CAPITOLUL I SISTEMUL POLITIC I PUTEREA POLITIC O data cu aparitia domeniului politic, a aparut si necesitatea pentru comunitatile umane ajunse

la un anumit nivel de dezvoltare sa se organizeze n sistem politic, fara de care functionarea acestora n-ar mai fi posibila. De fapt, politicul, n ultima instanta, se regaseste n viata sociala n esenta sub forma de sistem bine articulat, care asigura functionalitatea de ansamblu a societatii. I.1 Sistemul politic concept, trasaturi generale Analiza aprofundata a sistemului politic ca parte a sistemului social global, avnd menirea de a asigura organizarea si conducerea societatii, presupune cu necesitate studierea, fie chiar si numai succinta a structurii componentelor si relatiilor specifice care alcatuiesc configuratia sistemului social global n miscarea lor istorica, n strnsa legatura cu finalitatile activitatii indivizilor si grupurilor sociale. ntre sistemul politic si sistemul social global exista un raport de la o parte la ntreg, sistemul politic reprezentnd o parte a sistemului social global, si anume, acea parte care se refera la elementele de organizare si conducere de ansamblu a vietii sociale. Dupa cum se stie, societatea, privita printr-o abordare sistemica, constituie un sistem social global, adica un ansamblu de relatii, procese si activitati umane aflate n interactiune dinamica, avnd ca finalitate crearea bunurilor materiale si valorilor spirituale menite sa asigure existenta si progresul social. Societatea este un sistem social global, deoarece omul, ca element fundamental al societatii, este n primul rnd o fiinta sociala, care comunica si

intra n relatii interumane cu semenii sai: fie printr-un cadru organizat caruia indivizii i apartin prin nastere, cum sunt comunitatile umane (familia, etnia, poporul, natiunea); fie prin activitati comune n cadrul unor grupuri sociale (muncitori, tarani, intelectuali, patroni, angajati, liber profesionisti), fie prin libera adeziune la diferitele organizatii politice, culturale, profesionale. Relatiile interumane, indiferent de natura si specificul lor, au ca finalitate asigurarea existentei umane si a progresului social.1 n literatura de specialitate, desi societatea este privita ca un system social global, multi o considera mai mult dect un sistem social global, sau social global de un anumit fel, si anume, un sistem social global care se reflecta pe sine si ntregul univers si care are posibilitatea de perfectionare continua. Aceasta specificitate este determinata de faptul ca sistemul social global, spre deosebire de alte sisteme globale , are la baza celula vie care gndeste si care i confera posibilitatea de a se reflecta pe sine si ntreg universul si de a se perfectiona. Omul ca fiinta care gndeste nu este un element pasiv, ci unul activ, care actioneaza n functie de motivatiile si interesele sale personale, de capacitatea sa de orientare si apreciere, de scopurile sale individuale si generale, cuprinznd n unitatea sa totul, ntregul univers. Prin urmare, chiar daca - pe buna dreptate - mai multi analisti n domeniu considera ca societatea umana are o configuratie cu o arhitectura mai bogata dect cea a unui sistem, reprezentnd un arhem1), totusi, faptul ca, n mod necesar, societatea umana cuprinde si o structura sistemica face nu numai posibila, ci si pe deplin justificata folosirea adecvata a teoriei generale a sistemelor, demonstrnd ca perspectiva sistemica asupra vietii sociale nu reprezinta nici pe departe o transpunere mecanica a unei teorii valabile n alt domeniu, ci, dimpotriva, promovarea consecventa a spiritului stiintific necesar pentru a depasi granitele artificiale dintre diferitele componente ale realitatii, inevitabile n cercetarile fragmentare. n acelasi timp, luarea n considerare si a
1

Dogan, Mattei, Sociologie politic, Bucureti, Alternative, 1999

caracterului arhemic al unor componente (subsisteme), dar si al sistemului social n ansamblu, invita la o nuantare, singura n masura sa evite erorile.2 Cuprinznd ansamblul relatiilor, proceselor si activitatilor umane, societatea ca sistem global include modul de organizare a acestora, n functie de specificul activitatii umane, n procesul de creare a bunurilor materiale si spirituale necesare existentei si dezvoltarii societatii, n concordanta cu progresul istoric. Ca orice sistem, si cel macrosocial reprezinta un ansamblu de elemente aflate n conexiune si interactiune rec iproca, alcatuind un ntreg cu functii si caracteristici proprii, calitativ distinctive. Ordinea launtrica a oricarui sistem este data de natura si dinamica relatiilor dintre parti si ntreg, ca raporturi dintre sistem si subsisteme. Coeziunea legaturilor interne ale unui sistem este mult mai puternica dect aceea a legaturilor sistemului cu exteriorul. Totodata, orice sistem este n subsistem al unui sistem mai cuprinzator. 1. arhem = ansamblu de relatii cu o arhitectura mai bogata dect a unui sistem Reprezentnd rezultatul activitatii domeniilor desfasurate n cadrul existentei lor comunitare si sociale, al procesului de perfectionare a societatii si a omului, sistemul social global, asa cum ni se nfatiseaza astazi pe baza unui ndelungat proces de dezvoltare, atesta nfaptuirea unor transformari fundamentale prin trecerea de la comunitatea arhaica (primitiva) la comunitatea contemporana cu activitatile ei complexe, dinamice si diversificate. n strnsa legatura cu mutatiile din sfera productiva s-au produs transformari si n celelalte subsisteme, inclusiv n privinta structurilor de organizare si conducere sociala. 3 Abordata din diferite unghiuri de vedere, societatea ca sistem global este alcatuita din mai multe subsisteme care, luate fiecare n parte, constituie sisteme de sine statatoare, cu specific, relatii, dinamica si activitati proprii. Astfel, societatea omeneasca, ca sistem social global mondial, este alcatuita, n
2 3

Mgureanu, Virgil, Studii de sociologie politic, Bucureti, Editura Albatros, 1997. Tma, Sergiu, Dicionar politic. Instituiile democraiei i cultura civic, Bucureti, Editura Academiei Romne, 1993

primul rnd, din subsisteme nationale care se afla n strnsa interdependenta si care se dezvolta de sine statator. Sistemul national, ca sistem social global, la rndul sau, este alcatuit din mai multe subsisteme precum: subsistemul economic care se refera la sfera productiei, consumului si schimbului, subsistemul structurii sociale, care exprima raporturile dintre categoriile si grupurile sociale existente la un moment dat n societate; subsistemul vietii spirituale si subsistemul politic, care reprezinta ansamblul relatiilor politice, institutiilor si organizatiilor politice, ct si conceptiile politice privind modul de conducere si organizare a societatii. Fiecare dintre aceste subsisteme poate fi luat n mod independent si privit ca sistem: sistem economic, sistem cultural, system politic etc. n mod cert, societatea omeneasca, privita ca sistem social global, nu poate fi redusa la nici una din componentele sale si nici nu reprezinta doar suma acestora. Sistemul social, ca sistem complex, este deschis, capabil nu numai de autoreglare, ci si de autoperfectionare. n acelasi timp, fiecare componenta a sistemului social global constituie un subsistem al acestuia, astfel nct miscarea sistemului social n ansamblu se manifesta att prin actiunea ntregului asupra partilor componente, ct si prin interactiunea subsistemelor. Corelatia de interdependenta ntre sistemul social global si sistemul politic este esent iala prin faptul ca sistemul politic ca subsistem al unui sistem social global, mai ales prin componenta sa - puterea politica -, constituie liantul necesar al dinamismului tuturor subsistemelor care alcatuiesc societatea globala, asigurnd organizarea si conducerea la nivelul ntregii societati. Sistemul politic reprezinta, asadar, un subsistem al sistemului social global care cuprinde relatiile politice, institutiile politice si conceptiile politice, sistemul care asigura organizarea si conducerea de ansamblu a societatii, functionalitatea ei. Diferitele comunitati umane, ajunse la o anumita treapta de dezvoltare, nu mai pot exista si functiona fara sa fie organizate ntr-un sistem politic, aceasta constituind o necesitate, o lege generala a progresului istoric.

Constituindu-se ca un sistem de organizare si conducere de ansamblu a societatii, sistemul politic slujeste si trebuie sa slujeasca att societatea n ntregul ei, ct si fiecare subsistem n parte, interesele generale ale societatii, ct si cele individuale. Experienta istorica a dovedit si dovedeste ca numai organizarea comunitatilor umane n sisteme politice puternice, bine structurate, le a asigurat acestora viabilitatea. 4 Majoritatea politologilor lumii contemporane nteleg prin system politic ansamblul relatiilor politice, al institutiilor politice, al conceptiilor politice si al raporturilor dintre ele, existente la un moment dat ntr-o societate. Definitia conceptului de sistem politic s-a emis relativ trziu n literatura de specialitate, n speta dupa al doilea razboi mondial, att n literatura occidentala, ct si n cea din Europa de Est. n legatura cu conceptul de sistem politic, se mai fac unele confuzii, dintre care cel mai des ntlnite sunt cele care identifica sistemul politic cu sistemul social global. Este adevarat ca sistemul politic are ca principala menire asigurarea functionarii societatii n ansamblu, dar aceasta nu nseamna ca el poate fi identificat cu sistemul social global. Printre primii autori care s-au preocupat de problematica sistemului politic se remarca David Easton, care, n mai multe lucrari (prima aparuta n 1953 si intitulata "Sistemul politic", alta n 1956, avnd ca titlu "O analiza sistemica a vietii politice"), avanseaza elemente valoroase pentru ntelegerea conceptului mentionat, printre care acela ca sistemul politic este un system deschis cu autoreglare. Ceva mai trziu, J. W. Lapierre n lucrarea "Analiza sistemelor politice" defineste sistemul politic drept "ansamblul proceselor de decizie care privesc totalitatea unei societati globale".5 De menionat faptul ca pna n prezent nu exista o definitie unanim acceptata a sistemului politic, dupa cum am vazut ca nu exista o asemenea
4 5

Dogan, Mattei, Sociologie politic, Bucureti, Alternative, 1999 Idem

definitie nici pentru conceptul de sistem global, precum si faptul ca sfera notiunii de sistem si chiar demersul sistemic difera de la un autor la altul. De pilda, F. M. Burlatki ntelege prin sistemul politic "un sistem relativ nchis, care asigura integrarea tuturor elementelor societatii si a nsasi existentei acesteia ca organism integrat, condus n mod centralizat de puterea politica al carei pivot l constituie statul. El include n sine, n primul rnd, institutiile politice - statul, dreptul, partidele si organizatiile politice s.a. -, ca si sistemul comunicatiilor care leaga membrii societatii si grupurile sociale cu centrul puterea politica".6 T. Parsons , n legatura cu sistemul politic, afirma: "Conceptul nostru cheie de orientare este politica definita ca un subsistem primar functional al societatii, strict paralel cu statusul teoretic, cu economia". Dupa cum apreciaza mai multi politologi, pentru definirea conceptului de sistem politic trebuie avute n vedere att perspective structurala, ct si cea functionala. Din perspectiva structurala, sistemul politic reprezinta un subsistem al sistemului social global, fiind alcatuit din relatiile politice, institutiile politice, conceptiile politice, precum si forme si mijloace ale actiunii politice, normele si valorile politice corespunzatoare. Privit nsa n perspectiva functionala, sistemul politic asigura organizarea si conducerea societatii, a sistemului social n ansamblu. Ca parte componenta a sistemului social global, sistemul politic reprezinta ansamblul structural de relatii specializate, de laturi care se conditio neaza reciproc, asigurnd functionarea, n raport cu exigentele ce decurg din relatiile sale cu sistemul global, cu celelalte subsisteme, ca si din propriul mecanism de autoreglare. Structura sistemului politic, natura si configuratia relatiilor, institutiilor, conceptiilor politice, formelor de actiune, normelor si valorilor politice determina rolul specific n viata sociala, concretizat n functii adecvate cerintelor asigurarii stabilitatii si prosperitatii societatii n fiecare etapa istorica data.
6

Idem

Aprofundnd componentele sistemului politic, vom mentiona, n primul rnd, relatiile politice, respectiv acele legaturi, raporturi care se stabilesc ntre diferite categorii si grupuri sociale n calitatea lor de agenti ai unor actiuni viznd satisfacerea intereselor lor n raport cu puterea de stat. n aceasta perspectiva, relatiile politice sunt raporturi ntre grupuri de indivizi, ntre partide si organizatii politice, ntre acestea si puterea politica, n primul rnd puterea de stat. Relatiile politice exprima, de asemenea, legaturi, raporturi dintre natiune si nationalitati, respectiv relatii interetnice. mpreuna, toate aceste legaturi, desfasurndu-se pe plan intern, se regasesc sub denumirea de relatii nationale, spre deosebire de relatiile interstatale, care sunt relatii politice ntre tari. Daca, n mod cert, relatiile politice internationale nu pot exista n afara natiunilor si statelor nationale, epoca contemporana consemneaza o crestere fara precedent a interdependentelor si posibilitatilor de conlucrare dintre state. Continutul si interconditionarile dintre relatiile nationale (interne) si relatiile internationale (externe) constituie o sfera de mare importanta a politiculu I.2 Sistemul politic - regim politic Regimul politic constituie una dintre cele mai importante probleme care au facut obiectul preocuparilor att ale cetatenilor, ct si ale oamenilor politici si politologilor. Un prim aspect al acestei probleme l constituie conceptul de regim politic. Exista si n legatura cu conceptul de regim politic anumite controverse. Unii considera ca regimul politic trebuie definit numai prin referire la modul de organizare a statului; altii considera ca regimul politic trebuie privit si definit n legatura cu organizarea ntregului sistem politic, varianta spre care nclinam si noi. n literatura de specialitate exista numeroase preocupari pentru definirea

ntelesului de regim politic.7 Referindu-se cu deosebire la regimurile politice occidentale, M. Duverger defineste regimul politic ca fiind "un ansamblu coerent si structurat, ale carui parti sunt interdependente si reactioneaza global la modificarile mediului". Un alt autor, G. Burdeau, considera ca "regimul politic poate fi definit ca modul de angajare a raporturilor politice, ca expresie a adecvarii statului la scopurile puterii si la menirea exercitarii ei". Din perspective realizarii eficientei procesului de guvernare, J. W. Lapierre considera regimul politic o "modalitate de a raspunde problemelor de ordin organizatoric ce se pun guvernarii, problemelor de amenajare a sa pentru a realiza o eficienta maxima". Pornind de la aceste considerente, prin regim politic se poate ntelege modul concret de organizare si functionare a sistemului politic, de constituire a organelor de conducere n societate n raport cu cetatenii. Rezulta din definitie ca regimul politic exprima un raport ntre organele de conducere din societate si cetateni, organele de conducere nefiind legate numai de stat, ci de ntregul sistem politic. Daca organele de conducere n societate se constituie si actioneaza prin consimtamntul cetatenilor, ca expresie a vointei si intereselor lor, regimurile sunt democratice. Daca organele de conducere ale societatii se constituie si actioneaza fara consimtamntul cetatenilor, fara ca acestia sa fie consultati, fara a li se exprima vointa si interesele, regimurile politice sunt dictatoriale. Paleta larga n care se constituie si evoluea za regimurile politice, de la cele cu caracter democratic la cele totalitare, este n strnsa legatura cu gradul de oglindire a vointei si intereselor cetatenilor n instituirea acestor regimuri. Deseori, regimul politic este conceput ca fiind legat de or ganizarea statului, deoarece statul reprezinta principala institutie politica, iar organele de stat apar ca principalele organe de conducere n societate.
7

Braud, Phillipe, Sociologie politique, Paris, 1996.

Fie ca este legat de organizarea ntregului sistem politic, fie de cea a statului, importanta este natura regimului politic: democratica sau dictatoriala. Rezulta, prin urmare, ca regimul politic ocupa un rol esential n sistemul politic, n viata societatii n general. Experienta istorica a demonstrat ca regimurile democratice au dus la o viata libera, demna si prospera a popoarelor, pe cnd cele dictatoriale duc la stagnare, involutii, privatiuni si opresiuni politice.8 Puterea politica reprezinta un atribut esential al sistemului politic de care depinde n mare masura functionarea ntregului angrenaj social. Tocmai de aceea, elucidarea raporturilor de putere si a mecanismelor sale capata o importanta deosebita. 1.3 Putere sociala - concept, trasaturi si forme de manifestare Societatea omeneasca, ca sistem global de un tip deosebit, are capacitatea de a se oglindi pe sine si ntregul univers, de a se dezvolta si perfectiona n permanenta, pe baza unor legi obiective care au drept particularitate faptul ca se manifesta, prin intermediul oamenilor, ca tendinte generale. Mijlocul prin care societatea se regleaza si autoregleaza si care asigura desfasurarea tuturor activitatilor umane, functionarea de ansamblu, l constituie puterea sub forma sa cea mai generala - puterea sociala. Prin putere sociala se ntelege capacitatea pe care o are sau o dobndeste un om sau un grup de oameni de a-si impune vointa altora n vederea efectuarii unor activitati cu o anumita finalitate, privind dirijarea societatii spre anumite scopuri. 9 Potrivit acestui concept, puterea sociala apare ca elementul care pune n miscare ntregul angrenaj social pe linia progresului istoric. Puterea izvoraste din capacitatea omului de a gndi, de a reflecta lumea, si legat de aceasta, de a
8 9

Idem Lallement, Michele, Istoria ideilor sociologice, Bucureti, Antet, 2000

actiona pentru transformarea acesteia n conformitate cu vointa sa. Gndind, reflectnd lumea, omul si manifesta totodata vointa de a realiza activitati potrivit intereselor sale. Se poate spune deci ca puterea sociala reprezinta forta motrice prin care se realizeaza dezvoltarea sociala n conformitate cu raporturile urmarite, avnd la baza o anumita ordine. Reprezentnd capacitatea unui om sau a unui grup de oameni de a-si impune vointa altora, puterea apare sub forma unor relatii ntre oameni sau grupuri de oameni, de regula relatii de subordonare de la conducatori la condusi, n care unii si impun vointa altora n vederea nfaptuirii unor actiuni, ct si relatii de conlucrare ntre diferite centre ale puterii, n scopul de realizare de interese comune.10 Prin urmare, puterea este o relatie sociala caracteristica oricarei comunitati umane, indiferent de dimensiunile ei (familie, trib, popor, natiune), att la scara nationala, ct si la scara internationala. Puterea sociala se manifesta sub diferite forme, n functie de domeniul de activitate (putere economica, spirituala), de specificul comunitatii umane (puterea familiala, de clasa, nationala, internationala etc.), precum si n functie de valoarea unor indivizi sau grupuri de indivizi de a-si exercita puterea, de scopurile urmarite, de mijloacele folosite etc. Din acest punct de vedere, puterea se prezinta ca un fenomen gradual, cu intensitati diferite, aflndu-se pe o anumita scara ierarhica, a sistemului social. Puterea sociala reprezinta liantul ntregului complex de structuri si forme sociale, pe care le ordoneaza si ierarhizeaza. Ea are rolul de a organiza si dirija viata sociala n conformitate cu scopurile urmarite. Privita prin prisma rolului pe care l detine n complexul vietii sociale, puterea constituie un atribut al fiecarui individ, al fiecarui grup de indivizi, n afara acestora neputnd sa existe activitate ordonata. Ca element de organizare si reglare a vietii sociale, puterea fixeaza
10

Idem

scopurile activitatii umane, mijloacele pentru realizarea acestor scopuri si gndirea dupa care sa se actioneze. Pe aceasta cale, puterea asigura punerea n valoare a energiilor umane prin actiuni sociale organizate. Puterea impune ordinea sociala, iar la rndul ei ordinea sociala genereaza putere, cele doua elemente aflndu-se ntr-o relatie directa. Fiind un fenomen complex al vietii sociale, puterea sociala are anumite trasaturi, dintre care mentionam: - constituie un element esential si permanent al relatiilor sociale, prin intermediul caruia se asigura functionarea normala a societatii; - se prezinta sub forma unor centre, nuclee ale puterii ierarhizate pe ansamblul vietii sociale, n raport de pozitia sociala si resursele celor care o exercita, precum si de domeniul de activitate; - reprezinta unitatea organica a doi factori: conducatori si condusi, indiferent de natura societatii, de raporturile care se formeaza pe baza unor convingeri sau constrngeri. Deducem de aici ca societatea, att n ansamblul ei, ct si pe segmente, este alcatuita de conducatori si condusi, relatie ce devine tot mai complexa si cuprinzatoare pe masura dezvoltarii sociale. Relatia dintre conducatori si condusi se afla ntr-un Puterea politica continuu proces de fluctuatii sau chiar de schimbari spectaculoase. De aici, concluzia ca puterea ne apare sub forma unor relatii de dominatie si subordonare; - mbraca o diversitate de forme n functie de natura domeniului vietii sociale, de specificul activitatilor si comunitatilor umane, de specificul sistemului social concret etc. Astfel, puterea se poate manifesta ca putere: familiala, economica, politica, civila, precum si ca putere pe plan national si international etc.

Capitolul II Regimuri politice dictatoriale- totalitare Termenul de "dictatura" provine din latinescul "dictatura", derivat din "dictare - a afirma, a porunci", nsemnnd dominatia nelimitata a unui grup social, a unei persoane. Dictatorul (lat. "dictator") este persoana care exercita conducere fara nici un control al statului, avnd puteri discretionare.

n Roma antica, dictatura nsemna puterea absoluta a unui despot (autocrat, tiran). Notiunea era atribuita magistratilor superiori, investiti cu puteri nelimitate n mprejurari exceptionale - razboaie, rascoale populare - pentru o perioada, n principiu, de 6 luni. Exprimnd, initial, o putere legal instituita, la sfrsitul republicii romane prin dictatura se nte lege puterea celui care a acaparat-o prin mijloace ilegale. n politologie, termenul de dictatura este identificat cu cel de totalitarism, absolutism, despotism, autocratie, existnd o diversitate de pareri cu privire la trasaturile definitorii ale dictaturii, printre care mentionam: caracterul absolut al autoritatii supreme; absenta unor norme de succesiune; lipsa unor legi sau cutume n virtutea carora dictatorii sa raspunda pentru faptele lor; concentrarea puterii n mna unei singure persoane s.a. 11 n definirea conceptului de dictatura, politologia evidentiaza mijloacele si metodele proprii guvernarii dictatoriale, de la cele legale pna la cele ilegale, de la manipularea "pasnica" la violenta deschisa, n functie de evolutia concret istorica. Dictatura reprezinta, asadar, caracteristica principala a oricarei dominatii, modul si formele ei de exercitare, n raport cu toate conditiile concrete ale momentului istoric. De-a lungul istoriei, au existat mai multe regimuri dictatoriale, ndeosebi n epocile sclavagista si feudala, sub forma monarhiilor absolutiste. O data cu epoca moderna, regimurile absolutiste au primit puternice lovituri, prin aparitia regimurilor democratice. Cu toate acestea, istoria moderna si, n mod deosebit, cea contemporana, au nregistrat si regimuri politice dictatoriale. Mare amploare au avut dictaturile de tip fascist (Moussolini, Hitler, Horty etc.) si comunist (Stalin, Mao Tzedun Politologie etc.). n afara de aceste regimuri dictatoriale de mare amploare se cunosc si alte regimuri dictatoriale militare, personale etc. 12 Dictaturile totalitare sunt regimuri politice fundamentate pe ideologia si partidul politic de extrema dreapta sau de extrema stnga, ale caror mijloace si
11 12

Hobsbawm Eric, Secolul extremelor, Ed. Lider, Bucureti, 1994 Idem

practici de guvernare au atins formele cele mai arbitrare ale puterii absolute discretionare, exercitate prin teroare, propaganda si asasinat. Regimurile totalitare au unele trasaturi comune: la baza aparitiei si mentinerii lor au stat: existenta unui singur partid, fapt ce a determinat nlaturarea statului de drept; ideologii singulare, absolutiste, cu character mesianic, care la fascism s-a manifestat n exterminarea popoarelor si indivizilor apartinnd altor comunitati, rase sau conceptii, iar ideologia comunista, prin misiunea "istorica" a clasei muncitoare si a tezei "luptei de clasa", care a distrus drepturile si libertatile natiunilor, ale indivizilor, ale tuturor comunitatilor sociale care s-au aflat sub comunism; mitul dominatiei charismatice, mitologia sefului predestinat sa conduca, crendu-se cultul sefului (personalitatii) ntretinut prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului, impuse pna la dimensiunile unei isterii colective. Regimurile totalitare comuniste au aparut n timpul primului razboi mondial (n fostul imperiu tarist) si dupa al doilea razboi mondial n unele tari din centrul si estul Europei, n Asia si America Latina si au disparut, n buna parte, ca urmare a revolutiilor anticomuniste din anii 1989-1990. Regimurile totalitare fasciste au aparut dupa primul razboi mondial si au fost nlaturate la sfrsitul celui de al doilea razboi mondial, ca urmare a victoriei Natiunilor Unite. Dupa primul razboi mondial, ndelungat si pustiitor, comunitatea europeana s-a aflat n fata unei profunde framntari socio-politice. Criza sociala puternica, razboiul, saracia maselor au produs perimarea idealurilor si valorilor umaniste afectate profund de mizerie si agresiune. n cadrul procesului de eliberare nationala, s-a produs destramarea si prabusirea vechilor structuri institutionale dominatoare ale marilor imperii, realizndu-se o noua configuratie national-statala n Europa. Fascismul si comunismul, sisteme ale dictaturii si absolutismului, au aparut, mai ales, n unele state foste imperiale, continund si dezvoltnd pe alte

planuri traditiile de dominatie antidemocratica. n fostul imperiu tarist, n Ungaria si, n parte, n Germania, s-au produs revolutii politice comuniste (bolsevice). Dupa prabusirea marilor imperii, la scurt timp, se observa ca s-a trecut de la tarism la comunism, de la austroungarism si imperiul militarist german la comunismul stngii extremiste, ca, n final, sa se instaureze, n Ungaria si Germania, regimuri de extrema dreapta, ceea ce, n ansamblu, a demonstrat disponibilitatea acestor societati, mostenitoare ale fostelor structuri imperiale agresoare, pentru asezarea regimurilor totalitare. Italia, dupa primul razboi mondial, prezenta un imperialism sarac, nemplinit n tendintele sale de expansiune economica si teritoriala, unde criza sociala interna a declansat mari actiuni revendicative. Gruparile de extrema stnga, puternice n centrele industriale din nordul tarii, se orienteaza spre modelul sovietelor), ca modalitate a declansarii revolutiei comuniste. Miscarea politico-fascista, condusa de B. Mussolini (fost director al ziarului socialist "Avanti", el nsusi socialist n prima parte a vietii), reuseste, datorita slabiciunii si fricii fortelor politice liberale, amenintate de valul revendicarilor sociale si de o posibila revolutie bolsevica, sa impuna dictatura gruparii fasciste, venita si ea din miscarea agresiva si violenta a strazii ), ca "alternativa" n solutionarea crizei de "autoritate politica" si "obtinerea echilibrului social".13 Revolutia democratica din Rusia, din februarie 1917, ar fi putut permite dezvoltarea unei societati democratice, pluraliste, proces nsa oprit prin lovitura de stat a bolsevicilor din luna octombrie 1917. De remarcat ca o societate rusa, democratica, nu s-a putut dezvolta si maturiza n cteva luni cnd, din punct de vedere economic si social, se afla n stadiul unui imperialism feudal primitiv si autocratic, ale carei traditii absolutiste si represive au fost perfectionate de noul tarism al partidului bolsevic.
13

Carpentier Jean, Lebrun Francois, Istoria Europei, Ed. Humanitas, Bucureti, 1997

Pendularea sistemului politic ntre extremismul de dreapta si cel de stnga (sau invers) este specific societatilor tributare structurilor autoritare si de dominatie (exceptnd n parte statele supuse fortei, din afara dictatului si dictaturii), n care procesele dezvoltarii n general si ale echilibrului social intern s-au desfasurat n absenta sau palida manifestare a valorilor si normelor democratice (lipsa libertatii nationale, sociale, a pluralismului, parlamentarismului, votului universal etc.). II.1 Fascismul n teorie i practic, Italia fascist Gndirea fascist a ajuns la conceptele de om nou i societate nou. Marcel Deat afirma despre omul total c el se gsete ntr-o societate total, fr anarhie, fr conflicte, fr distrugeri. Mussolini i adepii lui, pentru a ntri imaginea unitii i coerenei naionale a pus accentul pe maruri, parade i uniforme, ntruniri unde deliberarea i discuia erau nlocuite de cntece i tore, de cultul puterii fizice, violenei i brutalitii. Cultul unui lider ntruchipa spiritul, dorina i virtuile unui popor, fiind identificat cu naiunea. El constituia pilonul principal al ideologiei fasciste, de altfel i al celei naziste i staliniste. 14 Statul fascist aprea astfel ca adevratul creator al ntregii viei sociale i politice i a tuturor valorilor spirituale, ca stpnul de netgduit al economiei i relaiilor sociale. Totalitarismul n concepia lui Mussolini era esena fascismului, iar fascismul reprezenta cel mai pur exemplu de ideologie totalitarist. Noi suntem un stat care controleaz toate forele care acioneaz n natur. Noi controlm forele politice, forele morale, noi controlm forele economice, scria Mussolini. n afara statului nu pot exista nici un fel de valori spirituale sau umane, i cu att mai puin nu au valoare nici un individ sau grup dac se gsesc n afara statului. Pe ct vreme dictatura stalinist nu poate fi descris ca o
14

Idem

aplicaie a teoriei marxiste a statului, teroarea fascist a fost doctrina pus metodic n practic. Mussolini a luptat pentru a face din Italia o putere militar i industrial, un imperiu, cu ambiii care includeau rzboiul i cuceririle, dintre care cea mai important a fost cucerirea Etiopiei n 1935-1936. Ambiiile sale imperiale l-au condus spre aliana cu Adolf Hitler i la intrarea n cel de-al II-lea rzboi mondial, fapt cu totul necugetat deoarece Italia era total nepregtit.15 Rezultatele alegerilor legislative din 1924, care s-au desfurat ntr-un climat de violen, au dat majoritate absolut coaliiei fasciste. Mussolini i partidul su fascist i-au impus dictatura i au nregimentat naiunea. La scurt timp dup alegerile legislative, deputatul socialist Giacomo Matteotti a fost ridicat i asasinat de ctre squadriti. n semn de protest, o parte dintre deputaii din opoziie au refuzat s participe la lucrrile parlamentului. Mussolini a profitat de ocazie i a obinut n 1925 i 1926 voturi favorabile pentru legile care au instaurat dictatura fascist. Fascismul italian s-a bazat pe Partidul Naional Fascist ale crui misiuni au evoluat pn la formarea partidului-stat. Augusto Turati l-a reorganizat ntre 1926-1930 iar PNF a devenit coala de formare a cadrelor regimului, desi nu a fost un partid de mas. Recrutarea de noi militani , din 1928, se facea direct din rndul tinerilor care adoptaser un stil de via cu adevrat fascist, un comportament ireproabil. n 1930, Turati a fost nlocuit de Giovani Giuriati, ce a organizat o epurare ce a vizat pe toi cei considerai a fi oportuniti, numrul membrilor scazand de la un milion la 660.000. Dupa aceasta, conducerea a fost preluata de Starraci, ce a fcut din partid o vast organizaie birocratizat i ierarhizat introducnd spectacole, defilri i mai ales disciplin i ordine cazon. A fost creat Organizaia de Vigilen i Represiune a Antifascismului (OVRA), fiind un departament de politie i securitate nconjurat de o aur de mister din dorina crerii sentimentului de omniprezen i team. Erau
15

Idem

organizaii asemntoare precum CECA n Rusia i Gestapoul n Germania. Dorindu-se un stat stat corporatist, dup ce a interzis sindicatele care nu erau fasciste Mussolini a organizat n 1926 corporaiile. Astfel s-au creat pentru fiecare profesie cte o organizaie salarial i una patronal ce nu puteau face apel nici la grev i nici la lock-out. S-au creat n schimb un sistem de asigurri sociale obligatorii n cazul bolilor, accidentelor de munc, invaliditii, btrneii. S-a redus numrul de ore de munc. Statul a reuit s pun capt i omajului care a luat amploare dup 1929. Un alt proces imitat i de alte regimuri totalitare a fost acela al fascizrii tineretului. La coala primar fascizarea a fost repede realizat deoarece nvtorii sensibili la ideile naionaliste au depus un jurmnt de credin fascismului. Pentru liceu, fascizarea s-a poticnit din cauza lipsei personalului competent i al profesorilor ataai spiritului fascist. Profesorii i nvtorii, din 1933, i susineau leciile n uniforma fascist. Tinerii erau organizai n diferite miscari propagandiste in functie de varsta. Prin acordul italo-papal din februarie 1929, Papa a recunoscut statul italian obinnd n schimb suveranitatea asupra cetii Vaticanului, o indemnizaie i o rent anual din partea statului i ceea ce este mai important un Concordat Religios care a declarat catolicismul unica religie n stat. 16 Radioul, presa, cinematografia ludau nencetat regimul fascist i pe Mussolini, ce participa tot mai des la parade i inea discursuri. ncepnd cu 1926 Mussolini a promovat o nou politic privitoare la natalitate, iar femeia primea recompens pentru fiecare natere. n domeniul economic, Mussolini a trecut de la liberalism la intervenionismul de stat pentru a face din Italia o ar autarhic i pentru a reduce efectele crizei care s-au manifestat n anii 30. ncepnd din 1935, situaia economic a nceput s se schimbe datorit masivelor comenzi de rzboi. Toate aceste msuri au fost nsoite de o politic protecionist care s-a accentuat ncepnd cu anul 1934.
16

Moisuc Viorica, Istoria relaiilor internaionale pn la mijlocul secolului al XX-lea, Editura Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2004.

Sacralizarea regimului, practicarea cultului personalitii au constituit preocupri importante ale statului fascist. Fascia a devenit emblema statului (1926) iar anul fascist a nceput s fie menionat alturi de calendarul cretin. Politica lingvistic fixa limba naional italian drept cea vorbit n Toscana i era singura care trebuia s fie difuzat, a atacat cuvintele de provenien strin. au fost ntocmite liste cu cuvinte interzise fapt ce a dus la folosirea unui limbaj de lemn. La baza fascismului italian s-au situat legile rasiste, naionaliste , cele care aveau un coninut mistic. Discriminarea a devenit o caracteristic a regimului fascist ea fiind practicat ndeobte n coloniile africane: Somalia, Libia, Eritreea. ncepnd cu 1937, ncepe politica de apartheid - colonitii se supuneau italianului arian, dar nu erau exterminai. n 1938 Consiliul Superior pentru Demografie i Ras a dat o lege prin care evreii ce locuiau n Italia din 1918 trebuiau s plece, iar cei ce obinuser cetenia italian erau deczui din drepturile lor. Legile antievreieti nu au prevzut deportarea acestora ci doar constituirea de lagre de concentrare. Dup cucerirea Etiopiei negrii erau considerai inferiori. Mussolini a visat s creeze un nou Imperiu Roman n jurul Mediteranei. n octombrie 1935 el a nceput proiectul colonial prin agresiune mpotriva Etiopiei, singurul teritoriu african care nu fusese nc o colonie a vreunui stat european. Dac cucerirea oraului Adiss-Abeba (5 mai 1936) era considerat o victorie pentru Il Duce, agresiunea mpotriva Etiopiei a marcat ruptura dintre Italia i democraiile occidentale, ce vor impune sanciuni economice mpotriva Italiei. Italia i Germania n octombrie 1936 vor crea axa Roma-Berlin iar n septembrie 1937, Il Duce l va vizita pe Fuhrer la Berlin. Uimit de fora Germaniei liderul fascist adopt modelul nazist crend un minister al Culturii Populare nsrcinat s vegheze la fascizarea spiritelor i a culturii (1937). El organizeaz parade n care militarii defileaz n pas roman, dup modelul

pasului de gsc german, sporete numrul discursurilor belicoase i ia msuri antisemite care nu sunt ns ntotdeauna aplicate. ncepnd cu 1938 ncep s se aud critici la adresa regimului mussolinian, din partea regelui Victor Emanuel al III-lea, a Papei Pius al XI-lea i a exilailor politici. Cnd aliaii au invadat Italia, n 1943, Marele Consiliu Fascist a decis, cu sprijinul regelui, suspendarea puterilor dictatoriale ale ducelui punndu-l sub arest la domiciliul. n septembrie, trupele germane l-au eliberat pe Mussolini i l-au aezat n fruntea guvernului marionet din nordul Italiei. Dar n aprilie 1945, Mussolini i amanta sa au fost capturai i executai de ctre partizanii italieni antifasciti. mprit n dou dup 1943 (germanii n nord i Aliaii n sud), Italia s-a reunificat n 1945 sub conducerea unui guvern de uniune naional condus de reprezentantul Rezistenei, Ferrucio Parri. n decembrie 1945 acesta a fost nlocuit cu liderul Partidului Democrat Cretin, Al Cide De Gasperi care trebuia s organizeze refacerea economiei distruse i s creeze noi instituii. Monarhia discreditat de experiena fascist a fost nlturat prin dublul vot din 2 iunie 1946, printr-o Republic parlamentar. Regimul fascist a disprut ca o consecin a celui de-al II-lea rzboi mondial. Mussolini nu a reuit s-i duc la ndeplinire ambiiile militare i datorit corupiei remarcabile ce exista n administraie, n partid i chiar n anturajul Ducelui. Totalitarismul n Italia fascist O direcie important a fascismului ca de altfel a tuturor regimurilor politice totalitare a constituit-o nregimentarea populaiei. Fascizarea cadrului social a trecut n primul plan iar ncepnd cu 1926 epurarea administraiei i a instituiilor statului va fi nsoit de nlocuirea sistematic a persoanelor neagreate de regim cu militani fasciti. Educarea tinerei generaii n spiritul

ideologiei fasciste, integrarea adulilor n asociaiile profesionale i sindicatele fasciste, nregimentarea italianului prin ocuparea timpului liber n organizaii dependente de partid, ideologizarea nvmntului de toate gradele, precum i influenarea vieii spirituale printr-o propagand continu i demagogic a creat n Italia anilor 30 un consens artificial i distrugtor. Crearea n 1937 a unui minister al Culturii Populare a permis fascizarea culturii i spiritului poporului italian.S-a stabilit drept obiectiv al fascismului furirea omului nou, definit prin cutuma fascist, (rapiditate, dinamism, hotrre, eroism) i opunndu-se stilului decadent al vieii burgheze. Alinierea la modelul nazist a erodat consensul ce se stabilise regimului fascist. Pn la nceputul anilor 30 fascismul a practicat o politic economic i social favorabil pe ansamblul claselor avute. n anii 1922-1927, aliana dintre fascism i marile interese private a funcionat n profitul acestora din urm i a determinat regimul s adopte o politic economic liberal. Mussolini a visat o Italie de 60 milioane locuitori, pretext i instrument al unei politici expansioniste. El, a impus ca regul primatul interesului naional asupra intereselor private. La nceputul anilor 30, criza mondial a agravat situaia economic a Italiei, a sczut nivelul de trai, a slbit puterea statului, iar Italia a adoptat o pozitie izolationista. Rzboiul cu Etiopia i punerea Italiei n carantin au angajat guvernul i mai puternic pe calea autarhiei. n 1939, punctele slabe ale economiei- dezvoltarea insuficient a pieei interne, caracterul artificial al creterii produciei, au condus regimul la supralicitarea politicii sale. Statul nu a reuit s fac economia s funcioneze dect graie comenzilor de rzboi i strii de mobilizare permanent. Daca la nceputurile fascismului, rasismul nu a fost un element central n practica politic,ncepnd cu anul 1936 s-a impus politica rasista, dar nu a fost o copie a celui nazist. Rasismul a fost un pasaj obligatoriu pentru formarea italianului nou. Italienii trebuiau s se simt genetic superiori celorlalte popoare

i pentru aceasta era necesar eliminarea posibilitilor de contaminare i mai ales de metisare. Legile antievreieti din 1938 si 1943 nu prevedeau decat excluderea evreilor italieni din viata nationla sau trmiterea lor in lagare de concentrare. Dup armistiiul semnat cu aliaii n septembrie 1943 i invadarea Italiei de ctre Germania, lagrele de concentrare au fost deschise pentru a-i folosi pe cei nchii ca mn de lucru. Rezistena mpotriva fascitilor i mpotriva nazitilor a prezentat mai multe aspecte: acela de rzboi de eliberare naional ndreptat mpotriva dumanului german; acela de rzboi intre comunism si burghezia, confundat cu regimul fascist; acela de rzboi civil ntre fascitii italieni i italienii care doreau rasturnarea regimului totalitar i care luptau pentru libertatea lor alturi de aliaii britanici, americani i sovietici. Responsabile de cderea regimurilor totalitare, inclusiv a celui fascist, au fost nfrngerile militare din cel de-al doilea rzboi mondial, datorate marii aliane. II.2 Regimurile autoritare in restul Europei Dei a fost mai mult asociat cu Italia i Germania din perioada interbelic, fascismul nu s-a limitat doar la aceste dou ri. n Ungaria, prima dictatura militara s-a instaurat in 1919,dup eecul Republicii sfaturilor.. Noul regim, o veritabil monarhie fr suveran,incredintata in 1920 regentului Horthy (fostul comandant al marinei austro-ungare), este strict conservator i nu are prea multe asemnri cu cel al lui Mussolini.Desi exista un partid dominant, nu este partid unic, iar din 1921 alegerile au fost teoretic libere.Guvernul maghiar nu a incercat, cum o va face Italia i Germania s asocieze masele politicii sale externe i cu att mai puin a le integra ntr-un sistem totalitar.

n Polonia noul regim a beneficiat de sprijinul maselor i partidelor de stnga. Odat cu renunarea la vechile aliane regimul s-a orientat ctre dictatura militar tradiional cu toate c a pstrat n aparen formele democraiei pluraliste: partide i pres de opoziie autorizate. Aripa extremist a partidului national radical, Falanga, a cptat la sfritul anilor 30 un caracter fascist evident. n Lituania, un fost profesor de istorie, Woldemaras a stabilit n 1926 un regim de stare de asediu. n Letonia eful Uniunii rneti, Karlis Ulmanis a instaurat n 1934 un regim autoritar din care au fost exclui social-democraii i fascitii din Perkonkrust (crucile tunetelor). n afar de Italia i Germania, singura ar european n care fascismul a ajuns la putere a fost Spania, n timpul regimului generalului Francisco Franco. Franco a aprat valorile tradiionale catolice i militare i a fost un duman nendurtor al forelor liberale, de arip stng i separatiste. Ca termen Franchismul se refer n principal la regimul instituit de Franco,avand trasaturi comune atat cu nazismul cat si cu fascismul.Mai mult, crearea sa s-a fcut cu spijinul militar din partea lui Hitler i Mussolini. Cu toate acestea, regimul a fost mai degrab autoritar dect totalitar.Franco a fost preocupat mai mult cu meninerea unei autoriti ferme ntr-o Spanie linitit dect cu mobilizarea sprijinului maselor pentru a ctiga un nou imperiu pentru ara sa. Esena franchismului a fost diferit de cea a fascismului italian i a nazismului german,urmarea s restaureze societatea spaniol n forma ei tradiional. Regimurile autoritare-conservatoare (Salazar, Franco) sau revoluionarefasciste (Mussolini, Hitler) sunt mpotriva ideilor Revoluiei franceze (1789), sunt antinaionaliste i se revendic n egal msur de la o doctrin autoritar. Cu totul altfel se discut regimul comunist cu toate c i el suprim pluralitatea partidelor,el nu reneg ideile democratice-liberale, pretinznd c le respect. In Portugalia, n perioada 1933-1974, s-a consumat un regim autoritar, corporatist. Istoriografia de specialitate pornind de la faptul c el afirm respectul principiilor cretine, familiei i individului consider c el nu face parte din

rndul regimurilor totalitare. Regimul lui Salazar s-a vrut a fi liberal fr a fi democratic, dar nu a reuit. Regimul nesprijinndu-se pe un partid cu activitate continu i intens avea un guvern care crea o reprezentare a rii, ideea de baz fiind aceea de a rezerva guvernanilor, considerai competeni, monopolul deciziilor i al gndirii politice. In perioada interbelic naionalismul exacerbat, rasismul ntr-o form sau alta ovinismul i patriotismul prost neles au generat forme de fascism n Ungaria hortist n statul marionet Slovacia i sub anumit form n statul Croat n timpul celui de-al II-lea rzboi mondial. De asemenea ideologia fascist a fost mbriat i de ctre Garda de Fier (legionarii). Ideologia legionar din Romnia a fost o variant a celei fasciste produs prin acumularea i combinarea tradiionalismului exclusivist cu antisemitismul doctrinar, cu naionalismul excesiv i ortodoxismul radical. Criza societii romneti s-a deosebit de aceea din Italia sau Germania, deoarece a intervenit pe fundalul realizrii statului naional unitar. Micarea legionar a fost cea mai reprezentativ grupare politic de extrem dreapt din Romnia interbelic. Pentru c s-a aflat n opoziie pe aproape toat durata sa de existen, nu putem vorbi de un totalitarism romnesc de dreapta, ci doar de unele similitudini ideologice ntre legionari i alte partide de dreapta din Europa interbelic. n Bulgaria, generalul Georgiev a dizolvat, n 1934, partidele tradiionale i micarea fascist i a instaurat o dictatur monarhico-militar asemntoare cu ce ape care generalul Metaxas a instaurat-o n Grecia cu ajutorul regelui n 1936. n Austria Cancelarul Dollfuss a condus din 1934 un stat reacionar, tradiional i catolic. Fascismul in afara Europei Fascitii au avut succese i n afara Europei. Astfel n Argentina ntre anii 1940-1050 a existat regimul condus de Juan Peron, un ofier de armat care a ctigat un sprijin larg n rndul clasei muncitoare argentiniene.

Au existat elemente puternice ale fascismului i n Africa de Sud. n aceast tar politica oficial de apartheid (sau discriminare rasial) a fost adesea justificat prin invocarea ideii uniti organice a unui popor african superior din punct de vedere rasial. n Statele Unite Partidul Nazist i alte grupri cu tendine fasciste precum Ku Klux Klan-ul, Naiunea Arian i skinheads (capete rase) i fac uneori simit prezena. Locul n care o micare neofascist i-a dobndit cea mai mare putere n ultimii ani este Iracul Orientului Mijlociu. Regimul lui Saddam Hussein cu naionalismul s-a realizat nc de la formarea sa (1950) a promovat panarabismul, adic credina conform creia arabii aparin unei singure naiuni sau unui singur popor, cu dreptul de a tri ntr-un singur stat unitar. Regimurile fasciste au aprut acolo unde statul n-a mai putut s fac fa cerinelor societii, acolo unde democraiile au permis crearea iluziei unei posibile lumi mai bune, mai perfecte, crearea iluziei unei puteri ndreptate ctre un nou tip de om social. II.3 Socialism i Comunism Termenul de socialism deriv din latinescul sociare care nseamn a combina sau a mprti. Termenul corelativ, mai tehnic, societas trimitea la ideea de comunitate, asociaie, sau ntovrire, i are chiar conotaie juridic desemnnd o uniune contractual ntre oameni liberi. Astfel cuvntul social are att o semnificaie contractualist, ct i una subiectiv/emoional se refer la relaii de comuniune i camaraderie. O implicaie imediat este legtura conceptului de social cu cel de popor (suveran). Dac societatea este identificat cu ntreaga comunitate, este n mod legitim echivalat cu poporul. n consecin, voina social poate implica voina popular sau general. Proprietatea social este a ntregului popor, participarea social la guvernare este una popular, .a.m.d.

Conceptul politic de socialism apare pentru prima dat n 1832 n jurnalul La Globe editat de urmaii lui Saint-Simon (1760-1825), dei este menionat succint civa ani mai devreme (1827) n revista britanic Co-operative Magazine. Este perioada n care urmaii lui Robert Qwen (1771-1858) i SaintSimon ncep s se refere la convingerile lor ca la unele socialiste, iar termenul se rspndete n Frana, Belgia, i Statele Germane. Iniial socialismul era asociat oarecum contradictoriu cu colectivismul, comunismul, i social-democraia. Cu colectivismul, pentru c era vzut ca un instrument al unei politici publice, centralizate, i regulatoare a economiei i societii civile. Comunismul, mai vechi i mai primitiv, se referea iniial la comunitile monahale i tribale i reprezenta o form de reglare a consumului n mod egal, iar socialismul era specific societilor industrializate. Marx ns, n Manifestul Partidului Comunist, stabilete o distincie net ntre comunismul revoluionar i socialismul utopic care era o doctrin burghez. Socialdemocraia era considerat la nceputul sec. XX ,datorit partidului socialist german, echivalentul marxismului organizat. Bolevicii nainte de a se transforma n partidul comunist al Uniunii Sovietice erau reunii n partidul social-democrat muncitoresc. Din 1920 ncoace social-democraia este legat de socialismul reformist i de tradiia social liberal. n concluzie, este foarte dificil s afirmm c trstura principal a socialismului este colectivismul, c socialismul este profund diferit de comunism, sau c social-democraia este un curent non-socialist. Trebuie de fiecare dat s avem n vedere contextul istoric n care folosim aceste concepte precum i ncrctura ideologic specific pe care le-o atribuim. 17 Una din dificultile nelegerii a ceea ce semnific conceptul de socialism rezid din faptul c el a folosit cu cel puin trei sensuri diferite: 1. Socialismul a fost vzut ca un model economic legat de colectivism i de mecanismul planificrii, ca o alternativ la capitalism.
17

Gellner, Errnest, National and Nationalism, Oxford, Blackwell, 1983

2.

Socialismul a fost considerat ca un instrument al micrii muncitoreti, ca

o form de laburism care reprezenta interesele clasei muncitoare i oferea un program politic pentru cucerirea puterii economice i politice. 3. Ca un crez politic sau ideologie care oferea un set de valori i principii Comunitate Cooperare Egalitate Satisfacerea nevoilor Proprietate comun Originile gndirii socialiste Pentru unii comentatori, rdcina istoric a socialismului se gsete n Utopia lui Thomas More ( 1478-1535). Ali istorici leag apariia sa de perioada de dup Revoluia Francez, cnd se configureaz discursul despre drepturile i egalitatea social i cnd au loc aciuni politice radicale. Desigur, aceste procese trebuie corelate i cu fenomenul mai amplu al Revoluiei Industriale care a dus la dezvoltarea capitalismului i implicit a clasei muncitoare fapt ce a sporit tensiunile sociale i a constituit punctul forte al criticilor socialitilor. Capitalismul devine un fel de bte noire, o surs a tuturor inegalitilor i nedreptilor, criticat n limbajul radical al Revoluiei Franceze: extinderea sufragiului democratic, drepturi sindicale, reform parlamentar i dreptate social pentru clasa muncitoare. Aceste idei puteau fi impuse doar cu ajutorul micrilor populare, aa cum artase Revoluia Francez. Pe de alt parte, socialismul a folosit o serie de surse intelectuale: republicanismul civic, raionalismul iluminist, romantism, anumite forme de materialism, doctrina cretin, teoria legii i drepturilor naturale, utilitarism, i economie politic liberal. Locul central n panteonul gndirii socialiste l ocup ns Marx i, pn n 1914, partidul socialist democrat german. fundamentale:

Socialism sau socialisme? Este dificil s vorbim de o doctrin socialist singular, sistematizat, i la care s ne putem referi ca la o teorie originar. Exist, mai degrab, socialisme n diferite contexte istorice care se suprapun deseori cu alte ideologii. Foarte important este ns s nu analizm aceste distincii din perspectiv dominant a marxismului, care este i el o form de socialism ca multe altele. n acest sens trebuie folosit cu precauie distincia operat de Marx i Engels ntre socialismul utopic i cel revoluionar care, de fapt, ignor asemnrile i comunitatea de credine a celor dou curente. O alt clasificare este n funcie de strategiile politice i aici ntlnim un socialism revoluionar i altul reformist. Sa vorbit i de socialism autoritarian i libertarian, sau socialism colectivist organizaional i libertarian. Andrew Vincent distinge ntre urmtoarele forme de socialism: socialism utopic, socialism revoluionar (marxist), socialism reformist, socialism etic, socialism pluralist i socialism de pia. coli ale gndirii socialiste n funcie de aceste distincii putem vorbi de mai multe coli ale gndirii socialiste: 1. Socialismul utopic, reprezentat de Saint-Simon, Charles Fourier i Robert Qwen, a fost privit ca o tentativ de proiecie a unei ordini sociale n conformitate cu natura uman. Aceasta trebuia s includ modelul reproducerii, aranjamentele familiale, chiar dieta i tipul de mbrcminte, pentru a asigura o via pe deplin satisfctoare, fericit i virtuoas. Falansterul lui Fourier, Noua armonie a lui Owen, i Societatea administrat industrial a lui Saint-Simon, erau exemple de societi dinamice i creative care duceau la nflorirea total a fiinei umane. 2. Socialismul revoluionar, ntruchipat exemplar de opera lui Karl Marx, avea ca trstur esenial interpretarea materialist a istoriei conform creia

condiiile economice i materiale ale existenei constituiau fundamentul vieii politice, sociale i al contiinei umane. Dialectica forelor i relaiilor de producie reprezenta motorul dezvoltrii societii umane iar statul era instrumentul luptei de clas. Antagonismul istoric dintre clasa muncitoare revoluionar i burghezie se ncheia odat cu suprimarea capitalismului i instaurarea proprietii socialiste. n cadrul marxismului un loc aparte l-a avut curentul umanist reprezentat de Antonio Gramsci i Georg Lukas care au ncercat s introduc teza autonomiei umane ca o reacie la strictul determinism economic al operelor lui Marx. 3. Socialismul statului reformist este reprezentat n special de revizionsmul lui Eduard Bernstein i partidul social democrat german de dup 1945; el este strns legat de asemenea i de tradiia liberalismului social. Trstura sa principala o constituie ncercarea de repudiere sau revizuire a marxismului. n al doilea rnd, pledeaz pentru o democraia gradual i reforma constituional ca mijloace de trecere la socialism. n al treilea rnd, accept ideea economiei de pia n cadrul unei economii mixte (i capitaliste i socialiste). n al patrulea rnd, critica pe care o face capitalismului este una tehnic, instrumental, viznd ineficiena i risipa, i nu una moral. 4. Socialismul etic este strns legat de cel reformist, dei se deosebesc n privina rolului statului. Trstura sa distinctiv este accentul pus pe dimensiunea etic, socialismul fiind interesat de valorile corecte sau adevrate. Capitalismul nu este numai ineficient economic dar i deficient din punct de vedere moral, de aceea reformele politice i economice nu sunt suficiente. Transformarea moral a cetenilor ar trebui s precead schimbarea politic. Statul poate facilita transformarea moral, prin sistemul educaional, pentru c are anumite funcii etice. Natura uman Ideologia socialist mprtete teza perfectibilitii fiinei umane,

oamenii i pot dezvolta i perfeciona statutul moral. Indivizii au o natur social iar condiiile n care ei evolueaz spun multe lucruri despre caracterul lor, pentru c sunt nzestrai cu raiune i capacitate de auto-desvrire. i acest lucru este valabil pentru toi oamenii, indiferent de clasa sociala, ras, sex, socialismul avnd o dimensiune internaionalist i cosmopolit aidoma liberalismului. Exist de asemenea i o influen a raionalismului de tip iluminist n ontologia umanului care respinge convingerea c oamenii pot fi transformai pe cale raional n anumite condiii specifice. Dimpotriv, dac se acioneaz pentru transformarea i modernizarea condiiilor de via, atunci se poate transforma i caracterul oamenilor. Materialismul istoric marxist este n acest sens un exemplu de doctrin raional modernizatoare care propune teza transformrii naturii umane prin modificarea condiiilor materiale ale existenei. Pe de alt parte, n varianta mai romantic a socialismului ntlnim convingerea c indivizii sunt autonomi i ei pot fi educai s descopere adevrurile morale i s aprecieze valorile tradiiei. Progresul, industrializarea i modernizarea nu sunt factori indispensabili n devenirea fiinei umane, oamenii sunt creatori i se pot mplini printr-o activitate serioas i profund. Tot de la ncercarea iluminismului de a explica realitatea cu ajutorul principiilor raiunii i de a elimina superstiiile se trage i tentaia socialismului ctre tiinificitate. n plus, admiraia fa de tiinele empirice din sec XIX va imprima socialismului tentaia folosirii limbajului tiinelor naturii ceea ce-i conferea un aer de veridicitate. Odat descoperite principiile i structura naturii umane acestea puteau fi clasificate i se putea proiecta o societate care s mplineasc toate aspiraiile umane. Aceast tentaie avea s capete o expresie absolut n marxism care, aa cum pretindea Engels, descoperise legea dezvoltrii istoriei umane, dup cum Darwin descoperise legea dezvoltrii naturii organice. Comunitatea, cooperarea, fraternitatea i camaraderia sunt concepte cheie

n caracterizarea relaiei moralitate-natura uman n ideologia socialist pentru c sunt prezente n aproape toate curentele socialiste de la cel utopic pn la n sec. XX. Supoziia central este afirmarea prioritii ontologice a colectivitii n raport cu individul. Cooperarea i comunitatea sunt valori superioare individualismului i egoismului, care nseamn doar izolare i competiie. Mutualitatea, comunalitatea, i sentimentul de a mprti cu ceilali sunt definitorii pentru viaa social. Noi nu putem exista n afara relaiilor cu ceilali dect ca simple abstracii, entiti fr substan, fr istorie i apartenen. Egalitate i libertate Fr ndoial conceptul central al ideologiei socialiste este cel de egalitate. Dar aceasta nu nseamn ca toi gnditorii socialiti au mprtit acelai concept de egalitate. Fourier considera ideile egalitariene ca fiind un fel de otrav, el accepta chiar existena ierarhiei sociale, a diferenelor de venit i de poziie n cadrul falansterului. Marx nsui nu era foarte prieten cu ideea c egalitatea este un bun in sine. Desigur accepta c scopul final al comunismului trebuie s fie cel al egalitii sociale, dar prefera s nu speculeze asupra sa ntruct, spunea el, n-avem cum s anticipm forma social particular pe care o vor impune transformrile economice. i liberalismul este considerat un curent politic egalitarian, numai c el se refer la egalitatea anselor, a oportunitilor, pe cnd socialismul vizeaz n principal egalitatea n distribuirea bunurilor i serviciilor. Aceast distincie este foarte util n analiza comparativ a celor dou doctrine i n nelegerea adecvat a acuzelor de stngism sau de cvasi-socialism aduse de unii critici ai liberalismului. Liberalismul are ca valoare central libertatea iar aceasta intr deseori n contradicie cu egalitatea. Desigur ideea de egalitate nu trebuie neleas n sens literal, factual. Nu este implicat aici egalitatea oamenilor din perspectiva capacitilor i abilitilor fizice i mentale, ci mai degrab este vorba de o egalitate moral ca n ideea iudeo-cretin a egalitii sufletelor n

faa lui Dumnezeu. Acest concept de egalitate, folosit i de socialismul etic, este de sorginte kantian ntruct indivizilor li se recunoate capacitatea de a avea o voin raional care merit respect egal, fiecare fiind capabil s-i satisfac interesele i s-si realizeze fericirea meritnd astfel o consideraie egal. Acesta este concepia despre egalitate privit drept o condiie, o oportunitate pentru dezvoltarea fiinei umane. Ea se apropie de accepiunea liberal a egalitii morale a indivizilor care este de altfel compatibil cu libertatea. Trebuie s distingem ns ntre egalitatea ca o condiie i egalitatea ca un scop. Socialismul este preponderent asociat cu realizarea egalitii ca scop fundamental al societii. Mijloacele prin care se realizeaz acest scop sunt diferite i aici intervin diferenierile dintre socialismul vestic i cel estic, de sorginte marxist. Dac pentru socialismul de tip sovietic instrumentul esenial era naionalizarea mijloacelor de producie i economia de comand, pentru socialismul vest european economia mixt i redistribuirea bunstrii prin impozitul progresiv pe venit erau mijloacele realiste de asigurare a echitii sociale.

II.4 Comunismul Termenul ca atare vine de la societile revoluionare secrete ale Parisului anilor 1830. n dezbaterea politic a fost folosit n trei sensuri diferite: 1. cu referin la o societate a viitorului bazat pe proprietatea comun i organizare social comunitar. Chiar Platon i Thomas More pot fi bnuii de un anumit comunism, dei conceptul ca atare este asociat operei lui Marx i Engels. 2. 3. cu referin la micarea politic care trebuia s nfptuiasc o asemenea cu referin la regimurile politice instaurate n U.R.S.S., rile Europei de societate prin lupta revoluionar a clasei muncitoare. Est, China, Cuba, etc, dup preluarea puterii politice de ctre partidele

comuniste. Strict vorbind, marxismul apare ca o doctrin politic dup moartea lui Marx n 1883 i este rodul activitii lui Engels, Kautsky i Plekhanov care au sistematizat ideile sale ntr-o concepie despre lume i via att de necesar micrii socialiste n expansiune. Acest ortodoxism marxist a fost denumit materialism dialectic i a devenit fundamentul comunismului sovietic. Dincolo de acest Marx, exist i interpretri care-l consider un economist determinist sau un umanist socialist. Indiferent de etichetri Marx nsui se considera ntemeietorul socialismului tiinific care avea ca scop central descoperirea legilor dezvoltrii sociale i istorice. Filozofia marxist Miezul teoretic al marxismului este o filozofie a istoriei care explic de ce capitalismul este perimat i trebuie nlturat i nlocuit cu socialismul. n Tezele despre Feueurbach (1845) Marx formuleaz celebra tez Filozofii n-au fcut dect s interpreteze lumea n moduri diferite, important este ns a o schimba. Filozofia sa este una practic, este att o teorie a societii dar i un proiect politic socialist. n comparaie cu socialismul utopic, care concepea transformarea societii fr legtur cu lupta de clas i revoluia socialist, marxismul este o analiz tiinific a legilor istoriei i unealta indispensabil a luptei revoluionare a proletariatului. Specificitatea gndirii lui Marx este dat de concepia sa materialist asupra istoriei, denumit de Engels materialism istoric. Credina sa era c circumstanele materiale ale existenei noastre, producia bunurilor necesare subzistenei, sunt factorii determinani ai istoriei i ai contiinei umane. Cu alte cuvinte, baza economic a societii determin suprastructura sa politic i legal. De la Hegel, Marx a preluat ideea dialecticii, un proces al interaciunii dintre forele opuse care duce la un nou stadiu de dezvoltare al fenomenelor. Dac la Hegel dialectica explica evoluia spiritului universal prin conflictul

dintre tez i antitez care prin sintez conducea ctre o nou tez, .a.m.d., la Marx datorit interpretrii materialiste dialectica era o explicaie a evoluiei istorice n funcie de contradiciile specifice fiecrui mod de producie i determinate de existena proprietii private. Capitalismul coninea n sine antiteza sa- proletariatul- care era, dup cum spunea Marx, groparul capitalismului. Conflictul dintre burghezie i proletariat avea s duc la un nou stadiu de evoluie a societii, la socialism i apoi la comunism. n Ideologia german (1846) Marx va identica patru stadii ale dezvoltrii societii: a) comuna primitiv, n care principala surs a conflictului era dat de precaritatea condiiilor materiale de existen; b) societatea sclavagist, marcat de conflictul dintre sclavi i stpnii de sclavi; c) feudalismul, ca expresie a antagonismului dintre feudali i iobagi; d) capitalismul, dominat de lupa dintre burghezie i proletariat. Istoria omenirii era astfel istoria luptei de clas, a luptei dintre opresori i opresai, dintre exploatatori i exploatai. Scopul final al acestei lupte era comunismul, o societate fr clase antagoniste, o societate a proprietii comune i a bunstrii generale. Comunismul nsemna sfritul pre-istoriei umanitii.18 Economia politic marxist n scrierile timpurii Marx face a critic a capitalismului fundamentat pe noiunea de alienare. Capitalismul nsemna separarea oamenilor de natura lor genuin, esenial, de capacitatea lor de a-i dezvolta talentele, aptitudinile, printr-o activitate productiv liber. ntruct capitalismul era o societate de consum i nstrina pe muncitori de produsul muncii lor; ei nu produceau bunuri necesare i utile, ci doar mrfuri pentru vnzare i profit. Ei erau de asemenea alienai chiar n procesul muncii, deoarece erau obligai s lucreze sub supraveghere strict i sever. In fine, muncitorii erau alienai de nsi substana lor pentru c producerea de bunuri de consum era o activitatea uniform i depersonalizant, n loc sa fie una creatoare i de mplinire a
18

Idem

capacitilor individuale. n scrierile ulterioare va trece la o analiz aplicat a capitalismului, din perspectiva luptei de clas i a exploatrii. Toata istoria umanitii, spunea el, este istoria luptei de clas. Clasele sociale, i nu indivizii sau partidele politice, sunt agenii principali ai schimbrilor sociale pentru c relaiile dintre ele se bazeaz pe un antagonism ireductibil: clasele dominante vor exploata ntotdeauna pe cei dominai. Marx explica acest perpetuu conflict prin teoria valorii i a plusvalorii. Valoarea oricrui bun este dat de cantitatea de munc pe care o ncorporeaz. Fora de munc are capacitatea de a produce mai mult dect este necesar pentru reproducerea sa, de a produce plusvaloare. n goana dup profit capitalitii vor beneficia de surplusul de valoare creat de muncitori pltindu-le un salariu mai mic dect valoarea produs de munca lor. Mecanismul exploatrii capitaliste este inerent modului su de producie, indiferent ct de generos ar putea fi un capitalist individual el este obligat de cerinele produciei i ale reproducerii capitalului s-i nsueasc o parte din munca angajailor si. Altminteri n-ar rezista cerinelor pieei i concurenei. Mecanismul implacabil al exploatrii capitaliste nu putea fi suprimat dect prin nlturarea factorului care l-a generat, proprietatea privat, i prin instaurarea proprietii socialiste. II. 5 Regimuri comuniste La 9 mai 1945, prin capitularea necondiionat a Germaniei fasciste, s-a pus capt celui de-al doilea rzboi mondial pe continentul european. Marea alian datorat circumstanelor, conglomerat de antagonisme, avea s se destrame cu o ngduin infantil i aversiune detestabil, ntr-un moment cnd Europa nu era nc ndeajuns de chibzuit pentru armonie. Consecinele au fost importante pentru ntreaga omenire: pierderea Europei de rsrit, construirea continentului U.R.S.S. i promovarea lui ca supraputere, comunizarea unei jumti de planet, confruntarea S.U.A.U.R.S.S sunt doar

cteva dintre ele. ntr-o perioad foarte scurt sistemul comunist a nregistrat un salt spectaculos. Dup revoluia bolevic din 1917 comunitii ncercaser s pun mna pe putere n Finlanda, Germania, Ungaria, Slovacia i Bulgaria, dar ncercrile lor au euat. Concepia bolevic dup care rzboiul era moaa revoluiilor s-a confirmat i in cea de-a doua conflagraie. Adept a respectrii identitilor naionale, protectoare a populaiilor oprimate, ntemeiat pe egalitate i dreptate, ideologia comunist aprea ca un vector privilegiat al democraiei. Opoziia tradiional socialism/capitalism se dubla, din acel moment, cu opoziia democraie/fascism, astfel nct adeseori se cuplau capitalismul i fascismul pe de o parte, iar socialismul i democraia pe de alt parte. Ideologia comunist a avut muli adepi i pentru faptul c URSS-ul atinsese apogeul prestigiului su. Pentru majoritatea opiniei occidentale ea nu mai era ara bolevicilor unde mureau oameni datorit ideilor politice, unde dispreau proprietari i opozani ai regimului, era un stat al nvingtorilor i o ar martir, vlguit dar demn. n Europa, ncepnd cu anul 1946, s-a declanat noul conflict ideologic, politic, militar i diplomatic denumit rzboiul rece, disput ce a aruncat sub cortina de fier majoritatea statelor din centrul i sud-estul continentului, separndu-le de lumea democrat i prosper a Occidentului. Scenariile de preluare a puterii, de derulare a actului politic totalitar au fost similare pentru majoritatea rilor Europei de Rsrit: Romnia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia. Au fost ns i unele deosebiri, generate de lupta pentru putere, dar i de aplicarea la indigo a modelului politic, economic i ideologic stalinist. Totodat, continuarea pe calea fireasc a dezvoltrii statului de tip stalinist, ntrerupt de Hrusciov n 1956, va atinge stadii avansate ntr-o serie de ri comuniste n care destalinizarea a fost doar mimat: Albania, China, Coreea de Nord, Romnia.

Romnia a urmat cu fidelitate destinul Europei rsritene, zon istoric agitat i spasmodic a crei relevan este marcat de rivaliti, tensiuni, dispute i particulariti cunoscute generic i sub numele de balcanisme. Simultan cu puternicul val de expansiune al comunismului controlat n totalitate de Moscova, s-au dezlnuit i alte valuri, de aceast dat autonome, de preluari de putere precum n Albania, n Yugoslavia, apoi n China. Cu Tito, raporturile au fost mai strnse. Lui i-a ncredinat Stalin sarcina de a reorganiza Partidul, dup ce n 1937, prin grija sa, conducerea Partidului Comunist Yugoslav fusese epurat, dar, n timpul rzboiului, liderul de la Kremlin s-a opus crerii de ctre Tito a unui guvern provizoriu i abolirii monarhiei. Dornic s-i menajeze aliaii, n special pe englezi, dar mai ales s evite instalarea unui regim comunist scpat de sub controlul su Stalin, a fcut tot posibilul pentru a frna aciunea i ascensiunea lui Tito. Raporturile lui Stalin cu Mao Zedong s-au dovedit la nceput ambigue, Moscova a ncercat, prin intermediul Kominternului, s promoveze teoria revoluiei urbane, ceea ce a condus la eecul Comunei din Canton, n decembrie 1927 i la revoltele din Shanghai, Wuhan i Nan Chang din 1930. Ideea principal a lui Stalin era aceea de a provoca instituirea unui guvern de coaliie care s uneasc membrii Gomindanului i ai Partidului Comunist .Peste voina lui Stalin puterea a fost preluat de ctre comunitii lui Mao n urma rzboiului de eliberare i a rzboiului civil. n toate cele trei ri Albania, Iugoslavia i China, instaurarea comunismului s-a fcut n contextul tulburrilor interne i externe determinate de luptele pentru alungarea invadatorilor strini i de rzboaiele civile uneori mai lungi, alteori mai scurte. ri precum Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romnia i Cehoslovacia au fost considerate de ctre Stalin ca fcnd parte din zona de securitate a URSS-ului. De aceea liderul comunist de la Kremlin a cerut i obinut guverne comuniste pro-sovietice. n Albania, Yugoslavia i China, Stalin a respins iniiativa comunitilor

autohtoni voind s negocieze cu aliaii si. Avnd sigurana c fr riscuri majore ar fi obinut acceptarea proiectelor sale, Stalin a dorit s adoarm vigilena aliailor pentru a nu duna hegemoniei absolute a Moscovei n snul comunismului mondial. China era un stat cu un teritoriu i o populaie prea mare, prea popular, prea central pentru a fi un partener aservit politicii mondiale a URSS. Evoluia societii romneti, pozitiv i rapid dup Marea Unire, a fost periculos afectat de distrugerile, complicaiile i mai ales de urmrile celei de-a doua mari conflagraii mondiale. Cunoscnd vreme de cinci decenii regimuri autoritare, apoi unul totalitar, instaurate prin repetate aciuni de for (1938, 1940, 1947), Romnia a suferit ample schimbri ce au determinat un curs anormal dezvoltrii sale istorice. In incercarea de a reveni la sistemul democratic traditional romanesc PCR si-a spus un cuvant important spulberand orice sansa prin falsuri si modificarea Constitutiei.Instaurarea Republicii Populare pe 30 decembrie 1947, aciune survenit sub un regim de ocupaie militar sovietic ce reducea independena Romniei la o figur de stil, n-a avut nici o baz legal. Prima republic creat de regimul comunist cu acordul i la cererea U.R.S.S., nu a fost consecina unui referendum i nici a condiiilor de revizuire prevzute de articolele 129 i 130 a legii fundamentale aflate n vigoare Constituia din 1923. Pentru romni, rolul hotrtor n evoluia procesului revoluionar de instaurare a dictaturii comuniste l-au avut o serie de factori de natur att extern (sovietic), ct i intern (partidul comunist i decizia politic inconsecvent). Triada dialectic a ideologiei noului stat statul marxist-leninist-stalinist s-a explicat i prin faptul c marxismul a pus temelia teoretic, leninismul a transformat-o n organizaie revoluionar i n stat post revoluionar monolitic, iar Stalin, printr-o fals sintez, n stat totalitar imperialist. Transformarea ideologiei marxiste, ce se dorea generoas, n doctrina luptei de

clas a proletarizrii societii i a inevitabilei preluri de clasa muncitoare a puterii politice, a dus la transformarea ei ntr-o arm politic ucigtoare. Aceast modalitate de putere a fost semnalat de Marx n Critica Programului de la Gotha i de Engels atunci cnd s-a referit la Comuna din Paris, ca la primul exemplu. Acest concept va fi folosit de Lenin, care avea s-l defineasc n Statul i revoluia, preciznd, ns, c aceast formul echivoc de stat constituie doar o etap de tranziie, de cel mult cinci ani, n decursul creia va fi distrus statul burghez i odat cu el statul n general. Romnia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Democrat Germania i Cehoslovacia, s-au transformat n republici populare i republici socialiste, din cauza trecerii trupelor sovietice prin aceste teritorii i a poziiei dominante obinute n cadrul armistiiului est-vest, de U.R.S.S.. Evocndu-se n mod propagandistic comunismul naional, aceste state au adoptat internaionalismul socialist de inspiraie sovietic, spre deosebire de Iugoslavia, China i Albania, care i-au instaurat regimurile totalitare comunist naionale n urma unor rzboaie de eliberare de sub ocupaia invadatorilor strini. Pentru Romnia i Bulgaria, ri predominant agricole, industrializarea forat a nsemnat o violare a dezvoltrii normale, distrugerea unei surse virtuale de cretere economic, a echilibrului necesar dintre diferitele ramuri ale economiei.Majoritatea statelor socialiste au abolit orice fel de proprietate privat a mijloacelor de producie, dar au existat i state cu regimuri comuniste care au fcut excepie de la aceast regul. n U.R.S.S., proprietatea socialist a existat sub forma proprietii de stat aparinnd ntregului popor i sub forma proprietii cooperatiste i a gospodriilor colective. Aceast stare de fapt a fost nscris n Constituia din 1936 i apoi n constituiile ce au urmat. Problema transformrii socialiste a agriculturii a fost tratat de Engels n

lucrarea Problema rneasc n Germania i Frana si de Lenin n lucrarea Despre cooperaie, aprut n 1923. n numele internaionalismului proletar, Kremlinul a silit rile-satelit s accepte acorduri economice inechitabile i nrobitoare. Sovieticii au forat Romnia s creeze ntreprinderi mixte sovromuri adevrate supape de scurgere spre rsrit a avuiei naionale. Petrolul romnesc, uraniul cehoslovac, crbunele polonez, etc. au fost acaparate n numele prieteniei i ajutorului fresc, prin nelegeri cu caracter colonialist. Transformarea s-a realizat ntr-o formul represiv ce amintete de despotismul oriental aplicat deopotriv economicului, socialului i educaionalului. Fundamentul ideologic al sentinei de colectivizare a agriculturii l-a constituit crezul marxist-leniniststalinist c rnimea constituie prin definiie o clas reacionar i c doar n aceast form putea fi supravegheat i reeducat.