DOMENIUL PUBLIC SI DOMENIUL PRIVAT AL STATULUIConceptul de domeniu In stiinta dreptului administrativ, geneza teoriei domeniale este conferita dedoctrina

si jurisprudenta.Categoria de domeniu in special cea de domeniu public are o istorieindelungata, ea primind de-a lungul timpului diverse interpretari stiintifice.Din vremuri stravechi s-a simtit nevoia ca anumite bunuri, datorita naturii lor saudin alte ratiuni, sa fie destinate, prin reglementari speciale, uzului sau folosintei colective.Epoca moderna a adus in discutie conceptul de serviciu public, iar pentru prestarea acestuia s-a relevat din nou necesitatea existentei unei categorii speciale de bunuri bunurile publice.S-a conturat astfel teoria potrivit careia colectivitatile publice organizate juridic statale sau locale pot detine, ca si particularii, bunuri mobile si imobile, corporale siincorporale pe care le utilizeaza in procesul de asigurare a intereselor generale. Acesteasunt bunuri publice care apartin unei personae morale (juridice) de drept public.Regimul juridic aplicabil acestor bunuri cuprinde reguli specifice de forma si defond care privesc gestionarea, administrarea sau instrainarea lor. Unele dintre bunuriapartin proprietatii private, altele proprietatii publice.Ratiunea care justifica necesitatea existentei unor reglementari specifice,derogatorii de la reglementarile de drept comun, in material bunurilor administratiei publice, este reprezentata de interesul public, general, pe care administratia are misiunede a-l infaptui.Erast Diti Tarangul aprecia ca *..+administratia are nevoie pentru girareaserviciului public de bunuri mobile si imobile. Aceste bunuri care fac parte din patrimoniul administratiei constituie domeniul administrativ*+. Domeniuladministrative este, de obicei, impartit in doua categorii, si anume: domeniul public sidomeniul privat. Din domeniul public fac parte bunurile mobile si imobile aleadministratiei care sunt afectate unui interes general, fie ca ele sunt afectate unui serviciu public (ca, de exempu: cladirile, materialul rulant al cailor ferate, armamentul), fie ca elesunt afectate uzului tuturora (drumurile, pietele, malul marii etc.). Din domeniul privat aladministratiei fac parte bunurile mobile si imobile ale administratiei, ce nu sunt afectatein mod direct unui interes general.Conceptul de domeniu isi are originea in latinescul dominium , care inseamnastapanire, proprietate.Existenta domeniului, a unor bunuri aflate in patrimonial detinatorilor deautoritate publica, este legata de scopul asigurarii de catre aceste autoritati a interesului public general al colectivitatii respective.Acest fapt a indus necesitatea supunerii domeniului unor reglementari specifice,distincte de cele aplicabile unor bunuri similare apartinand particularilor.

Legatura juridica dintre titularii domeniului si bunurile care alcatuiesc domeniuleste contituita prin intermediul intitutiei proprietatii. Exercitarea dreptului de proprietatede catre stat sau o colectivitate locala asupra bunurilor domeniului lor este supusa unor regulispecifice, care se suprapun or se adauga regimului general al proprietatiireglementat de dreptul comun.Domenialitatea impune chiar reglementarea unei forme specifice de proprietate proprietatea publica apartinand doar titularilor puterii de a administra treburi publice,respectiv statul ori colectivitatile locale. Normele juridice care reglementeaza aceasta materie sunt norme exorbitante,derogatorii de la dreptul comun, ele apartinand diviziunii dreptului public. Distinctia dintre domenii

Conceptul unei distinctii intre bunurile persoanelor publice, in functie deapartenenta acestora la domeniul public sau privat, este relativ recent, aparand la jumatatea secolului al XIX-lea.In Evul Mediu, domeniul Coroanei ingloba toate bunurile detinute de catremonarh de la investitura sa, precum si pe cele aduse de catre acesta in momentulaccesiunii la tron. Compozitia domeniului Coroanei era eterogena datorita prezenteidrepturilor incorporate (regale, fiscale, seniorale) alaturi de elemente materiale (drumuri,rauri etc.), supuse impreuna inalienabilitatii.Desi timid, in doctrina s-a manifestat si ideea ca in cadrul acestui ansamblutrebuie sa se distinga bunurile afectate folosintei tuturor (cai de comunicatie, malurilemarii) de alte componente ale domeniului regal. Primele nu erau susceptibile aproprierii,nici chiar din partea regelui, care nu era decat depozitarul si superintendentul acestora.Celelalte bunuri erau susceptibile aproprierii, insusirii private. Aceasta distictiedoctrinara nu a fost insa cosacrata si de catre dreptul public al vechiului regim francez.Revolutia de la 1789, punand in practica principiul suveranitatii nationale, vatransfera de la rege catre natiune sediul domeniului, caruia ii va da un nou continutcuratat de toate drepturile incorporate. Codul domenial, adoptat prin Decretul din 22noiembrie 1 decembrie 1790, renunta la principiul inalienabilitatii instaurat de vechiuldrept. Revolutionarii vor da o destinatie speciala diferitelor cai de comunicatie: tarmulmarii, radele porturilor, zonele riverane, strazi, piete, cursuri de ape navigabile s.a.,considerand ca acestea nu pot face obiectul unei aproprieri particulare. Era un prim pascatre distinctia domeniului public si a domeniului privat, fara a antrena insa consecinte juridice: bunurile mentinate faceau parte, ca si celelalte, din domeniul national.Codul napoleonian (art. 538 541) face din stat un proprietar ca oricare alta persoana. Toate bunurile detinute de catre stat alcatuiau domeniul sau public, fiind supuseaceluiasi regim juridic.Este meritul doctrinei de a fi contribuit la conturarea distinctiei actuale in masa bunurilor domeniale.V. Prudhon, profesor la Facultatea de Drept din Dijon, are meritul de a fisistematizat aceste ideiintr-un ansamblu coerent in lucrarea sa Tratatul domeniului public (1833 1834). Acest autor sustine necesitatea admiterii pentru anumite bunuri publice a

unui regim exorbitantde la dreptul civil, supus principiului inalienabilitatii. Potrivit luiPrudhon, puterea omului asupra lucrurilor cuprindea trei grade diferite: domeniulsuveranitatii, domeniul public, domeniul privat.Existenta unui drept de proprietate asupra domeniului statului continua a firespinsa. Ca si regele Frantei, statul nu este decat paznicul domeniului,superintendentul sau. Jurisprudenta, cu mici exceptii, se va alatura acestei conceptiidoctrinare bazate pe dualitatea domeniului colectivitatilor publice, pe care legiuitorul aratificat-o prin Legea din16 februarie 1851 cu privire la statutul proprietatii in Algeria.In literatura de specialiate s-a apreciat ca notiunea domeniului public trebuieaplicata ansamblului bunurilor utilizate sau exploatate de sau pentru colectivitatileumane.(M.T.Oroveanu)Articolul 476 C.civ. roman utilizeaza notiunea domeniului public in acceptiuneadomeniului statului, de interes national. Prin acest text se stabileste ca drumurile mari,drumurile mici si ulitele, care sunt in sarcina statului, fluviile si raurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturilenaturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamantulRomaniei, care nu sunt proprietate perticulara, sunt considerate ca dependinte aledomeniului public.Pe baza acestei reglementari s-a facut distinctia intre domeniul public si domeniul privat, considerandu-se ca domeniul public este alcatuit din bunurile afectate utilizariigenerale si nesusceptibile de a fi proprietate particulara.Intr-o alta aopinie, s-a

considerat ca bunurile statului, judetelor si comunelor,oricare ar fi natura lor, intra in domeniul public de indata ce sunt afectate unei utilizari publice sau unui serviciu public.In concluzie, domeniului public ii sunt atasate caile de comunicatii, monumentele publice, cladirile si bunurile utilizate pentru functionarea prestarea serviciilor publice, bunurile care prin natura lor sau prin destinatia legii sunt de uz sau de interes public.Celelalte bunuri mobile sau imobile, care nu fac parte din domeniul public si sunt proprietatea statului, judetului, orasului sau comunei, alcatuiesc domeniul privat alacestora. Criteriul distinctiei intre domeniul public si domeniul privat al statului Art.136, pct.3 din Constitutie enumera bunurile apartinand domeniului public, dar in partea finala mentioneaza ca si alte bunuri stabilite de lege fac parte din acest domeniu.Prin urmare, legea arata bunurile care fac parte din domeniul public sau domeniul privat. Numai ca pentru unele bunuri din domeniul public aceasta lege este Constitutia, iar pentru altele aceasta este o alta lege decat Constitutia. Legea poate sa treaca un bun dintr-un domeniu in altul. Dar aceasta numai daca este vorba de bunuri trecute in domeniul public printr-o alta lege decat Constitutia, deoarece in acest ultim caz ar insemna sa semodifice art.136, pct.3 din Constitutie. Este insa posibil, fara a se modifica Constitutia, ca printr-o lege sa se desfiinteze o anumita cale de comunicatie ori portiune din aceasta,ceea ce inseamna ca nu va mai face parte din domeniul public, putand apartine

domeniului privat. Asemenea solutie nu se poate da pentru unele din bunurile prevazutede art.136, pct.3 din Constitutie.Fata de cele aratate se ridica problema de a sti criteriul in raport cu care sestabileste ca un bun apartine domeniului public sau celui privat.S-au propus criterii diferite:a ) Natura bunurilor . Unele bunuri, prin natura lor, nu pot apartine particularilor,de exemplu, drumurile. Ar rezulta ca toate bunurile care sunt susceptibile de proprietate particulara apartin domeniului privat. Acest criteriu poate rezulta din articolul 476 C.civ.,care in partea sa finala prevede ca apartin domeniului public toate partile din pamantulRomaniei care nu sunt proprietate particulara. De asemenea, art.4 alin.1 si art.5 alin.1 dinLegea nr.18/1991 privind fondul funciar prevad ca bunurile, prin natura lor, sunt dedomeniul public sau de domeniul privat.In legatura cu acest criteriu, se poate observa ca anumite bunuri care fac parte dindomeniul public sunt susceptibile prin natura lor sa fie proprietate privata. In acest sens,art.478 alin.2 C.civ. prevede ca bunurile la care se refera (portile, zidurile fortaretelor) numai fac parte din domeniul public daca li se schimba destinatia initiala. In aceeasi situatie pot fi si alte bunuri. b) Afectarea bunului. Bunul afectat serviciului public apartine domeniului public. Se considera ca acest criteriu este prea larg, ceea ce ar insemna ca multe bunuri ar face parte din domeniul public, de indata ce ele ar fi destinate unui serviciu public.c) Afectarea bunului la uzul direct al publicului , deci nu afectat unui serviciu public sau de utilitate publica. Acest criteriu restrange domeniul public.Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, art.4, alin. ultim, prevede ca terenuriledin domeniul public sunt afectate unei utilitati publice. Domeniul public poate fi deinteres local (judetean, comunal, orasenesc, municipal). Art.4 - 6 din Legea nr.18/1991determina domeniul public si privatPe de alta

parte, Constitutia (art.136, pct. 1) prevede ca proprietatea este pblica si privata. Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale (art.136, pct.2). Rezulta ca proprietatea privata este aceea care nu este publica.Art.136, pct.3 din Constitutie arata bunurile care apartin domeniului public. Deci,nu se confunda cu art.5 din Legea18/1991, care arata terenurile din domeniul public, celedoua texte avand sfere diferite.In concluzie, domeniul public cuprinde:a) bunuri care sunt afectate utilitatii publice (art.4 alin, ultim, Legea nr. 18/1991 siLegea nr.215/2001 cu modificarile si competarile ulterioare) b) bunuri care prin antura lor apartin domeniului public (art.5 alin.1, partea finala,Legea nr.215/2001 cu modificarile si completarile ulterioare).In legatura cu criteriul distinctiei intre domeniul public si domeniul privat trebuiementionat si art.1844 C.civ., care declara imprescriptibile bunurile care prin natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii nu pot fi obiecte de proprietate privata, fiind scoasedin circuitul civil. La o asemenea concluzie a ajuns si jurisprudenta romaneascaanterioara. Intradevar, s-a considerat ca apartin domeniului public bunurile care prindestinatia lor sunt afectate uzului direct si general al publicului, dar, de asemenea, s-aconsiderat ca apartin domeniului public numai acele bunuri care prin natura lor ori printr-o declaratie a legii nu pot fi obict al unei proprietati private si sunt scoase din comert

Fata de cele aratate, rezulta ca intr-o anumita masura, fiecare din criteriile aratate poate fi folosit pentru a stabili daca un bun apartine domeniului public. Dar, in final, bunurile din domeniul public sunt declarate ca atare de lege si tot legea este aceea care prevede ca anumite bunuri, prin natura sau prin destinatia lor, apartin domeniului public.Prin urmare, criteriul pentru distinctia domeniului public si domeniului privat este, cu precizarile aratate, declaratia legii. Intr-adevar, legea stabileste daca bunul aprtinedomeniului public sau domeniului privat. In acest sens, art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991si art.1 din O.U.G. nr.105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei, aprobata prin Legeanr.243/2002, arata bunurile care fac parte din domeniul public si tot astfel este art.136, pct.3 din Constitutie, primul text mentionat fiind concordant cu Constitutia.Bunurile din domeniul public de interes local sau judetean sunt prevazute deart.121 din Legea administratiei publice locale nr.215/2001, cu modificarile sicompletarile ulterioare.De asemenea, legea poate sa prevada ca un bun este scos din domeniul public, cu precizarile facute Titularii si sfera bunurilor care alcatuiesc domeniul public Bunurile aflate in proprietatea publica alcatuiesc domeniul public al statului sau alcolectivitatilor administrativ-teritoriale. Celelalte bunuri apartinand acelorasi titularialcatuiesc proprietatea privata a acestora, alcat De remarcat faptul ca notiunile de proprietate publica si domeniu public nu sesubstituie una alteia: proprietatea publica reprezinta o institutie juridica, pe canddomeniul public este un ansamblu de bunuri care fac obiectul proprietatii publice.Titularii (subiectele) dreptului de proprietate publica sunt strict si completdeterminati de norma constitutionala art.136 alin.2: Proprietatea publica este garantatasi ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.Analizand reglementarile in vigoare, constatam ca, in primul rand, sunt obiect aldreptului de proprietate publica acele categorii de bunuri enumerate expres de Constitutiesau lege.Astfel, potrivit art.136 alin.3 din Constitutia Romaniei, republicata: Bogatiile deinteres public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, deinteres national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectulexclusiv al proprietatii publice.Cu privire la bunurile de mai sus, observam ca acestea nu sunt susceptibile deapropriere privata.Un exemplu de alt bun de natura celor prevazute la art.136 alin.3 din Contitutie,ne

ofera Legea nr.216/2004 privind infiintarea Administratiei Nationale de Meteorologiecare, in Anexa nr.2, la pozitia 1, inscrie: fondul national de date meteorologice. Potrivit art.3 alin.1 teza a II-a din Legea nr.213/1998, fac parte din domeniul public, alaturi de cele aflate exclusiv in proprietate publica, bunurile stabilite in anexaacestei legi, redata in continuare:LISTAcuprinzand unele bunuri care alcatuiesc domeniul public al statului1.bogatiile de orice natura ale subsolului, in stare de zacamant;2.spatiul aerian;3.apele de suprafata, cu albiile lor minore, malurile si cuvetele lacurilor, apelesubterane, apele maritime inferioare, faleza si plaja marii, cu bogatiile lor naturale si cu potentialul energetic valorificabil, marea teritoriala si fundulapelor maritime, caile navigabile interioare;4.padurile si terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevoilor decultura, de productie ori de administratie silvica, iazurile, albiile paraielor, precum si terenurile neproductive incluse in amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier si nu sunt proprietate privata;5.terenurile care au apartinut domeniului public al statului inainte de 6 martie1945; terenurile obtinute prin lucrari de indiguiri, de desecari si de combaterea eroziunii solului; terenurile institutelor si statiunilor de cercetari stiintifice siale unitatilor de invatamant agricol si silvic, destinate cercetarii si produceriide seminte si de material saditor din categoriile biologice si de animale derasa;6.parcurile nationale;7.rezervatiile naturale si monumentele naturii;8.patrimoniul natural al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;9.resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, impreunacu platoul continental;

10.infrastructura cailor ferate, inclusiv tunelele si lucrarile de arta;11.tunelele si casetele de metrou, precum si instalatiile aferente acestuia;12.drumurile nationale autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale europene, principale, secundare;13.canalele navigabile, cuvetele canalului, constructiile hidrotehnice aferentecanalului, ecluzele, apararile si consolidarile de maluri si de talazuri, zonele desiguranta de pe malurile canalului, drumurile de acces si teritoriile pe caresunt realizate acestea;14.retelele de transport al energiei electrice;15.spectre de frecventa si retele de transport si de distributii de telecomunicatii;16.canalele magistrale si retelele de distributie pentru irigatii, cu prizele aferente;17.conductele de transport al titeiului, al produselor petroliere si al gazelor naturale;18.lacurile de acumulare si barajele acestora, in cazul in care activitatea de producere a energiei electrice este racordata la sistemul energetic national, saucele cu transe pentru atenuarea undelor de viitura;19.digurile de aparare impotriva inundatiilor;20.lucrarile de regularizare a cursurilor de ape;21.cantoanele hidrotehnice, statiile hidrologice, meteorologice si de calitate aapelor;22.porturile maritime si fluviale, civile si militare terenurile pe care sunt situateacestea, diguri, cheiuri, pereuri si alte constructii hidrotehnice pentru acostareanavelor si pentru alte activitati din navigatia civila, bazine, acvatorii si senalede acces, drumuri tehnologice in porturi, monumente istorice aflate in porturi,cheiuri si pereuri situate pe malul cailor navigabile, in afara incintelor portuaredestinate activitatilor de navigatie;23.terenurile destinate exclusiv instructiei militare;24.pichetele de graniceri si fortificatiile de aparare a tarii;25.pistele de decolare, aterizare, caile de rulare si platformele pentru imbarcaredebarcare situate pe acestea si terenurile pe care sunt amplasate;26.statuile si monumentele declarate de interes public national;27.ansamblurile si siturile istorice si arheologice;28.muzeele, colectiile de arta declarate de interes public national;29.terenurile si cladirile in care isi desfasoara activiatatea: Parlamentul,Presedentia, Guvernul, ministerele si celelalte organe de specialitate aleadministratiei publice centrale si institutiile publicesubordonate acestora;instantele judecatoresti si parchetele de pe langa acestea, unitati aleMinisterului Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne, ale

serviciilor publice de informatii, precum si cele ale Directiei generale a penitenciarelor;serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe despecialitate ale administratiei publice centrale, precum si prefecturile, cuexceptia celor dobandite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privata a acestora uind domeniul privat al statului sau alcolectivitatilor locale.

Regimul juridic al bunurilor din domeniul public Bunurile apartinand domeniului public sunt:a) inalienabile: bunurile nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare,concesionate sau inchiriate, in coditiile legii; b) insesizabile: bunurile nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu seconstituie garantii reale;c) imprescriptibile: bunurile nu pot fi dobandite de alte persoane prin uzucapiunesau prin efectul posesiei de buna credinta asupra bunurilor mobile.Actele juridice incheiate cu nesocotirea dispozitiilor legale privind regimul juridical bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.