Acropole

Cel mai important si mai frumos templu din Atena numit si Piatra Sfanta a Atenei, dedicat initial protectoarei sale, zeita Atena, domina centrul orasului modern de pe piscul de piatra cunoscut ca Acropole. Cele mai vechi mituri, festivaluri marete religioase, culte stravechi si cateva evenimente decisive din istoria orasului sunt toate conectate in acest loc sacru. Monumentele Acropole stau in armonie cu asezamantul natural. Aceste unice opere de arta ale arhitecturii timpurii combina diferite porunci si stiluri ale artei clasice intr-o maniera foarte inovativa si a influentat arta si cultura de-a lungul a mai multor secole. Acropolele, datand din secolul V i. Ch., este cea mai buna reflectie a splendorii, puterii i bogatiei Atenei. Dupa urcarea scarilor urmeaza intrarea, numita Propilaea, care a fost terminata in anul 432 inainte de izbucnirea razboaielor peloponeze. Intrarea a fost construita de arhitectul Mnesicles din marmura de Pentelic, proiectul ei fiind avangardist. In partea de sud-vest a intrarii, pe zidul care apara intrarea principala a Acropolelor, se afla templul Ionian al lui Apteros Nike, care astazi este restaurat. Acest mic templu este asezat pe o platforma indreptata spre golful Saronic si detinea, in trecut, o statuie a zeitei Atena. A fost demolat de turci in anul 1686 dar a fost reconstruit intre 1836-1842 si din nou in 1936 cand au descoperit ca platforma se faramiteaza. Partenonul si alte cladiri principale ale Acropolelor au fost construite de Pericles in sec V i. Ch. ca monumente ale realizarilor politice si culturale ale locuitorilor Atenei. Temenul acropole inseamna orasul de sus, multe dintre statele-oras din vechea Grecie sunt construite in jurul Acropolelor, locuitorii Atenei putand sa se refugieze in vremuri de invazie, Acropolele fiind considerate cel mai sigur loc din oras.

Partenonul
Cladirea Partenonului a fost realizata de arhitectii Kallikrates si Iktinos ca resedinta a imensei statui a Atenei. Constructia ei a durat 9 ani fiind terminata in anul i. Ch. fiind probabil cea mai cunoscuta cladire din lume. Din templu a devenit biserica, moschee si in final depozit pentru armele turcesti. Ceea ce e fascinant la Partenon este ca iti creeaza senzatia ca este construit din piese ce pot fi modificate intre ele. De exemplu, coloanele sunt pietre puse una peste alta, prima senzatie este ca ai putea sa schimbi o piesa cu cealalta dar acest lucru nu este posibil. Fiecare piesa din Partenon este unica si se potriveste cu locul unde este asezata ca in cel mai greu puzzle. Liniile ce par drepte, in realitate nu sunt. Vechii greci au inteles mecaniza locului si ca pentru a face o linie sa arate dreapta trebuie sa fie curbata.

Partenonul este cea mai perfecta si cea mai imitata cladire din lume. Lucrarile de restaurare au durat 30 de ani si probabil ca vor mai dura inca atat. Este considerat un tribut al trecutului glorios si al realizarilor vechilor atenieni reprezentand in acelasi timp un memento ca orice e bun pentru om este precedat in cele din urma de razboi, foamete si sete de putere.

Templul din Delphi

Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, o veche maxima spune: Homo nosce te ipsum (in greaca Gnothi Seauton, atribuita primului filozof grec Thales) si inseamna Cunoaste-te pe tine insuti continuarea fiind si vei cunoaste universul si zeii. Este vorba despre o cunoastere superioara, transcedentala, o cunoastere a ceea ce este cu adevarat Divin. Printre lacasurile de cult grecesti un loc aparte il ocupa Oracolul din Delphi, considerat drept cel mai influent si prestigios centru religios al Eladei. Orasul Delphi (Delhi) era situat la poalele muntelui Parnas, in Grecia centrala, locul unde se desfasurau, o data la patru ani, intre Olimpiade, Jocurile Pythice. Denumirea localitatii vine de la cuvintul grecesc delphos, care inseamna sin, inima elenii asociind acest cuvint cu locul din virful muntelui Parnas, care ducea catre o pestera intunecoasa, locuita, dupa legenda, de un sarpe urias, Pythos, care ii omora pe toti cei care cutezau sa se apropie de aceasta grota. Potrivit miturilor Greciei antice, Apollo, fiul Zeus, a ucis acest monstru si a inaugurat Jocurile Pythice. Pe aceste locuri s-a pus temelia unui templu, inchinat zeului Apollo, a carui faima s-a dus in intreaga lume pentru faptul ca aici se puteau face previziuni prin care zeul Apollo ii ajuta pe oameni sa-si aleaga corect drumul in viata. Legenda spune ca in pestera de aici a ramas spiritul lui Pythos, care ii ajuta pe preotii greci (sacerdoti) sa intre in contact cu Apollo si sa raspunda la intrebarile celor care voiau sa-si afle viitorul, de la probleme legate de soarta Atenei si pina la maruntele siciieli cotidiene. Pesterea a fost descoperita, dupa cum scrie istoricul roman de origine greaca Diodor din Sicilia (90 20 i. Hr.), de niste pastori greci. Ei au observat ca din crapatura care ducea catre interiorul muntelui se degajau niste vapori puternici care le dadeau o stare puternica de euforie. Puterea templului Pentru ca vaporii care se degajau din interiorul pamintului aveau o putere mai mare asupra femeilor decit a barbatilor, s-a hotarit ca numai femeile sa poata intra in legatura cu spiritul monstrului Pythos, pentru a afla previziunile despre viitor, acestea primind numele de femei pythice. Dupa cum ne informeaza istoricul grec Xenofon (430-360 i. Chr.), aceste tinere trebuiau sa fie pure, nu trebuiau sa vada si sa auda nimic care sa le compromita, adica sa ofere zeului Apolo un suflet candid, feciorelnic. Misiunea Pythiei, fata care facea previziunile, nu era un lucru tocmai usor, lipsit de primejdii, pentru ca vaporii emanati din munte ii putea provoca stari de transa, aburii ii schimbau timbrul glasului, dindu-i o nota tainica. Legatura dintre Pythia si spiritul monstrului se facea prin intermediul preotilor, care stateau pe un fotoliu mic, cu spatar inalt. Ei notau si redau cuvintele Pythiei, fiind considerati purtatorii de cuvint ai zeului, si nicidecum prezicatori ai unor evenimente viitoare. Delphi, centrul lumii Grecii credeau ca Delphi se afla in centrul Oikumenei, adica al lumii cunoscute in acea perioada si formata din Europa, Africa de Nord, Asia Mica si India, si numeau acest loc Omphalos, adica buricul Pamintului si-l considerau detinator al unor puteri miraculoase. La oracolul din Delphi slujeau trei fecioare tinere care trebuiau la inceput sa treaca printr-un ritual de purificare, ce le dadea dreptul sa patrunda in subsolul sfint al templului lui Apolo. Inainte de a face profetii, fetele dormeau pe un pat din frunze de laur, pentru a putea capata puteri magice. Dimineata erau duse de catre preoti la izvorul sfint Kastal, unde isi dadeau jos voalul si tunica scurta si se scaldau in apele reci ale izvorului de munte, pentru a se incarca astfel cu energia fortelor magice. Dupa aceea se deplasau la izvorul Kassotis, de unde inghiteau o gura de apa pentru a capata intelepciunea divina, fara de care nu puteau intra in contact cu zeul Apollo, apoi treceau prin fata zeitei Hestia si inspirau fum de tamiie, de ramuri de pin si diferite ierburi aromatice. Cind fetele dadeau semne ca au intrat in stare, intrau in templu si raspundeau intrebarilor puse la vizitatori, facind previziuni despre

viitor. Acestea erau facute in versuri si de multe ori aveau dublu sens, fapt care facea ca ele sa se adevereasca intotdeauna. Cele mai interesante si competente informatii despre oracolul din Delphi ni le furnizeaza scriitorul grec Plutarh (46 127), care a fost adeptul cultului lui Apollo si a facut o perioada de timp parte din colectivul sacerdotal de la sanctuarul lui Apollo din Delphi. Informatii despre oracol ne furnizeaza si poetul roman Marcus Aurelius (39 65), care a scris despre starea de transa a Pythiei. Alte date le putem afla in lucrarile lui Herodot, Euripide, Platon s.a. Situl arheologic de la Delphi a fost inscris in anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Templul de la Didyma
Templul de la Didyma/a fost un templu ionian nchinat zeului Apollo, situat n oraul din zilele noastre numit Didim, n Vestul Turciei, pe coasta mrii Egee. n vechea Ionie a fost ntrecut ca mrime i splendoare doar de templul Heraion de pe insula Samos i templul Artemisei din Efes. n prezent, acest templu se afl printre cele mai bine conservate temple din perioada antic, fiind vizitat de zeci de mii de turiti anual. Templul a fost construit n jurul anului 300 .Hr. pe locul unui alt templu vechi, de secolul VI i.Hr. numit se pare Didymaion, fiind nconjurat de dou iruri de coloane, care pornesc ca dou aripi spre dreapta i stnga lui. Aceste coloane nconjurau o camer sacr, ce adpostea statuia marelui zeu Apollo. Coloanele sunt n stilul ionic i au 19.5 m nlime, nfindu-ne grandoarea pe care acest templu sfnt o avea acum mai bine de dou mii de ani. Pausanias de asemenea a vizitat templul, iar Pliniu cel Btrn a scris despre el.

Palatul minoic de la Knossos (Creta)

Aproape invariabil, intaiul pas al unui vizitator pe dalele de bazalt si travertin din curtea palatului de la Knossos - mitica cetate de scaun a nu mai putin legendarului rege Minos e sinonim cu o auto-invaluire intr-o stare de pseudoperplexitate. Si asta nu dintr-un masochism de conjunctura ci, pur si simplu, pentru simplul fapt ca aici, la mai nici 5 kilometri de locul unde raul Kairatos se varsa in mare, istoria sfideaza de mai bine de 5000 de ani o multitudine de tabu-uri si valori asociate (cel putin in sinapsele multora dintre noi) cu o imagine contemporana a lumii. Impresionantul edificiu minoic (restaurat ce-i drept intr-o maniera heirupist-balcanica de catre saxonul Arthur Evans) releva vizitatorului de ocazie cateva adevaruri apasatoare (cel putin pentru procesul pe care istoricii il denumesc cu mandrie: evolutie). Spre exemplu nu numai ca pe la anul 1700 i.Hr. locuitorii din Knossos beneficiau te cazi si toalete personale in apartamentele proprii, dar orasul in sine era prevazut cu un sistem complex de alimentare cu apa calda si apa rece, precum si cu un sistem complex de eliminare a apei menajere. Cu toate acestea, monumentalul palat minoic de la Knossos distrus undeva in jurul anului 1380 i.Hr. potrivit unor cercetatori datorita unui imens val tsunami creat de cea mai mare explozia vulcanica din antichitate ce a distrus insula Thera (azi Santorini) aflata la 110 kilomentri departare a ramas de atunci nelocuit. Vor trece aproape 4 mii de ani pana cand acest simbol arhitectonic al celei mai vechi civilizatii

europene sa vada din nou lumina zilei si cam tot atat pana cand lumea moderna sa redescopere conceptele de toaleta si baie ca parti esentiale ale spatiului de locuit. Actualele ruine de la Knossos apartin asa numitei perioade a noului palat (1700-1380 i.Hr), perioada in care civilizatia minoica a reconstruit edificiile de la Knossos, Phaistos si Malia, constructii distruse in anul 1750 i.Hr. de o catastrofa naturala de proportii, iar lipsa oricarui rabat la ideea de lux (de la arhitectura si pana la sculpturi, de la fresce si pana la decoratiunile bogate sau sistemele hidraulice si de canalizare) pare sa releve fara doar si poate ca procesul de reconstructie a avut loc in perioada de apogeu politic a civilizatiei cretane si, implicit, si momentul de climax economic al insularilor. In acest context, un element arhitectural interesant este reprezentat de coloanele minoice structural diferite de cele existente in lumea greaca a vremii (subtiri la baza si mai groase la varf si nu invers ca in cazul celorlalte civilizatii elene) si realizate exclusiv din lemn de chiparos vopsit in rosu. Potrivit unor cercetatori aceasta diferenta fundamentala se datoreaza exclusiv specificitatii materialului folosit, mai exact faptului ca fiecare trunchi de chiparos era montat cu varful in jos, pentru a preintampina aparitia de mladite ulterior asamblarii. Decojita de principala legenda care-i invaluie istoria, anume cea a Minotaurului (un monstru pe jumatate om, pe jumatate taur care traia in adancul Labirintului construit de Dedalus si caruia, pana sa fie ucis de atenianul Tezeu, i se dadeau anual spre sacrificiu tineri si tinere trimisi de orasul Atena regului cretan Minos), civilizatia minoica pare mai degraba una pasnica: nu numai ca temele militare lipsesc cu desavarsire din frescele de la Knossos, dar orasul insusi nu este prevazut cu nici un fel de fortificatii. Frescele de pe edificiile de la Knossos evidentiaza, in acest context, un peisaj relativ idilic al societatii minoice (cetatenii sunt pictati in ipostaze non-razboinice, par sa emane optimism si liniste) singurul aspect (aparent) ciudat fiind reprezentat de culoarea pielii personajelor: barbatii sunt in permanenta infatisati avand pielea stracojie, in timp ce femeile sunt portretizate avand pielea alba. Evident, nu doar frescele vibrante (in realitate copii ale celor initiale, originalele putand fi vazute la muzeul din Heraklion), coloanele impunatoare, sistemele de canalizare, de alimentare cu apa, cazile de arama sau toaletele antice impresioneaza turistul in Knossos. Poate cel mai impresionant aspect este, in fapt, grandioasa structura arhitectonica a edificiului, cu peste 1300 de incaperi dispuse pe 2 pana la 5 nivele si legate intre ele prin culoare sofisticate si beneficiind de sisteme de ventilatie evoluate. Din pacate insa, mai mult de trei sferturi din ansamblul de la Knossos este nevizitabil fie din ratiuni de securitate, fie pentru ca inca nu a fost scos la lumina de catre arheologi.