Ioan Slavici: Moroara cu noroc Caracterizarea lui Ghi

- personaje principal - secvene argumentative + citate, ntmplri - caracterizarea cu celelalte personaje Ghi este unul din personajele principale ale nuvelei, este viabil si complex, un tip uman in care contradiciile se manifesta puternic. Esena lui este dramatica, penduleaz la nceput intre atracia banului, patima pentru inavutie i dorina de a rmne drept i cinstit. Fondul sufletesc este bun, dar confruntat cu vedeniile destinului, va ceda. Ghi aspira la mai mult, vrea sa-si depeasc condiia de cizmar, pentru ca srcia l sperie "si-l ndrjesc", dup cum ii spune soacrei sale: "Ne punem pe prispa la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amndoi la copila, iar dumneata la tustrei." Hotrrea lui este ferma: familia se va muta la "Moara cu noroc", iar Ghi se va aeza deliberat in drumul spre avere, adic in calea ispitei. Clinescu spunea ca Ghi se pune intre ordinea satului si legislaia mutuala a hoilor. Drama e analizata magistral. E sfiat de dorina de a avea bani si devine complice cu Lic: "Se gndea la ctigul pe care-l putea face n tovarie cu Lic, vedea banii grmada naintea sa si i se mpienjeneau ochii, de dragul cstigului ar fi fost gata sa-si pun capul in primejdie". Prezentarea interioara a personajului este mult mai bogata dect cea exterioara. Evoluia lui se petrece pe doua coordonate permanente: cea interioara, marcata de introspecii si cea exterioara, compusa din crciuma si familie. La nceput, cu toata pacea locului de la moara, Ghi presimte o ameninare care deocamdat nu prinde contur: "Numai cteodat, cnd noaptea zgltia vntul in moara prsit, locul ii prea strin." Presimirea se ntrete cnd l vede prima data pe Lic, simind ca "s-a rcit in tot trupul". Venirea lui Lic l modifica profund si definitiv, acesta avnd asupra lui o putere aproape magica. Slab, incapabil de a i se opune cu adevrat, fricos, Ghi se va nchide tot mai mult in muenie, izolndu-se sufletete, chiar si de Ana. Aciunile ii devin precipitate, trdnd teama i nsingurarea; i cumpra doua pistoale, i ia o sluga puternica si i ia doi cini. Gesturile lui Ghi si pornirile lui spre duritate sunt sugerate abil de autor: Ghi i dreseaz cinii s ucid si el nsui ncepe sa simt plcere n vederea sngelui. Dezumanizarea merge att de departe, nct Ghi regreta existenta familiei, considernd-o o piedica in calea mbogirii sale: "Pentru prima oara in viaa ;lui ar fi vrut sa n-aib nevasta si copii". tiind ca la moara nu putea sa stea nimeni fr voia lui Lic, Ghi triete drama neputinei, se complace in a se declara slab, devine "legat", si omul, cnd se simte legat, e suprcios. Deprinderea nu-i este ngduita de propria sa patima. El oscileaz intre sfieri si triri contradictorii: "Da ntreab-m daca m pot hotr sa plec. Vezi tu, aa cum sunt, mi vine greu sa plec." Drama lui e profunda, iar personajul se prbuete cu fiecare zi. Cere ajutor de la Ana, dar in mod indirect, ca apoi sa-i reproeze acesteia ca e prea uoara la minte: "Eti uoar la minte, nu nelegi nimic, si m lai s m mituiesc cu gndurile cele rele." Slavici este un observator al "sufletului disimulat si crispat de mut". (George Clinescu) Doar aparent Ghi este slab, pentru ca odat intrat in crdaie cu Lic, va fi la fel de hotrt ca acesta. Pentru nceput a fost greu, dar patima cstigului i da fora: "Nu cred c m poi tine de fric", ii spune lui Lic. Devine iret i chiar mai subtil dect Lic, tiind s acioneze astfel, ca lumea s-l cread n continuare cinstit. Ghi e mereu duplicitar de aici nainte; chiar i dezvluirile n faa jandarmului Pintea se opresc la jumtate, iar prietenia cu acesta se clatin i iubirea pentru Ana, pe care o mpinge n braele lui Lic. Chemat la interogatoriu, banuit de complice la crim, Ghi simte cum lumea l prsete i vechile lui coordonate se schimba. Disculparea fa de autoriti devine disculpare fa de sine. Zbuciumul sufletesc se accentueaz: " Simi c l slbesc deodat toate puterile; privirile oamenilor l ardeau parc i mergea drept nainte fr a mai ndrzni s-i ridice ochii de la pmnt". Monologul interior al personajului l arata mereu hruit de propria-i contiin. El ncearc s menin fie i numai n sufletul sau echilibrul ntre bine i ru, ntre patima banului i tria morala. Framantat, zguduit de faradelege, el incearca sa transforme slabiciunile in virtuti, zicandu-si ca alti oameni aflati in situatia sa s-ar fi dovedit a fi mult mai slabi sau ca toate le-a facut din dragoste pentru Ana. Dar prabusirea e completa, patima pentru bani il roade pe dnauntru, distrugandu-l: "Banii primiti de la Lica erau pe masa; cat ar fi voit sa-i ia si sa-i arunce, insa el nu putea, se gandea cat ar fi trebuit sa munceasca pentru ei si nu-l lasa inima sa-i dea din mana." Structura personajului e sintetizata astfel de Pintea: "Multe-ar fi de facut, numai daca n-ai fi atat de prost ca sa-l acoperi cand vrei sa-l surpi pe Lica." Sfidand prevestirile, sfidand intelepciunea traditionala ca "linistea colibei te face fericit, nu bogatia", asa cum il rugase soacra, Ghi a sfidat primejdia. Universul nostalgic il cucereste definitiv. Raul il cuprinde impotriva vointei lui, poate tocmai pentru ca a trecut granita binelui si a credintei, pentru ca a sfidat regula unanim acceptata in lumea statului care oprea omul sa se apropie de locuri rele. Ghi merge pe calea pacatului desi stie ca e pe calea pierzaniei. In tragedia greaca, divinitatea pedepseste trufia omului. Si aici, divinitatea pedepseste raul si pe cel care, aratandu-i-se ce e rau si ce e bine, alege totusi raul. In lumea mitica a satului ardelean, Ghi e pilda pentru nesocotinta.