Polaris

Howard Philips Lovecraft M numesc Basil Elton i sunt paznicul farului din North Point, de care tata i bunicul au avut grij naintea mea. E un far cenuiu, construit destul de departe de rm, pe stncile alunecoase, dezvelite doar de reflux. Vreme de un veac, navele cele mai artoase de pe apte mri au trecut falnic prin fata lui. Cnd tria bunicul, erau foarte multe, ns n anii tatlui meu se mputinasera n mare msura. Acum vin att de rar c uneori m simt nfiortor de singur, de parc a fi ultimul om de pe pmnt. Navele acelea vechi, cu panze albe, soseau de pe coaste ndeprtate unde strluceste un soare fierbinte si miresme ametitoare plutesc deasupra grdinilor si templelor viu colorate. Btranii cpitani veneau adesea s-l vad pe bunicul meu, s-I vorbeasc de lucrurile pe care el le-a povestit tatlui meu iar tata mi le-a povestit mie n lungile seri de toamn, cand vantul dinspre est urla nebuneste. Iar despre lucrurile pomenite si despre multe altele eu am citit n crtile primite cand eram tanr si foarte curios. Exist ns ceva si mai mret decat stiinta batranilor si decat cea din crti. Asta-I stiinta secret a oceanului. Albastru, verde, cenusiu, alb sau negru, calm, agitat sau cu mici valuri nspumate, oceanul nu-I niciodat tcut. l observ dintotdeauna, l ascult si-l cunosc bine. La nceput mi spunea numai povesti simple despre plajele linistite si porturile din vecintate, dar cu trecerea anilor a devenit mai preitenos, vorbindu-mi si despre altceva. Despre subiecte mai stranii si mai ndeprtate n spatiu si timp. Cateodat, n amurg, aburii suri de deasupra orizontului s-au retras ntr-o parte si-n alta ca sa-mi ngduie s descopr ce se afla dincolo de lumea real. Iar alteori, noaptea, apele adanci ale marii au devenit limpezi si fosforescente, ca s pot ntrezri ce ascundeau n strfundurile lor. Si lucrurile pe care le-am vazut adesea m-au fcut s nteleg ce a fost, ce va fi si ce este, fiindc oceanul e mai vechi decat muntii si plin de amintirile si de visele timpului. Corabia alb avea obiceiul s vin dinspre sud, cand luna era plin i nltat mult pe cer. Venea dinspre sud, alunecand ncet si tcut pe suprafata mrii. i fie c marea era agitat sau calm, fie c vantul era favorabil sau nu, plutea mereu cat se poate de normal, cu toate pnzele desfsurate, cu lungile ei siruri de vasle lovind apa n acelasi ritm. ntr-o noapte, am zrit pe punte un om cu o barc, echipat cu o tunic lung, si care prea c-mi face semne s m mbarc pentru o cltorie spre trmuri deprtate si necunoscute. L-am revzut adesea dup aceea, pe luna plin, si de fiecare dat mi fcea semne. n noaptea cand am rspuns chemrii lui, luna strlucea din cale-afar de viu. Am traversat valurile pan la corabie pe un pod alctuit din raze de lun. Omul care mi fcuse semne mi-a urat bun venit ntr-o limb ce-mi prea perfect cunoscut. Orele urmtoare fur pline de cantecele vaslasilor. Navigam spre sudul misterios, cluziti de sclipirea aurie a lunii pline. Iar la ivirea zorilor rosietici ai zilei, am zrit trmul verde al unor tinuturi ndeprtate, limpezi si frumoase, pe care nu le stiam. Terase impuntoare, presrate cu arbori, lsau s se vad ici-colo acoperisuri albe, strlucitoare, si coloanele unor temple ciudate, ridicate din mare. Pe cand ne apropiam de trmul nverzit, omul cu barb mi-a vorbit despre tinutul acela, tara Zar, unde se gseau adunate laolalt toate visele si toate gandurile minunate trite candva de oameni si apoi uitate. Cercetand iarsi terasele, mi-am dat seama c spusese adevrul, cci multe din spectacolele ce mi se ofereau privirii le mai vzusem printre ceturi, dincolo de orizont, sau n adancurile fosforescente ale oceanului. Erau, de asemenea, forme si fantezii mai ncanttoare decat tot ce privisem pan atunci: viziuni ale tinerilor poeti morti nainte ca lumea s poat afla ce vzuser si ce visaser. Noi n-am ancorat ns lng pajistile vlurite din Zar, deoarece se zice c acela care pune piciorul acolo nu se mai ntoarce nicicand n locurile sale natale. n vreme ce corabia alb se ndeprta fra zgomot de terasele si templele din Zar, am observat departe, la orizont, turlele unui oras. Omul cu barb mi-a spus: - Thalarion, orasul celor o mie de minuni, acolo se alf toate misterele pe care omul a ncercat zadarnic s le ptrund. Cand am ajuns aproape, am vzut c asezarea era mai mare decat toate orasele visate de mine nainte. Turlele templelor sale strpungeau cerul, nu le puteai zri varful. Pan dincolo de orizont se ntindeau ziduri severe, cenusii, pe deasupra crora reuseai s distingi doar cateva acoperisuri, stranii si nelinistitoare, ns decorate cu frize bogate si cu minunate sculpturi. M

ardea dorinta de a intra n orasul acela fascinant, dar si respingtor, si l-am rugat pe brbos s m debarce pe jetel, lang enorma poart sculptat Akariel. El a refuzat, vorbindu-mi cu blandete: -Multi sunt cei intrati n Thalarion, orasul cu o mie de minuni, ns nici unul dintre ei n-a mai revenit vreodat. Cci acolo nu triesc decat demoni smintiti care au fost candva oameni, iar strzile sunt albe de osemintele celor ce si-au ridicat privirea spre zeita Lathi, stpana orasului. Corabia alb trecu, asadar, pe dinaintea zidurilor din Thalarion si, timp de mai multe zile, se tinu pe urmele unei psri care zbura spre sud, avand penajul sclipitor, de culoarea cerului. Apoi am ajuns pe o coast ademenitoare, cu tufe nflorite n toate nuantele, si unde, cat vedeai cu ochii, nu ntalneai decat cranguri vesele si copaci scldati din plin de lumina soarelui ajuns la zenit. Din niste boschete ascunse, ajungeau pan la noi franturi de cantec si de melodii armonioase, ntrerupte prin rasete atat de plcute ncat, nerbdtor, I-am ndemnat pe vaslasi s mne mai repede. Omul cu barb n-a scos un cuvant, ns m observa pe cand ne apropiam de malul coplesit de crini. Deodat, vantul care adia peste pajistile nflorite si peste copacii stufosi aduse un miros ce m-a fcut s m nfior. Suflarea lui se ntri si aerul se umplu de mirosul fetid si carnal al oraselor lovite de cium si al cimitirelor abia spate. n vreme ce ne ndeprtam rapid de coasta blestemat, brbosul mi-a vorbit n sfarsit: - - Asta e Xura, tara plcerilor de neatins. nc o dat, corabia alb urma pasrea cerului pe mri calde, mangaiate de brize usoare si nmiresmate. Zi dup zi, noapte dup noapte am tot plutit, iar pe luna plin ascultam cantecele vaslasilor, unduioase ca noaptea ndeprtat n care mi prsisem inutul natal. Pe un ncanttor clar de lun, am aruncat ancora n portul Sona-Nyl, mrginit de promontoriile de cristal, gemene, care se nlta din mare si, ntalnindu-se, formeaz un arc splendid. Era Tara nchipuirii. Am ajuns la trmul nverzit pe un pod de aur alctuit din raze de lun. n tinutul Sona-Nyl nu exist nici timp, nici spatiu, nici suferint, nici moarte, iar eu am rmas acolo vreme de mai multe eternitti. Crangurile si pajistile sunt verzi, florile vii si parfumate, raurile albastre si cantatoare, fantanile limpezi si rcoroase. Minunate si mrete sunt templele, palatele si orasele din Sona-Nyl! Pamantul acesta n-are margini, cci dup fiecare spectacol al frumusetii mi oferea altul nc si mai frumos. La tar si n splendoarea oraselor, multumiti, oamenii triesc dup placul inimii lor. Toti locuitorii sunt nzestrati cu o gratie nepieritoare si au parte de o fericire neumbrit de nimic. Pe parcursul eternittilor petrecute de mine acolo m-am plimbat cu sufletul rpit prin grdinile ce lsau s se vad printre palcuri de arbusti pagode cu acoperisul avantat n sus la ambele capete si unde pe marginea aleilor albe cresc tufe gingase cu flori. M-am ctrat pe dealuri din al cror varf puteam contempla mprejurimile de un farmec subtil: targuri dominate de clopotnite se cuibreau n scobiturile vilor pline dde verdeat, iar cupolele aurii ale unor orase imense scanteiau pe orizontul nesfarsit. Am admirat pe clar de lun marea sclipitoare, promontoriile de cristal si portul linistit unde sttea la ancor corabia alb. Si tot ntr-o noapte cu lun plin, n anul imemorial Tharp, am remarcat silueta psrii cerului. mi fcea semne si m-a cuprins iarsi dorul de duc. I-am vorbit atunci omului cu barb, mrturisindu-I dorinta mea de a vizita ndeprtata Cathurie, pe care n-a vzut-o nimeni, dar se credea c ar fi situat dincolo de coloanele de bazalt din apus. Tara aceea e a Sperantei si n ea lumineaz n toat strlucirea lor reprezentrile ideale ale lucrurilor cunoscute de noi cel putin asa si nchipuie lumea. nsa brbatul mi-a zis: - - Ia aminte la mrile primejdioase unde se spune c se afl Cathuria. n Sona-Nyl nu exist nici durere nici moarte, dar cine poate sti ce-I dincolo de coloanele bazaltice de la apus n luna urmtoare m-am mbarcat pe corabia alb si am prsit portul acela pasnic, nsotit de btran. Pasrea cerului, zburand naintea noastr, ne-a condus pan la coloanele de bazalt din apus, ns de data asta vaslasii nu si-au mai cantat cantecele duioase sub luna. M gandeam adesea

la ara necunoscut a Cathuriei, la boschetele ei, la palatele ei minunate, ntrebandu-m ce plceri noi m ateptau. Cathuria, mi repetam, este lcaul zeilor i inutulunor orae de aur, fr numr. Pdurile sunt de santal i de aloe, ca boschetele nmiresmate de camorin, iar prin arbori ciripiesc vesel psri colorate. Pe nlimile verzi i nflorite se nal temple din marmur roz, bogat sculptate, iar n curile lor se afl fantani de argint prin care anesc, cu un susur ncanttor, apele parfumate ce coboar de la izvoarele raului Narg. Iar oraele Cathuriei sunt ncinse cu ziduri de aur, strzile lor tot cu aur sunt pavate. n grdinile acestor orae cresc orhidee stranii, i mai gseti acolo lacuri plcut mirositoare cu fundul de coral i ambr. Noaptea strzile i grdinile sunt luminate de felinare meteugit fasonate din carapae de broasc estoas, n trei culori, i auzi sunetele melodioase ale unui solist i ale unui cantre din lut.

i toate casele din Cathuria sunt palate, fiecare construit la marginea unui canal plin de miresme pe unde curg apele sacre ale raului Narg. Cldirile sunt din marmur i porfir, iar acoperiurile sunt din aur sclipitor ce rsfrange razele soarelui, sporind splendoarea oraelor, pe cand zeii panici le privesc de pe piscurile unor muni ndeprtai.Mai strlucit decat toate celelalte este palatul marelui monarh Dorieb, despre care unii afirm c-i un semizeu, iar alii c-I zeu de-a binelea.

Zidurile nalte ale palatului su au deasupra o mulime de turnulee din marmur. n sli spaioase se adun popor nenumrat i tot acolo stau agate trofee vechi de secole. Iar acoperiul este din aur pur, aezat pe stalpi nali cu rubine i lapislazuli. Pardoseala este din sticl i pe sub ea curg apele iluminate ale raului Narg, prin care noat peti multicolori, necunoscui dincolo de ncanttoarea Cathurie. Aa mi nchipuiam eu Cathuria, ns omul cu barb m sftuia mereu s fac calea-ntoars i s revenim pe rmurile fericite din Sona-Nyl, fiindc Sona-Nyl le este cunoscut oamenilor, pe cand Cathuria n-o vzuse nimeni, niciodat.

Iar n a treizeci i una zi a cltoriei noastre pe urmele psrii, am zrit coloanele de bazalt din apus. Ceaa le nvluia, pentru ca nimeni s nu poat strbate cu privirea dincolo de ele sau s le disting varful, despre care se spune c strpunge cerul.

Iar omul cu barb m-a implorat din nou s fac cale-ntoars. Dar nu l-am ascultat, fiindc de dincolo de pacla ce nconjura coloanele am avut impresia c aud melodii cantate din gur i din lut, slvindu-m pe mine, cel ce cltorisem atat de departe pe lun plin i trisem n ara nchipuirii. Iar pe sunetele acestui cantec corabia alb s-a afundat n cea, ntre coloanele de bazalt din apus. i pe cand muzica nceta, iar ceaa se ridica, nu Cathuria ni s-a ivit dinaintea ochilor, ci o mare agitat i de nemblanzit, care ne-a antrenat ambarcaiunea fragil spre un loc necunoscut.Curand urechile noastre au perceput vuietul ndeprtat al unor cderi de ap; iar la orizont am observat izbucnirea colosal a unei cascade monstruoase, unde toate oceanele lumii se adunau laolalt ca s se prbueasc n neantul abisului.

Atunci omul cu barb mi-a zis, cu lacrimi curgandu-I pe obraji:

--Am plecat din ara minunat i n-o s-o mai revedem nicicand. Zeii sunt mai mari decat oamenii, zeii au catigat.

Mi-am nchis ochii nainte de ocul care, tiam, urma s se produc, ferindu-mi astfel privirile de pasrea cerului, rmas s-i agite aripile albastre cu un aer batjocoritor.

Dup ciocnire a venit ntunericul, i am auzit urlete de oameni i de fpturi neomeneti. Vanturile din est bteau cu violena furtunii i mi ngheaser pan i oasele, cum stteam ghemuit pe piatra umed ce-mi apruse sub picioare. Apoi, auzind alte bubuituri, mi-am deschis ochii i m-am trezit pe postamentul farului de unde plecasem cu o eternitate n urm. n bezna de sub mine se puteau distinge contururile neclare ale unui vas mare care se zdrobea de stncile nemiloase, iar cand am privit n sus am vzut c -- pentru prima dat din clipa n care bunicul i asumase grija funcionrii lui, lumina farului se stinsese.

Iar mai tarziu n noapte, cand am intrat n turn, am descoperit pe perete un calendar rmas exact aa cum l lsasem eu n ziua plecrii mele n cltorie. n zori, am coborat din turn i am cutat urmele naufragiului pe stanci, dar tot ce am putut gsi au fost o ciudat pasre moart, la fel de albastr cum e cerul, i o vasl sframat, de un alb mai viu decat al spumei de pe valuri ori al zpezii de pe nlimi.

i din ziua aceea oceanul nu-mi mai povestete secretele lui, iar luna a strlucit de multe ori de atunci ncoace, plin, nlat mult pe firmament, ns corabia alb venit din sud n-a mai aprut niciodat.