CULTURA POLITIC Ambiguittile semantice ale notiunii de cultur politic. Termenul de "cultur politic" si c.

stig drept de cetate n termi- nologia disciplinelor politice dup cel de-al dojlea rzboi mondial, mai ales n S.U.A.. Acest lucru a fost posibil n contextul abordrii comparative a sisternelor politice contemporane de ctre cercettorii n sociologie politic nord-americani si al convn gerii lor c sistemele politice pot f1 studiate cu ajutorul metodelor empirice (studii de caz, sondaje de opinie, chestionare, cercetri pe vaste esantioane de subiecti etc.), ntruct comportamentele umane se prete 424g65e az la observatie, la ana1jz sj la cuantificarea rezultatelor acesteia. ncepnd cu primele abordri a1e culturii politice n studiul "Comparative Political Systems" (Journal of Politics, vol.XVIII, 1956) si pn la cele recente a1e sociologilor si politologilor din fostele tri ale Europei de Est, cu diferente de grad si nu de natur sau esent, def1nitjjle cul-turii politice pun accentul pe dimensiunile cognitiv, afectiv si eva-luativ ale modelelor de comportament, atjtudinilor si valorilor fat de fenomenul politic. n esent, def1nitiile nu difer prea mult de definitia standard lansat de Gabriel A. Almond si Bingham G. PoweIl n 1966: "Cultura politic este un model de atitudinj individuale si de orientri fat de politic, manjfestate n rndul membrilor unui sistem politic. Ea este un dorneniu subiectiv care st la baza actiunilor politice ss care le confer important. Astfel de orientri individuale cuprind cteva elemente: orientri cognitive, exacte sau mai putin exacte, pe tema subiectelor ss convingerilor politice; orientri emotionale, sentimentul a.ta.srsss angajrii, respingerii n raport cu subiectele politice si

orien-tri estirnative, aprecieri 1 opinii pe tema unor subiecte politice, ceea ce, de obicei, presupune aplicarea unor standarde apreciative privind subiectele 1 evenimentele politice'1. Gabriel A. Almond, Bingham G. Powell, Comparative Politics. A Developmental Approach, Boston, 1966, p.50. n aceeasi ordine de idei, un alt cercettor, Sidney Verba (coautor cu G.A. Almond si cu Lu cian W. Pye, al mai multor lucrri pe tem), va defini, peste ctiva ani, cultura politic, ntr-o perspectiv a isto-riei mentalittilor, cu conotatii de constiint politic. "Cultura politic a unei societti const dintr- un sistem de credinte ernpirice, simboluri expresive si valori care defnesc situatia n care are loc actiunea politic. Ea ofer orientarea subiectiv a politicii"2. Pentru ca mai departe, n aceeasi lucrare, acelasi autor s precizeze: "Cultura politic a unei natiuni de riv, printre altele, din experientele pe care indivizii le au n ce priveste sistemul politic. O rnodalitate de descoperire a convingerilor politice este aceea de a observa modalittile n care opereaz structuri1e politice. Aceste convingeri afectea.z i sunt afectate de modul n care structurile politice opereaz si exist un cerc strmt de relatii ntre cultur si structur"3. Definitiile de mai sus au ca trstur comun o viziune psiholo-gizant despre cultura politic. Esenta acestora const' n interio-rizarea cunos despre sistemul politic n psihologia proprie a
172

fiecrui participant la jocul politic si transformarea acestora n norme de comportament Elementul operational care are sarcina integrrii acestor norme si valori politice n tesutul mai larg al unei culturi nationale este cultura civic. Acestei ternatici i dedic G. Almond sj Sidney Verba o

cercetare de mari proportii, efectuat n perioada 1958-1963 n cinci tri: S.U.A., Marea Britanie, Italia, Germania si Mexic, pe un esantion de l .000 de subiecti anchetati n fiecare tar4. Obiectivul central al acestei anchete este descoperirea funda-mentelor culturale ale democratiei (preocupare central n cadrul scolilor functjonaliste din antropologie), adic a regulilor operationale care permit fuziunea dintre structurile primare ale societtii (familie, grup, natiune) .si structurile politice (regim, institutii, roluri, norme si valori politice). Plecnd de la cele trei dimensiuni ale culturii stabilite de Talcott Parsons n Sistemul social, G. Almond si S. Ve rba evidentiaz trei 2 Sidnev Verba, Comparative PoliticaJ Culture, in: Political Culture and Political Development (ed.Lucian W. Pye si Sidnev Verba), Princeton University Press, Prnceton, New Jersey, 1969, p.512. s tbidem, p.514-515. G.Almond, Sidney Verba, The Civic Culture, Princeton Universitv Press, Princeton, 1963. dimertsiuni ale culturij politice, care fac din ea "un ansamblu de trs-turi cultura1e pertinente pentru analjza fenomenelor politice" rnai curnd dect "un ansarnblu de atitudinj si de orientri ale jndivizilor fat de un sistem politic"5, ceea ce ar distinge-o foarte greu de cul-tura social general, avnd n vedere c si cultura social se def1neste ca un sistem de atitudini si orientri fat de un sistem social determinat. Cele trei dimensiunj sunt: - dimensiunea cognitiv. Fiecare individ, indiferent de gradul pregtirii sale sau de status, posed un ansamblu de cunostinte mai mult sau rnai putin structurate, mai mult sau mai putin riguroase, despre sjstemele si fen omenele politice. Evenirnentele cotidiene l pun n contact

nernijlocit cu realitatea politic, iar presiunea mediu- lui si bombardamentul informationa1 l oblig, oarecum, s constien-tizeze aceast realitate. Astfel, el .stie cte ceva despre institutiile supreme ale statului, despre ljderii .si partidele politice, despre eveni-rnentele politice importante la nivel mondia1; - dimensiunea afectiv cuprinde latura emotional a va1orilor politice sau sociale, atitudinea de atasament, de respingere sau de refuz fat de fenomenele sau institutiile politice. Ea are un rol impor-tant n formarea atitudinilor. Cuno.stintele sau nformatii1s politice sunt prirnite mai usor cnd exist o personalizare a relatiilor politice, adic atuncj cnd ele provin de la o rud, de la un prieten, de la un lider care suscit o admiratie personal, independent de politica dus; - dimensiunea evaluativ cuprinde judectile de valoare despre fenomenele si realitatea politic. Fiecare apreciaz viata politic n functie de o scar de valori ierarhizat. Adeseori, aceste valori si dimensiuni ale culturii politice apar ntr-o unitate indisolubil; de cele mai multe orj ele sunt interdependente. Eva1uarea fenomenelor politice necesit cunostinte politice. Cunostinte le politice sunt ns modelate si orientate de sentimentele politice fat de o ideologie, de un ljder, de un program de guvernare. La rndul ei, dimensiunea cog-nitiv ofer un ghid orientativ pentru atitudjnile si opiniile politice n acest joc dialectic dintre subiectiv si obiectiv. De regul, cunostintele politice reprezint etape necesare n procesul de consolidare si inte-riorizare a atitudinilor si opiniilor politice, n urma cruia ele devjn J.-P. Cot, J.-P. Mounier, Pour une sociologie politique, vol. 2, Ed.du Seuil, Paris, 1974, p. 16. convingeri. De altfel, n structura combinat a celor trei dimensiuni n cadrul convingerilor politice,

elementul cognitiv prevaleaz fat de cel afectiv si evaluativ, spre deosebire de atitudini sau opinii care au preponderent n formarea credintel or primare. Elementul cognitiv n formarea convingerilor poate fi asernuit cu o structur de rezistent care asigur coerenta s trinicia celorla1te componente ale edificiu- lui. n aceast privint, o problem deosebit de delicat pentru operationalizarea notitinii de cultur politic o reprezint raportul invers proportional dintre informatie si cunoas tere politic, pe de o parte, si intensitatea si du rata n timp a exprimrii credintelor politice, pe de alta. Evident c, n lips de cuno.stinte politice, credintele se formeaz mai ales pe baza dimensiunilor afective si evaluative. Acest lucru se vede n special n timpul campaniilor electorale si al alegeri1or propriu- zise, cnd lipsa de cunostinte politice, deci de convingeri politice ferme, faciliteaz spatiile de manevr ale manipu-lrii, cnd promisiunile demagogice ale politicienilor gsesc un teren virgin n aceast labilitate a opiniilor .si atitudini lor, n lipsa unei platose de aprare a valorilor si normelor rezultate din convingeri.
173

"In functie de dirnensiunile cognitive, afective si evaluative ale culturii politice, pot fi detectate trei stri de spirit ale populatiei unei tri n raport cu politicul: acord, apatie si alienare. Acordul presupune impletirea celor trei dimensiuni: cunoa.stere, afectivitate, evaluare. Apatia nseamn existenta cunostin telor politice, dar manifestarea indiferentei pe plan afectiv i apreciativ. Alienarea denot existenta cuno.stintelor politice, dar si lipsa de simpatie fat de sisternul politic. Cu ct strjle de apatie si alienare sunt mai numeroase n societate, cu att nstabi1itatea sistemului politic este mai accentuat"6. Din combinarea acestor trei djmensiuni, G. Almond si Sidney Verba elaboreaz trej tipuri de

cultur politic: cultura parohial (local sau provincia1), cultura de supunere (de subordonare) .si' cultura participativ. Pentru a le indivjdualiza, autorii recurg la notiunea de congruent ntre o cultur politic si o structur politic. Astfel, o cultur politic parohial corespunde unei structuri politice tradtonale, descentralizate la nivelul regiunii, tinutului, satului. n cadrul acestei culturi nu exist un interes deosebit pentru 6 *** Politologie, Editura Didactic si Pedagogic, R.A., Bucuresti, 1 992,p.l26. problemele de politic nationa1 sau pentru sisternul politic national; accentul cade pe problernele politice de interes local. Aici, n comu- nitate, preotul, seniorul, nvttorul sunt liderii locali; iar biserica, scoala .si prirnria sunt institutiile politice fundamentale. Cultura politic de supunere corespunde unei structuri autoritare si centralizate la nivel national. Subiectii acestei culturi sunt con.stienti de exi stenta sistemului politic nationa1, dar se multumesc cu o atitudine de pasivitate n privinta participrii la con-ducerea po1itic, dn cauz c matricea caracterial a acestei culturi, prin cele dou valori politice de baz - autoritate si loialitate - le-a nlocuit cu o "conformitate de automat" si i-a determinat s delege problemele liberttii si initiativei lor unui lider putemic, n schimbul protectiei acestuia. n cadrul culturii participative, cettenii sunt con.stienti de mijloacele lor de actiune asupra sistemului politic, ca si de posibili- tatea lor de a influenta cursul evenimentelor politice prin mijloacele specifice participrii democratice: referendurnuri, alegeri, actiuni de protest, greve etc.. Cultura politic participativ corespunde unei structuri politice democratice.

Acestor trei tipuri de cultur politic le corespund trej tipuri de personalitti, f1ecare cu o psihologie politic proprie: parohialistii (provincialii), supusii si participantii (cettenii activi din punct de vedere politic). Fireste, ar nsemna s minimalizm meritele acestei constructii impozante dac am bagateliza, prin recurgerea la explicatii de tipul reflectrii mecanice, raporturile dintre cultur si structurile politice din diferite sisteme politice nationale. Pentru c, a.sa cum nici un fenornen nu poate finta n natur n stare izolat, ci numai n desfsurarea continu a conexjunilor universale, njci cul-turile politice nu pot exjsta n stare pur, izolate unele de altele, vietuind pe hart ca niste unitti geograftce aflate n carantin. Exist un dialog permanent ntre culturi, o circulatie de teme, motive, ele-mente de la o arie cultural la alta, o modelare reciproc a lor n functie de mai multe variabile: natura regimului politic, gradul de constientizare a procesului politic, gradul de participare .si de educatie civjc. Asa cum orientrjle politice ale unui individ contin n grade diferite elemente ale culturij parohiale, de supunere .si participative, tot astfel orice cultur politic particular cuprinde elemente parohiale, de supunere si participative. Proportia dintre aceste elemente este dat de varjabilele artate mai sus, la care se adaug impactul tot mai mare al mass- media asupra omogenizrii culturale nationale, pre-cum ss dezvoltarea instructiei .scolare. Introducnd evenimentele coti-diene n intimitatea f1ecrui cmin, mass- media creeaz un spatiu al con.stiintei nationa1e, unde asumarea unui destin comun creeaz o nou sensibi1itate pentru activitatea politic. Ptrunderea massmedia n cele mai arhaice zone sap progresiv la temelia culturilor parosi tendinta

hiale, dup cum modemizarea politic , inexorabi l spre democratizare mineaz bazele culturii de supunere. Totusi, chiar n lumea noastr, a integrrii si a interde pendentelor tot rnai accentuate dintre zone, regiuni .si state, unele clivaje dintre culturile politice se mentin, altele no i apar. Astfel, la clivajele dintre culturile politice de stanga sau de dreapta, moderate sau radicalizate ideologic, sau pe lng clivajul dintre cultura politic a elitei intelectuale a trii si cul- tura maselor trne.sti, apar altele noi, cum ar fi clivajele dintre culturile politice ale grupurilor emice, rasiale, ecologice, sexuale etc.. Din combinarea celor trei tipuri de culturi politice pot s apar urtntoarele forme hibride:
174

parohial - de supunere; de supunere -participativ, parohial - participativ. Cultura politic a unei tri este o cultur mixt, combinnd n proportii variabile cele trei culturi n functie de criteriile artate mai sus. Ceea ce echilibrea.z armonios cele trei componente a1e culturii mixte este cultura civic. n ancheta lui Almond si Verba este evidentiat corelatia necesar dintre par-ticiparea politic .si participarea social, dintre cooperarea politic si cea socjal n cadrul sistemului social global, cu alte cuvinte functionarea eficjent a unui regim dernocratic. Ipostaziind contributia la functionarea unui sistem democratic drept valoarea central a culturii politice .si civice, A1mond si Verba msoar gradul de cultur politic al fecreia din cele cinci tri cu ajutorul urmtoarelor coordonate: ansamblul de cuno.stinte; competenta adminis trativ, subiectiv; modalittile actiun ii politice; aprecierea sistemului politic. Comparnd datele obtinute, A1mond .si Verba constat c

numai cultura participativ democratic din S.U.A. si Marea Britanie realizeaz gradul necesar de fuzjune ntre structurile primare ale societtii (fam ilie, grupuri etc.) .si structurile politice prin intermediul cooperrii, interactiunii .si mprt.sirii n comun a unor valori precum: ncrederea n cellalt, stima, generozitatea. Ita1ia si Mexicul ar avea o cultur parohial; Germania - una de supunere. In toate cele trei tri s-ar constata o ruptur ntre atitudinile politice si cele socjale. Pe ct vreme americanji si britani cii au o "orientare democratic echilibrat", Italja s-ar caracteriza printr-o cultur politic de alie-nare, Germania printr-o cultur politic de supunere, iar Mexicul printr-o cultur contestatar, cornpus concomitent din nernultumire si aspiratii, deci alienant. Autorji explic "deviatiile" de la. modelul democratic al culturii politice prin rupturile provocate n evolutia spre democratie din aceste trei tri: revolutja din 1 9 1 0 in Mexic, totalitarismul fascist si nazist n Italia sj Germania. Raportul dintre cultura politic .si democratie este mediat si de alte paradigrne explicative. De pild, dezvoltarea economic, particulari- ttile nationa le, jocul fortelor istorice .si culturale pot favoriza dezvol-tarea democratiej, ca expresie a culturjj politice participative, dup cum o pot tsi bloca. Totul depinde de logica situatiilor de interactiune ntre micro si macropolitic, intre actori .si evenimente, deoarece prin acest joc se creeaz identittile colective .si sistemele de atitudini. Totdeauna, o cultur politic national este marcat de specificul dezvoltrii sale jstorice, de conditji le geopo1itice, de succesiunea regirnurilor politice, de matricea culturij sale populare. n istoria poporului rornn, de exemplu, nu a fost eveniment politic mai impor-tartt care s nu f1e

pregtit de o ampl activitate cultural. Revolutia de la 1848, Unirea Principatelor, Rzboiul de Independent, Rzboiul pentru ntregirea Neamului, toate aceste evenimente au fost pregtite prin coagularea con.stiintei nationale pe liniile de fort ale caracterului lor necesar si sacru pentru supravietuirea Romniei. Prin urmare, cultura politic nu include numai "sistemele de ati-tudini, credinte si sentimente" care dau un sens actiunii politice la un moment dat. Componentele ei de baz nu sunt numai atitudinile, rnotivatiile si capacitatea de a convietui. Ea include, totodat, dimen-siunea istoric a constiintei nationale, ref1ectat n specificul national, nteles ca mod specific de a gndi .si reactiona la problemele fundamentale ale existentei .si nu, n ultirnul rnd, la cele politice. De aceea, la speciali.stii din trile lovite att de greu de conditiile istorice vitrege, dimensiunea constiintei nationale, problematica sta-tului- natiune .si continuitatea idealurilor nationale reprezint componente intrinseci ale cultur ii politice. Astfel, prin cultura politic pro. fesorul polonez Wladislaw Markiewicz ntelege "acele elemente istorice.ste constituite, n cultura, luat global, care vizeaz valorile recunoscute .si asteptate de ctre o colectivittte dat, referitoare, n primul rnd, de.si nu exclusiv, la sistemul puterii de stat"7. Cultura politic este nteleas ca un efect al procesului istoric ndelungat si un produs a1 coabjtrjj sociale, schimbtoare n timp. La fel ca si alte valori culturale, valorile culturii politice se subordoneaz legilor mo.stenirii culturale, n sensul c valorile se subordoneaz liniilor dominante de actiune din cadrul unui model cultural, se objectiveaz sub forma unor norme de comportament, a unor obiceiuri, institutii si organizatii politice care

influenteaz, orienteaz si controleaz com-portamentul politic al membrilor unei cornunitti nationale. Ca model de comportament (atitudini .si orientri politice individuale) indus de modelele culturale, cultura politic poate fi considerat meta-socializare politic, n sensul c att agentii, ct si subiectij socia- ljzrij nu pot dep.si orbitele gravitationale ale modelului. Astfel, la politologul polonez Jerzy Wiatr este evident efortul de a depsi abordarea psihologic .si subiectiv a culturii politice, eI introducnd n notele notjunii, pe lng ansamblul de atitudjni, va- lori, modele de cornportament, sj relatiile reciproce dintre putere .si cetteni, manifestate n rndul rnembrilor unui sistem politic. In vi- ziunea sa, cultura politic ar include: "stiinta politicii,
175

cunoasterea faptelor .si interesul fat de ele; aprecierea fenomenelor politice, judectile de va loare privind modul cum trebuie exercitat puterea; partea ernotiortal a atitudinilor politice, ca, de pild, dragostea de patrie .si ura fat de dusrn an; modelele comportamentelor politice recunoscute ntr-o societate dat, care determin cum se poate 1 cum trebuie s se avanseze n viata politic"8. Morfologia culturilor politice. Dup curn s-a vzut din subcapi- tolul precedent, n ipostaza lor instrumental, valorile si normele politice nu sunt entitti abstracte si imua bile, tipare rigide n care treWladislaw Markiewicz, Kultura polityczna a rozwoj spolecznego, Ksiaska: Wiedza, Warszawa, 1979, p195. 8 Jerzv Wiatr, Kultura polityczna, s: Socjologia stosunkow politycznych, Pansrwowe Wiawnictwo Naukowe, Warszawa, 1977, P.335. buie s se ncadreze actiunile politice. Ca orice sistem, .si sistemele politice sunt supuse presiunii

din partea mediului exterior: economic, militar, cultural etc. Fiind cornpus dintr-un ansamblu de roluri si de interactiuni ntre aceste roluri, sjstemul politic cuprinde ansatnblul activittilor si institutiilor politice, ierarhizate pe verticala pu,,, terii. Perfectionarea structurilor de conducere, diversitatea si ierar-hizarea rolurilor trdeaz tendinta de stabilitate a sistemelor politice n fluxul larg al dezvoltrii politice. Or, ca determinant a dezvoltrii politice, modemizarea politic presupune transformri calitative ire-versibile n functionarea unui sistem politic la un moment dat, n structura normelor .si valorilor sale politice. Spre deosebire de cre.stere, care presupune o acumulare lent, notiunea de dezvoltare presupune transformarea inevitabil a vechiului cadru, indiferent prin ce mijloace, astfel nct noile solicitri .si presiuni ale mediului s-si gseasc rezolvarea. Prin extensie, cultura politic traditional poate f localizat n societtile rurale .si feudale care nu au experimentat sau cunoscut schimbri sociale majore sau nu au contestat ordinea social. Culturjle politice traditionale se caracterizau printr- un spatiu cultural .si social omogen, printr-o inertie a ansamblului de norme si valori n cadrul unor comunitti nchise, a1 cror stil de viat nu dep.sea liniile de fort ale traditiei. Aceste norme .si valori sunt ge-neralizate n ntreaga comunitate: indjvidul este un exponent al lor si nu creatorul sau contestatarul lor. Traditia ritualizeaz comporta-mentul politic si suspend temporalitatea; rolul inovatiei si al spontaneittii este minim. n plus, n comunittile arhaice procesele interactive s-au

transformat n solidaritate organic. Intr-un sistem inchis si omogen, f1ecare si cunoa.ste rolul .sj statusul su, ca si pozitia celorlalti n sistemul de productie .si n relatiile sociale. Repetarea actelor vietii are functia de a recrea simbolic ordinea social. Acelasi lucru se ntmpl si n cadrul relatiilor politice la nivelul comunitar: individul cunoate institutiile (sfatul btrnilor, rolul preotului si al nvttorului, al primarului etc.), cunoaste regu- lile jocului politic si se raporteaz la aceste autoritti numai cnd ori- zontul social al existentei lui (ciclul muncilor agricole; srbtorile de peste an) o cere. Modemizarea politic, avnd n sistemul reprezen-tativ .si n sistemul electoral democratic principalele ei caracteristici, precum .sj modemizarea economic, avnd n industrjalizare si urbanizare principa1ii ei piloni, au spart cadrul de viat al societtilor traditionale. Dinamica pe orizontal .si stratific area pe vertical, induse de o diviziune profesional a muncjj din ce n ce mai sofisti-cat si de o co mplicare fr precedent a rolurilor .si functiilor sociale, au antrenat rnodificri de substant n rnanifestarea culturilor politice. Pe de o parte, sub presiunea "principiilor axiale" ale societtilor industriale modeme (randamentul crescnd, eficient economic sporit), omogenizarea culturii politice (la nivel rnacro), a normelor .sl valorilor politice este un proces vjzibil. Sub presitinea rnass- media sj a industriei culturale care fabric fr ncetare bunuri culturale de consum, valorile oficiale sunt omologate .si instrurnentalizate n lo-gica dominatiei simbolice. In aceste conditii este firesc ca valorile politice traditionale s sufere, din principiu, o rea.sezare a semnificatiilor, n functie de noul spirit al timpului. Totodat, ca o reactie la acest proces de

omologare .si de omogenizare a valorilor si normelor culturale ofciale la nivel macro, comunittile etnice, reli- gioase, culturale etc. .si edific propriile lor sisteme de valori care reprezint o sublimare, la nivelul existentei comunitare, a aspiratiilor, nevoilor, intereselor .si stiluluj de viat ale grupului respectiv. Aceste va lori care rezum conceptia despre viat .si lume a comunittilor nchise formeaz subculturile. Ele nu se opun valorilor oficiale, nu le contest, dar instituie un fel de
176

paralelism ntre valorjle grupului, practicate .si recunoscute de membrii si, .si va lorile oficiale, de stat, care au relevant pentru comunittile respective doar n cazurile care privesc interesul general sau national. Acest clivaj dintre valori arat gradul de autonomie al societtii civile n raport cu statul, particularittile ref1ectrii lor n ordinea social .si fl normele de com-portament. Cu totul alta este situatia n cazul contraculturilor. Acestea se caracterizeaz printr-o contestare violent a normelor si valorilor politice oficiale, recomandnd nlocuirea lor cu altele radical noi. Fenomenul este specific mi.scrilor extremiste .si mi.scrilor studente.sti din anii '60 si '70, caracterizate prin dimensiunea utopic a proiectului de transformare socjal. Rentoarcerea la natur, contestarea stiluluj de viat al printilor, pacifismul, mi.scarea hippy au sfr.sit prin a fi nghitite de stjlul de viat al clasei de mijloc, adic de o existent hedonist a societtii de consum. Un alt criteriu de clasificare a culturilor politice l constituie familiile politice. Se vorbe.ste de cultura politic a Stngii si de cul-tura politic a Dreptei, plecndu-se de la dou procese simultane: 1. modul n care anurnite valori au structurat doctrina .si ideologia politic ale unei famjlii politice, n functie de proiectul de ordine social; 2. modul n care aspiratiile, credintele,

convingerile .si senti- mentele celor ce apartin unei familii politice au cristalizat n timp valorile specifice pentru orientarea n practica politic a membrilor si simpatizantilor. Desi la ora actual se constat o labilitate a fron-tierelor epistemologice Stnga-Dreapta, totusi, din punct de vedere traditional si, evident, n scopuri analitice se pot structura, de o parte .si de alta, urmtoarele cmpuri de valori: Stnga: laicitate; credinta tn progres; schimbare social; solidaritate; justitie social; egalitate; republicanisrn; Dreapta: religiozitate; conservatorism (cultul fami- liei, al propriettii private); anticomunism; monarhism; conservarea ordinii si a institutjjlor vechi; elitism. Desi extremele se ating (extremismul de dreapta .si extremismul de stnga profeseaz, n genere, acelea.si valori ale culturii politice radicale: cucerirea puterii de ctre un grup minuscul prin mijloace teroriste; antidemocratism; antiegalitarism etc.), actualmente anumite valori politice sunt comune att Stngii, ct .si Dreptei: democratia parlamentar; statul de drept; libertatea; protectia social etc.. Conceptul de cultur cu care am operat pn acum are o determi- nant clar semiotic. Credintele, simbolurjle, f1uxurile informationale, identittile soci ale, religioase, sentimentul apartenentei comune la statul-natiune, curentele ideologice, nivelurile si formele con.stiintei sociale configureaz o retea de lirn-baje care se articuleaz, se suprapun ntr-un sentiment al ordinii n care indivjzji .si triesc relatiile lor sociale. ntr- un sens amplu, cul-tura politic este un sistem semnificant prin care o ordine social se comunic, se investigheaz, se reproduce sau se schimb. Decizijle, atitudinile, comportamentele nu mobilizeaz la fel .si intotdeauna bagajul eterogen de

elernente artate maj sus. Intr-o semnifcatie rnodem, notiunea de cultur politic se refer numai la acele ele-rnente care sunt ingredientele oricrei actiuni politice. ns cultura politic nu este un rezervor pasiv de credinte, de amintjri, de idei si sentimente care jaloneaz si modeleaz actiunea politic n conditijle continuittii patriarhale a vietii. Sint oniile posibile si circulatia de si substant din tre politic , cultur sunt produse de conf1icte, de elaborri, de mprumuturi reciproce de la o zon la alta sau de la un model cultural la altul. Aceast abordare prezint dou avantaje: se evit reducerea culturij politice la traditionalele "istorii ale ideilor politice" si la urmrirea circulatiei ac estora n "idei aristocratice" .si "idei democratice". De asemenea, se evit psihologismul care clasi- fic culturile politice n parohiale, de supunere si participative in functie de un criteriu axiologic unic: valoarea dominant a unui sis-tem politic (democratia anglo-saxon); se evit identifcarea culturii cu ideologiile politice, deoarece ideologiile reprezint delormarea constient a valorilor politice n conformitate cu intentionalitatea actiunii. Problema culturij politice capt o relevant particular n conditiile tranzitjei la de mocratie n fostele tri comuniste, ca si n fostele dictaturi .si regimuri militare din Africa si America Latin. Dup colapsul regimurilor totalitare din 1989, democratia a fost marea cerere a societtii, dar pe parcursul fundamentrii normelor si valorilor ei n societatea civil, s-a vzut c ea nu este un dat, ci un proiect care se cucere.ste cu greu. n lipsa unei culturi politice a democratiei, feti.sizarea ideii de democratie a golit-o de continutul su concret- istoric. n fond, aceast aspiratie spre o lume mai

bun, nevi- novat n fond, trdeaz inocenta .si reprezint visul treaz al umanittii. Dar dimensiunea lui utopic indic tocmai consecintele n ce prive.ste procesele politice contemporane. Geneza noului regim se prezint astfel nu numai ca o recunoa.stere automat a unui model de democratie .si impletnentarea normelor .si valorilor sociale pe pmn-turi strine, dar si a actu alizrji luj, mai ales
177

dac avem n vedere urmtoarele patru elemente: 1. cultura politic traditional, cristaliza-t n normele si valorile unui umanism autobton, rod a1 istoriei, care poate fi actualizat ca model de comportament politic, infuzat mo delului occidental de democratie; 2. renasterea umanismelor istorjce este necesar si se poate face nu numai prin asirnilarea .si promulgarea unor norme democratice imperative, ci .si a tesuturilor consensuale de baz, fr de care sunt puse sub semnul ntrebrii principiile jntersubjective de recunoa.stere reciproc dintre cetteni; 3. sistemul politic nu poate fi simetric sau identic cu mediul su social. Relatiile de la ntreg la parte .si de la parte la ntreg sunt supuse sjstemelor de retroactiuni (feed-backuri). Chiar dac suveranitatea popular, cp-tat prin vot, a acordat legitimitate noilor regimuri politice, modul de organizare si functionare democratic a acestora este departe de a se f1 incheiat. Acurn problema este legat de modul n care se transfor- m democratia ntr-un sistem care s confrunte, s filtreze, s ierar-hizeze si s promoveze explozia de cereri particulare ale societtii civile. Iar cererea democratic va transforma n legitimitate proce-durile democratiei numai dac ea va sti s sol utioneze gravele frac-turi ale integrrii sociale .si s structureze fortele anomice .si comportamentele

de mas neinstitutional izate, radica1izate ideologic si politic, n jurul unui proiect comun al interesului national; 4. elimi- narea ideii despre om ca obiect al politicii. Rod a.l ideologiilor totali- tare .si consecint a vizjunii globale despre transformarea realului, aceasta a Vacut din politic o valoare-scop .si nu o valoare-mijloc, iar din om obiect aI politicii .si nu subiect al ei. Acest lucru pune cu deosebit pregnant problema utilittij valo rilor, a structurii .si functiilor lor n edificarea noilor regirnuri democratice. Valorile politice. n practica social- istoric, valori1e s-au dovedit repere esentiale n orientarea actiunii politice. ntrunjnd un larg con-sens social, aspiratii subiective, precurn si nevoia de libertate, de securitate social, de egalitate a .sanselor se obiectiveaz n repere ori-entatjve ale actiunii. Ex primnd tensiuni .si conf1icte inteme, cauzate de raportul indjvidului cu mediul su politic, valorile politice pot fi considerate, totodat, o con.stientizare n planul vietii politice a raportului dintre actiune .si nevoile umane, mediate sau personifcate prin interese. Si ntruct n sfera politicului intr toate acele domenii ale socialului care reclam o solution are din partea comunittii prin prghii .si mecanisme politice, valorile politice pot ft considerate mijloace eficiente n actiunea politic pentru satisfacerea necesittjlor sociale si af personalittii umane. Valorile politice sunt valori- mijloc. Acest atribut al lor deriv din obiectul politicii: actiun ea pentru ceva, n cazul ei pentru promovarea unor scopuri comunitare mai nalte, cum ar fi: asigurarea ordinii pu-blice; supravietuirea fiintei natjonale; coordonarea eforturjlor de dez -voltare a comunittii. Dar aceste scopuri se subordoneaz unui ideal: dezvoltarea personalittii umane. De aceea, subscriem fr rezerve la argumentatia marelui umanist .si orn de cultur romn, Tudor Vianu:

"Valoarea economic prin care banii devin bunuri este o valoare-rnijloc. Tot astfel, valoarea politic. Acela care doreste s obtinpu-terea politic o ntelege ca pe un mijloc n vederea realizrii anumi- tor scopuri sociale, religioase etc. Politica nu poate fi niciodat scop n sine"9. Exist un dialog ntre valori, dup cum exist si o relatie de con-tinuitate-discontinuitate a lor. Dialogul djntre valori ia nastere din procesul de valorizare a relatiilor sociale dintre oameni .si instituie reprezentarea ideal a bunurilor si ob iectelor politice de care comu- nitatea are nevoie n realizarea obiectivelor ei fundamentale. De aceea, n acti unea politic pentru atingerea idealurilor comunitare (ordne social; stabilitate; ega1itate), .si alte valori (apartinnd altor dornenii ale spiritului, cum ar fi religia, morala sau arta) pot ndepli- ni o functie in trinsec politic. Ele se instituie n elemente coezive si orientative ale unui ideal, i dau un sens si l orienteaz. Pentru realizarea modemizrii economice, de pild, n actualele tri dez- voltate, a fost nevoie, initial, de o rat nalt a acumulrii. Dar aceas-ta nu s-ar f1 putut realiza fr constiinta unui efo rt colectiv, bazat pe austeritate .si pe datoria fiecruia n diviziunea social a muncii. Tot astfel, n realizarea idealului de unitate national sau de obtnere a independentei nationale. Credinta in aceste valori fundamentale ale unui popor are ca suport de referint, orientativ .si motivational, al actiunii, con.stiinta politic. Cultur politic si stil politic. Culturologii .si politologii din tara noastr s-au oprit mai putin, dup Decembrie 1989, asupra proble- maticii stiluluj politic. Faptul este pe deplin scuzabil (.si explicabil) dac avem n vedere problemele urgente 1a care politologia .si socio- logia politic trebuiau s rspund n acest scurt interval de timp. O a doua cauz ar fi translatia omonimic a conceptelor .si categoriilor stilistice din domeniul esteticii, stilistjcii si literaturii beletristice n

178

cmpul .stiintelor politice. Dn rnoment ce "in opera Iiterar, stilul este, n spiritul definitiei lui Bu ffon, o amprent a personalittii omenesti, o sintez a trsturilor ce caracterizeaz individualitatea unui scriitor, sintez dedus din folosirea mijloacelor de limb motivate pe plan Tudor Vianu, Estetica, Editura pentru Literatur, Buc uresti, 1968, p.50. psihologic .si estetic"10, transferul semantic s-a operat destul de usor, de la notele intelectuale ss culturale la notele psihologice .si comporta-mentale, mai ales c era vorba de indjvidualitti. Ceea ce n planul comunicrii artistice se manifest ca modalitate subiectiv de per-cepere sensibjl a lumii, de organizare ntr-un ansamblu a tehnicilor de expresie, n planul relatiilor politice stilul s-a manifestat sub forma comportamentului individual al diferitelor personalitti politice. Astfel, stjlul politic a fost perceput ca o sintez dntre tipologia regimurilor politice (democratice, autoritare, dictatoriale, totalitare) .si tipologia personalittilor mprumutat din psihologie (introvertitextravertit; f1egmatic; sangvin; melancolic etc.). Numitorul comun care unific n cadrul actiunii politice si al relatiei conductori-condusi aceste serii tipologice este maniera de a comunica. Personalitatea democratic va avea un sti1 de conducere bazat pe comunicarea direc-t, transparent .si plin de solicitudine. Interesul ei este atragerea .si consultarea colaboratorilor la luarea decizjilor politice, stabilirea unui climat de ncredere reciproc, de consideratie pentru opiniile celorlalti. Munca n echip .si transparenta sunt notele dominante ale stilului democratic. Invers, suspiciunea, individualisrnul si aroganta sunt notele dominante ale stilului autoritar. Conductorul autoritar este

nchjs n sine .si putin dispus 1a. colaborare cu echipa .si la deschi-dere fat de nevojle publicului. n asemenea mprejurri, exist peri-colul ca stilul de conducere s capete o aur elitist. Nu- i rnai putn adevrat c viziunea individualist a stilului genereaz interpret.ri unilaterale: fie c pune problerna stilului n dependent exclusjv de si!sau virtutile, abil itatea, aptitudinile , cuno.stintele individului; fie c se produce alunecarea spre o viziune tehnicist, familiar mentalittii tehnocratice, n care conditiile stilului se transform, reductionist, ntr-un ansamblu de norme sociotehnice. n realitate, stilul politic nu poate fi izolat de cultura politic. Corelarea implicit stil- cultur poate conduce la o vizjune mai cuprinztoare privind instrumentalizarea principiilor, valorilor si normelor unuj regim politic. Stilul politic, scrie C. J. Friedrich, "nu este (sau nu trebuie s fie) o evadare de la norme si valo ri,ciun mijloc de a le face explicite"11. 10 Stefan Munteanu, Stil si expresivitate poetic, Bucuresti, Editura Stisntific, 1972, p. 20. 11 C. J. Friedrich, Man and His Government, New York, 1963, p. 131. Din aceast perspectiv, stilul politic este adnc nrdcjnat n stilul unei epoci, adic n structurile adncj ale ethosului colectiv. Fiind vorba de ceea ce stjlul politic are cornun cu modalittile de exprimare a celorlalte subsisteme din cadrul sisternului social global, reiese c fiecare regirn politic si creeaz "structuri operationale stan-dard" pentru elaborarea .si implementarea politicilor. "Cele mai multe societti dezvolt norme de legitimare pentru activitatea politic. Aceasta ref1ect adesea valorj adnc nrdcinate n societate (uneori chiar n forma unor

reguli legale .si constitutionale)"12. De exemplu, n cazul fostelor tri socialiste, credinta n valorile democratiei: alegeri libere, pluralism politic; econornie de piat; statul de drept; garantarea propriettii private creeaz anumite "proceduri operationale standard" n viata politic. Exist, desigur, .si alte puncte de vedere de care trebuie s ne delimitm. Astfel, de pild, de.si Isleinrich Busshoff apreciaz c stilul politic poate fi considerat notiunea-cheie a teoriei politice, cnd l deftneste l re strnge la un fenomen de deviant de 1a. valorile si normele culturii politice'3. n realitate, stilul find, concomitent, modalitate de gndire si actiune este ftresc ca el s exprime tocmai unitatea dintre acestea. Astfel, stilul politic, n aceast perspectiv, poate fi considerat ca o trstur extern si vizibil a culturii politice proprii unui anumit sistem politic.