Teorie Politica - curs 3 -

Pe langa termenii de stiinte politice si de teorie politica, se utilizeaza si termenul de ideologie. Filosofia politica pe langa discursul asupra fundamentelor politicii (problema socialitatii umane, problema contractului social, problema scopului specific al politicului, problema finalitatilor acestuia intemeiate pe idei ca dreptatea, egalitatea, libertatea) au avut inca de la inceputurile ei, functii justificative pentru intocmirile politice considerate bune si dezirabile sau au dezvoltat un discurs critic la adresa intocmirilor politice considerate injuste si nedemne pentru conditia umana. Din acest punct de vedere, filosofia politica care utilieaza judecati evaluative si care intemeiaza politica pe o valiare morala, transformata in criteriu absolut al binelui public, capata accente ideologice. Ideologia ca forma de cunoastere politica, se defineste drept un ansamblu de convingeri ce permit prezentarea, evaluarea si interpretarea lumii in functie de un model preferat de catre un ganditor, o clasa sociala, un regim, o cultura sau o epoca istorica. Ideologia este si o matrice de gandire care ne ofera instrumentele si argumentele necesare pentru a justifica un regim politic sau o forma de actiune, si pentru a le discredita pe altele. Ideologia tine mai mult de orizontul afectivitatii si al credintei decat de cel al ratiunii, dar este si ea o forma de cunoastere politica. In general, ideologiile au indemnat intotdeauna la un refuz neconditionat al oricarei forme politice alternative, practicand o atitudine maniheista. Exista situatii in care critica la adresa sistemului politic existent conduce la o evadare din prezentul rau si corupt gestionat de o putere incapabila sa introneze ordinea si fericirea colectiva, conduce la discursuri care suspenda istoria, imaginand o societate perfecta. E vorba de utopii. Ca si ideologia, utopia este apologetica, insa rareori de-a lungul istoriei, ganditorii s-au incumetat sa puna in practica idei utopice, iar cand au facut-o, rezultatul a fost lamentabil. Cunoasterea politica in toate formele mentionate, se remarca prin diversitate si unitate in acelasi timp, cu accente filosofice, ideologice, utopice dar si stiintifice. Cunoasterea politica este rezultatul nevoii permanente a omenirii de a deflecta asupra lumii in care traieste, de a-si explica si de a imagina proiecte pentru un bine mai inalt, pentru o dreptate universala si pentru libertate in cel mai nobil sens al sau.

Metode ale cunoasterii in istoria gandirii politice

Reflectiile asupra politicului spre deosebire de cele care vizeaza lumea naturala, sunt supuse nu numai unor proble de ordin epistemologic (teorie a cunoasterii stiintifice), ci si unor judecati de valoare. Cunoasterea politica in ipostazele ei filosofice, ideologice si stiintifice, are o legatura privilegiata cu istoria deoarece ea incearca sa explice si in acelasi timp sa construiasca spatiul politic care are o evolutie istorica. In cazul explicatiei istorice, relatia de determinare nu este una cauzala in sens strict, ci este una de tip cvasicauzal, asa cum afirma Von Vrigt, aceasta deoarece in cazul lor nu exista o determinare necesara si suficienta intre un eveniment cauza si un eveniment efect. Gandirea politica a fost marcata de mai modele si paradigme. Acestea structurau diverse modalitati explicative si stilurile actionale dirijate din viziuni mai generale asupra lumii. Modelele cunoasterii politice urmeaza indeaproape teoriile si imaginile referitoare la natura umana si originea societatii civile politice. Sociabilitatea naturala presupusa de antici a stat la baza unui discurs etico-politic. Conditia crestinului medieval a generat un model teologico-politic, caracterizat prin distinctia intre cetatea divina si cea terestra. Epoca luminilor a produs modelul rationalist contractualist. Pe la mijlocul secolului 19, cunoasterea politica a inregistrat constituirea unor noi paradigme ca institutionalismul, psihologismul si abordarea sistemica. Toate acestea contureaza o istorie a gandirii politice care permite descifrarea evolutiei modalitatilor cognitive si a modalitatilor pragmatice. 1. Modelul etico-politic al antichitatii grecesti Dintre ganditorii vechii elade, cele mai semnificative contributii la constituirea reflexiei filosofice asupra politicului au avut-o Platon (427-343 I.Hr) si Aristotel (384322 I. Hr.). 2. Modelul teologico-politic din evul mediu 3. Modelul rationalist contractualist din epoca moderna 4. Paradigme contemporane