu cat stiu si cat ar trebui de fapt sa stiu. Nu reprezinta aceasta constientizare o grija? O multitudine de transformari au loc in tot ceea ce ma inconjoara. Este atat de usor totul? Nu este, dar trebuie sa-l facem si suntem capabil sa-l facem. Frica este ceva natural ce nu ne impiedica sa ne atingem obiectivul . Ne poate motiva sau ne poate ingreuna acest proces. Totul difera la fiecare dintre noi. Pentru mine, intreaga aceasta etapa reprezinta un stres si am ajuns la aceasta concluzie prin argumente solide. Sa fim realisti. Stresul este o stare a mintii fiecaruia dintre noi, ce are o gandire evoluata. Nu putem nega prezenta lui, dar nici nu o putem blama. In concluzie, eu cred ca cel putin adolescentii au destule motive cauzatoare de stres, daca stam sa analizam macar putin ce se petrece in aceasta etapa a vietii, pentru ca in sens contrar umanitatea si curgerea lucrurilor si cunoasterea despre acestea ar fi date cu totul peste cap. Nu suntem roboti, suntem oameni in plina ascensiune evolutiva, iar stresul este doar o dovada a acestui fapt. Daca nu ne ingrijoram asupra unui lucru nu vom ajunge niciodata sa-l cunoastem indeajuns de bine, incat sa-l schimbam in ceva superior.