Sunteți pe pagina 1din 14

70

TEOLOGIE {I VIA}|

Lumea [i ra]ionalitatea `n tlcuirea P\rintelui Profesor Dumitru St\niloae

Pr. Conf. Dr. Ioan C. TE{U


P\rintele Profesor Dumitru St\niloae este, `n mod indubitabil, [i precum o probeaz\ via]a [i opera sa, cel mai fecund [i important teolog ortodox al veacului al XX-lea. Analiza sa `mbr\]i[eaz\ [i acoper\ toate domeniile de cercetare teologic\, `ncep=nd, cronologic, cu istoria Bisericii universale [i a celei rom=ne[ti, [i ad=ncindu-se `n domeniile de v=rf ale [tiin]ei teologice: Spiritualitatea Ortodox\: Ascetica [i Mistica; `n Teologia Dogmatic\ [i Liturgic\, fiecare dintre acestea cu delimit\rile [i capitolele lor particulare. Operele sale, fie c\ este vorba de manuale de teologie (Spiritualitatea Ortodox\, Teologia Dogmatic\ Ortodox\), fie de traduceri (Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodoxe R\s\ritene; Filocalia, vol. I-XII, de opere fundamentale ale Sf. Grigorie Palama, ale Sf. Maxim M\rturisitorul, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Grigorie Teologul, pentru a le men]iona pe unele dintre ele, care au influen]at profund opera P\rintelui St\niloae), ori de studii, articole, note, `nsemn\ri, reflec]ii teologice sau comentarii ecumenice1, pot fi socotite fundamentale pentru dezvoltarea domeniilor pe care le cerceteaz\, adev\rate sinteze, documente [i monumente `n care este cuprins\ [i explicitat\ `nv\]\tura autentic\ ortodox\, a[a cum au p\strat-o [i t=lcuit-o Sfin]ii P\rin]i ai Bisericii, timp de dou\ milenii; `ntregiri creatoare ale g=ndirii patristice r\s\ritene. Opera teologic\ realizat\ de Prea Cucernicia Sa are `n centrul ei Persoana lui Hristos [i persoana uman\, aflate permanent `ntr-un dialog viu, derulat `n lume [i `n timp opere ale iubirii infinite ale lui Dumnezeu. ~n scrierile P\rintelui Dumitru St\niloae, afl\m bazele unei adev\rate sinteze teologice: cosmologice, antropologice, hristologice, pnevmatologice, eclesiologice, care are dou\ tr\s\turi fundamentale: fidelitatea fa]\ de Revela]ia dumnezeiasc\ [i spiritul creator, `n sensul cel mai `nalt [i fericit, nu de inova]ie steril\ [i str\in\, ci de explorare [i ad=ncire p=n\ la cele mai subtile nuan]e [i exprim\ri.
1 Vezi bibliografia sistematic\ `n volumul Persoan\ [i comuniune. Prinos de cinstire P\rintelui Profesor Academician Dumitru St\niloae la `mplinirea v=rstei de 90 de ani, Editura [i tiparul Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu, Sibiu, 1993, p. 16-68.

TEOLOGIA CREA}IEI {I A PERSOANEI

71

O `nv\]\tur\ care nu este o crea]ie personal\, str\in\ spiritului dreptm\ritor, ci izvor\[te tocmai din r\d\cinile lui, din ad=ncile sale origini, [i este explicitat\ omului contemporan, `n limbajul [i problematica lumii contemporane. O sintez\ n\scut\ din `nv\]\tura tradi]ional\ a Bisericii, a[ezat\ pe autoritatea izvoarelor curate ale Revela]iei cre[tine: Sf=nta Scriptur\ [i Sf=nta Tradi]ie, pe experien]a [i scrierile Sfin]ilor P\rin]i ai Bisericii, lumin\tori ai lumii. ~nv\]\tura de credin]\ cre[tin\ cuprins\ `n Sf=nta Scriptur\, formulat\ [i proclamat\ `n cadrul Sinoadelor ecumenice, de c\tre Sfin]ii P\rin]i, inspira]i [i pov\]ui]i de harul Duhului Sf=nt, Duhul Adev\rului. Poate c\ aceasta constituie `n fapt [i unul dintre motivele atrac]iei instrinseci a operei P\rintelui St\niloae: fidelitatea des\v=r[it\ fa]\ de `nv\]\tura tradi]ional\ a Bisericii, dar `n acela[i timp actualitatea modului de valorificare a ei, `n deplin\ receptivitate fa]\ de problemele lumii [i ale omului contemporan; redescoperirea izvoarelor prime ale credin]ei cre[tine [i noutatea abord\rii; atotcuprinderea [i profunzimea explor\rii; `mpletirea cuno[tin]elor teologice cu datele progresului uman [i ale [tiin]elor contemporane; profunzimea [i creativitatea, toate acestea `mbr\cate `ntr-un limbaj de o claritate [i un farmec duhovnicesc deosebit. Sinteza realizat\ de P\rintele Dumitru St\niloae nu este o receptare mecanic\ [i monoton\ a unor teme cre[tine, ci o explorare creatoare a lor. Ea are aspectul unui grandios edificiu teologic [i spiritual, a[ezat pe `nv\]\tura cre[tin\ a Bisericii celei Una, dar `n\l]=ndu-se organic spre culmile des\v=r[irii cre[tine, ale `ndumnezeirii omului, at=t de frumos c=ntate `n scrisul s\u. Aproape c\ nu exist\ domeniu al teologiei ortodoxe pe care s\ nu-l fi explorat p=n\ la cele mai subtile nuan]e [i p\trunz\toare detalii patriarhul teologiei rom=ne[ti. Nu este nici o exagerare `n a spune c\ P\rintele Dumitru St\niloae, prin reflec]iile sale teologice, `mbog\]e[te o tradi]ie dogmatic\ `nvechit\ [i `nchistat\ `n formule canonice vechi sau corecteaz\ o viziune doctrinar\ scolastic\, la fel de periculoas\ prin lipsa ei de duh, de sim]ire, a celor predate ex cathedra. Este mai degrab\ un `ndemn la a descoperi [i valorifica g=ndirea inspirat\ a celui mai important teolog ortodox al veacului al XX-lea, izvor al progresului dogmatic [i teologic ortodox contemporan. ~n m\sura `n care nu va fi ignorat\ sau uitat\ `ntre filele unor lucr\ri [i `n rafturile unor biblioteci, opera monumental\ a P\rintelui St\niloae `[i va dovedi valoarea [i actualitatea ei teologic\ [i, am putea spune, predictic\. Scrierile P\rintelui St\niloae, de mare profunzime [i expresivitate, limpezime [i subtilitate, analizeaz\ `n largi [i p\trunz\toare detalii temele centrale ale vie]ii cre[tine [i ale teologiei ortodoxe, ale vie]ii Bisericii [i ale mi[c\rilor sufletului omenesc [i rom=nesc. Reflec]iile privind spiritualitatea poporului rom=n se `mbin\ `n modul cel mai `nalt cu largile considera]ii privind istoria general\ a Bisericii cre[tine. Dogma se `ntrege[te `n cult, adev\rul se expliciteaz\ `n experien]a duhovniceasc\, `n evlavie, theoria se `mpline[te `n theologie. Dumnezeu, lumea, omul, istoria, via]a [i des\v=r[irea, cunoa[terea [i unirea `ndumnezeitoare constituie temele centrale ale scrierilor sale. O teologie a iubirii, izvor=nd din iubire, din iubirea suprafireasc\ a lui Dumnezeu, [i `mbr\]i[=nd `ntreaga existen]\, o teologie a darului [i a dialogului cu D\ruitorul, a sensului ultim [i m=ntuitor al vie]ii.

72

TEOLOGIE {I VIA}|

Vom `ncerca, `n cele ce urmeaz\, s\ surprindem c=teva din coordonatele esen]iale ale teologiei lumii2 sau a crea]iei, a[a cum se desprind ele din lucr\rile fundamentale ale teologului rom=n.

Taina lumii sau apofatismul crea]iei


Ideea de la care porne[te P\rintele Profesor Dumitru St\niloae, `n considera]iile sale referitoare la crea]ie, este aceea c\ lumea reprezint\ pentru cunoa[terea uman\ o mare tain\. Caracterul tainic al ei deriv\ din faptul c\ ea este opera unei Fiin]e supreme infinite [i c\ voca]ia sau ]inta lumii este aceea de a p\timi `ndumnezeirea, prin intermediul omului [i acesta tain\ negr\it\, d=nd permanent m\rturie despre perfec]iunea dumnezeiasc\. Or, `n urcu[ul spre aceast\ ]int\ participarea la dumnezeire at=t omul, c=t [i lumea se afl\ `ntr-o epectaz\, `ntr-un urcu[ continuu, care nu se `ncheie niciodat\, nici m\car `n lumea [i `n via]a viitoare. Iar acest dinamism permanent fac imposibil de epuizat taina lumii [i a omului. Pe de alt\ parte, ea este oper\ a iubirii lui Dumnezeu, iar iubirea este inexprimabil\, inefabil\, este imposibil de cuprins `n formule precise, exacte. Adev\rata iubire se tr\ie[te, nu se teoretizeaz\. Lumea a fost creat\ pentru om. Ea se `mpline[te [i se des\v=r[e[te prin om. Omul, la r=ndul s\u este o tain\ infinit\. Creat dup\ chipul Creatorului, omul tinde s\ actualizeze acest chip divin din fiin]a sa [i s\-l des\v=r[easc\ `n deplina asem\nare cu P\rintele s\u ceresc, iar acest proces spiritual face imposibil de descris `n ultime detalii taina vie]ii umane [i a lumii `n care ea se desf\[oar\. Dac\ P\rintele St\niloae a vorbit despre apofatismul cunoa[terii teologice, despre apofatismul antropologic, afl\m `n scrierile sale referiri [i la un apofatism al crea]iei3, al lumii materiale [i mai ales spirituale. Dac\ apofatismul lumii materiale este unul de o mai sc\zut\ intensitate, apofatismul lumii spirituale, care str\bate lumea material\ [i `i d\ sens, este unul de sporit\ intensitate. Este o tain\ modul cre\rii lumii, dup\ cum ascuns este [i sf=r[itul ei. Este o tain\ tot ceea ce se `nt=mpl\ `n ea, `ncep=nd cu procesele naturale, fizice, biologice [i culmin=nd `n caracterul elaborat al vie]ii spirituale. Totul `n lume
Vezi lucr\rile mai recente, unele publicate `n limba rom=n\: Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Spa]iul nemuririi sau eternizarea umanului `n Dumnezeu `n viziunea teologic\ [i spiritual\ a P\rintelui St\niloae, Editura Mitropoliei Moldovei [i Bucovinei, Ia[i, 1994; Maciej Bielawski, P\rintele St\niloae, o viziune filocalic\ despre lume, traducere [i cuv=nt `nainte: Diac. Ioan I. Ic\ jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998; Marc-Antoine Costa de Beuaregard, Le Cosmos et la Croix, `n volumul Dumitru St\niloae: Tradition and Modernity `n Theology. Edited by Lucian Turcescu, The Center for Romanian Studies, Ia[i, Oxford, Palm Beach, Portland, 2002; Nicolae Mo[oiu, Taina prezen]ei lui Dumnezeu `n via]a uman\. Viziunea creatoare a P\rintelui Profesor Dumitru St\niloae, edi]ia a II-a, Ed. Paralela 45, 2002; Silviu Eugen Rogobete, O ontologie a iubirii. Subiect [i Realitate Personal\ suprem\ `n g=ndirea p\rintelui Dumitru St\niloae, Polirom, 2001. 3 Vezi Maciej Bielawski, op. cit., p. 211.
2

TEOLOGIA CREA}IEI {I A PERSOANEI

73

este o tain\ abisal\, cunoscut\ numai de Creatorul ei. Crea]iunea `ns\[i, spune P\rintele St\niloae, este un abis, un ad=nc f\r\ fund pentru cunoa[terea noastr\, prin ra]iunile [i energiile tuturor componentelor ei, p=n\ la micimi la care nu putea ajunge; [i prin combinarea `ntr-un fel identic\, `n alt fel mereu nou a lor, datorit\ [i interven]iilor umane sau folosirii lor mereu noi de oameni. Cine poate [ti c=te energii se mai ascund `n cosmos ale c\rui margini [i a c\rui complexitate nu le putem cunoa[te [i nu le cunoa[te omul niciodat\. Numai Dumnezeu le [tie m\rginirea, pentru c\ numai el le cunoa[te `n `ntregime. Omul nu poate cunoa[te niciodat\ marginile mici [i mari ale cosmosului, pentru c\ [tiin]a lui mereu m\rginit\ nu va ajunge niciodat\ la sf=r[it4. Din caracterul de tain\ al crea]iei deriv\ [i atitudinea fa]\ de ea. At=t `n `ncercarea de cunoa[tere a lumii, c=t [i `n atitudinea duhovniceasc\ fa]\ de ea, demersului ra]ional, cunoa[terii [tiin]ifice, discursive, trebuie s\ i se asocieze efortul duhovnicesc, ascetic, de descoperire a ad=ncilor ei `n]elesuri, a scopului ei `n plan spiritual. Chiar [i despre ra]iunile dumnezeie[ti ale lucrurilor, omul nu are niciodat\ o cunoa[tere total\ [i aceasta face din lume o tain\ [i mai ad=nc\. Descoperirea acestor ra]iuni ascunse ale lumii presupune un `ndelungat [i intens proces ascetic, este efectul unei intense lucr\ri de cur\]ire de `n]elesurile p\tima[e ale celor materiale, o atitudine de discern\m=nt, de folosire a lor potrivit acestor ra]iuni `nalte ale lor [i `n comuniune cu Dumnezeu Creatorul lor [i cu semenii. ~ns\[i ra]ionalitatea aceasta a lumii este tainic\. Calea de descoperire a caracterului tainic al lumii nu este explorarea [i exploatarea poten]elor [i virtualit\]ilor aflate `n lumea material\, ci ad=ncimea lor duhovniceasc\. ~n centrul g=ndirii teologice sau axa acestei g=ndiri fidele tradi]iei [i, `n acela[i timp creatoare a sale, se afl\ Dumnezeu, omul [i lumea, `ntr-o rela]ie de dialog [i iubire. Dumnezeu vorbe[te omului prin lume lucruri [i oameni iar lumii `i d\ sens prin om cununa [i regele ei. Toate sunt ecouri ale acestei iubiri infinite dumnezeie[ti [i m\rturisesc despre Taina suprafiin]ial\ Dumnezeu Unul `n Fiin]\ [i `ntreit `n Persoane. Crea]ia este, astfel, o ambian]\ de tain\, pentru toate cele din ea, mai ales c\ e `nr\d\cinat\ `n Dumnezeu Cel infinit5.

Lume [i timp
Lumea are un `nceput [i va avea un sf=r[it. Numai Dumnezeu este ve[nic. Tot ceea ce exist\ `n afara Lui este supus categoriei temporale. Via]a cre[tinului se
4 Nota 345, la Sf=ntul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeie[ti, `n volumul Preot Prof. Acad. Dr. Dumitru St\niloae, Studii de Teologie Dogmatic\ Ortodox\, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 450. 5 Nota 690, la Sfin]ii Varsanufie [i Ioan, Scrisori duhovnice[ti, `n Filocalia sau culegere din scrierile Sfin]ilor P\rin]i care arat\ cum se poate omul cur\]i, lumina [i des\v=r[i. Traducere din grece[te, introducere [i note de Pr. Prof. Dr. Dumitru St\niloae, Ed. Episcopiei Romanului [i Hu[ilor, 1990, p. 482.

74

TEOLOGIE {I VIA}|

desf\[oar\ `n timpul [i spa]iul lumii acesteia, premerg\toare timpului [i spa]iului lumii [i vie]ii viitoare. Timpul, al\turi de lume, constituie dimensiuni fundamentale ale existen]ei umane, cadrul firesc al existen]ei personale. M=ntuirea, `ndumnezeirea prin har [i lucrare se realizeaz\ `n lume [i `n timp. Omul se des\v=r[e[te pe m\sura nevoin]elor sale ascetice de a se `nduhovnici pe sine, de a pnevmatiza [i transfigura, de a schimba la fa]\ materia, conduc=ndu-l spre cerul nou [i p\m=ntul nou (II Petru 3, 13), din via]a viitoare. P\rintele Dumitru St\niloae surprinde acest mare adev\r cre[tin `n cuvinte de o profunzime [i de un farmec duhovnicesc deosebit. Definind timpul a fi durata a[tept\rii `ntre b\taia Sa la poart\ [i fapta noastr\ de a o deschide6, intervalul dintre b\taia lui Dumnezeu la poarta inimii noastre [i dragostea noastr\ de a-I deschide, el arat\ marea responsabilitate ce-i revine omului `n lucrarea de valorificare a timpului vie]ii sale p\m=nte[ti. Precum lumea, `n l\rgimea ei, este un dar dumnezeiesc, la fel [i timpul, `n toat\ intensitatea sa. El este un dar fa]\ de care omul are aceea[i datorie de a-l fructifica. Timpul, spune P\rintele St\niloae, e un dar al lui Dumnezeu, dar [i o datorie de a-l umple cu fapte date Domnului, cu s=rguin]a de a ne des\v=r[i. Nu trebuie s\ pierdem nici o clip\. Chiar dac\-l folosim `ntreg nu ne ajunge s\ `mplinim toat\ datoria ce ne e dat\ odat\ cu el7. Omul tr\ie[te `n timp, av=nd `ns\ mereu deschis\ perspectiva ve[niciei, a unei ve[nicii luminoase [i fericite sau `ntunecoase [i triste, pe m\sura faptelor sale `n timp. Se arat\ astfel c\ lumea, timpul [i via]a constituie dimensiunile `n care omul `[i preg\te[te propria sa ve[nicie. ~ntr-o not\ ampl\ din Filocalia, t=lcuind cuvintele Avvei Dorotei, P\rintele St\niloae ne arat\ datoria cre[tinului de a nu risipi timpul, de a nu l\sa clipa s\ treac\ `n defavoarea [i spre regretul duhovnicesc, o dat\ ce fiecare clip\ este unic\ [i cu valoare `n planul eshatologiei. Cre[tinul nu trebuie s\ lase timpul s\ se scurg\ plat, f\r\ sens spiritual `nalt, ci trebuie s\ se nevoiasc\ s\ umple fiecare clip\ de sens, prin cugetare la Dumnezeu [i rug\ciune ne`ncetat\ fa]\ de El, prin fapte [i g=nduri curate, s\-l imprime de finalitate duhovniceasc\ `nalt\. Pierderea timpului este, pentru credin]a cre[tin\, un motiv de mare `ngrijorare. Pentru c\, pierz=nd timpul, pierdem fericirea ve[nic\, risipim posibilit\]ile de a ne `nve[nici `n fericire. ~n acela[i timp, risipirea timpului, necon[tientizarea valorii unice, irepetabile [i ireversibile a clipei, sl\be[te puterile sufletului, devin prilej de p\cat [i os=nd\ ve[nic\, expresie a `mpr\[tierii, r\t\cirii [i vagabond\rii suflete[ti, a uit\rii de sine, a destr\m\rii vie]ii interioare. Nici o or\, nici o clip\ nu e ca alta, arat\ P\rintele St\niloae. Ce am putut face `n ea, nu mai putem face `n alta. ~mprejur\rile s-au schimbat. Dezvoltarea noastr\ se face altfel, c=nd am pierdut o clip\,
6 Pr. Prof. Dr. Dumitru St\niloae, Teologia Dogmatic\ Ortodox\, vol. I, edi]ia a II-a, Ed. IBMBOR, Bucure[ti, 1996, p. 130. 7 Nota 311, la Sf=ntul Ioan Sc\rarul, Scara dumnezeiescului urcu[, `n Filocalia..., volumul IX, Ed. IBMBOR, Bucure[ti, 1980, p. 163.

TEOLOGIA CREA}IEI {I A PERSOANEI

75

f\r\ o bun\ lucrare. Nu numai timpul `n general are o valoare absolut\, ci fiecare clip\. Totu[i, o mare poc\in]\ ne poate reface. Dar c=nd pierdem timpul cu g=ndul c\ ne vom reface printr-o poc\in]\ ulterioar\, ne obi[nuim s\ l\s\m clipele s\ treac\ mereu, a[tept=nd alt\ clip\ pentru poc\in]\, f\r\ s\ mai avem puterea s\ folosim vreuna `n acest scop. Pierderea timpului devine ea `ns\[i o obi[nuin]\. Ea nu e numai o chestiune exterioar\, ci una interioar\ (...). Timpul pierdut lucreaz\ `mpotriva noastr\. E un vierme care cre[te8. Dat\ fiind importan]a fiec\rei clipe, spiritualitatea ortodox\ a f\cut din cugetarea la moarte o adev\rat\ virtute, `ndemn=ndu-ne s\ cuget\m continuu la ceasul [i la judecata de pe urm\. Astfel, vom `nv\]a s\ socotim fiecare clip\ a existen]ei noastre ca fiind ultima [i vom c\uta s\ o umplem de sens duhovnicesc, r\scump\r=nd celelalte clipe risipite, pierdute, ale vie]ii. Orice clip\ poate fi cea din urm\, orice ceas poate fi ceasul de pe urm\ al vie]ii noastre [i de aceea trebuie s\ devin\ un ceas al trezirii noastre din moarte la via]\9. Timpul, spune P\rintele Profesor, nu trebuie cheltuit nici `n p\cate, nici `n de[ert, ci pentru a face bine [i pentru a `nainta `n des\v=r[ire, `n apropierea de Dumnezeu [i `ntreolalt\ `n eliberarea de robia patimilor desp\r]itoare, f\r\ rost [i f\r\ orizont. Timpul trebuie folosit cu at=t mai serios cu c=t ni s-a apropiat de sf=r[it, iar vr\jitorul e furios pe cei ce vede c\-i vor sc\pa, fiindc\ au pornit pe calea care-i duce la vie]uirea armonioas\ [i ve[nic\ `n Dumnezeu10. Fiecare clip\ trebuie s\ fie o clip\ a poc\in]ei, a ridic\rii [i `ndrept\rii, trebuie luat\ `n serios, ca [i c=nd ar fi ultima. Nu trebuie s\ p\c\tuim cu voia, spune P\rintele St\niloae, `n n\dejdea c\ vom avea timp `n viitor pentru poc\in]\. Nu noi dispunem de timpul viitor, ci Dumnezeu. De aceea nu trebuie s\ c\ut\m s\ dispunem de timpul de fa]\ lucr=nd `mpotriva lui Dumnezeu, `n n\dejdea c\ ne va da alte clipe `n care vom lucra pentru El [i-L vom `mbuna. Dac\ ne-a dat clipa de fa]\, `nseamn\ c\ ne-a dat condi]ia pentru a ne declara pentru sau contra Lui (...). Dar importan]a clipei de fa]\ e legat\ mai ales de faptul c\ e singura clip\ dat\ nou\ `n mod sigur de Dumnezeu. Deci `n fiecare clip\ prezent\ trebuie s\ facem binele, pentru c\ fiecare e singura clip\ pe care o mai avem `n mod sigur ca dar al lui Dumnezeu. Dac\ Dumnezeu ne d\ un [ir `ndelungat de clipe, ni-l d\ `n felul acesta, adic\ ca un [ir de clipe din care fiecare pare ultima, sau poate s\ fie ultima, pentru c\ ne ofer\ `ntregul timp ca un prilej de declarare a noastr\ pentru Dumnezeu sau contra Lui, f\c=nd `n ea un prilej de a `mplini sau nu voia Lui, de a veni sau nu `n apropiere de El, de a cre[te sau nu `n asem\narea cu El11.
Nota 1149, la Avva Dorotei, Ale celui `ntre sfin]i, p\rintele nostru Dorotei. Felurite `nv\]\turi l\sate ucenicilor s\i c=nd a p\r\sit m=n\stirea Avei Serid [i a `ntemeiat cu ajutorul lui Dumnezeu m=n\stirea sa, dup\ moartea Avei Ioan, proorocul, [i dup\ t\cerea des\v=r[it\ a Avei Varsanufie, `n Filocalia..., volumul IX, p. 587. 9 Nota 52, la Sfin]ii Varsanufie [i Ioan, op. cit., p. 59. 10 Nota 119, la op. cit., p. 104. 11 Nota 380, la A celor dintre monahi Calist [i Ignatie Xanthopol: Metod\ [i regul\ foarte am\nun]it\ pentru cei ce-[i aleg s\ vie]uiasc\ `n lini[te [i singur\tate, `n Filocalia..., volumul VIII, p. 176-177.
8

76

TEOLOGIE {I VIA}|

Credin]a ortodox\ prive[te taina timpului cu deosebit\ responsabilitate, dar [i cu optimism. Ea `n]elege dinamic [i ontologic fiecare clip\ a vie]ii prezente, consider=ndu-o o poten]ial\ clip\ a ridic\rii din p\cat, a m=ntuirii noastre, o [ans\ divin\ a r\scump\r\rii p\catului, un timp al ridic\rii, o [ans\ de rodire [i valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu, o clip\ nu a c\derii spre moarte [i neant, ci a `n\l]\rii c\tre adev\rata via]\, cea ve[nic\ [i fericit\12. Lipsit\ de o astfel de `n]elegere, considerat\ o sum\ de momente f\r\ o finalitate cu adev\rat pozitiv\, duhovniceasc\, un e[ec al fiin]\rii noastre, un deznod\m=nt tragic, via]a `ns\[i este lipsit\ de semnifica]ie [i motiva]ie. ~n]eleas\ `ns\ duhovnice[te, ca timp al m=ntuirii [i des\v=r[irii, ea devine anticipare a vie]ii ve[nice, a fericirii netrec\toare. Omul are datoria de a trage concluzii ajut\toare `n m=ntuire din fiecare clip\ a vie]ii sale, fie c\ este vorba de una care marcheaz\ evenimente [i `nt=mpl\ri pozitive din via]a sa, fie de unele ce `nregistreaz\ clipe dureroase ale unei existen]e tulbur\toare. De aceea, P\rintele St\niloae subliniaz\ ideea Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, potrivit c\reia timpul ne este de folos mai ales atunci c=nd suport\m necazurile legate de el, `n loc s\ alerg\m dup\ pl\cerile efemere, ce se pot `mplini `n timp. Timpul trebuie s\ ne ocazioneze o cre[tere spiritual\, fie c\ aceasta se realizeaz\ prin experien]e pozitive, fie prin evenimente dureroase, palpitante13. A[adar, sensul general al lumii [i al istoriei este acela de a oferi posibilitatea unei c=t mai depline l\muriri, verific\ri [i `ncadr\ri `n experien]a universaluman\ a adev\rului Revela]iei14. Ample referiri la sf=r[itul lumii, al timpului [i al istoriei afl\m `n lucrarea Iisus Hristos sau restaurarea omului. Mai `nt=i de toate, se arat\ c\ adev\ratul sens al lumii [i al istoriei este m=ntuirea, c\ci doar cu un astfel de scop, ele au sens. ~n lumea prezent\ [i `n istoria umanit\]ii, se suprapun trei planuri ale realit\]ii: planul rela]iilor juridice dintre oameni sau al ordinii sociale (Statul); [i planul comuniunii cu Dumnezeu [i cu semenii Biserica. Istoria poate fi format\ [i numai din primele dou\ planuri, dar atunci este lipsit\ de sens, pentru c\ a tr\i dup\ legile naturii [i `ntr-o anume or=nduire social\ [i politic\ nu poate fi adev\ratul rost [i adev\rata finalitate a omului [i a lumii. Scopul istoriei, spune P\rintele St\niloae, este Biserica, `mp\r\]ia harului, conduc\toare spre via]a ve[nic\. Ea este ]inta `ntregii vie]i p\m=nte[ti. {i, `ntr-o vreme de mare tulburare [i zbucium, teologul rom=n, care avea s\ pl\teasc\ mai t=rziu cu propria sa libertate, face o privire critic\ asupra Statului, a or=nduirilor sociale vremelnice, ar\t=nd c\ sunt lipsite de sens, dac\ nu se vor `mplini `n planul [i or=nduirea superioar\, a harului, `n Biseric\. Statul este doar o precondi]ie pentru Biseric\. Biserica, arat\ P\rintele St\niloae, nu va nega
Drd. Dan Ilie Ciobotea, Timpul [i valoarea lui pentru m=ntuire, `n Ortodoxia, XXIX (1977), nr. 2, p. 200. 13 Pr. Prof. Dr. Dumitru St\niloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, p. 250-251. 14 Idem, Iisus Hristos sau restaurarea omului edi]ia a II-a, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, p. 409.
12

TEOLOGIA CREA}IEI {I A PERSOANEI

77

niciodat\ legitimitatea Statului, `n principiu. Dar va c\uta s\ ridice pe orice om la o astfel de stare, `nc=t pentru el Statul s\ fie oarecum dep\[it, s\ `mplineasc\ f\r\ sila Statului, ca un minimum, tot ce poate cere el. C=nd to]i oamenii ar ajunge la aceast\ stare, devenind membri des\v=r[i]i ai Bisericii, purifica]i total de p\cat [i la capacitate de comuniune deplin\ cu Dumnezeu [i `ntre ei, Statul ar dispare de la sine, nu ca desfiin]at prin propagand\ sau combatere extern\, ci absorbit cu fiin]a lui, care e ordinea echitabil\, `n fiin]a Bisericii. Dar pe p\m=nt nu se va ajunge niciodat\ la o astfel de stare. Chiar dac\ to]i oamenii ar deveni cre[tini, `n[i[i cre[tinii ca oameni p\m=nte[ti trec prin diferite faze ale vie]ii, care atest\ nedes\v=r[irea lor. To]i avem lips\ de Stat, chiar dac\ suntem [i `n Biseric\. Am=ndou\ aceste ordini de via]\ ne ajut\, Statul prin sil\, Biserica prin har, s\ ne men]inem [i s\ progres\m `n des\v=r[ire15. Biserica este corabia `n care `nainteaz\ credincio[ii spre aceast\ stare de fii ai Tat\lui ceresc [i de fra]i ai Fiului f\cut om [i jertfit pentru ei. Ea e ~mp\r\]ia anticipat\ a Sfintei Treimi16. Convingerea de nezdruncinat a teologului rom=n este c\, indiferent de valurile istoriei, care izbesc aceast\ corabie [i de tulbur\rile ce pot exista `n interiorul ei, ea este condus\ spre m\rile lini[tite ale fericirii, spre ]\rmul iubirii, de c\tre C=rmaciul ei Hristos Domnul. La `ntrebarea c=nd se va termina istoria sau c=nd va fi sf=r[itul lumii?, P\rintele arat\ c\ nu poate fi vorba de o determinare exact\ a momentului final, c\ci aceasta r\m=ne o tain\ ascuns\ omului. Ceea ce se poate preciza este, mai degrab\, posibilul mod `n care ar putea avea loc acesta. Sf=r[itul lumii poate `nsemna, potrivit P\rintelui St\niloae, un sf=r[it al posibilit\]ilor ei. Lumea [i istoria vor lua sf=r[it atunci c=nd vie]uirea `n ele nu va mai putea oferi nici o perspectiv\, ca urmare a epuiz\rii tuturor posibilit\]ilor de progres sau dimpotriv\, de c\dere. Apocalipsa mare, precum [i cea mic\, se arat\, precum [i zbuciumata experien]\ a omenirii pledeaz\ pentru o `mpreunare a celor dou\ cauze, `n sensul c\ o dat\ cu trecerea timpului, lupta dintre Hristos [i urma[ii Lui, pe de o parte, [i satana cu adep]ii [i slujitorii lui, pe de alta, va deveni tot mai crunt\, p=n\ la dezlegarea ei `n favoarea Binelui suprem. ~n popor, precizeaz\ P\rintele, exist\ ideea c\ odat\ [i odat\, Dumnezeu nu va mai `ng\dui r\utatea, pun=ndu-i cap\t. Aceasta nu `nseamn\ o interven]ie ne`ntemeiat\ a lui Dumnezeu, pentru c\ oamenii `n[i[i vor pune sf=r[it lumii, prin luptele lor generalizate `mpotriva celor buni17. Prin aceast\ concep]ie, subliniaz\ teologul rom=n, doctrina ortodox\ se v\de[te ca cea mai conform\ cu solidaritatea omenirii [i cu unitatea istoriei18. Ea consider\ c\ la originea lumii se afl\ iubirea Sfintei Treimi, iar istoria e l\sat\ de Sf=nta Treime ca drum al cre[terii oamenilor `n dragoste, sf=r[itul ei fiind dragostea etern\ [i fericit\ `n unirea des\v=r[it\ cu Sf=nta Treime19.
Ibidem, p. 407-408. Idem, Spiritualitate [i comuniune `n Liturghia ortodox\, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 6. 17 Idem, Iisus Hristos sau restaurarea omului..., p. 419. 18 Ibidem, p. 413. 19 Idem, Spiritualitate [i comuniune..., p. 11.
16 15

78

TEOLOGIE {I VIA}|

~n concluzie, lumea a ap\rut `n timp [i, `n mod similar, via]a omului este un timp al gra]iei, pe care acesta trebuie s\-l foloseasc\ spre progresul s\u duhovnicesc, responsabil [i din perspectiva preg\tirii unei ve[nicii fericite. Timpul trec\tor, concluzioneaz\ P\rintele Profesor, are uria[a lui valoare tocmai prin calitatea ce i s-a dat de stadiu trec\tor, dar preg\titor al modului eternit\]ii noastre. Dac\ n-ar urma dup\ el nimic, n-ar avea nici o valoare, nu ne-ar angaja la nici o fapt\ de mare efort, de mare seriozitate [i oboseal\, de decizii grele, chiar de renun]are prin jertf\ la via]a `n el. Dar calitatea clipelor de momente grele scurte `n care ne decidem eternitatea, ne dau puterea de decizii cu caracter absolut `n ele, de decizii cu adev\rat eroice20.

Lumea oper\ a iubirii infinite, a bun\t\]ii nesfr[ite [i a atot`n]elepciunii dumnezeie[ti


Tot ceea ce exist\, cu excep]ia r\ului [i a formelor pe care acesta le `mbrac\, este expresie a atot`n]elepciunii [i iubirii infinite a lui Dumnezeu. Lumea [i tot ceea ce exist\ `n ea sunt expresii ale iubirii Sale des\v=r[ite, ale bun\voirii Sale de a `mp\rt\[i [i altora lucruri [i fiin]e iubirea Sa supraabundent\21. Lumea e creat\ din iubire [i potrivit sfatului dumnezeiesc, iubirea [i `n]elepciunea stau la baza actului de crea]ie a lumii. P\rintele St\niloae subliniaz\ un mare adev\r, [i anume c\, potrivit credin]ei cre[tine, lumea [i materia care st\ la baza ei, nu sunt rele, ci neutre spiritual, au o valoare pozitiv\ aceea de a deveni suport al unei vie]i spirituale `nalte. Nici lumea, nici materia [i nici trupul omului, partea material\ din constitu]ia uman\, nu sunt rele `n fiin]a lor, a[a cum `nv\]aser\ platonicii, gnosticii [i maniheii, ci au orientare pozitiv\. Tot ceea ce a creat Dumnezeu este bun [i chiar dac\ s-au `nstr\inat de Izvorul Binelui absolut Dumnezeu, p\streaz\ `nc\ pecetea acestui Bine suprafiin]ial. C\derea le-a alterat, dar nu le-a distrus iremediabil. Ele nu mai sunt nici bune [i des\v=r[ite prin ele `nsele, ca unele ce au c\zut din starea primordial\, dar nu pot fi socotite nici rele prin excelen]\, ci neutre [i bivalente. Prin ascez\, `nduhovnicire, ele reactualizeaz\ bun\tatea crea]ional\. Prin egoism [i lips\ de discern\m=nt, ele devin medii, unelte [i surse ale unei c\deri [i mai grele, rup=ndu-se [i `nstr\in=ndu-se de Creatorul lor [i al tuturor. Cre[tinismul a reabilitat, astfel, cu adev\rat, materia [i lumea, ar\t=nd c\ ele nu sunt nici temni]\, nici vale a pl=ngerii, ci suportul fizic al vie]ii duhovnice[ti, cadrul material, spa]iul fizic al existen]ei, ~mp\r\]ia lui Dumnezeu, inaugurat\ `nc\ de acum [i de aici, Biseric\ [i rai poten]ial, mediu de preg\tire a p\m=ntului nou [i a cerului nou (II Petru 3, 13), prin transfigurarea, pnevmatizarea materiei [i a lumii, `n `ntregime.
Idem, Studii de Teologie Dogmatic\ Ortodox\..., p. 220. Vezi Pr. Prof. D. St\niloae, Sf=nta Treime, structura supremei iubiri, `n Studii Teologice, XXII (1970), nr. 5-6, p. 333-355.
21 20

TEOLOGIA CREA}IEI {I A PERSOANEI

79

Lumea se justific\ `n calitatea ei de oper\ a iubirii dumnezeie[ti, d\ruit\ fiin]ei umane ra]ionale. At=t crearea ei, c=t [i restaurarea ei ontologic\, `n Hristos, sunt lucr\ri ale unui Dumnezeu iubitor. Numai iubirea are puterea de a da un sens real. Dumnezeu a creat lumea din iubire [i a[teapt\ [i din partea omului r\spuns la aceast\ iubire f\r\ egal a Sa. Credin]a cre[tin\, spune P\rintele St\niloae, afirm\ c\ Dumnezeu a ales totu[i crearea lumii [i cobor=rea la ea, p=n\ la jertfa pentru ea, pentru c\ chiar existen]a `ntr-o nedeplin\ participare la Dumnezeu e mai bun\ dec=t non-existen]a22. Cunosc=nd c\ lumea va c\dea din starea ini]ial\, Dumnezeu a preferat, totu[i, s\ o aduc\ la fiin]\, chiar dac\ ea se `nstr\ineaz\ progresiv de Creatorul ei, neparticip=nd la El, dec=t s\ o lase `n non-existen]\. Fiecare p\cat al omului constituie o nou\ ofens\ adus\ de creaturi Creatorului, o nou\ ran\ [i o nou\ r\stignire a Fiului Omului. Prin fiecare p\cat al nostru nu facem altceva dec=t s\ `nfigem iar\[i cununa de spini [i cuiele crucii pe fiin]a M=ntuitorului. Prin relele noastre, ~l r\stignim, nedrept [i necuvenit, inutil [i spre os=nd\, a infinita oar\, pe Domnul Hristos. El, `ns\, cu o iertare nesf=r[it\, izvor=nd dintr-o iubire r\stignit\, dar care `[i p\streaz\ ve[nic infinitatea ei, `nc\ ne mai iart\, `nc\ ne mai cheam\ [i `nc\ ne mai a[teapt\ s\ ne `mp\rt\[im din ea, s\ devenim parte a acestui dialog al iubirii [i iert\rii, s\ ne odihnim `n oceanul nesf=r[it al iubirii dumnezeie[ti. Din aceast\ cauz\ [i cunosc=nd, `n atot`n]elepciunea Sa, `ntregul itinerariu al umanit\]ii, de la crea]ie, p=n\ la eshaton, a creat-o, pentru a lua parte la acest dialog al iubirii [i d\ruirii. Dumnezeu Iubire este originea, cauza, voca]ia, scopul [i `mplinirea lumii, La `nceputul crea]iunii, argumenteaz\ P\rintele Dumitru St\niloae, st\ iubirea care e totodat\ ]inta ei. F\ptura uman\, ca produs al iubirii treimice, trebuie s\ creasc\ `n iubire, pentru a se odihni deplin `n iubirea treimic\. De aceea nu-L c\ut\m pe Dumnezeu `n trecutul nostru, ci `n viitorul nostru; nu-L c\ut\m ca origine, ci ca ]int\23. De aceea, unde e iubire, nu este m\rginire sau limitare, ci sens infinit [i adev\rat. Dumnezeu a creat lumea dintr-un motiv [i cu un scop precis, `n aceasta const=nd [i sensul ei `nalt. A creat-o din bun\tate [i spre participare. Dumnezeu spune P\rintele St\niloae creeaz\ lumea [i timpul [i r\m=ne `n leg\tur\ cu ea prin voin]a Lui, pentru un dialog cu fiin]ele con[tiente, pe care vrea s\ le conduc\ la deplina comuniune cu Sine. ~n acest scop, lumea a fost f\cut\ pentru ca omul s\ se poat\ folosi de ea `n cre[terea lui `n comuniunea cu Dumnezeu24. Scopul precis al cre\rii ei este de a ajunge la o participare deplin\ la aceast\ iubire, la comuniunea des\v=r[it\ cu Dumnezeu sau, cum subliniaz\ P\rintele Profesor, lumea sluje[te ridic\rii noastre la sensul nostru ultim sau la ob]inerea
Idem, Studii de Teologie Dogmatic\ Ortodox\, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 282. 23 Introducere, la Ambigua. T=lcuiri ale unor locuri cu multe [i ad=nci `n]elesuri din Sfin]ii Dionisie Areopagitul [i Grigorie Teologul. Traducere din grece[te, introducere [i note de Pr. Prof. Dumitru St\niloae, Ed. IBMBOR, Bucure[ti, 1993, p. 41. 24 Idem, Teologia Dogmatic\ Ortodox\..., volumul I, p. 230.
22

80

TEOLOGIE {I VIA}|

plenitudinii noastre `n comuniunea cu Dumnezeu Cel personal, prin ra]ionalitatea ei flexibil\ [i contingent\, prin sensurile pe care omul le poate urm\ri prin ea25. Scopul lumii este `ndoit: fizic [i spiritual, material [i duhovnicesc. Precum omul este o sintez\ armonioas\ a lumii, iar lumea o prelungire [i multiplicare a elementului material, comun [i omului, [i precum omul este fiin]\ dual\, dihotomic\, alc\tuit din trup material [i suflet de natur\ spiritual\, la fel [i lumea trebuie s\ `mplineasc\ aceast\ dubl\ nevoie de `mplinire a omului: `n plan material [i `n plan duhovnicesc. Astfel, Dumnezeu a dat omului lumea at=t pentru via]a biologic\ a lui [i aceasta este justificarea ei fizic\, material\ dar [i pentru exersarea lui spiritual\ aceasta constituind finalitatea ei duhovniceasc\. A[a cum a fost ea creat\, lumea era bun\, un ecou al lucr\rii creatoare a Dumnezeului Celui iubitor. Ea a fost adus\ la existen]\ ca o unitate armonioas\ de c\tre Sf=nta Treime, prin Fiul [i Cuv=ntul cel Unul N\scut al Tat\lui26. P\rintele St\niloae subliniaz\ aceast\ `nv\]\tur\ a P\rin]ilor filocalici (Calist Catafygiotul), ar\t=nd, totodat\, ca [i Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, c\ lumea, `n starea ei primordial\, era un rai [i o biseric\, al c\rei preot era omul. Crea]ia, lumea, cosmosul sunt o podoab\ ce m\rturisesc despre perfec]iunea dumnezeiasc\, o armonie, ce conduce spre des\v=r[irea divin\. Tot universul, arat\ P\rintele Profesor, este o uria[\ muzic\ general\, format\ din nenum\rate melodii ale p\r]ilor, iar `n om se reflect\ aceast\ muzic\ `n mod deosebit prin afectivitatea lui con[tient\. Totul e un imn de laud\ nesf=r[it de bogat [i de variat, produs de Dumnezeu [i adresat lui Dumnezeu27. Chiar [i dup\ c\dere, lumea `[i p\streaz\ caracterul ei rela]ional [i con]inutul ei de dar divin, ceea ce implic\ din partea omului discern\m=nt [i responsabilitate fa]\ de toate componentele ei. Chiar a[a c\zut\, crea]ia r\m=ne darul lui Dumnezeu. Dar at=rn\ de noi ca s\ ne folosim de acest dar spre binele nostru sau spre pierderea noastr\ (...). Crea]ia nu a devenit nici prin c\dere un r\u sau un bine unilateral fatal, ci ea se p\streaz\ ca o unealt\ care poate fi folosit\ spre bine sau spre r\u de libertatea noastr\. Dumnezeu a l\sat totul la decizia noastr\. E marea cinste ce ne-a dat-o, cinste care implic\ [i o mare responsabilitate [i un mare risc. De noi depinde s\ descoperim m\re]ia crea]iunii [i generozitatea lui Dumnezeu fa]\ de noi, prin ea, put=nd ajunge prin ea la `ndumnezeire sau s\ o facem un prilej de hul\ `mpotriva lui Dumnezeu [i s\ c\dem prin ea `n os=nd\ ve[nic\28.

Crea]ia - dar dumnezeiesc29 [i sacrament general


Pentru spiritualitatea ortodox\, al c\rei m\rturisitor P\rintele St\niloae este, natura, crea]ia, cosmosul sau lumea au un rol fundamental `n perspectiva vie]ii
Ibidem, p. 234. Idem, Chipul nemuritor..., p. 258. 27 Idem, Spiritualitate [i comuniune..., p. 428. 28 Nota 1212, la Avva Dorotei, op. cit., p. 636. 29 Vezi Diac. asist. Ioan Caraza, Lumea ca dar al lui Dumnezeu - coordonat\ esen]ial\ a teologiei P\rintelui St\niloae, `n Ortodoxia, XLV (1993), nr. 3-4, p. 108-112.
26 25

TEOLOGIA CREA}IEI {I A PERSOANEI

81

prezente [i viitoare, `n planul m=ntuirii [i al eshatologiei. Lumea [i timpul, locul sau spa]iul [i durata vie]ii acesteia constituie coordonatele esen]iale ale existen]ei cre[tine. M=ntuirea este imposibil\ f\r\ aceste dou\ dimensiuni ontologice. Crea]ia este, `n termenii Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, pe care `l pune `n valoare P\rintele St\niloae, laboratorul (ergastirion) `n care omul `[i lucreaz\ [i preg\te[te fericirea sau os=nda ve[nic\. Este mediul `n care omul `[i f\ure[te fie m=ntuirea, urc=ndu-i variatele trepte, pe calea ra]iunilor ei dumnezeie[ti, fie os=nda ve[nic\, atunci c=nd omul se `mpletice[te [i se `mpiedic\ `n explorarea `nveli[ului ei material, produc\tor de aparent\ pl\cere pentru trup, dar, `n acela[i timp, de profund\ [i ad=nc\ durere pentru suflet. Delimit=nd concep]ia ortodox\ asupra lumii, P\rintele St\niloae pleac\, `n introducerea sa la Ambigua Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, de la distinc]ia `ntre felul r\s\ritean [i cel apusean de a `n]elege raportul dintre Dumnezeu [i lumea creat\. R\s\ritul cre[tin, arat\ P\rintele Profesor, a v\zut problema raportului `ntre Dumnezeu [i lume `ntr-un fel mai complex dec=t Occidentul. El a avut `n doctrina energiilor necreate, indiferent c\ le-a numit a[a sau altfel, o solu]ie prin care, pe de o parte, e men]inut\ transcenden]a lui Dumnezeu, pe de alta a recunoscut o `nt=lnire `ntre Dumnezeu [i creaturi, un acces al creaturilor la Dumnezeu. De aici vine oscila]ia permanent\ a Occidentului `ntre cele dou\ extremit\]i simpliste: separarea `ntre Dumnezeu [i lume, `n teologie, identificarea lumii cu Dumnezeu, `n filosofie [i mistic\30. Atunci c=nd trateaz\ problema lumii dintr-o perspectiv\ duhovniceasc\ [i ascetic\, P\rintele St\niloae nume[te crea]ia, `n conformitate [i continuitate fa]\ de scrierile Sfin]ilor P\rin]i, lume [i o consider\ o aren\, un stadion, loc al r\zboiului nev\zut, loc de exersare spiritual\, drum spre rai sau cale spre iad. ~ns\, precum am v\zut deja, lumea aceasta material\ are o `nalt\ voca]ie duhovniceasc\. Ea nu se poate `mplini [i nu `[i poate atinge cu adev\rat voca]ia sa dec=t `n planul spiritual [i cu ajutorul st\p=nului ei omul. Ea a fost rai primordial [i biseric\ extins\ [i de aceea `[i `mpline[te scopul ei creatural redob=ndind aceste calit\]i sau `nsu[iri, pierdute prin c\dere. De la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, a c\rui Mistagogie a tradus-o, P\rintele St\niloae a preluat aceast\ idee de lume ca Biseric\ `n extensiune. Planul Bisericii [i cel al lumii se interfereaz\, ceea ce `l determin\ pe P\rintele St\niloae s\ descopere o lume a Bisericii [i o lume din afara Bisericii. Lumea Bisericii este alc\tuit\ din patru categorii de oameni, iar lumea din afara ei, de trei. Criteriul de identificare a acestor categorii `l constituie ideea de dreptate omeneasc\ [i de justi]ie divin\. Din aceast\ perspectiv\, `n lumea Bisericii sunt identificate: o treapt\ mai cobor=t\ de moralitate, identic\ unui inactivism moral [i social, a celor care cred `n `nv\]\tura cre[tin\, f\r\ a `ncerca s\ o `ntrupeze, f\r\ o implicare moral\ `ntr-un program de via]\ cre[tin. O alt\ categorie este a celor ce caut\ s\ `nl\ture nedrept\]ile [i p\catele pe care le observ\ `n lume, sper=nd c\ pentru suferin]a lor [i a celor nedrept\]i]i vor ob]ine dreptate [i r\splat\ `n lumea viitoare. O a treia categorie, identificat\ de P\rintele St\niloae [i fiind specific\ epocii contemporane, este a celor care `ncearc\ s\ `nl\ture toate aceste nedrept\]i
30

Introducerea la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, Ambigua..., p. 35.

82

TEOLOGIE {I VIA}|

[i inegalit\]i, implic=ndu-se `n via]a social\. Cea de-a patra categorie a lumii Bisericii cuprinde pe cei `nainta]i `n virtute, `n des\v=r[ire, pe sfin]i, care s-au ridicat deasupra lumii [i injusti]iilor ei, care au dep\[it lipsa de iubire [i de ajutor `ntre oameni, tr\ind deja anticipativ bucuriile duhovnice[ti ale ~mp\r\]iei lui Dumnezeu, `n comuniunea suprem\ cu Dumnezeu, Izvorul iubirii [i al d\ruirii. Corespunz\tor acestor st\ri ale membrilor Bisericii, exist\ trei categorii ale lumii din afara Bisericii. F\r\ a explica sau a caracteriza `n detaliu aceste categorii, P\rintele St\niloae le identific\ astfel: prima, inferioar\ celei dint=i categorii a lumii Bisericii, care nu este con[tient\ de un anumit relativism al lumii [i al formelor vie]ii sociale. A doua, format\ din cei ce sufer\, care este destul de deschis\ reformelor, dar nu se angajeaz\ `ntr-o lupt\ contra separ\rilor [i contra `nl\tur\rii inegalit\]ilor sociale, din diferite cauze (comoditate, fric\ etc.). A treia categorie este a celor ce se angajeaz\ `n aceast\ lupt\ cu nedrept\]ile, `n vederea cre\rii unor noi structuri ale societ\]ii, o societate pe care ei o sper\ a fi mai dreapt\ [i mai bun\31. At=t lumea, c=t [i Biserica particip\ la dinamismul celeilalte, prin categoriile ei, `ntruc=t categoriile uneia sunt [i membrii celeilalte. Voca]ia Bisericii este, `ns\, mult mai larg\ [i mai `nalt\, ea av=nd menirea de a `mbiserici lumea, de a ajuta membrii ei s\ redescopere [i s\ actualizeze caracterul eclesial [i paradisiac al crea]iei, s\-[i manifeste calitatea sa de mare sacrament al iubirii lui Dumnezeu. Iat\ cum explic\ teologul rom=n, `ntr-un pasaj mai larg voca]ia Bisericii `n lume [i printre oameni: Ca atare, Biserica este chemat\ s\ manifeste caracterul ei euharistic nu numai `n interiorul ei, ci [i `n raporturile cu lumea `n general. Ea e chemat\ nu numai s\ descopere rostul de daruri al lucrurilor [i al faptelor `ntre fiii s\i, [i ca prin ele s\-L arate pe Dumnezeu ca D\ruitor prim, deci ca izvor al iubirii, [i pe cre[tini ca d\ruitori secunzi ai lucrurilor [i ai faptelor s\v=r[ite asupra lucrurilor pentru al]ii, ci s\-i ridice de la rolul de daruri [i d\ruitori pentru al]ii, acela de autod\ruitori `ntreolalt\ [i lui Dumnezeu, sau lui Hristos. Ea e chemat\ nu numai s\ arate c\ `n\untrul ei domne[te iubirea d\ruirii reciproce personale prin lucruri [i prin fapte, ci s\-i fac\ s\ simt\ [i `n raporturile lor cu ea c\ este o comunitate a iubirii [i ca atare din ea iradiaz\ `n toate p\r]ile iubirea, `ntruc=t membrii ei se d\ruiesc tuturor pe ei `n[i[i prin tot ce d\ruiesc [i s\v=r[esc32. Restaur=ndu-o `n ra]iunile ei ontologice, fiin]a uman\, [i ea `nduhovnicit\ cov=r[itor, redescoper\ sacramentalitatea obiectiv\ a crea]iei33, o `n]elegere ca pe un sacrament general34, ca pe darul culminant al lui Dumnezeu35, al c\rui centru este Hristos. Crea]ia devine astfel un cuv=nt sau o cuv=ntare coerent\ a lui Dumnezeu c\tre om, `ntr-o `naintare continu\36.
31 Pr. Prof. D. St\niloae, Dinamica crea]iei `n Biseric\, `n Ortodoxia, XXIX (1977), nr. 3-4, p. 288-290. 32 Idem, Crea]ia ca dar [i tainele Bisericii, `n Ortodoxia, XXVIII (1976), nr. 1, p. 24. 33 Ibidem, p. 11. 34 Ibidem, p. 10. 35 Ibidem, p. 11. 36 Idem, Teologia Dogmatic\ Ortodox\..., vol. I, p. 234.

TEOLOGIA CREA}IEI {I A PERSOANEI

83

The World and its rationality in the vision of Father Prof. Dumitru St\niloae
The paper 'The World and its rationality in the vision of Fr. Prof. Dumitru St\niloae ' written by Fr. Conf. Dr. Ioan Te[u is an analysis of the main aspects of Father St\niloae's theology concerning creation and oikonomy. We are led into a thorough examination of his new approaches in the theology of creation, and also the continuity between St\niloae and the patristic theology of Sf. Maximus the Confessor, St. Gregory of Nyssa a.s.o. We encounter the creative spirit of investigation but also the fidelity of Fr. St\niloae toward the Fathers of the Church. The world is seen as all the Fathers do as an icon of God's beauty and wisdom. There is a 'Mystery of the world' which means an apophatic perspective of every real approach of the Mystery of God Himself. The main relations between world and time come to whiteness the miracle of living but also bring a new responsibility for the Christian people. All history is a plan of God's goodness and the human being is called to share in the mystery of God, to partake the eternal life and to taste the joy of the Kingdom. The entire theology of Father St\niloae stands in the mystery of 'theosis' deification, the process of union with Christ through the Holy Spirit in the Church. The world is a work of the infinite love of God, so it has love as principle of living. In the same time, the creation is a 'divine Gift' and a 'General Sacrament' for the human being in Fr. St\niloae's view. The vocation of the Church is then to unite all humanity in Christ and to bless the entire creation and to bring it as a sacrifice of Praise to God, the Maker and the Goal of everything.