Biodreptul - chintesenta dreptului sanitarTiberiu Viorel Popescu Consilier juridic, Master in Dreptul Afacerilor Motto "Medicul poate gresi,

si medicul bun este acela care greseste rar." (Hipocrat) Totalitatea particularitatilor teoretice si practice ale activitatii medicale evidentiaza in mod indeniabil necesitatea implicarii cu maxim discernamant a legiuitorului in acest domeniu. Necesitatea implicarii legiuitorului in activitatea medicala a fost evidentiata in literatura de specialitate.[1] Reglementarea conduitei cadrelor medicale poate fi privita, intr-o abordare mai permisiva, ca fiind un segment al reglementarilor care guverneaza activitatea sanitara. In mod indeniabil, liantul care predomina intreaga activitate medicala este reprezentat atat de atitudinea societatii in general si a individului, in special, in raport cu cadrul medical, cat si de atitudinea cadrului medical in raport cu individul, privit ca parte integranta si inalienabila a societatii. Abordarea mai elastica a domeniului medical permite observatia, ca se impune existenta a trei categorii de reglementari: cu privire la organizarea institutiilor medicale, cu privire la organizarea pregatirii si infaptuirii actului medical dar si reguli cu privire la implicatiile conduitei medicale si a conduitei pacientului in infaptuirea actului medical, a carui finalitate adesea depinde de acestea. Pot fi astfel percepute trei categorii de notiuni cu sfere de aplicabilitate diferite dar nu total distincte. Totalitatea reglementarilor din activitatea sanitara poate forma dreptul sanitar, ca ramura specializata in sistemul dreptului romanesc. Aceasta reprezinta o disciplina deja conturata in cadrul altor sisteme de drept , despre care s-a scris si in publicatii de specialitate. Reglementarile care sa guverneze activitatea cadrului medical si a altor persoane implicate in pregatirea si infaptuirea actelor medicale ar putea forma sfera dreptului medical. Aceasta ramura de drept a fost mentionata nu demult si in doctrina juridica romaneasca . Actele medicale in care medicul imprumuta atribute divine contribuind direct la existenta pacientului, dar si conduita pacientului in raport cu lumea medicala, sau conduita cadrului medical in raport cu colegii, pacientii si cercetarea stiintifica de specialitate, ar putea primi o reglementare speciala. Totalitatea acestor reglementari ar putea forma o ramura distincta a dreptului superspecializata intitulata biodrept. Asa cum s-a subliniat in literatura de specialitate, acesta ar reprezenta alaturi de bioetica, un nou domeniu privind aplicarea stiintelor vietii, cu sarcina de a reglementa juridic toate achizitiile stiintei . Exista in legislatia actuala multiple reglementari ale activitatii medicale. Se poate constata, insa, ca aceste reglementari nu surprind totalitatea particularitatilor teoretice si practice ale acestui domeniu. Se poate considera ca, originea conturarii ramurii de drept sanitar, cu sub ramurile drept medical si biodrept, este reprezentata de locul si rolul acestei ramuri in sistemul roman de drept. In primul, rand se poate observa, la o analiza generica si sistemica a dreptului romanesc, ca acesta permite aparitia unei noi ramuri de drept care sa ordoneze si sa eficientizeze reglementarile din domeniul sanitar. Mai mult decat atat, se poate constata compatibilitatea ramurii dreptului sanitar cu organizarea dreptului romanesc. Luand drept sistem de referinta spre exemplu sistemul dreptului francez, cu care dreptul romanesc are multiple similitudini, si in care aceasta ramura de drept deja are o traditie, putem afirma ca este doar o problema de timp aparitia ramurii dreptului sanitar in sistemul dreptului romanesc.

Dealtfel aparitia acestei noi ramuri de drept, care sa organizeze juridic lumea medicala, ar avea o tripla utilitate. In primul rand putem aminti in acest sens protectia deopotriva a medicului dar si a pacientului in derularea activitatii sanitare. In plan secund, am putea intrevedea prevenirea potentialelor erori judiciare in rezolvarea diferendelor aparute in acest domeniu. In al treilea rand, dar nu lipsita de importanta, este utilitatea ramurii de drept amintite in integrarea in sistemul legislativ al Uniunii Europene. In cadrul acestei ramuri de drept un rol mai mult decat foarte semnificativ il va avea bioetica si deontologia medicala. Fie ca vorbim de dreptul sanitar in general, de dreptul medical sau mai ales de biodrept, respectarea valorilor antropologice fundamentale, bioetica in general, reprezinta o conditie sine qua non a activitatii sanitare. De aceea etica si valoarea morala a individului care desfasoara activitati in domeniul dreptului sanitar, au o importanta colosala. Integrarea bioeticii in sistemul juridic roman apare in acest context ca o necesitate. Acest proces presupune insa parcurgerea unei proceduri mai complexe, de indeplinirea careia depinde conceptualizarea importantei bioeticii pentru activitatea medicala. Cand vorbim despre bioetica nu putem omite precizarea valentelor acesteia, care sunt in numar de trei, etica clinica, atunci cand este pusa in discutie atitudinea cadrului medical fata de colegi si fata de pacienti, etica cercetarii, cand vorbim despre cercetarea stiintifica si limitele acesteia, in domeniul medical si etica sociala, cand se analizeaza impactul descoperirilor din domeniul medical asupra societatii, si reactia acesteia in fata noului, adesea mai greu de perceput si de evaluat. Raportul juridic de drept sanitar sau de drept medical are la origine normele juridice specifice acestui domeniu. Asemeni oricarui raport juridic, acesta trebuie sa oglindeasca cu o cat mai accentuata claritate valentele normei juridice specifice, subiectele acestuia, dar si continutul si obiectul raportului amintit. O atentie deosebita in acest context trebuie acordata subiectelor si conduitei acestora. O parte substantiala a reglementarilor menite sa organizeze juridic activitatea sanitara sunt cele care stabilesc raspunderea juridica a subiectelor de drept sanitar in cazul nerespectarii anumitor dispozitii specifice. Conceptul de raspundere juridica are in acest caz o sfera de aplicabilitate mai larga. In acest concept se regasesc deopotriva raspunderea disciplinara, civila, penala si speciala a celor care isi desfasoara activitatea in acest domeniu. Raspunderea disciplinara presupune nerespectarea atributiilor din fisa postului a celor care participa activ la buna desfasurare a activitatii sanitare. Daca ar fi sa luam in considerare strict activitatea celor care contribuie la pregatirea si infaptuirea actului medical, pot fi stabilite drept sistem de referinta dispozitiile normelor de organizare a Colegiului Farmacistilor din Romania (CFR), a Colegiului Medicilor din Romania (CMR) si a Ordinului Asistentilor Medicali din Romania (OAMR), respectiv, Legea 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum si organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din Romania, Legea 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania si Legea 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical si a profesiei de moasa, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania . Raspunderea civila in cadrul acestei ramuri de drept, in general, apare ori de cate ori s-a produs o vatamare susceptibila de a fi evaluata in bani. Acest tip de raspundere in general si raspunderea civila a

cadrului medical pentru culpa medicala in special are o utilitate colosala in cadrul stabilirii prejudiciului si a despagubirilor aferente acestuia, plecandu-se de la asigurarea civila de raspundere profesionala a cadrului medical dar si de la calitatea de asigurat a pacientului, contribuabil la fondul de asigurari de sanatate conform dispozitiilor legale . Desi putin studiata culpa penala medicala are rolul de a limita tendinta, adesea excesiva a societatii, de a atrage anatema asupra cadrului medical in anumite situatii conjuncturale, in care conduita acestuia ar putea intruni elementele constitutive ale infractiunii. In acest context singurul caz de culpa penala real si lipsit de echivoc este acela rezultat din activitatea de prelevare, distribuire si utilizare a fondurilor necesare pregatirii si infaptuirii actului medical. Aceasta activitate este exclusiv apanajul persoanelor cu putere de decizie in sistemul sanitar, respectiv directori ai institutiilor medicale, secretari de stat in ministerul sanatatii sau chiar ministrul sanatatii. Ocuparea acestor functii de persoane cu pregatire strict economica nu ar rezolva decat partial controversatele polemici pe teme financiare care ar putea exista in acest domeniu. Culpa penala izvorata din infaptuirea actului medical prezuma multiple particularitati teoretice si practice care, coroborate cu vidul legislativ, dar si cu faptul ca, adesea, consecintele negative ale actelor medicale sunt si rezultatul conduitei necorespunzatoare a pacientului, fac utila o dezbatere, in extenso, asupra temei raspunderii juridice medicale. Un aspect deosebit de important al acestui tip de raspundere juridica este raspunderea speciala (morala) a cadrelor medicale in situatii speciale . Se poate constata ca se poate face vorbire de particularitatile activitatii de pregatire si infaptuire a actului medical. Aceasta activitate poate fi infaptuita de asistenti medicali, farmacisti sau doctori, pe care ii putem denumi generic personal sanitar, dar si de personalul auxiliar al institutiilor medicale. Activitatea personalului sanitar poate presupune fapte prejudiciabile sau infractiuni savarsite cu intentie sau savarsite din culpa in complexul proces de infaptuire a actului medical . Este foarte importanta aici distinctia clara intre actul medical care presupune o activitate specifica si actul juridic medical, care atrage dupa sine efecte juridice. In cadrul activitatii de infaptuire a actului medical se distinge ca importanta actiunea de prelevare, repartizare si, mai cu seama, de utilizare a fondurilor necesare in acest sens. Rolul fundamental in acest sens il au dispozitiile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, care adesea starnesc multiple si ample controverse. In acest sens nu putem omite activitatea personalului auxiliar din institutiile sanitare. Cu precadere in acest sens trebuie mentionata semnificativa importanta a departamentelor financiar contabil si juridic, care asigura baza legala si coordonatele interne ale conducerii activitatii din acet domeniu. Poate cel mai semnificativ aspect al activitatii de pregatire a actului medical cu implicatii directe in activitatea de utilizare a fondurilor necesare infaptuirii acestui act, este reprezentat de comerciantii de tip privat prezenti in sistemul public sanitar. Inexplicabil anatemizati si, adesea, in mijloacele de informare in masa, caracterizati drept principala cauza a deficitului bugetar din sanatate, comerciantii de tip privat din sistemul public sanitar au un rol semnificativ. Se omite adesea faptul ca acestia sunt organizati sub forma de societati comerciale care, implicit, reprezinta contribuabili la bugetul de stat. Acest avantaj se poate transforma usor in dezavantaj pe fondul unei legislatii precare, eliptice, in care nu

se regasesc dispozitii clare, care sa reglementeze utila functionare a acestor contribuabili. Reglementarea clara a naturii marfii pe care o pot desface, reglementarile speciale cu privire la TVA pentru acesti comercianti si nu in ultimul rand precizarea plafoanelor cu preturile minimale si maximale ale medicamentelor si aparaturii medicale care poate fi comercializata prin intermediul acesta, ar putea reprezenta un inceput bun si promitator al studierii dreptului sanitar. Aparitia unor reglementari specifice pe baza carora institutiile medicale sa functioneze asemeni unei societatii private de prestarii servicii sanitare ar fi de asemenea un mod de organizare a activitatii sanitare. Daca prin reglementarile amintite s-ar stabili si un mod de distribuire a fondurilor necesare pregatirii si infaptuirii actului medical in functie de numarul pacientilor, de calitatea serviciilor si de pregatirea personalului sanitar, s-ar demara o concurenta acerba intre institutiile medicale in urma careia cele necompetitive ar disparea. Astfel Statul Roman nu va mai fi nevoit sa faca investitii energofage, prin sustinerea din bani publici institutii medicale necompetitive sau intr-un numar prea mare. Luand in considerare faptul ca dispozitiile amintite au un rol semnificativ pentru destinatarii finali ai medicamentelor si aparaturii medicale, nu poate lipsi aducerea in prim plan a constiintei celor care desfasoara astfel de activitati. In conditiile in care acestia au constientizat importanta activitatii lor, mai cu seama pentru destinatarii finali ai medicamentelor, in cazul de fata pacientii, care trebuie sa se sprijine efectiv pe ajutorul institutiilor medicale in momentele cele mai grele ale existentei, o mare parte a divergentelor de opinie este inlaturata. Etica, grija fata de durerea si suferinta semenenilor trebuie sa incununeze opera profesionistilor vietii. Deontologia profesionala, compasiunea si profesionalismul celor care activeaza in acest domeniu merita o reglementare care sa tina seama si de mesajul pe care in special meseria de medic il transmite unei societatii cu un grad de civilizatie mult prea putin conturat pentru a recepta si aprecia acest mesaj. Fie ca sunt medici fie ca sunt economisti, persoanele cu putere de decizie amintite trebuie sa aiba o activitate reglementata legal, care sa motiveze consolidarea spiritului de probitate in desfasurarea activitatii de prelevare, repartizare si folosire a fondurilor. Fara aceasta prima reglementare urmata de altele similare si complementare, cei care se ocupa de fondurile necesare sistemului sanitar, indiferent de formatia profesionala (medic sau economist) nu vor putea avea o activitate predictibila si dificultatile financiare ale sistemului sanitar nu pot fi decat partial inlaturate. Ca o adevarata cheie de bolta a ramurii dreptului sanitar, se contureaza necesitatea cadrului legal de rezolvare a diferendelor in care sunt implicati reprezentantii lumii medicale. Reglementari in acest sens pot fi intalnite in dreptul comun. Acestea, daca ar fi suplinite de dispozitii legale speciale in domeniu, ar putea contribui la consolidarea ordinii juridice din acest domeniu. Reglementarea aplanarii diferendelor si reglementarea modului de tragere la raspundere a celor culpabili de nerespectarea dispozitiilor legislatiei medicale, presupune luarea in considerare a naturii diferendului sau natura dispozitiei incalcate. Astfel, pot fi intalnite diferende care pot fi aplanate pe cale administrativa, sau, mai complexe, care presupun calea judiciara. Rezolvarea diferendelor administrative cade in seama Colegiului Medicilor, iar diferendele judiciare vor fi de competenta instantelor de judecata. O atentie deosebita necesita stabilirea competentelor celor doua institutii in aplanarea diferendelor din domeniu medical. Plecand de la principiul ca justitia constituie monopol de stat si nu poate fi indeplinita decat de instantele judiciare, se va putea stabili mai usor echilibru de competente intre institutiile amintite, fara a acorda vreuneia o competenta excesiva.

Daca ar fi posibila rezolvarea diferendelor medicale pe calea arbitrajului ar veni in sprijinul cadrelor medicale. Reprezentand o exceptie aparenta a principiului conform caruia justitia constituie monopol de stat, arbitrajul are marele avantaj al confidentialitatii diferendului. Acest lucru sprijina apararea bunei reputatii a medicului. Cadrul medical poate fi implicat intr-un proces mai mult sau mai putin intemeiat. Chiar daca se va constata nevinovatia cadrului medical, va fi foarte dificil, dupa un proces public sa se redobandeasca buna reputatie a acestuia. Despagubirile solicitate de medic in acest caz, fixate de instanta, indiferent de cuantum, nu ar putea reface buna reputatie a cadrului medical. De aceea arbitrajul, ca forma de justitie privata ar avea in principal avantajul confidentialitatii diferendului, concomitent cu mentinerea bunei reputatii a cadrului medical pana la dovedirea vinovatiei acestuia. Si, pentru ca orice norma juridica menita sa reglementeze o anumita activitate sau sa impuna o anumita conduita are o alcatuire trihotomica (ipoteza, dispozitie si sanctiune), nu se poate omite modul in care se prezinta particularitatile sanctiunii in dreptul sanitar. Sactiunea aplicabila mai cu seama cadrelor medicale ar trebui sa tina seama de natura specifica a acestei ocupatii. Pentru a fi mereu la curent cu noile descoperiri din domeniul medical, cadrul medical se afla intr-un proces continuu de perfectionare. A decide o pedeapsa privativa de libertate pe seama unui reprezentant al acestei categorii sociale, ar echivala cu o definitiva incetare a activitatii acestuia. Aici poate fi luata in considerare si fapta cadrului medical care nu are legatura cu infaptuirea actului medical si nici chiar cu alte atributii de serviciu si care atrage raspundere juridica. Posibilitatea cadrului medical de a recupera, timpul in care a fost desocializat si nu a practicat meseria, ca urmare a detentiei, conform dispozitiilor legale comune, poate fi adesea extrem de restransa sau chiar imposibila, in functie de durata intreruperii activitatii si de varsta individului confruntat cu o asemenea situatie nedorita. Daca se iau in considerare eforturile umane si materiale necesare pentru a pregati un cadru medical, se va constata ca este foarte dificil sa se stabileasca cat de grava trebuie sa fie greseala cadrului medical pentru a se putea trece la o masura privativa de libertate. Cu titlu exemplificativ se poate arata ca un cadru medical poate primi drept sanctiune, in cazul in care conduita sa ar atrage raspunderea juridica, obligarea la prestarea unei activitati de specialitate in unitati medicale sociale, la care sa se poata adresa orice individ in mod gratuit. Modul de remuneratie al acestei activitati, daca constituie sau nu vechime in munca si modul de control al acesteia, se pot stabili prin dispozitie legala speciala. Un aspect important al dreptului sanitar caruia trebuie sa i se acorde o atentie sporita este legat de tendintele pe care reglementarile le manifesta in raport cu noile descoperiri din domeniul biologiei in general si al geneticii in special si care sunt aplicate in medicina tot mai frecvent. Implicatiile in viata sociala a acestei ramuri de drept, dealtfel imanenta existentei umane, si care are drept esenta morala medicala legata de viata umana in special, in ceea ce priveste nasterea, cresterea si moartea fiintei umane poate fi evaluata in functie de reactia societatii dar si de modul in care se manifesta aceasta fides publica fata de institutiile sanitare. Tendintele si implicatiile dreptului sanitar in viata sociala, astfel surprinse, vor putea contribui la perfectionarea treptata a acestei discipline. Pentru a putea evalua implicatiile acestei ramuri de drept in viata sociala se cuvine sa se surprinda impactul raspunderii juridice a cadrului medical. In mod indeniabil, raspunderea juridica a cadrelor medicale are un loc semnificativ in cadrul ramurii de drept sanitar. Ca dealtfel in cadrul oricarei ramuri de drept, si in cadrul dreptului sanitar, locul ocupat de raspunderea juridica este primordial ca urmare a rolului acesteia in cadrul stabilirii conduitei cadrelor

medicale. Asa cum s-a mentionat anterior raspunderea poate fi examinata in functie de natura acesteia. Determinarea naturii raspunderii este stabilita in functie de natura dispozitiilor nesocotite. Astfel putem vorbi de raspundere disciplinara, raspundere civila raspunderea penala dar si raspunderea speciala a cadrelor didactice. Acestui studiu tematic se impune sa-i fie acordat un spatiu amplu pentru a putea surprinde totalitatea particularitatilor teoretice si practice ale acestei institutii juridice. Biodreptul reprezinta deci chintesenta unei ramuri de drept pe cale de formare, a carei aparitie va deveni intr-un viitor mai apropiat sau mai departat o certitudine. Planul analitic al dreptului sanitar, asa cum a fost amintit va putea demonstra cu usurinta importanta biodreptului in cadrul sistemului sanitar. Acesta nu numai ca subliniaza importanta spiritului de probitate al cadrelor medicale, dar are si un rol determinant in evaluarea activitatii medicale prin prisma vietii spirituale specifice bazinului de civilizatie in care s-a format si a evoluat dreptul romanasc.

ANEXA Planul analitic amintit poate avea urmatoarea configuratie: DREPTUL SANITAR / DREPTUL MEDICAL Plan analitic I. Locul si rolul ramurii dreptului sanitar in sistemul dreptului romanesc 1 Analiza sistemica a dreptului romanesc 2 Compatibilitatea dreptului medical cu sistemul de drept romanesc 3 Utilitatea si necesitatea dreptului medical in prevenirea erorilor judiciare si in raport cu legislatia Uniunii Europene II. Bioetica si deontologie medicala 1 Valentele bioeticii (etica clinica, etica cercetarii, etica juridica si etica sociala ) 2 Atitudinea cadrului medical fata de meserie ( cadru medical = asistent, farmacist sau doctor) 3 Atitudinea cadrului medical fata de valorile atropologice fundamentale si fata de pacient 4 Atitudinea societatii in fata descoperirilor stiintifice din domeniul medical III. Raportul juridic de drept medical 1 Valentele normei juridice menita sa reglementeze relatii din domeniul sanitar 2 Subiectele raportului juridic medical; pacientul si mesajul transmis de ocupatia de medic al societatii 3 Continutul raportului juridic de drept medical 4 Obiectul raportului de drept medical. IV. Raspunderea juridica a cadrelor medicale conform dispozitiilor OAMR, CFR si CMR 1 Raspunderea disciplinara a cadrelor medicale 2 Raspunderea civila a cadrelor medicale 3 Raspunderea penala a cadrelor medicale 4 Raspunderea pacientului pentru insuccesul actului medical V Raspunderea (morala) speciala a cadrelor medicale 1 Transplantul si prelevarea de organe; Terapia cu sange 2. Deontologia avortului si eugenismul 3 Clonarea si fertilizarea in vitro

4. Eutanasia si ortotanasia VI Activitatea angajatilor institutiilor medicale in legatura cu infaptuirea actului medical 1 Fapte prejudiciabile si infractiuni savarsite cu intentie in procesul de infaptuire a actului medical 2 Fapte prejudiciabile si infractiuni savarsite din culpa in procesul de infaptuire a actului medical 3 Standardizarea procedurilor de infaptuire a actului medical 4 Actul medical si actul juridic medical VII Activitatea angajatilor institutiilor medicale de pregatire a actului medical 1 Prelevarea fondurilor necesare infaptuirii actului medical 2 Repartizarea si folosirea fondurilor conform dispozitiilor CNAS VIII Activitatea personalului auxiliar al institutiilor medicale (economisti, juristi personal administrativ) 1 Coordonarea si rolul departamentelor financiar contabil si juridic in cadrul institutiilor medicale 2 Activitatea administrativa si regimul deseurilor medicale IX Comercianti de tip privat in sistemul public sanitar 1 Avantajele activitatii de repartizare a medicamentelor de catre comerciantii de tip privat 2 Potentiale dezavantaje ale prezentei comerciantilor de tip privat in sistemul public sanitar X Rezolvarea diferendelor in care sunt implicate cadrele medicale 1 Calea administrativa ? competenta Colegiului Medicilor 2 Calea judecatoreasca ? competenta Instantelor Judecatoresti 3 Raspunderea juridica a cadrului medical pentru activitati care nu au legatura cu atributiile de serviciu 4 Executarea pedepselor de catre cadrele medicale XI Tendintele si implicatiile dreptului sanitar in viata sociala

Bibliografie [1] Ardelean A, Maior C, Ecologie juridica, Arad, 2002. [2] Moldovan A, Tratat de drept medical, All Beck , 2002, p. 7 [3] Belis V, Gangal M, Responsabilitatea medicala, Viata Medicala, 2002, p. 130 [4] Ciobanu VM, Drept procesual civil, Lumina Lex, 1997, p. 57 [5] Colectia Revue de droit sanitaire [6] Revista Studi de Drept Romanesc

Resurse Internet www droit sanitaire.org www genetique.org www.sciences-po.fr/docum/actualites_bibliogr/ biblio/environnement_et_risque3.htm www.lexisnexis.fr/communiques/ 03-2005/code_propriete_intellectuelle_2005.pdf www.editions-hermes.fr/fr/ cdrom2005/pages/notices/2841078900.html www.genethique.org/forum/affiche_message.asp? ident=1561&id=56&groupe=1&famille=1&lapage=1