Durificarea prin dispersie si prin transformari de faza in stare solida Durificarea prin dispersie este durificarea prin introducerea

unei faze secundare. Aliajul contine o faza continua, care este de obicei prezenta in cantitati mari, numita matrice si o faza secundara, prezenta de obicei in cantitati mai mici, numita precipitat. Proprietatile aliajului : - Matricea trebuie sa fie moale si ductile / precipitatul trebuie dur si fragil; - Precipitatul trebuie sa fie discontinuu / matricea trebuie sa fie continua; - Particulele de precipitat rotunde sunt favorabile celor aciculare + mici si numeroase; - Cantitati mai mari de precipitat maresc rezistenta aliajului. Tratamentul termic de imbatranire poate sa conduca la obtinerea unui precipitat fin, dur si coerent, cu o dispersie uniforma intr-o matrice mai moale, mai ductila. Etape : 1) Aliajul este mai intai incalzit la o temperature peste temperature solvus s mentinut pana cand se produce o solutie solida alfa omogena. 2) Aliajul este racit rapid (calire). Dupa calire, structura contine inca solutie alfa, insa aceasta este o solutie solida suprasaturata. 3) Solutia solida alfa suprasaturata este incalzita sub temperature solvus. Imbatranirea la 190 de grade sau la 260 de grade este denumita imbatranire artificiala, deoarece aliajul este incalzit pentru a se produce precipitarea. Unele aliaje calite imbatranesc la temperatura camerei si aceasta este denumita imbatranire naturala. Ea necesita durate mari, adesea mai multe zile, pentru a se ajunge la rezistenta maxima. In timpul imbatranirii aliajelor aluminiu-cupru, o serie de precipitate se formeaza inainte ca precipitatul sa fie produs. La inceputul imbatranirii, atomii de Cu se concentraza pe planele {100} in matricea si se produc grupuri foarte subtiri de atomi de cupru denumite zone Guinier-Preston. In timp ce imbatranirea continua, mai multi atomi de Cu difuzeaza spre precipitat si zonele GP-I cresc in discuri subtiri numite zone GP-II. Mai tarziu, zonele GP-II se dizolva si se formeaza precipitatul , care este similar cu precipitatul stabil . Pentru ca un aliaj sa poate fi durificat prin imbatranire, trebuie indeplinite cel putin 4 conditii : 1) Aliajul trebuie sa formeze o singura faza la incalzire peste linia solvus, apoi sa formeze doua faze la racier, sub linia solvus; 2) Matricea trebuie sa fie relative moale si ductile, iar precipitatul sa fie dur si fragil (de obicei compus intermetalic); 3) Aliajul trebuie sa fie calibil, astfel incat prin racire rapida sa se evite precipitarea de faze secundare; 4) Precipitatul care se formeaza trebuie sa fie coherent cu structura matricei pentru a asigura rezistenta si duritate maxima.

Transformarea eutectoida Daca se va incalzi un aliaj cu compozitie euctoida de 0.77% C, peste 727 de grade, se obtine o structura care contine doar graunti de austenite. Cand austenite se raceste la 727 de grace, incepe reactia eutectoida. Structura lamelara si Fe3C rezultata in urma transformarii eutectoide se numeste perlite. Structura perlitei este durificata prin dispersie (faza ferita este continua si relative moale si ductile, iar cementite este dura, fragile si dispersata) Otelurile hipoeutectoide contin sub 0.77% C si otelurile hipereutectoide contin peste 0.77% C. Ferita este constituentul primar in aliajele hipoeutectoide, iar cementite este constituentul primar in aliajul hipereutectoide. Schimband compozitia aliajului, se modifica cantitea fazei secundare dure. Prin cresterea continutul de C al unui otel spre concentratia de 0.77%C, cantitatile de cementite si perlite cresc, marindu-se rezistenta. Totusi, proprietatile descresc cand continutul de C este prea mare. Crescand viteza de racire in timpul reactiei eutectoide se va reduce distanta pe care atomii pot sa difuzeze, rezultand o perlite mai fina, care creste rezistenta aliajului. La temperature mai scazute de transformare, lamelele de perlite ar trebui sa fie foarte subtiri si in consecinta suprafata limitei intre lamelele de ferita si cementite ar trebui sa fie foarte mare. Datorita energiei interfetei feritacementita, energia totala a otelului ar trebui sa fie foarte inalta. Otelul isi poate reduce energia sa interna, permitand cementitei sa precipite ca particulele rotunde discrete intr-o matrice de ferita. Acest nou constituent de ferita si cementite se numeste bainita. Bainita care se formeaza imediat sub varful curbei este denumita bainita superioara (grosolana), iar bainita care se formeaza la temperature mai scazute este denumita bainita inferioara (fina, aciculara). Transformarea martensitica Martensita este o faza care se formeaza ca urmare a transformarii starii solide fara difuzie. La otelurile cu aproximativ 0.2% C, austenite se transforma intr-o structura suprasaturata de carbon in retea. Pentru ca sa se obtina martensita, otelul trebuie racit rapid din domeniul austenitei stabile pentru a se preveni formarea perlitei, bainitei sau a altor constituenti primari. Cantitatea de martensita creste pe masura ce temperature scade. Cand temperature trece sub temperature de sfarsit de transformare martensitica, otelul va trebui sa contina 100% martensita. Martensita din otel este foarte dura si fragila, de aceea, otelurile cu structua martensitica au o utilizare limitata. Martensita este o structura in afara de echilibru. Cand martensita din otel este incalzita la o temperature sub cea eutectoida se obtine o structura formata din solutie solida stabile si cementite precipitate. Acest process

poarta denumirea de revenire. Ca urmare, rezistenta si duritatea martensitei scad, in timp ce ductilitatea si proprietatile de tenacitate se imbunatatesc.