Mariana Oprican Drept administrativ Bucuresti 2006 MARIANA OPRICAN 2009 Bucuresti, Romnia str. Dionisie Lupu nr.

. 70, sector 1 tel.: (004021) 330.21.42 DREPT ADMINISTRATIV fax: (004021) 330.10.83 www.utm.ro Partea generala Curs pentru nvatamntul la distanta

Drept administrativ Administratia publica si dreptul administrativ CUPRINS CAPITOLUL I Administratia publica si Dreptul administrativ . 3 1. Conceptul de administratie publica .......................................... 3 2. Centralizare si autonomie n administratia publica .................. 7 3. Dreptul administrativ ramura a sistemului de drept .............. 10 3.1. Conceptul de Drept administrativ .................................... 10 3.2. Normele de Drept administrativ ...................................... 11 3.3. Raporturile de Drept administrativ .................................. 13 4. Izvoarele Dreptului administrativ ............................................ 17 CAPITOLUL II Formele de nfaptuire a administratiei publice .. 21 A. Actul administrativ ................................................................... 21 1. Notiunea de act administrativ .................................................. 21 2. Denumirea actelor administrative ............................................ 27 3. Clasificarea actelor administrative ........................................... 28 4. Forta juridica a actelor administrative ..................................... 31 5. Conditii de valabilitate privind emiterea actelor administrative 34 6.Intrarea in vigoare a actelor administrative.................................38 7. Executarea actelor administrative ............................................ 41 8. ncetarea efectelor juridice ale actelor administrative ............. 42 8.1. Consideratii generale ....................................................... 42 8.2. Suspendarea executarii actelor administrative ................. 42 8.3. Anularea actelor administrative ....................................... 43 B. Operatiile administrative si alte operatii materiale .................. 47 1. Notiunea de operatie administrativa ........................................ 47 2. Diferite operatii administrative ................................................ 47 CAPITOLUL III Apararea valorilor sociale cu mijloace de drept administrativ .........................................................................49 1. Raspunderea administrativa .....................................................49 2. Sanctiunea administrativa ........................................................ 51 3. Executarea silita ....................................................................... 52 4. Regimul juridic al contraventiilor ............................................ 53 4.1. Definitia contraventiei ..................................................... 53 4.2. Deosebirile dintre contraventie si infractiune .................. 54 4.3. Deosebirile dintre contraventie si abaterea disciplinara .. 55 4.4. Subiectele raspunderii contraventionale .......................... 55 4.5. Vinovatia .......................................................................... 56 4.6. Cauzele care nlatura raspunderea contraventionala........ 56 4.7 Raspunderea contraventionala si raspunderea civila ....... 61 4.8. Sanctiunile contraventionale ............................................ 61 4.9. Stabilirea contraventiei .................................................... 68 4.10. Constatarea contraventiilor ............................................. 69 4.11. Aplicarea sanctiunii contraventionale ............................. 72 4.12. Caile de atac ................................................................... 75 4.13. Executarea sanctiunilor contraventionale ....................... 77 Capitolul IV Domeniul public .................................................... 78 1. Notiunea de domeniu public .................................................... 78 1.1. Crearea termenului de domeniu public ............................ 78 1.2. Componenta si definitia domeniului public ..................... 79

1.3. Caracteristicile domeniului public ................................... 79 1.4. Clasificarea bunurilor apartinnd domeniului public ...... 80 2. Regimul juridic al domeniului public ...................................... 81 2.1. Consideratii generale ....................................................... 81 2.2. Regimul juridic al proprietatii publice ............................. 81 2.3. Exproprierea .................................................................... 84 2.4. Concesionarea domeniului public .................................... 86 2.5. nchirierea domeniului public .......................................... 91

CAPITOLUL I ADMINISTRATIA PUBLICA SI DREPTUL ADMINISTRATIV

1. Conceptul de administratie publica Din punct de vedere etimologic, termenul de administratie provine din cuvintele de origine latina ad , care nseamna la , si minister ,care se traduce prin supus , slujitor .n limba latina exista si verbul adadministrare , care nseamna aservi la ceva, a servi pe cineva. Pornindu-se de la aceasta semnificatie lingvistica, a fost emisa ideeaca administratia trebuie sa actioneze n folosul societatii, sa serveasca societatea, iar functionarii din administratie, n primul rnd ministrii,trebuie sa fie slujitori ai societatii . n literatura de specialitate, se pot ntlni doua formulari, aceea de administratie de stat si aceea de administratie publica . Dupa parerea noastra, cele doua formulari diferite exprima n fapt aceeasi notiune. La aceasta concluzie se poate ajunge cu referire la nsesi prevederile Constitutiei. Astfel, n Titlul III, intitulat Autoritatile publice, Cap. V poarta denumirea de Administratia Publica. Acest capitol contine doua sectiuni.Sectiunea 1 este consacrata Administratiei publice centrale de specialitate,cu referire la ministere si alte organe centrale de specialitate, iar Sectiunea a 2-a este consacrata Administratiei publice locale, care se refera la consiliile locale, primari, consiliile judetene. Este evident faptul ca autoritatile publice, mentionate n cele doua sectiuni ale cap. V, Administratia Publica, sunt organe de stat, care desfasoara deci o activitate statala. Se poate ajunge, astfel, la concluzia ca cele doua formulari, la care am facut referire mai nainte, exprima, n fapt, aceeasi notiune, dar n termeni diferiti. Notiunea de administratie de stat sau de administratie publica comporta mai multe acceptiuni. Astfel, o acceptiune este aceea de activitate, situatie n care aceasta notiune este conceputa n sens functional. ntr-o alta acceptiune, notiunea de administratie publica evoca un sistem de organe. n acest caz, notiunea de administratie de stat este privita sub aspect organizatoric 3 . Analizata sub aspectul functional, de activitate, administratia publica este o activitate executiva, de executare a legii. Datorita acestei particularitati, autoritatile administratiei publice sunt cunoscute si sub denumirea de organe executive ale statului, deci, prin care se realizeaza puterea executiva.De altfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 90/2001, Guvernuleste caracterizat ca fiind autoritatea publica a puterii executive . Aceasta caracterizare se refera nu numai la Guvern, ci la toate celelalteorgane ale administratiei publice, daca ne raportam la art. 110 dinConstitutie, potrivit caruia Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice sunt obligate sa prezinte Parlamentului datele si informatiile cerute

de acesta. Din aceasta formulare rezulta clar ca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice fac parte din acelasi sistem de organede stat, anume, sistemul autoritatilor administratiei publice. nsa nu trebuie sa se puna semnul egalitatii ntre administratia publicasi puterea executiva, desi organele administratiei de stat sunt cunoscute si sub denumirea de organe ale puterii executive.

Aceasta afirmatie se ntemeiaza pe faptul ca puterea executiva este nfaptuita nu numai de catre autoritatile administratiei publice, ci si de alte organe de stat, care nu fac parte din sistemul organelor administratiei publice. Astfel, n tara noastra, organe ale puterii executive sunt Presedintele Romniei, prin unele atributii ale sale, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, Serviciul Romn de Informatii, Curtea de Conturi, Banca Nationala a Romniei s.a. Aceste autoritati publice realizeaza puterea executiva, dar fara a face parte din sistemul autoritatilor administratiei publice, al caror organ suprem este Guvernul. Asadar, sfera autoritatilor puterii executive este mai larga dect sfera organelor administratiei publice, care constituie numai un element component al sistemului autoritatilor puterii executive. Totodata, administratia publica nu trebuie confundata nici cu activitatea executiva, desi organele administratiei publice sunt denumite organe executive ale statului. Pe lnga autoritatile administratiei publice, activitate de executare a legii desfasoara toate celelalte organe de stat, precum si organizatiile nestatale sau persoanele fizice. Astfel, cnd o organizatie privata respecta autorizatia de functionare sau cnd un pieton traverseaza strada la culoarea verde a semaforului, acestea sunt actiuni de respectare a legii, de executare a legii. Instantele judecatoresti aplica legea la cazurile concrete prin solutionarea litigiilor juridice, si aceasta nu este altceva dect o forma specifica de executare a legii. Chiar si organele legislative executa legea. Astfel, atunci cnd, de exemplu, cele doua Camere ale Parlamentului si aleg organele de lucru,legifereaza, adopta hotarri cu privire la activitatea Guvernului etc., nu fac altceva dect sa execute legea care le stabileste aceste atributii, anume Constitutia si regulamentul lor de functionare. Asadar, activitatea executiva are o sfera mai larga dect administratiapublica, aceasta din urma fiind doar o forma specifica a activitatii executive, alaturi de alte variate forme. Activitatea legislativa reprezinta activitatea de conducere a societatii la nivel superior conducerii nfaptuite prin celelalte activitati statale.Desfasurnd aceasta activitate, organele legislative reglementeazacu forta juridica superioara relatiile sociale, prin elaborarea de norme juridice, formeaza alte organe de stat, exercita controlul general al respectarii legii, exercita conducerea n politica externa. Sub aspectul fortei juridice a actelor emise de catre organele legislative, al locului si al rolului acestora n sistemul autoritatilor statului,activitatea legislativa trebuie considerata cea mai importanta forma deactivitate statala. Actele organelor legislative sunt adoptate spre a fi aplicate n viata sociala, spre a fi executate. Aceasta cerinta se asigura prin activitatea executiva, nfaptuita, n mare parte, de catre autoritatile administratiei politice. Daca, sub aspectul importantei reglementarilor juridice, activitatea legislativa se situeaza pe primul loc n cadrul activitatii statale, n ceea ce priveste frecventa actiunilor n viata sociala, contributia n activitatea concreta de satisfacere a cerintelor ce apar n cadrul societatii, pe primul loc se situeaza administratia de stat. Organele administratiei publice sunt acelea care rezolva n mod concret problemele cotidiene ce apar n viata sociala, adopta masurile operative pentru satisfacerea nevoilor membrilor societatii, contribuind astfel, ntr-o masura decisiva, la realizarea progresului social . n legatura cu raportul dintre activitatea executiva si administratia

de stat, se pune si problema daca administratia de stat, ca forma fundamentala de activitate a statului, de realizare a puterii de stat, poate fi nfaptuita si de alte organe de stat, pe lnga autoritatile administratiei publice. Aceasta problema se pune deoarece unii autori considera ca administratia de stat poate fi nfaptuita, n subsidiar, ca activitate secundara, pe lnga activitatea lor principala, si de alte organe de stat, nu numai de autoritatile administratiei publice 5 . Dupa parerea noastra, administratia de stat nu poate fi nfaptuita dect de organele special create pentru a o desfasura, anume organele administratiei publice. Credem ca trebuie facuta o demarcare neta ntre administratia de stat, ca forma fundamentala de activitate a statului, de realizare a puterii de stat, si activitatile cu caracter administrativ. n nfaptuirea atributiilor lor specifice, toate organele statului, indiferent de forma fundamentala de realizare a puterii de stat pentru care au fost special create, desfasoara activitati cu caracter administrativ. Astfel, organizarea si desfasurarea activitatii Parlamentului (a Camerei Deputatilor si Senatului), a comisiilor permanente ale acestora etc. implica n mod necesar si desfasurarea unor activitati cu caracter administrativ, precum convocarea organului, ntocmirea proiectului ordinii de zi, difuzarea materialelor, redactarea proceselor-verbale etc. Dar aceasta nu nseamna ca organele amintite nfaptuiesc administratia de stat. Daca am admite ideea aceasta, ar nsemna ca organele legislative nfaptuiesc simultan doua forme ale puterii de stat: puterea legislativa si puterea executiva, ceea ce ar constitui o ncalcare a principiului separatiei puterilor n organizarea statala. Este incontestabil faptul ca prin Constitutie a fost creata, pentru fiecare forma a puterii de stat, o categorie distincta de organe de stat. Fiecarei puteri publice i corespunde o categorie distincta de organe de stat, potrivit principiului separatiei puterilor n stat. Este evident faptul ca una si aceeasi persoana nu poate exercita concomitent doua puteri publice, aceasta constituind una dintre cerintele fundamentale ale principiului separatiei puterilor n stat. De asemenea, instantele judecatoresti, n realizarea activitatii de judecata, nfaptuiesc activitati cu caracter administrativ, de exemplu nregistrarea cererilor, trimiterea citatiilor, luarea declaratiilor, multiplicarea hotarrilor judecatoresti, expedierea hotarrilor etc. Toate acestea nu reprezinta administratia de stat, ci doar activitati cu caracter administrativ, necesare pentru desfasurarea activitatii pentru care au fost special create, anume activitatea de judecata. Mai mult chiar, activitati cu caracter administrativ, asemanatoare celor nfaptuite de organele statului, desfasoara nu numai aceste organe, ci si organizatiile nestatale, precum si persoanele fizice. Or, n nici un caz nu s-ar putea sustine ca si acestea nfaptuiesc puterea executiva, administratia de stat, ca o forma fundamentala de activitate a statului, de realizare a puterii de stat. Asa nct, dupa parerea noastra, administratia de stat, ca forma fundamentala de realizare a puterii de stat, desfasoara numai autoritatile administratiei publice; celelalte organe de stat, n nfaptuirea activitatii specifice pentru care au fost special create, desfasoara numai activitati cu caracter administrativ si nicidecum administratie de stat. Daca nsa prin lege, ca act al Parlamentului, se confera si unor structuri sociale, altele dect cele de stat, prerogative asemanatoare celor ale autoritatilor administratiei publice, atunci si acestea pot nfaptui administratia de stat, ca forma de realizare a puterii de stat, cum este cazul notarilor publici. n literatura de specialitate se arata ca functiile autoritatilor administratiei publice ar consta n actiune, consultare si deliberare. Pornind de la aceasta opinie, administratia publica a fost clasificata n administratie activa, administratie consultativa si administratie

deliberativa. Administratia este activa n cazul n care executa legea sau cnd adopta o masura de utilitate publica; este consultativa cnd da avize administratiei active; este deliberativa n situatia n care un organ ia decizii care sunt obligatorii pentru administratia activa . Existnd separat de administratia activa, administratia poate fi si jurisdictionala, cum este n cazul organelor administrative jurisdictionale, specializate n solutionarea litigiilor administrative, organe independente si autonome n decizia lor . n afara de acceptiunea de forma fundamentala de activitate a statului, termenul de administratie de stat poate fi utilizat si n alte acceptiuni, asa cum am aratat mai nainte. Astfel, prin administratie de stat se poate desemna si sistemul sau categoria de organe de stat care nfaptuiesc administratia de stat, ca activitate statala. Administratia de stat a constituit obiectul a numeroase cercetari n literatura de specialitate . n ceea ce priveste notiunea de administratie de stat, opiniile se aseamana asupra unor aspecte, dar se si diferentiaza din alte puncte de vedere. Lasnd la o parte elementele particulare ale diferitelor definitii date administratiei de stat, ca elemente comune ale acestor definitii se pot retine urmatoarele: 1) administratia de stat este o activitate de executare a unor acte juridice; 2) administratia de stat este nfaptuita de organele administratiei publice. In acceptiunea de activitate, administratia de stat poate fi definita ca fiind forma fundamentala de activitate a statului, nfaptuita de organele administratiei publice, care consta n executarea legii, prin stabilirea unor conduite obligatorii, precum si prin prestarea unor servicii. Termenul de lege din definitia administratiei este utilizat n acceptiunea sa larga, nu numai n sensul de act al Parlamentului, ci de orice act juridic dat spre executare n competenta organelor administratiei. publice. Pornind de la definitia prezentata, organele administratiei de stat pot fi grupate n doua mari categorii: 1. organe care executa legea prin stabilirea de conduite obligatorii, de exemplu, Guvernul, ministerele, consiliile judetene, consiliile locale; 2. organe care satisfac cerintele sociale, tot n cadrul activitatii de executare a legii,prin prestarea unor servicii n regim de drept administrativ sau civil, de pilda, institutiile de nvatamnt, institutiile sanitare, regiile autonome cu capital de stat etc. Fiind organe de stat, toate acestea realizeaza puterea de stat, dar ntr-o masura diferita, n raport cu sarcinile si atributiile pe care le au n desfasurarea activitatii lor specifice. De exemplu, un organ de politie realizeaza puterea de stat ntr-o masura mult mai mare dect o institutie de cultura si arta. Mai trebuie observat faptul ca un organ al administratiei publice desfasoara, pe lnga activitati n temeiul puterii de stat, si alte activitati care nu implica puterea de stat, atunci cnd actioneaza ca persoana juridica, de exemplu, cnd ncheie un contract civil. Deci, administratia de stat contine 2 categorii de activitati, si anume: a) activitati n realizarea puterii de stat; b) activitati care nu implica realizarea puterii de stat. Rezulta ca acelasi organ al administratiei publice poate sa apara ntr-o dubla calitate, aceea de subiect de drept administrativ, cnd realizeaza puterea de stat, si de subiect de drept civil, cnd actioneaza ca orice persoana juridica nestatala. Dar specific organelor administratiei publice este faptul ca acestea, n principal, actioneaza n realizarea puterii de stat, ca autoritati publice, ceea ce le confera o situatie speciala n raporturile juridice. Drept urmare, autoritatile administratiei publice pot, cu toata opunerea particularilor, sa-si execute propriile decizii, avnd privilegiul executarii din oficiu, ntruct actioneaza n temeiul puterii de stat .

Teste 1.Originea etimologica a termenului de administratie . 2.Semnificatia lingvistica . 3.Distinctia ntre administratie de stat si administratie publica. 4.Acceptiunile notiunii de administratie de stat . 5.Comparatia ntre administratia de stat si puterea executiva . 6.Comparatia ntre administratia de stat si activitatea executiva . 7.Cine poate nfaptui administratia de stat (opinii)? 8.Distinctia ntre administratia de stat si activitatile cu caracter administrativ. 9.Clasificarea administratiei de stat . 10.Opinii cu privire la definirea administratiei de stat . 11.Definitia administratiei de stat. 12.Clasificarea organelor administratiei publice n baza definitiei . 13.Dubla calitate a organelor administratiei publice . 2. Centralizare si autonomie n administratia publica n activitatea organelor administratiei publice, centralizarea si autonomia constituie un tot unitar, care asigura desfasurarea n cele mai bune conditii a activitatii autoritatilor administratiei publice, satisfacerea optima a cerintelor sociale, att generale, ct si locale, garantia obtinerii unor rezultate superioare n administratie. Prin centralizare se asigura unitatea, coeziunea n activitatea organelor administratiei publice, n realizarea, mai ales, a intereselor generale ale societatii, prin subordonarea organelor inferioare fata de organele superioare. Autonomia organelor administrative face posibila rezolvarea operativa si adecvata a problemelor colectivitatilor locale, prin cunoasterea directa a nevoilor acestora, precum si a posibilitatilor de satisfacere a lor. Descentralizarea si propune sa ofere organelor administratiei publice suficienta libertate de actiune pentru adaptarea lor imediata la specificul local, la schimbarile pe plan local, fara a se renunta la o anumita centralizare. Largirea autonomiei locale stimuleaza initiativa locala, elibernd, totodata, organele centrale de un numar de probleme care privesc ndeaproape colectivitatile locale, lasnd rezolvarea acestora n sarcina organelor locale. n procesul amplificarii autonomiei locale, este necesar sa sporeasca si sarcinile, atributiile, dar si raspunderile organelor locale ale administratiei de stat, pentru rezolvarea n conditii mereu superioare a problemelor care se ridica n unitatea administrativ-teritoriala n care functioneaza. Organele locale se preocupa de problemele sociale, economice si culturale, nu numai de interes local, ci si de interes national, care se ivesc n unitatea administrativ-teritoriala n care functioneaza. n felul acesta, se nfaptuieste o rodnica colaborare ntre ministere, alte organe centrale ale administratiei publice, care realizeaza politica statului n domeniile si ramurile lor specifice de activitate, si organele locale ale administratiei publice, conlucrare de natura sa asigure o rezolvare mai eficienta a problemelor mentionate. Tinndu-se seama de natura intereselor ce trebuie satisfacute, de obiectivele urmarite ntr-un anumit moment, important este sa se stabileasca un raport optim ntre centralizare si autonomie, n asa fel nct att nevoile generale ale societatii, ct si cerintele colectivitatilor locale, sa fie ct mai bine satisfacute. Raportul ntre centralizare si descentralizare nu este ceva imuabil, dat odata pentru totdeauna. Acest raport are un caracter dinamic, el modificndu-se n functie de cerintele

fiecarei etape de dezvoltare a societatii, predominnd fie centralizarea, cnd este necesar sa se satisfaca cu prioritate nevoi sociale generale, fie descentralizarea, autonomia, n situatiile n care prioritate are satisfacerea cerintelor colectivitatilor locale. Centralizarea presupune, n primul rnd, subordonare. Subordonarea ntre autoritatile administratiei publice se realizeaza n functie de competenta organelor ntre care se stabilesc relatii de subordonare. Competenta, n general, desemneaza ansamblul atributiilor, adica al drepturilor si, totodata, al obligatiilor ce revin organelor administratiei publice, compartimentelor din cadrul unui organ, precum si persoanelor care alcatuiesc un organ. De regula, exercitarea unui drept implica, totodata, si asumarea unor obligatii pentru titularul dreptului. De exemplu, dreptul unitatilor medico-sanitare de a vaccina populatia constituie si obligatia acestora de a desfasura o asemenea activitate. Competenta este stabilita prin lege, n primul rnd, prin actul de organizare si functionare a organului caruia i s-a stabilit acea competenta. Competenta, fiind stabilita prin lege, este obligatorie, att pentru organul, compartimentul sau persoana din cadrul organului, ct si pentru cei care vin n contact cu acel organ, compartiment sau persoana. La competenta nu se poate renunta n mod unilateral de catre cel caruia i-a fost stabilita. Competenta nu este un drept subiectiv, care poate fi exercitat sau la care se poale renunta de catre titularul acestuia. Dupa cum am aratat mai nainte, competenta este obligatorie pentru organul, compartimentul sau persoana careia i s-a conferit. Competenta este de mai multe feluri. n principal, putem evidentia doua: 1) competenta materiala; 2) competenta teritoriala. Prin competenta materiala se nteleg sfera si natura problemelor ce pot fi rezolvate de catre titularul acesteia, domeniile si sectoarele n care si poate desfasura activitatea, masurile pe care le poate adopta. Sub aspectul competentei materiale, organele administratiei publice se mpart n doua categorii: - Organe cu competenta materiala generala, care si pot desfasura activitatea, n principiu, n toate domeniile si sectoarele de activitate, de pilda, Guvernul sau consiliile locale si judetene. - Organe cu competenta materiala de specialitate, care si pot desfasura activitatea numai n domenii si sectoare precis determinate. De exemplu, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Sanatatii etc. Am afirmat mai nainte ca organele cu competenta materiala generala si pot desfasura activitatea, n principiu, n toate domeniile si sectoarele vietii sociale. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca sfera atributiilor nu este ntotdeauna la fel pentru toate organele din aceeasi categorie. De exemplu, un consiliu local sau judetean, desi are o competenta materiala generala, ca si Guvernul, nu este competent ntr-o serie de domenii si sectoare de activitate n care este competent numai Guvernul, de exemplu, relatiile diplomatice si consulare, apararea nationala, serviciul postal etc., deoarece problemele din aceste domenii sunt de interes national, de interes general al societatii. Chiar si ntre organele locale sfera atributiilor este diferita. Astfel, desi au competenta materiala generala, consiliile judetene si consiliile locale se deosebesc sub aspectul atributiilor privind competenta materiala. Astfel, un consiliu judetean nu este competent n probleme privind, de exemplu, transportul n comun n interiorul localitatilor din acel judet, domeniu n care sunt competente consiliile locale ale acestor localitati.

Pe de alta parte, consiliile locale, cu toate ca au competenta materiala generala, nu sunt competente n probleme de interes judetean, de exemplu, amenajarea unui drum care traverseaza judetul sau o parte din judet, ori regularizarea unui ru care trece prin mai multe localitati. Totusi, n anumite probleme de interes judetean se poate stabili o strnsa colaborare ntre consiliul judetean si consiliile locale din acel judet n rezolvarea acestor probleme. Prin competenta teritoriala se ntelege suprafata de teritoriu n care un organ al administratiei publice si poate desfasura activitatea. Sub aspectul competentei teritoriale, organele administratiei publice se mpart n doua categorii: - Organe centrale, care au competenta teritoriala generala, n sensul ca si pot realiza atributiile la scara nationala, pe ntregul teritoriu al tarii, de exemplu, Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate. Organe locale, cu competenta teritoriala limitata, care si pot desfasura activitatea numai n anumite unitati administrativ-teritoriale, de pilda, consiliile judetene, consiliile municipale, orasenesti sau comunale. n functie de cele doua feluri de competenta, ntre organele administratiei publice opereaza o subordonare pe linie verticala, o subordonare pe linie orizontala, precum si o dubla subordonare, att verticala ct si orizontala. Subordonarea pe linie verticala se realizeaza ntre organe care au aceeasi competenta materiala, dar o competenta teritoriala diferita, organul cu competenta teritoriala mai restrnsa trebuind sa se subordoneze organelor cu o competenta teritoriala mai larga. De exemplu, un organ de la nivel judetean (inspectorat scolar) se subordoneaza organului din aceeasi ramura de la nivel central (Ministerul Educatiei si Cercetarii). Subordonarea pe linie orizontala se realizeaza ntre organele cu aceeasi competenta teritoriala, dar cu o competenta materiala diferita. Astfel, organele de specialitate se subordoneaza organului cu competenta materiala generala de la acelasi nivel. De exemplu, subordonarea ministerelor fata de Guvern. Prin subordonare pe linie verticala se realizeaza, cu preponderenta, latura centralizatoare, avndu-se n vedere, n principal, interesele generale ale societatii, n timp ce prin subordonarea pe linie orizontala se realizeaza mai ales aspectul de autonomie a organelor administratiei publice, satisfacerea, cu preponderenta, a intereselor colectivitatilor locale. Organele administratiei publice centrale se subordoneaza numai pe linie orizontala. De exemplu, subordonarea ministerelor fata de Guvern. Subordonarea pe linie verticala are n vedere numai organele care functioneaza n unitatile administrativ-teritoriale. Subordonarea acestor organe ale administratiei publice prezinta un anumit specific. Astfel, unele dintre aceste organe se subordoneaza si pe linie orizontala, deci prezinta o dubla subordonare. Alte organe ce functioneaza n unitatile administrativ-teritoriale se subordoneaza numai pe linie verticala, de exemplu, organele din domeniul apararii nationale, n timp ce alte organe de pe plan local se subordoneaza numai pe linie orizontala, de exemplu, regiile autonome fata de consiliile judetene sau locale, dupa caz. Ca exemplu de dubla subordonare se pot da organele de sub autoritatea organelor centrale, care sunt organizate si si desfasoara activitatea n unitatile administrativ-teritoriale, cum sunt inspectoratele scolare, directiile de sanatate publica etc. Acestea se subordoneaza att consiliilor judetene, ct si ministerului de resort din ramura respectiva. Subordonarea fata de consiliile judetene se realizeaza sub aspect financiar, privind modul de utilizare mijloacelor banesti primite de la bugetul judetean sau al municipiului Bucuresti. Pe linie verticala, sub aspect organizatoric si functional, aceste organe sunt subordonate fata de ministerul din a carui structura organizatorica fac parte, n sensul ca de la organul central primesc instructiuni obligatorii.

Accentuarea uneia sau a alteia dintre laturile subordonarii depinde de natura intereselor ce urmeaza a fi realizate, de cerintele sociale ce trebuie satisfacute, de obiectivele urmarite de administratia publica n diferitele momente ale evolutiei societatii. Teste 1.Importanta centralizarii si autonomiei. 2.Continutul centralizarii. 3.Continutul autonomiei .. 4.Raportul ntre centralizare si autonomie 5.Notiunea de competenta . 6.Competenta materiala . 7.Competenta teritoriala . 8.Subordonarea pe linie verticala . 9.Subordonarea pe linie orizontala. 10.Dubla subordonare . 11.Schimbarea raportului ntre subordonarea pe linie verticala si pe linie orizontala . 3. Dreptul administrativ ramura a sistemului de drept
3.1. Conceptul de Drept administrativ

Termenul de Drept administrativ poate fi utilizat n doua acceptiuni. ntr-o prima acceptiune, termenul de Drept administrativ desemneaza o ramura de drept, adica un ansamblu de norme juridice, avnd un obiect propriu de reglementare, o categorie determinata de relatii sociale. n a doua acceptiune, termenul de Drept administrativ desemneaza o ramura a stiintei, adica un ansamblu sistematizat de cunostinte despre Dreptul administrativ ca ramura de drept. Normele juridice care sunt aplicate n activitatea autoritatilor administratiei publice, n organizarea si functionarea acestora, fac parte din ramuri de drept diferite, de exemplu, din Dreptul constitutional, privind regulile cele mai generale, principiile de organizare si functionare ale organelor administratiei publice, din Dreptul civil, n legatura cu personalitatea juridica a acestora, cu participarea lor la circuitul civil, din Dreptul financiar, referitor la raporturile acestor organe n probleme de ordin bugetar, din Dreptul muncii, cu privire la raporturile de munca n care sunt angajate autoritatile administratiei publice etc. n cadrul sistemului dreptului, Dreptul administrativ se prezinta ca o ramura de drept distincta, de sine statatoare, ntruct are un obiect propriu, precis determinat, de reglementare, dar aflat ntr-o strnsa legatura cu celelalte ramuri de drept, ale caror norme se aplica, de asemenea, n activitatea organelor administratiei publice. Dar, raportate la normele celorlalte ramuri de drept, normele Dreptului administrativ ocupa locul principal n cadrul normelor care se aplica n activitatea autoritatilor administratiei publice, n organizarea si functionarea acestora, Dreptul administrativ constituind ramura de drept specifica pentru administratia publica. Dreptul administrativ poate fi definit ca acea ramura a sistemului de drept alcatuita din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce apar n procesul de executare a legii, de catre autoritatile administratiei publice, n realizarea puterii de stat 10 . n cadrul relatiilor sociale reglementate de catre normele Drepului administrativ, organele administratiei de stat se manifesta ca autoritati publice, avnd aptitudinea de a folosi forta de constrngere a statului pentru a se asigura respectarea normelor juridice. Dreptul administrativ, ca ramura de drept, a aparut mai trziu dect alte ramuri de drept, cum ar fi Dreptul civil sau Dreptul penal. Ca ramura de drept distincta n cadrul sistemului dreptului, Dreptul administrativ a aparut n perioada revolutiilor burgheze, la sfrsitul secolului al XVIII-lea. Si nainte de acest moment istoric au existat reglementari

10

juridice cu caracter administrativ, dar acestea erau reglementari singulare, ce nu erau ncorporate ntr-o ramura de drept. Dupa victoria revolutiilor burgheze, burghezia, aflata la putere, a preluat unele reglementari juridice anterioare, care i erau favorabile, le-au adaptat noii situatii social-politice, le-a sistematizat, a creat noi norme juridice, corespunzatoare acelei situatii. n felul acesta, a aparut o noua ramura de drept Dreptul administrativ. Mai ales dupa introducerea principiului separatiei puterilor de stat, explicit sau implicit, n diferitele constitutii, printre care Constitutia S.U.A. din 1787, Constitutia Frantei din 1791, au fost adoptate si primele acte normative de Drept administrativ, ca expresie a aparitiei noii ramuri de drept. n opinia unor specialisti, n Romnia, prima sistematizare a normelor de Drept administrativ a fost realizata prin Regulamentele Organice. Dar astfel de norme au existat si anterior. De exemplu, organizarea teritoriului tarii n judete a fost facuta, n Muntenia, de catre Mircea cel Batrn, la sfrsitul secolului al XIV-lea, iar n tinuturi, n Moldova, de catre Alexandru cel Bun, la nceputul secolului al XV-lea. Prima si, de altfel, singura codificare a normelor de Drept administrativ poate fi considerata ca fiind facuta prin Regulamentele Organice. Ulterior, Grigore Ghica, domnul Moldovei, a creat o comisie formata din trei specialisti, ce a elaborat Manualul Administrativ al Principatului Moldovei, aparut n 1855, care cuprindea toate reglementarile de natura administrativa din perioada 1832-1855. Nu este vorba, nsa, de un cod, ci numai de o colectie de norme de Drept administrativ, cuprinse ntr-o lucrare unica . Se poate aprecia ca, n Romnia, Dreptul administrativ, ca ramura de drept, s-a constituit n a doua jumatate a secolului al XIX-lea, n timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ca urmare a reformei legislative ntreprinse de acesta. Spre deosebire de Dreptul civil si de Dreptul penal, ramuri de drept unde exista un Cod civil si un Cod penal, n Dreptul administrativ nu exista un Cod administrativ. n decursul timpului au aparut diferite culegeri de acte normative cu caracter administrativ, de exemplu, culegerile ntocmite de Boerescu, de Bujoreanu si, mai ales, colectia lui Hamangiu, dar acestea nu constituiau un Cod administrativ, deoarece autorii respectivi nu au facut altceva dect sa cuprinda ntr-o singura lucrare actele normative cu caracter administrativ aparute pna n momentul publicarii lucrarii n cauza. Autorii acestor lucrari nu au intervenit n continutul actelor culese, ci doar le-au preluat, asa cum au fost ele adoptate. n prezent, tinnd seama de complexitatea activitatii organelor administratiei publice, se impune necesitatea elaborarii unui Cod administrativ care sa sistematizeze, n cadrul unui act normativ unic, normele de Drept administrativ, n prezent dispersate ntr-o multitudine de acte normative.
3.2. Normele de Drept administrativ 3.2.1. Clasificarea normelor de Drept administrativ

Norma de Drept administrativ este o regula juridica ce reglementeaza relatiile sociale care fac obiectul Dreptului administrativ, ca ramura de drept. Aceste relatii apar n procesul de executare a legii de catre organele administratiei de stat, n care acestea se manifesta ca autoritati publice, n realizarea puterii de stat. Tinnd seama de marea diversitate de situatii n care sunt angrenate organele administratiei publice, si normele de Drept administrativ sunt foarte variate. Totusi, folosindu-se anumite criterii, aceste norme pot fi grupate n mai multe categorii. Astfel, n functie de finalitatea lor, normele de Drept administrativ pot fi clasificate n urmatoarele categorii:

11

a) norme prin care se stabilesc nfiintarea, precum si organizarea, competenta materiala si teritoriala a organelor administratiei publice, raporturile acestora cu alte organe de stat, controlul ce se poate exercita asupra activitatii lor; b) norme prin care se stabilesc functionarea organelor administratiei publice, raporturile acestora cu persoane fizice si persoane juridice nestatale, cu care organele administratiei publice intra n raporturi juridice, drepturile si obligatiile lor reciproce, raspunderea participantilor la asemenea raporturi, consecintele ncalcarii obligatiilor pe care si le-au asumat prin acele raporturi juridice; c) norme prin care se stabileste procedura activitatii organelor administratiei publice (procedura administrativa), adica acele norme care prevad forma n care se desfasoara activitatea organelor administratiei publice, att n interiorul lor, ct si n raporturile cu subiecte de drept din afara acestora, de ex, normele privind actul administrativ(emiterea, executarea si controlul executarii acestuia), operatiile administrative si alte fapte materiale. De exemplu, n domeniul contraventiilor, se prevede modul de constatare a abaterilor contraventionale, ce masuri se pot adopta, caile de atac mpotriva acestora etc. Normele de Drept administrativ stabilesc deci: -organizarea interna a organelor administratiei publice; -activitatea acestor organe, functionarea lor; -raporturile ntre ele si cu alte organe de stat; -raporturile lor cu particularii (persoane fizice si persoane juridice); -raspunderea si sanctiunile ce se pot aplica n cazul ncalcarii obligatiilor pe care si le-au asumat, potrivit legii. Stabilirea categoriilor mentionate nu nseamna ca normele din categoriile respective sunt separate, ca un act normativ ar cuprinde numai norme dintr-o singura categorie. Astfel, n acelasi act normativ se pot ntlni mai multe categorii din aceste norme, prevazndu-se, de exemplu, nfiintarea, organizarea interna, competenta, procedura unui organ al administratiei publice, raporturile cu alte subiecte de drept etc. Actele normative au, deci, un continut complex n ceea ce priveste categoriile denorme pe care le contin. n functie de sfera lor de cuprindere, normele de Drept administrativ se pot clasifica n: a) norme generale, care au o sfera larga de reglementare juridica, aplicndu-se unei categorii foarte largi de relatii sociale, de exemplu, Legea administratiei publice locale, Legea contenciosului administrativ, Ordonanta Guvernului privind contraventiile etc.; b) norme speciale, aplicabile numai n anumite situatii, ce reglementeaza, deci, un grup mai restrns de relatii sociale, de exemplu, Hotarrea Guvernului nr. 235/1992, privind acordarea burselor de studii; c) norme exceptionale, aplicabile, chiar dupa denumirea lor, n cazuri de exceptie, care impun masuri extraordinare, de pilda, Hotarrea Guvernului nr. 553/1991, privind masurile de lichidare a urmarilor provocate de calamitatile naturale din luna iulie 1991. Aceasta clasificare prezinta importanta n ceea ce priveste aplicarea normelor de Drept administrativ. Astfel, normele speciale si cele exceptionale pot deroga de la normele generale, de acelasi rang, ntruct ele sunt adoptate n situatii care fac necesara o reglementare diferita de reglementarea cu caracter general. n concluzie, daca aceeasi relatie sociala este reglementata att de o norma generala, ct si de o norma speciala sau exceptionala, se va aplica norma speciala sau cea exceptionala, dupa caz, ntruct situatia respectiva a reclamat adoptarea unei astfel de norme, deci este firesc sa se aplice norma speciala sau cea exceptionala si nu norma generala.
3.2.2. Structura normelor de Drept administrativ

12

Din punctul de vedere al structurii lor, normele de Drept administrativ cuprind, n general, toate cele trei elemente ale unei norme juridice, dar cu un anumit specific. Astfel, se poate observa, n primul rnd, ca ipoteza este, la cele mai multe asemenea norme, mai dezvoltata dect celelalte doua elemente ale normei juridice. Aceasta particularitate se datoreaza faptului ca este necesar sa se precizeze ct mai clar si mai complet conditiile n care se vor aplica aceste norme la cazurile concrete, la situatiile particulare. De exemplu, un consiliu local este dizolvat n cazul n care: a) nu s-a ntrunit timp de 3 luni consecutiv; b) nu a adoptat nici o hotarre n 3 sedinte consecutive; c) numarul consilierilor s-a redus sub jumatate plus unu si nu se poate completa prin supleanti; d) consiliul local a adoptat n cel mult 6 luni cel putin 3 hotarri care au fost anulate de catre instanta de contencios administrativ, prin hotarre irevocabila. Dupa cum se poate observa, ipoteza acestei norme este foarte dezvoltata, ea continnd situatiile n care se va aplica norma n cauza, anume cnd se va proceda la dizolvarea unui consiliu local. n ceea ce priveste dispozitia, aceasta se prezinta, n general, sub forma onerativa, continnd obligatia de a actiona ntr-un anumit mod, de exemplu, de a pastra curatenia n jurul casei sau de a se da ceva, precum obligatia de a plati taxe, amenzi etc. Exista si norme de Drept administrativ cu caracter prohibitiv, care prevad obligatia de a se abtine de la o anumita actiune, cum ar fi de a nu degrada spatiile verzi. Mai putin numeroase sunt normele permisive, care stabilesc posibilitatea pentru subiectele la un raport de Drept administrativ de a-si stabili n mod liber conduita, n functie de vointa lor. Normele permisive nu constituie o exceptie de la caracterul imperativ, obligatoriu al normelor juridice, deoarece odata adoptata o anume conduita, trebuie sa se respecte n mod strict reglementarile juridice privind acea conduita. Astfel, n cazul savrsirii unei contraventii, exista mai multe posibilitati, anume, fie plata amenzii, fie plngerea mpotriva procesului-verbal de sanctionare a contravenientului. Daca se opteaza pentru plngere, aceasta trebuie prezentata n termenul stabilit de lege si numai la organul competent sa o rezolve, deci cu respectarea stricta a dispozitiilor legale n aceasta situatie. n ceea ce priveste sanctiunea normelor de Drept administrativ, se poate observa ca, de multe ori, sanctiunea le lipseste ntruct ea nu apare ca necesara, fiind subnteleasa. De exemplu, normele care stabilesc competenta unui organ pot sa nu prevada sanctiuni, ntruct toate actele emise de acel organ cu ncalcarea competentei sale sunt nule, chiar daca nu exista o prevedere expresa n acest sens. n schimb, normele care contin obligatiile persoanelor fizice si juridice n raporturile lor de Drept administrativ, precum si cele care stabilesc raspunderea organelor sau functionarilor din aparatul administrativ prevad, de cele mai multe ori, si sanctiunea ce se poate aplica n cazul nerespectarii obligatiilor ce revin subiectelor acelor raporturi juridice. 3.3. Raporturile de Drept administrativ
3.3.1. Trasaturile raporturilor de Drept administrativ

Prin reglementarea de catre normele de Drept administrativ a relatiilor sociale ce fac obiectul Dreptului administrativ, ca ramura de drept, aceste relatii devin raporturi de Drept administrativ. n aceste raporturi, organele administratiei publice actioneaza ca autoritati de stat, putnd sa utilizeze, la nevoie, forta de constrngere a statului, pentru a se asigura respectarea drepturilor si a obligatiilor juridice decurgnd din aceste raporturi.

13

Raporturile de Drept administrativ prezinta trasaturile generale ale oricarui raport juridic, dar, totodata, prezinta si unele trasaturi particulare, specifice, prin care se deosebesc de alte raporturi juridice. n ceea ce priveste structura lor, raporturile de Drept administrativ nu se deosebesc de alte raporturi juridice, n sensul ca prezinta aceleasi elemente-subiecte, continut, obiect, dar cu un anumit specific propriu. Particularitatile raporturilor de Drept administrativ se exprima n trasaturile acestora. 1. O prima trasatura caracteristica a acestei categorii de raporturi juridice consta n aceea ca ele apar n procesul de executare a legii, n acceptiunea larga a acesteia, de realizare a puterii executive, ca parte componenta a puterii de stat unice. 2. O alta trasatura a raporturilor de Drept administrativ se refera la subiectele lor, ntotdeauna, unul dintre subiectele acestor raporturi trebuie sa fie un organ al administratiei publice. Raporturile de Drept administrativ pot sa apara ntre doua organe ale administratiei de stat, de exemplu, n cazul avizarii unui act administrativ de catre un alt organ dect cel emitent al acelui act. Raporturi de Drept administrativ pot sa apara ntre organele centrale de specialitate ale administratiei publice si agentii economici (regii autonome si societati comerciale) nfiintati de catre acestea. De asemenea, astfel de raporturi pot sa apara ntre organele locale ale administratiei publice (consilii judetene si consilii locale) si institutiile publice, regiile autonome si societatile comerciale nfiintate de catre acestea. Astfel de raporturi pot sa apara si ntre un organ al administratiei publice si un alt organ de stat, cum sunt raporturile ntre Ministerul Justitiei si instantele judecatoresti n probleme cu caracter administrativgospodaresc, de exemplu, asigurarea de catre Ministerul Justitiei a localurilor unde instantele sa-si desfasoare activitatea, nzestrarea acestora cu mobilier, alte materiale etc. Raporturi de Drept administrativ pot sa apara si ntre un organ al administratiei publice si persoane juridice nestatale, de exemplu n cazul acordarii unei autorizatii de functionare pentru aceste persoane. Raporturile de Drept administrativ pot interveni si ntre un organ al administratiei publice si o persoana fizica, cum este cazul aplicarii unei amenzi contraventionale. 3. Raporturile de Drept administrativ se mai caracterizeaza si prin aceea ca ele apar, de regula, pe baza unei manifestari unilaterale de vointa juridica, care emana de la organul administratiei publice.Chiar daca se produce si o oarecare actiune din partea celuilalt subiect al raportului, aceasta nu are nici o influenta asupra nasterii, modificarii sau ncetarii raportului, nefiind, deci, necesar consimtamntul celuilalt subiect al raportului. Nasterea, modificarea si ncetarea raporturilor juridice administrative pe baza vointei unilaterale a organului administratiei de stat au loc deoarece realizeaza puterea de stat, actionnd ca autoritate publica. Uneori, cnd legea prevede expres, raporturi de Drept administrativ pot lua nastere si n baza producerii unui eveniment, independent de vointa organului administratiei publice, de pilda, nasterea ori decesul unei persoane, ori datorita actiunii celuilalt subiect al raportului, cum este cazul savrsirii unei contraventii, cnd apare un raport de raspundere administrativa, care atrage aplicarea unei sanctiuni administrative. Raporturi de Drept administrativ pot sa apara si n situatia n care vointa organului este subnteleasa, ca n cazul nerezolvarii unei cereri de catre organul administratiei de stat n termenul stabilit de lege (tacerea organului administratiei publice). ntr-o astfel de situatie, petitionarul poate ataca la instanta de contencios administrativ tacerea organului administratiei publice, faptul ca nu i s-a raspuns la cerere, n termenul stabilit de lege. 4. n ceea ce priveste obligativitatea pentru organul administratiei de stat de a participa la raporturile de Drept administrativ, se disting doua situatii: a) cnd legea stabileste n mod expres si strict cum trebuie sa actioneze organul respectiv. n acest caz, el trebuie sa se conformeze ntocmai prevederilor legii,

14

deci participarea lui la un asemenea raport este obligatorie. Competenta nu constituie un drept subiectiv al acestor organe, pe care l-ar putea exercita sau nu. n situatia n care legea prevede o singura conduita posibila din partea organelor administratiei publice, acestea trebuie sa se conformeze ntocmai, caz n care dreptul lor constituie si o obligatie pentru ele. De exemplu, obligatia unui organ de politie de a elibera cartea de identitate, n cazul n care sunt ntrunite conditiile stabilite de lege. b) Cnd nsa legea lasa la aprecierea organului administratiei publice participarea sa la raporturi de Drept administrativ, precis determinate, pe baza vointei sale unilaterale, atunci aceasta participare nu mai este obligatorie pentru acel organ, de exemplu n cazul eliberarii unui permis de portarma. n aceasta situatie, organul de politie are deplina libertate, potrivit vointei sale unilaterale si actionnd dupa propria sa apreciere, sa elibereze sau nu permisul solicitat, n raport cu constatarile pe care le face n functie de situatia social-juridica a solicitantului, pentru obtinerea de catre acesta a permisului n cauza.
3.3.2. Categorii de raporturi de Drept administrativ

Tinnd seama de marele numar si marea diversitate de situatii n care sunt implicate organele administratiei de stat, si raporturile de Drept administrativ sunt numeroase si variate. Totusi, folosindu-se anumite criterii, se poate face o clasificare a acestor raporturi. Astfel, n functie de locul unde apar, se disting doua categorii de raporturi de Drept administrativ: a) raporturi n interiorul administratiei de stat, n acceptiunea de sistem de organe; b) raporturi n afara administratiei de stat, n aceeasi acceptiune. n cadrul acestor doua mari grupe, se disting subgrupe de raporturi de Drept administrativ, n functie de drepturile si obligatiile subiectelor n aceste raporturi, deci de continutul raporturilor. A. n interiorul administratiei publice iau nastere trei categorii de raporturi de Drept administrativ: 1) Raporturi de subordonare ntre organe diferite, de exemplu, ntre Ministerul Educatiei si Cercetarii si un inspectorat scolar judetean. Raporturi de subordonare pot lua nastere si n cadrul aceluiasi organ al administratiei publice, si anume ntre compartimente diferite (de exemplu, ntre un serviciu si un birou) sau ntre persoane diferite (de exemplu, un sef de birou si subalternii sai). 2) Raporturi de colaborare ntre organe, compartimente sau persoane ntre care nu exista raporturi de subordonare (de exemplu, acordarea unui aviz de catre un minister pentru emiterea unui act administrativ de catre un alt minister). 3) Raporturi de participare care se nasc, de asemenea, ntre organe, compartimente sau persoane ntre care nu exista raporturi de subordonare. Acestea participa, conlucreaza ntr-o anumita actiune (de exemplu, emiterea unei instructiuni de catre Ministerul Finantelor Publice si de catre Banca Nationala a Romniei n probleme financiar-contabile sau emiterea unei instructiuni de catre Ministerul Finantelor Publice si de catre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei n probleme de salarizare). B. n afara administratiei publice apar trei categorii de raporturi juridice: 1) Raporturi de subordonare ntre un organ al administratiei publice si un alt subiect de drept. n aceste raporturi subiectele au o pozitie inegala. Organul administratiei publice este subiectul activ, supraordonat, celalalt participant la raport fiind subiectul pasiv, subordonat (de exemplu, raportul ntre organul de politie si un contravenient, n cazul savrsirii unei contraventii). n virtutea pozitiei sale supraordonate, organul administratiei publice poate, prin simpla lui vointa unilaterala, sa stabileasca comportamentul subiectului pasiv n acel raport,

15

impunndu-i acestuia conduita de urmat. Acest specific se explica prin aceea ca organul administratiei publice participa la aceste raporturi juridice ca purtator al puterii de stat, deci n calitate de autoritate publica. Consecinta acestui specific consta n aceea ca, n caz de ncalcare de catre subiectul pasiv a obligatiilor care i revin n acel raport juridic, organul administratiei publice poate sa recurga la executarea silita, din oficiu, folosind constrngerea de stat, spre a obliga persoana n cauza sa-si respecte obligatiile care i revin n acel raport juridic. Cnd nsa norma juridica prevede, organul administratiei publice trebuie sa se adreseze instantei judecatoresti pentru a obtine executarea obligatiilor. Dar, aceste situatii trebuie prevazute expres de lege. Desi subordonat, subiectul pasiv nu este complet lipsit de drepturi. n cazul n care organul administratiei publice abuzeaza de prerogativele acordate de lege, ncalcnddrepturile subiectului pasiv, recunoscute de lege, subiectul pasiv poate sa se plnga organului competent, potrivit legii, spre a obliga organul administratiei publice n acel raport sa respecte legea. Astfel, potrivit art. 48 din Constitutie, persoana vatamata ntr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea n termenul legal a unei cereri, este ndreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. 2) Raporturi de utilizare a serviciilor publice Printre sarcinile majore ale organelor administratiei publice se nscrie si obligatia acestora de a satisface cerintele membrilor societatii, sarcina care constituie totodata si obiectivul de baza al unei administratii de stat puse n slujba colectivitatii. Spre a satisface cerintele membrilor societatii, organele administratiei publice presteaza pentru acestia o serie de servicii publice. Prin aceste servicii sunt realizate drepturile fundamentale ale cetatenilor (de exemplu, dreptul la nvatatura), se asigura ordinea publica si linistea cetatenilor, li se satisfac acestora necesitatile lor de transport, de aprovizionare, de comunicare etc. n prestarea acestor servicii pot sa apara doua situatii: a) cnd legea obliga organele administratiei publice sa presteze un serviciu public. n cazul n care cetatenii solicita unui organ prestarea serviciului respectiv, organul n cauza este obligat sa-1 presteze. De exemplu, nscrierea unui copil la scoala, eliberarea cartii de identitate, cnd sunt ndeplinite conditiile prevazute de lege, vaccinarea obligatorie etc. b) cnd legea lasa la aprecierea organelor administratiei publice prestarea unui serviciu public. n acest caz, cetatenii nu pot dect sa propuna organului respectiv prestarea acelui serviciu. Organul administratiei publice nu este nsa obligat sa dea curs solicitarii, el avnd deplina libertate de a aprecia daca sa presteze sau nu acel serviciu, n functie de situatia concreta, evalund necesitatea prestarii acelui serviciu, precum si posibilitatile materiale pe care le are pentru a presta acel serviciu (de exemplu, amenajarea unui strand ntr-un cartier). Organele administratiei publice pot presta servicii publice fie n mod gratuit, de exemplu, n cazul nvatamntului, fie contra cost, de exemplu, n domeniul transportului n comun. Astfel, n legatura cu prestarea serviciilor publice se poate aplica fie un regim de drept administrativ, fie un regim de drept civil. 3) Raporturi de colaborare ntre organele administratiei publice si cetateni, n mod individual sau organizati. Organele administratiei publice nfaptuiesc actiuni prin care satisfac cerintele membrilor societatii. Ca urmare, cetatenii sunt direct interesati n realizarea unor astfel de actiuni, deoarece, n primul rnd, este n folosul lor nfaptuirea lor. n cadrul acestora, cetatenii sprijina organele administratiei publice n realizarea sarcinilor si atributiilor

16

ce le revin. Astfel de raporturi pot sa apara de exemplu cu ocazia efectuarii unor recensaminte, pentru combaterea unor efecte nocive (inundatii, cutremure, incendii), pentru descoperirea si imobilizarea infractorilor etc. n unele situatii li se ncredinteaza cetatenilor atributii cu caracter de autoritate publica, de exemplu, n ceea ce priveste evidenta populatiei. Astfel de atributii pot fi acordate si unor organizatii nestatale, de pilda, Asociatia Generala a Vnatorilor si Pescarilor Sportivi. n felul acesta, cetatenii vin n sprijinul organelor administratiei publice care, prin activitatea lor, raspund unor necesitati sociale, deci este si n interesul cetatenilor sa acorde tot sprijinul lor organelor administratiei publice, pentru ca acestea sa poata satisface, n cele mai bune conditii, cerintele societatii. Teste 1.Acceptiunile notiunii de Drept administrativ. 2.Ce ramuri de drept se aplica n activitatea organelor administratiei publice ? 3.Legaturile Dreptului administrativ cu celelalte ramuri de drept si definitia acestuia . 4.Cnd a aparut Dreptul administrativ n Europa? 5.Aparitia si evolutia Dreptului administrativ n Romnia . 6.Ce se ntelege printr-o norma de Drept administrativ? 7.Clasificarea normelor de Drept administrativ dupa scopul lor 8.Clasificarea normelor de Drept administrativ dupa sfera de aplicare 9.Trasaturile raporturilor de Drept administrativ . 11.Raporturile de Drept administrativ din interiorul administratiei . 12.Raporturile de Drept administrativ din exteriorul administratiei. 4. Izvoarele Dreptului administrativ Notiunea de izvor de drept poate fi utilizata n doua acceptiuni: 1. izvor material 2. izvor formal 1. Izvorul material al dreptului reprezinta conditiile materiale ale existentei omului, n primul rnd, cerintele de ordin economic. Pentru satisfacerea cerintelor sociale, att cele economice, ct si de alta natura (culturale, protectia sociala, protectia mediului etc.), se adopta normele juridice corespunzatoare. Deci, izvorul material al dreptului reprezinta cerintele sociale care determina adoptarea unor norme juridice. Dar, pentru ca o regula de conduita sa devina obligatorie pentru cei carora li se adreseaza, este nevoie ca acea regula sa capete o forma juridica, prin care vointa guvernantilor sa devina vointa de stat, obligatorie pentru membrii societatii, si care, astfel, face posibila recurgerea la forta de constrngere a statului pentru a asigura respectarea acestei reguli. Aici intervine izvorul formal al dreptului. 2. Izvorul formal al dreptului este actul normativ emis de catre organele de stat competente, act care contine norme juridice, reguli de conduita obligatorii, imperative. Prin urmare, izvorul material, cerintele sociale determina vointa guvernantilor, iar aceasta vointa se exprima ntr-o forma juridica, concretizata n actul normativ. Trebuie facuta distinctie ntre izvorul de drept obiectiv si izvorul de drept subiectiv. a) Izvorul de drept obiectiv este ntotdeauna actul normativ care contine norme juridice, precum si alte surse recunoscute ca atare. b) Izvorul de drept subiectiv (si al obligatiilor corelative) l constituie orice act sau fapt juridic, adica generator de drepturi si obligatii juridice, de exemplu, o autorizatie de constructie, o diploma de absolvire a unei forme de nvatamnt, un contract de vnzarecumparare, savrsirea unei contraventii etc. Exista mai multe izvoare formale n ceea ce priveste Dreptul administrativ.

17

Principalul izvor al acestuia este Constitutia, legea suprema. Aceasta contine norme avnd o forta juridica superioara tuturor celorlalte norme juridice existente n societate. n ceea ce priveste Dreptul administrativ, Constitutia cuprinde regulile generale, principiile de organizare si functionare ale organelor administratiei publice. Astfel, n Constitutia Romniei sunt continute prevederi referitoare la organizarea si functionarea Guvernului, a organelor centrale de specialitate ale administratiei publice, a organelor locale ale administratiei publice, precum si cu privire la raporturile acestora cu alte organe de stat si cu subiecte de drept nestatale. Legea, ca act al Parlamentului, este izvor de drept administrativ, dar cu respectarea unei anumite conditii. Parlamentul fiind unicul organ legiuitor, legile adoptate de catre Parlament pot fi izvor pentru toate ramurile de drept. Ca sa fie izvor de Drept administrativ este necesar ca legea respectiva sa reglementeze relatiile sociale ce constituie obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept. De exemplu, Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, Legea nr. 215/2001, privind administratia publica locala etc. Izvor de drept administrativ, cu conditia sa aiba caracter normativ si sa reglementeze relatiile sociale ce fac obiectul Dreptului administrativ, sunt si unele decrete ale Presedintelui Romniei. Astfel, potrivit art. 100 din Constitutia Romniei, n exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romniei emite decrete. Unele dintre aceste decrete au caracter normativ, fiind izvoare de Drept administrativ. Asemenea decrete sunt cele prin care Presedintele Romniei declara mobilizarea generala sau partiala a armatei. De asemenea, Presedintele Romniei, tot printr-un decret prezidential, poate sa instituie starea de asediu ori starea de urgenta n ntreaga tara sau numai n unele unitati administrativ-teritoriale . Izvor de Drept administrativ sunt si hotarrile Guvernului, atunci cnd au caracter normativ si reglementeaza relatii sociale ce constituie biect al Dreptului administrativ. Se poate da ca exemplu Hotarrea nr. 634/1998 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/1998 pentru dezvoltarea regionala. Izvoare de drept administrativ sunt si Ordonantele Guvernului, de exemplu, Ordonanta nr. 2/2001 cu privire la regimul juridic al contraventiilor, precum si Ordonantele de urgenta ale Guvernului, de exemplu, Ordonanta de urgenta nr. 28/2000 pentru modificarea Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale. Printre izvoarele dreptului administrativ se numara si ordinele ministeriale, instructiunile, circularele, normele metodologice, deciziile unor conducatori de institutii publice . De asemenea, sunt izvoare de drept administrativ si actele normative emise de consiliile judetene si consiliile locale, n masura n care reglementeaza relatii sociale ce fac obiectul Dreptului administrativ, de exemplu, prin care se stabilesc contraventii, taxe locale etc. n ceea ce priveste tratatele internationale, ca izvoare de Drept administrativ, problema trebuie privita n mod diferentiat. Mai nti, trebuie facute urmatoarele precizari: Pentru ca un tratat international sa fie izvor de Drept administrativ, el trebuie sa ndeplineasca mai multe conditii, si anume: 1) sa fie un tratat legal, adica sa fie n conformitate cu normele dreptului international; 2) sa fie ncheiat si ratificat de catre organele competente, potrivit legislatiei interne a statelor parti la acel tratat; 3) sa reglementeze relatii sociale ce fac obiectul de reglementare al Dreptului administrativ, de exemplu, tratatele cu privire la frontiera dintre doua state;

18

4) sa fie de aplicatie directa n dreptul intern al statului; 5) Romnia sa fie parte la acel tratat. n conformitate cu prevederile constitutionale, pentru a putea produce efecte juridice, att n relatiile externe, ct si n cele interne, un tratat international trebuie ratificat. Problema care se pune este de a sti daca prin ratificare un tratat international este direct aplicabil n interiorul statului parte la acel tratati, devenind astfel izvor al unei ramuri de drept intern, avnd implicatii cu acel tratat, sau este necesara transpunerea prevederilor tratatului n cauza n norme de drept intern, situatie n care izvorul de drept intern este actul de transformare a normelor internationale n norme interne, si nu tratatul international. Aceasta problema nu are o rezolvare unitara. Unele tratate sunt direct executorii n ordinea juridica interna dupa ce au fost ratificate, n timp ce altele necesita adoptarea unui act normativ al organului de stat competent, de adaptare a legislatiei interne la prevederile tratatului international. n aceasta din urma situatie, izvor de drept intern este actul juridic de transpunere n legislatia interna a prevederilor acelui tratat. Tratatele internationale devin deci izvor de Drept administrativ numai atunci cnd sunt executorii direct n ordinea juridica interna, ca urmare a ratificarii De pilda, Conventia pentru relatiile consulare, dupa ratificarea ei de catre Romnia n anul 1971, a produs direct efecte juridice. n baza conventiei, statul romn a fost obligat sa ia masuri pentru protejarea localurilor consulare (art. 27 din conventie), precum si facilitarea dobndirii de catre statul strain a localurilor necesare oficiului consular (art. 30). n ceea ce priveste tara noastra, tratatele internationale ratificate de catre Parlament sunt parte componenta a dreptului intern al acesteia, asa nct nu mai este necesara adoptarea unui act de transpunere a tratatului n dreptul intern, tratatul constituind astfel izvor de drept pentru tara noastra (Constitutia Romniei, art. 11, pct. 2). Dupa parerea noastra, formularea din Constitutie nu rezolva dect partial situatia tratatelor internationale n dreptul intern al Romniei, ntruct nu tine seama de toate tratatele la care tara noastra este parte. Astfel, potrivit art. 11, pct. 2 din Constitutia Romniei, dupa cum am aratat mai nainte, tratatele internationale ratificate de catre Parlament fac parte din dreptul intern al Romniei. Dar, pe lnga tratatele ratificate de catre Parlament, exista numeroase tratate internationale aprobate prin hotarri ale Guvernului, de exemplu, Hotarrea Guvernului nr. 493/1999 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Romniei si Guvernul Republicii Cipru privind cooperarea n domeniul sanatatii publice si al stiintelor medicale, semnat la Bucuresti la 15 decembrie 1998. Mergnd n mod strict pe prevederea mentionata din Constitutie, asemenea tratate nu ar face parte din dreptul intern al Romniei. O asemenea concluzie, desi este corecta din punct de vedere logic, este inexacta din punct de vedere juridic, ntruct si astfel de tratate trebuie sa faca parte din dreptul intern, spre a putea fi aplicate. De aceea, textul din Constitutie ar trebui sa se refere si la asemenea tratate. Este posibil ca printr-un tratat international sa se deroge de la o lege adoptata anterior de catre statul parte la tratat. De regula, ntr-un asemenea caz se va aplica tratatul international, ntruct el exprima ultima vointa a statului parte la acel tratat. n momentul n care statul respectiv nceteaza de a mai fi parte la acel tratat, se vor aplica din nou prevederile legii interne de la care s-a derogat. n acest sens, sunt continute prevederi exprese n Constitutia Romniei, dar cu referire numai la un anumit domeniu, si anume, al drepturilor fundamentale ale omului. Potrivit Constitutiei Romniei (art. 20, pct. 2), n cazul n care apare o neconcordanta ntre un tratat international, la care Romnia este parte, si o lege a statului romn, cu privire la drepturile fundamentale ale omului, se vor aplica tratatele internationale, cu exceptia cazului n care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Dupa cum se poate observa, potrivit Constitutiei Romniei, se admite prioritatea reglementarilor internationale

19

fata de reglementarile juridice interne ale tarii noastre numai n ceea ce priveste drepturile omului. Dar tratatele internationale se refera si la alte domenii. Care este situatia lor n raport cu legislatia interna? Constitutia nu da nici un raspuns. Nu numai ca nu da nici un raspuns la aceasta ntrebare, ci, mai mult chiar, Constitutia contine alte prevederi care, practic, exclud prevederile art. 20, pct. 2. Astfel, art. 11, pct. 1, prevede ca Statul romn se obliga sa ndeplineasca ntocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte . Dupa cum se poate lesne observa, textul se refera la orice tratat. Deci n cadrul acestora se includ si tratatele internationale cu privire la drepturile fundamentale ale omului. Din moment ce tara noastra se obliga sa ndeplineasca ntocmai tratatele internationale la care este parte, este firesc ca Romnia sa nu adopte acte interne prin care sa se contravina prevederilor acelor tratate internationale. Daca ar adopta astfel de acte, ar nsemna sa-si ncalce obligatia pe care si-a asumat-o de a respecta tratatele internationale. Rezulta n mod clar ca, datorita prevederilor art. 11, pct. 1, prevederile art. 20, pct. 2 nu mai erau necesare. Pe de alta parte, prin prevederea ca nu se vor aplica reglementarile internationale, ci legea interna a Romniei, daca ea contine dispozitii mai favorabile, se ncalca expres prevederile art. 11, pct. 1, potrivit carora tara noastra se obliga sa ndeplineasca ntocmai obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Daca se aplica art. 20, pct. 2 se ncalca art. 11, pct. 1, iar daca se aplica art. 11, pct. 1, se ncalca art. 20, pct. 2. Prevederea la care am facut referire s-a introdus n Constitutie prin revizuirea acesteia. Dupa parerea noastra, era mult mai adecvat textul anterior al Constitutiei, nsa dupa cum am mentionat mai nainte, nici acest text, adica art. 20, pct. 2 nu este necesar. n ceea ce priveste calitatea principiilor dreptului de a fi izvoare de Drept administrativ, se pot ivi doua situatii: 1) Principiul de drept este consacrat ntr-un anume act normativ. De exemplu, principiul neretroactivitatii legii este consacrat n Constitutia Romniei (art. 15, pct. 2). n acest caz, izvorul de drept nu este principiul, ci actul normativ n care este consacrat acel principiu. 2) n cazul n care un principiu de drept se desprinde prin generalizare din mai multe acte normative, el fiind continut n diferite acte normative, izvorul de drept este nsusi acel principiu. De exemplu, principiul revocabilitatii actelor administrative, care nu este consacrat ntr-un anume act normativ, el desprinzndu-se prin generalizare, din mai multe acte normative. Cutuma sau obiceiul poate fi izvor de Drept administrativ cu respectarea unor conditii . Cutuma este o regula nescrisa, care a fost aplicata n mod repetat o perioada ndelungata de timp si care a fost acceptata ca obligatorie de catre o colectivitate umana. Pentru ca obiceiul sa fie izvor de drept, trebuie sa existe o prevedere scrisa a legii, care sa permita utilizarea obiceiului n anumite situatii. Totodata, trebuie sa nu existe o norma scrisa care sa reglementeze relatiile sociale n care este posibila folosirea cutumei. n ceea ce priveste Dreptul administrativ, este putin probabila posibilitatea recurgerii la cutuma, ca izvor de drept. Obiceiul este mai frecvent folosit ca izvor de drept n Dreptul civil. Astfel, potrivit Constitutiei Romniei, obligatiile proprietarului sunt cele care sunt stabilite de lege sau care decurg din obicei (Constitutia Romniei, art. 44, pct. 7). P. Negulescu considera obiceiul pamntului ca izvor de drept, n timp ce J. Dembour afirma ca obiceiul nu poate dect sa suplineasca absenta unui text legal . Jurisprudenta, ca izvor de drept, are o situatie diferita, n functie de sistemul de drept.Prin jurisprudenta se ntelege un ansamblu, o totalitate de hotarri judecatoresti. n sistemul de drept francez, ca si n cel al tarii noastre, hotarrile instantelor judecatoresti nu sunt considerate a fi izvor de drept, ntruct se porneste de la ideea ca rolul instantelor judecatoresti este de a aplica legea la cazurile concrete, prin solutionarea de litigii juridice, si

20

nicidecum de a crea legea ca izvor de drept prin hotarrile prin care se pronunta . n alte sisteme de drept nsa (de exemplu n dreptul anglo-saxon), precedentul judiciar, adica hotarrile judecatoresti pronuntate anterior, este socotit izvor de drept, facndu-se apel la asemenea hotarri pentru solutionarea unor litigii asemanatoare. F.P. Benoit apreciaza ca, n Franta, jurisprudenta instantelor administrative constituie izvor al Dreptului administrativ iar J. Dembour arata ca jurisprudenta si doctrina sunt doar izvoare .sociologice ale Dreptului . Teste 1.Ce se ntelege prin izvor de drept material si formal ? 2.Deosebirea dintre izvorul obiectiv si cel subiectiv de drept. 3.Calitatea Constitutiei de a fi izvor de Drept administrativ . 4.n ce conditii legea este izvor de Drept administrativ ? 5.Care decrete ale Presedintelui Romniei sunt izvor de Drept administrativ ? 6.Cnd sunt izvor de Drept administrativ hotarrile Guvernului sau actele altor organe ?. 7.Actul administrativ . 8.Conditii ca un tratat international sa fie izvor de Drept administrativ si raporturile acestuia cu legea interna. 9.Cnd este un principiu de drept izvor de Drept administrativ ? 10.n ce conditii cutuma este izvor de drept ? 11.Situatia jurisprudentei ca izvor de drept . CAPITOLUL II FORMELE DE NFAPTUIRE A ADMINISTRATIEI PUBLICE A.Actul administrativ 1Notiunea de act administrativ Activitatea autoritatilor administratiei publice, ca organe executive ale statului, se realizeaza prin diverse acte juridice, de exemplu, acte juridice civile, acte de Dreptul muncii, de Drept financiar etc., precum siprin operatii administrative si fapte materiale. n cadrul acestora, actele administrative ocupa un loc dintre cele mai importante, ele fiind, de altfel, actele juridice specifice activitatii desfasurate de organele administratiei publice, n exercitarea atributiilor lor. Actele administrative ntrunesc o serie de trasaturi proprii care se deosebesc de alte acte juridice sau de alte activitati desfasurate de organele administratiei publice. 1. Actele administrative sunt acte juridice, adica sunt manifestari de vointa exprimate n scopul de a produce efecte juridice, altfel spus, de a da nastere, de a modifica sau de a stinge raporturi juridice, drepturi si obligatii juridice. Prin aceasta se deosebesc de operatiile administrative. n timp ce actele administrative produc, n mod direct, efecte juridice asupra celor carora li se adreseaza, efecte pe care le are n vedere organul emitent al actului, operatiile administrative nu produc efectele juridice avute n vedere de cel care le savrseste, ci efectele pe care le prevede legea. De exemplu, o autorizatie de constructie, care este un act administrativ, produce efectele juridice pe care le are n vedere cel care a eliberat-o, anume, n ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le ndeplineasca acea constructie. Pentru emiterea autorizatiei, legea stabileste ca sunt necesare o serie de avize( Legea nr. 50/1991).Autorizatia nu se poate corda dect daca aceste avize sunt favorabile. Deci, efectul avizelor, care sunt operatii administrative, consta n aceea ca de ele depinde acordarea autorizatiei, efect care este prevazut de lege si care nu depinde de vointa celui care acorda avizul. Aceasta deosebire dintre actele administrative si operatiile administrative prezinta importanta practica mai ales n cazul litigiilor de contencios administrativ, situatie n care instanta judecatoreasca poate

21

controla numai actele administrative atacate n justitie, dar nu poate controla, n cazul actiunii directe, n mod distinct de actul administrativ, operatiile administrative pe baza carora a fost emis acel act. ntr-un asemenea caz, controlul asupra operatiilor administrative se face numai n subsidiar, n cadrul controlului pe care instanta judecatoreasca l exercita asupra actului administrativ atacat si numai n legatura cu acesta. Potrivit Legii contenciosului administrativ, instantele judeca cererile celor vatamati n drepturile lor prin acte administrative ilegale. (Legea nr. 29/1990, Legea contenciosului administrativ, art. 1.) n legatura cu aceasta, se poate ivi urmatoarea situatie: reglementarile juridice n vigoare prevad, dupa cum am aratat, ca pentru eliberarea unei autorizatii de constructie este necesar, printre altele, si avizul unui organ de specialitate. Presupunnd ca, pe baza acestui aviz, se respinge cererea pentru eliberarea autorizatiei n cauza, se pune problema daca persoana nemultumita poate introduce actiune n justitie mpotriva avizului care a stat la baza respingerii cererii sale. Avizul n cauza fiind o operatie administrativa si nu act administrativ, actul administrativ fiind autorizatia de constructie, o asemenea actiune nu este admisibila. Acesta constituie unul dintre numeroasele exemple care nvedereaza importanta distinctiei ntre actele administrative si operatiile administrative. n acest sens, un alt exemplu l constituie referatul de ancheta sociala privind ncredintarea minorilor. Referatul de ancheta sociala privind ncredintarea copilului minor unuia dintre soti, n cadrul procesului de divort, nu este un act administrativ care, prin el nsusi, sa produca efecte juridice asupra partilor n proces si, ca atare, nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, ci numai odata cu hotarrea judecatoreasca, pronuntata n procesul de divort, prin utilizarea cailor de atac prevazute de lege. n legatura cu aceasta trasatura a actelor administrative, s-a pus si problema naturii juridice a actelor de stare civila, deoarece aceste acte prezinta asemanari, dar si deosebiri, att fata de actele administrative, ct si fata de operatiile administrative. Actele de stare civila se aseamana cu actele administrative prin aceea ca produc n mod direct efecte juridice asupra celui caruia i s-a eliberat actul respectiv, dar se deosebesc de actele administrative prin aceea ca ele nu exprima vointa celui care le emite, nu produc efectele juridice pe care acesta le-ar avea n vedere, ci efectele juridice pe care le prevede legea. De exemplu, indiferent de vointa celui care emite un certificat de nastere, acesta constata nasterea unei persoane fizice, iar efectul sau juridic consta n aceea ca, prin el, se atesta aparitia unui nou subiect de drept. De asemenea, un certificat de casatorie produce schimbari n starea civila a celor care se casatoresc, schimbari pe care le prevede legea si care nu depind de vointa celui care elibereaza acel certificat, n timp ce un certificat de deces atesta disparitia unui subiect de drept, anume a celui care a decedat, consecinta fiind aparitia unor noi raporturi juridice, prevazute de lege, de exemplu, a raporturilor de succesiune. Actele de stare civila se aseamana si cu operatiile administrative n ceea ce priveste efectele lor juridice prin aceea ca, ntocmai ca si operatiile administrative, ele produc efectele juridice pe care le prevede legea, iar nu efectele juridice pe care le-ar avea n vedere cel care emite un act de stare civila. Actele de stare civila se deosebesc nsa de operatiile administrative prin aceea ca produc n mod direct efecte juridice fata de cei carora li se adreseaza, n timp ce operatiile administrative produc efecte juridice n mod indirect, prin intermediul actului administrativ care a fost emis pe baza acestor operatii. De exemplu, n cazul unei autorizatii de constructie, avizele care se acorda pentru emiterea acesteia nu produc direct efecte juridice asupra celui care a solicitat autorizatia, ci numai indirect, prin intermediul autorizatiei de constructie, aceasta fiind cea care produce n mod direct efecte juridice asupra solicitantului. Astfel, n cazul refuzului de a se acorda autorizatia datorita unor avize nefavorabile, nu vor putea fi atacate n fata instantei de contencios

22

administrativ aceste avize, ci refuzul organului competent sa emita autorizatia de a acorda acea autorizatie. Cu ocazia solutionarii litigiului, se va putea pune n discutie si situatia avizelor care au stat la baza refuzului, cercetndu-se, de pilda, legalitatea acestora. S-a apreciat ca asemanarile dintre actele de stare civila si actele administrative sunt mai pronuntate dect deosebirile dintre ele, astfel nct actele de stare civila sunt considerate a fi acte administrative.Efecte juridice produc si actele administrative cu caracter jurisdictional. Specificul lor consta n aceea ca prin ele sunt recunoscute si restabilite drepturi subiective ncalcate anterior emiterii lor. Prin actele administrative cu caracter jurisdictional, solutionndu-se un litigiu juridic, este restabilita o situatie legala ncalcata anterior emiterii acelor acte. ntocmai ca si actele administrative, produce efecte juridice si tacerea unui organ al administratiei de stat la o cerere care i-a fost adresata, cu alte cuvinte, nesolutionarea n termenul stabilit de lege a unei asemenea cereri. De asemenea, refuzul unui organ al administratiei de stat de a satisface o pretentie juridica a unei persoane, refuz prin care se aduce atingere unui drept al acelei persoane, produce efecte juridice, ca si un act administrativ, astfel nct mpotriva lui se poate introduce actiune n justitie, potrivit Legii contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ art. 1.) Desi refuzul n cauza, ca si tacerea organului administrativ, nu modifica raporturile juridice existente, nu se poate sustine ca nu ar produce efecte juridice. Efectul lor juridic consta n aceea ca mpiedica aparitia unei noi situatii juridice, situatie care ar lua nastere daca s-ar admite cererea prezentata organului respectiv. Uneori, chiar prin refuz se poate crea o alta situatie juridica. De exemplu, refuzul de a rennoi o autorizatie, atunci cnd aceasta este acordata pe un anumit termen, are ca efect ncetarea situatiei juridice aparute ca urmare a acordarii autorizatiei si revenirea la situatia existenta nainte de acordarea autorizatiei. Specific administratiei de stat, ca forma fundamentala de activitate a statului, este faptul ca aceasta este o activitate executiva, de executare a legii. Actele emise de organele administratiei publice nu pot formula valori politice, nu pot contine norme care sa reglementeze primar relatiile sociale. Actul administrativ, ca act de executare, este subordonat legii, este un act subsecvent. Totusi, prin lege, un organ al administratiei publice poate fi mputernicit sa emita norme juridice n cazurile nereglementate prin lege. Astfel, potrivit art. 115 din Constitutia Romniei, Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante n domenii care nu fac obiectul legilor organice si care sunt expres prevazute n art. 73, pct. 3 din Constitutie. Aceasta este nsa o situatie de exceptie si care poate sa intervina numai ca urmare a mputernicirii acordate de catre Parlament. Chiar daca nu pot formula valori politice, prin actele administrative se realizeaza cele mai adecvate modalitati de executare a legii, n functie de conditiile concrete. Prin lege nu se pot reglementa strict toate actiunile organelor administratiei de stat, tinndu-se seama de imensa varietate de situatii care apar n viata de zi cu zi a societatii. Organele administratiei publice trebuie sa dispuna de o anumita initiativa, de o anumita autonomie, care sa le dea posibilitatea de a aprecia situatiile n care vor emite actele de executare a legii, sa aprecieze oportunitatea acestora. Exista anumite cazuri cnd prin lege sunt stabilite conditii stricte pentru emiterea actelor administrative, dar, totodata, n alte situatii, se acorda organelor administratiei de stat posibilitatea de apreciere atunci cnd emit actele n cauza. De exemplu, pentru nscrierea la examenul de admitere ntr-o institutie de nvatamnt superior, legea prevede anumite acte obligatorii pe care trebuie sa le prezinte candidatii, fara de care institutia respectiva nu i va nscrie la examen. n acest caz, prescriptia legii este stricta si nu se poate actiona n alt fel, nici candidatii, nici institutia de nvatamnt superior nu

23

pot deroga de la lege. nsa evaluarea cunostintelor candidatilor este lasata la aprecierea celor care i examineaza, deci, n functie de rezultatele acestei aprecieri organul administratiei de stat va decide admiterea sau respingerea la concurs a candidatilor.Distinctia ntre cele doua situatii, n ceea ce priveste emiterea actelor administrative, prezinta o deosebita nsemnatate n legatura cu controlul legalitatii acestor acte de catre instantele judecatoresti. Potrivit reglementarilor n vigoare, instantele de judecata pot sa controleze numai legalitatea actelor administrative, deci atunci cnd prin acestea se ncalca dispozitiile imperative ale legii, aducndu-se, totodata, prin ncalcarea savrsita, prejudicii unor persoane, prin vatamarea drepturilor recunoscute de lege. Instantele nu pot controla nsa oportunitatea actelor administrative, deci atunci cnd emiterea acestora este lasata, de catre lege, la aprecierea organelor administratiei publice. Relund exemplul de mai nainte, daca unei persoane i se refuza nscrierea la concursul de admitere, desi ntruneste conditiile legale, acest refuz constituie o ncalcare a legii si poate fi atacat n fata instantelor judecatoresti potrivit Legii Contenciosului administrativ. Dar, admiterea sau respingerea unui candidat la concurs fiind lasate la aprecierea institutiei de nvatamnt, n cazul respingerii, candidatul nu se va mai putea adresa instantelor de judecata pe considerentul ca refuzul de a fi admis n acea institutie ar fi contrar dispozitiilor legale. Aceasta nu exclude nsa posibilitatea candidatului n cauza sa conteste aprecierea ce i-a fost facuta, dar aceasta numai pe cale administrativa, iar hotarrea luata de organul competent al administratiei publice este definitiva, ea neputnd sa fie atacata n continuare n fata instantelor judecatoresti. 2. Actul administrativ nu este nsa orice fel de manifestare de vointa juridica, ci o manifestare unilaterala de vointa a organului emitent al actului. Pentru valabilitatea unui act administrativ nu este necesar consimtamntul persoanei careia i se adreseaza, cum este cazul actelor de drept civil, care se ntemeiaza pe acordul, pe consimtamntul subiectelor raporturilor juridice civile. Drepturile si obligatiile care iau nastere prin actele administrative sunt stabilite n mod unilateral de catre organul emitent al acelor acte, persoanele carora li se adreseaza actele respective avnd ndatorirea de a se conforma ntocmai vointei unilaterale a organului administratiei de stat, exprimata prin actul administrativ. ntruct organul emitent al actului administrativ actioneaza n temeiul puterii de stat, n calitate de autoritate publica, el si poate impune, n mod unilateral, vointa sa asupra celui caruia i se adreseaza actul n cauza. De exemplu, pentru emiterea unui proces-verbal de aplicare a unei sanctiuni contraventionale fata de cel care a savrsit contraventia, nu mai este necesar acordul acestuia n ceea ce priveste aplicarea sanctiunii. n legatura cu caracterul actului administrativ de a fi o manifestare unilaterala de vointa juridica, se ridica unele probleme. Astfel, o problema apare n legatura cu anumite acte, cu anumite formalitati pregatitoare, necesare pentru emiterea unui act administrativ, de pilda, diferite avize, referate, expertize etc., pe care le acorda un alt organ sau o alta persoana dect organul emitent al actului. n cazul n care, pentru emiterea unui act administrativ, este necesara acordarea unor avize, se mai poate sustine ca actul administrativ ar fi o manifestare unilaterala de vointa? Problema se pune deoarece si avizele, referatele etc. exprima opinia organului sau persoanei care le ntocmeste cu privire la actul administrativ la care se refera. Pentru rezolvarea acestei probleme, este necesar sa se analizeze deosebirile dintre un act unilateral si un act bilateral. n cazul actelor unilaterale, raportul juridic ia nastere printr-o singura manifestare de vointa juridica, n timp ce, n cazul actelor bilaterale, raportul juridic nu poate lua nastere dect prin acordul subiectelor acelui raport, cum ar fi n ceea ce priveste vnzarea-

24

cumpararea. Se poate da ca exemplu situatia unei autorizatii de constructie, care este un act administrativ. n acest caz, raportul juridic ia nastere numai prin manifestarea unilaterala de vointa juridica a organului care acorda autorizatia, acesta stabilind, n mod unilateral, continutul si conditiile autorizatiei. Avizele pe baza carora a fost emisa autorizatia nu au nici un efect direct asupra celui care a solicitat-o, autorizatia de constructie fiind cea care produce direct efecte juridice asupra acestuia. Acordarea avizelor nu nseamna aparitia unui nou subiect n raportul dintre organul emitent al autorizatiei si solicitantul autorizatiei. Cel care acorda avizul se afla n raport direct numai cu cel care emite autorizatia de construire, fara nici o legatura directa cu solicitantul acelei autorizatii, cu raportul n care unul dintre subiecte este cel ce a solicitat autorizatia. Cel care acorda avizul si organul emitent al autorizatiei apar n acest raport ca un singur subiect de drept, ei exprimnd o singura manifestare de vointa n raport juridic cu solicitantul autorizatiei. n cazul operatiilor pregatitoare pentru emiterea unui act administrativ, caracterul acestui act de a fi o manifestare unilaterala de vointa juridica se mentine. Avizele respective nu au nici un efect direct asupra raportului juridic n cauza, ele privind doar raporturile dintre cei care acorda avizele si organul emitent al actului, fara nici o legatura directa cu cel caruia i se adreseaza actul respectiv, acesta producnd efecte juridice fara a necesita consimtamntul solicitantului. Or, tocmai aceasta este conditia esentiala n ceea ce priveste caracterul unilateral de vointa juridica, exprimata prin actul administrativ. O alta problema n legatura cu acest caracter se refera la situatia n care actul administrativ este emis la cererea unei persoane. O astfel de cerere nu nseamna oare un acord de vointa ntre acea persoana si organul administrativ privind emiterea actului solicitat? Consideram ca, si de aceasta data, actul administrativ si pastreaza calitatea de a fi o manifestare unilaterala de vointa juridica, pentru ca cererea solicitantului nu face dect sa puna n miscare procedura de emitere a actului administrativ, si nu are nicidecum semnificatia unui acord de vointa. Organul emitent al actului are libertatea, pe baza vointei sale unilaterale, de a emite sau nu actul administrativ pe baza cererii primite, evident, n cazul n care legea nu obliga acel organ sa emita actul solicitat. Rezulta ca cererea n cauza nu afecteaza cu nimic caracterul unilateral al vointei exprimate n actul administrativ, ea fiind doar o conditie procedurala care declanseaza actiunea organului solicitat pentru a emite actul administrativ, ntruct fara o asemenea cerere organul respectiv nu poate emite actul. Chiar si n cazul n care legea obliga organul administrativ sa emita actul solicitat, cererea de acordare a actului nu se prezinta ca un acord de vointa, deoarece actul este emis nu pe baza unui acord de vointa, ci pentru ca asa dispune legea. De exemplu, eliberarea unui act de identitate cnd sunt ntrunite conditiile prevazute de lege. Cererea de emitere a actului administrativ nu are, deci, dect semnificatia unei conditii procedurale prealabile, necesara pentru emiterea actului administrativ solicitat de cel care a naintat cererea. Si n acest caz, actul este emis pe baza unei manifestari unilaterale de vointa juridica, dar de data aceasta, vointa unilaterala nu apartine organului emitent al actului, ci organului care a adoptat norma juridica, pe baza careia a fost acordat actul solicitat. Cu att mai mult, caracterul actului administrativ de a fi o manifestare unilaterala de vointa juridica se pastreaza n cazul n care legea lasa organului administratiei publice libertatea de a decide, pe baza vointei sale unilaterale, acordarea sau neacordarea actului solicitat de cel care i s-a adresat n acest sens. Decizia este luata de organul respectiv la aprecierea sa, pe baza vointei sale unilaterale. O alta problema se iveste atunci cnd normele juridice prevad necesitatea acceptarii din partea celuilalt subiect al raportului juridic. Si n acest caz, caracterul unilateral al vointei se mentine, ntruct organul administratiei publice este cel care decide, acceptarea

25

neconstituind un consimtamnt, ci numai o conditie sau forma de procedura ceruta de normele juridice pentru ca actul sa poata fi emis. O astfel de situatie apare, de pilda, n cazul numirii unei persoane ntr-o functie n aparatul de stat, cnd este necesara acceptarea din partea acesteia a numirii n functia respectiva. Ca si n cazul cererii, acceptarea din partea beneficiarului actului administrativ nu nseamna un acord de vointa, ci doar o conditie procedurala necesara pentru emiterea actului administrativ. Actul n cauza si pastreaza caracterul de a fi o manifestare unilaterala de vointa juridica, deoarece, indiferent ca beneficiarul accepta postul oferit, organul administrativ nu este obligat sa-i acorde acel post, n mod automat. El poate sa revina, n mod unilateral, asupra propunerii facute si sa atribuie acel post unei alte persoane. 3. Dar nu orice manifestare unilaterala de vointa juridica este socotita a fi act administrativ, ci numai acea manifestare care emana de la un organ al administratiei publice. Manifestarea de vointa, chiar si unilaterala, care emana de la un alt organ de stat, nu este act administrativ. La fel si n cazul unei organizatii nestatale. Si aceasta trasatura definitorie a actului administrativ prezinta o mare nsemnatate, mai ales din punct de vedere practic. Astfel, refuzul unui organ al administratiei publice de a nscrie la concurs pentru ocuparea unui post o persoana care ntruneste conditiile legale poate fi atacat n baza Legii contenciosului administrativ, ntruct suntem n prezenta unui organ al administratiei publice. Acelasi refuz nsa, venit din partea unei organizatii nestatale, de pilda, o societate comerciala privata, deoarece nu provine de la un organ al administratiei publice, nu poate fi atacat n justitie n baza Legii contenciosului administrativ. La fel, n cazul n care Parchetul general nu raspunde sau respinge o cerere ce i-a fost adresata. Nici tacerea si nici refuzul Parchetului general nu pot fi atacate n justitie, ntruct Parchetul general nu este organ al administratiei publice, astfel nct persoana interesata nu poate folosi calea de atac prevazuta de Legea contenciosului administrativ. Pot fi considerate acte administrative si actele emise de unele organizatii nestatale, n masura n care acele organizatii ndeplinesc activitati nvestite cu autoritate de stat, ca urmare a unor prevederi legale exprese. Astfel, Asociatia Generala a Vnatorilor si Pescarilor Sportivi, organizatie neguvernamentala, poate fi considerata autoritate publica n sensul Legii contenciosului administrativ, avnd o competenta exclusiva, delegata de stat, prin acte normative, n domeniul vnatorii si pescuitului sportiv. Drept urmare, actele sale, ca si ale unitatilor aflate n subordinea sa, n masura n care sunt acte de autoritate, pot fi socotite acte administrative. n concluzie, asemenea acte pot fi atacate n fata instantelor de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, dupa ce au fost parcurse caile de atac prevazute n statutul asociatiei, care trebuie privite ca recursuri administrative prealabile introducerii actiunii n justitie. 4. In cazul actelor administrative, manifestarea de vointa are loc n temeiul puterii de stat. Datorita acestui fapt, actul administrativ este obligatoriu si, totodata, executoriu prin el nsusi. Aceasta trasatura prezinta importanta cel putin sub doua aspecte, si anume: 1) fiind emis n temeiul puterii de stat, organul emitent al actului si poate impune n mod unilateral vointa fata de cel caruia i se adreseaza acel act, astfel nct i poate stabili, tot n mod unilateral, conduita n raportul juridic care ia nastere, se modifica sau se desfiinteaza prin emiterea actului administrativ; 2) fiind emis n temeiul puterii de stat, actul administrativ este executoriu din oficiu. In cazul n care cel obligat la executare nu executa de bunavoie actul administrativ, organul competent poate trece direct, din oficiu, la executarea silita a actului, fara a mai fi necesara

26

emiterea de catre un alt organ a unui act, n baza caruia sa se treaca la executare silita, asa cum se ntmpla n cazul actelor civile, a caror executare silita nu se poate face dect n baza unei hotarri judecatoresti sau a unei sentinte arbitrale. In definirea actului administrativ trebuie avuta n vedere si aceasta trasatura, pentru ca organele administratiei publice ncheie si alte acte, juridice, care nu sunt acte administrative, deoarece le lipseste aceasta calitate, anume de a fi emise n temeiul puterii de stat, fapt care confera organului emitent al actului aptitudinea de a actiona ca autoritate statala. Pentru ca executarea silita a unui act administrativ sa necesite ndeplinirea si a unei alte formalitati procedurale, este necesara o dispozitie expresa a legii n acest sens. Asemenea cazuri, nsa, constituie exceptii de la regula potrivit careia actul administrativ este executoriu din oficiu si, ca atare, trebuie prevazute n mod expres de lege. 5. Actul administrativ este emis n vederea executarii legii. Notiunea de lege, n acest caz, trebuie nteleasa n acceptiunea sa larga, nu numai de act al Parlamentului, ci de orice act dat spre executare n competenta organelor administratiei publice. De altfel, aceasta este si ratiunea de a fi a administratiei de stat, ca activitate executiva a statului. Totodata, astfel se explica si faptul ca actul administrativ este actul specific al administratiei de stat. Din trasaturile actului administrativ se poate desprinde urmatoarea definitie a acestuia: Actul administrativ este un act juridic unilateral, care emana, n general, de la un organ al administratiei publice, n temeiul puterii de stat, pe baza si n vederea executarii legii. n Constitutie exista un text, potrivit caruia, pot fi atacate actele administrative emise de autoritatile publice (s.n.). Deci, se admite ca nu numai organele administratiei de stat, ci si alte autoritati publice pot adopta acte administrative. Dar, nici n Constitutie nici n alte acte normative nu exista prevederi clare, precise, referitoare la care autoritati publice pot emite acte administrative. De exemplu, un mandat de perchezitie emis de judecator, care este o autoritate publica, poate fi atacat n fata instantei de contencios administrativ n calitate de act administrativ? Sau, un decret al Presedintelui Romniei poate fi considerat act administrativ spre a putea fi atacat n contencios administrativ? Sunt ntrebari fara un raspuns precis si care pot genera contradictii nu numai n doctrina ci, mai ales, n activitatea practica, judiciara. Dupa parerea noastra, asemenea prevederi ar trebui sa aiba o reglementare clara, precisa, n asa fel nct sa nu dea nastere la interpretari subiective, nu numai diferite, dar si contradictorii, fapt cu consecinte negative pentru viata juridica. 2.Denumirea actelor administrative Datorita numarului mare si diversitatii situatiilor n care sunt angajate organele administratiei publice, si actele administrative poarta denumiri diferite, adecvate fiecarei situatii n parte. Denumirea generica a actelor emise de catre organele administratiei publice n realizarea puterii de stat este aceea de act administrativ . Dar, dupa cum am aratat mai nainte, n concret, n cazurile particulare, denumirile acestor acte sunt diferite, de exemplu, hotarri ale Guvernului, ordine si instructiuni ale ministerelor, hotarri ale consiliilor judetene si locale, dispozitii ale primarilor, ordine ale prefectilor, regulamente de ordine interioara, autorizatii, legitimatii, adeverinte, procese-verbale, certificate, diplome etc. De retinut faptul ca folosirea unora dintre aceste denumiri nu se refera ntotdeauna numai la actele administrative, acte cu natura juridica diferita putnd sa poarte aceeasi denumire. De exemplu, dispozitia unui primar, prin care se aplica o sanctiune disciplinara unui salariat din aparatul primariei, este reglementata de normele Dreptului muncii, n timp ce un act purtnd aceeasi denumire (de dispozitie), prin care se instituie obligatia evacuarii unui spatiu locativ ocupat n mod abuziv, cu ncalcarea dispozitiilor legale, este un act

27

administrativ, aceasta dispozitie fiind supusa unui regim de Drept administrativ. Problema stabilirii naturii juridice a unui act, n situatia n care diferite acte poarta aceeasi denumire, prezinta o deosebita importanta, mai ales din punct de vedere practic, al regimului juridic ce se va aplica acelui act. Astfel, daca o dispozitie a unui primar este un act de Dreptul muncii, va fi supusa unui regim juridic, precum si unor anumite cai de atac, n timp ce un act, purtnd aceeasi denumire, daca ntruneste trasaturile unui act administrativ, va fi supus unui alt regim juridic si unor alte cai de atac. Teste 1.Actul administrativ emis n temeiul puterii de stat, consecinte executare din oficiu 2.Ce efecte juridice produce un act administrativ?.executare silita 3.Deosebirile dintre actele administrative si operatiile administrative 4.Consecintele deosebirilor dintre actele administrative si operatiile 5.Actul administrativ emis pentru executarea legii administrative 6.Deosebirile si asemanarile dintre actele de stare civila si actele administrative 7.Actul administrativ definitie 8.Deosebirile si asemanarile dintre actele de stare civila si operatiile 9.Denumirea actului administrativ stabilirea naturii juridice administrative consecinte 10.Ce efecte juridice produc actele administrative jurisdictionale? 11.Efectele juridice ale tacerii organului administrativ si ale refuzului acestuia de a rezolva favorabil o cerere ? 12.Cnd pot formula actele administrative valori politice? 13.Consecintele faptului cnd legea stabileste obligatia de a se actiona ntr-un anumit fel si cnd se lasa la apreciere 14.Natura juridica a unui act n cazul formalitatilor pregatitoare 15.Natura juridica a actului eliberat la cerere 16.Natura juridica a actului care necesita acceptare 17.Consecintele faptului ca actul administrativ trebuie sa emane de la o autoritate administrativa 18.Consecintele faptului ca actul administrativ este emis n temeiul puterii de stat 19.Cum este definit actul administrativ? 20.Ce importanta prezinta stabilirea naturii juridice a unui act? 3. Clasificarea actelor administrative Actele administrative prezinta o mare varietate, tinnd seama de diversitatea de situatii si de relatii sociale n care sunt angajate organele administratiei publice. Cu toata aceasta diversitate, actele administrative pot fi grupate n mai multe categorii, n functie de anumite criterii. 1) n functie de sfera efectelor juridice, actele administrative se mpart n acte normative si acte individuale. Actele normative contin norme juridice, adica reguli de conduita obligatorii, generale si impersonale, care se adreseaza unui numar nedeterminat de persoane, de exemplu, obligatia de traversare a strazii numai prin locurile marcate, regula obligatorie pentru orice pieton. Ca exemplu de acte normative se pot da hotarrile normative ale Guvernului, ale consiliilor judetene sau locale etc. Gradul de generalitate difera. Astfel, unele norme privesc pe orice persoana aflata n tara, indiferent de cetatenie, de exemplu, regulile privind circulatia pe drumurile publice. Alte norme se adreseaza numai cetatenilor romni, de exemplu, normele care se aplica celor ce satisfac serviciul militar, n timp ce altele privesc categorii determinate de persoane, cum sunt normele care se aplica personalului medico-sanitar, personalului didactic etc. Actele administrative individuale contin reguli de conduita pentru o nume persoana sau pentru un grup determinat de persoane, de exemplu, o nstiintare pentru plata unei amenzi contraventionale, ori o autorizatie pentru

28

constructia unui imobil. Importanta acestei clasificari consta n aceea ca niciodata actele individuale nu pot ncalca actele normative. Astfel, o autorizatie de constructie, care este un act individual, nu poate ncalca prevederile actelor normative n domeniul constructiilor. Aplicnd criteriul sferei efectelor juridice pe care le produc, actele administrative mai pot fi clasificate n acte cu efecte interne, care produc efecte n interiorul organului emitent, de pilda, regulamentele de ordine Formele de nfaptuire a administratiei publice interioara, si acte cu efecte externe, care produc efecte juridice n afara organului emitent, fata de alte organe de stat, organizatii nestatale sau persoane fizice. 2) n functie de scopul urmarit, consecintele juridice ale actelor administrative pot fi diferite. Pe aceasta baza, se poate face si o anumita clasificare a actelor administrative. Astfel, exista acte administrative prin care pot fi stabilite drepturi pentru persoanele fizice si juridice, de pilda, diferitele autorizatii si permise (de constructie, de circulatie pe drumurile publice, de vnatoare, de pescuit etc.). De asemenea, se disting acte administrative prin care pot fi stabilite obligatii n sarcina carora li se adreseaza actele respective, de exemplu, obligatia de a face ceva (de a curata zapada de pe trotuare), de a da ceva (de a plati o amenda), de a nu face ceva (de a nu degrada spatiile verzi) etc. n general, actele administrative contin att drepturi, ct si obligatii. Astfel, o autorizatie de constructie da dreptul la efectuarea constructiei, dar cu obligatia de a fi respectate conditiile stabilite n acea autorizatie de catre organele administratiei publice care au acordat-o. Prin unele acte administrative sunt stabilite sanctiuni, cum este cazul proceselor-verbale prin care se constata contraventiile si se aplica sanctiuni contraventionale. Exista acte administrative prin care se solutioneaza diferite litigii juridice, cum este cazul actelor administrative jurisdictionale, de exemplu, hotarrile comisiilor de solutionare a unor contestatii. Unele acte administrative pot avea ca scop anularea altor acte administrative, ntruct acestea sunt ilegale ori neoportune, sau modificarea acestora, n cazul unor prevederi ale lor. n sfrsit, exista acte administrative prin care se pot certifica situatii juridice, de pilda, legitimatii de serviciu, adeverinte, diplome, certificate medicale etc. 3) n raport cu natura efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifica n: a. acte constitutive de drepturi si obligatii, adica acte care dau nastere, modifica sau sting drepturi si obligatii juridice, de pilda, permisul de conducere auto, o autorizatie pentru practicarea unei meserii etc. b. acte declarative de drepturi sunt acele acte care confirma, certifica o anumita calitate a unei persoane sau o anumita situatie juridica, cum sunt actele de identitate, legitimatiile de serviciu, pasapoartele, diferitele adeverinte si certificate etc. Desi aceste acte nu dau nastere, nu modifica si nu desfiinteaza drepturi si obligatii juridice prin ele nsele, ele prezinta o deosebita nsemnatate, ntruct drepturile aferente calitatii sau situatiei pe care o certifica nu pot fi exercitate fara astfel de acte. De pilda, fara o legitimatie de student nu se pot valorifica anumite drepturi si facilitati acordate studentilor, cum sunt reducerile de tarif la spectacole, la transportul n comun etc. La fel, dreptul de a obtine ajutor de boala pe baza certificatului medical. c. actele recognitive de drepturi recunosc drepturi preexistente emiterii lor, n cadrul solutionarii unor litigii juridice, de exemplu, actele organelor administrative cu atributii jurisdictionale, obiectul litigiului fiind dreptul ncalcat anterior. d. actele administrative sanctionatorii, prin care se aplica sanctiuni administrative, de exemplu, un proces-verbal de constatare a unei contraventii si de aplicare a sanctiunii corespunzatoare.

29

e. actele administrative de anulare a altor acte administrative pentru ilegalitatea acestora sau pentru neoportunitatea lor. 4) n raport cu efectele juridice n spatiu se disting: a. acte cu aplicare generala, pe ntregul teritoriu al tarii; aceste acte sunt emise de organele centrale ale administratiei publice; b. acte cu aplicare locala, n unitatile administrativ-teritoriale n care si desfasoara activitatea organul emitent. Aceasta clasificare corespunde clasificarii organelor administratiei publice n functie de competenta lor teritoriala, n organe centrale si organe locale. Aplicarea n spatiu a unui act administrativ nu corespunde nsa ntotdeauna cu competenta teritoriala a organului emitent. Astfel, actele individuale se aplica numai n cazuri strict determinate, n timp ce n legatura cu actele normative se poate prevedea ca acestea sa se aplice numai pe anumite portiuni de teritoriu, si nu pe ntregul teritoriu n care este competent organul emitent. De exemplu, actul unui minister, desi acest organ de stat are o competenta teritoriala generala, n sensul ca si poate exercita atributiile pe ntregul teritoriu al tarii, se poate aplica numai ntro anumita zona teritoriala, cum se ntmpla n cazul unei carantine, n situatia unei epidemii, a unei calamitati naturale etc. O alta remarca ce trebuie facuta n legatura cu aceasta clasificare se refera la faptul ca, ntotdeauna, actele emise de organul cu competenta teritoriala mai restrnsa trebuie sa nu ncalce actele organelor cu competenta teritoriala mai larga. Ca urmare, actele organelor locale ale administratiei de stat nu pot contine reglementari contrare celor prevazute n actele organelor centrale, si nici celor emise de organele locale ierarhice superioare. 5) n functie de domeniile de activitate n care se aplica, actele administrative se mpart n: a. acte de administratie generala, cu aplicare, n principiu, n toate domeniile de activitate, de pilda, actele Guvernului, ale consiliilor judetene si ale consiliilor locale; b. acte de administratie speciala, cu aplicare numai n anumite domenii sau sectoare de activitate, de exemplu, actele ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice. Aceasta clasificare a actelor administrative corespunde mpartirii organelor administratiei de stat, n raport cu competenta materiala a acestora, n organe cu competenta materiala generala si organe cu competenta materiala restrnsa sau de specialitate. Dar nu toate organele cu competenta materiala generala au o sfera identica a competentei lor. De exemplu, consiliile judetene si consiliile locale: desi au o competenta materiala generala, aceasta competenta este nsa relativa,limitata, deoarece ele nu sunt competente ntr-o serie de domenii. Astfel, nu sunt competente n sfera relatiilor diplomatice, consulare, a apararii nationale, a transportului feroviar, a postei etc. Competenta n aceste domenii, tinnd seama de importanta lor, apartine numai Guvernului. Pe de alta parte, chiar si ntre organele locale cu competenta materiala generala exista o anumita diferentiere n ceea ce priveste sfera de cuprindere a competentei lor. Astfel, consiliul unei localitati nu poate emite acte n problemele de competenta unui consiliu judetean, de exemplu, amenajarea unui drum de interes judetean sau elaborarea programului de dezvoltare a judetului. Pe de alta parte, consiliul judetean nu poate emite acte n problemele de competenta unui consiliu local, de pilda, alegerea viceprimarilor, transportul n comun n localitate, activitatea de salubritate n localitate etc. Trebuie facuta o precizare: organele cu competenta materiala generala pot sa emita si acte de administratie speciala. Astfel, Guvernul poate emite hotarri n domeniul culturii, al nvatamntului, al sanatatii etc. Spre deosebire de ele, organele cu competenta materiala de specialitate nu pot sa emita acte de administratie generala, ori din specialitatea altui organ. De exemplu, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu poate sa emita acte n domeniul finantelor publice, al sanatatii, al protectiei mediului, al apararii nationale etc.

30

Importanta acestei clasificari consta n aceea ca actele de administratie speciala trebuie sa fie conforme cu actele de administratie generala, ca urmare a relatiilor de subordonare a organelor de specialitate fata de organele cu competenta materiala generala. Rezulta ca, printr-o instructiune a unui minister, nu se poate ncalca o hotarre a Guvernului. Totusi, comparndu-se cele doua forme de competenta, materiala si teritoriala, exista unele situatii cnd competenta teritoriala are prioritate fata de cea materiala, n ceea ce priveste conformitatea actelor administrative. Afirmatia se poate ilustra prin urmatorul exemplu. Un minister este un organ cu competenta materiala de specialitate, dar cu competenta teritoriala generala. Un consiliu judetean, sub aspect material, are o competenta generala, dar sub aspect teritorial, o competenta locala, limitata la unitatea administrativ-teritoriala unde functioneaza. Desi are o competenta materiala generala, un consiliu judetean nu poate ncalca, printr-o hotarre a sa, ordinele unui minister n ramura de specialitate a acestuia, desi ministerul respectiv are o competenta materiala de specialitate, nsa o competenta teritoriala mai larga dect a unui consiliu judetean. Astfel, actele normative ale unui minister sunt obligatorii pentru toate organele administratiei publice locale n problemele aflate n competenta acelui minister. 4. Forta juridica a actelor administrative Ca orice act juridic, actul administrativ produce efecte juridice, deci creeaza, modifica sau desfiinteaza raporturi de Drept administrativ, drepturi si obligatii juridice corelative. Actele administrative au o anumita forta juridica, prin care se ntelege eficienta efectelor juridice pe care le produc. Aceasta forta juridica nu trebuie analizata, n general, n abstract, ci numai n mod particular, n concret, prin raportarea fortei juridice a unui act la forta juridica a altor acte. Actele juridice se afla ntr-un sistem de acte, care au o forta juridica diferita, n functie de locul pe care l ocupa organul emitent al acelui act n sistemul organelor statului. Nu numai organele de stat, ci si actele pe care acestea le emit sunt cuprinse ntr-un sistem ierarhic de acte juridice. n cadrul acestui sistem, actul inferior ca forta juridica trebuie sa fie conform cu actele avnd o forta juridica superioara. In cazul n care un act ncalca prevederile actelor cu forta juridica superioara, acel act este nul, este lipsit de valabilitate juridica si nu va produce efectele juridice pe care, n mod normal, ar fi trebuit sa le produca. Deci, actul n cauza este lipsit de eficienta juridica. Actele administrative, fiind acte de executare, acte subsecvente, trebuie sa fie conforme cu actele pe care le executa. n primul rnd, actele administrative trebuie sa fie conforme cu prevederile Constitutiei si cu actele Parlamentului, deoarece Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romn, unicul organ legiuitor al tarii, ale carui acte au o forta juridica superioara fortei juridice a tuturor celorlalte acte juridice din societate. Organele administratiei publice alcatuiesc la rndul lor un sistem de organe, ntre care exista anumite relatii de subordonare. Datorita acestui fapt, si actele pe care aceste organe le emit au o forta juridica diferita, actele organelor ierarhic superioare avnd o forta juridica mai mare dect forta juridica a actelor emise de catre organele inferioare. Astfel, actele administrative emise de catre organele administratiei publice cu competenta teritoriala mai restrnsa trebuie sa fie conforme cu actele emise de catre organele cu competenta teritoriala mai larga. De exemplu, prin hotarrile unui consiliu local nu se poate ncalca o hotarre a unui consiliu judetean, n probleme de competenta acestuia n judetul respectiv. Pe de alta parte,

31

actele organelor administratiei publice cu competenta materiala de specialitate nu pot ncalca actele emise de catre autoritatile administratiei publice cu competenta materiala generala. De exemplu, prin ordinele si instructiunile ministerelor si ale altor organe centrale de specialitate ale administratiei publice nu pot fi ncalcate hotarrile Guvernului, primele avnd o competenta materiala de specialitate, n timp ce Guvernul are o competenta materiala generala. Chiar si ntre actele emise de catre acelasi organ exista deosebiri de forta juridica. Astfel, actele individuale emise de catre un consiliu local nu pot sa ncalce actele normative emise de catre acelasi consiliu local. Exista situatii cnd obligatia de conformitate opereaza chiar daca ntre organele respective nu exista relatii de subordonare directa. Astfel, potrivit principiului autonomiei locale, ntre consiliile locale si consiliul judetean din acelasi judet nu exista relatii de subordonare, ci doar de colaborare n probleme de interes comun (Legea nr. 215/2001, art. 6, pct. 2). Desi ntre consiliul judetean si un consiliu local din judetul respectiv nu exista relatii de subordonare directa, totusi, ca urmare a competentei teritoriale diferite, asa cum am aratat mai nainte, prin actele consiliului local nu se pot ncalca actele emise de catre consiliul judetean n probleme de competenta acestuia, situatie n care actele consiliului judetean sunt obligatorii pentru toate consiliile locale din acel judet. Uneori, conformitatea ntre actele juridice opereaza chiar si ntre actele emise de catre organele situate la acelasi nivel n ierarhia sistemului de organe, deci, ntre care nu exista relatii de subordonare directa. Astfel, prin instructiunile si ordinele ministerelor nu se pot ncalca instructiunile si ordinele emise, de exemplu, de catre Ministerul Finantelor Publice, ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sau ale Ministerului Sanatatii n probleme de competenta acestora. Exista situatii cnd obligatia de conformitate ntre actele administrative si alte acte juridice se manifesta si n cazul n care acele acte sunt emise de catre organe din alta categorie de organe de stat. De exemplu, prin actul emis de catre comandantul unei sectii de politie nu poate fi arestata o alta persoana dect cea prevazuta n mandatul de arestare emis de catre judecator. De asemenea, conducerea unui penitenciar nu poate, prin vointa sa unilaterala, sa stabileasca o alta durata si o alta modalitate de executare a unei pedepse privative de libertate dect s-a stabilit prin sentinta penala de condamnare, emisa de catre instanta de judecata. Una dintre trasaturile esentiale ale actelor administrative consta n faptul ca aceste acte sunt emise n temeiul puterii de stat, deci au autoritate statala. Datorita acestei trasaturi, actele administrative beneficiaza de prezumtia de legalitate, adica sunt considerate a fi conforme cu legea, n sensul ei larg, de orice act cu forta juridica superioara actului n cauza. Sub aspectul efectelor juridice pe care le produce, prezumtia de legalitate este de doua feluri: 1) prezumtie relativa de legalitate; 2) prezumtie absoluta de legalitate. Actele administrative beneficiaza de o prezumtie relativa de legalitate, juris tantum , ceea ce nseamna ca ele pot fi atacate, pe considerentul ca actul atacat este ilegal. Ilegalitatea actelor administrative poate fi invocata de organe de stat, de organizatii nestatale, precum si de catre persoanele fizice. Prezumtia relativa de legalitate poate fi, deci, rasturnata, dovedindu-se, cu probe, ca actul n cauza este ilegal. Astfel, potrivit art. 15 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civila, ntocmirea, anularea, rectificarea, completarea sau reconstituirea actelor de stare civila sunt opozabile oricarei persoane, pna la proba contrara. n mod cu totul exceptional, exista si o prezumtie absoluta de legalitate, juris et de jure , ce nu poate fi combatuta, nefiind deci posibila cercetarea legalitatii actului care beneficiaza de o astfel de prezumtie. Asemenea

32

acte nu pot fi atacate pe nici o cale. n sistemul nostru de drept, de prezumtie absoluta de legalitate nu beneficiaza dect hotarrile organelor jurisdictionale, n principal hotarrile instantelor judecatoresti care, dupa ce au devenit definitive si irevocabile, beneficiaza de autoritatea lucrului judecat si nu mai pot fi atacate pentru ilegalitate. Toate celelalte acte juridice nu beneficiaza dect de o prezumtie relativa de legalitate. Chiar si legea, ca act al Parlamentului, beneficiaza doar de o prezumtie relativa de legalitate, ntruct poate fi controlata sub aspectul conformitatii sale cu Constitutia. Evident, problema legalitatii nu se pune n ceea ce priveste Constitutia, care este legea fundamentala a statului, actul juridic suprem, toate celelalte acte juridice trebuind sa fie conforme cu dispozitiile constitutionale. n afara de prezumtia de legalitate, actele administrative beneficiaza si de prezumtia de autenticitate, denumita uneori n literatura de specialitate prezumtia de veridicitate , adica, n conformitate cu adevarul. Potrivit acestei prezumtii, se porneste de la ideea ca actele administrative redau exact relatiile sociale pe care le constata, adica prevederile lor sunt conforme cu realitatile sociale pe care le reflecta. Prezumtia de autenticitate prezinta importanta mai ales atunci cnd apare un litigiu juridic n care este implicat un act administrativ. Ca orice act autentic, actele administrative scrise fac dovada deplina, ca mijloc de proba, n fata organelor jurisdictionale, n ceea ce priveste constatarile pe care le cuprind, cu conditia ca ele sa ndeplineasca cerintele legalitatii. Ca si prezumtia de legalitate, n general, prezumtia de autenticitate are si ea un caracter relativ, n sensul ca se poate dovedi, prin procedura nscrierii n fals, ca actul administrativ reflecta n mod eronat, deformat realitatile pe care le constata. Pentru aceasta, persoana care solicita nscrierea n fals a unui act administrativ trebuie sa prezinte probe suficiente si temeinice ca cele constatate prin actul atacat nu corespund realitatii. Prezumtia de autenticitate se bazeaza pe obligatia profesionala de sinceritate, cinste si corectitudine din partea celor care emit acte administrative, de a ntocmi aceste acte n stricta concordanta cu realitatile sociale pe care le constata. Spre a se garanta folosirea ilicita a actelor juridice, deci si a actelor administrative, legislatia noastra penala prevede sanctiuni severe pentru cei care savrsesc infractiunea de fals sau uz de fals. (CP art8 si urm) n felul acesta se asigura emiterea de acte administrative conforme nu numai cu legea, ci si cu realitatile sociale, situatie de natura sa contribuie la ntarirea legalitatii, a cinstei si corectitudinii n activitatea organelor administratiei publice. Uneori se face distinctie ntre autenticitate si veridicitate, ca fiind situatii diferite . Teste 1.Clasificarea actelor administrative n functie de efectele juridice. 2.Clasificarea actelor administrative dupa scop . 3.Clasificarea actelor administrative dupa natura efectelor juridice. 4.Clasificarea actelor administrative n raport cu efectele n spatiu . 5.Clasificarea actelor administrative n functie de domeniul de activitate. 6.Comparatie ntre competenta materiala si competenta teritoriala n ceea ce priveste raportul dintre actele administrative . 7.Ce se ntelege prin forta juridica a unui act? 8.n ce consta raportul dintre actele administrative, pe de o parte, Constitutia si legile, pe de alta parte? 9.Conformitatea actelor emise cu competenta materiala si teritoriala diferita 10.Care este raportul dintre actele emise de catre organe ntre care nu exista relatii de subordonare?

33

11.Conformitatea actelor administrative cu actele emise de alte organe de stat dect organele administratiei publice. 12.Ce se ntelege prin prezumtie de legalitate? 13.Cum se clasifica prezumtia de legalitate? 14.Conceptul de prezumtie de autenticitate (veridicitate) si importanta acesteia. 5. Conditii de valabilitate privind emiterea actelor administrative Pentru ca actul administrativ sa fie legal, el trebuie, n primul rnd, sa fie emis de catre organul administrativ competent, adica de catre organul caruia legea i confera dreptul si, totodata, n anumite cazuri, obligatia de a emite acel act administrativ. De exemplu, un act de repartizare a unui spatiu locativ emis de un inspectorat scolar nu este valabil sub aspect juridic. El este un act absolut ilegal. Problema competentei n ceea ce priveste emiterea actelor administrative priveste nu numai organul de la care emana actul, ci si persoana din cadrul acelui organ, functionarul care emite actul. Ca sa fie valabil, un act administrativ trebuie, pe lnga faptul de a fi adoptat de organul competent, sa fie emis si de functionarul competent din cadrul acelui organ, adica de functionarul nvestit n mod legal cu atributia de a emite actul n cauza. n legatura cu aceasta, se pune problema actelor administrative emise de functionarii de fapt, adica de acei functionari care nu au nvestitura legala de a emite acele acte administrative. De regula, actele administrative emise de functionarii de fapt nu sunt valabile, nu pot sa produca efectele juridice pe care legea le confera acelor acte. De exemplu, un certificat medical emis de o alta persoana dect medicul legal nvestit cu aceasta atributie nu este luat n considerare. Sunt nsa unele cazuri cnd persoanele care se adreseaza organelor administratiei de stat nu au posibilitatea sa cunoasca situatia, calitatea persoanei care emite actul, abilitarea legala n acest sens a functionarului respectiv. Pentru solicitant, acesta apare ca fiind nvestit sa exercite respectiva functie. Se da, n acest sens, ca exemplu, oficierea casatoriei de catre un functionar care nu are mputernicirea legala de a efectua aceasta activitate. Anularea casatoriei, n acest caz, ar nsemna obligatia pentru cei n cauza de a prezenta noi acte, ceea ce genereaza o serie de dificultati, deoarece unele dintre ele au o valabilitate limitata n timp. De asemenea, nregistrarile facute n registrul de stare civila de catre o persoana necompetenta, care a exercitat n mod public atributia de delegat de stare civila, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea, n realitate, aceasta calitate. Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civila, art. 7 O asemenea prevedere se explica prin aceea ca, daca nregistrarile respective ar trebui anulate, iar persoana care le-a solicitat ar trebui chemata, din nou, pentru ca nregistrarea sa fie facuta de un functionar legal nvestit cu aceasta calitate, situatia astfel creata ar pune n mare dificultate pe cel care a solicitat nregistrarea n cauza. Necesitatea ocrotirii intereselor celor care se adreseaza cu ncredere organelor administratiei publice impune ca, n unele situatii, actele emise si activitatile desfasurate de catre functionarii de fapt sa fie considerate ca fiind valabile din punct de vedere juridic. ntr-un astfel de caz, nu se poate imputa celor care apeleaza la organele administratiei publice faptul de a nu cunoaste ca functionarul respectiv nu a fost nvestit n mod legal. Actul n cauza trebuie considerat, asadar, a fi valabil, a fi legal ntocmit, n caz contrar fiind prejudiciate interesele beneficiarilor serviciilor prestate de catre organele administratiei publice. Totodata, actul administrativ trebuie sa fie n conformitate cu legea, el fiind emis tocmai pe baza si n vederea executarii legii. Termenul de lege, n acest context, trebuie privit n sensul sau larg. n afara de legea adoptata de catre Parlament, actele administrative trebuie

34

sa respecte si sa execute dispozitiile continute n toate actele date spre executare organelor administratiei publice, care au deci obligatia sa execute ntocmai acele acte. Ilegalitatea n ceea ce priveste actele administrative poate mbraca mai multe aspecte. Astfel, actul administrativ este emis de catre o autoritate sau de catre o persoana care nu era competenta sa-1 emita, de exemplu, un act de repartizare a unui spatiu locativ emis de primarul altui sector al municipiului Bucuresti dect cel n care se afla acel spatiu locativ, ori, dimpotriva, organul administrativ, desi era competent sa emita actul administrativ si, mai mult chiar, era obligat sa emita actul n cauza, ntruct erau ntrunite conditiile cerute de lege pentru emiterea lui, totusi nu emite actul prescris de lege. n acest caz, organul administratiei de stat ncalca legea prin inactivitatea sa. De exemplu, o institutie de nvatamnt nu elibereaza unui absolvent al sau diploma de absolvire, desi erau ntrunite toate conditiile prevazute de lege, situatie n care institutia respectiva era obligata sa elibereze diploma solicitata. Mai este posibila si situatia ca organul administratiei publice sa emita un act administrativ, desi legea i interzicea n mod expres aceasta. De exemplu, se elibereaza unei persoane fizice o adeverinta medicala din care rezulta ca este pe deplin sanatoasa clinic, desi n realitate sufera de o boala venerica, o boala transmisibila. De asemenea, exista posibilitatea ca un organ al administratiei publice sa emita un act administrativ, desi nu erau ntrunite toate conditiile stabilite de lege, necesare si obligatorii pentru emiterea acelui act. Asa de pilda, se elibereaza o autorizatie de constructie fara ca aceasta sa aiba la baza avizele prevazute de lege. n toate aceste situatii, actul administrativ nu este considerat a fi legal. De asemenea, printr-un act administrativ pot fi ncalcate prevederi ale legii, altele dect cele aratate mai nainte, ceea ce face ca actul administrativ n cauza sa fie ilegal. Totodata, la emiterea actelor administrative trebuie respectate conditiile de forma si de procedura prescrise de lege pentru emiterea actelor respective. Nerespectarea acestor conditii duce la neluarea n considerare a acelor acte. De exemplu, daca un act administrativ nu poarta semnatura persoanei competente sau stampila organului emitent, acel act nu este considerat a fi valabil. Emiterea actului administrativ se face n diferite modalitati. Astfel, n cazul organelor colegiale, de exemplu, consilii locale sau consilii judetene, adoptarea actului administrativ (hotarrea acelui consiliu) se face n momentul votarii, n timp ce, n cazul unui organ unipersonal, de exemplu, un primar, emiterea actului (dispozitia) se face n momentul semnarii actului respectiv. n ceea ce priveste forma lor, actele administrative pot fi scrise, n situatiile cele mai frecvente, orale (verbale) si implicite (tacerea organului), adica nerezolvarea n termenul stabilit de lege a unei cereri adresate unui organ al administratiei publice. n marea lor majoritate, asa cum aratam, actele administrative sunt emise n forma scrisa, ntruct aceasta prezinta o serie de avantaje. Astfel, forma scrisa este recomandata spre a se putea cunoaste exact continutul actului administrativ, astfel nct acesta sa poata fi executat ntocmai de catre cei care au aceasta obligatie. Totodata, forma scrisa constituie un puternic mijloc de proba pentru a se putea dovedi, n caz de litigiu, prin nscrisul respectiv, drepturile si ndatoririle pe care le contine. Totodata, forma scrisa asigura cele mai bune conditii pentru exercitarea controlului asupra legalitatii actelor administrative. Forma scrisa este absolut necesara n cazul actelor administrative cu caracter normativ, precum si n alte situatii, de exemplu, n ceea ce priveste legitimatiile, diplomele, certificatele, adeverintele, proceseleverbale etc.

35

n cele mai frecvente cazuri, actele administrative trebuie sa fie emise nu n orice forma scrisa, ci ntr-o anumita forma scrisa obligatorie, de exemplu, un act de identitate, un pasaport, un certificat medical, un permis de conducere auto etc. Daca actul administrativ nu se prezinta n aceasta forma scrisa, precis determinata, el nu are valabilitate juridica. Din punct de vedere al formei scrise, actul administrativ trebuie sa ndeplineasca mai multe conditii, anume trebuie sa cuprinda: denumirea organului care 1-a adoptat sau emis, dupa caz; data adoptarii sau emiterii; data intrarii n vigoare, daca aceasta este alta dect cea a publicarii n cazul actelor normative sau a comunicarii n cazul celor individuale; semnatura organului de la care emana; sigiliul organului respectiv si numarul sub care a fost adoptat si emis. Lipsa acestor elemente sau numai a unora dintre ele poate afecta existenta actului sau poate conduce la nulitatea lui, dupa caz. Astfel, lipsa denumirii organului emitent face imposibila, spre exemplu, atacarea acestor acte n contencios de catre persoanele ale caror drepturi sunt lezate prin actul respectiv. La fel, lipsa datei adoptarii sau emiterii mpiedica verificarea emiterii lui n termenul prevazut de lege. Sigiliul organului emitent sau semnatura acestuia este o conditie esentiala pentru existenta actului respectiv, lipsa lor avnd ca efect nulitatea acelui act. Forma orala (verbala) a actelor administrative este utilizata, de regula, n caz de urgenta, cnd pentru desfasurarea anumitor actiuni, n timpul oportun, nu mai este posibila emiterea unui act scris, ntruct prin aceasta s-ar ntrzia prea mult actiunea respectiva care trebuie nfaptuita imediat.De obicei, actele administrative orale se prezinta sub forma unei note telefonice sau a unei dispozitii verbale pe care un functionar o transmite altui functionar. n unele situatii, desi nu exista cerinta urgentei, unele acte administrative mbraca forma orala, datorita comoditatii celui care da dispozitia verbala. Este recomandabil ca orice dispozitie primita de catre un functionar din partea altui functionar sa mbrace forma scrisa, deoarece exista riscul ca functionarul care a transmis dispozitia verbala, n cazul n care acea dispozitie ncalca prevederi ale legii, sa nu mai recunoasca acest fapt, asa nct raspunderea va reveni functionarului care a executat dispozitia respectiva. De aceea, n raporturile dintre functionarii administratiei publice este de preferat sa se recurga, pe ct posibil, la acte scrise. n cazul actelor administrative implicite, se pune problema de a se stabili care este sensul tacerii organului administratiei publice n raport cu cererea ce i-a fost adresata, cu alte cuvinte, daca tacerea are semnificatia unei aprobari sau respingeri a cererii n cauza. n cazul n care actele normative nu precizeaza semnificatia tacerii organului caruia i-a fost adresata cererea, rezolvarea acestei probleme comporta unele dificultati. Potrivit reglementarilor juridice n vigoare, n ceea ce priveste tacerea autoritatii administratiei publice pot sa apara doua situatii, si anume: 1) tacerea sa fie considerata o aprobare, o confirmare a cererii adresata acelei autoritati; 2) tacerea sa fie considerata o respingere a cererii n cauza, refuzul de a o accepta. n legatura cu prima situatie, potrivit art. 14 din Legea nr. 215/2001 (Legea administratiei publice locale), initiativa autoritatilor administratiei publice locale de a coopera si de a se asocia cu autoritati ale administratiei publice locale din strainatate, precum si de a adera la o asociatie internationala din acest domeniu, trebuie comunicata Ministerului Afacerilor Externe si Ministerului Administratiei si Internelor. n aceasta situatie, autoritatile administratiei publice locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe, spre avizare, proiectele de acorduri sau conventii de cooperare pe care intentioneaza sa le ncheie

36

cu autoritati ale administratiei publice din alte tari, nainte de supunerea spre adoptare de catre consiliul local sau consiliul judetean, dupa caz. Avizele respective trebuie emise n termen de 30 de zile de la primirea solicitarii. n caz contrar, se va considera ca nu exista obiectii si proiectul respectiv poate fi supus spre aprobare consiliului local sau consiliului judetean interesat. n ceea ce priveste a doua situatie, n reglementarea Legii contenciosului administrativ, tacerea autoritatii administrative este socotita ca refuz de a rezolva favorabil cererea ce i-a fost adresata, refuz care, ca si un act administrativ, poate fi atacat n fata instantei de contencios administrativ. Este o solutie fireasca, deoarece, n cazul n care tacerea ar fi fost socotita ca o aprobare a cererii, nu s-ar mai justifica actiunea n justitie a persoanei interesate. Alteori nsa, cnd legea prevede expres, tacerea este interpretata ca aprobare, potrivit adagiului qui tacit consentire videtur (cine tace consimte). De pilda, un organ inferior solicita organului superior aprobarea pentru a actiona ntr-un anume fel. n acest caz, tacerea este considerata ca o aprobare, potrivit Legii nr. 215/2001. n ceea ce priveste procedura emiterii actelor administrative, legea poate stabili si cerinta anumitor avize pentru emiterea unui act administrativ, date de catre alte organe dect organul emitent. n functie de consecintele lor juridice, acestea pot fi: 1) avize facultative, situatie n care organul emitent al actului are libertatea sa solicite sau sa nu solicite acel aviz. De exemplu, un minister poate sa solicite altui minister un aviz pentru emiterea unui act administrativ. n cazul n care legea nu obliga la solicitarea acelui aviz, ministerul emitent al actului are libertatea de a solicita sau nu avizul n cauza. 2) avize consultative, situatie n care organul emitent al actului este obligat sa solicite avizul, deoarece, n absenta acestuia, nu poate emite actul n cauza. Dar, desi este obligat sa solicite avizul, organul emitent al actului nu este obligat sa urmeze acel aviz. Prin urmare, el poate sa adopte si alte solutii dect cele continute n avizul solicitat. Astfel, potrivit Legii administratiei publice locale, un consiliu local nu poate dezbate un proiect de hotarre, n cazul n care acesta nu este nsotit de avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local n cauza, precum si de avizele compartimentelor de resort din aparatul tehnic de specialitate, practic, ale compartimentelor de specialitate din cadrul primariei, competente n domeniul n care se va aplica hotarrea. Dar consiliul local nu este obligat sa urmeze acele avize, avnd deplina libertate de a stabili continutul hotarrii potrivit vointei sale, rezultate n urma votului n consiliu. 3) avize conforme, situatie n care organul emitent al actului este obligat sa solicite avizul, dar, totodata, este obligat si sa tina seama de el, atunci cnd va emite actul pentru care a solicitat avizul, adica sa emita actul cu respectarea continutului avizului. De exemplu, pentru acordarea unei autorizatii de construire, sunt necesare avizele favorabile ale unor organisme de specialitate n domeniul energiei electrice, termice, al aprovizionarii cu apa potabila, n domeniul protectiei mediului nconjurator etc. Fara avizul acestora nu se va acorda autorizatia de construire. Mai mult, n cazul n care un singur aviz dintre acestea este nefavorabil, autorizatia nu se acorda. n acest caz, avizul este conform, ntruct trebuie sa se tina seama de continutul sau la emiterea actului. Avizele pot mbraca si forma unor acorduri, prin care un organ si da consimtamntul cu privire la actul emis de un alt organ. n functie de momentul cnd se acorda, acestea pot fi prealabile, concomitente sau ulterioare actului respectiv. n afara de avize, pentru emiterea unor acte administrative poate fi necesara efectuarea unor cercetari, a unor anchete, urmata de ntocmirea de rapoarte etc. Valabilitatea actelor administrative este conditionata si de modul propriu-zis de adoptare a acestora, de pilda, n cazul organelor colegiale. Astfel, n general, pentru validitatea actului administrativ este necesar votul afirmativ a jumatate plus unu din numarul membrilor organului. Daca nu se ntruneste acest numar, actul nu poate fi adoptat. Prin lege se pot stabili si alte proportii pentru

37

adoptarea actelor administrative. Mai este posibila situatia ca, dupa adoptare, un act administrativ sa necesite ndeplinirea unor formalitati procedurale. Astfel, se cere n anumite situatii aprobarea actului administrativ de catre organul superior celui emitent, fara de care acel act nu este valabil. n afara de a fi legale, actele administrative trebuie sa fie si oportune, adica sa fie emise n cel mai adecvat moment, din punct de vedere al eficacitatii, executarea lor facnduse cu cele mai potrivite mijloace si cu cele mai reduse cheltuieli, dar obtinndu-se rezultate maxime. Oportunitatea actelor administrative se apreciaza, deci, n functie de conditiile concrete de timp si de loc. Actele administrative sunt verificate, prin urmare, att din punctul de vedere al legalitatii lor, ct si al oportunitatii, ncalcarea acestora ducnd la nulitatea actului administrativ n cauza. Nu trebuie confundata oportunitatea actelor administrative cu legalitatea acestora. Legalitatea si oportunitatea sunt situatii juridice diferite de valabilitate a actelor administrative. Astfel, un act administrativ poate fi legal, dar sa nu fie oportun. De pilda, prin schimbarea mprejurarilor se poate ca un act administrativ legal sa nceteze a mai fi oportun, deci sa apara necesitatea retragerii acestuia. Faptul ca legalitatea si oportunitatea sunt cauze de valabilitate diferite se poate argumenta prin aceea ca instantele judecatoresti controleaza actele administrative numai sub aspectul legalitatii acestora, n timp ce organele administratiei de stat le controleaza si sub aspectul oportunitatii lor. 6. Intrarea n vigoare a actelor administrative Intrarea n vigoare a actelor administrative prezinta o deosebita importanta, deoarece, n general, un act administrativ ncepe sa produca efecte juridice din momentul intrarii sale n vigoare. Actele administrative intra n vigoare din momentul existentei lor legale, care se considera a fi momentul emiterii lor. Pentru organul emitent, actele administrative intra n vigoare n momentul n care s-a produs adoptarea acestora, cu respectarea procedurii legale, daca n acel act nu s-a prevazut un alt moment de intrare n vigoare a actului respectiv. Acest fapt se explica prin aceea ca organul emitent al actului ia cunostinta de existenta actului n cauza din momentul adoptarii acestuia, iar actul devine obligatoriu, chiar si pentru organul care 1-a emis, din momentul n care a fost adoptat. Exista situatii n care actele administrative intra n vigoare la o data ulterioara emiterii lor. Astfel, nsasi norma juridica poate sa prevada, n mod expres, intrarea n vigoare a actului administrativ la o data ulterioara emiterii acestuia. De exemplu, n materie de contraventii, actele normative prin care se stabilesc contraventii intra n vigoare n termen de 30 zile de la publicare sau de la aducerea lor la cunostinta publica, iar n cazuri urgente ntr-un termen mai scurt, dar nu mai putin de 10 zile. Se poate prevedea si o anumita data certa calendaristic pentru intrarea n vigoare a actelor administrative, de exemplu, se poate prevedea ca actul administrativ va intra n vigoare la 1 ianuarie, el fiind emis n cursul lunii decembrie a anului precedent. n situatia n care norma juridica nu prevede obligatia intrarii actului administrativ n vigoare la o anumita data, acesta intra n vigoare n momentul publicarii, n cazul actelor normative, sau al comunicarii, n cazurile actelor individuale, de pilda, al proceselor-verbale de constatare a unei contraventii. n astfel de mprejurari, actele administrative intra n vigoare n momentul aducerii lor la cunostinta. Momentul si modalitatea aducerii la cunostinta a unui act administrativ difera, n functie de natura actului si de organul emitent al acestuia.

38

Actele administrative individuale sunt aduse la cunostinta printr-o notificare, care este o nstiintare scrisa, prin care cei interesati iau cunostinta de existenta actului si de obligatia lor de a-1 executa, n functie de continutul sau. Cnd actul se adreseaza unui numar mai mare de persoane, aducerea la cunostinta se face, de regula, printr-un anunt, care se afiseaza sau este publicat n presa locala, ori este transmis la posturile locale de radio si televiziune. n ceea ce priveste actele normative, modalitatile de aducere a lor la cunostinta sunt variate, n functie de organul emitent. Astfel, hotarrile cu caracter normativ ale Guvernului, precum si actele normative ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale ale administratiei de stat se publica n Monitorul Oficial al Romniei. Nepublicarea lor constituie o cauza de nevalabilitate pentru asemenea acte, ele fiind considerate ca inexistente, astfel nct, n acest caz, nu mai exista nici o obligatie de a le executa. n ceea ce priveste actele normative emise de organele locale ale administratiei publice, nu exista o anumita modalitate obligatorie pentru aducerea lor la cunostinta publica. Organul emitent al actului are deplina libertate de a alege modalitatea de aducere la cunostinta publica a actului, n functie de mprejurarile concrete, optnd pentru cea mai adecvata modalitate n functie de acele mprejurari, de timp si de loc. Ca modalitati de aducere la cunostinta publica a actelor normative emise de organele locale ale administratiei locale ale administratiei publice se pot folosi: afisarea actului la sediul organului emitent sau n locurile mai des frecventate de membrii colectivitatii locale, precum si prin orice alt mijloc de publicitate. n ceea ce priveste aducerea la cunostinta publica a actelor lor normative, autoritatile administrative locale au o singura obligatie, si anume: n cazul n care n acea unitate administrativa teritoriala membrii unei minoritati nationale au o pondere semificativa n cadrul colectivitatii, aducerea la cunostinta publica a acelui act trebuie sa se faca si n limba acelei minoritati nationale. Rezulta de aici ca, atunci cnd normele juridice nu prevad o anumita modalitate de publicare a actelor administrative, alegerea modalitatii este lasata la aprecierea organelor administratiei de stat, aceasta facndu-se n functie de conditiile concrete de timp si de loc, n scopul unei ct mai eficiente aduceri la cunostinta publica. n ceea ce priveste actele administrative supuse confirmarii ori ratificarii, situatia lor difera. Astfel, actele administrative supuse confirmarii nu intra n vigoare dect de la data cnd au fost confirmate. Potrivit art. 115, al. 4 din Constitutia Romniei, n cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. Acestea intra n vigoare numai dupa depunerea lor spre dezbatere n procedura de urgenta la Parlament. Daca Parlamentul nu se afla n sesiune, el se convoaca n mod obligatoriu. Actele administrative supuse ratificarii intra n vigoare la data emiterii, a publicarii sau la o alta data, dupa caz, ratificarea avnd valoarea unei confirmari posterioare. n situatia n care nu sunt ratificate, ele si pierd valabilitatea, stergndu-se toate efectele produse pna n acel moment. Astfel, Parlamentul poate abilita Guvernul sa emita ordonante n perioada vacantei parlamentare. Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pna la mplinirea termenului de abilitare. Daca nu sunt aprobate, efectele produse de acele ordonante se sterg retroactiv. De asemenea, nerespectarea termenului atrage ncetarea efectelor ordonantei. Actele administrative, n general, produc efecte juridice pentru viitor, altfel spus, ele nu sunt retroactive, adica nu produc efecte pentru trecut. Aceasta caracteristica a actelor administrative este consecinta faptului ca aceste acte sunt emise pe baza si pentru executarea legii. Or, cum legea, ca regula, produce efecte pentru viitor, este evident ca si actele administrative, care sunt acte de executare a legii, vor produce efecte juridice tot pentru viitor.

39

Principiul neretroactivitatii actelor juridice este consacrat n nsasi Constitutia Romniei. Potrivit art. 15, pct. 2 din Constitutia Romniei, Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile . Prin lege trebuie sa se nteleaga orice act care da nastere, modifica sau desfiinteaza drepturi si alte obligatii juridice. Aceasta concluzie se desprinde din prevederile art. 1, pct. 5, potrivit carora Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie . Dupa parerea noastra, este clar ca aceste prevederi nu se refera numai la lege, ca act al Parlamentului, ci la orice act juridic, a carui respectare este obligatorie. De altfel, contractul este denumit legea partilor . Daca prevederile mentionate s-ar referi numai la lege, ca act al Parlamentului, ar nsemna ca respectarea celorlalte acte juridice sa nu mai fie obligatorie, ceea ce ar duce la o tulburare grava a ordinii de drept, a desfasurarii normale a relatiilor sociale. Exista nsa unele acte administrative care constituie exceptii de la principiul neretroactivitatii actelor administrative. Aceste acte produc efecte juridice si pentru trecut, pentru perioada anterioara momentului intrarii lor n vigoare. Actele administrative retroactive sunt urmatoarele: 1. Actele administrative declarative de drepturi si obligatii care nu dau nastere, prin ele nsele, unor drepturi sau obligatii noi, asa cum se ntmpla n cazul actelor administrative care au caracter constitutiv sau translativ de drepturi si obligatii. Actele declarative atesta drepturi sau obligatii preexistente, deci ele produc efecte pentru trecut, de la data cnd acele drepturi sau obligatii au luat nastere. Din aceasta categorie fac parte diferitele certificate, adeverinte, acte de stare civila (acte de nastere, de deces, dar nu actele de casatorie, care produc efecte pentru viitor). 2. Sunt retroactive si actele administrative jurisdictionale, prin care se solutioneaza litigii juridice. Aceste acte produc efecte juridice de la data cnd au fost ncalcate drepturile si obligatiile ce formeaza obiectul litigiului. 3. De asemenea, daca o lege, pentru executarea careia au fost emise acte administrative, are caracter retroactiv, si actele administrative vor avea caracter retroactiv. 4. Efecte retroactive au si actele administrative de anulare pentru cauza de ilegalitate, dar nu pentru neoportunitate, a altor acte administrative si care produc efect juridic anterior emiterii lor, din momentul cnd s-a produs ilegalitatea actului supus anularii. 5. Mentionam, de asemenea, printre actele avnd efecte retroactive, actele administrative emise n vederea executarii unei hotarri judecatoresti. Potrivit Legii electorale, daca s-au produs erori n listele de alegatori, persoana interesata poate sa faca o ntmpinare la organul care a ntocmit lista, solicitnd modificarea acesteia spre a se ndrepta greseala. Acesta este obligat sa rezolve ntmpinarea n termen de 3 zile de la nregistrare. Daca organul sesizat nu da curs solicitarii care i-a fost adresata, persoana n cauza poate sa faca contestatie n termen de 24 de ore de la comunicare, la judecatoria n a carei raza teritoriala domiciliaza alegatorul, cernd instantei judecatoresti ca, prin hotarrea pe care o va pronunta, sa oblige organul administratiei publice sa introduca modificarile corespunzatoare n lista de alegatori. n baza hotarrii se va emite un act administrativ pentru modificarea listei de alegatori. Acest act are caracter retroactiv, deoarece produce efecte juridice anterior emiterii lui, anume, din momentul cnd a fost ntocmita lista de alegatori. Teste 1.Ce se ntelege prin organul competent? 2.Ce este un functionar de fapt? 3.Cnd sunt valabile actele si activitatile functionarilor de fapt? 4.Care sunt avantajele formei scrise? 5.n ce situatii sunt folosite actele orale?

40

6.Care este semnificatia tacerii organului sesizat? 7.n ce constau avizele consultative? 8.n ce constau avizele facultative? 9.n ce constau avizele conforme? 10.Conditiile obligatorii ale formei scrise . 11.Ce se ntelege prin oportunitatea actelor administrative? 12.De ce este importanta intrarea n vigoare a actelor administrative? 13..Care sunt momentele posibile ale intrarii n vigoare a actelor administrative? 14.Cum se aduc la cunostinta actele individuale? 15.Cum se aduc la cunostinta actele normative ale organelor centrale? 16.Cum se aduc la cunostinta actele organice locale? 17.Ce obligatii au organele locale? 18.Cnd intra n vigoare actele supuse confirmarii? 19.Care este valoarea juridica a ratificarii? 20.In ce consta principiul neretroactivitatii actelor administrative? 21.Actele administrative cu efect retroactiv 7. Executarea actelor administrative Actul administrativ, odata intrat n vigoare, trebuie executat. Este o concluzie fireasca, ce decurge din necesitatea realizarii legalitatii, precum si din nsasi ratiunea de a fi a administratiei de stat, care este o activitate executiva. n majoritatea covrsitoare a cazurilor, actele administrative, ca de altfel toate actele organelor statului, sunt executate de bunavoie de catre cei obligati sa le execute. Mai exista unele mprejurari, cnd executarea actelor administrative nu se face de bunavoie, iar mijloacele de convingere, avnd ca scop obtinerea executarii, nu au dat rezultate, adica actul administrativ n cauza nu a fost executat. ntr-o astfel de situatie, executarea actelor administrative trebuie sa se faca pe cale silita. De retinut faptul ca, pentru executarea actelor administrative, nu este necesar sa se obtina o hotarre judecatoreasca sau a unui alt organ de jurisdictie. Actele administrative, fiind emise n temeiul puterii de stat, sunt executorii din oficiu, prin ele nsele. Dupa cum am aratat mai nainte, actele administrative produc efecte juridice fara a fi nevoie de consimtamntul celor carora li se adreseaza. Este suficient ca actul sa fie emis cu respectarea conditiilor stabilite de lege pentru legalitatea sa. Trebuie mentionat faptul ca nu toate actele administrative sunt executorii prin ele nsele. Dar aceasta exceptie este foarte rara, iar asemenea cazuri trebuie prevazute de lege.Legea nr. 50/1991. De exemplu, n cazul constructiilor ilegale, se pot ivi doua situatii: 1. Constructia a fost executata pe un teren apartinnd domeniului public. n acest caz, constructia respectiva poate fi demolata pe cale administrativa, fara, deci, sa mai fie nevoie de vreo alta formalitate, de pilda, de actul unui alt organ de stat pentru ca aceasta constructie sa poata fi demolata. 2. Constructia a fost executata pe un teren proprietate privata. n aceasta situatie, pentru ca acea constructie sa poata fi demolata, este necesara o hotarre judecatoreasca, definitiva si irevocabila, prin care sa se dispuna demolarea constructiei. Executarea silita fiind o masura extrema, la ea se poate recurge numai dupa ce au fost epuizate celelalte cai posibile si necesare pentru obtinerea executarii actului. Totodata, executarea silita nu poate fi facuta de orice organ al administratiei publice, ci numai de organul competent, potrivit legii. De exemplu, urmarirea silita a unor venituri nu poate fi facuta de un inspectorat scolar, ci numai de organele financiare. Pe de alta parte, mai sunt necesare si alte conditii. Astfel, este necesar ca actul n cauza sa fi fost adus la cunostinta

41

persoanei care trebuie sa-1 execute. Daca nu i s-a comunicat actul, nu are cum sa cunoasca obligatia care i revine de a executa actul, ce anume trebuie sa execute si cnd trebuie sa aiba loc executarea. Mai este necesar sa existe refuzul persoanei n cauza de a executa actul administrativ, un refuz cert si nu numai o simpla banuiala ca acea persoana nu intentioneaza sa execute actul. Executarea silita poate mbraca forme diferite. De exemplu, se poate institui poprirea veniturilor acelei persoane, se poate recurge la vnzarea silita a unor bunuri care i apartin, se poate aplica un tratament medical n mod fortat, se poate utiliza retinerea temporara a persoanei etc. 8. ncetarea efectelor juridice ale actelor administrative 8.1. Consideratii generale Efectele juridice ale actelor administrative pot sa nceteze temporar sau definitiv. ncetarea temporara a efectelor actelor administrative se realizeaza prin suspendare. ncetarea definitiva a efectelor juridice ale actelor administrative are loc prin anulare. Efectele actelor administrative pot sa nceteze si n anumite mprejurari, de exemplu,prin depasirea termenului prevazut de lege Formele de nfaptuire a administratiei publice pentru executarea actului administrativ, cum este cazul sanctiunilor contraventionale, sau prin decesul persoanei careia i s-a acordat un drept sau i s-a stabilit o obligatie, n situatia n care dreptul sau obligatia nu se transmite succesorilor, de pilda un permis de portarma. n astfel de mprejurari, actul administrativ nu mai produce efecte juridice. Actele administrative nceteaza de a mai produce efecte juridice si atunci cnd a expirat termenul de valabilitate a acestora, de exemplu, o autorizatie pe termen. De asemenea, n situatia n care executarea unui act administrativ se realizeaza printrun numar determinat de fapte materiale, ndeplinirea acestor fapte duce, implicit, la ncetarea efectelor actelor administrative n cauza, ca n cazul dispozitiei de demolare a unei constructii: odata terminate operatiile de demolare, si actul administrativ prin care s-a dispus demolarea si nceteaza efectele, ntruct efectele s-au produs prin demolare. De mentionat faptul ca renuntarea din partea beneficiarului la unele drepturi stabilite printr-un act administrativ nu este o modalitate de ncetare a efectelor acestuia. Pentru ca sa nu mai produca efecte juridice, acel act trebuie anulat de catre organul competent. Desi beneficiarul a renuntat la drepturile ce i s-au acordat, actul administrativ n cauza continua sa ramna n vigoare pna n momentul anularii sale. 8.2. Suspendarea executarii actelor administrative mpotriva suspendarii executarii actelor administrative s-ar putea aduce argumentul ca, prin aceasta, s-ar ajunge, n fapt, la nsasi suspendarea executarii legii pentru a carei executare a fost emis actul administrativ supus suspendarii. Pe de alta parte, nsasi asigurarea legalitatii impune, n anumite cazuri, necesitatea suspendarii executarii actelor administrative, tocmai spre a nu se ajunge la ncalcarea legii, prin aceea ca se da posibilitatea organului competent sa verifice, nainte de a-1 pune n executare, n ce masura acel act administrativ este sau nu conform legii. Masura suspendarii este cu att mai necesara cu ct actele administrative sunt executorii din oficiu, asa nct, cel putin n unele cazuri, chiar daca dupa executare actul n cauza ar fi anulat sa existe riscul ca situatia anterioara executarii actului sa nu mai poata fi pe deplin restabilita, ca n cazul demolarii unei constructii. Spre a se evita astfel de situatii, este preferabil ca executarea actelor n cauza sa fie suspendata. Aceasta nu nseamna nsa ca masura suspendarii executarii actelor administrative sa fie ridicata la rangul de principiu n activitatea organelor administratiei publice, deoarece, n felul acesta, ar fi ntr-adevar pusa n pericol legalitatea, prin neexecutarea legii, deoarece executarea acesteia se realizeaza, n numeroase cazuri, prin acte administrative. De aceea, la masura suspendarii actelor administrative trebuie sa se recurga numai atunci cnd ntr-adevar exista motive temeinice pentru aceasta.

42

Suspendarea executarii unui act administrativ poate fi determinata de mai multe cauze: 1) legalitatea actului este contestata, de exemplu, n cazul atacarii unei hotarri a unui consiliu local la instanta de contencios administrativ; 2) desi actul este legal, aplicarea lui nu este oportuna, datorita unor cauze cu caracter trecator; 3) necesitatea aplicarii suspendarii n cazul unor abateri de la lege, pna la reintrarea n legalitate, de exemplu, suspendarea autorizatiei de exercitare a unei profesii sau de desfasurare a unei alte activitati. n unele cazuri, suspendarea opereaza n virtutea legii. Astfel, contestatiile mpotriva proceselor-verbale de aplicare a unei sanctiuni contraventionale au ca efect suspendarea executarii sanctiunii. Potrivit Legii administratiei publice locale, n cazul n care prefectul considera ca un act emis de un consiliu judetean, de un consiliu local sau de un primar este ilegal, l poate ataca n fata instantei de contencios administrativ. Actul atacat este suspendat. Aceasta este o suspendare de drept, care actioneaza n virtutea legii, fara sa mai fie nevoie de un demers special, prin care sa se solicite suspendarea executarii actului. n alte situatii, suspendarea are loc ca urmare a vointei unui organ de stat, fie a organului emitent al actului, fie a organului ierarhic superior al acestuia, fie a unui alt organ al administratiei publice sau a unui alt organ de stat. n ceea ce priveste suspendarea executarii actelor administrative prin vointa unui organ de stat, se pot distinge trei situatii posibile: 1. Organul emitent, ntruct i apartine actul, el fiind cel care 1-a emis, are ntotdeauna dreptul de a decide suspendarea executarii acestuia. Prin urmare, nu trebuie sa existe o prevedere expresa a legii pentru ca acest organ sa poata dispune suspendarea executarii propriului sau act. n literatura de specialitate, se considera ca suspendarea executarii actelor administrative de catre organul emitent constituie o situatie de exceptie, la care, n principiu, nu ar trebui sa se recurga, deoarece micsoreaza grija organelor administrative privind emiterea de acte administrative 2. Organul ierarhic superior celui emitent, n aceasta calitate, poate sa decida suspendarea executarii actelor emise de organele subordonate. n virtutea calitatii sale de organ ierarhic superior si n exercitarea atributiilor sale de control, organul superior poate sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ emis de catre organul sau inferior, fara sa aiba nevoie de o abilitare speciala pentru adoptarea unei asemenea masuri. 3. Celelalte organe de stat pot suspenda executarea actelor administrative numai n baza unor prevederi exprese ale legii. De exemplu, potrivit reglementarilor juridice n vigoare, instantele judecatoresti pot sa dispuna, n anumite conditii, suspendarea executarii actelor administrative care au fost atacate n fata instantei respective. 8.3. Anularea actelor administrative n functie de interesul ocrotit prin anularea actelor administrative, nulitatea acestora este de doua feluri, anume nulitatea absoluta si nulitatea relativa. Nulitatea absoluta urmareste protejarea unor interese generale ale societatii, de aceea ea poate fi invocata de oricine. De exemplu, o persoana a fost numita ntr-o functie fara desfasurarea concursului, desi legea prevedea ca ocuparea acelei functii nu se poate face dect prin concurs. n acest caz, actul de numire este nul absolut. Nulitatea relativa are ca scop ocrotirea unor interese individuale, de aceea ea poate fi invocata numai de catre cei interesati. De exemplu, daca desfasurarea concursului pentru ocuparea unui post n aparatul administrativ s-a facut fara respectarea anumitor reguli procedurale n favoarea concurentilor, cum ar fi anuntarea probelor de concurs ntr-un termen precis, daca nici unul dintre concurenti nu se plnge, concursul este considerat ca s-ar fi desfasurat n mod legal. ntr-un astfel de caz, actul administrativ este numai anulabil sau, cu alte cuvinte, este nul relativ.

43

Indiferent de situatie, anularea unui act administrativ nu se poate efectua dect printrun alt act avnd o forta juridica superioara fortei juridice a actului supus anularii sau avnd cel putin aceeasi forta juridica cu aceea a actului anulat si cu respectarea acelorasi proceduri folosite la emiterea actului anulat. Anularea poate fi decisa de organul emitent, de organul ierarhic superior al administratiei de stat, de alte organe de stat. Organul emitent, avnd aptitudinea de a emite un act administrativ, trebuie sa aiba si dreptul de a reveni asupra lui, atunci cnd considera necesar. Organul administratiei de stat ierarhic superior celui emitent are drept de anulare a actelor acestuia n virtutea pozitiei lui superioare. Desi nu sunt organe administrative, procurorii pot anula actele organelor de urmarire si de cercetare penala, precum si ale organelor locurilor de detentie si de executare a pedepselor, deci numai ale anumitor organe ale administratiei publice, prevazute expres de lege. Instantele judecatoresti, precum si alte organe de stat, au drept de anulare a actelor administrative, de asemenea numai n cazurile prevazute expres de lege. Cnd anularea este nfaptuita de organul emitent, ea poarta denumirea de retractare. Anularea decisa de organul ierarhic superior poarta denumirea de revocare. Uneori, n loc de anulare, se poate spune ca actul administrativ a fost retras. Organele administratiei publice pot anula un act administrativ att pentru cauze de ilegalitate, ct si pentru lipsa de oportunitate a acestora, n timp ce procurorii si instantele judecatoresti pot anula actele administrative numai n cazul ilegalitatii acestora. n legislatia tarii noastre, actele administrative sunt, n principiu, revocabile, adica ele pot fi anulate sau modificate. Revocabilitatea actelor administrative este determinata de faptul ca societatea se afla ntr-un continuu proces de dezvoltare, de schimbare si transformare. Or, n aceste conditii, nici actul administrativ nu poate sa fie conceput ca ceva imuabil. El trebuie sa fie n permanenta n concordanta cu evolutia vietii sociale. Deci, ar fi contrar intereselor societatii sa se mentina un act administrativ care nu mai corespunde noilor mprejurari sociale. De aceea, un asemenea act administrativ trebuie sa fie retras. Totodata, nu este exclus ca, chiar n momentul emiterii sale, un act administrativ sa ncalce prevederile altor acte cu o forta juridica superioara fortei sale juridice. Daca, n primul caz, actul administrativ devine inoportun si, ca atare, trebuie retras, n cel de-al doilea caz, actul n cauza este ilegal si trebuie anulat. Pe de alta parte, actele administrative sunt emise de oameni. Chiar daca pentru aceasta sunt utilizate uneori si datele oferite de tehnicile cibernetice, nu este exclus ca cei care decid sa greseasca, sa adopte solutii neconforme realitatilor sociale, care sa nu raspunda n modul cel mai adecvat cerintelor societatii. ntruct n procesul de emitere a actelor administrative se pot strecura si erori, trebuie sa existe posibilitatea ndreptarii acestora, ceea ce s-a realizat prin introducerea principiului revocabilitatii actelor administrative n activitatea organelor administratiei publice. n cazul n care se produc anumite erori ntr-un act administrativ, cum ar fi unele erori materiale, este posibil ca acel act sa nu mai fie retras. ntr-o asemenea situatie, ndreptarea erorii se opereaza, de regula, prin rectificarea actului deja emis, evident, daca aceasta este posibila. Rectificarea este utilizata din motive de operativitate, spre a se evita pierderea de timp prin emiterea unui nou act administrativ. De la principiul revocabilitatii actelor administrative face exceptie o serie de asemenea acte, n sensul ca aceste acte nu pot fi anulate. Problema acestor exceptii nu se pune dect pentru actele administrative individuale, deoarece actele administrative normative sunt oricnd revocabile. 1) O prima categorie de acte administrative care nu pot fi revocate se refera la actele pe care normele juridice le declara n mod expres ca fiind irevocabile.

44

2) O alta categorie se refera la actele administrative jurisdictionale care, ca si hotarrile judecatoresti, sunt irevocabile. Dupa ce au fost adoptate asemenea acte, organul emitent al lor se desesizeaza, deci nu mai poate reveni asupra acelui act. Dar mpotriva lor se pot exercita cai de atac, n urma carora aceste acte pot fi modificate sau anulate, dupa caz, n locul lor fiind emise alte acte. 3) De asemenea, nu pot fi revocate actele administrative pe baza carora s-au nascut raporturi civile, de munca etc. Astfel, actele de repartizare n munca, care sunt acte administrative, devin irevocabile din momentul n care a fost ncheiat, n temeiul lor, contractul de munca. Un alt exemplu, ntr-un caz diferit: Prefectura judetului Satu Mare a transferat Directiei Generale pentru Agricultura si Alimentatie Satu Mare cteva imobile necesare activitatii acesteia. Ulterior, prefectura a revenit asupra deciziei si a dispus sa se restabileasca situatia anterioara, adica imobilele n cauza sa fie scoase din patrimoniul directiei. Dar, prin transferarea acelor imobile, Directia a dobndit n patrimoniul sau un drept real, consemnat ca atare n cartea funciara, drept n considerarea caruia a facut la acele imobile o serie de reparatii capitale. Asa nct, decizia prin care prefectura creeaza n favoarea unei persoane juridice un drept real, cu consecinte de ordin patrimonial, nu poate fi ulterior revocata, deoarece intrase n circuitul civil si revenirea asupra ei ar fi afectat drepturile dobndite n temeiul ei, afectnd, n acelasi timp, stabilitatea si siguranta raporturilor juridice care au luat nastere n baza actului administrativ. 4) Sunt irevocabile si actele administrative care au generat drepturi subiective garantate de lege prin stabilitate, cum sunt drepturile dobndite ca urmare a obtinerii unei diplome de absolvire a unei forme de nvatamnt. Totusi, n cazul n care aceste drepturi au fost obtinute prin fraudarea legii, actele administrative n baza carora s-au dobndit sunt revocabile. Nu pot fi dobndite drepturi prin fraudarea legii. Astfel, Tribunalul Suprem a socotit nula diploma de absolvire a unei institutii de nvatamnt superior, n cazul n care posesorul ei a reusit, prin frauda, la examenul de admitere n acea institutie (V. Tribunalul Suprem, Sectia civila, Decizia nr. 740/1981, n Culegere de decizii de ndrumare, 1981, p. 248). 5) Sunt irevocabile si actele administrative de aplicare a unor sanctiuni administrative. Aceste acte pot fi nsa atacate si, daca este admisa contestatia, actele respective pot fi anulate sau modificate (reformate), dupa caz. Astfel, n ceea ce priveste contraventiile, sunt prevazute expres caile de atac mpotriva proceselor-verbale de aplicare a sanctiunilor contraventionale. 6) Actele administrative, din momentul n care au fost atacate n fata unui organ jurisdictional, devin irevocabile, astfel nct nici organul emitent al actului, nici un alt organ al administratiei publice nu se mai poate pronunta asupra valabilitatii actului respectiv. Situatia juridica a acelui act va fi decisa de catre organul juridictional sesizat n legatura cu actul n cauza. 7) Actele administrative care au fost executate din punct de vedere material devin din acel moment irevocabile. De exemplu, actul prin care s-a dispus demolarea unei constructii: din momentul n care acea constructie a fost demolata, anularea actului de demolare devine inutila, ntruct efectele juridice si materiale ale acelui act s-au produs, asa nct, prin executarea sa sub aspect material, actul respectiv de demolare a devenit irevocabil, iar revocarea sa nu ar mai avea, practic, nici un efect juridic privind constructia n cauza, deoarece aceasta fusese deja demolata n baza acelui act de demolare. Anularea pentru cauza de ilegalitate are un efect retroactiv, adica, prin anulare, sunt desfiintate si efectele juridice pe care le-a produs n trecut actul anulat, pna n momentul anularii sale. Unele efecte nu pot fi nsa desfiintate.

45

De exemplu, anularea unei diplome, obtinuta n mod ilegal, pe baza careia a fost practicata o profesie, o anumita perioada de timp, nu poate sterge toate efectele care s-au produs prin exercitarea acelei profesii. Astfel, practicarea medicinei pe baza unei diplome false nu poate remedia decesul unei persoane, produs ca urmare a unui tratament medical necorespunzator. Anularea nu are efect retroactiv n cazul n care intervine o lege noua, care modifica sau abroga legea veche, pentru a carei executare a fost emis actul administrativ supus anularii. Totodata, cnd schimbarea mprejurarilor determina retragerea unui act administrativ si emiterea altuia corespunzator noilor mprejurari, anularea nu produce efecte pentru trecut. Mai trebuie subliniat faptul ca numai n cazul n care actul administrativ ar veni expres sau implicit n contradictie cu situatia de drept creata prin abrogarea sau modificarea legii, acesta si pierde valabilitatea juridica si, ca urmare, trebuie anulat. n caz contrar, nu exista nici un motiv de a nu fi mentinut mai departe n vigoare. Asadar, cnd motivul anularii este ilegalitatea actului, prin anulare se sterg toate efectele juridice produse din momentul cnd a survenit ilegalitatea, actul de anulare avnd efect retroactiv, ex tunc . Daca nsa, actul administrativ este anulat pentru cauza de neoportunitate, datorita schimbarii mprejurarilor,efectul anularii nu se produce dect de la data emiterii actului de anulare, ex nunc , adica ncetarea definitiva pentru viitor a producerii altor efecte juridice, dar mentinndu-se efectele deja produse. Nulitatea actului administrativ poate fi invocata, n primul rnd, de persoana interesata, si de orice alta persoana n cazul nulitatii absolute. Nulitatea poate fi invocata si din oficiu, de catre un organ al administratiei sau de procuror. Pna la proba contrara, actul administrativ beneficiaza de prezumtia de legalitate, datorita faptului ca emana de la un organ de stat n exercitarea atributiilor sale privind realizarea puterii de stat. n doctrina de specialitate, ca si n legislatie, se vorbeste despre o categorie de acte administrative denumite acte inexistente. Se apreciaza ca asemenea acte apar n mai multe mprejurari. Astfel, se considera ca un act administrativ este inexistent daca, n mod practic, nu mai exista ca atare, datorita anumitor mprejurari, precum pierderea sau distrugerea sa, dar numai n cazul n care nu s-ar putea obtine un duplicat, deci nu mai exista nici o posibilitate de a dovedi ca actul n cauza ar fi existat vreodata. Se mai considera ca fiind inexistent actul caruia i lipseste un element esential privind valabilitatea sa juridica, de exemplu, semnatura functionarului care a emis actul sau stampila organului emitent. Este inexistent si actul a carui ilegalitate este mult prea evidenta. De pilda, eliberarea unui act de repartizare a unui spatiu locativ de catre compartimentul de stare civila al unei primarii. n aceste situatii refuzul de a executa asemenea acte nu mai antreneaza nici o consecinta juridica. Problema consta n a determina cazurile cnd actul administrativ este nul si cnd este inexistent, adica de a stabili limitele ntre care opereaza prezumtia de legalitate a actului respectiv. Aceste limite nu pot fi determinate n general, ci numai de la caz la caz. Uneori, inexistenta actelor administrative este prevazuta expres de lege. De exemplu, hotarrile si ordonantele adoptate de catre Guvern sunt semnate de primul-ministru, sunt contrasemnate de ministrul care are obligatia sa le puna n executare si sunt publicate n Monitorul Oficial al Romniei. Nepublicarea acestora atrage inexistenta hotarrii sau a ordonantei respective.Actele de drept administrativ si faptele asimilate lor supuse controlului judecatoresc.

46

Pe lnga actele administrative, organele administratiei publice pot ncheia acte de Drept civil, n calitate de persoane juridice, de pilda, contracte de executare de lucrari, prestari de servicii, de credit bancar, de asigurari de bunuri si persoane etc. De asemenea, pot ncheia acte de Dreptul muncii, cum este contractul de munca, ntre organul administratiei publice si angajatii acestuia.

B. Operatiile administrative si alte operatii materiale

1. Notiunea de operatie administrativa n afara actelor juridice, organele administratiei publice nfaptuiesc si o serie de operatii administrative, cum ar fi stampilarea, avizarea actelor administrative, nregistrarea lor, datarea etc. Analiznd activitatea organelor administratiei publice, se poate constata ca cea mai mare parte din activitatea acestora este alcatuita din operatii administrative, precum si din operatii materiale, de pilda, diferitele activitati de asistenta medico-sanitara, de instruire a elevilor, prestarile de servicii etc. Operatiile administrative prezinta o deosebita nsemnatate, deoarece cu ajutorul lor au loc emiterea, executarea si controlul executarii actelor administrative, precum si al altor acte juridice. Operatiile administrative fac parte din sfera mai larga a operatiilor de tehnica administrativa, care sunt utilizate si de alte organe ale statului, organizatii nestatale si chiar de persoane fizice. Operatiile administrative se deosebesc de acestea ntruct sunt realizate numai de organele administratiei de stat, dar se aseamana cu ele prin continutul lor material (de exemplu, aplicarea unei stampile). Unele operatii administrative sunt nfaptuite n realizarea puterii de stat, de exemplu, sigilarea unui bun, n timp ce altele nu implica aceasta, de pilda, dactilografierea sau ndosarierea de acte. Anumite operatii administrative sunt simple activitati materiale, ca datarea unui act, n timp ce altele reprezinta si o manifestare de vointa, de exemplu, diferitele avize care se acorda pentru emiterea actelor administrative, n care se exprima vointa persoanelor care au acordat acele avize. Numarul mai mare al operatiilor administrative n comparatie cu cel al actelor administrative se explica prin aceea ca, pentru elaborarea si executarea unui singur act administrativ, sunt necesare numeroase si variate operatii administrative. Fara operatiile administrative nu este posibila nici elaborarea si nici executarea, nu numai a actelor administrative, dar nici a actelor celorlalte organe ale statului, atunci cnd executarea lor este nfaptuita de organele administratiei publice. 2. Diferite operatii administrative Operatiile administrative pot interveni n diferite faze ale procesului de elaborare si executare a actelor administrative, si anume, n cea de pregatire, de emitere, de executare a actelor administrative, precum si n ceea ce priveste controlul executarii. Astfel, n faza de pregatire, intervine o serie de operatii administrative privind evidenta datelor si documentarea, de exemplu statistici, rapoarte, referate, studii, expertize etc. Tot n aceasta faza intervin si procesele-verbale de constatare a existentei unor fapte, pe baza carora se va admite un act administrativ. n faza de emitere a actelor, ca exemplu de operatii administrative se pot da ntocmirea proiectelor de acte juridice, avizarea proiectului nainte de adoptarea acestuia, operatii cu ocazia votarii actului, printre care convocarea organului colegial, stabilirea ordinii de zi,ntocmirea proceselor-verbale de sedinta etc., operatii necesare formei actului, de pilda, stampilarea, datarea, nregistrarea, uneori traducerea ntr-o alta limba etc. n faza de executare intervine, de asemenea, o varietate de operatii administrative, precum operatii de comunicare a actelor administrative prin publicare n presa, afisare, comunicare la radio si televiziune, nmnarea de nstiintari individuale etc. Tot n faza de executare, n caz de neexecutare de bunavoie a actelor administrative, pot fi aplicate o serie de

47

masuri administrative coercitive, avnd scopul de a se obtine executarea actelor administrative. Astfel de operatii sunt, de exemplu, tratamentul medical fortat, tinerea n carantina, retinerea unor persoane pentru cercetari penale, confiscarea de bunuri, sechestrarea acestora, popriri, blocarea conturilor etc. Spre a se verifica modul cum au fost executate actele administrative, poate fi utilizata o gama variata de operatii administrative de control. Aceste operatii sunt ndeplinite de catre organele administratiei publice ierarhic superioare celor controlate, precum si de catre persoane sau compartimente din interiorul unui organ. Totodata, controlul se exercita si ntre organe diferite, fara a exista nsa relatii de subordonare a acestora unele fata de altele (de pilda, controlul sanitar, financiar, comercial etc.). Ca operatii administrative de control, pot fi mentionate: perchezitii corporale si domiciliare,descinderi la fata locului, verificari de acte, inventare, expertize etc. De multe ori, operatiile de control sunt urmate de emiterea unor acte administrative, astfel nct aceste operatii pot fi incluse, ntr-un asemenea caz, si n grupa operatiilor de pregatire si de elaborare a actelor administrative. Din cele prezentate mai nainte, se poate observa ca si operatiile administrative produc anumite efecte juridice, anume efectele prevazute de normele juridice care le reglementeaza. Astfel, organul care a solicitat un aviz conform este obligat sa emita actul administrativ cu respectarea stricta a acestuia. Sau, prin aplicarea de sigilii pe un obiect, acesta devine indisponibil etc. Att operatiile administrative, ct si alte fapte materiale dau nastere, fata de cel care le savrseste, unei situatii de raspundere juridica. n cazul n care, prin savrsirea acestor operatii, persoanele respective au ncalcat dispozitiile legale, ele raspund penal, administrativ, disciplinar sau civil, n functie de gravitatea ncalcarii si de efectele produse prin aceasta ncalcare. Chiar si pentru erorile din culpa, persoanele respective raspund, de pilda, n cazul unui tratament medical necorespunzator. Tinnd seama de sarcina generala a organelor administratiei publice de a executa legea, operatiile administrative si operatiile (faptele) materiale prezinta o nsemnatate de prim ordin n ceea ce priveste nsasi nfaptuirea administratiei de stat, desfasurarea n cele mai bune conditii a relatiilor sociale. Asa cum am aratat mai nainte, organele administratiei publice nfaptuiesc, pe lnga operatii administrative, si alte operatii materiale. De remarcat ca nici operatiile administrative nu sunt altceva dect operatii materiale, dar de un anumit gen. Operatiile administrative sunt legate, n general, de emiterea, executarea si controlul executarii unui act administrativ sau a altui act juridic concret, determinat, n timp ce operatiile materiale propriu-zise sunt nfaptuite n exercitarea unor atributii ale organelor administratiei de stat, fara a avea o legatura directa cu un anumit act administrativ sau un alt act juridic, emis de organe ale administratiei publice sau de alte organe de stat, ca de exemplu, tratamentul medical, dirijarea circulatiei pe drumurile publice, instruirea elevilor si a studentilor, efectuarea transportului n comun etc. Teste 1.Cum pot fi executate actele administrative? 2.Ce este si cnd intervine executarea silita? 3.Cnd se poate recurge la executarea silita? 4.Cauzele de ncetare a efectelor juridice produse de actele administrative . 5.Ce se ntelege prin suspendarea executarii actului administrativ? 6.Opinii cu privire la suspendar.e 7.Cauzele care determina suspendarea. 8.Suspendarea n virtutea legii.

48

9.Suspendarea prin vointa organului se stat . 10.Ce se ntelege prin anularea actului administrativ . 11.Felurile nulitatii . 12.Cine poate dispune suspendarea? 13.Necesitatea revocarii actelor administrative 14.Exceptii de la principiul revocabilitatii actelor administrative 15.Efectele anularii n caz de ilegalitate 16.Efectele anularii pentru neoportunitate 17.Ce sunt actele inexistente? 18.De ce sunt necesare operatiile administrative? 19.Operatiile administrative n faza de pregatire si de emitere a actelor administrative . 20.Operatiile administrative n faza de executare a actelor administrative. 21.Operatiile administrative n faza de control. 22.Efectele juridice ale operatiilor administrative . 23.Deosebirile dintre operatiile administrative si alte fapte materiale . CAPITOLUL III APARAREA VALORILOR SOCIALE CU MIJLOACE DE DREPT ADMINISTRATIV 1. Raspunderea administrativa Relatiile interumane din societate, n conditiile existentei statului, sunt reglementate prin norme juridice, care urmaresc desfasurarea acestora potrivit vointei celor aflati la conducerea statului, care pot reprezenta interesele fie ale unor grupuri restrnse, n conditiile statelor totalitare, fie ale ntregii colectivitati, n conditiile statelor democratice. n cazul ncalcarii normelor juridice, se pun n pericol valorile sociale pe care aceste norme le apara. Pentru ocrotirea acestor valori, s-a stabilit o raspundere juridica, atunci cnd normele juridice sunt ncalcate, n sensul ca persoanele care se fac vinovate de savrsirea unor fapte, prin care se ncalca normele juridice, trebuie sa suporte anumite consecinte juridice, adica sa fie pasibile de aplicarea de sanctiuni juridice. Raspunderea juridica poate fi utilizata fie n acceptiunea de ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale n cazul ncalcarii normelor juridice, fie de situatie juridica n care se afla persoana care a ncalcat normele juridice. n aceasta ultima acceptiune, raspunderea juridica apare ca o forma de constrngere psihica, ntruct i constrnge psihic pe membrii societatii sa nu ncalce normele juridice, deoarece acestia sunt constienti de faptul ca, n cazul ncalcarii lor, li se vor aplica sanctiunile corespunzatoare. Astfel, raspunderea juridica constituie o importanta garantie a respectarii normelor juridice. ntre raspunderea juridica, constrngerea juridica si sanctiunea juridica exista o foarte strnsa legatura, toate avnd ca scop asigurarea ordinii de drept. Constrngerea juridica se realizeaza, n principal, prin aplicarea unor sanctiuni juridice, iar aplicarea sanctiunii este o consecinta a angajarii raspunderii. Trebuie mentionat nsa faptul ca, n statele democratice, n care normele juridice exprima vointa poporului si i promoveaza interesele, ordinea de drept se asigura, n primul rnd, prin convingere, prin actiunea conjugata a tuturor factorilor educationali de a determina membrii societatii sa respecte de bunavoie normele juridice.

49

Constrngerea juridica intervine numai n situatiile extreme, cnd activitatea de convingere nu da rezultatele asteptate, fiind nevoie de aplicarea unor masuri speciale, masuri de constrngere, pentru asigurarea unei conduite civice corespunzatoare. Normele juridice, de regula, contin si sanctiunile care se pot aplica n cazul nerespectarii lor, cu alte cuvinte, stabilesc si raspunderea juridica a persoanelor care le ncalca. n raport cu gravitatea ncalcarii, cu consecintele faptei antisociale, exista mai multe forme de raspundere juridica. Astfel, exista o raspundere penala, n cazul savrsirii unor fapte deosebit de grave din punct de vedere al valorilor ocrotite, anume n cazul savrsirii de infractiuni. Pentru fapte avnd un pericol social mai redus, anume abaterile administrative, a fost instituita raspunderea administrativa. Nerespectarea ndatoririlor de serviciu antreneaza, n general, raspunderea disciplinara. n sfrsit, exista si o raspundere civila, n situatia n care prin fapta savrsita s-au produs si prejudicii materiale, fie n dauna societatii, fie n dauna unei alte persoane fizice sau juridice. Savrsirea unei fapte antisociale poate sa antreneze o singura forma de raspundere sau mai multe forme, n functie de consecintele acelei fapte. De pilda, daca prin savrsirea unei infractiuni sau a unei contraventii sunt cauzate si pagube materiale, alaturi de raspunderea penala sau administrativa, dupa caz, va exista si o raspundere civila. Pe de alta parte, o sanctiune patrimoniala, constnd, de exemplu, n plata unei sume banesti, va fi consecinta unor raspunderi diferite, n raport cu felul n care este ncadrata fapta pentru savrsirea careia trebuie platita acea suma. Astfel, obligatia de a plati o suma de bani poate constitui o sanctiune penala, o sanctiune administrativa sau o sanctiune civila. Pentru a exista raspundere juridica, este necesar ca fapta savrsita sa fie incriminata de normele juridice, persoana n cauza sa savrseasca fapta cu vinovatie si sa existe o legatura cauzala ntre fapta si consecintele antisociale produse. Stabilirea unei anumite forme de raspundere juridica pentru savrsirea unor fapte antisociale depinde de vointa si interesele celor aflati la conducerea statului n acel moment, de importanta valorilor sociale ce trebuie ocrotite, potrivit evaluarii date de guvernanti, n scopul deplinei aparari a acestor valori. n cadrul formelor raspunderii juridice, un loc important l ocupa raspunderea administrativa. Acest fapt se explica prin aceea ca, printre cele mai frecvente fapte antisociale, se numara abaterile administrative, n primul rnd, savrsirea de contraventii. Subliniem faptul ca, dupa parerea noastra, raspunderea administrativa nu trebuie confundata cu raspunderea contraventionala, nu trebuie redusa la aceasta din urma. Raspunderea contraventionala este o forma a raspunderii administrative, nendoielnic, cea mai des ntlnita si cea mai importanta Mai exista nsa si alte mprejurari care antreneaza raspunderea administrativa, fara ca faptele respective sa constituie contraventii. Mentionam, de exemplu, majorarile de ntrziere care se aplica pentru neplata la termen a impozitelor si taxelor sau anularea unei autorizatii n cazul ncalcarii unor norme juridice, fara ca aceste ncalcari sa fie contraventii. Savrsirea unor asemenea fapte antreneaza raspunderea administrativa, iar nu o raspundere contraventionala. Faptele respective nu sunt calificate drept contraventii, iar sanctiunile aplicate sunt sanctiuni administrative, altele dect sanctiunile contraventionale, acestea fiind doar o parte din sanctiunile administrative. Constrngerea administrativa se poate realiza prin mai multe modalitati, si anume:

50

1. masuri de siguranta, de exemplu, carantina, vaccinarea obligatorie, retinerea sau arestarea de persoane etc.; 2. masuri de executare silita, cum ar fi sechestrul si vnzarea la licitatie a unor bunuri, tratamentul medical fortat etc.; 3. masuri de sanctionare, n legatura cu savrsirea unor abateri administrative, printre care plata unor amenzi contraventionale. ntre aceste modalitati exista o anume legatura. Astfel, n unele cazuri, anumite masuri de siguranta pot avea si caracterul unor masuri de sanctionare, de pilda, confiscarea de bunuri a caror detinere este interzisa sau interzicerea practicarii unei profesii. Alteori masurile de siguranta pot fi, totodata, si masuri de executare silita. Un exemplu n acest sens l constituie aplicarea de tratamente medicale fortate sau retinerea ori arestarea unor persoane. Potrivit unei opinii, se afirma ca aplicarea de sanctiuni administrative ar constitui o putere exorbitanta a administratiei, ce necesita reguli compensatoare de protectie pentru persoanele administrate .Caracterizarea masurilor de constrngere administrativa trebuie facuta, asadar, n functie de mprejurarile concrete n care sunt aplicate, de normele ncalcate prin faptele antisociale care au determinat aplicarea acelor masuri de constrngere administrativa, de scopul urmarit prin acele masuri. Asa cum am aratat mai nainte, printre masurile de constrngere administrativa se numara si sanctiunea administrativa. 2. Sanctiunea administrativa Pentru savrsirea abaterilor administrative se aplica sanctiuni administrative. Spre deosebire de unele opinii exprimate n literatura de specialitate , dupa parerea noastra, sanctiunile administrative sunt aplicate numai de catre organele administratiei publice si numai pentru savrsirea unor abateri administrative. Celelalte organe ale statului aplica sanctiuni specifice activitatii fundamentale pe care o realizeaza, chiar daca, n unele cazuri, asemenea masuri pot sa fie socotite ca avnd caracter administrativ. Astfel, exista sanctiuni specifice dreptului constitutional, aplicate de organele legislative, de exemplu, ridicarea imunitatii parlamentare sau demiterea Guvernului printr-o motiune de cenzura, sanctiuni penale si procesual-penale, precum pedepsele privative de libertate sau amenzile procedurale, sanctiuni civile si procesual-civile, de exemplu, daunele pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea unor obligatii civile, stabilite de catre instantele judecatoresti. Aplicarea sanctiunilor juridice urmareste un dublu scop. Pe de o parte, de a preveni savrsirea n viitor a unor alte fapte antisociale, prin aceea ca aplicarea unor sanctiuni juridice asupra unei persoane exercita o puternica influenta fata de ceilalti membri ai societatii, n sensul de a-i convinge sa respecte normele juridice. Pe de alta parte, utilizarea sanctiunilor juridice urmareste pedepsirea celor care au savrsit fapte antisociale, prin aplicarea asupra acestora a unor masuri de constrngere. Sanctiunile administrative sunt, asadar, o categorie de sanctiuni juridice. Exista o varietate de sanctiuni administrative, n raport cu natura faptei antisociale, cu relatiile sociale a caror desfasurare a fost perturbata, cu domeniul unde s-a savrsit fapta. Astfel, exista sanctiuni pecuniare, constnd n plata unei sume de bani, de exemplu amenzile, majorarile de ntrziere etc. Alte sanctiuni administrative constau n suspendarea sau anularea unei autorizatii, interzicerea de a circula pe drumurile publice, anularea diplomei de absolvire a unei forme de nvatamnt daca a fost obtinuta n mod fraudulos, suspendarea furnizarii de gaze naturale, desfiintarea postului telefonic, distrugerea unor bunuri sau sacrificarea unor animale etc. Ocrotirea valorilor sociale se realizeaza nu numai prin aplicarea unor sanctiuni administrative, ci si prin alte masuri administrative, fara caracter sanctionator. Se pot da ca exemplu masurile de interzicere a accesului n anumite zone, permanent sau temporar, masuri de protectie sanitara, a faunei, a florei, a monumentelor

51

istorice etc., cu alte cuvinte, de protectie a colectivitatii, n general, si a avutiei nationale.Asemenea masuri se aplica fara sa se fi savrsit fapte antisociale, ci spre a se preveni producerea unor prejudicii colectivitatii, bunurilor materiale sau mediului ambiant. Fara a fi sanctiuni, aceste masuri au tot caracter de constrngere, ntruct obliga la o anumita conduita impusa. n caz de nerespectare, se pot aplica sanctiuni, chiar mai severe dect cele administrative, cum sunt sanctiunile penale. Sanctiunile administrative constituie o forma a constrngerii juridice, avnd un rol educativ deosebit de important n realizarea unor conduite civice corecte, la scara sociala. Prin aplicarea unor sanctiuni individuale se exercita o puternica influenta asupra ntregii colectivitati. 3. Executarea silita O alta forma a constrngerii juridice o constituie executarea silita. Dupa cum am subliniat mai nainte, n statele democratice, principala metoda de asigurare a respectarii normelor juridice este metoda convingerii. Membrii colectivitatii, fiind constienti de faptul ca normele juridice sunt emise tocmai n vederea promovarii intereselor generale, ale ntregii colectivitati si, ca atare, ale fiecarui membru n parte al acesteia, vor respecta de bunavoie normele juridice. Nu este exclus nsa ca, n anumite situatii, unii membri ai societatii sa nu respecte regulile juridice. n astfel de mprejurari, organele administratiei publice pot sa obtina executarea actelor organelor statului prin utilizarea fortei de constrngere, determinnd pe cei n cauza sa-si respecte obligatiile, fara sa li se aplice o pedeapsa. ntr-o asemenea situatie, ne aflam n prezenta unei executari silite. Executarea silita, ca forma a constrngerii administrative, nseamna aplicarea de catre organele administratiei publice a unor masuri de constrngere, de obligare, n scopul obtinerii respectarii normelor juridice, fara aplicarea de sanctiuni. Faptele de executare silita intervin n diferite domenii de activitate. ntruct executarea silita este o masura de impunere a unei anumite conduite, fara aplicarea unei sanctiuni, se sustine ca opozitia la executare trebuie sa prezinte un grad redus de pericol social sau sa fie lipsita de orice pericol social. Executarea silita fiind o masura extrema de obtinere a executarii unei obligatii juridice, la ea trebuie sa se recurga numai n ultima instanta, cnd celelalte masuri viznd obtinerea executarii obligatiei s-au dovedit a fi ineficiente. Ca sa se poata aplica executarea silita, este necesara ndeplinirea unor conditii, si anume: 1) ncunostintarea persoanei n cauza privind obligatia acesteia de a executa actul respectiv; aceasta deoarece, daca acelei persoane nu i s-a adus la cunostinta obligatia de a respecta actul n cauza, nu i se poate imputa faptul de a nu fi executat actul; 2) refuzul celui obligat de a executa actul; refuzul trebuie sa fie nsa foarte clar si nu numai o simpla banuiala ca persoana nu intentioneaza sa-si respecte obligatia, prin executarea actului care o prevede; 3) inexistenta unor alte mijloace pentru obtinerea executarii. Masurile de executare silita trebuie aplicate numai de catre organul competent sa le ndeplineasca. Astfel, executarea silita a platii unei amenzi nu o pot face dect organele financiare sau alte organe expres prevazute de lege. De asemenea, tratamentul medical fortat nu l pot face dect organele sanitare competente. Masurile de executare silita sunt variate, ele fiind diferite n functie de domeniul n care se aplica. Astfel, n domeniul economic, pot fi folosite sechestrul asigurator si poprirea asiguratoare, prin care bunurile sechestrate sau sumele poprite devin indisponibile, pna la ridicarea acestei masuri. O alta masura este si vnzarea silita a unor bunuri. Aceasta consta n sechestrarea bunurilor respective, evaluarea lor si vnzarea la licitatie a bunurilor sechestrate. n domeniul economic

52

se mai pot folosi ca masuri de executare silita interzicerea instalatiilor sau utilajelor industriale care nu respecta normele legale, prezentnd pericol de accidente. n domeniul financiar, ca masuri specifice de executare silita pot fi mentionate preluarea numerarului si a actelor de valoare aflate n casele de bani, blocarea conturilor bancare, varsarea la buget a sumelor disponibile din conturile curente etc. n domeniul ordinii publice, printre masurile de executare silita se numara retinerea unei persoane, n scopul efectuarii de cercetari penale, arestarea unei persoane n baza mandatului de arestare emis de instantele judecatoresti, n cazul n care se apreciaza ca lasarea n libertate a acelei persoane prezinta pericol social, perchezitiile corporale sau domiciliare, efectuate de asemenea n baza unui ordin emis de organele mentionate mai nainte, oprirea vehiculelor sau a pietonilor de catre agentii de circulatie atunci cnd ncalca dispozitiile legale, fara sa se ajunga nsa la savrsirea unei contraventii. n domeniul sistematizarii si disciplinei n constructii, se poate utiliza, ca masura de executare silita, demolarea fortata a unei constructii, n cazul n care cel care a ridicat-o nu se conformeaza de bunavoie somatiei de a demola constructia. n domeniul ocrotirii sanatatii se pot aplica examinarea si tratamentul medical fortat, tinerea n carantina, interzicerea intrarii sau iesirii din tara a persoanelor care sufera de boli contagioase, a unor produse nocive pentru sanatate etc. Exemplele de masuri de executare silita pe care le-am prezentat mai nainte constituie numai o parte din numeroasele si variatele masuri de acest gen pe care le pot lua organele administratiei de stat. Mai mentionam ca, masuri de executare silita se pot lua pentru executarea fortata nu numai a actelor emise de organele administratiei publice, ci si a actelor celorlalte organe de stat, n conditiile prevazute de lege, de exemplu, executarea silita, sub forma aducerii fortate a celor ce nu se prezinta de bunavoie atunci cnd au fost citati de catre o instanta de judecata. Alaturi de aplicarea sanctiunilor juridice, masurile de executare silita urmaresc sa asigure ordinea de drept si desfasurarea n conditii corespunzatoare a vietii sociale. Teste 1.Masuri de constructii demolarea constructiei 2.Conceptul si importanta raspunderii juridice 3.Executare n domeniul tratamentul medical fortat 4.Executarea a actelor emise de organele administratiei publice? 4. Regimul juridic al contraventiilor 4.1. Definitia contraventiei Contraventia este o fapta antisociala, stabilita de lege, savrsita cu vinovatie, de catre o persoana fizica sau o persoana juridica. n aceasta definitie, termenul de lege este utilizat n sens larg, nu numai de act al Parlamentului, ci si de act al autoritatilor administratiei publice. n prezent, regimul juridic al contraventiilor este reglementat prin Ordonanta Guvernului nr 2/2001. Contraventia se poate savrsi fie printr-o actiune, fie printr-o inactiune, prin care se pune n pericol o anumita valoare sociala, de exemplu, ordinea publica, viata si sanatatea oamenilor, mediul ambiant etc. Ca exemplu de actiune, mentionam degradarea spatiilor verzi, iar ca inactiune, neluarea masurilor de salubritate. Actiunea ilicita poate sa constea n savrsirea unei fapte interzise prin normele juridice. Astfel, potrivit art. 26, lit. a din Legea nr. 60/1991, privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice, constituie contraventie organizarea unei adunari publice nedeclarate, nenregistrate sau interzise.

53

Contraventia poate fi savrsita si prin nendeplinirea obligatiilor stabilite prin norme juridice, de pilda, nerespectarea orelor de desfasurare a traseelor de deplasare, a locului sau a perimetrului destinat unei adunari publice (Legea nr. 60/1991, art. 26, lit. b). Savrsirea de contraventii mpiedica desfasurarea normala a vietii sociale, de aceea, persoanele care comit contraventii trebuie sa fie sanctionate, sa suporte consecintele legale ale faptelor lor. Contraventia prezinta un grad de pericol social mai redus dect infractiunea, fapt care determina ca si sanctiunile care se aplica n cazul contraventiilor sa fie mai putin aspre dect n cazul infractiunilor. Severitatea mai scazuta a sanctiunilor contraventionale se refera mai ales la faptul ca, n cazul savrsirii de contraventii nu se aplica masuri privative de libertate, ci sanctiuni de alta natura, de regula plata unor amenzi. Gradul de pericol social al unei fapte este determinat de importanta si rolul relatiilor sociale care au fost prejudiciate de acea fapta. Tinnd seama de aceasta, fapte care ntr-o anumita etapa sunt socotite infractiuni pot fi considerate, ntr-o alta etapa, contraventii sau invers. Periculozitatea sociala a unei fapte trebuie cercetata si apreciata ntr-un context de mai multi factori, printre care obiectul ncalcarii, adica norma juridica ncalcata, relatia sociala prejudiciata, mprejurarile concrete n care a fost savrsita, felul si intensitatea vinovatiei, urmarile faptei, considerente cu privire la persoana care a savrsit fapta etc. De aceea, n anumite situatii, normele juridice prevad ca fapta poate sa constituie contraventie sau infractiune, n functie de concluziile ce se desprind privind gradul de pericol social al acelei fapte. Daca aceeasi persoana savrseste mai multe contraventii, sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie. Cnd contraventiile sunt constatate prin acelasi proces-verbal, sanctiunile contraventionale se cumuleaza, fara a putea, nsa, sa depaseasca dublul maximului amenzii prevazut pentru contraventia cea mai grava sau, dupa caz, obligarea la prestarea unei activitati n folosul comunitatii. n situatia mentionata mai nainte, este necesara ndeplinirea urmatoarelor conditii: 1) faptuitorul sa fie una si aceeasi persoana; 2) aceasta persoana sa savrseasca mai multe contraventii; 3) contraventiile sa fie constatate simultan, de catre acelasi agent, ntr-un singur proces-verbal. n cazul n care se aplica sanctiuni de natura diferita, de exemplu, pentru o contraventie se aplica amenda, iar pentru alta contraventie se aplica munca n folosul comunitatii, vor fi executate ambele sanctiuni. Cnd contraventiile au fost savrsite n momente diferite, chiar daca au fost constatate de catre acelasi agent, se va ntocmi, pentru fiecare contraventie n parte, cte un proces-verbal separat. n acest caz, contravenientul va trebui sa suporte sanctiunile stabilite prin fiecare proces-verbal n parte. Daca la savrsirea contraventiei participa mai multe persoane, sanctiunea se stabileste separat pentru fiecare n parte, n functie de gradul de vinovatie al fiecareia. n materie de raspundere contraventionala nu este reglementata recidiva, asa cum exista n domeniul raspunderii penale. Asa nct, savrsirea unei contraventii, potrivit reglementarilor actuale, nu atrage marirea sanctiunii n cazul n care aceeasi persoana savrseste ulterior si alte contraventii. Sanctiunea se aplica numai pentru savrsirea acelor contraventii, n limitele stabilite de actul normativ care reglementeaza contraventiile n cauza. Totusi, prin repetarea faptei, sanctiunea poate fi mai severa. 4.2. Deosebirile dintre contraventie i infractiune Potrivit art. 17, alin. 1 din Codul penal, prin infractiune se ntelege fapta care prezinta pericol social, savrsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala . n afara de gradul diferit de pericol social, contraventia prezentnd o periculozitate mai redusa dect infractiunea, contraventia se deosebeste de infractiune si sub alte aspecte.

54

Astfel, infractiunile pot fi stabilite numai prin lege, ca act al Parlamentului, n timp ce contraventiile pot fi stabilite si prin acte normative emise de organele administratiei publice. Infractiunile nu pot fi savrsite dect de persoanele fizice, n timp ce contraventiile pot fi savrsite att de persoanele fizice, ct si de persoanele juridice. Este posibil ca, ntr-o viitoare reglementare, si persoanele juridice sa savrseasca infractiuni si sa raspunda penal, prin plata unei amenzi penale. n cazul infractiunilor, sanctiunea specifica si mai frecventa este privarea de libertate, n timp ce n cazul contraventiilor, sanctiunea cel mai des utilizata este amenda. Sanctiunile penale pot fi aplicate numai de catre instantele judecatoresti, n timp ce sanctiunile contraventionale sunt aplicate de catre organele administratiei publice, n general. Se pune problema cine stabileste gradul de pericol social al unei fapte, pentru ca aceasta sa fie considerata contraventie sau infractiune. n aceasta problema, Legea nr. 61/1991 (art. 10)prevede ca pentru contraventiile la care se aplica, amenda, n cazul n care agentul constatator apreciaza ca sanctiunea amenzii este ndestulatoare, aplica amenda, iar n caz contrar, trimite procesul-verbal instantei judecatoresti n a carei raza teritoriala a fost savrsita contraventia, pentru ca aceasta sa decida ce sanctiune contraventionala se va aplica. n cazul n care agentul constatator apreciaza ca fapta a fost savrsita n astfel de mprejurari nct potrivit legii penale constituie infractiune, va sesiza organul de urmarire penala pentru ca acesta sa analizeze situatia (Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, art. 30, pct. 1). 4.3. Deosebirile dintre contraventie si abaterea disciplinara Potrivit art. 100, alin. 1 din Codul muncii, prin abatere disciplinara se ntelege ncalcarea cu vinovatie, de catre cel ncadrat n munca, indiferent de functie sau de postul pe care l ocupa, a obligatiilor sale, inclusiv a normelor de comportare. Savrsirea de abateri disciplinare atrage dupa sine angajarea raspunderii disciplinare. Desi att contraventia, ct si abaterea disciplinara constituie fapte antisociale, sfera efectelor antisociale ale acestora este diferita. n cazul abaterii disciplinare sunt afectate relatiile din interiorul unitatii unde a fost savrsita abaterea, n timp ce, n cazul unei contraventii, chiar daca aceasta a fost savrsita tot n cadrul unei unitati, pericolul social produs prin acea fapta depaseste acea unitate, implicnd o sfera mult mai larga de interese sociale. Datorita acestui specific, att sanctiunile care se aplica, ct si organele care aplica sanctiunile sunt diferite n cele doua situatii. Astfel, sanctiunea disciplinara este aplicata, de regula, de seful ierarhic al celui care a savrsit abaterea disciplinara, n timp ce sanctiunea contraventionala este aplicata de o persoana sau de un organ anume prevazut de norma juridica ce stabileste acea contraventie. n cazul contraventiei, actele normative care stabilesc contraventii descriu explicit si n detaliu faptele antisociale. n ceea ce priveste abaterile disciplinare, actele normative, de regula, nu le descriu n detaliu, acestea fiind prevazute doar implicit, anume, prin stabilirea obligatiilor de serviciu ale salariatilor, a caror ncalcare este socotita o abatere disciplinara. Subiectul unei abateri disciplinare este, ntotdeauna, determinat, calificat, si anume un angajat pe baza unui contract de munca. n ceea ce priveste contraventia, chiar daca faptuitorul savrseste contraventia n interiorul unitatii, el raspunde, dar nu n calitate de salariat, ci ca orice persoana fizica, n calitate de contravenient. Este posibil sa se cumuleze raspunderea disciplinara cu cea contraventionala, deoarece acestea implica sfere diferite de relatii sociale prejudiciate prin savrsirea de abateri disciplinare si de contraventii. De exemplu, potrivit art. 9 din Legea nr. 12/1990, privind protejarea populatiei mpotriva unor activitati comerciale ilicite, aplicarea sanctiunilor contraventionale nu nlatura raspunderea disciplinara a faptuitorului. 4.4. Subiectele raspunderii contraventionale Contraventia fiind o fapta ce prezinta un pericol social, n general, redus, instigarea, tentativa si complicitatea nu constituie contraventie de sine statatoare, potrivit legislatiei n vigoare.

55

n sensul actualelor reglementari, prin participanti se nteleg numai autorii, faptuitorii contraventiei. n general, contraventiile sunt savrsite de catre persoanele fizice. n cazul n care normele juridice prevad expres, pot fi sanctionate pentru savrsirea de contraventii si persoanele juridice (institutii de stat, organizatii nestatale). ntr-o astfel de situatie, sanctiunea se aplica persoanei juridice, dar suma platita este recuperata de aceasta de la cel sau cei care nu si-au ndeplinit n mod corespunzator obligatiile care le reveneau, din care cauza s-a produs si contraventia. Deoarece contraventia, n fapt, nu a fost savrsita de persoana juridica, ci de o persoana fizica din cadrul sau, Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice prevede, n art. 35, alin. 4, ca unitatea platitoare poate sa se ndrepte prin actiune n regres mpotriva celor vinovati, pentru a recupera paguba produsa n patrimoniul sau prin executarea sanctiunii contraventionale. Contraventia poate sa constituie si o ncalcarea unei sarcini de serviciu pe care o stabileste conducatorul unitatii daca, potrivit competentei sale, este abilitat n acest sens. . ntr-o astfel de situatie, n cazul n care conducatorul unitatii nu a stabilit asemenea sarcini, neglijndu-si propriile ndatoriri, va trebui a suporte singur sanctiunea contraventionala, consecinta a faptei sale. De exemplu, comitetul de directie si administratorii raspund fata de societatea comerciala pentru actele ndeplinite de directori sau de personalul ncadrat cnd dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de ndatoririle functiei lor. n cazul n care stabilirea sarcinilor era de competenta organului de conducere colectiva, neglijarea acestei obligatii atrage raspunderea solidara a tuturor membrilor acelui organ. Vor raspunde nsa numai cei care au votat decizia prin care a fost savrsita contraventia. Daca aceasta a fost savrsita prin neluarea deciziei, vor raspunde cei care au votat mpotriva luarii deciziei, precum si cei care au absentat nemotivat. n ceea ce priveste raspunderea contraventionala a persoanelor fizice, exista anumite conditii. Astfel, minorii sub 14 ani nu raspund contraventional. Aceste reglementari se bazeaza pe faptul ca minorii nu au suficient discernamnt spre a putea aprecia periculozitatea faptelor lor. n cazul anumitor contraventii, faptuitorul trebuie sa aiba o anumita calitate, de exemplu, conducator auto, gestionar, posesor al unui permis de pescuit, de vnatoare etc. 4.5. Vinovatia Pentru existenta unei contraventii, este necesara vinovatia, adica actiunea sau inactiunea prin care a fost savrsita contraventia sa se ntemeieze pe intentie sau pe culpa. Fapta este savrsita cu intentie n situatia n care persoana n cauza prevede si doreste sau accepta, chiar daca nu doreste, rezultatele faptei sale. Culpa exista atunci cnd o persoana prevede, dar socoteste cu usurinta, ca rezultatele nu se vor produce, sau nu le prevede, desi ar fi trebuit sa o faca. Pentru ca fapta contraventionala sa antreneze raspunderea numai cnd a fost savrsita cu intentie, este necesara o prevedere expresa n acest sens n actul normativ care a stabilit contraventia. Pentru celelalte cazuri, exista vinovatie chiar si n cazul n care fapta a fost savrsita din culpa. Astfel, pentru ca savrsirea unei contraventii din culpa sa nu antreneze raspundere, trebuie sa existe o prevedere expresa n actul normativ care stabileste acea contraventie. 4.6. Cauzele care nlatura raspunderea contraventionala Exista unele situatii cnd, desi o persoana savrseste o contraventie, nu este pasibila de sanctiune, cu alte cuvinte, este exonerata de raspundere contraventionala. n cazul raspunderii contraventionale, cauzele care exonereaza de raspundere sunt aceleasi ca si n cazul raspunderii penale. Daca aceste cauze exonereaza de raspundere atunci cnd a fost savrsita o infractiune, deci o fapta mai grava, cu att mai mult ele vor exonera de raspundere n cazul savrsirii unor fapte cu un grad de pericol social mai scazut.

56

Potrivit art. 44-45 din Codul penal, cauzele care exonereaza de raspundere sunt: legitima aparare, starea de necesitate, constrngerea fizica sau morala, cazul fortuit, eroarea de fapt. De asemenea, nu constituie contraventie fapta savrsita de o persoana care din cauza starii mintale sau a unei infirmitati nu poate raspunde de fapta sa, precum si de minorul sub 14 ani. Se mai poate adauga betia involuntara ca o cauza care exonereaza de raspundere. Totodata, dupa expirarea termenului cnd sanctiunea contraventionala putea fi aplicata sau executata, faptuitorul nu mai poate fi tras la raspundere. Prescriptia, deci, are ca efect exonerarea de raspundere. Cauzele care nlatura caracterul contraventional al unei fapte sunt constatate numai de catre instanta judecatoreasca. Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, nu se mai aplica faptuitorului nici o sanctiune contraventionala, chiar daca fapta a fost savrsita nainte de intrarea n vigoare a acelui act normativ. Daca sanctiunea prevazuta n noul act normativ este mai usoara, se va aplica aceasta. n cazul n care noul act normativ prevede o sanctiune mai severa, se va aplica sanctiunea mai usoara, prevazuta de actul normativ n vigoare la data savrsirii contraventiei. 4.6.1. Legitima aparare Potrivit unui principiu de baza al statului de drept, nimeni nu-si poate face dreptate singur, eventualele conflicte sociale trebuind sa fie solutionate de catre organele abilitate prin lege. n unele situatii nsa, interesul legitim al unei persoane nu mai poate fi aparat prin interventia organului respectiv, ci necesita actiunea directa a nsusi celui aflat n pericol sau a unei alte persoane, spre a-i veni n ajutor. Fapta savrsita n asemenea conditii se considera a fi facuta n stare de legitima aparare. Poate invoca starea de legitima aparare persoana care savrseste o contraventie pentru a evita un atac material, direct, imediat si injust, ndreptat mpotriva sa, a altei persoane sau a unui interes public si care pune n pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Potrivit Legii nr. 61/1991, privind regulile de convietuire sociala, constituie contraventie tulburarea fara drept a linistii locuitorilor, prin producerea de zgomote. Totusi, fapta unui conducator auto de a claxona n exces, n timpul noptii, n cazul n care este victima unui atac, nu constituie contraventie, n sensul Legii nr. 61/1991. Acea fapta este considerata a fi fost savrsita n stare de legitima aparare, ca o actiune de legitima aparare. Pentru ca fapta sa fie considerata a fi legitima aparare, trebuie sa ndeplineasca mai multe conditii: a) Fapta de aparare sa fie raspunsul la un atac, trebuie deci sa fie precedata de un atac. Prin atac se ntelege o actiune efectuata cu intentia de a vatama o valoare sociala ocrotita printr-o norma juridica (persoana, drepturile acesteia, interesul public). Atacul poate sa se prezinte fie sub forma unei actiuni, de exemplu, aruncarea asupra unei persoane de obiecte sau substante inflamabile, iritant-lacrimogene etc., fie sub forma unei inactiuni, de pilda, lasarea fara supraveghere a unui bolnav mintal periculos de catre persoanele care au obligatia de a-1 pazi. b) Atacul sa fie material, direct, imediat si injust. Atacul este material cnd se realizeaza prin actiuni sau inactiuni de natura sa puna n pericol, din punct de vedere fizic, valoarea sociala mpotriva careia este ndreptat. Atacul se poate produce printr-o violenta fizica, dar si printr-o inactiune, daca prin aceasta se pune n pericol valoarea sociala ocrotita. Atacul este direct cnd este ndreptat nemijlocit mpotriva unei valori sociale (de exemplu actiunea de a lovi o persoana). Atacul este imediat atunci cnd pericolul este actual, iminent, adica ntre atac si pericolul produs perioada de timp este foarte scurta. Atacul este injust atunci cnd este nfaptuit cu ncalcarea normelor juridice. Actiunea de raspuns la o actiune permisa de lege nu mai este considerata legitima aparare. Astfel, este admisa de lege actiunea organelor de ordine de a interveni, folosind mijloace de constrngere din dotarea lor, pentru a mprastia pe manifestantii care tulbura grav ordinea publica si nu se

57

supun somatiei acestora de a se mprastia. Riposta manifestantilor la actiunea organelor de ordine nu mai este o actiune de legitima aparare. c) Atacul sa fie periculos. Atacul trebuie sa puna n pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori un interes public, n sensul ca produce urmari ireparabile sau greu de remediat. Nu exista un criteriu precis pentru stabilirea proportiei ntre atac si actiunea de aparare. n general, se au n vedere mprejurarile concrete, mijloacele folosite, forta fizica a agresorului si a victimei etc. Este considerat a fi n legitima aparare si cel care, din cauza unei tulburari psihice aparute cu ocazia atacului, depaseste limitele unei aparari proportionale cu gravitatea atacului. Se considera legitima aparare si actiunea celui care ncearca sa mpiedice patrunderea fara drept, prin forta sau nselaciune, n locuinta sau pe terenul, proprietate personala, a victimei. 4.6.2. Starea de necesitate Se afla n stare de necesitate persoana care savrseste o contraventie pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi nlaturat pe alta cale viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altei persoane, un bun material al sau sau apartinnd altuia, ori un interes public. De exemplu, nu constituie contraventie mbarcarea sau debarcarea de persoane sau marfuri n afara locurilor autorizate, patrunderea neautorizata a unei nave ntr-o zona interzisa etc., daca astfel de fapte au fost savrsite pentru a se garanta securitatea navei, viata celor de pe nava sau spre a se evita producerea de avarii la nava ori privind ncarcatura acesteia. Legea nr. 17/1990, privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue ale Romniei, art. 37 si art. 35.Pentru ca savrsirea unei contraventii sa fie considerata n stare de necesitate, este necesara ndeplinirea urmatoarelor conditii: a) fapta sa fie savrsita ca urmare a unui pericol neprevazut (cutremur, inundatie, incendiu, defectarea imprevizibila a unei instalatii etc.); b) pericolul sa fie iminent, adica pe cale de a se produce n acel moment, n asa fel nct consecintele sunt imediat realizabile; c) pericolul sa fie real, adica producerea lui sa fie certa, iar nu posibila sau imaginara; d) pericolul sa fie inevitabil, n sensul ca producerea lui nu poate fi nlaturata dect prin savrsirea faptei contraventionale; e) fapta sa fie savrsita spre a salva viata, integritatea corporala sau sanatatea faptuitorului, a altei persoane, un bun material ori un interes public; f) prin savrsirea contraventiei sa nu se produca, n mod constient, urmari mai grave dect n cazul n care faptuitorul contraventiei nu ar fi intervenit. Prin urmare, nu este n stare de necesitate cel care, n momentul savrsirii faptei contraventionale, si-a dat seama ca provoaca urmari vadit mai grave dect daca nu ar fi intervenit. 4.6.3. Constrngerea fizica sau psihica Nu este considerata contraventie fapta savrsita de o persoana n cazul n care au fost exercitate asupra faptuitorului presiuni, actiuni coercitive spre a-1 obliga sa savrseasca contraventia. Constrngerea se poate realiza fie sub aspect fizic, faptuitorul neputnd rezista acesteia, fie sub aspect psihic, prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana sa, ori a altei persoane, ce nu putea fi nlaturat dect prin savrsirea contraventiei. Constrngerea fizica trebuie sa fie de natura sa paralizeze libertatea de vointa a faptuitorului. Daca acesta este n situatia de a putea sa opuna rezistenta ori sa se sustraga constrngerii exercitate asupra sa, n acest caz, constrngerea fizica nu mai poate fi invocata ca o cauza de exonerare de raspundere. Constrngerea psihica este si ea o cauza care anihileaza libertatea de vointa a faptuitorului, situatie care exclude vinovatia acestuia, deci si caracterul contraventional al faptei sale.

58

Totodata, pericolul cu care se ameninta trebuie sa fie grav, adica sa se refere la un rau ireparabil sau extrem de greu de remediat, de exemplu, reconstructia unei cladiri incediate. n plus, este necesar ca faptuitorul sa nu aiba o alta posibilitate de a nlatura pericolul, dect fie sa savrseasca contraventia, fie sa suporte producerea raului cu care este amenintat si care se va produce. ntre raul cu care se ameninta si consecinta savrsirii contraventiei trebuie sa existe o anumita proportie, n sensul ca valoarea sociala vatamata prin savrsirea contraventiei sa nu fie mai mare dect valoarea sociala ocrotita prin acea fapta. 4.6.4. Cazul fortuit Cazul fortuit consta n interventia unei ntmplari ce nu putea sa fie prevazuta sau nlaturata si care determina producerea rezultatului socialmente periculos. Faptuitorul este exonerat de raspundere contraventionala, deoarece nu a avut posibilitatea sa prevada factorul extern care a determinat producerea rezultatului. Nu intervine aceasta scuza n cazul n care faptuitorul nu a prevazut rezultatul, desi acesta putea fi prevazut n mod obisnuit de orice persoana. De exemplu, ca urmare a exploziei unui pneu, autovehiculul si schimba directia de mers si trece de linia continua, intrnd pe sensul opus de circulatie. La cazul fortuit imprevizibilitatea este obiectiva, generala, privind limitele cunoasterii umane, n general. n cazul de mai sus, contraventia s-a produs ca urmare a neglijentei, a lipsei de prevedere a conducatorului autovehiculului. Asa nct, n situatia sa, imprevizibilitatea este subiectiva, personala, deci atrage raspunderea juridica. mprejurarea neprevazuta se poate datora unor fenomene ale naturii (furtuna, inundatie etc.), unor boli (de pilda, un atac de cord) sau comportamentului unor persoane, cum ar fi aparitia brusca n fata autovehiculului a unui copil, situatie care l obliga pe conducatorul auto sa schimbe directia de mers, trecnd peste linia ce separa benzile de circulatie. 4.6.5. Eroarea de fapt Prin eroare de fapt se ntelege necunoasterea sau cunoasterea gresita de catre faptuitor, n momentul savrsirii contraventiei, a existentei unei mprejurari de care depinde caracterul contraventional al faptei sale. Daca ar fi cunoscut n mod corect acea mprejurare, nu ar mai fi savrsit fapta respectiva. De exemplu, constituie contraventie stationarea unui vehicul n locul unde este instalat indicatorul oprirea interzisa . Daca nsa n dreptul acelui indicator se afla stationat un alt vehicul care mpiedica observarea indicatorului, fapta de a opri n acea zona nu mai constituie contraventie. Contradictia dintre realitatea obiectiva si reprezentarea sa subiectiva l mpiedica pe faptuitor sa-si dea seama de caracterul contraventional al faptei sale. Dimpotriva, eroarea de drept, adica necunoasterea unei norme juridice, nu exonereaza de raspundere, potrivit principiului ca nimeni nu se poate apara invocnd necunoasterea legii. 4.6.6. Iresponsabilitatea si infirmitatea Iresponsabilitatea constituie o cauza care exonereaza de raspundere, deoarece persoana iresponsabila nu poseda capacitatea psihica (discernamnt, ratiune etc.) spre a putea aprecia n mod corect fapta sa, consecintele acesteia, caracterul ei licit sau ilicit. Starea de iresponsabilitate poate fi permanenta, de exemplu, o debilitate mintala congenitala, sau temporara (intermitenta), producndu-se numai n anumite momente, de exemplu, n cazul unei epilepsii. n orice situatie, starea de iresponsabilitate, spre a exonera de raspundere, trebuie sa fie constatata de organul medical competent. Desi nu raspunde contraventional, mpotriva faptuitorului se pot lua masuri de siguranta, cu caracter medical, de exemplu, obligarea la un tratament medical de specialitate. Infirmitatea poate sa constituie, n anumite situatii, o cauza care nlatura raspunderea contraventionala. De exemplu, traversarea strazii de catre un pieton printr-un loc nemarcatconstituie contraventie. Daca nsa pietonul este lipsit de vedere

59

si n preajma lui nu se afla o alta persoana pe care s-o ntrebe, n situatia n care traverseaza strada printr-un loc nepermis, fapta sa nu poate fi considerata contraventie. 4.6.7. Minoritatea Fapta savrsita de un minor sub 14 ani nu este considerata contraventie, chiar daca, potrivit legii, prezinta caracteristicile unei contraventii. n cazul minorului sub 14 ani, opereaza prezumtia absoluta ca nu poseda capacitatea psihica, intelectuala de a ntelege suficient caracterul faptelor sale, nu are discernamntul necesar n acest sens. Totodata, nu are nici posibilitatea mintala de a cunoaste regulile juridice care reglementeaza relatiile din societate. Lipsa discernamntului l exonereaza pe minorul sub 14 ani de raspundere contraventionala. Pentru minorii ntre 14-18 ani, sanctiunea contraventionala se reduce la jumatate. 4.6.8. Betia involuntara completa Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 include betia printre cauzele care exonereaza de raspundere contraventionala. De asemenea, n Codul penal aceasta este inclusa printre cauzele care nlatura caracterul penal al unei fapte antisociale.Codul penal, art. 49.Daca betia exonereaza de o raspundere mai grava, raspunderea penala, cu att mai mult trebuie sa fie admisa ca o cauza care nlatura o raspundere mai putin grava, raspunderea contraventionala. Potrivit Codului penal (art. 49), fapta celui care, n momentul savrsirii acesteia, se afla, datorita unor mprejurari independente de vointa sa, n stare de betie completa, provocata de alcool sau alte substante, nu constituie infractiune. Mergnd prin analogie, o fapta savrsita n astfel de mprejurari nu constituie nici contraventie. Betia este o stare psihica anormala, ca urmare a efectelor produse asupra organismului, n special asupra facultatilor mintale, de anumite substante consumate de persoana n cauza, cea mai frecventa fiind alcoolul (betia alcoolica sau intoxicatia etilica). Betia duce la diminuarea, n unele cazuri chiar la anihilarea capacitatii psiho-fizice a persoanei, ceea ce o pune n imposibilitate de a-si da seama de faptele sale, nemaiavnd control suficient asupra acestora. Betia accidentala completa poate fi consecinta inhalarii unor vapori de alcool, neofalina ori a altor substante din mediul n care persoana si desfasoara activitatea curenta sau se afla din ntmplare, situatie n care acea persoana nu mai este responsabila de faptele sale. n cazul n care o asemenea persoana savrseste o contraventie,va fi exonerata de raspundere. Teste 1.Ce se ntelege prin contraventie? 2.Cum se poate savrsi o contraventie? 3.n ce poate consta o contraventie? 4.De ce depinde gradul de pericol social al faptei? 5.Cum se apreciaza gradul de pericol social al faptei? 6.Cum se procedeaza n cazul n care aceeasi persoana savrseste mai multe contraventii? 7.Cum opereaza raspunderea cnd mai multe persoane participa la savrsirea contraventiei? 8.Deosebirile dintre contraventie si infractiune 9.Deosebirile dintre contraventie si abaterea disciplinara 11.10Subiectele raspunderii contraventionale 12.Ce se ntelege prin intentie? 13.Ce se ntelege prin culpa? 14.Conditiile legitimei aparari 15.In ce consta starea de necesitate? 16.De cte feluri poate fi constrngerea? 17.Cnd se poate vorbi de un caz fortuit? 18.Cum opereaza eroarea de fapt? 19.Raspunderea n cazul minoritatii, iresponsabilitatii sau infirmitatii 20.n ce consta betia involuntara completa?

60

4.7 Raspunderea contraventionala si raspunderea civila Este posibil ca, printr-o fapta socotita a fi contraventie, sa fie produse daune altor persoane. Chiar daca persoana care a savrsit acea fapta este exonerata de raspundere contraventionala, ea ramne totusi obligata sa repare prejudiciul pe care 1-a provocat prin fapta sa. Exonerarea de raspundere contraventionala se refera numai la aplicarea de sanctiuni contraventionale, pentru faptuitor mentinndu-se obligatia de a repara pagubele produse prin acea fapta. Raspunderea civila opereaza deci distinct de raspunderea contraventionala. n cazul n care prin savrsirea contraventiei a fost pricinuita o paguba si exista tarif de evaluare a acesteia, agentul constatator, daca are dreptul sa aplice sanctiunea, stabileste despagubirea pe baza de tarif, cu acordul expres al persoanei vatamate, facnd mentiune despre aceasta n procesul-verbal., pct. 1 Daca nu este stabilit un anume tarif, partea vatamata si va putea valorifica pretentiile la despagubiri fata de contravenient potrivit legii civile.Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, art. 23 pct. 2.Actele normative, pe lnga sanctiunile contraventionale, pot sa cuprinda si tarife de stabilire a despagubirilor pentru prejudiciul cauzat prin savrsirea contraventiei. De exemplu, despagubirile datorate pentru pagubele produse fondului piscicol se calculeaza n functie de pretul mediu pe piata pentru speciile de peste si alte vietuitoare acvatice. Cnd contraventia a fost savrsita n perioada de prohibitie ori n perimetrul rezervatiilor sau al pepinierelor piscicole, pretul pentru prejudiciul cauzat va fi dublu fata de pretul zilei de piata. Hotarrea Guvernului nr. 971/1994, privind contraventiile la normele de pescuit, art. 11. n ceea ce priveste despagubirile civile pe care contravenientul este obligat sa le plateasca partii vatamate pentru paguba pe care aceasta a suferit-o ca urmare a savrsirii contraventiei, n procesul-verbal, dupa descrierea faptei cauzatoare de prejudiciu, se va mentiona, n mod amanuntit, n ce a constat paguba, de exemplu, ce bunuri au fost distruse, degradate ori nsusite de la partea vatamata, cui apartin bunurile respective, precum orice alt element necesar pentru evaluarea ct mai exacta a pagubei si pentru identificarea partii vatamate. n cazul n care agentul constatator este competent sa aplice sanctiunea contraventionala, el va calcula valoarea prejudiciului, iar suma va fi consemnata n procesul verbal. Daca agentul constatator nu este competent sa aplice sanctiunea, despagubirile vor fi stabilite de catre organul competent sa aplice sanctiunea contraventionala, la cererea partii vatamate. Agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta partii vatamate masura adoptata, pentru ca aceasta sa poata obtine de la contravenient suma datorata de acesta, prin trimiterea catre partea vatamata a unei copii de pe procesul-verbal de constatare a contraventiei. 4.8. Sanctiunile contraventionale Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, art. 5. Sanctiunile contraventionale se mpart n principale si complementare. Sanctiunile contraventionale principale sunt urmatoarele: 1) avertismentul; 2) amenda contraventionala; 3) obligarea contravenientului la prestarea unei activitati n folosul comunitatii; Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele: 1) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din savrsirea contraventiei; 2) suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau autorizatiei de exercitare a unei activitati; 3) nchiderea unitatii; 4) blocarea contului bancar; 5) suspendarea activitatii agentului economic;

61

6) retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior, temporar sau definitiv; 7) desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului n starea initiala. Prin legi speciale se pot stabili si alte sanctiuni contraventionale. Sanctiunea trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savrsite. Sanctiunile complementare se aplica n functie de natura si gravitatea faptei si pot fi cumulate. Avertismentul, amenda contraventionala si obligarea la prestarea unei activitati n folosul comunitatii se pot aplica oricarui contravenient, persoana fizica sau persoana juridica. 4.8.1 Avertismentul Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, art. 50, art. 7. Cea mai blnda sanctiune contraventionala este avertismentul. Avertismentul consta n aceea ca se atrage atentia contravenientului, n legatura cu dispozitia legala ncalcata, asupra pericolului faptei sale si a necesitatii de a nu mai savrsi n viitor astfel de fapte. Potrivit art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, avertismentul consta n atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savrsite si recomandarea de a respecta dispozitiile legale. Avertismentul este, deci, o sanctiune fara efecte juridice, asemanator unei sanctiuni morale. Avertismentul se aplica n cazul unor fapte de mica gravitate si cnd se apreciaza ca persoana n cauza, chiar si fara aplicarea altei sanctiuni mai aspre, nu va mai savrsi alte contraventii. Avertismentul se poate aplica chiar daca actul normativ prin care a fost stabilita acea contraventie nu prevede o asemenea sanctiune, lasndu-se, deci, la aprecierea celui ce constata contraventia aplicarea acestei sanctiuni. In general, avertismentul se prezinta sub forma verbala. Exista nsa unele situatii cnd este necesara si ntocmirea unui nscris. De exemplu, n cazul unei coliziuni usoare ntre autovehicule, odata cu avertismentul verbal, se va ncheia si un proces-verbal, acesta fiind necesar n raporturile cu organul de asigurari si cu atelierul de reparatii n vederea remedierii stricaciunilor produse ca urmare a coliziunii. n unele cazuri, forma scrisa a avertismentului este ceruta n mod obligatoriu de lege. Legea nr. 33/1991, art. 50. Avertismentul sub forma orala (verbala) se aplica n situatia n care contravenientul este de fata atunci cnd se constata savrsirea contraventiei, iar sanctiunea este aplicata de catre agentul constatator. n celelalte cazuri, avertismentul se socoteste executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contraventiei, cu rezolutia corespunzatoare. n general, avertismentul se aplica, n mod obligatoriu, n scris, n urmatoarele cazuri: 1) actul normativ prin care se stabileste contraventia respectiva prevede expres obligativitatea formei scrise; 2) contravenientul nu este de fata n momentul constatarii contraventiei; 3) au fost produse pagube prin savrsirea contraventiei; n acest caz, se va mentiona si despagubirea civila, pe baza modului de evaluare anexat la actul normativ sau prin metodele generale de evaluare, daca actul normativ respectiv nu prevede modul de evaluare; 4) n urma savrsirii contraventiei exista bunuri supuse confiscarii, situatie n care bunurile sunt descrise n mod detaliat, mentionndu-se, totodata, si ce masuri au fost luate n legatura cu acele bunuri, cui au fost predate si pe ce baza. 4.8.2. Amenda Cea mai frecventa sanctiune contraventionala este amenda. Amenda contraventionala are caracter administrativ si consta n plata unei sume de bani. Valoarea acestei sume variaza n functie de pericolul social al faptei savrsite. Cuantumul amenzilor difera n functie de organul de stat care stabileste amenda respectiva. Astfel, prin lege sau printr-o ordonanta a Guvernului se pot stabili amenzi de pna la un miliard lei. Prin hotarri ale Guvernului se pot stabili amenzi de pna la 500 milioane lei.

62

Pentru contraventiile stabilite prin hotarri ale consiliilor judetene si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti se pot stabili amenzi de pna la 50 milioane lei, iar prin hotarri ale consiliilor locale (ale comunelor, oraselor, municipiilor, ale sectoarelor municipiului Bucuresti) se pot stabili amenzi de pna la 25 milioane lei. Limitele maxime si minime ale acestor amenzi, precum si ale altor amenzi stabilite prin acte normative care contin reglementari cu privire la fapte ce constituie contraventii pot fi majorate sau reduse periodic, tinnd seama de numarul si periculozitatea abaterilor contraventionale, precum si de alte cerinte de ordin social-economic. Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, daca amenzile sunt stabilite prin lege, ordonanta sau hotarre a Guvernului. Sumele provenite din amenzile aplicate n temeiul hotarrilor autoritatilor administratiei publice locale (comunale, orasenesti, municipale, judetene), ale sectoarelor municipiului Bucuresti si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti se fac venit la bugetul local respectiv. De asemenea, prin acte normative se poate prevedea si o alta destinatie a amenzilor contraventionale. Amenzile aplicate de catre organele centrale se fac venit la bugetul de stat n cota de 75%. Diferenta revine unitatii din care face parte agentul constatator. Suma respectiva se retine integral ca venit extrabugetar, cu titlu permanent. Aceasta suma este repartizata pentru dotarea cu mijloace specifice activitatilor din domeniu. De regula, actele normative prevad, pentru fiecare contraventie n parte, o limita minima si una maxima, pentru ca amenda sa poata fi aplicata tinndu-se seama de mprejurarile concrete n care a fost savrsita contraventia, cu alte cuvinte, sanctiunea sa poata fi individualizata. n mod exceptional, unele acte normative nu prevad limite minime si maxime ale amenzilor, ci calcularea si aplicarea lor pe baza anumitor criterii. De exemplu, contraventiile savrsite n legatura cu tariful vamal de import atrag aplicarea unor amenzi egale, dupa caz, cu 10%, 50% si 100% din valoarea de vama a marfii. Ordonanta Guvernului nr. 26/1993 privind tariful vamal de import al Romniei, art. 26-30, modificata prin Legea nr. 102/1994n ceea ce priveste aplicarea amenzii contraventionale, agentul constatator va tine seama de limita minima si limita maxima prevazuta de actul normativ care stabileste acea contraventie, de frecventa acelei contraventii n zona respectiva, mergndu-se spre limita maxima daca frecventa este mare, de gravitatea faptei, de mprejurarile n care a fost savrsita, de situatia materiala a contravenientului, de veniturile si obligatiile de ntretinere care i revin etc. Desi n materie de contraventii nu este reglementata recidiva, totusi, unele acte normative prevad aplicarea de sanctiuni mai aspre n cazul savrsirii unei noi contraventii, dupa ce persoana respectiva fusese anterior sanctionata pentru savrsirea unei alte contraventii. De exemplu, Hotarrea Guvernului nr. 794/1993 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele sanitar-veterinare prevede ca, daca n decurs de un an de la data cnd a fost aplicata amenda pentru o contraventie este savrsita o noua contraventie, nominalizata n acea hotarre, se aplica interzicerea dreptului de a produce, prelucra, depozita, transporta si valorifica produse de origine animala, pentru o perioada de 3 ani. Deci, noua sanctiune este mult mai aspra dect prima sanctiune. Amenda, avnd un caracter personal, nu este transmisibila, astfel nct mostenitorii contravenientului decedat nu pot fi urmariti. Dupa parerea noastra, n cazul n care amenda nu a fost executata n timpul vietii contravenientului, deoarece ea constituie o sursa de alimentare a bugetului de stat, deci prezinta un interes social general, ar trebui sa fie recuperata din masa succesorala a defunctului. Amenda se executa silit. 4.8.3. Prestarea unei activitati n folosul comunitatii Sanctiunea prestarii unei activitati n folosul comunitatii se stabileste numai prin lege sau ordonanta a Guvernului si poate fi aplicata numai persoanelor fizice. Minorul care nu a mplinit 16 ani nu poate fi sanctionat cu prestarea unei activitati n folosul comunitatii.

63

Sanctiunea prestarii unei activitati n folosul comunitatii se stabileste alternativ cu amenda. n cazul n care agentul constatator considera ca amenda este suficienta, aplica amenda. Daca socoteste ca amenda nu este suficienta, ca sanctiune, agentul constatator ncheie procesul-verbal, pe care l nainteaza instantei de judecata competenta n cel mult 48 de ore din momentul ncheierii procesului-verbal. Sanctiunea se aplica de catre instanta judecatoreasca daca exista consimtamntul contravenientului. Activitatea n folosul comunitatii se desfasoara prin prestarea unor servicii publice, printre care: 1) ntretinerea parcurilor; 2) ntretinerea drumurilor; 3) pastrarea curateniei si igienizarea localitatii; 4) activitati n folosul spitalelor, scolilor, gradinitelor, caminelor pentru copii si batrni etc. Prestarea de activitati n folosul comunitatii se desfasoara dupa orele de program ale contravenientului pe o durata ntre 50 si 300 de ore, n general, 3 ore pe zi. Daca este posibil, contravenientul poate executa si 8 ore pe zi n zilele lucratoare. O copie de pe dispozitivul hotarrii judecatoresti, nsotita de mandatul de executare, se comunica primariei n a carei raza teritoriala si are domiciliul contravenientul, precum si acestuia. Mandatul de executare se ntocmeste n 4 exemplare si cuprinde: 1) denumirea instantei care 1-a emis; 2) data emiterii; 3) numarul si data hotarrii care se executa; 4) date privind pe contravenient (nume, prenume, adresa, data si locul nasterii, studii, ocupatie etc.); 5) durata activitatii ce va fi prestata; 6) unitatea unde se executa activitatea, stabilita de instanta, pe baza datelor comunicate de primarie. Consiliul local stabileste prin hotarre domeniile serviciilor publice n care se vor presta activitatile, iar primarul decide continutul activitatii, conditiile si programul de lucru, pe care le aduce la cunostinta instantei. La stabilirea activitatii, primarul va tine seama de pregatirea profesionala si de starea sanatatii contravenientului, fiind interzise activitatile cu grad ridicat de risc privind sanatatea contravenientului. n cazul minorilor care au mplinit 16 ani, durata activitatii este cuprinsa ntre 25 si 150 ore. Daca serviciul public unde si va desfasura activitatea contravenientul este concesionat unei societati cu capital privat, contravaloarea prestatiilor efectuate se va plati primariei n a carei raza teritoriala se executa sanctiunea. Contravenientul poate face plngere mpotriva masurilor privind prestarea activitatii. Plngerea se depune la primaria de care apartine agentul nsarcinat cu supravegherea activitatii, urmnd sa fie analizate cele sesizate n plngere. Plngerea, mpreuna cu actul de verificare a aspectelor sesizate, se nainteaza n termen de 5 zile de la nregistrare la instanta judecatoreasca ce a pronuntat hotarrea. Instanta trebuie sa solutioneze plngerea n cel mult 10 zile de la primirea acesteia. n cazul n care instanta constata ca cele sesizate n plngere sunt ntemeiate, dispune schimbarea activitatii sau a masurilor de supraveghere. Hotarrea instantei judecatoresti este executorie. Ea se comunica primariei la care contravenientul a depus plngerea, pentru ca aceasta sa puna n aplicare masurile hotarte de catre instanta. Daca n timpul executarii activitatii, contravenientul si-a pierdut total capacitatea de munca, primaria sesizeaza instanta care a pronuntat hotarrea, n vederea nlocuirii acestei sanctiuni cu amenda, al carei cuantum se stabileste n raport cu perioada de munca ce urmeaza a fi prestata si mprejurarile care au provocat incapacitatea de munca. n cazul n care contravenientul, cu rea-vointa, nu-si

64

ndeplineste obligatiile rezultnd din hotarrea de judecata, instanta care a pronuntat hotarrea, la cererea primarului sau a unitatii unde contravenientul trebuia sa presteze activitatea, poate nlocui sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea activitatii n folosul comunitatii cu amenda. Judecarea cererii se face n cel mult 5 zile. Contravenientul si procurorul pot introduce recurs n cel mult 24 de ore de la pronuntarea hotarrii sau de la comunicarea acesteia, daca contravenientul a fost absent la pronuntarea hotarrii. Daca contravenientul a executat cel putin jumatate din durata sanctiunii de a presta activitatea si a avut o buna conduita, instanta poate dispune ncetarea executarii sanctiunii, la cererea contravenientului, a primarului sau a unitatii la care a prestat activitatea. n cazul n care contravenientul este sanctionat cu amenda, dar nu o plateste si nici nu exista posibilitatea executarii silite, instanta de la judecatoria n a carei raza teritoriala s-a savrsit contraventia, la sesizarea unitatii de care apartine agentul constatator, dispune nlocuirea amenzii cu sanctiunea obligarii acestuia la prestarea unei activitati n folosul comunitatii. 4.8.4. Confiscarea Confiscarea consta n retinerea fortata a unor bunuri, anume a bunurilor destinate pentru savrsirea contraventiei sau care au servit la savrsirea contraventiei, daca aceste bunuri apartin contravenientului. De asemenea, sunt supuse confiscarii bunurile dobndite prin savrsirea contraventiei, daca nu sunt restituite persoanei vatamate, precum si bunurile a caror detinere sau circulatie sunt interzise. Aceste din urma bunuri se confisca ntotdeauna, indiferent de conditiile n care a fost savrsita fapta. Aceasta prevedere, cu caracter general, este concretizata printr-o serie de acte normative. Astfel, produsele care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savrsirea contraventiei, prin ncalcarea normelor privind protejarea populatiei mpotriva unor activitati comerciale ilicite, daca sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, ca si sumele de bani ori bunurile dobndite prin savrsirea contraventiei, se confisca. Sunt supuse confiscarii uneltele, ambarcatiunile, mijloacele de transport, animalele, armele de foc si orice alte bunuri care au fost folosite la savrsirea faptei, precum si bunurile rezultate din savrsirea faptei, constnd n peste, icre si produse acvatice. Dupa confiscare, bunurile respective se valorifica, iar contravaloarea lor se face venit la bugetul de stat. n alte situatii, bunurile confiscate sunt conservate, valorificate sau distruse, dupa caz. Bunurile confiscate trec n patrimoniul statului fara plata, iar suma rezultata din valorificarea lor se face venit la bugetul de stat. Dinveniturile obtinute prin valorificarea bunurilor confiscate se scad cheltuielile efectuate n vederea valorificarii lor, anume cheltuielile efectuate de la preluarea bunurilor si pna la valorificarea lor, ale atribuirii lor cu titlu gratuit sau ale distrugerii bunurilor confiscate. Cnd confiscarea apare ca sanctiune complementara, ea nu se mai aplica n cazul n care contravenientul este exonerat de raspundere, deci, cnd nu i se aplica nici sanctiunea principala. Totodata, dupa parerea noastra, chiar cnd contravenientul este exonerat de raspundere, masura exceptarii de la confiscare trebuie aplicata n mod diferentiat, de la caz la caz. Astfel, n situatia n care faptuitorul este exonerat de raspundere, datorita starii sale mintale, bunurile pe care le-a folosit pentru savrsirea contraventiei ar trebui confiscate, pentru a-l pune n imposibilitatea de a se mai servi de ele pentru savrsirea unor noi fapte antisociale. Masura confiscarii poate fi luata numai n cazul n care cel care o aplica, potrivit legii, este competent sa dispuna si aplicarea sanctiunii principale (avertisment, amenda). Daca nu are acest drept, agentul constatator, atunci cnd exista lucruri susceptibile de confiscare, va ridica obiectele n cauza, n vederea confiscarii lor, naintnd procesul-verbal

65

organului competent sa aplice sanctiunea principala, care va dispune si confiscarea. n cazul aplicarii acestei masuri, agentul constatator trebuie sa descrie amanuntit, n procesul-verbal, obiectele confiscate, indicnd, dupa caz, denumirea, numarul, dimensiunile, greutatea, starea calitativa, marca, anul fabricatiei, valoarea, precum si orice alte elemente de natura sa contribuie la identificarea obiectelor confiscate. Cnd obiectele nu apartin contravenientului, se vor mentiona numele, prenumele si domiciliul persoanei fizice ori denumirea si sediul persoanei juridice careia i apartin bunurile care au fost confiscate. Agentul constatator are obligatia sa ia masuri de valorificare sau de conservare, de pastrare a bunurilor confiscate, facnd mentiune despre aceasta n procesul-verbal. Bunurile perisabile sunt predate unitatilor comerciale stabilite de catre Directiile generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, n baza unui proces-verbal de predare-primire, n vederea valorificarii acestora. Dupa predarea acestor bunuri, masura respectiva va fi adusa la cunostinta Directiei generale a finantelor publice din judetul respectiv, n termen de 48 de ore, pentru ca aceasta sa poata verifica daca a fost prelevata la bugetul de stat suma obtinuta din vnzarea bunurilor confiscate. n toate cazurile cnd se aplica masura confiscarii, procesul-verbal de constatare a contraventiei se ncheie n trei exemplare (originalul si doua copii). Originalul ramne la agentul constatator, o copie se nmneaza contravenientului, iar a doua copie nsoteste bunurile confiscate. Dupa ramnerea definitiva a hotarrii de confiscare, bunurile confiscate trec n proprietatea statului si se predau pentru valorificare directiilor generale judetene ale finantelor publice ori a municipiului Bucuresti, dupa caz, pe baza de borderou, n termen de 10 zile de la data primirii de catre destinatar a documentului ce constituie titlu de proprietate a statului asupra acestora. Bunurile confiscate se predau organelor de valorificare n termen de 10 zile de la data ramnerii definitive a actului de confiscare. n actul de predare-primire a acestor bunuri, ele vor fi descrise n mod amanuntit,fiecare obiect n parte: denumire, model, marca, dimensiune, stare calitativa, cantitate, greutate etc. n cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatarii unei contraventii, pe baza de proces-verbal, titlul de proprietate l constituie procesul-verbal, daca nu a fost contestat, sau, daca a fost contestat, contestatia a fost respinsa printr-o hotarre judecatoreasca definitiva si irevocabila. n situatia n care actul de confiscare este atacat n termenul prevazut de lege, bunurile confiscate trec n proprietatea privata a statului ncepnd cu data la care hotarrea judecatoreasca ramne definitiva. Detinatorii bunurilor care au trecut n proprietatea privata a statului, persoane fizice sau juridice, dupa caz, au obligatia sa inventarieze bunurile respective, lund n acelasi timp si masurile de pastrare si de conservare corespunzatoare, pna la predarea lor efectiva spre valorificare directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti. Sunt considerate organe de valorificare si directiile regionale vamale din cadrul autoritatii vamale, pentru bunurile detinute de catre birourile vamale din subordinea lor. Bunurile mentionate vor fi predate de catre detinatori organelor de valorificare, pe baza de procesverbal de predare-preluare, n termen de 10 zile de la data primirii de catre detinator a documentului care constituie titlul de proprietate a statului asupra acestora. Dupa preluareabunurilor intrate n proprietatea privata a statului, o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora n maximum 15 zile de la preluare. Sunt execeptate bunurile de consum alimentar, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate sau din valoare, inclusiv animalele si pasarile vii, care se vnd de catre organele de valorificare de ndata si numai dupa obtinerea avizului de calitate persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate ncomercializarea

66

acestor bunuri catre populatie la preturi cu ridicata, practicate n zona, fara efectuarea procedurilor de evaluare. n cazul n care, prin hotarre judecatoreasca ramasa definitiva, se dispune restituirea bunurilor, sumele obtinute din valorificarea acestora se achita persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, la nivelul actualizat al preturilor. n situatia n care bunurile intrate n proprietatea privata a statului nu ndeplinesc conditiile legale de comercializare, vor fi distruse sub supravegherea unei comisii de distrugere. Comisia de distrugere se constituie n baza deciziei directorului general al directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti. Comisia de distrugere stabileste locul unde urmeaza a fi distruse bunurile, putndu-se apela si la serviciile unor unitati specializate n acest gen de activitate. Valorificarea bunurilor trecute n proprietatea privata a statului se face de catre organele de valorificare, prin magazine proprii, licitatie publica, regim de consignatie ori prin bursele de marfuri. Vnzarea directa de la locul de depozitare se face pentru bunurile care necesita conditii speciale de pastrare si paza sau care necesita un spatiu mare de depozitare, n acest caz, vnzarea se face n sistem en gros. n cazul bunurilor care nu s-au putut valorifica n decurs de 30 de zile de la data punerii n vnzare, comisia de evaluare va proceda la o noua evaluare. Daca bunurile respective nu sunt vndute n termen de 150 de zile de la prima evaluare, se va proceda la atribuirea gratuita, dezmembrarea sau distrugerea acestora. Ministerul Finantelor Publice poate transmite cu titlu gratuit unele bunuri intrate n proprietatea privata a statului unor persoane fizice sau juridice, astfel: a) Secretariatului General al Guvernului autovehicule, ambarcatiuni si motoare atasabile acestora, care vor fi repartizate n administrarea ministerelor, autoritatilor publice centrale si locale, n limita normativelor de dotare a acestora, cu respectarea procedurilor de declarare si de evaluare; b) creselor, gradinitelor, caminelor de copii, de batrni, azilelor, spitalelor, scolilor sau persoanelor cu handicap, n functie de natura bunurilor, la propunerea directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa consultarea organelor administratiei publice locale sau judetene ori a serviciilor ministeriale descentralizate la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz; c) persoanelor juridice care pot face dovada ca au calitatea de destinatar al materialelor cu caracter documentar, informational, educativ, stiintific etc., la solicitarea acestora. 4.8.5. Suspendarea activitatii si anularea autorizatiei de functionare n unele acte normative este prevazuta si sanctiunea suspendarii activitatii agentului economic n cazul savrsirii anumitor contraventii. De exemplu, n cazul servirii de bauturi alcoolice consumatorilor aflati n vadita stare de ebrietate, minorilor, precum si al refuzului responsabililor sau patronilor localurilor publice de a acorda sprijin organelor de politie n restabilirea ordinii publice, se poate suspenda activitatea localului public pe o perioada cuprinsa ntre 10 zile si 30 de zile.Legea nr. 61/1991, art. 3, alin. 2, art. 2 lit. n si r. O sanctiune similara este prevazuta n Legea nr. 30/1991 privind organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii financiare, art. 7, lit. d.Aceasta sanctiune are un caracter complementar, ea aplicndu-se pe lnga sanctiunea principala, amenda. Nu este nsa o sanctiune obligatorie, lasndu-se la aprecierea agentului constatator daca sa dispuna sau nu suspendarea activitatii agentului economic. Potrivit art. 7 din Hotarrea Guvernului nr. 181/1992, savrsirea unei contraventii la regimul jocurilor de noroc conduce automat la anularea autorizatiei si ncetarea activitatilor respective. Sanctiunea suspendarii sau anularii autorizatiei de functionare este prevazuta si de alte acte normative. De exemplu. Ordonanta Guvernului nr. 41/1995 privind fabricarea, comercializarea si utilizarea produselor de uz fitosanitar (art. 33) etc

67

4.8.6. nchiderea contului bancar Hotarrea Guvernului nr. 569/1991, art. 3, n cazul ncalcarii repetate a Regulamentului operatiilor cu numerar emis de Banca Nationala a Romniei. Masura nchiderii contului bancar echivaleaza, n fapt, cu suspendarea sau chiar cu ncetarea activitatii agentului economic, ntruct nchiderea contului l pune pe acesta n imposibilitate de a-si desfasura activitatea n viitor. Nu este precizata perioada de timp n cadrul careia contul este nchis, fapt care lasa un cmp larg de apreciere pentru cei care decid nchiderea contului. Dupa parerea noastra, ar trebui, totusi, sa se precizeze termenele pe timpul carora contul bancar este nchis. Exista o singura precizare, anume ca nchiderea contului este obligatorie n caz de abateri repetate, dar nici n legatura cu aceasta prevedere nu se specifica numarul abaterilor, ceea ce, de asemenea, creeaza un cmp prea larg de apreciere din partea celui care aplica aceasta masura. 4.9. Stabilirea contraventiei Pentru ca o fapta sa fie considerata contraventie, atragnd raspunderea juridica a persoanei care a savrsit-o, trebuie ca acea fapta sa fie incriminata ca atare, printr-un act normativ, emis de catre organul competent, potrivit legii.Autoritatile care pot stabili contraventii sunt diferite, n functie de domeniul de activitate n care a fost stabilita contraventia. Astfel: -Parlamentul poate stabili, prin lege, contraventii n orice domeniu de activitate; -Guvernul, printr-o hotarre, poate stabili contraventii, de asemenea, n toate domeniile de activitate; -Consiliile locale (comunale, orasenesti, municipale, judetene, ale sectoarelor municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti) pot stabili contraventii n domeniile de activitate n care sunt competente, potrivit legii, de exemplu, salubritate, activitatea n piete, curatenia si igienizarea acestora, ntretinerea parcurilor si a spatiilor verzi,a spatiilor si a locurilor de joaca pentru copii, amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, ntretinerea obiectivelor sportive, aflate n administrarea lor, ntretinerea strazilor si a trotuarelor, a scolilor, a altor institutii de educatie si cultura, ntretinerea cladirilor, a altor constructii, depozitarea si colectarea resturilor menajere, a deseurilor etc. Actele normative prin care se stabilesc contraventii cuprind: -descrierea faptei ce constituie contraventie; -sanctiunea ce se va aplica persoanei care savrseste contraventia. n cazul sanctiunii cu amenda se vor stabili limita minima si cea maxima a acesteia sau, dupa caz, cotele procentuale din anumite valori. Pot fi stabilite si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele provocate prin savrsirea contraventiei. Actele normative prin care se stabilesc contraventii intra n vigoare n termen de 30 de zile de la data publicarii sau, dupa caz, de la data aducerii lor la cunostinta publica, n afara de cazul n care n cuprinsul acestora se prevede un termen mai lung. n situatii urgente, se poate prevedea intrarea n vigoare ntr-un termen mai scurt, dar nu mai putin de 10 zile. Potrivit Legii nr. 215/ 2001, Legea administratiei publice locale, aducerea la cunostinta a hotarrilor cu caracter normativ, evident ale autoritatilor administratiei publice locale, se face n termen de 5 zile de la data comunicarii hotarrii respective catre prefect. Din acest moment, se calculeaza termenul de intrare n vigoare a acelei hotarri, daca un asemenea termen este prevazut n hotarrea respectiva. Hotarrile autoritatilor administratiei publice locale (comunale, orasenesti, municipale, judetene, ale sectoarelor municipiului Bucuresti si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti), prin care se stabilesc contraventii, pot fi aduse la cunostinta publica prin afisare sau prin orice alta forma de publicitate, prevazuta de lege, dar numai pe baza avizului de legalitate emis de catre prefect. Aceasta prevedere contravine autonomiei locale. n acest caz, prefectul poate, potrivit legii, sa atace la instanta de contencios administrativ

68

acea hotarre, dar, n nici un caz, nu are dreptul sa conditioneze, prin avizul sau, hotarrea respectiva. Este o ncalcare a autonomiei locale, prevazuta de Legea administratiei publice locale. Teste 1.Corelatia dintre raspunderea contraventionala si cea civila 2.Cum se stabileste paguba? 3.Ce trebuie sa cuprinda procesul-verbal n legatura cu paguba? 4.Cine stabileste valoarea pagubei? 5.Clasificarea sanctiunilor contraventionale 6.Sanctiunile principale 7.Sanctiunile complementare 8.Caracteristicile avertismentului 9.n ce consta amenda si cum se stabileste? 10.Destinatia sumelor ncasate 11.Consecintele neplatii amenzii 12.n ce consta si cine stabileste sanctiunea prestarii unei activitati n folosul comunitatii? 13.Cine stabileste activitatile? 14.Ce se ntmpla cnd contravenientul pierde capacitatea de munca sau nu-si ndeplineste . obligatiile? 15.Ce bunuri se confisca? 16.Ce se poate face cu bunurile confiscate? 17.Situatia bunurilor cnd agentul constatator poate si cnd nu poate sa aplice sanctiunea . principala 18.Ce contine procesul-verbal privind bunurile confiscate? 19.Ce masuri trebuie sa ia agentul constatator? 20.Cine valorifica bunurile confiscate? 21.Cum se face valorificarea bunurilor? 22.Transmiterea bunurilor cu titlu gratuit 23.Cine poate stabili contraventii si n ce domenii? 24.Ce trebuie sa cuprinda actul de stabilire a contraventiei? 25.Cnd ntra n vigoare actul de stabilire a contraventiei? 4.10. Constatarea contraventiilor Contraventia este constatata printr-un proces-verbal, ncheiat de catre persoanele anume prevazute n actul normativ care stabileste acea contraventie, denumite generic agenti constatatori. Pot sa constate contraventii presedintii consiliilor judetene, primarii, primarul general al municipiului Bucuresti sau persoanele special desemnate de catre acestia, n domenii de activitate precum ordinea publica n localitate, comertul, ntretinerea si folosirea drumurilor, executarea de lucrari edilitare, transportul n comun, gospodarirea apelor, mbunatatirile funciare etc. Pot sa constate contraventii ofiterii si subofiterii de politie, de exemplu, n ceea ce priveste apararea ordinii publice, circulatia rutiera, regimul constructiilor, comertul, vnatoarea, pescuitul si n alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotarrile Guvernului. Prin normele juridice pot fi stabilite si alte persoane care au dreptul sa constate contraventii, de exemplu, n domeniul sanitar, financiar, forestier, al exploatarii apelor, al transportului pe caile ferate etc. La cererea agentului constatator, contravenientul este obligat sa prezinte actul de identitate (cartea de identitate, adeverinta de identitate, pasaportul, dupa caz), precum si orice act din care sa rezulte locul de munca. n caz de refuz, se poate face apel la organele de politie pentru legitimarea persoanei n cauza. ntr-o astfel de situatie, organul de politie poate considera refuzul de a prezenta actul de identitate sau de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale de catre faptuitor ca o contraventie distincta, potrivit art.

69

2, pct. 25 din Legea nr. 61/1991. Pentru stabilirea identitatii faptuitorului, explicatiile sale verbale pot fi verificate pe baza relatiilor de la persoanele care l cunosc sau pe baza relatiilor telefonice de la locul de munca al faptuitorului. Cnd identitatea faptuitorului nu poate fi stabilita si exista temeri de disparitie a acestuia, organul de politie poate lua masura conducerii de ndata a contravenientului naintea instantei de judecata si a retinerii acestuia, pe baza unui proces-verbal, pe o durata de cel mult 24 de ore. Apoi, este ncheiat un proces-verbal, care trebuie sa cuprinda: numele, prenumele si calitatea celui care l ntocmeste si institutia din care face parte; data si locul ntocmirii procesului-verbal; numele, prenumele, domiciliul, ocupatia si locul de munca al contravenientului, inclusiv codul numeric personal; descrierea faptei; indicarea locului, a datei si a orei cnd a fost savrsita fapta; eventualele pagube produse prin savrsirea contraventiei, precum si indicarea societatii de asigurari n cazul unui accident de circulatie; daca sunt bunuri supuse confiscarii; indicarea actului normativ care stabileste contraventia. De regula, n procesul-verbal se face mentiunea daca faptuitorul accepta si se obliga sa achite, n termen de 48 de ore, jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ care stabileste acea contraventie. La cererea contravenientului, n procesul-verbal sunt mentionate si obiectiile acestuia. Procesul-verbal este semnat de catre agentul constatator si de contravenient pe fiecare pagina. n cazul n care contravenientul nu este de fata, refuza sa semneze sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceasta n procesul-verbal, mprejurare care trebuie confirmata de cel putin un martor, specificndu-se, n procesul-verbal, numele, prenumele, domiciliul si actul de identitate al martorului. n acest caz, procesul-verbal va fi semnat si de martor. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. Daca nu sunt nici martori, se va semnala aceasta n procesul-verbal, care va fi semnat numai de catre agentul constatator. n situatia n care contravenientul este un minor de peste 14 ani, se vor mentiona, pe lnga datele cu privire la minor, numele si domiciliul parintilor sau ale tutorelui. Procesul-verbal, n acest caz, este adus la cunostinta parintilor, a tutorelui sau a reprezentantului legal al minorului, care trebuie sa semneze de luare la cunostinta. Acestia se vor obliga ca, pe viitor, sa manifeste mai multa grija privind supravegherea minorului, n asa fel nct acesta sa nu mai savrseasca fapte antisociale. De asemenea, pot fi sesizate, dupa caz, comisia de ocrotire a minorilor, institutia de nvatamnt etc., n scopul de a desfasura o mai eficienta activitate educativa n rndul minorilor, spre a-i determina sa nu mai ncalce legea. n situatia n care contravenientul este persoana juridica, n procesul-verbal se fac mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numarul de nmatriculare n registrul comertului si codul fiscal al acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezinta. n momentul ncheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct n procesulverbal la rubrica Alte mentiuni , sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal. Daca o persoana savrseste mai multe contraventii constatate n acelasi timp, de catre acelasi agent constatator, se ncheie un singur proces-verbal. Nu se ncheie proces-verbal: 1) daca faptuitorul este un minor sub 14 ani; 2) daca se achita pe loc jumatate din minimul amenzii; 3) daca sanctiunea este avertismentul. Se va ncheia totusi proces-verbal si n aceste cazuri, daca s-a produs o paguba materiala prin savrsirea contraventiei sau exista bunuri supuse confiscarii. De la regula potrivit careia se acorda posibilitatea de a se achita jumatate din minimul amenzii pot exista si exceptii, derogari, dar acestea trebuie sa fie prevazute n mod expres de lege.

70

Astfel, n domeniul evaziunii fiscale nu se aplica aceasta regula, de unde rezulta ca, n domeniul respectiv, amenda trebuie achitata integral. Legea nr. 87/1994, pentru combaterea evaziunii fiscale, art. 22. De asemenea, Legea nr. 61/1991 prevede ca dispozitiile sale se completeaza cu prevederile Ordonantei nr. 2/2001, cu exceptia acelor prevederi care prevad posibilitatea de a se plati jumatate din minimul amenzii. Legea nr. 61/1991, art. 18. Pentru aceeasi fapta nu se pot aplica doua sau mai multe sanctiuni principale, repetate. n cazul militarilor n termen si al elevilor scolilor militare, fata de acestia nu se aplica sanctiunea contraventionala. Cnd savrsesc o contraventie, procesul-verbal de constatare a acesteia este trimis comandantului unitatii militare din care fac parte, spre a li se aplica prevederile regulamentelor militare. Pentru militarii activi, se ntocmeste procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit regulilor generale, cu exceptia contraventiilor prevazute de Legea nr. 61/1991, cnd se va proceda ca n cazul militarilor n termen. n general, cel care constata contraventia aplica, totodata, si sanctiunea contraventionala. n cazul n care agentul constatator nu are si dreptul de sanctionare, procesul-verbal este naintat organului competent sa aplice sanctiuni. Daca agentul constatator apreciaza ca fapta prezinta gravitatea unei infractiuni, va sesiza organul de politie si procurorul. Procesul-verbal se comunica n copie de catre organul care a aplicat sanctiunea contravenientului, partii vatamate si persoanei careia i apartin bunurile confiscate, n termen de cel mult o luna de la data aplicarii sanctiunii. n cazul n care sanctiunea consta n amenda, ca si atunci cnd s-au stabilit despagubiri, odata cu procesul-verbal se comunica si nstiintarea de plata, care prevede obligatia de a achita sumele respective n termen de 15 zile, n caz contrar urmnd sa se treaca la executare silita. Cu privire la obligatia comunicarii, legea-cadru face distinctie de situatii, dupa cum agentul constatator are sau nu competenta sa aplice si sanctiunile respective si dupa cum persoana sanctionata este sau nu prezenta la ntocmirea procesulul-verbal. n situatia n care agentul constatator aplica sanctiunea si contravenientul este de fata, ipoteza tipica, copia procesului-verbal si (daca s-a stabilit si despagubirea unei pagube) nstiintarea de plata se nmneaza contravenientului, facndu-se mentiunea n acest sens n procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. La fel se procedeaza si cu celelalte persoane carora trebuie sa li se comunice procesul-verbal, daca sunt de fata, de pilda, partea vatamata. n ipoteza n care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuza sa semneze procesulverbal, comunicarea acestuia, precum si a nstiintarii de plata se fac de catre agentul constatator, n termen de cel mult o luna de la data ncheierii, conform art. 26 din ordonanta nr. 2/2001. Operatiunea comunicarii se face prin posta, cu aviz de primire. Cnd agentul constatator dispune confiscarea unor lucruri, n cazul n care are dreptul de a aplica sanctiuni, ori le ridica n vederea confiscarii, atunci cnd sanctiunea este aplicata de alta persoana, trebuie sa descrie acele lucruri: forma, marimea, culoarea, greutatea, alte caracteristici necesare identificarii lor. Totodata, trebuie sa mentioneze cui apartin, precum si ce anume masuri au fost luate. De exemplu, valorificarea lor, daca suni bunuri perisabile, sau conservarea lor n vederea predarii lor persoanelor carora le apartin, daca acele bunuri nu sunt susceptibile de confiscare, deci nu trec n proprietatea statului. n aceasta situatie, precum si daca sunt bunuri supuse confiscarii sau cnd au fost produse pagube materiale unei terte persoane, se ntocmeste un al treilea exemplar din procesul-verbal, care va fi trimis acelor persoane, daca bunurile confiscate nu apartin contravenientului. Procesul-verbal este nul n cazul n care nu cuprinde numele si prenumele contravenientului, iar n cazul persoanei juridice, denumirea si sediul acesteia, numele, prenumele si calitatea agentului constatator, fapta savrsita, data savrsirii faptei, semnatura agentului constatator.

71

Nulitatea procesului-verbal se poate constata si din oficiu, fara a mai fi necesara plngerea contravenientului. Cu toate ca si celelalte mentiuni din procesul-verbal sunt obligatorii, absenta acestora nu antreneaza nulitatea procesului-verbal. Dupa ntocmirea procesuluiverbal, nu se admit corecturi, sub forma unor adaugiri sau stersaturi ori modificari. Daca se strecoara unele erori, procesul-verbal trebuie anulat si ntocmit un alt proces-verbal corect. Orice documente n legatura cu contraventia vor fi anexate la procesul-verbal. n cazul n care contravenientul nu cunoaste limba romna, agentul constatator are obligatia de a asigura un interpret, aceasta situatie fiind consemnata n procesul-verbal, mentionndu-se numele si prenumele interpretului, precum si alte date necesare identificarii acestuia. Procesul-verbal face dovada deplina cu privire la savrsirea contraventiei, pna la proba contrara. Asa nct, contravenientului i revine sarcina de a dovedi ca procesul-verbal nu corespunde cu situatia de fapt constatata n acel proces-verbal, aducnd, n acest scop, probele necesare spre a combate procesul-verbal n cauza. Procesele-verbale de constatare a contraventiilor, ntocmite de organele de politie, se nregistreaza, n termen de cel mult 15 zile de la data ntocmirii, n Registrul pentru evidenta proceselor-verbale de constatare a contraventiilor . n acest registru nu se admit modificari, de exemplu, stersaturi, este interzisa ruperea filelor etc. n cazul n care se scriu gresit unele cuvinte, acestea se anuleaza cu o linie orizontala, sub ele fiind scris cuvntul corect. Dupa originalul procesului-verbal si al nstiintarii de plata se fac copii, care se trimit contravenientului, persoanei vatamate sau celei careia i apartin lucrurile care au fost confiscate. Organul care a constatat contraventia trimite procesul-verbal de constatare a contraventiei organului financiar din localitatea unde contravenientul si are domiciliul sau sediul, nsotit de o adresa. Numarul de expediere al adresei este cel de nregistrare a procesului-verbal de contraventie, n Registrul de evidenta a proceselorverbale de contraventie . La intrarea n Romnia a cetatenilor straini, ori a cetatenilor romni cu domiciliul n strainatate, organele politiei de frontiera de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a Romniei vor elibera acestora tichete de nscriere a contraventiilor. n cazul contravenientilor cetateni straini sau cetateni romni cu domiciliul n strainatate, n procesul-verbal vor fi cuprinse urmatoarele date de identificare a acestora: numele si prenumele contravenientului; seria si numarul pasaportului; statul emitent al pasaportului; data eliberarii pasaportului; seria si numarul tichetului de nscriere a contraventiilor. La iesirea din tara a cetatenilor straini sau a cetatenilor romni cu domiciliul n strainatate, organele politiei de frontiera de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a Romniei vor solicita acestora tichetul de nscriere a contraventiilor si, dupa caz, dovada ca au platit amenda contraventionala. 4.11. Aplicarea sanctiunii contraventionale n general, agentul constatator aplica si sanctiunea. n cazul n care nu are acest drept, va nainta procesul-verbal celui abilitat prin lege sa aplice sanctiunea contraventionala. In acest scop, cel care aplica sanctiunea va pune o rezolutie pe procesul-verbal. Copii de pe procesul-verbal se comunica contravenientului, partii vatamate si persoanei careia i apartin bunurile confiscate, ntr-un termen de cel mult o luna de la data aplicarii sanctiunii. Cnd sanctiunea este amenda sau n cazul n care contravenientul este obligat la plata de despagubiri, odata cu procesul-verbal i se va comunica si nstiintarea de plata, n care se va mentiona ca, n cazul neachitarii amenzii n termen de cel mult 15 zile de la data comunicarii, se va proceda la executarea silita. Sanctiunea se aplica n limitele prevazute de actul normativ. Ea trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savrsite. Pentru ca sanctiuneacontraventionala sa poata fi individualizata n raport cu gravitatea pericolului social produs prin savrsirea contraventiei, este necesara luarea n considerare a mai multor criterii.

72

1) mprejurarile n care a fost savrsita contraventia, modul si mijloacele de savrsire a acesteia, scopul urmarit, urmarea produsa, care pot sa agraveze sau sa atenueze sanctiunea. Astfel, se va tine seama daca fapta a fost savrsita de o persoana sau de mai multe persoane, daca la savrsirea faptei au fost atrasi minori, daca fapta a fost savrsita ziua sau noaptea etc. 2) Starea materiala a faptuitorului, precum si alte date privind persoana acestuia, de exemplu, nivelul pregatirii, de cultura, mediul social din care provine, profesia, locul de munca etc. Este un criteriu cu relevanta relativa n aprecierea sanctiunii, deoarece este extrem de greu sa se cerceteze aceste aspecte privind pe contravenient. 3) Atitudinea faptuitorului fata de contraventia pe care a savrsit-o se ia n considerare la stabilirea sanctiunii. Astfel, se ia n considerare daca faptuitorul a depus staruinta pentru nlaturarea consecintelor faptei sale, daca si recunoaste greseala si regreta savrsirea abaterii, elemente care pot sa duca la concluzia ca, n viitor, acesta nu va mai ncalca legea, asa nct sanctiunea va fi diminuata, pna la limita minima. Daca, dimpotriva, are o atitudine sfidatoare fata de agentul constatator, poate chiar violenta, o asemenea atitudine poate sa aiba ca efect o agravare a sanctiunii. n ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, se va tine seama si de vrsta faptuitorului, n functie de care sanctiunea se va aplica, nu se va aplica ori se va aplica ntr-o forma diminuata. n legatura cu aceasta, Legea nr. 52/1994, n art. 107, prevede ca la aplicarea sanctiunii contraventionale se va tine seama de circumstantele personale si reale ale savrsirii faptei, precum si de conduita contravenientului. n cazul n care prin actul normativ nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, aplica si sanctiunea. n afara de agentul constatator, pot sa aplice sanctiuni contraventionale si alte organe. De exemplu, potrivit art. 24 al Legii nr. 50/1991, privind regimul juridic al constructiilor, contraventiile prevazute de aceasta lege sunt constatate de catre organele de control din cadrul consiliilor judetene si al consiliilor locale n ceea ce priveste contraventiile savrsite n raza unitatilor administrativ-teritoriale. Pentru aplicarea sanctiunii, proceseleverbale de constatare a contraventiei se nainteaza sefului compartimentului de urbanism din cadrul consiliilor judetene si al consiliilor locale, presedintelui consiliului judetean sau primarului, dupa caz. Sanctiunea poate fi aplicata si de personalul organului central de specialitate pentru urbanism si amenajarea teritoriului, mputernicit de conducerea acestuia sa aplice sanctiuni contraventionale pe ntregul teritoriu al tarii. Potrivit art. 185 din Codul vamal, contraventiile vamale savrsite n incintele vamale si n locurile unde se desfasoara operatiuni sub supraveghere vamala sunt constatate si sanctiunea este aplicata de catre autoritatea vamala. n cazul n care contraventiile vamale sunt constatate de organele depolitiesau de alte organe cu atributii de control, n alte locuri dect incintele vamale, acestea au obligatia de a prezenta de ndata actele constatatoare la autoritatea vamala cea mai apropiata, mpreuna cu bunurile care fac obiectul contraventiei. Daca agentul constatator apreciaza ca sanctiunea amenzii este nendestulatoare, trimite n cel mult 48 de ore judecatoriei n a carei raza teritoriala a fost savrsita contraventia procesul-verbal de constatare, iar daca agentul constatator face parte din aparatul consiliului judetean sau al consiliului local, procesul-verbal este trimis celui mai apropiat organ de politie. Persoana mputernicita sa aplice sanctiunea dispune si confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii. n cazul n care bunurile nu se gasesc, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor n lei. Agentul constatator are obligatia sa stabileasca cine este proprietarul bunurilor confiscate si, daca acestea apartin unei alte persoane dect contravenientul, n procesul-verbal se vor mentiona, daca este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibila. Procesul-verbal se va nmna sau, dupa caz, se va comunica, n copie, contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de

73

catre organul care a aplicat sanctiunea, n termen de cel mult o luna de la data aplicarii acesteia. n situatia n care contravenientul a fost sanctionat cu amenda, precum si daca a fost obligat la despagubiri, odata cu procesul-verbal acestuia i se va comunica si nstiintarea de plata. n nstiintarea de plata se va face mentiunea cu privire la obligativitatea achitarii amenzii si, dupa caz, a despagubirii, n termen de 15 zile de la comunicare, n caz contrar urmnd sa se procedeze la executarea silita. Daca agentul constatator aplica si sanctiunea, iar contravenientul este prezent la ncheierea procesului-verbal, copia de pe acesta si nstiintarea de plata se nmneaza contravenientului, facndu-se mentiune n acest sens n procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. La fel se va proceda si fata de celelalte persoane carora trebuie sa li se comunice copia de pe procesul-verbal, daca sunt prezente la ncheierea acestuia. n cazul n care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum si a nstiintarii de plata, se face de catre agentul constatator n termen de cel mult o luna de la data ncheierii. Comunicarea procesului-verbal si a nstiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza ntr-un proces-verbal semnat de cel putin un martor. Contravenientul poate achita pe loc sau n termen de cel mult 48 de ore de la data ncheierii procesului-verbal jumatate din minimul amenzii prevazute n actul normativ, agentul constatator facnd mentiune despre aceasta posibilitate n procesul-verbal. n actul normativ de stabilire a contraventiilor aceasta posibilitate trebuie mentionata n mod expres. Plata amenzii se face la Casa de Economii si Consemnatiuni sau la trezoreria finantelor publice, iar o copie de pe chitanta se preda de catre contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, n termen de 48 de ore. n cazul n care contravenientul a achitat jumatate din minimul amenzii prevazute n actul normativ pentru fapta savrsita, orice urmarire nceteaza. Daca persoana mputernicita sa aplice sanctiunea apreciaza ca fapta a fost savrsita n astfel de conditii nct, potrivit legii penale, constituie infractiune, sesizeaza organul deurmarire penala competent. n cazul n care fapta a fost urmarita initial ca infractiune si, ulterior, s-a stabilit de catre procuror sau de catre instanta de judecata ca ea ar putea constitui contraventie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, mpreuna cu o copie dupa rezolutia, ordonanta sau, dupa caz, dupa hotarrea judecatoreasca, se trimite de ndata organului n drept sa constate contraventia, pentru a lua masurile prevazute de lege n acel caz. Termenul de prescriptie pentru aplicarea sanctiunii, ntr-o astfel de situatie, curge de la data sesizarii organului n drept sa aplice sanctiunea. Si n cazul n care fapta a fost socotita infractiune, este necesar ca organul de cercetare penala sau instanta judecatoreasca sa fi fost sesizate nauntrul termenului de prescriptie a sanctiunii contraventionale, ntruct, daca sesizarea s-a facut dupa acest termen, sanctiunea contraventionala nu se mai poate aplica, daca fapta, n final, este considerata contraventie si nu infractiune. Prescriptia este o cauza care nlatura numai raspunderea contraventionala, deci aplicarea sau executarea, dupa caz, a sanctiunilor contraventionale. mplinirea termenelor de prescriptie nu mpiedica nsa efectele contraventiei n ceea ce priveste urmarirea despagubirilor si masura confiscarii. Deci, urmarirea despagubirilor si masura confiscarii se pot lua si dupa mplinirea termenului de prescriptie a raspunderii contraventionale. Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie n termen de 6 luni de la data savrsirii faptei. n cazul contraventiilor continue termenul de 6 luni curge de la data constatarii faptei. Contraventia este continua n situatia n care ncalcarea obligatiei legale dureaza n timp.Cnd fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie,

74

prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul n care cauza s-a aflat n fata organelor de cercetare sau de urmarire penala ori n fata instantei de judecata, daca sesizarea s-a facut nauntrul termenului de 6 luni. Prescriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata n termen de un an de la data savrsirii, respectiv constatarii faptei, daca prin lege nu se dispune altfel. Prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale. Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului n termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii. Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie n termen de 2 ani de la data aplicarii. Potrivit Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (art. 56, pct. 3), aplicarea sanctiunii contraventionale privind protejarea monumentelor istorice se prescrie n termen de 3 ani de la data savrsirii contraventiei. Cnd fapta se consuma printr-o simpla actiune sau inactiune, precis determinata n timp, de exemplu 5 iulie 1995, termenul de prescriptie ncepe sa se calculeze de la acea data. O problema asupra careia legea ar trebui sa contina prevederi clare, precise, se refera la asa-numitele contraventii continue . n Ordonanta nr. 2/2001 se prevede ca Contraventia este continua n situatia n care ncalcarea obligatiei legale dureaza n timp . De asemenea, se prevede ca termenul de prescriptie curge de la data constatarii faptei (art. 13). Nu se face nsa nici o precizare cu privire la data constatarii faptei (s.n.). Care este aceasta data? De exemplu, cnd s-a facut o constructie fara autorizatie, cel care a savrsit aceasta fapta se afla n stare contraventionala numai n momentul cnd a nceput sau a terminat constructia sau si pe tot timpul ct aceasta constructie exista? Potrivit Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executarii constructiilor, dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile se prescrie n termen de 2 ani de la data savrsirii faptei. Or, termenul de data savrsirii faptei este cu totul imprecis, deoarece o constructie poate fi nceputa la o anumita data si finalizata la o data destul de ndepartata, depasind poate termenul de 2 ani. ntruct practica instantelor judecatoresti n aceasta problema nu a fost constanta, solutiile pronuntate de catre instante fiind diferite, Curtea Suprema de Justitie a adoptat o decizie, obligatorie pentru toate instantele, n care se precizeaza ca termenul de 2 ani, n cadrul caruia se poate constata contraventia si aplica sanctiunea, ncepe sa curga: 1) n cazul constructiilor n curs de executare, de la data constatarii contraventiei; 2) n cazul constructiilor finalizate, de la data terminarii constructiei. Dupa parerea noastra, solutia Curtii Supreme de Justitie este discutabila, n ceea ce priveste momentul din care ncepe termenul de prescriptie a dreptului de a constata contraventia si a aplica sanctiunea. n opinia noastra, indiferent de stadiul executarii constructiei, ntruct ilegalitatea se mentine, ar trebui sa existe un singur moment, si anume data la care a fost constatata contraventia. Din acest moment urmeaza sa se prescrie dreptul de a aplica sanctiunea. 4.12. Caile de atac mpotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plngere n termen de 15 zile de la data nmnarii sau comunicarii acestuia. Partea vatamata poate face plngere numai n ceea ce priveste despagubirea, iar cel caruia i apartin bunurile confiscate, altul dect contravenientul, numai n ceea ce priveste masura confiscarii. Plngerea nsotita de copia dupa procesul-verbal de constatare a contraventiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primeasca si sa nmneze depunatorului o dovada n acest sens. Plngerea mpreuna cu dosarul cauzei se trimit de ndata judecatoriei n a carei circumscriptie a fost savrsita contraventia. Plngerea suspenda executarea. Plngerea persoanelor vatamate si a celor carora le apartin bunurile

75

confiscate suspenda executarea numai n ceea ce priveste despagubirea sau, dupa caz, masura confiscarii. Judecatoria va fixa termen de judecata, care nu va depasi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a facut plngerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati n procesul-verbal sau n plngere, precum si a oricaror alte persoane n masura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei. n cazul n care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, judecatoria va cita si societatea de asigurari mentionata n procesul-verbal de constatare a contraventiei. Instanta competenta sa solutioneze plngerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa n termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare n vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii. Hotarrea judecatoreasca prin care s-a solutionat plngerea poate fi atacata cu recurs n termen de 15 zile de la comunicare. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi sustinute si oral n fata instantei. Recursul suspenda executarea hotarrii. Plngerile mpotriva proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor se solutioneaza cu precadere. Plngerea mpotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, recursul formulat mpotriva hotarrii judecatoresti prin care s-a solutionat plngerea, precum si orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciara de timbru. Regula potrivit careia instanta judecatoreasca n a carei raza teritoriala a fost savrsita contraventia este competenta sa solutioneze plngerea mpotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei poate comporta si unele exceptii. De exemplu, art. 9 din Hotarrea Guvernului nr. 417 bis din 17 august 1993, privind nfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, prevedea ca, n cazul contraventiilor la care se aplicau amenzi pna la 300.000 lei, plngerea era solutionata de presedintele Agentiei pentru Resurse Minerale, iar cnd amenda era de peste 300.000 lei, plngerea era solutionata de instanta n a carei raza teritoriala fusese savrsita contraventia. Derogarile de la competenta generala a instantelor judecatoresti privind solutionarea plngerilor n materie contraventionala se pot stabili numai prin legi speciale. Plngerea se considera legal introdusa daca a fost facuta n termen, la oricare dintre organele carora, potrivit actelor normative, le revine competenta de solutionare cu privire la unele dintre contraventiile constatate n procesul-verbal (Decizia Plenului Tribunalului Suprem nr. 11/1973). Evident, n cazul n care prin acte normative speciale se prevede ca, pentru anumite contraventii, plngerea este solutionata si de alte organe, si nu de catre instanta judecatoreasca n a carei raza teritoriala a fost savrsita contraventia. Dupa cum am aratat mai nainte, introducerea plngerii suspenda executarea sanctiunii contraventionale. Suspendarea executarii are loc de drept, n temeiul legii, fara sa fie nevoie de o solicitare n acest sens din partea persoanei interesate. Simpla nregistrare a plngerii n termenul legal opreste recurgerea la executarea silita a sanctiunii contraventionale. Daca executarea a fost declansata, ea va fi sistata pe calea contestatiei la executare. Competenta exclusiva a instantelor judecatoresti de a solutiona plngerile n materie contraventionala este prevazuta si de alte acte normative. Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale (art. 21); Legea nr. 98/1994 privind contraventiile la normele legale de igiena si sanatate publica (art. 40). n solutionarea plngerii, instanta judecatoreasca poate pronunta urmatoarele solutii: 1) respingerea plngerii, cu mentinerea sanctiunii, daca plngerea este nentemeiata sau tardiva;

76

2) admiterea plngerii, cu desfiintarea sanctiunii, a despagubirilor sau a masurilor de confiscare, n cazul n care procesul-verbal se dovedeste a fi ilegal; 3) admiterea n parte a plngerii, cu reducerea amenzii; 4) admiterea plngerii si anularea procesului-verbal pentru vicii de forma, de exemplu, absenta semnaturii agentului constatator. Hotarrea judecatoreasca prin care a fost solutionata plngerea mpotriva unui act de aplicare a unei sanctiuni contraventionale poate fi atacat att cu recurs (cale ordinara de atac), ct si cu caile extraordinare de atac. Recursul poate fi introdus de contravenient, organul care a aplicat sanctiunea, precum si partea vatamata sau persoana careia i apartin bunurile confiscate, dar numai n ceea ce priveste despagubirile sau, dupa caz, bunurile confiscate. Recursul se judeca de catre Curtea de apel n a carui raza teritoriala se afla judecatoria a carei hotarre este atacata. Cererea de recurs se depune la judecatoria respectiva. Recursul se motiveaza prin cererea de recurs sau, n cadrul termenului de recurs, cu aratarea motivelor de casare si dovezile prin care se sustin aceste motive. Recursul se judeca dupa regulile de procedura, solutia fiind respingerea acestuia ori casarea hotarrii cu retinere sau cu trimitere. n art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, se prevede ca dispozitiile acesteia se ntregesc cu cele ale Codului de procedura civila, care se aplica n mod corespunzator, de exemplu, cele privind modul n care se calculeaza termenele. Interventia normelor de procedura civila n ceea ce priveste raspunderea contraventionala se explica prin aceea ca, desi este o reglementare-cadru, ordonanta respectiva nu poate sa raspunda la multitudinea si complexitatea actelor procedurale care intervin din momentul savrsirii faptei contraventionale si pna n momentul executarii sanctiunii. De aceea, o asemenea prevedere de ntregire, de completare a dispozitiilor din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 este fireasca si impusa de consideratii care privesc nlaturarea oricaror lacune ale reglementarilor juridice n materie, precum si n activitatea practica de constatare a contraventiilor, de aplicare a sanctiunilor contraventionale si de solutionare a litigiilor n legatura cu acestea. 4.13. Executarea sanctiunilor contraventionale Procesul-verbal neatacat n termenul prevazut de lege, precum si hotarrea judecatoreasca irevocabila prin care s-a solutionat plngerea, constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate. Avertismentul se adreseaza oral atunci cnd contravenientul este prezent la constatarea contraventiei si sanctiunea este aplicata de agentul constatator. n celelalte cazuri avertismentul se socoteste executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contraventiei, cu rezolutia corespunzatoare. Daca sanctiunea a fost aplicata de instanta prin nlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin ncunostintare scrisa. Punerea n executare a sanctiunii amenzii contraventionale se face astfel: a) de catre organul din care face parte agentul constatator, ori de cte ori nu se exercita calea de atac mpotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei n termenul prevazut de lege; b) de catre instanta judecatoreasca, n celelalte cazuri. n vederea executarii amenzii, organele prevazute mai sus vor comunica din oficiu organelor de specialitate ale directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si unitatilor subordonate acestora, n a caror raza teritoriala domiciliaza sau si are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei sau, dupa caz, dispozitivul hotarrii judecatoresti prin care s-a solutionat plngerea. Executarea se face n conditiile prevazute de dispozitiile legale privind executarea silita a creantelor bugetare. Executarea silita se efectueaza asupra veniturilor sau a bunurilor contravenientului. mpotriva actelor de executare se poate face contestatie la executare,

77

n conditiile legii. Confiscarea se aduce la ndeplinire de organul care a dispus aceasta masura, n conditiile legii. Teste Prin ce se constata o contraventie? 1.Cine are dreptul sa constate contraventii? 2.Obligatiile contravenientului la cererea agentului constatator 3.Ce cuprinde procesul-verbal? 4.Ce se ntmpla cnd contravenientul este minor? 5.Cnd nu se ncheie procesul-verbal? 6.Cnd se ncheie obligatoriu procesul-verbal? 7.Cum se procedeaza cnd contravenientul este militar? 8.Cine poate aplica sanctiunea? 9.Cui se comunica procesul-verbal? 10.Cnd este nul procesul-verbal? 11.Regimul juridic al cetatenilor straini 12.Aplicarea sanctiunii contraventionale 13Individualizarea sanctiunii contraventionale 14.Ce organe aplica sanctiunea contraventionala? 15.Cum se face plata amenzii? 16.Cum se procedeaza cnd fapta este urmarita ca infractiune? 17.Termenele de aplicare a amenzii 18.Executarea amenzii 19.Atacarea procesului-verbal 20.Rezolvarea plngerii 21.Instanta competenta 22.Ce solutii poate adopta instanta? 23.Cnd si cine participa la judecarea recursului? 24.Punerea n executare a amenzii Capitolul IV Domeniul public 1. Notiunea de domeniu public 1.1. Crearea termenului de domeniu public Desi termenul de domeniu public a aparut relativ trziu, n secolul al XIX-lea, creatie a doctrinei juridice franceze , nca din antichitate dreptul roman stabilea o categorie de bunuri care nu puteau forma obiectul proprietatii private, fiind considerate ca apartin colectivitatii (res extra patrimonium). n cadrul acestui grup de bunuri, existau doua categorii. O categorie, n care intrau asa-numitele rea humani juris , cuprindea, la rndul ei, doua subgrupuri de bunuri: a) lucruri comune care apartineau tuturor, precum: aerul, apele; b) lucrurile destinate folosintei comune, de pilda, drumurile, porturile, teatrele, pietele etc. A doua categorie, n care erau incluse acele res divini , cuprindea: a) templele ( res sacrae ) b) mormintele ( res religiae ), c) portile si zidurile cetatilor ( res sanctae ). Crearea acestui termen a fost rezultatul unei necesitati economice ivite n aceasta perioada (secolul al XIX-lea), anume ocrotirea cu mijloacele dreptului a unor bunuri apartinnd statului si care trebuiau sa serveasca ntregii colectivitati, distingndu-se, astfel, domeniul public de domeniul privat.

78

Codurile civile adoptate n acea vreme, de exemplu, Codul civil francez, belgian etc., prevedeau ca anumite bunuri sunt dependinte ale domeniului public, neputnd face obiect de proprietate privata. n Romnia, primele acte juridice care se refera la domeniul public sunt Regulamentele Organice, care contin dispozitii cu privire la drumuri, ruri, balti, porturi, exploatarea bogatiilor subsolului etc. Ulterior, n Legea pentru organizarea consiliilor judetene, din 1864, sunt socotite dependinte ale domeniului public judetean caile de comunicatie si podetele de interes judetean, precum si cladirile apartinnd judetului, iar prin Legea pentru regularea proprietatii rurale, tot din 1864, au fost considerate ca apartinnd domeniului public judetean bisericile, cimitirele, pietele, ulitele satului etc. Legea de expropriatiune pentru cauza de utilitate publica, din 1864, stabilea ca modalitate de creare a domeniului public exproprierea pentru cauza de utilitate publica, potrivit careia puteau fi declarate ca fiind de utilitate publica constructii sau terenuri. Denumirea de domeniu public a fost consacrata si n Codul civil din 1864, fiind ulterior utilizata si n literatura de specialitate. Astfel, potrivit art. 476 din Codul civil, Drumurile mari, drumurile mici si ulitele care sunt n sarcina statului, fluviile si rurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale si artificiale, malurile unde trag vasele si ndeobste, toate partile din pamntul Romniei, care nu sunt proprietate particulara, sunt considerate dependinte ale domeniului public. Constitutia din 1866 consacra termenul de domeniu public n art. 19, potrivit caruia libera si nempiedicata ntrebuintare a rurilor navigabile si flotabile, a soselelor si a altor cai de comunicare este de domeniul public. Constitutia din 1923, n art. 20, prevedea ca apartin domeniului public caile de comunicatii, spatiul atmosferic si apele navigabile si flotabile. De asemenea, erau socotite ca fiind bunuri publice apele ce pot produce forta motrice si cele ce pot fi folosite n interes obstesc. Constitutia din 1923, n art. 16, preciza ca bunurile care fac parte din domeniul public sunt administrate si nu pot fi nstrainate dect dupa regulile si formele stabilite prin lege, iar n art. 17 prevedea ca zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului. Constitutiile din 1948, 1952 si 1965 au largit sfera bunurilor apartinnd proprietatii de stat, aceasta forma de proprietate dobndind un caracter atotcuprinzator. 1.2. Componenta si definitia domeniului public n ceea ce priveste componenta domeniului public, n literatura de specialitate a fost propusa o serie de criterii, precum natura bunurilor, considerndu-se ca apartin domeniului public numai portiuni de teritoriu destinate folosintei tuturora si care nu sunt susceptibile de a face obiect de proprietate privata. S-a mai propus, drept criteriu, destinatia bunurilor. Potrivit acestuia, s-a considerat ca fac parte din domeniul public toate bunurile care sunt afectate fie folosintei publice, fie functionarii unui serviciu public. Alti autori, utiliznd acestcriteriu, au restrns nsa sfera bunurilor afectate functionarii serviciilor publice numai la cele care au un rol preponderent, ori numai la cele de nenlocuit sau cele imobiliare. n literatura juridica din tara noastra din perioada interbelica, s-a utilizat drept criteriu acela al destinatiei bunurilor, fiind considerate ca apartin domeniului public bunurile mobile si imobile afectate n mod direct si special functionarii unui serviciu public si utilizate de acesta pentru satisfacerea unui interes general. Avnd n vedere scopul pentru realizarea caruia a fost creat domeniul public, putem conchide ca acesta este alcatuit din acele bunuri imobile si mobile, proprietate publica, care sunt destinate sa foloseasca tuturor membrilor unei colectivitati umane, fie n mod direct, fie prin intermediul unor organe special create spre a le administra n scopul satisfacerii unor nevoi sociale. 1.3. Caracteristicile domeniului public n componenta domeniului public sunt incluse numeroase si variate bunuri imobile si mobile.

79

Indiferent de multitudinea si varietatea lor, aceste bunuri prezinta unele trasaturi care se regasesc la toate dintre ele. Aceste trasaturi sunt urmatoarele: 1. Bunurile care compun domeniul public sunt destinate sa satisfaca anumite cerinte ale colectivitatii, att cerinte individuale, ct si colective. 2. Unele lucruri, prin nsasi natura lor, sunt susceptibile de a satisface nevoi sociale, de pilda, apa, ca atare. Alte bunuri pot deveni de utilizare publica n urma unor lucrari speciale, cum sunt drumurile, porturile etc., ori datorita deosebitei lor valori stiintifice, istorice, culturale, printre care monumentele istorice, bunurile din patrimoniul cultural national s.a. n legatura cu aceasta, uneori sunt utilizate denumirile de domeniu public natural si domeniu public artificial . 3. Bunurile din componenta domeniului public pot fi utilizate de catre toti membrii societatii. Aceste bunuri pot fi folosite de persoanele fizice, persoanele juridice, organe de stat, organizatii nonstatale. 4. Bunurile din domeniul public pot fi utilizate fie n mod direct, de exemplu mersul pe strada, scaldatul n ru, vizitarea monumentelor istorice etc., fie n mod indirect, prin intermediul unui organ de stat, cum ar fi lectura ntr-o biblioteca etc. 5. Bunurile care alcatuiesc domeniul public fac obiectul proprietatii publice, ca bunuri care apartin ntregii colectivitati. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri este un drept absolut, fiind opozabil tuturor, chiar si celor de buna-credinta n cazul n care aceste bunuri au fost scoase n mod ilegal din posesia statului; este un drept exclusiv, nefiind susceptibil de dezmembrare sau ngradit; este un drept inalienabil, unele bunuri neputnd fi nstrainate; este un drept imprescriptibil, actiunea n revendicare a statului nefiind supusa prescriptiei; este undrept insesizabil, bunurile din domeniul public neputnd fi urmarite de creditori.Organele administratiei de stat au asupra acestor bunuri un drept de administrare, n virtutea caruia pot sa posede, sa foloseasca si sa dispuna, n conditiile prevazute de lege, de bunurile care le-au fost ncredintate. Prin organele sale, statul intra n raporturi juridice, n calitate de reprezentant al colectivitatii, pentru valorificarea bunurilor din proprietatea publica. Unele bunuri, desi fac parte din proprietatea publica, nu intra n compunerea domeniului public, de exemplu, regiile autonome si societatile cu capital de stat. Alte bunuri, fara a face obiectul nici unei forme de proprietate, de exemplu, aerul, sunt folosite de orice persoana, putnd fi socotite domeniu public. Astfel, utilizarea spatiului aerian este supusa unor reglementari juridice speciale. De asemenea, exista norme juridice privind asigurarea puritatii aerului. 1.4. Clasificarea bunurilor apartinnd domeniului public Bunurile apartinnd domeniului public pot fi grupate n mai multe categorii pe baza anumitor criterii. 1. n functie de interesul pe care l reprezinta, se disting: a) domeniul public de interes national; b) domeniul public de interes judetean; c) domeniul public de interes comunal. 2. n functie de natura bunurilor, se disting: a) domeniul public terestru; b) domeniul public acvatic; c) domeniul public aerian; d) domeniul public cultural. 3. n functie de modul de utilizare, se disting: a) bunuri utilizate direct; b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public. 4. n functie de raportarea la activitatea omului, se disting: a) domeniul public natural; b) domeniul public artificial.

80

5. n functie de modul de determinare, se disting: a) bunuri nominalizate n Constitutie; b) bunuri nominalizate n alte acte normative . 2. Regimul juridic al domeniului public 2.1. Consideratii generale n primul rnd, prevederi cu caracter general privind proprietatea si regimul juridic al bunurilor sunt continute n Constitutie. Potrivit art. 135 din Constitutia Romniei, n tara noastra exista doua forme de proprietate: proprietate publica si proprietate privata. Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si cele care pot fi folosite n interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii, ele pot fi date n administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori nchiriate. n unele cazuri, utilizarea bunurilor apartinnd domeniului public se poate face n comun, n timp ce n alte situatii utilizarea acestor bunuri capata un caracter privat, personal. De exemplu, frecventarea unei piete constituie o utilizare n comun a domeniului public, n timp ce instalarea unei tonete n piata pentru vnzarea unor produse constituie o utilizare individuala a domeniului public. Utilizarea privata a domeniului public este revocabila de catre autoritatea administrativa care a acordat autorizatia de folosire a domeniului public, daca interesele generale impun retragerea autorizatiei, ntruct autorizatia are un caracter unilateral, n calitate de act administrativ, iar plata taxelor de folosire a domeniului public nu constituie un impediment pentru revocarea autorizatiei. Daca nsa beneficiarul autorizatiei considera abuziva masura adoptata de autoritatea administrativa, el se poate adresa instantei de contencios administrativ, ntruct prin autorizatie a obtinut un drept subiectiv de utilizare a domeniului public, care nu i se poate desfiinta dect pentru motive ntemeiate si numai pentru satisfacerea unor interese generale. Legea administratiei publice locale (Legea nr. 215/2001) aduce unele precizari n ceea ce priveste regimul juridic al domeniului public si al celui privat. Potrivit acestei legi, nchirierea, concesionarea, locatia de gestiune a bunurilor apartinnd domeniului public si privat de interes local si vnzarea bunurilor apartinnd domeniului privat de interes local se fac numai pe baza unei hotarri a consiliului local sau a consiliului judetean, dupa caz. Reglementari juridice cu caracter general cu privire la domeniul public se regasesc si n Legea 18/1991, Legea fondului funciar. Potrivit acesteia, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privata sau al altor drepturi reale, avnd ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot apartine domeniului public sau domeniului privat. Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilitati publice (art. 4). Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile si insesizabile, fiind scoase din circuitul civil, daca prin lege nu se prevede altfel, dreptul de proprietate asupra lor fiind imprescriptibil (art. 5). Domeniul public poate fi de interes national, caz n care proprietatea asupra sa, n regim de drept public, apartine statului, sau de interes local, caz ncare proprietatea, de asemenea n regim de drept public, apartine comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor (art. 4). Administrarea domeniului public de interes national se face de catre organele prevazute de lege, iar administrarea domeniului public de interes local se face de catre primarii sau, dupa caz, de catre prefecturi (art. 4). 2.2. Regimul juridic al proprietatii publice Legea nr. 213/17.11.1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia. Dreptul de proprietate publica apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale. Obiectul proprietatii publice l constituie bunurile care sunt de uz public sau de interes public. Acestea alcatuiesc domeniul public, asupra lor exercitndu-se posesia, folosinta si dispozitia

81

proprietarilor. Dreptul de proprietate asupra bunurilor apartinnd proprietatii publice se dobndeste: 1) pe cale naturala; 2) prin achizitii publice; 3) prin expropriere pentru cauza de utilitate publica; 4) prin donatie sau legate acceptate, dupa caz, de Guvern, de consiliile judetene sau de consiliile locale; 5) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale n domeniul public al acestora; trecerea se face, dupa caz, prin hotarre a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local; hotarrea poate fi atacata la instanta de contencios administrativ n a carei raza teritoriala se afla bunul; 6) prin alte moduri prevazute de lege. Dreptul de proprietate publica nceteaza daca bunul: 1) a pierit; 2) a fost trecut n domeniul privat. n litigiile privind concesionarea, nchirierea sau administrarea bunurilor din proprietatea publica, titularii acestor drepturi apar n instanta n nume propriu, statul este reprezentat de catre Ministerul Finantelor Publice, iar unitatile administrativ-teritoriale de catre consiliile judetene sau consiliile locale, dupa caz, care dau mandat presedintelui consiliului judetean sau primarului. Acestia pot desemna un functionar din aparatul propriu al consiliului sau un avocat, care sa-i reprezinte n fata instantei de judecata. Bunurile din domeniul public pot fi concesionate sau nchiriate si unor persoane fizice ori juridice, romne sau straine, sumele ncasate facndu-se, dupa caz, venit la bugetul de stat ori la bugetele locale. Lista cuprinznd unele bunuri care alcatuiesc domeniul public al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale I. Domeniul public al statului este alcatuit din urmatoarele bunuri: 1. bogatiile de orice natura ale subsolului, n stare de zacamnt; 2. spatiul aerian; 3. apele de suprafata, cu albiile lor minore, malurile si cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu bogatiile lor naturale si cupotentialul energetic valorificabil, marea teritoriala si fundul apelor maritime, caile navigabile interioare; 4. padurile si terenurile destinate mpaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, de productie ori de administratie silvica, iazurile, albiile praielor, precum si terenurile neproductive incluse n amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier national si nu sunt proprietate privata; 5. terenurile care au apartinut domeniului public al statului nainte de 6 martie 1945; terenurile obtinute prin lucrari de ndiguiri, de desecari si de combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor si statiunilor de cercetari stiintifice si ale unitatilor de nvatamnt agricol si silvic, destinate cercetarii si producerii de seminte si de material saditor din categoriile biologice si de animale de rasa; 6. parcurile nationale; 7. rezervatiile naturale si monumentele naturii; 8. patrimoniul natural al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii ; 9. resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, mpreuna cu platoul continental; 10. infrastructura cailor ferate, inclusiv tunelele si lucrarile de arta; 11. tunelele si casetele de metrou, precum si instalatiile aferente acestuia;

82

12. drumurile nationale autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale europene, principale, secundare; 13. canalele navigabile, cuvetele canalului, constructiile hidrotehnice aferente canalului, ecluzele, apararile si consolidarile de maluri si de taluzuri, zonele de siguranta de pe malurile canalului, drumurile de acces si teritoriile pe care sunt realizate acestea; 14. retelele de transport al energiei electrice; 15. spectre de frecventa si retelele de transport si de distributie de telecomunicatii; 16. canalele magistrale si retelele de distributie pentru irigatii, cu prizele aferente; 17. conductele de transport al titeiului, al produselor petroliere si al gazelor naturale; 18. lacurile de acumulare si barajele acestora, n cazul n care activitatea de producere a energiei electrice este racordata la sistemul energetic national, sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitura; 19. digurile de aparare mpotriva inundatiilor; 20. lucrarile de regularizare a cursurilor de ape; 21. cantoanele hidrotehnice, statiile hidrologice, meteorologice si de calitate a apelor; 22. porturile maritime si fluviale, civile si militare terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri si alte constructii hidrotehnice pentru acostarea navelor si pentru alte activitati din navigatia civila, bazine, acvatorii si senale de acces, drumuri tehnologice n porturi, monumente istorice aflate n porturi, cheiuri si pereuri situate pe malul cailor navigabile, n afara incintelor portuare destinate activitatilor de navigatie; 23. terenurile destinate exclusiv instructiei militare; 24. pichetele de graniceri si fortificatiile de aparare a tarii; 25. pistele de decolare, aterizare, caile de rulare si platformele pentru mbarcaredebarcare situate pe acestea si terenurile pe care sunt amplasate; 26. statuile si monumentele declarate de interes public national; 27. ansamblurile si siturile istorice si arheologice; 28. muzeele, colectiile de arta declarate de interes public national; 29. terenurile si cladirile n care si desfasoara activitatea: Parlamentul, Presedintia, Guvernul, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si institutiile publice subordonate acestora; instantele judecatoresti si parchetele de pe lnga acestea; unitati ale Ministerului Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne, ale serviciilor publice de informatii, precum si cele ale Directiei generale a penitenciarelor; serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si prefecturile, cu exceptia celor dobndite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privata a acestora. II. Domeniul public judetean este alcatuit din urmatoarele bunuri: 1. drumurile judetene; 2. terenurile si cladirile n care si desfasoara activitatea consiliul judetean si aparatul propriu al acestuia, precum si institutiile publice de interes judetean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judetene si alte asemenea bunuri, daca nu au fost declarate de uz sau interes public national sau local; 3. retelele de alimentare cu apa realizate n sistem zonal sau micro-zonal, precum si statiile de tratare cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente acestora. III. Domeniul public local al comunelor, oraselor si municipiilor este alcatuit din urmatoarele bunuri: 1. drumurile comunale, vicinale si strazile; 2. pietele publice, comerciale, trgurile, oboarele si parcurile publice, precum si zonele de agrement; 3. lacurile si plajele care nu sunt declarate de interes public national sau judetean; 4. retelele de alimentare cu apa, canalizare, termoficare, gaze, statiile

83

de tratare si epurare a apelor uzate, cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente; 5. terenurile si cladirile n care si desfasoara activitatea consiliul local si primaria, precum si institutiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile si altele asemenea; 6. locuintele sociale; 7. statuile si monumentele, daca nu au fost declarate de interes national; 8. bogatiile de orice natura ale subsolului, n stare de zacamnt, daca nu au fost declarate de interes public national; 9. terenurile cu destinatie forestiera, daca nu fac parte din domeniul privat al statului si daca nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; 10. cimitirele orasenesti si comunale. Teste 1.Cnd a fost creat termenul de domeniu public? 2.Bunurile de utilitate publica n antichitate 3.Necesitatea crearii termenului de domeniu public 4.Reglementarea juridica a domeniului public n Romnia 5.Criterii de determinare a domeniului public 6.Caracteristicile bunurilor apartinnd domeniului public 7.Caracteristicile dreptului de proprietate asupra acestor bunuri 8.Clasificarea bunurilor n functie de interes 9.Clasificarea dupa natura bunului 10.Clasificarea dupa modul de utilizare 11.Clasificarea dupa raportarea la activitatea omului 12.Clasificarea n functie de modul de determinare 13.Ce bunuri constituie proprietate publica potrivit Constitutiei? 14.Caracteristicile acestor bunuri potrivit Constitutiei? 15.Cum pot fi utilizate bunurile proprietate publica? 16.Caracteristicile bunurilor potrivit Legii nr. 215/2001 17.De cte feluri poate fi domeniul public? 18.Pe ce cai se dobndesc bunurile apartinnd proprietatii publice? 19.Cnd nceteaza dreptul de proprietate asupra acestor bunuri? 20.Reprezentarea n litigiile privind aceste bunuri 21.Destinatia sumelor ncasate din utilizarea acestor bunuri 22.Din ce bunuri se compune domeniul public al statului? 23.Din ce bunuri se compune domeniul public al judetelor? 24.Din ce bunuri se compune domeniul public al comunelor si oraselor? 2.3. Exproprierea Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, n Legislatia Romniei, vol. 2/1994, p. 330 si urm Exproprierea de imobile, n tot sau n parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publica si numai pe baza unei prealabile si echitabile despagubiri a proprietarului. Exproprierea se poate efectua numai printr-o hotarre judecatoreasca. Se pot expropria bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice si juridice, n aceasta ultima categorie fiind incluse si comunele, orasele, municipiile si judetele. Hotarrea de expropriere a instantelor de judecata se poate adopta numai dupa ce a fost declarata utilitatea publica. Cei interesati pot conveni asupra modalitatii de transfer al dreptului de proprietate, precum si asupra cuantumului si naturii despagubirii, caz n care nu se mai declanseaza procedura de expropriere. Daca nu se cade de acord cu cuantumul si natura despagubirii, instantele judecatoresti vor decide, prin hotarre, cu respectarea dispozitiilor legale.

84

Utilitatea publica se declara pentru lucrari de interes national sau de interes local. Sunt considerate a fi de utilitate publica: prospectiunile si explorarile geologice; extractia si prelucrarea substantelor minerale utile; instalatii pentru producerea energiei electrice, telecomunicatii, gaze, termoficare, canalizare, pentru protectia mediului; caile de comunicatii; amenajarea strazilor; regularizari de ape curgatoare, sisteme de irigatie; cladirile si terenurile necesare constructiilor de locuinte sociale si obiectivelor de nvatamnt, sanatate, cultura, sport, protectie sociala, administratie publica, autoritati judecatoresti; protectia monumentelor istorice, a rezervatiilor naturale, a monumentelor naturii; prevenirea si nlaturarea urmarilor calamitatilor naturale; apararea tarii, siguranta nationala, ordine publica. Pentru lucrarile de interes national, utilitatea publica se declara de catre Guvem, iar pentru cele de interes local, de catre consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, iar n cazul n care lucrarea priveste mai multe judete, utilitatea publica este declarata de catre o comisie, alcatuita din presedintii consiliilor judetene respective. Prin lege se pot declara de utilitate publica si alte lucrari dect cele nominalizate n Legea exproprierii. Declararea utilitatii publice se face numai dupa efectuarea unei cercetari prealabile si nscrierea lucrarii n planurile urbanistice. Cercetarea se face de catre comisii numite de Guvern, pentru lucrarile de interes national, si de catre comisii numite de presedintele consiliului judetean sau de primarul general al Municipiului Bucuresti, pentru lucrarile de interes local. Comisiile numite de Guvern sunt formate din: reprezentantul administratiei publice centrale care coordoneaza domeniul de activitate pentru care se realizeaza lucrarea; reprezentantul Ministerului Transporturilor Constructiilor si Turismului; reprezentantul Ministerului Finantelor Publice; presedintele consiliului judetean si sefii compartimentelor de resort; primarii localitatilor pe raza carora urmeaza sa se efectueze lucrarea. Comisiile pentru lucrarile de interes local vor fi alcatuite din: reprezentantul consiliului judetean sau al Consiliului General al Municipiului Bucuresti; reprezentantii consiliilor locale interesate. Actul de declarare a utilitatii publice de interes national se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul consiliului local n a carui raza se afla imobilul ce va fi expropriat, precum si prin publicare n Monitorul Oficial al Romniei, iar actul de declarare a utilitatii publice de interes local se afiseaza la sediul consiliului local n a carui raza este situat imobilul si se publica n presa locala. Nu se face publicitate daca lucrarea priveste apararea tarii si siguranta nationala. Expropriator este statul, prin organismele desemnate de catre Guvern, la nivel central, pentru lucrarile de interes national, si judetele, municipiile, orasele si comunele, pentru lucrarile de interes local. Proprietarii si titularii altor drepturi reale pot face ntmpinari, cu privire la propunerile de expropriere, n termen de 45 de zile de la primirea notificarii, pe care o vor depune la primarul localitatii unde se afla imobilul ce urmeaza a fi expropriat. Eventualele ntmpinari, mpreuna cu dosarul exproprierii, cuprinznd date privind imobilul, numele si adresa proprietarului si oferta de despagubire, se vor depune, n termen de 30 de zile, la Secretariatul General al Guvernului, pentru lucrarile de interes national, sau la consiliul judetean ori la Consiliul General al Municipiului Bucuresti, pentru lucrarile de interes local. ntmpinarile trebuie solutionate n termen de 30 de zile de o comisie constituita prin hotarre a Guvernului, pentru lucrarile de interes national, sau reunita de presedintele consiliului judetean sau prin dispozitia primarului general al municipiului Bucuresti, pentru lucrarile de interes local. Comisia va fi formata din 3 specialisti din domeniul de activitate n care se realizeaza lucrarea, 3 proprietari de imobile din localitatea unde este situat imobilulmpropus spre expropriere, alesi prin tragere la sorti dintr-o lista de minim 25 de proprietari, precum si primarul localitatii. Nu pot face parte din comisie proprietarii imobilelor n cauza, rudele si afinii lor pna la gradul patru inclusiv, cei care detin functii n administratia publica si care au interes n executarea lucrarilor si nici cei care au facut parte din comisia care a declarat utilitatea publica.

85

Hotarrea comisiei se comunica partilor n termen de 15 zile de la adoptare. Hotarrea poate fi atacata de cei interesati la Curtea de apel n a carei raza este situat imobilul n cauza, n termen de 15 zile de la comunicare. Contestatia este scutita de taxa si se solutioneaza de urgenta si cu precadere. Solutionarea cererilor de expropriere este de competenta tribunalului judetean sau a tribunalului municipiului Bucuresti, n raza caruia este situat imobilul propus pentru expropriere. Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunta cu privire la expropriere, n cazul n care propunerea de expropriere nu a fost contestata sau daca plngerea a fost respinsa. Solutionarea cererii de expropriere se face cu participarea expropriatorului, a proprietarului si a procurorului. Hotarrea este supusa cailor de atac prevazute de lege, cu exceptia cazului cnd partile se nvoiesc cu privire la expropriere si la despagubiri, situatie n care hotarrea este definitiva. Daca partile legal citate nu se prezinta, hotarrea se va pronunta n absenta lor. Pentru stabilirea despagubirilor instanta va constitui o comisie de experti, alcatuita dintr-unexpert numit de instanta, unul desemnat de expropriator si unul din partea persoanelor supuse exproprierii, tinndu-se seama de pretul cu care se vnd, n mod obisnuit, imobilele de acelasi fel n acea localitate, la data raportului de expertiza. Despagubirea acordata de instanta, n functie de rezultatul expertizei, de oferta expropriatorului si de pretentia celui expropriat, nu va putea fi mai mica dect oferta expropriatorului si nici mai mare dect pretentiile celui expropriat. Eliberarea titlului executoriu si punerea n posesie a expropriatorului se fac printr-o ncheiere a instantei, dupa ce se constata plata despagubirilor, cel trziu n 30 de zile din momentul platii. Se excepteaza lucrarile privind apararea tarii, ordinea publica, siguranta nationala, precum si cele pentru combaterea efectelor calamitatilor naturale, cnd punerea n posesie se va face de ndata, expropriatorul avnd obligatia sa consemneze n termen de 30 de zile, pe numele expropriatilor, sumele datorate ca despagubire. Daca bunurile expropriate nu au fostutilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, n termen de cel mult 1 an, acesta poate cere retrocedarea lor. Cererea se va adresa tribunalului. Toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere si de retrocedare vor fi suportate de expropriator. 2.4. Concesionarea domeniului publicLegea nr. 219/1998 si Hotarrea Guvernului nr. 216/1999 privind Normele metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 Concesionarea se face n baza unui contract prin care o persoana numita concedent transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public n schimbul unei redevente (o suma de bani). Astfel, potrivit art. 2, alin. (2) din Lege, pot face obiect al unei concesiuni: a) terenurile proprietate publica, plajele, cheiurile si zonele libere, b) transporturile publice, c) autostrazile, podurile si tunelurile rutiere cu taxa de trecere, d) infrastructurile rutiere, feroviare, portuare si aeroporturile civile, e) constructia de hidrocentrale si exploatarea acestora, inclusiv a celor aflate n conservare, f) serviciile postale, g) spectrul de frecvente si retele de transport si de distributie pentru telecomunicatii, h) activitatile economice legate de cursurile de ape naturale si artificiale, lucrarile de gospodarire a apelor aferente acestora, statiile si instalatiile de masuratori hidrologice, meteorologice si de calitate a apelor si amenajarile piscicole, i) retelele de transport si de distributie a energiei electrice si termice, j) retelele de transport prin conducte si de distributie a petrolului si gazelor naturale combustibile,

86

k) retelele de transport si de distributie publica a apei potabile, 1) exploatarea zacamintelor minerale si a substantelor solide si fluide, m) exploatarea surselor termale, n) resursele naturale ale zonei economice maritime si ale platoului continental, o) bazele sportive, locurile de recreere, institutiile profesioniste de spectacole, p) activitatile economice legate de punerea n valoare a monumentelor si siturilor istorice, q) colectarea, depozitarea si valorificarea deseurilor, r) unitatile medico-sanitare, sectiile sau laboratoarele din structura acestora, orice alte bunuri, activitati care nu sunt interzise prin legi organice speciale. Au calitatea de concedent, n numele titularilor proprietatii publice -statul, judetul, orasul sau comuna urmatorii: ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale pentru bunurile proprietate publica a statului, consiliul judetean, consiliile municipale, orasenesti sau comunale sau institutiile publice de interes local pentru bunurile proprietate publica locala. Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau juridica de drept privat, romna sau straina. n schimbul dreptului de ocupare temporara a unei portiuni determinate din domeniul public, concesionarul datoreaza o suma de bani numita redeventa,care se face venit la bugetul statului sau la bugetele locale, dupa caz, iar modul de calcul si modul de plata se stabilesc de catre ministerele de resort ori de catre autoritatile administratiei publice locale. Trebuie nsa operata o distinctie ntre concesiunea de servicii publice, care are ca obiect principal gestionarea unui serviciu public, si concesionarea de bunuri, prin care se permite unei persoane sa ocupe domeniul public pentru a exercita o activitate care nu este un serviciu public. n cazul concesiunii vom vorbi despre un regim de drept public, cnd aceasta are ca obiect terenuri proprietate publica, ceea ce presupune ncheierea de contracte administrative, respectiv despre un regim de drept privat, cnd aceasta are ca obiect activitati economice, unitati de productie ce nu sunt servicii ori terenuri proprietate privata (de stat, judetene, orasenesti sau comunale), ceea ce presupune ncheierea de contracte civile sau comerciale, dupa caz. n Legea nr. 219/1998 sunt consacrate unele reguli generale privind concesiunea, si anume: -principiul licitatiei publice, sub autoritatea unui organ guvernamental sau prin negociere directa, -principiul potrivit caruia initierea concesiunii are la baza un studiu de oportunitate, efectuat de catre concedent, -principiul conditionarii licitatiei prin caietul de sarcini, aprobat de Guvern, de consiliul judetean, orasenesc sau comunal, dupa caz, si publicat n Monitorul Oficial al Romniei, -principiul asigurarii statului a unui venit fix anual, -principiul controlului concesionarului de catre o autoritate a administratiei publice, -principiul conform caruia este prevazuta interdictia pentru concesionar de a subconcesiona, n tot sau n parte, unei alte persoane obiectul concesiunii, -principiul publicitatii licitatiei publice ntr-un cotidian de circulatie nationala si ntr-unul de circulatie locala, -principiul solutionarii litigiilor de instantele de drept comun. Potrivit alin. 5 al articolului 135 din Constitutie, bunurile proprietate publica (domeniu public) pot fi date n administrarea regiilor autonome ori institutiilor publice, respectiv pot fi concesionate ori nchiriate. n temeiul articolului 135 din Constitutie si articolului 12 din Legea nr. 213/1998, dreptul de administrare poate apartine numai regiilor

87

autonome, prefecturilor, autoritatilor administratiei publice centrale si locale ori altor institutii publice de interes national, judetean ori local. Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, definea regia autonoma ca persoana juridica ce functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara, organizata n ramurile stabilite de Guvern si nfiintata prin hotarre a Guvernului (pentru cele de interes national) sau prin hotarri ale organelor judetene si municipale ale administratiei de stat (pentru cele de interes local). Pot fi retinute cteva precizari n ceea ce priveste bunurile publice: -bunurile proprietate publica se evidentiaza n mod distinct n patrimoniul regiei, ele fiind inalienabile; n cazul angajarii raspunderii contractuale sau delictuale a regiei autonome, creditorii pot cere executarea silita numai asupra bunurilor din proprietatea regiei; -se interzice regiilor autonome sa constituie garantii de orice fel cu privire la bunurile proprietate publica. n ceea ce priveste institutia publica, ntr-un sens larg, aceasta evoca orice organ de stat care nu este nici regie autonoma si nici societate comerciala. Bunurile domeniului public local sunt n proprietatea judetului sau a comunei (orasului), dar prerogativele de persoana de drept public se exercita prin intermediul consiliului judetean sau al consiliului local. Sub aspectul prerogativelor conferite titularilor, potrivit articolului 12 din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrare poate poseda, folosi si dispune de bunul dat n administrare. Initiativa concesionarii o poate avea concedentul sau orice investitor interesat. La primirea propunerii de concesionare, concedentul va trebui sa procedeze la ntocmirea unui studiu de oportunitate, studiu care va cuprinde n principal urmatoarele: -descrierea bunului care urmeaza a fi concesionat, -motivele de ordin economic, financiar, social si de mediu care justifica acordarea concesiunii, -investitiile necesare pentru modernizare sau extindere, -nivelul minim al redeventei, dupa caz, modalitatea de acordare a concesiunii avute n vedere; daca se recurge la procedura licitatiei publice deschise cu preselectie sau la procedura de negociere directa trebuie motivata aceasta optiune, durata estimata a concesiunii, termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesiune, avizul obligatoriu al Statului Major General privind ncadrarea obiectului concesiunii n infrastructura sistemului national de aparare, daca este cazul. Conform articolului 9, alin. (1) din Legea nr. 219/1998, la primirea propunerii de concesionare, formulata de un investitor interesat, concedentul este obligat sa procedeze la ntocmirea studiului de oportunitate ntr-un termen de 30 de zile, n cazul n care partile nu convin asupra unui alt termen, n scopul luarii unei decizii privind concesionarea. n vederea aprobarii concesionarii unor bunuri apartinnd domeniului public, se ntocmeste caietul desarcini al concesiunii care va sta la baza hotarrii Guvernului pentru bunurile de interes national sau consiliului judetean, municipal, orasenesc sau comunal pentru bunurile de interes local. Potrivit articolului 9 din Hotarrea de Guvern nr. 216/1999, privind normele metodologice-cadru, caietul de sarcini va cuprinde conditiile de exploatare a concesiunii, investitiile care urmeaza a fi realizate de catre concesionari, clauze financiare si de asigurari, regimul bunurilor utilizate de concesionar, obligatiile privind protectia mediului. Initiatorul concesiunii va elabora caietul de sarcini si va nainta propunerea, mpreuna cu caietul de sarcini, ministerului de resort, spre a fi supuse aprobarii Guvernului. Hotarrea Guvernului constituie temeiul trecerii la organizarea licitatiei concesiunii. Conform Normelor metodologice-cadru si art. 11 din Legea nr. 219/ 1998, licitatia publica poate fi deschisa sau deschisa cu preselectie. Licitatia publica poate fi deschisa atunci cnd orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, romna sau straina, poate prezenta o oferta. Licitatia publica poate fi si licitatie deschisa cu preselectie atunci cnd nu pot prezenta oferte dect

88

persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat, romne sau straine, pe care concedentul le-a selectionat pe baza unor criterii elaborate n prealabil de catre acesta. Ofertantii transmit ofertele lor n doua plicuri sigilate, unul interior si unul exterior, plicuri care vor fi nregistrate n ordinea primirii lor ntr-un registru special, tinut de concedent la sediul sau. Pe plicul exterior este mentionata licitatia publica deschisa pentru care este depusa oferta si acesta va contine urmatoarele: a) o fisa cu informatii privind ofertantul si o declaratie de participare, semnata de ofertant, fara ngrosari, stersaturi, modificari; b) acte doveditoare privind calitatile si capacitatile ofertantilor, conform solicitarilor concedentului, precum si garantia de participare la licitatia publica deschisa. Pe plicul interior se nscriu numele si denumirea ofertantului si domiciliul sau, sediul social al acestuia, acesta continnd de fapt oferta propriu-zisa. Plicurile sigilate vor fi predate comisiei de evaluare n ziua fixata pentru deschiderea lor. Componenta comisiei de evaluare se stabileste prin decizia concedentului. Deschiderea plicurilor este publica, astfel, dupa deschiderea plicurilor exterioare, comisia de evaluare elimina ofertele care nu contin totalitatea documentelor cerute si ntocmeste un proces-verbal n care se va mentiona rezultatul deschiderii plicurilor respective. Comisia de evaluare va analiza si va alege oferta pe care o considera cea mai buna. Aceste criterii au n vedere suma investitiilor propuse, pretul prestatiilor lor, costul lor de utilizare, valoarea lor tehnica, asigurarea obligatiilor de protectie a mediului si a problemelor sociale, garantiile profesionale si financiare propuse de fiecare ofertant si termenele de realizare a lucrarilor de investitii. n situatia n care licitatia publica deschisa nu a condus la desemnarea unui cstigator, aceasta se va consemna ntr-un proces-verbal, iar n termen de 45 de zile se va organiza o noua licitatie. Daca nici cea de-a doua licitatie nu a condus la desemnarea unui cstigator, aceasta se va consemna ntr-un proces-verbal care va sta la baza deciziei de recurgere la procedura de negociere directa. Ofertantii respinsi pot face contestatii n termen de 5 zile de la primirea copiei privind modul n care au fost respectate dispozitiile legale. Termenul de comunicare, de depunere a contestatiilor, autoritatile competente sa solutioneze si procedura de lucru a acestora se stabilesc prin norme metodologice de organizare si desfasurare a procedurii de concesionare. Procedura de negociere directa este aplicabila n cazul n care licitatia publica nu a condus la desemnarea unui cstigator. Pentru negocierea directa va fi pastrat caietul de sarcini aprobat pentru licitatia publica, iar concedentul va negocia cu fiecare ofertant n parte la data stabilita conform programarii, n conditiile prevazute n caietul de sarcini. Dupa ncheierea negocierii directe, concedentul ntocmeste un proces-verbal care va cuprinde concluziile negocierilor purtate si n care se recomanda cea mai avantajoasa oferta. Relatiile contractuale dintre concedent si concesionar se bazeaza pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalitati ntre avantajele care i sunt acordate concesionarului si sarcinile care i sunt impuse. n consecinta, concesionarul nu va fi obligat sa suporte cresterea sarcinilor legate de executia obligatiilor sale, n cazul n care aceasta crestere rezulta n urma: a) unei actiuni sau masuri dispuse de o autoritate publica; b) unui caz de forta majora sau a unui caz fortuit. 1.Drepturile concedentului Astfel, pe durata contractului de concesiune concedentul are dreptul sa verifice respectarea obligatiilor asumate de concesionar, sa inspecteze bunurile, sa verifice stadiul de realizare a investitiilor, precum si modul n care este satisfacut interesul public, verificare care se va realiza cu notificarea prealabila a concesionarului si n conditiile stabilite n contract.

89

Concedentul poate modifica n mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, dar cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz. n cazul n care modificarea unilaterala a contractului de concesiune i aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul sa primeasca n mod prompt o despagubire adecvata si efectiva, aceasta fiind stabilita de catre instanta judecatoreasca competenta. 2.Obligatiile concedentului Concedentul este obligat sa nu l tulbure pe concesionar n exercitiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune, sa notifice concesionarului aparitia oricaror mprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor acestuia 3. Drepturile concesionarului Astfel, n temeiul contractului de concesiune, concesionarul dobndeste dreptul de a exploata, n mod direct, pe riscul si pe raspunderea sa, bunurile publice care fac obiectul contractului potrivit obiectivelor stabilite de concedent. Concesionarul are dreptul de a folosi si de a culege fructele bunurilor ce fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunurilor si scopului stabilit de parti prin contractul de concesiune. Un alt drept al concesionarului este acela de a ncheia contracte cu tertii pentru asigurarea si valorificarea exploatarii bunurilor care fac obiectul concesiunii n conditiile legii, fara a putea transfera acestora drepturile dobndite prin contractul de concesiune. 4.Obligatiile concesionarului n temeiul contractului de concesiune, concesionarul are obligatia sa asigure exploatarea eficace n regim de continuitate si permanenta a bunurilor publice care facobiectul concesiunii, obligatia de a exploata n mod direct bunurile, fara a putea subconcesiona unei alte persoane, n tot sau n parte, obiectul concesiunii, precum si obligatia de a plati redeventala valoarea prevazuta n oferta si n modul stabilit n contractul de concesiune. La ncetarea contractului de concesiune, prin ajungerea la termen, concesionarul este obligat sa restituie concedentului bunurile de retur n mod gratuit si libere de orice sarcini. Potrivit art. 35 din Legea nr. 219/1998, concesiunea poate nceta n urmatoarele situatii: la expirarea duratei stabilite n contractul de concesiune; n cazul nerespectarii obligatiilor contractului de catre concesionar, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri n sarcina concesionarului; n cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin rezilierea unilaterala de catre concesionar, cu plata de despagubiri n sarcina concedentului; la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau n cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-1 exploata, prin renuntare din partea concedentului, fara plata unei despagubiri. Denuntarea unilaterala de catre concedent, cnd autoritatea concedenta considera ca modul n care este realizat serviciul public nu mai corespunde interesului general. n cazul concesiunii de bunuri din domeniul public, concedentul va putea pune capat concesiunii n cazul dezafectarii bunului concesionat (spre exemplu dezafectarea unui cimitir sau unei piete). n toate situatiile nsa, denuntarea unilaterala nu va putea fi facuta dect cu plata unei despagubiri juste si prealabile. Aceasta va trebui sa acopere att prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens), ct si beneficiul nerealizat (lucrum cessaris). Rezilierea contractului de concesiune. n cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor contractuale de catre una din parti, cealalta parte poate cere instantei judecatoresti sa se pronunte asupra rezilierii contractului. n cazul n care bunul piere dintr-un caz fortuit, concedentul va putea cere rezilierea contractului si obligarea concesionarului la plata de despagubiri, n lipsa unei definitii legale, partile pot determina prin contractul de concesiune continutul notiunii de forta majora si al celei de caz fortuit. Art. 35 din Legea nr. 219/1998 prevede ca ncetarea contractului are loc si prin renuntare la concesiune . Renuntarea are doar rolul unei notificari a fortei majore ori a cazului fortuit. n cazul n care renuntarea nu este comunicata de ndata,

90

concesionarul poate fi obligat la repararea prejudiciilor cauzate. La ncetarea concesiunii, concesionarul are obligatia de a preda concedentului bunul concesionat, liber de orice sarcina. Bunurile imobile construite de concesionar devin ale concedentului, intrnd n proprietatea statului sau colectivitatii locale. n situatia n care unele bunuri care fac parte din obiectul concesiunii au pierit din culpa concesionarului, acesta va fi obligat la despagubiri. Teste 1n ce consta si cum se desfasoara exproprierea? 2Ce bunuri sunt socotite activitati de utilitate publica? 3Cine poate stabili utilitatea publica? 4Cine cerceteaza calificarea de utilitate publica? 5Cine are calitatea de expropriator? 6Ce drepturi au cei expropriati? 7Cine si cum solutioneaza ntmpinarile? 8Cine solutioneaza cererile de expropriere? 9Cum se stabilesc despagubirile? 10Titlul executor si punerea n posesie 11Cnd si cine dispune retrocedarea bunurilor? 12Conceptul de concesionare 13Obiectul concesionarii 14Cine poate fi concedent? 15Cine poate fi concesionar? 16Redeventa 17Care sunt regulile generale privind concesiunea 18Ce este o regie autonoma? 19Regimul juridic al bunurilor date n administratie 20Continutul dreptului de administrare 21Cine poate avea initiativa concesiunii? 22n ce consta studiul de oportunitate? 23n ce consta caietul de sarcini? 24Continutul ofertei 25Modalitati de acceptare a ofertei 26Durata de concesiune se stabileste n limitele legale, n functie de perioada de amortizare a investitiilor care urmeaza sa fie realizate de catre concesionar. 2.5. nchirierea domeniului public Potrivit articolului 18 din Hotarrea Guvernului nr. 1228/1990, bunurile din proprietatea statului pot fi nchiriate numai pe baza de licitatie, organizata de organul de stat care le are n patrimoniu. nchirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie publica si se aproba, dupa caz, prin hotarre a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local, iar contractul de nchiriere trebuie sa cuprinda clauze de natura sa asigure exploatarea bunului nchiriat potrivit specificului acestuia. Cel care preia bunul nchiriindu-1 nu poate fi dect un subiect de drept privat (persoana fizica sau persoana juridica). Contractul de nchiriere presupune cu necesitate ca cel care transmite bunul pentru a fi nchiriat sa fie persoana de drept public, dar nu este de conceput ca acest contract sa se ncheie ntre doua persoane publice. n cazul nchirierii unui bun public suntem n prezenta unor institutii ale dreptului public, mai exact a unor contracte administrative. Licitatia bunurilor mobile trebuie sa respecte urmatoarele reguli: licitatia se va anunta cu cel putin 3 zile nainte, prin anunturi afisate la sediul primariei si alte locuri publice; anunturile vor cuprinde ziua, ora, locul si natura obiectului ce se nchiriaza; licitatia se va organiza la locul situarii bunurilor; licitatia se va face publica; licitatia se va adjudeca de acela

91

care la a treia strigare va da cel mai mare pret, chiar cnd, n lipsa de alti concurenti, acesta a fost singurul ofertant. Cu privire la bunurile imobile: licitatia va ncepe prin anuntarea conditiilor nchirierii; orice persoana care ndeplineste conditiile stabilite de catre organizator va putea participa la licitatie; cei care iau parte la licitatie ca mandatari vor trebui sa prezinte o procura speciala legalizata, ce se va opri la dosarul licitatiei; nchirierea bunului se va adjudeca aceluia care la cea din urma strigare va da pretul cel mai mare (strigarile se vor repeta de 3 ori, ntre fiecare strigare va fi obligatoriu un interval de cel putin 5 minute). Criteriile pe baza carora sa se fundamenteze cuantumul chiriei sunt: valoarea bunului nchiriat; datoriile de care beneficiaza bunul; amplasarea bunului pe zone de interes; nivelul chiriei pe piata interna si externa pentru bunurile similare; importanta sociala a activitatii pentru desfasurarea careia urmeaza a fi folosit bunul nchiriat. Sumele ncasate din nchiriere se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz. n situatia n care contractul de nchiriere se ncheie de catre titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul sa ncaseze din chirie o cota-parte ntre20-25% stabilita prin actul de aprobare a nchirieriiContractul de nchiriere se ncheie dupa 15 zile de la data nregistrarii ofertelor . Natura juridica a contractului de nchiriere a bunurilor domeniului public este una complexa, mbinnd caracterele dreptului comun cu elemente de drept public, cum ar fi obligatia licitatiei si posibilitatea recunoscuta administratiei de revocare, atunci cnd un interes general o solicita, a contractului ncheiat. Codul de procedura civila cuprinde n acest sens doua capitole: Sectiunea a II-a art. 431-447, Vnzarea sau licitatia bunurilor miscatoare urmarite, si Sectiunea a IX-a art. 530 si urm., Licitatia si adjudecarea bunurilor nemiscatoare urmarite. Teste Care este durata concesiunii? Pe ce se bazeaza raportul dintre concedent si concesionar? In ce situatii concesionarul nu suporta cresterea obligatiilor? Care sunt drepturile concedentului? Obligatiile concedentului Drepturile concesionarului Obligatiile concesionarului Cauzele de ncetare a concesiunii Rezilierea contractului de concesiune Caracteristicile nchirierii bunurilor Licitatia bunurilor mobile Licitatia bunurilor imobile Cum se stabileste cuantumul chiriei? Contractul de nchiriere

92