FAA PLUTONIC A LUI EMINESCU Prof.

Mihaela Paula Manole Considernd c aproape toate studiile dedicate poeziei eminesciene pornesc de la metoda teoretic i analitic impus de G. Clinescu, sau de la cele spuse, mai ales despre postumele aduse la lumin, de Perpessicius, I. Negoiescu vine n critic aducnd o alt fa a lui Eminescu. Dup Negoiescu, Eminescu ar avea dou fee: cea NEPTUNIC i cea PLUTONIC. Faa NEPTUNIC acea parte a operei eminesciene ce corespunde n general antumelor i care, tot aa ca pmntul format din aciunea apelor, i are originea n straturile mai tangibile ale spiritului o fa care privete spre noaptea comun a vegherii, a naturii i umanitii Faa PLUTONIC acea parte ce corespunde n general laboratorului i care, tot aa ca n geologie, roca nscut din focul subteran, vine mai din adnc de unde se frmnt vpile obscure o fa care privete spre noaptea fr nceput a visului, a vrstelor eterne i a

geniilor romantice este faa care s-a este faa care nu s-a cunoscut n timpul cunoscut i pe care vieii sale i multe probabil c nici el n-a decenii dup cutezat s-o destinuie d un Eminescu neptunic, nscut din spuma amar i din d un Eminescu ape tnjind spre plutonic, nvpiat de orizonturile lumii focul originar este partea ,subiacent, ce corespunde marelui romantism al viziunilor, explorator de domenii abisal reiese din poezia metaforice, cuprinznd formelor legale ale nume ca Jean Paul, naturii, n care omul i Novalis, Brentano, contiina sa moral Arnim, i formnd la i-au aflat clima de Eminescu laboratorul bucurii i dureri tinuit Negoiescu se aeaz pe universul plutonian al lui Eminescu, bazat pe rezonane existeniale i vizionare i care se poate ntri cu mitul lui Demiurgos (De plnge Demiurgos doar el aude plnsu-i) ca i prin foarte multe postume. Pe

aceast convingere, de factur nou n interpretarea lui Eminescu, Negoiescu este sigur de existena unei poetici latente realizat prin SUBLIMAREA IMAGINII N CONCEPTUL EI: el i nchipuie actul poetic ca un fel de circumscriere a focului conceptelor i rezultatul acestei activiti nu putea fi dect virtuozitatea de sentine ce i-a atins prototipul n GLOSSA. Se mai pot reine urmtoarele idei ale lui Negoiescu, idei ce vin n sprijinul existenei unei fee plutonice: 1. Crescut ca romantic, i deci ca sclav al filozofiei, n fervoarea ideii, poezia ca i lumea se proiectau pentru el dintr-un CRANIU DEMIURGIC; 2. Eminescu vede n poezie un nger al palorii, o voluptate de glasuri tremurate, un vetmnt regesc pe huma cea grea; 3. Poetul descoper gndirea obscur, pe care o numete sacr i care se ascunde chiar n materie; 4.Vestita lupt a lui Eminescu cu forma, ludatul su travaliu manuscriptic trdeaz pn la urm tendina de a prsi concretul frumuseilor obscure, noaptea imaginii, pentru natura comun i sentimental. n ceea ce privete filozofia lui Eminescu, Negoiescu crede c nu este o filozofie a poematizrii, ci o filozofie poetizat, de unde i caracterul ei discursiv, retoric i uneori didactic.

De aici ar rezulta c substratul germinal de idei poetice s-a putut sectui sub lespezile metafizicii de mprumut. n acest sens, criticul rstoarn filozofia i mpreun cu ea i orizontul neptunic. Trecnd ntr-un orizont plutonic, Negoiescu crede c perspectiva romantic se ncheag, sensurile ei profunde se dezvluie dac se intr aici printr-o poart ce se confund cu SOMNUL: La Eminescu, somnul apare mre, cu nfiorri mortuare, ca o paloare a gndirii i ca izvorul poeziei, ce e fecunda pace a trmului de sub veghe. La Eminescu, somnul este: 1. haos i fecunditate (cerul i deschide noaptea sa de viziuni); 2. cealalt lume (ridicarea lunii la potena creator-solar, cci sub soarele nopii (luna) i reveleaz fecunditatea cealalt lume, a somnului, a visului adevrat); 3. punerea n valoare a lunii ca soare al nopii; 4. punerea n valoare a miezului nopii al lumii ca ora ntunericului plin, mistic, care e i ora erosului celest, cnd ngerii se ndrgostesc de fiinele pmntului i amorul lor se manifest ca o alchimie ginga; 5. dobndirea de ctre cei nsingurai a puterilor divinaiei (Demiurgul recunoate n solitarii damnai propria sa durere De plnge Demiurgos doar el aude plnsu-i i din

solidaritate cu tristeile lor i mprtete cu gndirea bogat, vizionar); 6. caracterizarea strii de btrnee prin atributul de demnitate de penumbr a morii (prag de moarte, timpul nsui, ntroienire n sine etc.); 7. vizionarism magic (spre exemplu, la Eminescu moartea nu acoper un sens existenial ori religios, ci unul strict poetic-magic; moartea e transformat n via: Cnd Luceafrul cere de la Demiurg moartea, se exprim n fond un paradox, cci n ultim instan el pretinde via, ca pre n schimbul eternitii morii el e un curcubeu de noapte); 8. plngere uranic (ca dezlnuire fantasmagoric a dorului blnd i palid); 9. rege (regele SOMN); 10. Chipul (ca imaginaie creatoare, poate chiar somnul fecund); 11. alegerea MRII (DE GHEA) care, prin intensitatea sa, topete, integreaz cosmic, durerea sufletului omenesc. Marea de ghea poate fi echivalentul trmelor Mumei Valhalei zeilor ntunecai (mormntul subacvatic), trmelor Orfeului arctic (moartea alb), ara blndului Odin, un fel de Elad de altdat (dionisiac); 12. punerea sub o singur stea a trei figuri care, unindu-se, ntruchipeaz o figur mitic ce i ascunde virtualitile n embrionul haosului originar: POETUL (ca Orfeu ntr-o

natur de moarte alb, de gheuri, de ntroieniri sumbre i viscolite, sau cntreul unei Elade dionisiace), CLUGRUL (ca imagine a conteplativitii amare), MONARCHUL (=VOIEVODUL, ca androgin misterios ce-i contempl pe ceilali doi). Spune Negoiescu: sub aceast ntreit marc strlucind rece ui trist blndul nger de marmur, care e SOMNUL i care e MOARTEA, androginul magic DIN NALT (LUCEAFRUL) care leag puterea amanilor de pe pmnt, ca i androginul magic, ce prinde form din incantaia versurilor eminesciene nsi). Continund analiza poeziei eminesciene, Negoiescu pune n discuie: obsesia Septentrionului (=regele Nord), Dacia mitic, muzica zeilor ca muzic a spiritului lumii, civilizaiile, organele naturii (limba rurilor, freamtul codrilor, lumina, pdurea virgin, mineralitatea gigantic, nvierea codrului, verdele-ntunecos, neguri de pmnt, cntecul psrilor, teiul, melancolia cosmic, fluviul parfumurilor naturii etc.), nefericirea geniului pe pmnt i sfrind cu rnduri critice la adresa lui Maiorescu ca l-a obturat pe Eminescu cu academismul su i cu tirania primei ediii a poeziilor, definitivnd profilul neptunic al lui

Eminescu de sub care ieim greu. Pornind de aici i apelnd la mitul androginului, Negoiescu ne propune faa plutonic a poetului naional. ncheie Negoiescu cartea sa despre poezia lui Eminescu: De frumosul pstor Endymion s-a ndrgostit Luna, care l contempla arznd de dorin n fiecare noapte. i sub dorul ei de vraj, androginul Selenei rmase nemuritor, cu tinereea nestins prins de somnul care i purta voluptatea prin eterniti. Destinul lui Eminescu se nal n umbra de palori sublunare a acestui mit, pe care el nsui l-a atins, numind pstorul n poezia Diana. Aa cum se desprinde din versurile sale, din cntecul lui de doruri neizbvite i melancolii fermecnd veacul, imaginea poetului e una cu chipul lui aievea, acea figur a tnrului cu trsturi ce amintesc de leagnul Spiritului, de Asia, De Indiile dorului de nefiin, i n care contemplativitatea i erosul, voluptatea i somnul se unesc s dea magia expresiei. i pe el l-a iubit Luna, ca pe pstorul de altdat, l-a legat cu firul ndrgirii ei plin de otrvuri i el a cutat-o halucinant, iar profilul su se desprinde, cu aceast aur magic, din somnul fr de moarte care cnt blnd i rece, care mprtie vpi de ghea din versurile lui i care

strecoar n sufletul nostru amarul i pe figura noastr paloarea plcerii. Acest citat, care ncheie susinerea feei plutonice a lui Eminescu, este la fel de frumos ca i cel care ncheie susinerea feei neptunice a poetului din Istoria lui Clinescu.

Ar fi fost de asteptat ca o monografie analitica despre Eminescu, scrisa de un intelectual critic pe cit de incomod, pe atit de ambitios si articulat precum Caius Dobrescu, sa stirneasca reactii mai vii si mai numeroase decit cele doua-trei comentarii de care a avut parte in peste sapte luni de la aparitie. Recent acordatul premiu pentru critica si istorie literara al revistei Cuvintul constituie, intr-un fel, o reparatie morala (in definitiv, debutul in volum ca teoretician cultural si eseist de atitudine al poetului brasovean a fost cautionat in 1998 tot de catre Mircea Martin, ca director al Editurii Univers). E de discutat in ce masura o colectie editoriala cu profil didactic, neconformista, dar fara mare portanta precum Canon e in masura sa puna cu adevarat in valoare un demers de acest tip. Optiunea lui Caius Dobrescu pentru Aula reafirma desigur (si) o veche solidaritate cu proiectul pedagogic al mentorului sau Alexandru Musina. Trebuie amintit insa si un alt amanunt: scrierea prezentului volum nu ar fi fost posibila in absenta piedicilor explicabile prin umorile resentimentare ale adversarilor pe care comisia de acreditare academica, condusa de presedintele Academiei, le-a pus cu obstinatie autorului, conditionindu-i avansarea in ierarhia universitara de publicarea unei monografii. Si aceasta in conditiile in care grila de selectie aplicata altora se dovedeste cu mult mai laxa, iar Caius Dobrescu avea deja in palmares trei volume notabile de critica ideologica, eseistica si teorie socio-culturala: Modernitatea ultima (Editura Univers, 1998), Semizei si rentieri (Editura Nemira, 2000), Inamicul impersonal (Editura Paralela 45, 2002). In fine nu ne ramine decit sa-i multumim comisiei pentru faptul ca a stimulat aparitia unei asemenea carti... asa cum, pe un alt palier, si unda de soc a Dilemei Nr. 265 a stimulat un reviriment autentic al exegezei critice eminesciene. Este suficient sa amintesc citeva titluri foarte diferite precum Reactiune si conservatorism. Eseu asupra imaginarului politic eminescian de Ioan Stanomir (Editura Nemira), Melancolia lui Eminescu a profesorului George Gana sau Eminescu la Berlin de Ilina Gregori (ultimele doua aparute la Editura Institutului Cultural Roman) si lista ar putea continua. Ceea ce unifica aceste aparitii este investigarea imaginarului eminescian si rediscutarea operei din perspectiva temelor modernitatii. La intersectia dintre antropologia culturala, critica literara si istoria ideilor, volumul de fata exploreaza pornind de la textele poetice, prozastice, dramatice si publicistice ale lui Mihai Eminescu imaginarul artistic si politic al poetului, cu tensiunile si contradictiile proprii gindirii si sensibilitatii sale. Structura binara,

cu doua mari sectiuni (Imaginarul spatiului privat, respectiv Imaginarul spatiului public, sensibil mai extins) exprima aceasta conditie contradictorie (de fapt: scindata), responsabila, in parte, de revendicarea lui Eminescu de catre curente politice si filozofice dintre cele mai diverse. Caius Dobrescu polemizeaza, mai intii, cu studiul lui Ion Negoitescu si cu teza acestuia privind superioritatea poetului plutonic oniric si dionisiac din postume fata de neptunicul apolinic din antume: explicabila contextual la aparitia Poeziei lui Eminescu ca reactie modernista impotriva inghetului stalinist, reinterpretarea individualist-anarhica propusa de Negoitescu se cere a fi serios amendata (aici reintilnim optiunea lui Caius Dobrescu pentru dreptul civil al Poeziei, care, in raspar cu romantismul mistic si avatarii sai, de la estetism la avangarde, nu exclude rationalitatea, echilibrul si responsabilitatea clasica). Este combatuta cu argumente casante teza protocronismului eminescian vehiculata de unii-altii dintre apologetii nationalisti; la fel, ideea existentei unor etape de creatie distincte, creatia lui Mihai Eminescu fiind privita, in toata complexitatea ei, ca o constructie cinetica. Observatia polemica a lui Ion Barbu privind opera argheziana (roman analitic in versuri fapt care l-ar deosebi fundamental de Eminescu) este citita in raspar si aplicata operei eminesciene, pe baza unor exemple suficient de concludente. Feeria baroca si idila manierista doua formule provocatoare ce traduc incercarea lui Eminescu de a concilia, in spatiul intimitatii erotic-naturiste, pulsiunile vitaliste, orgiastice si spaima aneantizarii , discutarea lui Eminescu in relatie cu cele doua mari curente postromantice: naturalismul si estetismul (cu o surprinzatoare interpretare in cheie naturalista a Luceafarului), identificarea analogiilor nu putine cu operele unor spirite tutelare ale culturii Decadentei precum Nietzsche si Wagner, situarea gindirii eminesciene in contextul crizelor modernitatii din Europa Centrala, dezvoltarea unor idei ale lui Ioan Petru Culianu privind romantismul gnostic din Gemenii, rediscutarea, pe urmele lui Virgil Nemoianu, a complicatelor relatii dintre romantismul metafizic, inalt, si cel imblinzit de tip Biedermeier, pornind de la textele erotice si intimiste eminesciene, explorarea rolului memoriei si al imaginatiei in echilibrarea identitatii poetice, amenintate de spectrul melancolic al disolutiei si al zadarniciei, sint numai citeva dintre propunerile indraznete de reexaminare critica avansate in prima sectiune. Totul intr-un discurs dens si penetrant, jucind permanent intre contextualizare si actualizare, la adapost de orice tentatie (de)mitizanta sau hagiografica: spiritul critico-analitic al autorului functioneaza taios ca un scalpel, lasind sa transpara o admiratie sobra fata de complexitatea contradictorie a operei marelui poet, cu ale carui cautari si dileme publice sau private pare sa intretina o subtila relatie de identificare. In prima parte, imaginarul spatiului privat este raportat la reconfigurarea spatiului privat ca dimensiune esentiala a procesului de modernizare al societatii romanesti. In cea de-a doua sectiune a cartii, Caius Dobrescu abordeaza parca mai in largul sau imaginarul eminescian (si) prin prisma teoriei sale asupra modernitatii culturale din volumul Modernitatea ultima (cu trei mari modele tipologice: Razboiul, Revolutia si Carnavalul). Pasiunea autorului pentru antropologia cultural-politica amestec original de Bahtin si Gilbert Durand se desfasoara aici in voie. Problema ideologiei legitimiste, elitiste, conservator-reactionare, dar si a importantei acordate de Eminescu consimtamintului plebiscitar si vocii claselor productive fac obiectul unui subcapitol relevant, in care Dobrescu amendeaza teza legitimismului integral avansata de Lucian Blaga cu privire la gindirea eminesciana. Titluri postmoderne precum: Dezamorsarea Jihadului, Prometeu contra Prometeu, Marc Aureliu, Carol I si Gandalf, Carnavalul si apocalipsa traduc pentru uzul cititorului din zilele noastre, familiarizat cu obsesia fundamentalismului islamic si a epopeilor fantasy gen Stapinul inelelor, temele, ambiguitatile si problematica fascinanta,

uneori controversata, a marilor poeme eroico-istorice, dar si a unor fragmente dramatice sau ale prozei politice si fictionale. De-a dreptul entuziasmanta este interpretarea finalului pamfletar al Scrisorii III: criticat foarte acid din perspectiva potentialului sau violent care a dus la anexarea sa de catre legionarismul interbelic, acesta e salvat prin reasezarea sa justa in contextul discursului pamfletar al epocii si citit in cheie comic-plebeiana, ca expresie a unei culturi a Carnavalului. De mare interes este discutia privind contradictia intre pesimismul metafizic schopenhauerian de sursa stoica si morala activista a gazetarului de la Timpul: Ne aflam in fata unei incompatibilitati dramatice intre o viziune pesimista asupra determinismului biologic absolut care greveaza destinul societatii si al individului si intensitatea cu care Eminescu predica, in articolele sale, o etica eliberatoare a muncii, a efortului metodic si sustinut. In opinia seducatoare si convingatoare deopotriva a lui Caius Dobrescu, Unul dintre modurile de a rezolva aceasta contradictie flagranta plasata in centrul imaginarului eminescian ar fi sa consideram ca poemele filozofice si articolele de la ziarul Timpul nu se adresau aceluiasi public. [...], In spatele acestei distinctii ar putea sta o veritabila filozofie a castelor. De o parte se afla cei a caror functie este cunoasterea si intelegerea adevarului si deducerea din acesta a celei mai drepte actiuni, a celui mai drept mod de a guverna. Este vorba [...] in termeni moderni, de intelectuali si de administratori. De cealalta parte sint fortele productive, clasa mijlocie a spiritelor nu reflexive ci intreprinzatoare, industrioase, a caror menire nu este sa vada dincolo de limitele conditiei umane. Problema este insa ceva mai complicata in cazul publicisticii politice. In eseul sau despre imaginarul politic eminescian (Reactiune si conservatorism), Ioan Stanomir identifica o voce conservatorevolutionista, junimista, rationala si moderata a lui Eminescu, oarecum in linia lui Burke si Tocqueville, si o voce reactionara, agresiv-paseista, irationalista, medievalizanta si xenofoba, cele doua registre alternind dupa dispozitia pamfletarului. Altfel spus, neptunicul diurn si plutonicul nocturn coexista si aici... La fel de incitanta este plasarea ideilor politice eminesciene in contextul teoretic al dezbaterilor actuale despre globalizare, occidentalizare si modernizare. Caius Dobrescu identifica, in cazul lui Eminescu, o conceptie de sorginte platonizanta a occidentalizarii fara modernizare, vizind restaurarea unui Ev Mediu in care burgheziei ii revenea un rol periferic: Occidentalizarea conservator-eminesciana putea, asadar, presupune crearea unui regim rational si functional al starilor [...], dar excludea o modernizare in care starea a treia sburghezia, n.m.t ar putea ajunge adevaratul centru vital al societatii. Caci ceea ce propune acest program, in esenta sa, este nu imitarea Europei moderne, ci asimilarea Europei profunde. Schimbind ce e de schimbat, tezei occidentalizarii fara modernizare i-ar corespunde astazi, in cazul multor intelectuali conservatori din Estul european (si de la noi), un discurs al occidentalizarii fara post-modernizare, un liberalism clasic cu fantasme pre-moderne. Regimul ceausist fusese, la rindul sau, un comunism feudalizant, voievodal, cu programul PCR in locul Bisericii; autoritarismul lui Carol al II-lea, despotismul luminat al lui Ion Iliescu si ambitia dreptei radicale interbelice de a restaura un nou Ev Mediu, un stat etno-teocratic corporatist au, dincolo de diferente, un numitor comun: nostalgiile feudale, nevoia recuperarii Centrului pierdut si a unei autoritati ierarhic-piramidale. Uneori, autorul se lasa furat de placerea poetica a speculatiei interpretative (ceea ce nu e neaparat un neajuns, dar incarca demonstratiile). Rezultatele inovative, de cele mai multe ori entuziasmante, bine sustinute de textul eminescian sint citeodata disputabile. I s-ar putea reprosa eventuale omisiuni ale unor tronsoane ale operei. Lucrarea nu are insa ambitii de exhaustivitate, ci de reprezentativitate. Surprinde, totusi, absenta oricarei

referinte bibliografice la studiul Ilinei Gregori despre Eminescu la Berlin, cu ale carui idei Caius Dobrescu se intilneste, mai ales in apropierile facute intre gindirea lui Eminescu, Freud si cultura modernitatii fin de sicle; omisiunea poate fi doar partial explicata prin redactarea monografiei inaintea aparitiei respectivului studiu. Nu cred ca exagerez afirmind ca prezenta monografie este cea mai buna carte de pina acum a lui Caius Dobrescu (concurata doar de prima sectiune a Modernitatii ultime). Este, totodata, una dintre cele mai importante aparitii critico-eseistice din anul recent incheiat. Si, nu in ultimul rind, o proba a vitalitatii si productivitatii studiilor asupra gindirii poetice si politice eminesciene. Emul nu lipsit de contradictii interioare! al unui liberalism rationalist de sorginte iluminista, deschis deopotriva catre conservatorismul civic republican si catre provocarile unei stingi nedogmatice, adversar al oricaror tentatii totalitare, oracular-mesianice si/sau fundamentalist-mitizante, Caius Dobrescu aduce, prin acest volum, omagiul unui intelectual critic redutabil celui mai important poet al romanilor. Disputele ideologice din sinul intelectualitatii noastre (cearta intelectualilor sau cum se va mai fi numind) pot fi intelese mai bine privind in aceasta oglinda.

Ca ntr-o capcan a discursului instituit, n care suntem sortii s cdem orict ne-am mpotrivi, despre Eminescu - poetul naional al literaturii romne vorbim mereu n cliee. Anul acesta aniversar, prin glorificrile ca i prin contestrile poziiei dominante a lui Eminescu n cultura noastr, nu face excepie de la capcanele discursului. Excedai de cliee (contestrile ce agit de la o vreme paginile publicaiilor culturale vorbesc, n opinia mea, mai degrab despre o atare excedare dect despre nevoia unei alte judeci asupra operei eminesciene in se), rmnem prizonierii acestora. Eventual, le rescriem cu semn negativ. Dar clieul este o figur a ambiguitii nsei: sintagm osificat prin uzaj excesiv, el poate fi citit nu doar ca <>, ci i ca o modalitate de a exprima, la limita exprimabilului, indicibilul: ceea ce nu se poate spune, ceea ce exist, dar e de nespus, ceea ce depete limitele rostirii inaugurate. Cu alte cuvinte, c a vorbi despre Eminescu (mai ales) n cliee trdeaz persistena unei probleme de raportare a noastr, a culturii romneti n genere, la modelul su dominant, o "stnjeneal expresiv"; nu trim o depire a modelului, ci o incapacitate (nc) de a ne detaa de el, o asumare pasional, n negaiile, ca i n afirmaiile sale. Clieele discursurilor noastre aniversare, semnalnd faptul c <>, vorbesc, n schimb, foarte mult i (este convingerea mea) cu destul claritate despre noi nine, cititori i comentatori ai si. Orbirea cu care discursurile noastre continu s se angajeze pe panta acestei capcane, fascinaia cu care mai credem c asemenea ierarhii valorice i figuri mitice, constitutive ntr-o cultur aflat mereu n defensiv, se pot schimba la comand (fie ea ivit chiar din mini nelepte), mi este, n egal msur, prilej de nencredere i de mirare. Studiul ale crui axe le voi schia n cele ce urmeaz se origineaz n asemenea nencrederi i mirri ntemeietoare, spre a demonstra - eventual - c miza ntregului "joc" de mitizri i demitizri este strin problemelor valorii estetice a operei literare eminesciene. Eminescu scriitorul este "...o alt ar". Fiind, n principiu, de acord cu afirmaiile lui L. Boia despre persistena obsesiei identitare la romni,1 ca i despre componentele fundamentale ale imaginarului lor istoric,2 demonstraia de fa se construiete identificnd principalele raiuni pentru care figura lui Eminescu primete statutul special de construct identitar n aceea c el poate ncarna dou atari componente fundamentale: autohtonismul3 i mesianismul. Cum remarc acelai autor, "La romni, mitul eroului providenial tinde s se identifice cu mitul unitii naionale n jurul personajului salvator, caracteristic a contiinei istorice i politice romneti extrem de revelatoare", pentru o ntreag istorie a raporturilor ntre naiune i conductorul/salvatorul su.4 "Construcie identitar" sau "mit", "Eminescu - poet naional romn" este creaia n micare a unui veac de cultur romneasc, este oglinda ei. "We are what we myth" ("suntem ceea ce mitizm"), sentina lui William G. Doty,5 nu ne-a aprut niciodat mai tulburtoare, n adevrul ei lapidar, cu privire la valoarea reflexiv a oricrui mit. Mitul obiectiveaz mereu o relaie dificil, a unui subiect (fie el individual sau colectiv) cu sine nsui. Mitul se rostete pentru a expune i a depi totodat aceast dificultate. De unde

ambiguitatea lui esenial, subminnd claritatea oricrui studiu, de unde i dificultatea poziiei analistului. Un mit, astzi? Un mit valid n istoria unei societi i a unei culturi moderne? Dac specialitii studiilor culturale sunt de acord n legtur cu funcionarea neschimbat a mitului n societatea actual fa de cea primitiv, ei trebuie s admit schimbarea coninutului conceptului n vrsta modern. Adic, n termenii lui Ruth Amossy, "Dac toate aceste figuri sunt calificate astzi drept mitice, trebuie s vedem bine c acest lucru se ntmpl n funcie de o mutaie radical a sensului coninut tradiional n termenul de mit. Nu mai este vorba despre o poveste a originilor, cum voia cultura grecolatin sau istoria religiilor. Formula care face ravagii astzi n conversaia curent i n pres se situeaz n marginea lui Sofocle i a lui Eliade, ca i a lui Lvi-Strauss, Freud sau Jung. Ea desemneaz prin termenul de mit <>. Dicionarul Robert retraseaz la 1930 aceast accepie particular a cuvntului. (...) Se vede bine cum noua interpretare a mitului se apropie de noiunea contemporan de stereotip: n ambele cazuri, este vorba despre o imagine simplificat i despre un model colectiv, adic despre o reprezentare social care se impune imaginarului unei epoci"6. Sintagma "mit cultural", n accepia sa de sistem creator de sens care servete explicrii atitudinilor, comportamentelor i ideologiilor unei societi,7 ni se pare a nuana suficient termenul pentru consideraiile noastre. O problem delicat a studiului (anticipnd, probabil, unul din subiectele generoase ale discuiilor din acest an) o constituie relaia mitului (cultural) cu ideologia. Potrivit unor analiti politici precum Georges Balandier, ideologiile nu ar fi dect "traducerea politic" a mitului, cruia i se substituie pentru a le conferi oamenilor "o funcie n devenirea istoric i (...) un mod de a fi n lume.8 n ce m privete, i n baza cercetrii de fa, sunt nclinat a aeza mitul i ideologia nu n raporturi de succesivitate, ci de "superpozabilitate", pentru c mitul poate servi transmiterii unei ideologii, la fel cum o ideologie se folosete de miturile importante ale unei comuniti pentru a rzbate mai uor ntr-nsa. Mitul i ideologia au n comun caracterul de "rostire orientat"; cel dinti i ascunde orientarea sub aparenele adevrului imuabil legitimat de simul comun sau de tradiie, n timp ce ideologia o mascheaz sub pretenia de obiectivitate i de adevr ntemeiat tiinific. Ambele sunt limbaje de argumentare, ce ntresc o identitate i justific o pretenie de legitimitate. Ambele sunt mascate, opernd la nivelul latent al colectivitii, trecnd drept "ordinea fireasc a lucrurilor", cnd, de fapt, dac este vorba despre (a impune) o ordine, ea nu e n nici un caz o ordine "a firii". Aceste caracteristici comune explic, de altminteri, uurina (i frecvena) recursului la mit a ideologiilor n cutare de putere, ca i pertinena unui asemenea discurs la nivelul maselor.9 Lsndu-se lesne redus la toposuri i arhetipuri, biografia lui Eminescu se supune condiiei de simplitate esenial a oricrei scheme mitice; ca un adevrat "cal troian", simplitatea nsi a schemei i permite acesteia s se lase "umplut" de mesaje ulterioare, orientate, variind de la o epoc la alta. Dac se poate construi plecnd de la stereotipuri sau cliee, n bricolajul su totodat uria i simplist, mitul se dovedete a fi mai mult dect suma componentelor sale. Metaforic vorbind, mitul (iar mitul cultural modern nu face excepie de la regul) asociaz propriului su text o funcie cosmogonic: el confer (face, propune, impune, legitimeaz etc.) o ordine colectivitii care l propag. Faptul c aceast ordine este orientat (ideologic) adaug dimensiunea ideologic n interiorul acestui "cal troian" n act. Mitul d astfel, ntradevr, un coninut i o raiune colectivitii, creia i servete drept "model psihic proiectiv".10 Valoarea sa de exemplaritate deriv de-aici. Eminescu se vede redus, i el, la atare schem simplificatoare: el este victim, geniu, salvator, ntemeietor (i toate deodat). Simbol naional fiind, calitile respective trec de la figura sa la naiunea ntreag (iar naiunea nsi este o alt construcie). Eminescu la un pol al ecuaiei i naiunea la cellalt, EL ESTE EA, dac reducem termenii de mijloc. Confiscat de aceast echivalen, Eminescu - ca scriitor - se vede eclipsat n favoarea unei imagini pe care naiunea o ofer (sau vrea s o ofere) despre sine. Noi suntem aici, iar construcia cultural creia i dm numele su ne d nou form i coninut. Parafraznd o foarte inspirat metafor poetic ce face aluzie tocmai la aceast construcie identitar, Trebuiau s poarte un nume, poemul lui Marin Sorescu, ndrznesc s afirm c, dei Eminescu exista ca scriitor al vremii sale, inventarea s ca "poet naional" era necesar culturii romneti nnoite de Junimea, culturii Romniei moderne ce se ntea n a doua jumtate a secolului trecut. Rspunznd ntr-o manier aparte ambiguitii primordiale ce-l caracteriza pe Eminescu la apariia sa pe scena literar (deopotriv "problem cultural" i "mare scriitor"), orizontul de ateptare propag imediat mitul, pentru c acesta din urm i calma nelinitea difuz ce nsoea intuiia c se afl confruntat cu o oper care se arta greu de asimilat, de neles (reaciile primilor detractori ai poetului, ca i acelea ale primilor si elogiatori vorbesc despre aceeai

dificultate a comprehensiunii, apreciabil i prin dimensiunile misreadings-urilor ce se nasc acum). Creaia mitului (ca orice creaie a unui mit din istoria umanitii) traduce n reprezentare arhetipal indicibilul originar al comprehensiunii i al experienei. Paradoxal, complexitatea nsi a operei (ocant pentru contemporani) incit la reducerea figurii lui Eminescu la trsturile schematice ale figurii identitare, gata s fie umplut cu ... tot ceea ce, de-a lungul unui secol, nu avea s fie, nu va mai fi niciodat el. Despre momentul originar al acestui mit, Mihai Zamfir (care se apropie, ntr-un studiu, cel mai mult de esena problemei) ofer o viziune destul de eliptic, vorbind despre "Etap aceasta, misterioas i pasionat... (care) ar putea fi aproximativ fixat ntre ultimii ani de via ai poetului (finele deceniului al IX-lea al secolului trecut) i primul rzboi mondial, adic pn n momentul dispariiei majoritii contemporanilor apropiai ai poetului. Aceti ani, fertili n legende, opereaz o alchimie profund, iar figura concret a poetului i a gazetarului Mihai Eminescu sufer o transmutaie subtil, devine altceva".11 Faptul c istoricul literar utilizeaz metafore alchimice pentru a face aluzie la misterul originilor mitului ni se pare deosebit de revelator pentru dificultatea situaiei. Dac putem identifica cu precizie primele texte care au servit instaurrii mitului (este vorba despre textele lui Titu Maiorescu, analizate de noi anterior12), nu putem n schimb dect aproxima raiunile contextuale care asigur succesul imediat al unei atari ntreprinderi, ca i raiunile acelor "mythmakers" ce se implic n proces, cu Maiorescu n frunte. [...] La nceputul secolului, reprezentaii noii ideologii naionaliste, majoritatea lor grupai n jurul lui Nicoale Iorga, descoper scrierile jurnalistice ale lui Eminescu, pe care le editeaz i crora le exploateaz din plin fibra xenofob, accesele naionaliste, antisemite (prima ediie dateaz din 1905 i i aparine lui Ion Scurtu, a doua - din 1914, este realizat de A.C. Cuza). De la respingerea structurilor politice liberale (pentru care pleda Eminescu n vremea sa) la nchiderea Romniei ntr-un uria lagr al naionalismului comunist din epoca lui Ceauescu, manipularea textelor jurnalistului are o lung i - am spune - nentrerupt tradiie: ea vrea mereu ca sensul circumstanial al originalului (ideologia naionalist romantic...) s fie cel uitat, redus, nlocuit de un altul, "nstrinat" ca orice rostire repetat, ar fi spus Eminescu nsui. Utilizarea figurii poetului naional n perioada interbelic nu are doar aspectele benigne analizate de Keith Hitchins pentru ideologia avangardei sau pentru filosofia blagian a stilului.13 n planul ideilor estetice, una din cele mai interesante polemici ale vremii, ntre Ion Barbu i Tudor Arghezi, vizeaz, n subsidiar, i persistena modelului poetic eminescian fa cu mutaia epistemologic propus de Barbu.14 n plan politic, micarea legionar, de extrem dreapt, motenitoare a ideologiilor naionaliste, in statu nascendi nainte de primul rzboi mondial, va fi cea care va utiliza mitul, spre propria legitimare, n modul cel mai spectaculos. Caracterul ambiguu (Salvator/Victim) nglobat n figura mitic reprezenta o atracie suplimentar pentru discursul legionar. Apostoli ai puritii valorilor autohtone, ai necesarei regenerri a naiunii, legionarii "au deplasat accentul din zona puterii spre aceea a revoltei, de la dominaia politic spre afirmarea spiritualitii romneti. nclinai ei nii ctre sacrificiu, i-au preferat adesea nvingtorilor pe marii nvini, pe cei care, prin martiriul lor, au perpetuat o mare idee...".15 n mitologia pe care i-o creaser ad-hoc, dou erau numele creatorilor de religie naional: dacul Zamolxe (ca anticipator al cretinismului) i Eminescu, voce mesianic a naionalismului modern. Adesea, Cpitanul nsui era inclus n trinitatea noii religii. ntr-un text encomiastic semnat de Ovid Topa, Eminescu este consacrat "vestitorul triumfului romnesc ce ni-l hrzete astzi Cpitanul".16 Istoria acestei manipulri ideologice, din partea naionalismului legionar, nu se oprete n 1945, cu instaurarea comunismului, dimpotriv, iar reflexele ei ies la suprafa din apele tulburi ale discursurilor politice ale ultimilor zece ani. Perioada interbelic avea s consfineasc, n schimb, trei trsturi definitorii ale funcionrii mitului eminescian: 1. utilizarea politic a acestuia, exploatndu-i-se caracterul global i iraional, ca i componentele naionaliste; 2. asocierea definitiv a "problemei Eminescu" aceleia a identitii naionale romneti, n discursul intelectual, mai presus de orice orientri politice. Apelul la mitul eminescian semnaleaz ntotdeauna dezbaterea pe tema identitii naionale, element constitutiv esenial al "disciplinelor academice i al practicilor asociate acestora"17 3. retorica religioas utilizat pentru a invoca mitul; ntr-un discurs adesea confuz, ntotdeauna arhaizant, nlocuind claritatea demonstraiei cu metafora, empatia i figura analogic, invocarea figurii lui Eminescu se vede osificat n formule ale pseudoreligiosului, cu rdcini pretinse fie n tradiia naional, fie ntr-un cretinism " la roumaine" (pe care Zamolxe nsui l anticipase, conform ipotezei legionare). Dup instaurarea comunismului, noua putere politic va face apel la acelai mit, n

cutarea propriei legitimri. Este un proces de apropriere violent, cruia nu i s-a scris nc istoria. n interiorul "calului troian" pe care l oferea simplitatea schematic a mitului, ideologii puterii vor face s treac i mesajul noului discurs doctrinar, i (ulterior) modificrile ce i se vor aduce la momentul nlocuirii stalinismului cu naionalismcomunismul lui Ceauescu. n lunga perioad de dictatur comunist, uzajul mitului lui Eminescu va ctiga n ambiguitate: pentru c va fi folosit att de ctre discursul oficial, ct i de ceea ce vom numi "discursul alternativ", al rezistenei culturale. Adesea, "vorbirea despre Eminescu" (de ex., ritualurile comemorative) va constitui un spaiu al negocierilor dintre cele dou culturi ale Romniei comuniste. Aceasta, pentru c utilizrile i manipulrile la care era supus figura poetului naional puteau avea rezultate destul de ambigui; ironia lor semnaleaz existena unui sens alternativ al mitului (la fel de manevrabil, la rndul su), n discursul rezistenei culturale. Ca i pentru cel dinti, nici descifrarea acestuia nu cerea prea multe cunotine literare; el se ntemeia pe aceeai competen general a orizontului de ateptare, capabil s recunoasc cliee extrase din poeziile lui Eminescu. Astfel, marile srbtori destinate comemorrii voievodului Mircea cel Btrn, organizate de oficialitile ceauiste la scara enormitii dezlnuite, n 1988-89, au readus n atenia tuturor Scrisoarea III de Eminescu, frecvent invocat, recitat etc. nainte de orice altceva, ni se pare semnificativ c un poem romantic al sfritului de secol XIX, iar nu vreun studiu de specialitate, oferea "naraiunea major" a figurii istorice comemorate. Dar, n textul lui Eminescu, Mircea afirm, n monologu-i exemplar, c i apr ara cu o metafor pe care orice colar romn o cunoate pe de rost: patria este "srcia, i nevoile, i neamul". n condiiile economice dure ale Romniei vremii, srcia figura printre cuvintele nedorite sau chiar interzise de propaganda oficial, care s-a grbit s l nlocuiasc, n toate situaiile (televiziune, spectacole, afie, lozinci, chiar filmul artistic regizat de Sergiu Nicolaescu), cu un altul. Alegerea nu era foarte vast, din cauza structurii metrice a versului: au gsit "libertatea" ("Eu mi apr libertatea, i nevoile, i neamul"). n noua sa versiune, textul eminescian s-a bucurat de un succes nedorit i a provocat numeroase glume, pentru c toat lumea nelegea substituirea cuvntului incriminat ca pe o mrturisire involuntar a strii dezastruoase a economiei socialiste romneti. Redus la tcere, "scoas" dintre semele eminesciene ale identitii naionale, srcia se vedea de fapt pus sub accent, ntr-o utilizare a mitului contrar voinei oficiale. n alte cazuri, discursul alternativ rzbtea prin faliile celui oficial, pentru a oferi o interpretare a lui Eminescu contrar celei "recomandate", aflnd n opera lui argumente pentru a discuta subiecte n general neagreate de Putere. Studiile critice care reuesc asemenea performan au un succes imediat la public (inclusiv la nespecialiti): este vorba, mai ales, de cele aparinnd lui Ion Negoiescu (focaliznd asupra singurtii principiului divin i a androginului18), Constantin Noica (pledoarie pentru un Eminescu model al intelectualului romn deplin i exemplu al rezistenei prin cultur, mpotriva clieului socialist al "omului nou") i Ioana Em. Petrescu,19 acesta din urm accentund asupra tragicului, imposibilitii revoltei i eecului oricrui limbaj. Ca i discursul oficial, cel alternativ perpetueaz tradiia retoricii religioase i a unui Eminescu - sanctificat. Figura lui se vede umplnd chiar spaiile goale lsate n riturile comunitii de interdiciile privitoare la textele religioase tradiionale. Succesul (la marele public) al unei iconografii accentund asupra "angelitii" figurii eminesciene (= arhanghel, salvator, deasupra timpului etc.) reveleaz rolul ambiguu al figurii identitare, ca miz a unei dispute subterane ntre ideologia oficial i cultura alternativ. n fapt, ceea ce aveau n comun cele dou discursuri, n vremea comunismului, era tocmai dimensiunea naionalist, constitutiv n mitul poetului naional: tot astfel cum ideologia comunismului romnesc foloseau naionalismul (i simbolurile sale) n scopuri proprii, cele alternative se opuneau discursului oficial n numele aceleiai dimensiuni identitare, pe care o simeau ameninat de putere. Constructul identitar numit "Eminescu" se potrivea scopurilor amndurora. Ce se ntmpl dup cderea comunismului? Mecanismele manipulrii rmn neschimbate se rafineaz, eventual. Eminescu este din nou invocat spre a legitima tot soiul de dezbateri, mergnd de la prezena portretului su (alturi de acela al Sfintei Fecioare!) n balconul Universitii bucuretene n primvara lui 1990, pn la aderarea Romniei la structurile politice europene. De la stnga la dreapta, deopotriv, Eminescu este invocat n discursurile politice spre a legitima fore n criz de legitimitate; a se revendica de la poetul naional devine, n fapt, un gest analog celui al primitivului care i invoc strmoul totemic s zicem, elefantul. "Eminescu - poetul naional" este actualizat de fiecare epoc a culturii romne, fiecare descoperind ntr-nsul un contemporan, i crend sau perpetund, n consecin, ritualuri pentru consacrarea noului coninut al ordinii astfel instituite. Celebrarea poetului este o

modalitate de a reface echilibrul cerut de o nou lume, o nou putere, o nou ideologie n ascensiune. Violena cu care poetul naional i vede negat acest statut nu este dect un alt avatar posibil al aceluiai comportament ritualic. Cu ct "subiectul puternic" i simte poziia mai ameninat, cu att recursul la mit va fi mai violent. Mitul poetului naional semnaleaz momentele de criz ale unei culturi: vulnerabilitatea lor a fost utilizat de religiile secularizate de pretutindeni. Micarea perpetu de transgresiune i de deconstrucie, n raport cu orice construct cultural, este - n opinia noastr - singurul demers viabil; ea ar lsa, firete, dezbaterea deschis, iar deschiderea n sine ar deveni figura definitorie a unui asemenea discurs. Pentru c orice nchidere l-ar aeza ntre discursurile mitizante. Mitul e cel dinti construit pe o nchidere fundamental i el este cel ce pretinde s conin totul i s spun totul, ca i portretele poetului nostru naional ce rostesc "Eminescu este...". N.A. Paginile de fa rezum un capitol dintr-un studiu mai amplu, n curs de publicare; sub titlul Eminescu - poet naional romn. Istoria i anatomia unui mit cultural, cercetarea noastr a fost susinut de o burs a Colegiului "Noua Europ" din Bucureti, n anul academic 1997-98. 1 L. Boia, Istorie i mit n contiina romneasc, Bucureti, Humanitas, 1997, p. 171: "Se poate afirma c prima caracteristic a romnului - dac am ndrzni la rndul nostru s definim una este obsesia propriei sale identiti". 2 Ibid., p. 292: "romnii se las uor dominai de istorie, sau mai degrab de mitologiile construite pe istorie. /.../ Nota dominant a imaginarului istoric romnesc rmne nc autohtonist i autoritar". 3 Ibid., p. 50. 4 Ibid., p. 257. 5 William G. Doty, Mythography. The Study of Myths and Rituals, University of Alabama Press, 1986, p.24. 6 Ruth Amossy, Les ides reues. Smiologie du strotype, Paris, Nathan, 1991, p. 9798. 7 Cf. Christopher P. Campbell, Race, Myth and the News, London & New Delhi, Sage, 1995, p. 14. 8 Georges Balandier, Le ddale. Pour en finir avec le XXe sicle, Paris, Fayard, 1994, p. 30. 9 V. i Ruth Amossy, op. cit., p. 106: "Loin de se targuer d'une transparence absolue, le mythe enveloppe les significations dont il est porteur dans des formes qui demandent tre dchiffres. Aucun consensus relatif l'interprtation du schme collectif n'est nccessaire pour lui confrer une valeur mythique. Il suffit que le public ait la sensation qu'un sens suprieur, en prise avec les idaux de l'poque, se dise travers une image particulire. En d'autres termes, ce n'est pas le sens prcis d'une reprsentation collective qui la transforme en mythe, mais bien le fait qu'elle semble porter en elle une signification prcieuse, susceptible d'clairer notre vcu". 10 W. Doty, op. cit., p. XVIII. 11 Mihai Zamfir, Constituirea mitului eminescian: glose despre un mit modern, n D. Pacurariu (ed.), Eminescu dup Eminescu, Iai, Junimea, 1978, p. 97. 12 Ioana Bot, Aspecte ale instituirii mitului eminescian, n Trdarea cuvintelor, Bucureti, E.D.P., 1997, p. 114 sq. 13 Keith Hitchins, Mit i realitate n istoriografia romneasc, trad. de S. GeorgescuGorjan, Bucureti, Ed. Enciclopedic, 1997. 14 Am analizat aceast miz a polemicii n vol. Eminescu i lirica romneasc de azi, ClujNapoca, Dacia, 1990. V., despre "mutaia antieminescian" propus de Ion Barbu, i Ioana Em. Petrescu, Eminescu i mutaiile poeziei romneti, Cluj-Napoca, Dacia, 1989. 15 L. Boia, op. cit., p. 257. 16 Rostul revoluiei romneti. De la Zalmoxe prin Stefan Vod i Eminescu spre Cpitan, in "Buna Vestire", no.8/1940, apud. L. Boia, op. cit., p. 259. 17 Katherine Verdery, National Ideology under Socialism. Identity and Cultural Politics in Ceausescu's Romania, University of California Press, 1991. 18 V. o analiz a strategiilor acestuia, n I. Bot, Explicaii pentru un succes, in Trdarea cuvintelor, ed. cit. 19 Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice i viziune poetic, Bucureti, Minerva, 1978.