Sunteți pe pagina 1din 10

Copilul tau nu poate fi atent nici macar o secunda si nu se poate concentra? Este foarte activ si impulsiv?

Simptomele inatentiei:

ignora detaliile; greseste din neglijenta. isi mentine cu greutate concentrarea la lucru sau la joaca. pare sa nu asculte atunci cand cineva i se adreseaza direct. nu respecta instructiunile; nu termina ceea ce a inceput. are dificultati in a-si organiza sarcinile si activitatile. evita activitatile care necesita efort intelectual sustinut. pierde lucruri de care are nevoie. este distras de zgomote exterioare.

Simptomele hiperactivitatii:

se agita sau se foieste. trebuie sa se ridice de pe scaun. alearga sau se catara atunci cand nu ar trebui. are dificultati in desfasurarea activitatilor de timp liber nezgomotoase. este in miscare, parca ar fi animat de un motor. vorbeste excesiv.

Simptomele impulsivitatii

raspunde inainte ca intrebarile sa fie complete. are dificultati in a-si astepta randul. intrerupe sau deranjeaza alte persoane.

Atentie! Toate simptomele enumerate mai sus pot avea o frecventa mai mare sau mai mica.

Cum este diagnosticata tulburarea de hiperactivitate de catre specialist ? Diagnosticul de hiperactivitate poate fi stabilit doar de catre un expert. De cele mai multe ori primii parteneri de discutie sunt medicii pediatri, acestia va pot indruma spre un specialist. Specialistii pot fi medicii psihiatrii sau psihologi care lucreaza in domeniul clinic. Dupa cum am vazut deja, nelinistea, impulsivitatea si capacitatea limitata de concentrare sunt caracteristice copiilor mici, motiv pentru care, cand raspundem la intrebarile din fisa de apreciere a specialistului trebuie sa tinem cont de varsta copilului. Astfel de manifestari pot aparea si la copii cu tulburari psihice, cu dificultati de invatare si la cei cu deficienta mintala, dar in cazul acestora din urma manifestarile sunt cauzate de nivelul scazut de inteligenta si nu de tulburarea de hiperactivitate. Totusi trebuie sa mentionam ca unii copii cu retard mintal pot avea si hiperactivitate, iar in acest caz problemele ca nelinistea motorie, impulsivitatea si tuburarile de concentrare sunt mult mai accentuate decat la alti copii cu retard mintal, dar care nu prezinta hiperactivitate. Aspecte importante in diagnosticul tulburarii de hiperactivitate A. Neatentia 1. Deseori nu observa detaliile, iar in realizarea temelor de casa sau al altor activitati fac greseli datorate neatentiei; 2. De multe ori intampina dificultati cand trebuie sa-si mentina atentia concentrata la teme sau la joc, pentru un timp mai indelungat; 3. De cele mai multe ori cand altii ii vorbesc da impresia ca nu asculta; 4. De multe ori nu urmeaza intru totul cerintele celorlalti si nu pot finaliza temele sau celelalte activitati, sarcini; 5. Deseori are greutati in organizarea temelor si a altor activitati; 6. Adesea evita sau respinge activitatile sau temele care ii solicita efort mintal; 7. Pierde adesea obiecte care sunt necesare realizarii temelor sau activitatilor (jucarii, creioane, carti); 8. Se lasa usor distrasi de stimuli exteriori; 9. Este uituc in activitatile zilnice. B. Hiperactivitatea: 1. Deseori isi misca mainile si picioarele sau nu-si gaseste locul pe scaun; 2. De multe ori se ridica in clasa sau in alte situatii in care ar trebui sa stea pe scaun; 3. Alearga sau se catara in situatii in care acest comportament nu este adecvat; 4. Are dificultati cand trebuie sa se joace sau sa faca diferite activitati in liniste; 5. De multe ori este agitat si are o activitate motorie exagerat, care nu poate fi influentata prin reguli sociale sau prin observatiile parintilor. C. Impulsivitatea: 1. Deseori raspunde fara sa astepte ca intrebarea sa fie complet formulata; 2. Are dificultati in a-si astepta randul la joc sau in alte activitati de grup; 3. Ii intrerupe si ii deranjeaza frecvent pe ceilalti (de exemplu se amesteca in discutiile sau in jocurile celorlalti); 4. Deseori vorbeste foarte mult, fara sa-i pese de constrangerile sociale.

Pentru diagnosticul de tulburare de hiperactivitate trebuie sa apara mai multe caracteristici din lista prezentata, iar acestea sa fie mai evidenta in raport cu copiii de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de dezvoltare. In plus, aceste manifestari trebuie sa apara in mai multe arii de activitate. In cercurile de specialitate nu s-a ajuns la un consens in privinta stabilirii diagnosticului, unii specialisti considerand ca trebuie sa existe manifestari in toate cele trei domenii importante (neatentie, hiperactivitate si impulsivitate), in timp ce altii sustin ca exista diferite forme de tulburare hiperactiva, ca de exemplu: - tulburarea de hiperactivitate cu manifestari din toate cele trei domenii; - tulburarea de hiperactivitate, caracterizata in special prin dificultati de concentrare a atentiei si mai putin prin impulsivitate si neliniste motorie; - tulburarea de hiperactivitate caracterizata prin impulsivitate si neliniste motorie si mai putin prin dificultati de concentrare. In functie de intensitatea tulburarii pot fi utilizate si alte notiuni pentru descrierea problematicii: cele mai utilizate notiuni sunt hiperactivitate si sindrom de deficit atentional. Daca copilul este nelinistit, impulsiv si are probleme de concentare nu inseamna neaparat ca sufera de o tulburare hiperactiva, deoarece aceste manifestari pot aparea si in cadrul altor tulburari. Aspecte comportamentale tranzitorii specifice varstei, care pot aparea la copii activi: - tulburari psihice si probleme de invatare; - suprasolicitare scolara - subsolicitare scolara - manifestari de hiperactivitate induse de medicamente - manifestari de comportamentale de tip opozant; - neliniste si probleme de concentrare la copii cu anxientate; - neliniste si probleme de concentrare la copii cu dispozitie depresiva si cu tulburari emotionale; - manifestari de hiperactivitate in cazul altor tulburari, fiind asociate cu acestea (de exemplu, autism) . Cum recunoastem un copil cu manifestari comportamentale opozante ? Copiii cu manifestari comportamentale opozante au dificultati in respectarea regulilor importante, in comparatie cu cei de aceeasi varsta, dar fara probleme. Ei ajung deseori sa aiba conflicte cu parintii sau cu alte persoane adulte semnificative, precum si cu fratii sau cu alti copii din afara familiei. Ei se infurie foarte repede, ii enerveaza pe ceilalti in mod constant si ii invinovatesc pentru greselile sau comportamentele proprii neadecvate. Manifestarile opozante si agresive sunt pana la un punct parte componenta a unei dezvoltari normale, existand anumite faze in care aceste manifestari sunt mai pregnante. Spre exemplu, multi copii de trei ani au crize de furie intense care devin tot mai rare la patru-cinci ani. La pubertate

conflictele cu parintii cresc in amploare. Astfel, putem spune ca pana la un anunumit punct comportamentele agresive si opozante sunt normale. Un copil care nu este niciodata agresiv ar trebui sa va ingrijoreze mai mult decat un copil care are din cand crize de furie si incalca regulile. Totusi exista copii la care aceste probleme sunt mai accentuate decat la cei de aceeasi varsta si care, din cauza acestor manifestari, intra in conflict cu membrii familiei, cu colegii sau cu cadrele de la gradinita sau de la scoala. In mod obisnuit aceste probleme se manifesta mai ales in relatiile cu persoanele de incredere, fie adulte, fie de aceeasi varsta. De regula, copii nu se percep ca fiind incapatanati sau ostili si isi justifica comportamentul ca fiind un raspuns normal la cerinte irationale sau la circumstante accidentale sau neadecvate. In ansamblu, sub conceptul de manifestari comportamentale opozante pot fi cuprinse diferite forme de comportamente agresiv si de refuz: - nerespectarea regulilor si a cerintelor; - crize de furie si comportamente agresive fata de parinti si fata de adulti (cel mai adesea in cazul in care li se impun anumite limite); - comportamente dominante si agresive fata de frati; - comportamente dominante si agresive fata de alti copii de aceeasi varsta, din afara familiei. Comportamentele opozante si agresive se manifesta intr-un singur context sau se poate manifesta in mai multe. Uneori manifestarile se pot limita la o singura persoana din familie. Totusi, in cea mai mare parte din cazuri acesti copii se comporta opozant fata de mai multi membrii ai familiei, iar in afara acestui mediu pot fi prietenosi si adaptati. Se poate intampla ca parintii sa fie deja exasperati de comportamentul copilului in familie, in timp ce educatoarea il poate descrie ca fiind prietenos, afectuaos si gata de ajutor. Gradul de raspandire al problemelor comportamentale la mai multe arii si situatii este un indicator al severitatii tulburarii: cu cat problemele apar in mai multe contexte, cu atat manifestarile sunt mai grave. La unii copii manifestarile sunt atat de accentuate incat in familie, la gradinita sau la scoala sunt de nesuportat. Manifestarile comportamentale nu apar in toate situatiile la fel si trecerea la un comportament normal este treptata. Daca manifestarile comportamentale de tip opozitional sunt foarte pronuntate, atunci discutam de o tulburare comportamentala de tip opozitional.

Cum este diagnosticata o tulburare comportamentala de tip opozitional de catre specialist ? Diagnosticarea unei tulburari de tip opozitional poate fi realizata doar de catre un specialist, pe baza anumitor caracteristici care vor fi prezentate in continuare. Diagnosticul poate fi stabilit doar cand sunt przente mai multe din caracteristici; acestea trebuie sa fie mai intense decat la copiii care nu prezinta aceste probleme. In plus, acestea trebuie sa se manifeste pe o perioada de cel putin sase luni. Caracteristicile tulburarii comportamentale opozitionale (tulburarea

comportamentului social prin manifestarile ostile, opozitionale): 1. Are crize neobisnuite si puternice de furie sau se enerveaza repede, comparativ cu copii de aceeasi varsta; 2. Se cearta des cu adultii; 3. Frecvent se impotriveste in mod activ regulilor sau cerintelor adultilor sau refuza sa le urmeze; 4. Ii agaseaza pe ceilalti in mod intentionat; 5. Atribuie altora vina pentru greselile proprii; 6. Este des iritat sau se lasa usor provocat de ceilalti; 7. Este in mod frecvant galagios si se enerveaza usor; 8. Este frecvent rautacios si dornic de razbunare.

Tulburarea de deficit de atentie si ADHD Tulburarea de deficit de atentie se refera la comportamente de neatentie persistente care sunt mai pregnante si mai severe decat la un copil tipic de aceeasi varsta. Tulburarea de deficit de atentie este clasificata intr-o categorie separata de Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate pentru ca nu toti copiii cu aceasta tulburare sunt hiperactivi.

Simptome ADD (Tulburarea de deficit de atentie) Nu este atent la detalii mai ales in sarcinile scolare. Neglijent, face teme dezordonate, nu sunt gandite adecvat. Dificultati in finalizarea sarcinilor, adesea sare de la o sarcina neterminata la alta. Viseaza cu ochii deschisi, nu respecta instructiunile. Se comporta fara sa se gandeasca la consecintele actiunilor sale. Evita sarcinile care solicita atentie si intelegere. Dificultati in a urmari conversatiile, intrerupe frecvent si/sau isi pierde interesul pentru subiectul de discutie. Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD) Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate este diagnosticata la copii in perioada prescolara sau in primii ani de scoala primara. Este greu pentru acesti copii sa-si controleze comportamentele si/sau sa fie atenti. Se estimeaza ca 2 milioane de copii din SUA au ADHD. Aceasta inseamna ca intr-o clasa de 25 pana la 30 de copii, se gaseste cel putin un copil cu ADHD. Desi incidenta ADHD este considerabil mai mare la baieti decat la fete (intre 3 si 5:1), rata de ADD este distribuita aproximativ egal in randul baietilor si fetelor. Cauze ale ADD si ADHD

Pana in prezent, nu sunt cunoscute cauzele ADD si ADHD. Unele studii sugereaza ca s-ar putea transmite genetic. Alte cercetari spun ca pot fi cauzate de anumite parti din creier care raspund de atentie si miscare. Mai jos veti gasi un articol de la BBC News despre un studiu ce vizeaza rolul pe care creierul il joaca in comportamentele copiilor cu ADHD. Cercetatorii de la Universitatea California din Los Angeles au aflat ca unele parti din creierele copiilor erau mai mici, pe cand altele aveau mai multa materie cenusie. Alte studii au sugerat ca ADHD este legata de anormalitatile din zonele cerebrale care controleaza atentia. Dar studiul cel mai recent arata ca exista si modificari structurale in zonele care controleaza comportamentul impulsiv. Pentru mai multe informatii, vizitati http://news.bbc.co.uk/1/hi/health/3284629.stm Trasaturi ale ADHD Neatentie, impulsivitate, hiperactivitate motorie sunt principalele trasaturi observate la prescolari. Copilul isi pierde interesul de a continua jocul sau a urmari o emisiune la TV sau alearga de colo colo fara a putea fi stapanit. Datorita faptului ca copiii au ritmuri diferite de maturizare si sunt foarte diferti in ceea ce priveste personalitatea, temperamentul si energia lor, este important ca un specialist sa spuna daca este un comportament adecvat varstei copilului. Parintii pot cere pediatrului, psihologului sau psihiatrului sa evalueze copilul ca sa vada daca are tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate. Alte trasaturi commune ale copiilor cu ADHD sunt relationarea sociala neadecvata si neindemanarea. Simptomele ADHD In diverse situatii apar simptome diferite. O trasatura este autocotrolul copilului, el neputand fi capabil sa stea locului, iar acest lucru poate deveni deranjant. Copilul neatent poate fi privit ca un visator. Copilul impulsiv care face si apoi gandeste poate fi luat drept nedisciplinat. Copilul pasiv pare nemotivat sau lenes. Desi aceste simptome variaza, ele indica diferite tipuri de ADHD. Parintii care isi suspecteaza copiii de hiperactivitate, neatentie, concentrare slaba sau impulsivitate care afecteaza performantele de la scoala, relatiile sociale cu alti copii sau comportamentul de acasa, pot afla ca ADHD este cauza. Caracteristicile neatentiei Deseori devine usor de distras. Adesea nu e atent la detalii si face greseli fara sa-i pese. Rareori urmeaza instructiunile corespunzator si pierde sau uita lucruri precum jucarii, creioane, carti sau instrumente necesare indeplinirii unei sarcini. Caracteristicile impulsivitatii Incapabil de a-si controla reactiile.

Incepe sa raspunda inainte de a auzi toata intrebarea. Intampina dificultati in a astepta la coada sau in a-si astepta randul la un joc. Face comentarii neadecvate sau isi exprima emotiile fara retineri. Caracteristici ale hiperactivitatii Este neobosit, deseori nu are astampar cu mainile si picioarele sau se foieste in timp ce sta pe scaun. Fuge, se catara sau nu sta pe scaun in situatii in care acest comportament este de asteptat. Diagnosticul ADD si ADHD Diagnosticul poate fi pus doar de un medic sau de un clinician pregatit, dupa o evaluare aprofundata. Aceasta evaluare include testarea copilului pentru a vedea daca respecta reguli sau alte elemente care pot servi drept simptom, o examinare fizica si o serie de interviuri cu copilul si cu alte persoane cheie din viata lui (parintii, asistentii sociali sau profesorii, de exemplu). Tratarea problemelor comportamentale Instruirea comportamentala il ajuta pe copil sa inteleaga ce sa faca in anumite situatii si probleme. Instruirea comportamentala ajuta copilul sa-si dea seama de ceea ce trebuie sa faca pentru a evita anumite situatii si probleme. Aceasta instruire este foarte utila cand este combinata cu alte tratamente terapeutice. Tratarea altor probleme Copilul tau poate prezenta si alte probleme care contribuie la cele cauzate de ADHD. Tratarea celorlalte probleme (cum ar fi dificultatea de invatare) poate amelioara simptomele de ADHD ale copilului. Tratamentul medicamentos Nu toti copiii cu ADHD au nevoie de medicamente. Medicamente precum Ritalin si Dexedrin pot fi incercate o perioada. Copilul trebuie atent supravegheat pentru a vedea daca medicatia functioneaza. Poveste-i doctorului despre schimbarile care intervin in simptome. Uneori, medicamentele sunt incercate in cantitati diferite pentru a afla care este cea mai buna combinatie pentru copilul tau. Medicamentele care trateaza problemele comportamentale si de atentie, pot fi mai eficiente daca sunt insotite de instruire comportamentala. Pentru mai multe informatii despre ADD si ADHD, accesati urmatorul link: http://www.chadd.org/fs/fs1.htm

Cum se manifest ADHD la copii?


Simptomele ADHD se mpart n dou categorii principale: deficit de atenie i hiperactivitate impulsivitate . Diagnosticul de ADHD se bazeaz pe numrul, persistena i istoricul simptomelor ADHD, i totodat pe msura n care acestea produc modificri ale comportamentului copilului, n mai mult dect un singur context.

Simptomele de neatenie

Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori

ignor detaliile; greete din neglijen. i menine cu greutate concentrarea la lucru sau la joac. pare s nu asculte atunci cnd cineva i se adreseaz direct. nu respect instruciunile; nu termin ceea ce a nceput. are dificulti n a-i organiza sarcinile i activitile. evit activitile care necesit efort intelectual susinut. pierde lucruri de care are nevoie. este distras de zgomote exterioare. este uituc n activitile cotidiene.

Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate Hiperactivitatea


Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori Adeseori

se agit sau se foiete. trebuie s se ridice de pe scaun. alearg sau se car atunci cnd nu ar trebui. are dificulti n a se juca sau n a se angaja n activiti n linite. este n micare, parc ar fi animat de un motor. vorbete excesiv.

Impulsivitatea

Adeseori rspunde nainte ca ntrebrile s fie complete. Adeseori are dificulti n a-i atepta rndul.

Adeseori ntrerupe sau deranjeaz alte persoane.

Deoarece toi copii se comport uneori astfel, diagnosticul de ADHD poate fi stabilit unui copil numai de ctre un specialist.

Cauzele ADHD
Dei cauza exact a ADHD rmne necunoscut, cercetrile s-au intensificat n ultimul deceniu. n momentul de fa, se consider ca ADHD este cel mai probabil de natur genetic. Cercettorii au evideniat ns i alte posibile cauze. Date n favoarea transmiterii pe cale genetic Cercetrile au demonstrat c ADHD se transmite genetic, de la prini la copii. Datele publicate recent arat c un copil cu un printe care prezint simptome ADHD are anse in proporie de aproximativ 20%* de a avea ADHD. S-a demonstrat c tipul de ADHD care persist la vrsta adult are un caracter genetic mai pronunat dect tipul care dispare spre sfritul copilriei. Istoricul familial de alcoolism i de tulburri afective pare s se asocieze cu un risc crescut de ADHD. Acest fapt poate implica un anumit model genetic comun al acestor dou afeciuni. Dei cauza ADHD este necunoscut, unii cercettori consider c aceast tulburare se datoreaz mai multor factori. n afara cauzelor genetice exist i ali factori de mediu i medicali care pot produce simptome asemntoare celor prezente n ADHD. Examinarea atent evideniaz totui diferene importante ntre aceste afeciuni i ADHD. Studii epidemologice au ajuns la concluzia c ereditatea explic, n medie, majoritatea comportamentelor de tip ADHD pe care le manifest copiii, n timp ce factorii de mediu nu explic dect aproximativ 20% din acest tip de comportament . Percepii greite n trecut, incertitudinea legat de cauzele ADHD a creat un climat fertil pentru diverse speculaii. Au fost emise numeroase teorii - printre care unele i nvinoveau ntr-o anumit msur pe prini pentru comportamentul necontrolat al copilului lor. Ulterior s-a stabilit c aceste teorii sunt nefondate.
Iat cteva dintre cele mai frecvente percepii cu privire la cauzele ADHD, dei acestea nu sunt documentate tiinific:

Alimentaia/dieta Atitudinea parental deficitar Urmrirea excesiv a emisiunilor TV sau preocuparea excesiv fa de jocurile video

Studiile riguroase, atent concepute, nu au reuit s stabileasc relaia cauzal dintre aceti factori i ADHD i nici faptul c vreunul dintre aceti factori influeneaz simptomele ADHD. De exemplu, contrar convingerilor prinilor, zahrul nu i face pe copii semnificativ mai hiperactivi. De fapt, s-a constatat c nici o diet nu amelioreaz simptomatologia specific ADHD. S-a constatat c, de fapt, frustrarea prinilor este un efect, i nu o cauz a ADHD. Excesul n

urmrirea programelor de televiziune i jocurile video reprezint de fapt un simptom, i nu o cauz a ADHD. Acestea constituie o form de stimulare care i ajut pe copiii cu ADHD s-i menin concentrarea i s-i controleze sentimentul interior de agitaie prin intermediul unui mecanism similar celui care acioneaz n cazul medicaiei. A devenit din ce n ce mai clar c ADHD este o tulburare neurobiologic care necesit diagnostic i tratament medical.

*Referinta : Hetchman - Genetic and Neurobiological Aspects of Attention Deficit Hyperactive Disorder: A Review, 1994