Drept roman Profesor:T.

Sambrian

curs 3.

OAMENII LIBERI (STATUS LIBERTATIS)

Libertatea consta in a face fiecare ceea ce-i place cu exceptia cazurilor cand un anumit lucru ii este interzis prin fota sau prin lege. Oamenii liberi sunt de patru categorii: 1) Ingenui care se impart in: Latini si Peregrini. 2) Dezrobitii (libertii). 3) Oameni liberi cu conditie juridica speciala care se impart in: inmancipio, adicti, auctorati, redempti. 4) Semiliberi (colonii). Cetatenii (status civitatis). Calitatea de cetatean se dobandea prin: a) Prin nastere. Copilul care se nastea din parinti cetateni romani avea si el calitatea de cetatean; in cazul casatoriei, copilul urma situatia juridica a tatalui in momentul conceptiei ,,pater is est quem nutpiae demonstrant adica tatal este acela care rezulta din casatorie; in cazul in care copilul se nastea in afara casatoriei, urma situatia juridica a mamei din momentul nasterii. Potrivit lui ius gentium si confor unei lex Mincia in cazul unui copil nascut in afara casatoriei, acesta urma statutul parintelui cu situatia juridica cea mai rea. b) Prin beneficiul legii. Strainul care intrunea conditiile cerute de lege, i se recunostea calitatea de cetatean. Astfel dobandeau cetatenia, latinii prisci sau veteres care stabileau domiciliul la Roma precum si latinii coloniari care erau decurioni (consilier municipal) intr-o colonie investita cu maius latium, deasemenea dobandeau cetatenie romana, peregrinii care fusesera incorproati in armata romana. c) Prin naturalizare (civitas donatio) : fie indiviual, fie colectiv, strainii puteau primi cetatenie romana printr-o lege data de poporul roman sau un delegat al sau; de exemplu, o lex Iulia din anul 90 i. Hr. A acordat cetatenia romana locuitorilor Latiumului; prin legea Plautia Papiria (89 i. Hr.) se acorda cetatenia romana tuturor aliatilor care erau domiciliati in Italia si depuneau armele in decurs de doua luni; in anult 212 d. Hr. Imparatul Caracalla a acordat printr-un edict cetatenia romana aproape tuturor locuitorilor liberi ai imperiului cu exceptia peregrinilor dediticii. d) Prin dezrobire (manumissio iusta ac legitima): sclavul dezrobit capata in principiu conditia juridica a stapanului sau; sclavul dezrobit devenea cetatean roman daca stapanul sau fusese cetatean roman si daca erau indeplinite cumulativ urmatoarele trei conditii: sa fie mai mare de 30 de ani, sa fi apartinut stapanului in virtutea dreptului quiritar si sa fi fost eliberat printr-o justa si legitima manumisiune, adica prin vindicta, prin recensamant sau testament; daca lipsea una dintre aceste conditii, dezrobitul era socotit latin, chiar daca stapanul sau fusese cetatean. In mod exceptional, Legea Aelia Sentia, prevedea ca sclavii eliberati sub varsta de 30 de ani puteau deveni cetateni romani numai daca eliberarea se facea vindicta si daca se dovedea in fata comisiei de eliberari o justa cauza a eliberarii. Pentru aceasta exista o comisie
1

de eliberari la Roma compusa din 4 senatori si 5 cavaleri, iar in provincii comisia se compunea din 20 de recuperatori, cetateni romani. O justa cauza a eliberarii putea fi de exemplu, cand persoana eliberata era un fiu sau fiica naturala, un frate sau o sora naturala, un sclav ce urma sa fie pus in fruntea unei afaceri sau o sclava pentru a fi luata in casatorie. In dreptul lui Iustinian, datorita politicii de unificare a conditiei juridice a locuitorilor imperiului s-a revenit la situatia existenta inainte de adoptarea legii Aelia Sentia si Iunia Norbana, astfel ca toti dezrobitii dobandeau indiferent de forma de dezrobire calitatea de cetatean, daca patronul (fostul stapan) era cetaten. e) Prin adoptiune: persoana adoptata dobandea cetatenia romana daca noul pater familias care o adopta era cetaten. Numele cetateanului roman era alcatuit din trei elemente: 1) Praenomen (prenumele). 2) Nomen gentilicium (numele de familie care indica ginta/gens). 3) Cognomen (porecla). Exemplu: in cazul lui Marcus Tullius Marci filius Cornelia tribu Cicero, Marcus este praenomen, Tullius este nomen gentilicium, iar Cicero cognomen. Sistemul tria nomina s-a impus in timpul Republicii si a cazut in desuetudine in perioada postclasica, atunci cand individul era identificat printr-un nume unic. Drepturile cetatenilor romani. Cetatenii romani se bucurau de drepturi civile (ius commerci si ius conubii) si drepturi politice (ius suffragi si ius honorum). Ius comercii (commercium) este dreptul de a incheia acte juridice conform dreptului civil (de exemplu: o mancipatio, nexum, solutio per aes et libram ). Ius conubii (conubium) este capacitatea de a incheia o casatorie cu alti cetateni romani (iustae nuptiae sau matrimonium). Ius suffragi este dreptul de a vota intr-o comitia tributa. Ius honorum este dreptul de a fi ales magistrat sau de a face parte din ordinul decurionilor (ordio decurionum). Pierderea cetateniei. Cetatenia se pierdea in urmatoarele cazuri: a) Prin pierderea libertatii. b) Prin renuntare ca urmare a stabilirii intr-o cetate straina si a dobandirii, prin naturalizare a cetateniei altui stat, romanii neadmitant dubla cetatenie. c) Cand o persoana suferea pedeapsa exilului ( deporatio in insulam), inclusiv in virtutea lui ius exilii, prin autoexilare, pentru a evita condamnarea la pedeapsa capitala. d) Cand cetateanul roman care a comis un delict impotriva unui stat strain era predat statului ofensat, iar statul respectiv refuza sa-l primeasca. Latinii. Categorie intermediara intre cetateni si peregini, latinii erau initial locuitorii cetatilor latine care faceau parte din foedus Latinum (o federatie intre Roma si celelalte cetati din Latium) care a functionat intre anii 493 339 i. Hr. Treptat, termenul de latin a pierdut sensul etinic pentru a capata unul pur juridic, astfel ca a ajuns sa desemneze o persoana din statul roman care fara a i se recunoaste calitatea de cetatean se bucura de mai multe drepturi decat un peregrin. In decursul timpului au existat patru categorii de latini: priscii sau veteres, coloniarii fictivii si Iunianii.
2

Latinii priscii dispuneau de ius latii sau ius latium care le conferea un statut juridic apropiat de cel al unui cetatean, feneficiind de ius commerci, ius conubii si ius suffragi intr-o oarecare masura. Latinii coloniarii erau locuitorii coloniilor romane fondate dupa anul 338 i. Hr., pana la inceputul sec. al II lea i. Hr. si aveau numai ius commercii. Latinii fictivi erau locuitorii provinciilor care, fie individual, fie colectiv primeau conditia juridica a latinilor coloniari (de exemplu: Latinitas a fost acordata unor provincii sau regiuni precum: Gallia Narbonense si Sicilia la inceputul sec. I i. Hr. sau Hispania in a doua jumatate a sec. I i.Hr.). Latinii iuniani erau dezrobitii fara forme solemne. Aceasta categorie de latini creata prin legea Iunia NorbanaI se bucura de un ius commercii limitat, in sensul ca aveau dreptul de a vinde si de a cumpara, precum si dreptul de creanta; nu puteau sa mosteneascam sa lase averea descendentilor si nici nu puteau fi desemnati tutori prin testeament. Este motivul pentru care jurisconsultul Salvius Iulianus afira despre Latinii Iuniani ca vivunt quasi inegui moriuntur ut servi adica traiesc ca ingenui si mor ca sclavi. Conditia juridica a unui Latinus iunianus era stric personala, fiii lor bucurandu-se de conditia normala a latinilor fictivi. Priscii si coloniarii au disparut ca efect al legii Iulia in anul 90 i. Hr. in timp ce fictivii si iunianii au disparut in mare masura, ca efect al edictului imparatului Caracalla (212) si definitiv in timpul lui Iustinian. Peregrinii erau strainii care aveau relatii cu statul roman si a caror situatie juridica a fost recunoscuta si ocrotita de catre acesta. Peregrinii erau de doua feluri: 1) peregrini obisnuiti si 2) peregrini dediticii. Peregrinii obisnuiti (peregrini alicuius citatis, adica straini apartinand unei cetati) erau strainii a coror cetate, dupa cucerirea romana, nu a fost desfiintata si care isi exercitau in continuare dreptul lor national, in masura in care nu contravenea dreptului roman, precum si locuitorii unor state cu care Roma intretinea relatii internationale, indiferent de conditia acesotr raproturi ( foedus aequum daca raproturile erau de egalitate sau foedus iniquum daca Roma avea o pozitie dominanta). Puteau incheia acte juridice conform dreptului gintilor; in mod exceptional, in sec. al II lea d. Hr. unor peregrini li s-a acordat, ca favoare, ius commercii (de exemplu: ilirilor lucratori mineri de la Alburnus Maior din Dacia). Peregrinii dediticii (peregini dediticii sau peregrini nullius civitatis) , o categorie inferioara de peregrini, erau strainii invinsi care s-au predat si a caror cetate a fost desfiintata; mai intrau in aceasta ultima categorie asa-numitii dediticii Aeliani, respectiv dezrobitii care suferisera o pedeapsa grava in timpul sclaviei sau care luptasera in arena ca gladiatori, precum si cetatenii care isi pierdusera cetatenia in urma unei condamnari; ei nu puteau dobandi cetatenia, nu aveau dreptul sa locuiasca la Roma si nici pe o raza de 100 de mile in jurul orasului Roma, incalcarea interdictiei fiind sanctionata cu vanzarea lor ca sclavi si cu imposibilitata de a mai fi eliberati vreodata. Dediticii au disparut in urma reformelor intreprinse de Iustinian care a stabilit ca prin orice fel de dezrobire se dobsandeste calitatea de cetatena roman. Libertii Dezrobirea (manumissio sau datio libertatis) este actul prin care stapanul renunta la dreptul sau asupra sclavului pe care-l transforma in om liber. Formele de dezrobire erau Manumissio vindicta, Manumissio censu (aceasta forma se practica numai la Roma), Manumissio testamento.
3

Conditia juridica a libertilor In cazul in care libertul manifesta o grava ingratitudine, patronul il putea urmari in justitie iar de la imparatul Constantin cel Mare putea sa ceara chiar revocarea dezrobirii (absequium). Legi de limitare a dezrobirilor Prin legea Fufia Caninia adoptata in anul 2 i. Hr. s-a limitat dreptul de eliberare a sclavilor prin testament. Considerata o piedica in calea dezrobirilor, legea a fost abrogata de imparatul Iustinian. Lex Aelia Sentia anul 4. d. Hr. in completarea legii Fufia Caninia viza un triplu aspect: a) interzicea dezrobirile in cazul in care varsta stapanului era mai mica de 20 de ani, sau varsta sclavului era mai mica de 30 ani. b) anula dezrobirile facute in paguba creditorilor. c) sclavii care suferisera pedepse grave sau exercitasera meserii dezonorante nu puteau deveni cetateni, ci numai peregini deditiicii, chiar daca stapanul lor era cetatean (dediticii Aeliani). Oamenii liberi cu o conditie juridica speciala (quasi servi). Reprezinta o categorie intermediara de oameni care, in drept isi pastrau libertatea si chiar cetatenia, in timp ce in fapt aveau o situatie de cvasisclavie. Intrau in aceasta categorie persoanele in: inmancipio, addicti, auctorati si redempti. Personae inmancipio. In aceasta categorie intrau copii si in general, descendentii pe care pater familias ii instraineaza pe teritoriul statului roman, printr-un act formal, numi mancipatio, altui sef de familie. Aceasta categorie a disparut in timpul lui Iustinian cand a fost desfiintat abandonul noxal, singurul caz de mancipium care mai exista in acea vreme. Addicti. Sunt debitorii care nu si-au platit datoriile si au fost atribuiti de magistrat creditorilor prin rostirea cuvantului addico . Erau de doua feluri: iudicati si nexi. Auctorati. Sunt oamenii liberi care se angajau printr-un juramant auctoramentum fata de un antreprenor de spectacole publice sa lupte ca gladiatori. Erau exclusi de la decurionat si notati cu infamia. Au disparut in urma constitutiei din anul 325 a imparatului Constantin cel Mare care a interzis jocurile de gladiatori. Redempti. Sunt persoanele rascumparate de la dusmani redempti ad hostibus ce raman sub puterea celui care i-a rascumparat redemptor pana restituie suma platita, dar nu mai mult de 5 ani. Oamenii semiliberi (colonii). La origine, colonul era un arendas. Contractul de arendare se numea colonat. Primii coloni au fost colonii voluntari oameni liberi care de bunavoie arendau o bucata de pamant, putand renunta sau reinnoi contractul de arenda. Colonul este o persoana in sensul juridic al cuvantului: are dreptul sa incheie o casatorie valabila, sa fie prorpietar, sa incheie acte juridice, sa lase averea sa mostenire. Restrictiile liberatii colonului constau, in principal, in imposiblitatea parasirii terenului si in dreptul de corectie al proprietarului asupra colonului.

Izvoarele colonatului au fost: Nasterea. Prescriptia achizitiva de 30 de ani (uzucapiunea), in conformitate cu care persoana care timp de 30 de ani fusese colon, ramanea colon. Aceasta cauza a colonatului a fost desfiintata de Iustinian. Conventia prin care un om liber se vindea in calitate de colon. Prizonieratul. Cu titlul de scanctiune pentru cersetorii care deveneau colonii denuntatorului.