Principiile tehnicii de masaj Obtinerea efectelor terapeutice ale masajului presupune utilizarea adoptata la fiecare subiect a unor variante

tehnice si procedee de masaj care se impart in 2 categorii: 1. Tehnici fundamentale aplicate in toate protocoalele de masaj si care se deruleaza intr-o succesiune specifica. 2. Tehnici complementare sau secundare utilizate ca o suplimentare a efectelor tehnicilor fundamentale. Ele se refera la anumite categorii de afectiuni sau pacienti si completeaza specific procedura de masaj standard ( rulatul si cernutul maselor musculare la sportivi ) 1. Tehnicile fundamentale: Asigura optinerea efectelor standard ale masajului terapeutic (relaxare, troficitate, efecte vasculare sau stimulare neuropsihica) A. Netezirea sau alunecarea: este tehnica ce presupune realizarea de alunecari usoare ale palmelor terapeutului pe suprafete variabile ale corpului pacientului. Este utilizata la debutul sedintei de masaj, intrucat permite interactiunea practicant-pacient si optinerea unor multiple efecte terapeutice, inclusiv neurologice si psihologice. Alunecarea mainilor se face cu fata palmara sau dorsala, cu degetele stranse sau rasfirate, avand sensul, frecventa si apasarea variabila, fata de scopul urmarit. Pentru suprafete mici, alunecarea se poate face si doar cu 2 sau

3 degete, in timp ce pentru suprafetele mari, se pot utilize ambele palme, care aluneca simultan sau succesiv. Sensul miscarilor este de obicei in lungul axului extremitatilor, dar poate fi circulator sau tranversal, in zone ca toracele, lombele sau abdomenul. Pe zonele sensibile, se pot utilize fata dorsal sau chiar zona articulatiilor interfalangiene (masaj in pieptane, utilizat in procedurile de automasaj). La extremitati, alunecarea trebuie sa respecte sensul de circulatie a sangelui si returul veno-limfatic. Stimularea ciculatiei limfatice se face prin manevre de alunecare in sens centriped, apasat cu intreruperi periodice (masaj sacadat sau modelul masinii de cusut). Viteza deplasarii mainilor trebuie sa fie superioara vitezei de retur venos, permitand golirea venelor superficial si umplerea lor rapida, cu favorizarea returului venos. Forta de apasare poate fi constanta in cursul manevrei, sau poate creste pana la un maxim la jumatea segmentului anatomic masat, cu scaderea ulterioara la nivelul de plecare. Efectele netezirii sau alunecarii sunt efectele directe , la nivelul superficial cutanat. Masajul favorizeaza proprietatile fundamentale de distensibilitate si elasticitate cutanata. Daca este realizat profund, efectele se extend la procese localizate de tip induratie, mici hematoame sau structure fibroase, permitand desfacerea lor mobilizarea in sensul circulator al produsilor catabolici.

Efectele masajului se realizeaza si reflex, prin stimularea propice si exteroceptorilor din structura pielii, care determina reactii neuro-motorii, in principal de relaxare locala, si rol trofic secundar. Alunecarile sau netezirile se utilizeaza la inceputul sedintei de masaj deoarece: - reprezinta un mijloc indirect de diagnosticare clinica a suferintei pacientului; - au un effect general relaxant si de facilitare a interactiunii terapeut-pacient; - pregatesc fizic si psihic pacientul, pentru etapele ulterioare ale protocolului terapeutic. In anumite situatii, acest procedeu realizat prin miscari rapide si energice, poate avea un effect stimulator general. Sportivii utilizeaza alunecarile sau netezirile atat ca stimulare inaintea efortului cat si o relaxare dupa competitive (automasaj). B. Frictiunile Urmeaza de obicei dupa alunecari, si se adreseaza straturilor mai profunde ale pielii, respective tesutului subcutanat. Presupune mobilizarea mai energica a tegumentului, prin ridicarea intre degete si palma a unei cute de piele, si apasarea ei pe un plan dur, eventual un plan osos. Similar cu netezirea, frictiunea cunoaste numeroase variante practice, in raport cu profunzimea urmarita a

manevrari, sensibilitatea zonei tratatem suprafata cutanata prelucrata, durata sedintei, zona anatomica prelucrata, etc. Frictionarea poate fi realizata intre pulpa degetelor si baza palmei sau marginile acesteia, respective regiunea tenara sau cea hipotenara. Pot fi utilizate una, sau ambele maini ale tehnicianului iar directia de avansare a mainilor poate fi liniara ( pentru membre), in cerc, tranversala, sau in zig-zag. Se va evita traumatizarea excesiva a tesuturilor n special a zonelor cu tegument sensibil, deoarece pot fi produse leziuni prin strivire ale capilarelor subcutanate (tratamentul prin masaj a celulitei). Se pot recomanda in special pentru zonele cu suprafata mare (spate, lombe, abdomen, fese) avansarea din aproape in aproape a mainii terapeutului, in scopul continuitatii la nivel subcutanat a efectelor masajului.Mai mult decat alunecarile, frictiunile se adreseaza stratului cellular subcutanat, unde se localizeaza cicatrici, aderente , zone de fibroza, colectii serohematice. Mecanismele de actiune ale frictiunii sunt similar celor prezentate anterior cu o mai mare componenta pe actiuinea reflexa si vasculara. Frictiunile sunt foarte eficiente in masajul sechelelor post traumatice la sportive si pot reprezenta singurul procedeu terapeutic necesar pentru sechele osteo articulare la sportivi. C. Framantatul

Tehnica se adreseaza straturilor profunde, subcutanat si muscular. Presupune mobilizarea unor cute de tesuturi, care include si masa muscular, urmata de stoarcerea sau comprimarea lor, sau impotriva unui plan dur, osos. Prezinta variatii similar cu frictiunile, Se poate utilize si in zona abdominal, si are efecte spectaculoase daca exista tesut adipos mai ambundent. Tehnica se realizeaza cu una sau ambele maini, de obicei, in lungul masei muscular, si poate urma aplicarii anterioare de neteziri si frictiuni. Avantajul practice consta in stimularea mecanica directa a maselor muscular la nivelul de lasticitate, contractilitate si excitabilitate. Prin stimularea directa, se pot obtine contractii fibrilare. Masajul direct stimuleaza si tesutul si troficitatea muscular, de asemenea, amelioreaza regimul circulator cu eliminarea catabolitilor musuclari si aport suplimentar de oxigen. Pe langa efectul trofic revigorant, tehnica permite recastigarea proprietatilor muscular fundamentale, motiv pentru care este utilizata in tratamentul sechelelor traumatice muscular (astenii, hipotonii), contracture si scaderea masei muscular posttraumatice. D. Bataile sau tapotajul/tapotamentul: Este o tehnica dinamica, care presupune lovirea ritmica a tegumentului cu degentele, marginea cubitala a palmei, fata palmara a mainii sau chiar pumnul, realizand o forma active de stimulare, care urmeaza de obicei tehnicilor mentionate anterior. Realizarea ei necesita un grad inalt

de indemanare a terapeutului, intrucat necesita contractii rapide sustinute si coordinate ale antagonistilor si agonistilor mainii. Miscarile sunt predominant pasive, din incheietura pumnului, avand umerii si coatele fixate si palmele privind fata in fata. Exista numeroase variante tehnice, care au ca efect modularea actiunii mecanice si a raspunsului pacientului: - Batai cu pulpa degetelor; - batai cu mana in caus; - batai cu pumnul. Utilizarea diverselor variante tine de indemanarea practicantului si de efectul urmarit. Mecanismul de actiune este atat de direct cat si reflex neuro-vaselor si genereaza unul dintre cele mai dinamice raspunsuri tisulare.

E. Vibratiile Sunt rezultatul actiunii mecanice locale, vibratorii, oscilante executat pe o mica suprafata cu ajutorul degetelor sau pumnului. De asemenea necesita calitati deosebite ale tehnicianului, iar ca aplicare sunt destinate stimularilor vibratorii locale, in puncte anatomice bine definite ( ex.: punct de enegenta ale nervilor motorii)

Actiunea mecanica explica efectul procedurii, la care se adauga si efectul vaselor reflexe. O varianta de vibratii cu frecventa si amplitudini mari o constituie trepidatiile, care pot fi utilizate pentru actiuni particulare ( ex: trepidatiile custii toracice) 2. Tehnici complementare: Rulatul si cernutul: - tegnica adresata predominant grupelor muscular, in recuperearea dupa efort fizic; - presiuni exercitate predominant pe torace si paravertebral cu rol ischemiant si apoi vaso dialatator intens; - tractiunile articulare aplicate la nivelul membrelor.