Sunteți pe pagina 1din 6

Cum functioneaza calendarul Maya?

um functioneaza calendarul Maya?

Astronomia nu a avut taine pentru ei, iar Apocalipsa insasi si-a anuntat la nivel de minut venirea in calendarele pe care le-au sfredelit in piatra. Maiasii sunt un trend al momentului, prezent pe buzele tuturor, dar despre al caror stil de viata oamenii stiu putine lucruri. Pentru ca unii mistici alarmisti au descifrat din calculele acestei civilizatii misterioase ca sfarsitul lumii ne asteapta fix in data de 21 decembrie 2012, merita sa incercam o intelegere mai riguroasa a metodelor folosite de populatia Maya in masurarea timpului. Originar din zona Mezoamericana, cuprinsa intre Mexic si America de Sud, poporul maias si-a dus existenta in teritorii ce astazi poarta denumiri ca Belize, Honduras, Guatemala, El Salvador, Yucatan, sau Chiapas. Acelasi spatiu geografic a fost in trecutul mai indepartat leaganul dezvoltarii culturilorAzteca, Olmeca, Tolteca si Teotihuacaneana. Mezoamericanii si-au inceput scrierea la mijlocul perioadei pre-clasice, intre anii 2.000 iHr. si 300 d.Hr. Maiasii au fost insa primii ocupanti ai acestei regiuni care au pastrat registre istorice si care au pus bazele unei forme complexe de masurare a timpului. Ei se foloseau de stele sau masive monumente de piatra, pentru a-si sculpta evenimentele sociale, cunostintele astronomice si calendarele. De asemenea, si-au

inscriptionat credintele religioase si mitologia pe ceramica. Maiasii nu au fost primii oameni care au intrebuintat calendarul, diferite variante existand in uz in toata lumea in acea perioada, dar ei, spre deosebire de alte popoare, au realizat patru versiuni diferite. In functie de nevoi, maiasii foloseau un calendar sau altul pentru a-si inregistra diversele evenimente. Tzolkin sau anul de 260 de zile Primul calendar folosit de populatia Maya a fost Tzolkin, ce cuprindea o perioada ciclica de 260 de zile. Referitor la acest lucru, o teorie sustine ca, de vreme ce numarul de 260 de zile reprezinta durata unei sarcini, calendarul s-ar fi bazat tocmai pe acest lucru, in timp ce alte ipoteze propun durata cultivarii porumbului ca element de referinta. Cel mai probabil, calendarul se baza pe numere. Acestea jucau un rol foarte important in cultura Maya, iar numerele 20 si 13 erau esentiale pentru calendarele lor. Cel dintai semnifica numarul total al degetelor unei persoane, iar numarul 13 se referea la punctele importante din corpul uman unde maiasii credau ca bolile actioneaza asupra organismului: un gat, doi umeri, doua coate, doua incheieturi, doua solduri, doi genunchi si doua glezne. De asemenea, in cultura Maya, Edenul de unde lorzii sacri conduceau lumea numara 13niveluri spirituale. Aceste doua numere au fost folosite pentru realizarea calendarului Tzolkin. In calendarul Gregorian, avem sapte zile ale saptamanai si, in functie de luna, intre 28 si 31 de zile. Calendarul Tzolkin este format din 20 de zile cu nume diferite si 13 numere. Zilele sunt numerotate din 13 in 13, iar numele sunt reluate secvential din 20 in 20. Calendarul Tzolkin incepe cu ziua Imix si cu numarul unu. Zilele continua pana cand toate cele 13 numere sunt folosite. Apoi, numerele incep din nou de la 1, dar zilele continua cu cea de-a 14-a denumire. Odata ce se ajunge la 13 Ben, se va continua cu 1 Ix, 2 Men 3 Kib si tot asa pana la a 20-a denumire Ajaw. In acest punct, numele zilelor incep iarasi, dar numerele continua, 8 Imix, 9 Ik, 10 Akbal si asa mai departe. Din acest motiv, calendarul Tzolkin prezenta 260 de zile unice. Functiona pe principiul combinatoriu a doua grupe. Una mai mare, de 20 de nume, si una mai mica, de 13 cifre. Daca se incepe de la corespondenta 1 si Imix, prin rotire, pana la urmatoare alipire a acelorasi doua elemente, se vor fi consumat 260 de posibilitati unice. Pe langa intrebuintarea sa conventionala, maiasi dadeau calendarului si

o semnificatie oculta, asemanatoare cu cea pe care noi o avem astazi. Ei credeau ca data nasterii unei persoane determina caracteristicile personalitatii acesteia, asa cum cred oamenii prezentului despre semnele zodiacale. Maiasii foloseau, de asemenea, calendarul pentru a-si stabili programul de cultura agricola. Dura un ciclu de 260 de zile pentru a pregati pamantul in vederea plantarii porumbului si alte 260 de zile erau necesare pentru a creste si a-l recolta. Preotii foloseau calendarul pentru a determina momentele in care anumite evenimente urmau sa aiba loc pe parcursul anului. La inceputul fiecarui uinal, o perioada de 20 de zile, un saman facea anumite calcule pentru a determina cand vor avea loc evenimentele religioase si ceremoniale. Apoi stabilea datele cele mai prospere sau norocoase pentru comunitate. Calendarul Sferic precede Marea Numaratoare In timp ce Tzolkin servea eficient acestor activitati, el nu putea fi folosit in toate scopurile necesare maiasilor. De exemplu, nu putea masura un an solar, adica perioada necesara Pamantului sa faca o miscare completa de revolutie. Din acest motiv, maiasii aveau nevoie de un calendar mai precis, ca sa masoare ceea ce noi numim astazi an, necesitate care a condus la realizarea calendarului Haab. Acesta era foarte asemanator cu cel Gregorian pe care il folosim astazi. Se baza pe rotatia Pamantului in jurul Soarelui si era folosit pentru agricultura, economie si activitati contabile. Asemeni calendarului Tzolkin, era format din uinali, iar fiecare zi isi avea propriul numar si o glifa unica. Spre deosebire de Tzolkin, care folosea 13 uninali, pentru a reprezenta 260 de zile, Haab continea 18 uinali, ca sa intruneasca un numar total de 360 de zile unice. Astronomii au remarcat insa ca 360 de zile nu ii ajung planetei sa faca un ciclu complet in jurul Soarelui, asa ca au mai inserat cinci zile nedenumite, in ciuda afinitatii pentru sume rotunde. Totusi, desi acest calendar dura mai mult decat Tzolkin, maiasii au vrut sa creeze unul care sa inglobeze o perioada si mai mare, asa ca s-au gandint sa combine cele doua metode de gestionare cronologica in reprezentarea Calendarului Sferic. In cadrul acestuia, cele 260 de zile din Tzolkin au fost imperecheate cu cele 365 ale calendarului Haab. Cele doua erau combinate dupa aceeasi metoda in care erau corelate numerele si numele in calendarul Tzolkin. In acest fel, Calendarul Sferic avea 18.890 de zile unice, pentru o perioada de 52 de ani. Era cel mai cuprinzator calendar din Mezoamerica de pana atunci, dar astronomii maiasi aveau dorinta sa cartografieze timpul peste generatii. Astfel, ei au pus

bazele unui calendar capabil sa-i poarte peste sute si chiar mii de ani, pe care l-au denumit Marea Numaratoare. Durata pe care o reprezinta se numaste Marele Ciclu si consta din aproximativ 5.125 de ani si patru luni. Acest ultim calendar s-a dovedit insa mai greu de inteles, fiind mai complex decat combinarea a doua calendare pentru obtinerea unuia nou. Cercetatorii zilelor noastre s-au ambitionat totusi sa descifreze si aceasta tehnologie ultima a maiasilor si au concluzionat ca pentru a gasi o corespondenta cu zilele calendarului Gregorian, este necesara numerotarea zilelor de la inceputul Marelui Ciclu al Marii Numaratori. Se termina Lumea sau numai speculatiile? Antropologul englez Sir Eric Thompson a comparat datele ambelor calendare si a confirmat banuiala ca inceputul Marelui Ciclu curent a fost la data de 13 august 3114 i.Hr., facand ca finalul acestei perioade sa fie, asa cum probabil banuiti deja, 21 Decembrie 2012. Teoreticienii cred ca aceasta este ziua in care lumea se va termina si toate fapturile vii vor muri. Totusi, maiasii insisi nu credeau cu adevarat ca lumea se va termina la finele acestui interval. De fapt, ei considerau ca este chiar un prilej de mare bucurie si noroc atunci cand planeta tranzita cu succes un intreg Mare Ciclu. La urma urmei, omenirea a mai suferit alte trei astfel de treceri si Pamantul se afla inca aici. Ceea ce unii cred insa ca face acest al patrulea ciclu mai special, este ca el se termina odata cu desfasurarea unui important eveniment astronomic. In perioada zilei de 21 decembrie 2012, Soarele se va alinia cu centrul Caii Lactee, eveniment care se intampla o data la aproximativ 26.000 de ani si al carui efect nu poate fi decat presupus si speculat. Oamenii de stiinta rationali sunt insa de parere ca este putin probabil ca acest fenomen sa afecteze cumva Pamantul si se asteapta ca presupusa Zi a Judecatii sa treaca la fel ca oricare alta. In calendarul Marea Numaratoare, datele sunt reprezentate prin cinci campuri, asa cum datele noastre au numai trei. Acestea reprezinta, consecutiv, numarul de baktuni, cel de katuni, tuni, uinali si kini trecuti de la inceputul Marelui Ciclu pana la ziua urmarita.

CRONOLOGIA MAYA 3100 B.C. Potrivit calendarului Maya, a avut loc crearea lumii

2600 B.C. Cultura Maya ncepe s se formeze pe nlimile i cmpiile joase din America Central. Sunt stabilite tehnici de cultivare a pmntului 1500 B.C. ncepe perioada pre-clasic pe msur ce nflorete cultura 700 B.C. Apare prima scriere n Mesoamerica 400 B.C. apare calendarul solar Maya din piatr, cel mai timpuriu calendar 300 B.C. Marile orae Maya ncep s se amenajeze, printre ele fiind i Tikal, Uaxactun i El Mirador. Este stabilit sistemul regal de regi i nobili 200 A.D. Pe msur ce decade civilizaia Olmec, Maya devin puterea dominant n regiune. ncepe perioada clasic, o culme a culturii spirituale. 600 A.D. Oraul Tikal ajunge la o populaie de 500,000 de oameni, devenind cel mai mare i mai puternic ora/stat dub Mesoamerica, ns un eveniment necunoscut distruge chiar puternicul ora Teotihuacan. 750 A.D. Perioada de rzboi i tumult duce la declinul comerului, iar conflictul dintre

statele Maya sporete. 800 A.D. Multe orae Maya mari sunt abandonate, iar puterea trece ctre est, ctre orae cum ar fi Coba in Mexico. 899 A.D. Tikal este abandonat. 900 A.D. odat cu prbuirea marilor orae, ncepe perioada Clasic. Dei multe orele Maya i-au continuat propriul stil de via, totui cultura Maya n urmtoarele sute de ani se va amesteca cu cultura Toltec. 1517 A.D. Spaniolii ajung n Yucatan, aducnd boli care vor ucide 90% din ceea ce rmsese din populaia Mayan . dei cei mai muli Maya au fost cucerii, muli continu s se revolte mpotriva dominaiei spaniole, care continu de un secol. 1695 A.D. Sunt descoperite ruinele Tikal de ctre un preot spaniol. 1697 A.D. Cade i ultimul ora maya, Tayasal. 2012 A.D. Pe 22 decembrie se ncheie calendarul Maya. Potrivit profeiei , lumea va fi pentru totdeauna schimbat din pricina unui cutremur serios.
Documentare internet,

Marian NICULESCU

S-ar putea să vă placă și