ARN. Acizii ribonucleici sunt poliribonucleotide monocatenare si de aceea structura lor secundara si tertiara nu este regulata.

Bazele azotate care intra in structura ARN sunt adenina, guanina, citozina si uracilul, dar sunt prezente si baze minore, in cantitati mai mari decat in cazul ADN. Ca si in cazul ADN structura primara se formeaza prin legaturi fosfodiesterice intre carbonul 3 al unei ribonucleotide si carbonul 5 al alteia. Deoarece riboza din structura ARN are un radical OH liber in pozitia 2 se pot forma legaturi fosfodiesterice si la acest carbon dar se intalnesc rar aceste legaturi. ARN prezinta au o mai mare varietate de structuri posibile si proprietati chimice decat ADN, cu diverse atributii in celule. Exista trei tipuri principalele de ARN, in functie de rolul pe care il indeplineste, masa moleculara si compozitia in nucleotide: ARN mesager (ARNm), ARN de transfer (ARNt) si ARN ribozomal (ARNr). ARN mesager serveste ca matrita pentru sinteza proteinelor. Acesta preia informatia de la ADN si o transporta la ribozom, un organit specializat, unde mesajul este translatat intr-o proteina. Dimensiunea sa depinde de dimensiunea proteinei pe care o codifica. Are o viata relativ scurta, care depinde de rolul biologic al proteinei codificate, de specia moleculara. ARNm contine un semnal de start pentru sinteza de proteina, de obicei un triplet AUG. Acesta se afla in capatul 5 deoarece sinteza curge in directia 5 spre 3. ARN de transfer este un polimer cu lant relativ mic, format din 65 110 nucleotide. Are rolul de a transfera un aminoacid specific la un lant polipeptidic in crestere pe ribozom, unde are loc sinteza. Aminoacidul depus corespunde codonului (triplet de baze azotate) din molecula matrita a ARNm. Ca transportor de aminoacizi trebuie sa existe cel putin un ARNt pentru fiecare aminoacid. De fapt exista cel putin 56 in orice celula. Fiecare recunoaste un anumit codon pentru un aminoacid. In fapt pentru unii aminoacizi exista mai multi codoni (Alanina:GCT, GCC, GCA, GCG; Serina: TCT, TCC, TCA, TCG, AGT, AGC), iar pentru altii doar unul (Metionina: ATG). Au o structura secundara in forma de frunza de trifoi.

Bucla anticodon contine un triplet de baze care sunt complementare cu bazele corespunzatoare din ARNm implicate in sinteza de proteine. Joaca un rol specific in procesul de atasare a aminoacidului la secventa terminala CCA a ARNt. O caracteristica a ARNt este ca acesta contine cel mai mare numar de baze minore si nucleotide neuzuale a caror numar creste in timpul modificarii sale dupa transcriptie. ARN ribozomali sunt extrem de abundenti si reprezinta cel putin 80% din moleculele de ARN ce se afla intr-o celula eucariota tipica. In citoplasma, moleculele de ARNr se combina cu proteine indeplinind un rol structural, ca si component al ribozomului. ARNr din diferite specii au dimensiuni intre 4700 pana la in jur de 120 baze si este o diferenta semnificativa intre cei din celule procariote comparativ cu cele eucariote. O schema generala care arata participarea acizilor ribonucleici la sinteza a proteinelor este:

Un fapt interesant este ca in anii 1980 oamenii de stiinta au descoperit ca unele molecule de ARN, numite ribozime, pot functiona si ca enzime, proprietate caracterisica proteinelor. Acestea catalizeaza atat clivajul propriu cat si al altor acizi ribonucleici. Descoperirea ribozimelor ar putea fi explicatia posibila a faptului ca primele molecule de ARN catalizeaza propria replicare si dezvolta un domeniu de activitati enzimatice. Cunoscuta ca ipoteza lumii ARN aceasta explicatie presupune ca ARN a aparut inaintea ADN-ului sau proteinelor din nucleotide care pluteau libere in supa primordiala. La inceput, in activitatea lor ca enzime, moleculele de ARN au catalizat sinteza proteinelor, care au caracteristici multilaterale mai bogate decat ARN, din molecule de aminoacizi. Apoi, s-a format probabil ADN-ul prin reverse transcriptie a ARN-ului existent

si in final ARN-ul a fost inlocuit cu ADN ca forma de stocare a materialului genetic. Desi sunt multe aspecte neelucidate in aceasta ipoteza, natura multifunctionala a acizilor nucleici sugereaza interconexiunea formelor de viata si originea lor comuna.

6. LIPIDE
Lipidele reprezinta un grup de compusi organici naturali care au o proprietate majora comuna: insolubile in apa si solubile in solventi organici nonpolari (de exemplu eter, cloroform, acetona sau benzen. Exista o larga varietate de lipide care impreuna cu proteinele, carbohidratii si acizii nucleici, reprezinta constituienti majoritari ai celulelor, vegetale si animale si au un rol metabolic deosebit de important. In ciuda controverselor legate de lipide, in mod particular grasimile si colesterolul, multe lipide sunt esentiale pentru viata, jucand un important rol in nutritie si sanatate. Producerea, transportul si recunoasterea acestor molecule complexe implica coordonarea armonioasa cu alte biomolecule cuprinzand proteine, enzime, receptori. Prezenta sau absenta lipidelor, sau afectarea enzimelor din metabolismul lipidelor, poate avea un impact semnificativ asupra starii de sanatate. In acest sens responsabilitatea individuala joaca un rol deosebit de important privind supraconsumul unor lipide cum sunt colesterolul si acizii grasi in forma trans, care reprezinta un factor de risc fata de unele boli cum sunt cele cardiovasculare sau alt boli circulatorii. Desi termenul de lipide este adesea sinonim cu cel de grasimi, de fapt ultimele se refera doar la un subgrup de lipide si anume la trigliceride. Spre deosebire de alte grupuri de biomolecule, lipidele cuprind un larg si variat numar de structuri care includ fosfolipidele (componente ale membranelor celulare), sterolii (cel mai important colesterolul si hormonii steroizi), si multe lipide complexe ca de exemplu glicolipidele sau lipoproteinele. Lipidele au o serie de functii biologice dependente de proprietatile si structura lor chimica: Constituenti ai membranelor celulare si intracelulare. Membrana celulara constituie o bariera pentru celule si controleaza transportul substantelor in si in afara celulelor, reglarea permeabilitatii membranelor celulare.

 Depozit de energie. Trigliceridele sunt o forma eficienta de stocare a energiei ce poate fi mobilizata cand este necesar. Izolatori termici, electrici si mecanici. Transmiterea de informatii in celule. O serie de lipide cum sunt hormonii (sterolii) sau vitaminele mediaza comunicarea intre celule. Metabolismul celular. O serie de vitamine liposolubile (A, D, E si K) participa la metabolism in mod obisnuit cu rol de coenzime. Au fost propuse numeroase sisteme de clasificare a lipidelor pe baza structurii lor, proprietatilor fizico-chimice, proprietatilor biologice sau fiziologice. Diversitatea structurala a lipidelor face imposibila definirea lor pe baza unei singure structuri fundamentale sau a unei origini comune. O proprietate comuna majoritatii lipidelor este caracterul lor amfipatic (sau amfifilic), adica lipidele contin atat grupari hidrofobe cat si hidrofilice. Desi lipidele sunt in mod predominant nonpolare sau hidrofobe, cele mai multe lipide contin si unele componente hidrofilice. Astfel colesterolul contine ca grupare hidrofilica un hidroxil (-OH) in timp ce in cazul fosfolipidelor (lipide membranare) prezenta gruparilor polare este in mod considerabil mai mare.

colesterol

Fosfolipide P =grupare polara

Cea mai utilizata dintre aceste clasificari este cea care se bazeaza pe proprietatile structurale ale acestora. In acest context lipidele pot fi clasificate astfel: I. Lipide monomere 1. Hidrocarburi superioare; 4

2. 3. 4. 5. 6. 1.

Alcooli, aldehide si cetone alifatice superioare; Isoprenoide si derivatii lor; Amino alcooli superiori (sfingozine); Polioli superiori; Acizi grasi. II. Lipide multicomponente Lipide simple (esteri rezultati din monomeri lipidici) 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. Gliceride esteri ai acizilor grasi cu alcoolul tribazic-glicerol; Diol lipide, sau acil dioli esteri ai alcoolilor dibazici; Ceride esteri ai unor alcooli monobazici superiori; Steride esteri ai sterolilor cu acizi grasi. Fosfolipide fosfoesteri ai lipidelor.

2.

Lipide complexe sau heterolipide 2.1. 2.1.1 Fosfogliceride fosfoesteri ai gliceridelor; 2.1.2 Diol fosfatide fosfoesteri ai diol lipidelor; 2.1.3 Sfingofosfatide sau sfingofosfolipide fosfoesteri ai N-acil sfingozina. 2.2. Glicolipide

Hidrocarburile superioare reprezinta lipidele cele mai simple. Acesti compusi exista in mod natural in organisme ca lanturi ramificate sau nesaturate dar au in organismele superioare o semnificatie minora. Alcooli, aldehide si cetone alifatice superioare exista mai ales ca si constituenti structurali ai lipidelor multicomponente si in mici cantitati sub forma libera. Alcoolii superiori sunt componenti ai ceridelor, iar aldehidele alifatice superioare participa la formarea acetalfosfatidelor. Cetonele alifatice superioare se gasesc in stare libera in principal in bacterii, iar cele ramificate si nesaturate reprezinta componenti structurali ai feromonilor insectelor. Isoprenoidele si derivatii lor constituie un vast grup de lipide importante din punct de vedere biologic. Denumirea lor de isoprenoide provine de la prezenta in structura lor a isoprenului:

care este molecula de start in biosinteza lor. Cei mai importanti compusi din aceasta categorie sunt terpenele si steroizii. Terpenele se diferentiaza prin numarul de radicali isoprenici din structura lor. Astfel compusi formati din doua molecule de isopren sunt monoterpene, din trei molecule sesquiterpene si cele din 4, 6 sau 8 sunt piterpene, triterpene sau respectiv tetraterpene. Triterpenele squalen si lanosterol sunt precusori sintezei colesterolului in tesuturi. Carotinoidele inrudite structural cu tetraterpenele joaca un rol deosebit de important in procesele vitale. Cele mai raspindite dintre ele sunt licopenul si -, - si -carotenii, carotenul fiind precursorul vitaminei A. De un interes special sunt terpenele care contin si oxigen intrucat acestea reprezinta compusi care determina mirosul, aroma, plantelor (geraniol, linalol, farnesol, etc). Fitolul o diterpena este implicat fotosinteza clorofilei si vitaminei K1. Cetona monoterpenei este camforul iar derivatul monociclic al sesquiterpenei este acidul abscisic este un factor de crestere. Sterolii pot fi considerati derivati triterpenici ciclici. Sterolii din animale se mai numesc si zoosteroli, cei din plante fitosteroli si cei din mucegaiuri micosteroli. Nu exista steroli in bacterii. Colesterolul reprezinta precursorul hormonilor steroizi. Se gaseste in tesuturi sub forma libera sau esterificata. Tesuturile mamiferelor sunt bogate in colesterol, cele mai bogate fiind tesuturile nervoase, glandele suprarenale si ficatul. Colesterolul este un component important al membranei celulare imbuatatind fluiditatea, contribuie la activitatea bilei, formand acizii si alcooli biliari (de exemplu acidul colic) si la metabolismul vitaminelor liposolubile. Colesterolul si trigliceridele sunt transportate in fluidele organismelor ca lipoproteine. Referirea medicala la colesterol rau respectiv colesterol bun se refera la lipoproteina cu densitate scazuta (LDL) respectiv lipoproteina cu densitate inalta (HDL). Ambele tipuri

colesterol

acid colic

au roluri importante pentru animale: LDL transporta colesterolul la tesuturile periferice si regleaza sinteza colesterolului in aceste tesuturi, in timp ce HDL matura sangele de colesterolul eliberat in plasma de celulele care mor si din membrane in procesul de regenerare. Insa, concentratii inalte de LDL in sange poate conduce la formarea placilor arterosclerotice in artere, care vor conduce la randul lor la boli cardiovasculare. Hormonii steroidici au efecte fiziologice prin legarea lor de un receptor proteic care determina schimbari in transcriptia genetica si functionarea celulei. Principalii hormoni steroizi sunt: Androgeni (de exemplu testosteronul) care sunt responsabili pentru Estrogenii si progesteronii sunt doua clase de steriozi sexuali care Glucocorticoizii care dau posibilitatea de a raspunde la stress animalelor. dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare masculine; determina diferentele sexuale si participa la reproductie. Acestia regleaza o serie de functii metabolice si imune si sunt adesea recomadati ca tratament medical pentru reducerea situatiilor inflamatorii cum sunt ateritele sau astmul; Mineralcorticoizii ajuta la mentinerea volumului de sange si controleaza exctretia renala a electrolitilor;