Managementul proceselor de comunicare

I. DEFINITII : Comunicarea este o caracteristic fundamental a existentei. n definiia din dicionar, comunicarea este prezentat ca: aducere la cunotin; desfurarea de contacte verbale n interiorul unui grup sau colectiv; prilej care favorizeaz schimbul de idei sau schimburi spirituale. n sensul cel mai general, comunicarea are n componen patru factori: emitorul, receptorul, canalul de comunicare i informaia transmis. Comunicarea este procesul de transmitere de informaii, idei, opinii, preri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; comunicarea este un atribut al speciei umane; nici un fel de activitate, de la banalele activiti ale rutinei cotidiene pe care le trim fiecare dintre noi zilnic i pn la activitile complexe desfurate la nivelul organizaiilor, nu pot fi concepute n afara procesului de comunicare. Limbaj orice sistem sau ansamblu de semne care permite exprimarea sau comunicarea; n sens strict, reprezint o instituie universal i specific umanitii, care comport caracteristici proprii. Faza de codare Faza de decodare

Formularea mesajului

Transmiterea

Perceptia

Interpretarea

Formularea mesajului

Transmiterea

Caracteristicile comunicarii: Mai mult, pe baza situaiei prezentate putem identifica cteva din particularitile comunicrii: comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni n legatur unii cu ceilali, n procesul de comunicare, prin coninutul mesajului se urmrete orice proces de comunicare are o tripl dimensiune: comunicarea n mediul n care evolueaz; realizarea anumitor scopuri i transmiterea anumitor semnificaii; exteriorizat (aciunile verbale i neverbale observabile de ctre interlocutori),

metacomunicarea (ceea ce se nelege dincolo de cuvinte) i intracomunicarea (comunicarea realizat de fiecare individ n forul su interior, la nivelul sinelui); orice proces de comunicare se desfoar ntr-un context, adic are loc ntr-un anume spaiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se afl ntr-o relaie de strns interdependen; procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorit faptului c orice comunicare odat iniiat are o anumit evoluie, se schimb i schimb persoanele implicate n proces; procesul de comunicare are un caracter ireversibil, n sensul c, odat transmis un mesaj, el nu mai poate fi "oprit" n "drumul" lui ctre destinatar. Precizm c particularitile enumerate mai sus deriv strict din cazul analizat. La cele enumerate mai putem aduga: n situaii de criz, procesul de comunicare are un ritm mai rapid i o semnificaia dat unui mesaj poate fi diferit att ntre partenerii actului

sfera mai mare de cuprindere; de comunicare, ct i ntre receptorii aceluiai mesaj; orice mesaj are un coninut manifest i unul latent, adeseori acesta din urm fiind mai semnificativ.

Procesul de comunicare: Prin comunicare se constituie lumea intern a subiectului, se degaj tensiuni intrapsihice i se asambleaz o perspectiv, mprtit n diferite grade, asupra lumii. Prin comunicare un individ i poate constitui o reprezentare privind starea intern a sa i a aproapelui su. Comunicarea este, drept urmare, un fenomen intrinsec fiinrii. n acest nou model al comunicrii este inclus un element specific, intenionalitatea: schimbul de mesaje trebuie s aib intenia de a provoca o un efect anumit asupra interlocutorului. Procesul comunicrii devine un proces prin care un emitor transmite informaie unui receptor prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte. EMITTORUL este initiatorul comunicrii, cel care elaboreaz mesajul. El alege mijlocul de comunicare si limbajul astfel nct receptorul si nteleag masajul formulat. Emittorul are dreptul de a alege receptorul cu care doreste s comunice.

MESAJUL reprezint forma fizic n care emittorul codific informatia, poate fi un ordin, o idee, un gnd. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea, obtinerea unui actiuni. Mesajul este supus unui proces de codificare si decodificare dintre cele dou persoane, emittorul codific mesajul trimis, iar receptorul decodific mesajul primit. Mesajul este elementul care contine simbolurile verbale si non-verbale, are un text care este vizibil si are muzica care poate contine o amenintare nedorit. MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul parcurs de mesaj dinspre emittor spre receptor. Poate fi formal comunicare ce urmeaz structura ierarhic a organizatiei si informal cnd comunicarea provine din interactiunile sociale si legturile informate din cadrul organizatiei. Aceasta din urm poate mbraca forme: idei, opinii, zvonuri, etc. Mijlocul de comunicare cuprinde discutia de la om la om (corespondenta oficial,sedinte,telefon ,fax,internet, etc). LIMBAJUL DE COMUNICARE poate fi: verbal cu cuvinte, non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spatiului, lucrurilor, mbrcmintii paraverbalprin folosirea tonalittii,accenturii, ritmului de vorbire. RECEPTORUL este persoana care primeste mesajul, dar ascultarea mesajului este la fel de important ca si transmiterea ei. CONTEXTUL este foarte important pentru c aceleasi cuvinte vor suna altfel ntr -un birou dect pe strad. Orice comunicare are contextul ei.

Clasificare - Forme ale comunicarii: 1)Criteriu - modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului: comunicarea direct, comunicarea indirect, comunicare intrapersonal (sau comunicarea cu sinele); comunicarea interpersonal (sau comunicare de grup); comunicarea de mas (este comunicarea realizat pentru publicul larg, de ctre instituii specializate i cu mijloace specifice); 3) Criteriu - modul de realizare a procesului de comunicare, n funcie de relaia existent ntre indivizii din cadrul unei organizaii:

2) Criteriu - modul n care individul sau indivizii particip la procesul de comunicare:

comunicare ascendent (realizat de la nivelele inferioare ale unei organizaii ctre cele superioare); comunicare descendent (atunci cnd fluxurile informaionale se realizeaz de la nivelele superioare ctre cele inferioare); comunicare orizontal (realizat ntre indivizi aflai pe poziii ierarhice similare sau ntre compartimentele unei organizaii n cadrul relaiilor de colaborare ce se stabilesc ntre acestea).

4) Dup mijloacele de exprimare: - Comunicare verbal se realizeaz prin cuvinte i poate fi oral sau scris. Comunicarea verbal folosete canalul oral sau scris, iar comunicarea oral beneficiaz i de comunicarea nonverbal i/sau cea paraverbal. Comunicare paraverbal (paralingvistic) se manifest prin sunete nearticulate, intonaie, accentul pus pe cuvinte, timbrul, inflexiunea i intensitatea vocii, tonalitatea etc. Acestea contribuie la transmiterea unor semnificaii suplimentare, nuannd mesajul i facilitnd decodarea . acestuia. - Comunicare nonverbal se concretizeaz prin gesturi, atitudini elocvente, poziia corpului, mimica sau chiar tcerea care intervine ntr-o conversaie cu semnificaii foarte sugestive etc. Comunicarea paradoxal: Paradoxul se creeaz la interferena dintre capacitatea de construcie logic a lumii cu cea de trire a lumii. De exemplu, orice joc este paradoxal: este caracterizat prin faptul c ceea ce se ntreprinde de ctre juctori nu are semnificaia proprie acelei activiti, ci o alta, stabilit prin reguli. Semnificaia jocului trimite spre valorile pe care le propune un anumit mediu social i spre ntregul specific interacional al individului, al grupului i comunitii. Semnificaia unui joc sportiv nu const n regulile sale (punctaj, victorie etc.) ci n (re)trirea prin delegaie ludic a tuturor situaiilor cu care un individ se confrunt n propria societate: norme, autoritate, individualism vs. comunitarism, nedreptate, ans, prestigiu, oprobriu etc. Graia acestui raport, de trire ca i cum, prin joc, a dinamicii i coninuturilor sociale, jocul sportiv opereaz ca model expresiv al tensiunilor la care societatea l supune, propunnd maniere ideale de interaciune, precum cea de fair-play. Acelai lucru este valabil i pentru alte produse culturale precum umorul, experiena religioas, tot ceea ce are, n genere, o structur simbolic. Multe dintre realizrile culturale sunt legate de raportul cu paradoxul i de dificultatea de a distinge ntre diferitele tipuri logice, n procesul reflectrii realitii. Orice gen de situaie care se definete prin

clivajul dintre realitatea real, obiectiv i cea subiectiv, de exemplu, confor m sintagmei ca i cum, este paradoxal: lucrurile se petrec (ca i cum), fr a se petrece. Problematica simbolului este conex celei a configuraiei paradoxale a lumii36. Necesitile veritabile ale sufletului i vicisitudinile, culturale, de expresie a le acestora, sunt cele care determin paradoxul i comunicarea paradoxal. Comunicarea paradoxal pune problema mesajelor, cu aceast alctuire, ventilate n cotidian, dar i a posibilitii terapeutice prin intervenii simptomatice, opuse celor sntoase, de bun-sim. Comunicarea paradoxal propune o terapeutic a conflictului ntemeiat pe principiul, comun cu medicina homeopat, similia similibus curantur. Un comportament aflat n ordinea simptomului este n primul rnd o form de raport personal cu sursa conflictului. Or, unica manier de stingere a simptomului const n capacitatea de a -l percepe din exterior, de la distana unui spaiu personal minim n care individul s nu mai fie total acaparat de simptom astfel nct s nu tie ce face. De aceea, de exemplu, Carl G. Jung consider c personalizarea unui simptom sub forma unui zeu, conform manierei de raportare a indivizilor din culturile arhaice la maladiile psihice prestigioase, este mult mai adecvat dect cea a omului modern. Individul din societatea actual i reprezint simptomul, maladia psihic (aflat ntr -o relaie complex cu comunicarea paradoxal) ntr-un mod depersonalizat, cu reflexe tehniciste, ceea ce are ca efect ndeprtarea i nu apropierea de problemat ica propriului simptom. Comunicarea defensiv: Dispozitivele defensive ale individului funcioneaz n ordinea nevoii de permanen i echilibru. De aceea, scopul defenselor personale const n protejarea prop riilor interese identiiare. Acest lucru se face, la prima vedere, printr-un anumit tip, incisiv, de interaciune cu cellalt; de pild, atunci cnd un individ ncearc s -i controleze viaa altuia sau, mai precis, cnd i transmite, pe fond, mesajul tu eti de vin pentru ..., tu trebuie s te schimbi!. Din perspectiva beneficiarului coreciei, sunt deopotriv activate mecanisme de aprare care au scopul de a conserva stima de sine n contextul dat (a compensa incapacitatea atribuit), adic meninnd relaia. Ruperea relaiei, dei ar avea efecte destabilizatoare, specifice schimbrii, ar indica depirea capacitilor defensive i constituie ntotdeauna ultima soluie masiv-defensiv.

Comunicarea defensiv este, n esen, un proces de conf ormare la ideal, la ceea ce consider c trebuie s fie, n timp ce comunicarea nondefensiv, o modalitate de conformare la ceea ce individul deja este. De aceea, comunicarea nondefensiv chiar dac aduce individului beneficiile tririi sentimentului de coeren i veritabil conine inerent riscurile existenei (i) n intervalul imperfeciunii, al deprtrii de ideal care, n mod fantasmatic i conform unor posibile scenarii personale, poate conduce la pierderea stimei i la scderea autorefleciei personale, lucru inacceptabil pentru orice cetean integrat societii (de consum al imaginii). Individul poate opta ntre a se comporta sau nu ntr-una din urmtoarele maniere defensive: Inhibarea sau absena comunicrii verbale: este o form de refuz defensiv fa de oferta cognitiv i afectiv a celuilalt. Minciuna este un fenomen al comunicrii defensive ntruct scopul urmrit este formarea i meninerea unei imagini convenabile n ordine narcisic. Atitudinea seductiv presupune raportarea la cellalt precum la o persoan ideal sub varii aspecte. Prin seducie este fantasmatic anihilat capacitatea celuilalt de a rejecta, de a agresa etc., ceea ce-i permite seductorului se dein controlul relaiei. Scuzele reprezint un comportament, reglementat social, prin care este meninut, ntre anumii parametri acceptabili sub aspectul contextului cultural, tensiunea unei relaii. Comunicarea proiectiv: Este o spe a comunicrii defensive care, datorit calitilor modelului pe care se ntemeiaz, au fcut mpreun carier: proiecia n exteriorul persoanei, asupra lumii a ceea ce este inacceptabil pentru subiect. Fenomenul proieciei este o caracteristic a personalitii i a activitii psihice n genere, prin intermediul creia se exprim comportamental identitatea i specificitatea individului. Comportamentul individului i specificul n care comunic poate fi neles ca o reacie selectiv, proiectiv, determinat de caracteristicile de personalitate, la ansamblul stimulilor contextului. Fenomenul proieciei, precum orice alt perspectiv intrapsihic, susine o viziune constructivist asupra lumii. Fiecare individ cnd vorbete despre lume se refer la sine. Carl G. Jung indic faptul c realitatea real, obiectiv, este imposibil de cunoscut ca atare pentru c fenomenul proieciei este continuu. De aceea n -sinele lumii, lumea de dincolo de noi, nu poate fi cunoscut.

Comunicarea nonviolent: Se refer la o serie de prescripii de raportare la sine i la cellalt care s conduc la exprimarea nonviolent a propriilor nevoi. Sunt propuse, prin urmare, o serie de jaloane care conduc la gestionarea conflictului, graie unui mai bun contact cu sine nsui. Reperele au fost constituite, prin practic, de ctre Marshall Rosenberg n cadrul Centrului de Comunicare Nonviolent pe care l-a nfiinat. Comunicarea este neleas ca un proces (deseori euat) de exprimare a nevoilor. N evoile sau trebuinele sunt forele care scot individul din starea narcisic i permit construirea, simetric, a lumii i a sinelui. Fiecare psihologie cu accente genetice a propus un inventar al nevoilor individului, dincolo de contexte culturale specifice. Piramida trebuinelor conceput de Abraham Maslow a intrat n patrimoniul cunoaterii comune, n timp ce alte liste au fost ignorate. Freud, de exemplu, a ncercat s gseasc nevoile ireductibile care anim individul pe parcursul vieii sale, denumindu-le (din perspectiva sursei 106 lor) pulsiuni86. A identificat, prim remanieri ale teoriei, pulsiuni autoconservative i pulsiuni sexuale, pe care le-a denumit generic pulsiuni ale vieii, pe de o parte, i pulsiuni ale morii pe de alta, nelegnd aici tot ceea ce susine fenomene precum masochismul, nevoia de a rmne bolnav, repetarea unor contexte nefericite etc. Incapacitatea individului de a-i gratifica nevoile, n cadrul mediului su socio-cultural, conduce la frustrare, violen i conflict. Sursa oricrui conflict este, prin urmare, trirea unei lipse fundamentale. Nonviolena nu presupune evitarea surselor conflictului, precum frustrarea, ci contactul cu acestea. Comunicarea devine, din aceast perspectiv, o manier de a vorbi despre vulnerabilitile fundamentale (dependena de afeciune, compasiune, respect) care degenereaz n frustrare i agresiune. Nonviolena nu este n nici un caz o form de linitire, de evitare a tririi agresive, care nu ar avea drept efect dect armistiii interioare cu totul nesemnificative n raport cu permanenta rentoarcere a nevoilor i a frustrrii. De aceea, de maxim importan este capacitatea de a fi n contact cu propriile nevoi, a putea simi i a putea cere. Lumea se poate schimba pornind numai cu sine i dac exist mult violen n lumea actual, este pentru c stima de sine a indivizilor i afeciunea veritabil pe care i-o nutresc este sczut. n societatea actual exist un deficit fundamental de afeciune, de grij de sine i, prin refl ex, de aplecare spre cellalt. Individul este preocupat de consum, eficien, i de o serie de caracteristici exterioare siei, care-l arunc ntr-o lume n care sursa tuturor lucrurilor, propriul psihism, este eludat. Comunicarea nonviolent propune o schimbare de perspectiv n care nu efectele s fie motivul esenial de discuie, resursele limitate

care nu pot fi mprite echitabil, ci cauzele, resursele nelimitate de compasiune.

II. Modalitati de manifestare in fct de diferite medii,interlocutori,grupuri Modaliti de exprimare i transmitere a informaiei n comunicarea uman Limbajul este mijlocul uman de comunicare, oral sau scris, prin care ne relevm sau ne ascundem nu numai opiniile, ci i inteniile (ostile, neutre, amicale), anxietile, temerile, frustrrile, aspiraiile, satisfaciile, sentimentele i strile emoionale. Toate acestea sunt transmise intenionat i neintenionat, prin cuvinte, modularea cuvintelor n expresia verbal, astfel nct s putem comunica, s putem fi receptai de cellalt (persoan sau grup de persoane). 1. Capacitatea de a vorbi acelai limbaj. Dei pare c acest lucru este o eviden, este un factor indispensabil n comunicare s ne adresm unui interlocutor care stpnete nu numai limba n care vorbim, dar mai ales limbajul (nivel de dezvoltare al vocabularului, termenii tehnici, dialectul, jargonul comunitar etc.); 2. nelegerea conotaiilor cuvintelor folosite n mesaj de ambii actori ai comunicrii, emitent i receptor. Dac cel care recepteaz atribuie o semnificaie diferit cuvintelor din care este format mesajul emitentului, se poate obine o "decodificare" eronat, uneori aberant n care sensul original, intenionat, este nlocuit cu alte semnificaii; 3. Disponibilitatea celui care ascult de a asculta i nelege mesajul; acest aspect depinde i de motivaie, dar i de starea afectiv i /sau fiziologic. Depresia sau fericirea care l inund, emoia necontrolat, sau oboseala, stresul, anxietatea, sunt numai civa dintre principalii factorii care pot indisponibiliza recepia. n acelai timp, aici intervin i factori care in de capacitatea de a crea condiii care s asigure exprimarea liber a informaiei eseniale (lipsa de control i restricii); 4. Capacitatea celui care vorbete de a nu suscita ostilitatea interlocutorului, care include atenia spre condiia de spirit a celuilalt: a menaja sentimentele mai delicate, a nu ataca direct stima de sine, orgoliul i amorul propriu; aici sunt incluse i aspecte legate de tonul folosit (un ton condescendent transmite informaia c cel care vorbete i afirm superioritatea personal i implicit inferioritatea auditoriului; 5. Intenia real a celui care vorbete de a transmite un mesaj clar, organizat i lipsit de echivoc. Un mesaj intenionat, limpede ca sens cere implicit un dialog cu intervenii la fel de clare din partea celorlali participani. Cum vom vedea, datorit unor stri de

insecuritate personal, de care se poate chiar s nu fie pe deplin contient, omul poate folosi cuvintele ca pe un mijloc de aprare, cu intenia de a ine la distan auditoriul, a manipula auditoriul, a mistifica un subiect pe care nu l stpnete complet; 6. Atitudinea de deschidere i modestie raional a celor implicai n comunicare: toi suntem egali pentru c exist n toi participanii nevoia i dorina sincer de a nelege, de a cunoate, de a evolua n funcie de ceea ce afli. Dar acest lucru ine de o personalitate puternic, dispus s-i recunoasc propriile limite, s-i cunoasc propriile carene i si modifice preconcepiile pentru a fii mereu n pas cu existena. Factorii non-verbali sunt mult mai pregnani n comunicarea uman dect suntem n general contieni; sunt specialiti ale cror studii indic c, de fapt, pe cale verbal se transmite doar aproximativ 20% din ceea ce comunicm unii cu alii i restul informaiei se transmite nonverbal! Dei vom detalia n cteva dintre capitolele acestei lucrri care sunt i cum putem folosi aceste surse, vom trece aici n revist principalele ci de comunicare non-verbal: 1. expresivitatea facial, definit ca mimic; transmite de exemplu msura n care cineva este atent, de acord sau nu, obosit i / sau plictisit, enervat etc.; 2. micarea corporal, definit ca gestic este o surs important de mesaje directe sau indirecte despre inteniile i atitudinea vorbitorului, despre congruenele sau ntre ceea ce spune i simte, n general despre starea sa emoional; 3. limbajul propriu-zis al gesturilor; unele gesturi se pot forma n cadrul exercitrii unei profesii, deci au o natur relativ convenional (aprobarea se manifest prin cltinarea capului n sus - jos pe vertical, etc.); sunt i gesturi care exprim stri psihice sau chiar o condiie psihic ce domin persoana (ticurile); 4. inflexiunile vocii; gemete, sunete nedefinite, suspine, tonul interogativ, tonul plngre, iat doar cteva exemple care comunic n contextul conversaiei i pot chiar schimba sensul a ceea ce se transmite verbal; 5. tcerea; poate semnifica aprobare sau dezaprobare, dar i indiferen, perplexitate, ateptare; evaluarea corect a tcerii interlocutorului sau a grupului cruia i te adresezi ca vorbitor, poate s-i aduc informaii importante despre adecvarea la expectaiile grupului, despre participarea Celuilalt sau despre momentul cnd poate interveni o pauz sau, dimpotriv, o reluare cu alte cuvinte, o reconsiderare a celor spuse anterior; 6. expresia prin simbolizare sau prin aducerea n prim plan a unor elemente grafice, sau sonore; reclama i publicitatea triesc mai ales din utilizarea acestor forme de comunicare. COMUNICAREA INTRAPERSONAL :

Este comunicarea ni ctre sine. Fiecare fiinumanse cunoatei se judecpe sine, i pune ntrebrii i r spunde, astfel cacea comunicare cupropriul eu devine o surs de echilibru psihici emoional. COMUNICARE A INTERPERSONALA: Este comunicarea intre oameni. Obiectivele acestei comunicari sunt complexe: cunoasterea celor de langa noi, crearea si intretinerea legaturilor interumane, recunoasterea valorii personale, satisfacerea unor nevoi de control si dominatie... COMUNICAREA IN GRUP : Comunicarea este liantul oricarui grup si legatura esentiala intre membri acestuia. COMUNICAREA PUBLICA SI / DE MASA : Discursul public nu tine doar de transmiterea de informatii ci mai ales schimbarea opiniilor si actiunilor publicului, influentarea sentimentelor acestuia. Comunicarea in masa se refera la producerea si difuzarea mesajelor scrise, vizuale si audiovizuale de catre un sistem mediatic institutionalizat catre un public variat si numeros. Cuvantul mese reprezinta o multime compacta de oameni considerati ca o unitate, grupare de oameni cu anumite caractere comune. Comunicarea organizationala: Comunicarea se poate face prin vorbire, prin scris, dar i citind, ascultnd sau privind. Toate aspectele considerate n modelele de mai sus sunt specifice situaiei concrete de comunicare i trebuie de fiecare dat nelese i tratate concret: existena emitorului de mesaje, existena receptorului, existena canalului de comunicare, existena intenionalitii n emiterea i dirijarea informaiei i dorina sau necesitatea de a obine unul sau mai multe efecte la receptor. Aceste aspecte intervin i n comunicare instituional. Dar, n plus intervin anumite particulariti care in mai ales de sistemul de norme i reglementri, uneori specifice alteori chiar imperative pentru comunicarea organizaional. Axul central n comunicarea organizaional l constituie dialogul i transmiterea de indicaii i sarcini. Aceste forme prin care se realizeaz comunicarea implic n afara mesajului i motivarea participanilor la a-i exprima opiniile i de a ndeplini obiectivele transmise. Indiferent de forma lor, de modul cum se transmit, indicaiile i sarcinile trebuie s nu fie echivoce i ambigui; mesajele reale i eficiente sunt sistematizate i orga nizate din punct de vedere logic, clare, concise, oportune.

Sarcinile trebuie s conin nu numai datele necesare pentru ca executantul s ndeplineasc activitatea, ci i aspecte care s-i susin motivaia pentru a aciona n maniera cerut. Comunicarea manageriala: Comunicarea managerial implic doi parteneri: managerul si subordonatul sau colaboratorul acestuia. Ambii parteneri pot fi emittori sau receptori si urmresc n egal msur ca prin comunicare s se faciliteze atingerea obiectivelor sta bilite. Personalitatea managerului inhib n multe cazuri comunicarea dintre cei doi parteneri. Este important s se determine ce rol joac fiecare n procesul de comunicare si care sunt obligatiile ce le revin. Un specific aparte l prezint relatia emittor-receptor n cadrul comunicrii dintre conductori. Dificultatea transmiterii mesajelor si informatiilor este cunoscut n practica de ctre cadrele de conducere, de pe nivel mediu si inferior, care constituie veriga de legatur dintre cei care rspund de activitatea organizatiei si executanti. Pozitia managerilor de mijloc ar trebui considerat ca un fel de brat prelungit al directorului, nu este comod: ei sunt confruntati cu numeroase greutti care, de multe ori, nu sunt bine cunoscute nici de subordonati, nici de sefii directi. Dup conceptia conducerii de vrf, cadrul mediu de conducere face parte din rndul subordonatilor, iar dup opinia executantilor este detintorul puterii de comand. 1.INFORMAREA: asigurarea accesului la infomatii; furnizarea informatiilor necesare desfsurrii unei activitti care s permit realizarea obiectivelor furnizarea informatiilor necesare implementrii deciziilor 2. TRANSMITEREA DECIZIILOR comunicarea operativ a deciziilor crearea unui climat care s stimuleze asumarea responsabilittii pentru ndeplinirea deciziei 3. INFLUENAREA RECEPTORULUI organizarea de dialoguri cu angajatii asigurndu-se feedback-ul stimularea comunicrii dintre angajati impulsionarea initiativei si creativittii 4. INSTRUIREA ANGAJAILOR transmiterea cunostinelor necesare perfectionrii pregtirii profesionale, dezvoltrii spirituale

 dobndirea aptitudinilor si competentelor necesare exercitrii profesiei amplificarea capacittii de a percepe si interpreta fenomenele, de a aborda si solutiona eficient problemele 5. CREAREA DE IMAGINE asigurarea informatiilor necesare crerii de imagine personal si organizational formarea unei constiinte de apartenent la organizatie 6. MOTIVAREA ANGAJAILOR furnizarea informatiilor menite s consolideze interesul si participarea angajatilor la realizarea sarcinilor recunoasterea realizrilor performante evaluarea corect a angajatilor ntretinerea unui climat favorabil de munc stimularea ncrederii n sine cresterea rspunderii personale 7. PROMOVAREA CULTURII ORGANIZATIONALE transmiterea elementelor culturii organizationale (sloganuri, norme, sisteme de valori) lrgirea orizontului cultural al angajatilor dezvoltarea imaginatiei si creativittii stimularea nevoilor etice si estetice Comunicarea in cadrul grupurilor de munca: Grupul de munc reprezint un numr de persoane (minimum dou) care realizeaz o activitate sau o aciune comun sub conducerea unui manager. Fiecare membru i concentreaz eforturile asupra obiectivului comun, dar contribuia lor difer sub aspect cantitativ, calitativ, ca intensitate i natur. Membrii grupului sunt reciproc dependeni. Scopul grupului de munc este lucrativ (confecionarea unui produs, repararea unui utilaj etc.) sau creativ (descoperirea unui nou produs, proiectarea unui utilaj, reorganizarea unui loc de munc etc.). n cadrul grupului de munc managerul are rolul: - de a conduce; - de a ndruma. Membrii grupului pot fi din punct de vedere profesional i comportamental: excepionali, foarte buni, slabi. Este necesar s se asigure condiii ca cei excepionali s -i aduc contribuia maxim, iar cei buni s fie ajutai s se dezvolte.

Caracteristici ale comunicrii n grup Un grup de munc, pentru a exista, este necesar ca membrii acestuia s comunice ntre ei. Comunicarea n cadrul grupului are urmtoarele obiective: informarea corect i la timp a membrilor grupului; formarea de opinii n legatur cu diferite evenimente, discutarea acestora i vehicularea direct, imediat i nealterat a ideilor, propunerilor i nemulumirilor luarea deciziilor i transmiterea acestora; evaluarea performanelor obinute.

transmiterea ctre cei interesai;

ntre membrii grupului;

n procesul de comunicare n cadrul grupului, ntre emitor i receptor exist mediul prin care se face transmiterea mesajului. Acesta poate deforma mesajul i chiar procesul de nelegere datorit unor perturbaii care pot s apar (zgomot, posibilitile de percepere ale receptorului, personalitatea emitorului etc.). Comunicarea n cadrul grupului de munc este de mai multe tipuri: verbal, scris, nonverbal; formal sau neformal; interpersonal; de grup (intragrup i intergrup).

Comunicrile din cadrul grupului sunt influenate de: calitatea mesajului; viteza i ritmul de comunicare; sensul comunicrii (ascendent, descendent, orizontal, oblic); mrimea grupului (n grupurile mai mari se realizeaz mai greu);

Comunicarea prin telefon:

Telefonul este un mijloc de comunicare folosit foarte frecvent de foarte multi oameni. Folosirea eficient a telefonului are n vedere: pregtirea mesajului: nseamn s realizm o detasare de la problemele care ne preocupau pn n acel moment si definirea prealabil a subiectului convorbirii, obiectivul conversatiei. ntr-o conversatie telefonic se includ numai 2-3 idei principale;

pregtirea pentru apelul telefonic: s ne gndim la tonul si atitudinea pe care vom adopta, s avem o pozitie comod. Vom vorbi mai rar dect n mod obisnuit, dar nu trebuie s vorbim tare, ci direct n telefon; prezentarea corect a mesajului: trebuie s evitm cuvintele si formulrile negative si s prezentm clar si la obiect mesajul; ascultarea interlocutorului: se ascult cu mare atentie ce ni se spune, iar dac acesta se opreste un timp, nu trebuie ntrerupt, se va lsa timp de gndire; concluzia convorbirii: la sfrsitul convorbirii se reformuleaz concluzia la care s -a ajuns. Convorbirea trebuie ncheiat ntotdeauna ntr-un climat amical, indiferent de rezultatul ei.

COMUNICAREA SCRIS: Un indicator care caracterizeaz comunicarea scris este lizibilitatea. Pentru acest aspect se recomand metoda FLESCH, care const n calculul lungimii medii a propozitiei si al numrului mediu de silabe pentru fiecare 100 de cuvinte. Pentru t extele normale care trebuie citite si ntelese de 83% dintre oameni, media lungimii propozitiei trebuie s fie de 15-17 cuvinte, cu 147 silabe la 100 de cuvinte. COMUNICAREA NONVERBAL: Limbajul trupului: expresia fetei, gesturi, pozitia corpului Limbajul spatiului: modul n care utilizm spatiul personal, social, intim, public Limbajul timpului : a veni la timp sau a ntarzia la o sedin, a alege sau nu s iti petreci timpul cu cineva Prezenta personal: comunic prin vestimentatie, igiena personal, acce sorii vestimentare Limbajul tcerii: comunic aprobare, dezaprobare, pstrarea unei taine, admiratie Limbajul lucrurilor: colectiile, obiectele de uz curent (cas, masin, bibliotec, etc) Limbajul culorilor: culorile calde stimuleaz comunicarea, cele reci o inhib Limbajul paraverbal: calittile vocii (ritm, rezonant, viteza de vorbire) Caracteristicile vocale: (rs, plns, soptit, oftat) Parametrii vocali (intensitate, nltime). Comunicarea n grupul de conducere: O mare parte a procesului decizional n organizaia cere activitate n echip. Grupurile de conducere permit achiziionarea de informaie variat, informaii care sunt necesare managementului pentru eficien.

III. Teorii si paradigme aupra comunicarii in diferite medii si la diferite nivele: Paradigma structural: n psihologie, paradigma structural a fost introdus de ctre Sigmund Freud. Situat n opoziie cu behaviorismul pespectiv care excludea din discursul tiinific structura individului pentru a se centra exclusiv asupra comportamentului su, ca unic fenomen cuantificabil psihanaliza propune o paradigm care confer subiectului adncime i consisten intern. Fiecare subiect se recomand printr-o structur specific ce determin maniera n care comunic: paradigma structural se refer n special la perspectiva topic asupra psihismului. S. Freud i-a construit teoria prin succesive remanieri n raport cu experiena clinic (problematica de caz i specificul pacienilor). Subiectul va comunica (se va comporta, n genere) n funcie de capacitatea sa de a media ntre principiul plcerii (expresia pulsional imediat) i principiul datoriei (al amnrii descrcrii i mplinirii nevoilor), conform principiului realitii (al adaptrii la contextul imediat). Conform acestei paradigme, comunicarea poate fi neleas dac este analizat rolul determinant al structurii subiectului care impregneaz n mesaj nevoi vitale. Nevoile vitale sunt cele care marcheaz sensul mesajului. Cu msura cu care n evoile vitale se cer satisfcute (imediat sau mediat) pe ntreg parcursul vieii individului, mesajele sale, stilul su de comunicare va fi permanent ntemeiat de determinanii structurali. n cadrul psihanalizei, paradigma structural va cpta accente relaionale prin glisarea spre problematica relaiilor de obiect, specific adepilor intersubiectivismului. Din paradigma structural psihanalitic origineaz i alte direcii ale teoriei comunicrii, precum modelul tranzacional sau comunicarea proiectiv. Paradigma tranzacional: Paradigma tranzacional orienteaz interesul ctre palierul interpersonal, interacional, respectiv asupra modalitilor de codare-decodare ale mesajului, fr ns a eluda dimensiunea intrapsihic. Elementele eseniale ale comunicrii se situeaz la nivelul de coninut al mesajului, n timp ce structura intern a individului devine secundar. Elementul de esen este, pentru Berne, tranzacia, unitatea aciunii sociale, mesaj generat de o stare interioar a Eului emitorului (identificabil att la nivel verbal ct i nonverbal) care interacioneaz cu o stare similar sau complementar a Eului receptorului. n mod ireductibil exist trei stri ale Eului: Eul Copil (archeopsyche) indic palierul afectiv al personalitii, liber de constrngeri, centrat pe trire adaptat defensiv sau rebel. Mesajul conine dorina n expresia ei

direct prin care se poate manipula i controla, este susinut de afecte pozitive sau negative. Eul Adult (neopsyche) reprezint aspectul raional prin care individul estimeaz probabiliti i decide n raport cu elementele realitii. Mesajele generate de aceast stare a Eului conin o important component rezolutiv, fundamentat pe analiz, comparare, negociere, nvare. Eul Parental (exteropsyche) structurat conform principiului datoriei, poate fi asociat imperativului trebuie, are o component limitativ i una protectiv. n ordine limitativ, mesajul generat de aceast stare a Eului va conine ordine, judeci, ameninri; protectiv va ngriji i consola. Eul parental este sediul etic i axiologic, palierul normativ al individului. Conceptul central al teoriei, cel de tranzacie, indic valenele intersubiective ale teoriei lui Eric Berne. Tranzacia determin esena relaiei dintre dou persoane i se realizeaz la nivelul Eului. Fiecare stare a Eului tinde s interacioneze cu o alt stare complementar. De exemplu, mesajul parental normativ (Astzi trebuie s faci ore suplimentare!) determin o reacie infantil defensiv (Nu pot!) i constituie o tranzacie complementar. Dac reacia nu este infantil, ci de adult (Putem rezolva mine!) sau de printe (Trebuie s organizezi mai eficient timpul!), tranzacia este ncruciat. Prin urmare, tipul de tranzacie se nate din interaciunea dintre stri ale Eului: complementare dac se pstreaz categoria i ncruciate dac se schimb. Complementar exist trei tranzacii posibile: pot interaciona doi copii, doi aduli sau doi prini. ncruciat sunt ase tranzacii: printe adult, printe copil, adult printe, adult copil, copil printe, copil adult. Paradigma relaional: Paradigma relaional se ntemeiaz pe supoziia potrivit creia elementul central de studiu l constituie relaia dintre indivizi, n timp ce elementele structurale de personalitate sunt un epifenomen. Esena oricrei fiine, elementul determinat psihogenetic, este relaia pe care individul o ntreine cu mediul su. Comunicarea este neleas n termenii generali de interaciune care scoate individul din starea alienant, nespecific, de nsingurare. Chiar dac relaia produce modificri fundamentale n individ, primatul interacionist oculteaz orice preocupare privind istoria devenirii intrasubiective. Sub acest aspect, paradigma relaional se situeaz n proximitatea celei behavioriste. Comunicarea se realizeaz pe dou canale: analogic i digital.

Modelul comunicrii pe cele dou canale provine din istoria domeniului IT: primele calculatoare funcionau cu mrimi discrete i pozitive (analogice datelor), n timp ce n tehnica de calcul actual, digital, principiul funcional este totul sau nimic. n comunicarea analogic, reprezentat prin tot ceea ce se comunic non -verbal, exist raporturi directe (prin analogie) cu obiectele desemnate (de ex. minile i picioarele ncruciate transmit nchidere). Comunicarea digital este cea verbal: cnd este numit un obiect exist statuat, n mod arbitrar, o relaie cu un cuvnt. Relaia este arbitrar pentru c, spre exemplu, nu exist nici o regul conform creia cuvntul pisic este singurul potrivit pentru a desemna, n limba romn, animalul cu pricina. Acest tip de relaie este o convenie semantic n spatele creia nu exist nici o corelaie imagistic (prin analogie) ntre cuvnt i obiectul desemnat (nu este nimic pisiciform n cuvntul pisic). Paradigma fenomenologic: Individul este prezent ntruct sublinierea aspectelor interelaionale se face cu includerea fenomenelor actuale intrapsihice. Aceast paradigm este relaional numai n msura n care nu acord importan istoriei dinamicii intrapsihice, ci actualitii intenionale. Analiza fenomenologic presupune descrierea experienial a oricrui fenomen (de ctre cel care-l triete), n ncercarea de a-i surprinde esena prin investigarea sistematic a coninuturilor contiinei. Descrierea fenomenului este esenializat i verificat n raport cu alte fenomene similare ntr-o micare de de-personalizare. Chiar dac se are n vedere sensul personal, ca rezultant a proceselor colective de elaborare a semnificaiilor, rezultatul obinut devine general. Perspectiva fenomenologic presupune raportarea la individ prin prisma lumii sale, speciale, ireductibile. Lumea individului este considerat ntr-o manier sincronic, aici i acum, fr incursiuni n trecutul acestuia, stabilind un context actual care normeaz implicit universul su. Atitudinea fa de lume presupune ncercarea permanent de a regsi n datele perceptuale elemente sintonice cu expectanele subiectului i, de aceea, sensul presupune intenionalitate. Dac lumeacellalt nu sunt concordante cu expectanele-nevoi ale subiectului, mai devreme sau mai trziu acestea vor deveni, graie inteniei i comportamentului subiectului. ntr-o lume alctuit dup chipul i nevoile subiectului, Cellalt-diferit induce un spaiu ne-ordonat n raport cu capacitatea subiectului de a-i controla spaiul. Spaiul ne-ordonat poate fi trit n diferite maniere, de la brea existenial, angoas, siderare, la

ansa de construcie comun, linite, acceptare, n funcie de capacitile rezonatorii ale lumilor aflate n confluen. Pentru nebun exist un veritabil rzboi al lumilor evident prin modul n care comunic, prin faptul c nu poate s in cont de coordonatele lumilor strine, ale alter-ului i nu identific rezonatorii. Binomul normal-patologic, instalat prin diferitele norme specifice unei culturi nu mai are putere separatoare: experienele vitale ale bolnavului l-au condus la inteniile i sensul actual. Delirul, de pild, este o manier de raport cu lumea, esenial identic individului care percepe lumea ct se poate de obiectiv. Perspectiva fenomenologic fundamenteaz i curentele antipsihiatrice care pun problema statutului pe care societatea l confer nebuniei, prin intermediul instituiilor sale. Efectele iatrogenice ale azilelor i, pe fond, fundamentele lor ideologice nu sunt dect o msur a nevoilor defensive ale societii n faa alteritii stranii i bulversante ale chipului nebunului i nu expresia nevoilor individului etichetat ca atare. Nivelele comunicarii umane: Comunicarea umana se poate desfasura pe cinci niveluri relativ distincte: 1. Comunicarea intrapersonala este comunicarea n si catre sine. Fiecare fiinta umana se cunoaste si se judeca pe sine, si pune ntrebari si si raspunde, astfel ca aceasta comunicare cu propriul forum interior devine o sursa de echilibru psihic si emotional. 2. Comunicarea interpersonala este comunicarea ntre oameni. Obiectivele acestei comunicari snt extrem de multiple si complexe: cunoasterea celor de lnga noi, crearea si ntretinerea legaturilor umane, persuadarea interlocutorului, recunoasterea valorii

personale, satisfacearea nevoilor afective, de control si dominatie etc. Comunicarea interpresonala directa presupune initierea de contacte personale nemijlocite si interactive ntre oameni, pe cnd cea interpersonala indirecta are nevoie de mijloace si tehnici secundare de punere n contact uman (scrierea, nregistrarile magnetice sau transmisiile prin unde sau fibra optica). 3. Comunicarea de grup se deruleaza n colectivitati umane restrnse, de maximum 11 persoane - echipe, familii, cercuri de prieteni, colegii de redactii etc. La acest nivel se asigura schimburi de idei si emotii, se mpartasesc experiente si se cauta solutii de rezolvare a problemelor, se iau decizii si se aplaneaza conflicte. 4. Comunicarea publica si are radacinile n retorica antica. Discursul public nu viza doar transmiterea de informatii, ci mai ales schimbarea opiniilor si actiunilor publicului, influentarea sentimentelor acestora. Eficienta unei astfel de comunicari se afla deopotriva n minile oratorului si ale publicului sau.

Cu alte cuvinte, n antrenamentul unui orator erau studiate nu numai inventia, compozitia si stilul, dar si emisia discursului, prezentarea statica (postura) si dinamica (gesticulatia) a vorbitorului. 5. Comunicarea de masa se refera la producerea si difuzarea mesajelor scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale de catre un sistem mediatic institutionalizat catre un public variat si numeros. Motivele care stau la baza consumului de mesaje mediatice vizeaza informarea, construirea identitatii personale, integrarea si interactiunea sociala si divertisment.

IV. Roluri si functii in cadrul relatiei comunicationale: Funciile comunicrii: Informare este, n cunoaterea comun elementul cel mai vizibil i cu cu caracter general. n perspectiv cibernetic, informaia se afl n relaie cu nivelul de entropie dintr un sistem. Informaia (informare, formare n) organizeaz i permite reglarea sistemului. Din perspectiv holist comunicarea se realizeaz prin ntregul comportament ale crui mesaje concureaz emergent spre crearea strilor complexe ale indivizilor aflai n relaie. Poziionare reprezint ansamblul de statusuri (element preponderent structural) i roluri (element preponderent dinamic) pe care le cumuleaz o persoan de -a lungul istoriei personale i care determin formarea specific a Eului. Aceast miz este determinant n formarea personalitii i, de aceea, supraordonat informaiei. n prim plan se afl reprezentarea de sine n raport cu reprezentarea celuilalt la interferena celor dou se constituie orizontul mesajelor. n orice mo-ment n care dou persoane comunic, problematica identitii, a de-finiiei de sine este reactivat implicit sau explicit i reformulat ntrebarea cine este A pentru B (i invers)?. Din perspectiva funciei de poziionare, cadrul n care identitatea fiecruia este bine precizat prin prescripii sociale este nalt securizant familia, armata, biserica etc. acestea ndeplinind funcia de stabilitate poziional. Stasutul i rolurile sunt constructe sociale care confer permanen individului i n ciuda caracterului conservator al lor au o mare inciden, prin instabilitate, asupra modului n care se comunic. Miza comunicrii devine conservarea repertoriului de statusuri care a conferit individului securitate psihic. Normare exist o nevoie implicit de ordine n orice relaie prin care individul se afl la adpost de haosul discreionar al influenei celuilalt. Ordinea i buna limit sunt constitutive mediului cultural. Cultura se ntemeiaz pe reguli i interdicii a cror

transgresare atrage sanciuni. Comunicarea se face pe fondul implicit al normei culturale prin care sunt interzise a priori anumite mesaje. Influenare este elementul implicit al oricrei interaciuni care apare, n spe, bine conturat prin faptul c identitile se construiesc i se modific prin influena celuilalt ca plac turnant a mediului sociocultural. Orice stare identiiar trebuie meninut n ordinea homeostaziei; cu ct structura individului este mai sensibil i neconsolidat, din pricina unui mediu instabil (n special sub aspect afectiv), cu att nevoia sa de a controla i influena pe cellalt este mai mare. Nevoia de a influena este proporional cu nivelul de insecuritate narcisic (contient, dar n special incontient) i are ca efect crearea de bree de poziionare n cellalt, constrns la anumite contorsiuni comportamentale, din nevoia de a menine comunicarea. Contact afectiv fr dragostea matern nimic nu este, sub aspectul capacitilor adaptative ale viitorului individ (personalitatea copiilor-lup sau a celor abandonai este ilustrativ). Prin trirea sentimentelor se creeaz veritabile puni cu lumea fr de c are individul nu ar avea acces la alteritatea psihic i s-ar manifesta n special n domeniul instinctual. Substratul energetic al comportamentului este afectul, trirea sentimentului, iar comunicarea este posibil prin suita de senzaii care o nsoesc (i instituie). n perioada arhaic a psihogenezei incidena principiului plcerii este dincolo de orice dubiu. Copilul i manifest zgomotos frustrarea dac nevoia sa nu este mplinit.

Rolul comunicarii in procesele psihice: Rolurile interpersonale se refer la capacitatea managerilor de a reprezenta un anumedepartament, compartiment sau o anume direcie n faa celorlali angajai, de a motiva iinfluena angajaii, de a crea i a menine legturile att n interiorul, ct i n exteriorul unei organizaii. Rolurile informaionale se refer la capacitatea managerilor de a colecta, a monitoriza,a prelucra, a sintetiza i a transmite informaii n interiorul, ca i n exteriorul organizaiei precum i ntre aceasta i alte organizaii. Rolurile decizionale au n vedere calitatea de ntreprinztor, capacitatea de rezolvare adisfuncionalitilor, responsabilitatea de a aloca resurse i capacitatea de a negocia, ce se realizeaz prin iniierea de activiti, de strategii i tactici care s conduc la schimbare (suntr e a l i z a t e d e t o i a n g a j a i i d i n f u n c i i d e c o n d u c e r e l a

d i f e r i t e n i v e l u r i i e r a r h i c e , d e l a e f u l de departament, compartiment, direcie i pn la managementul de vrf). 1.Descoperirea personal (n timpul comunicrii nvtm despre noi i despre alii, ne descoperim, mai ales prin intermediul comunicrii sociale, care const n raportarea la alii i n final, n propria noastr evaluare); 2.Descoperirea lumii exteme (comunicarea d o mai bun nelegere a realitii exterioare, a obiectelor i evenimentelor); 3.Stabilirea relaiilor cu sens (prin comunicare cptam posibilitatea de a stabili i a menine relaii strnse cu altii, deoarece ne place s ne simim iubii i plcui de alii); 4.Schimbarea atitudinilor l comportamentelor (comunicarea, mai ales cea realizat prin mass-media, exceleaz n schimbarea atitudinilor i comportamentelor noastre i ale altora); 5.Joc l distracii (comunicarea este mijloc de destindere, de a face glume, de a ne simi bine)

Gandirea: In lingvistica, o teorie larg raspandita, afirma cu arg puternice ca o limba impune gandirii o organizare originala. Saussure considera ca fara limbaj, gandirea ar ramane o nebuloasa dezorganizata: doar el permite gandirii sa se organizeze. Cum nu exista un lb in sine, ci doar limbi multiple si diferite, gandirea unui individ ramane intr-o larga masura dependent de limb ape care a invatat-o. Limba are anumite functiuni, are o anumita utilitate. Printer aceste functiuni cea mai predominanta, spun specialistii, este functia de comunicare, fie cea de reprezentare. Cele doua sunt legate, dupa cum s-a constatat din Evul Mediu. Gandirea devine comunicabila doar pentru ca limba permite sa se afecteze semnale unor elemente de gandire, deci sensului. Aceasta ordine nu se produce doar cand ne exprimam. Motivatia: Indiferent de forma pe care o poate avea procesul de motivare, el trebuie sa indeplineasca in mod simultan 3 caracteristici : Sa fie complex, sa utilizeze stimuli diferiti; Sa fie diferit, sa tina cont de particularitatile fiecarui individ; Sa fie gradual, sa satisfaca succesiv necesitatile membrilor.

Lucrul in grup poate afecta modul in care se comporta indivizii (facilitarea sociala), pt ca nevoia de a apartine unui grup atrage o uniformizare a comp in conformitate cu telurile si valorile acceptate de grup.

Functionarea grupului: grupurile informale, de ex. Sunt dominate de persoane lipsite de sau cu putina autoritate formale, dar cu putere de convingere sau influenta remarcabile; toate grupurile fac presiuni asupra membrilor lor pt a-I determina sa de conformeze normelor grupului; influentarea normelor grupului este intotdeauna dificila, conflictele dintre gr par a fi firesti.etc. Apartenenta la un grup presupune asumarea unui rol. In interior, presiunile exercitate de grup ne imprima un anumit comportament, chiar un anumit limbaj, potrivit obiectivelor si valorilor adoptate de grup, uneori chiar in contradictie cu propriile noastre valori si obiective. Identificam 4 caracteristici ale motivatiei: efortul- perseverenta- directia- scopul. Motivatia intrinseca- M extrinseca: cand ne bazam pe factori de natura externa..deriva din contactul individului cu mediul extern sarcinii, rezultand ca urmare a actiunii altor indivizi. Atentia si Vointa : Mecanismele prin intermediul crora se realizeaz reglajul psihic al activitatii si comportamentului sunt numeroase. Exista insa unele mecanisme psihice care intervin mai direct in reglajul comportamental. Aceste mecanisme sunt: comunicarea si limbajul, care permit proiectarea anticipata a rezultatului aciunii in raport cu inteniile si dorinele persoanei, ca si obinerea modificrilor comportamentale dorite; atenia, ce asigura reglajul bazat pe orientarea, focalizarea si selecia actelor sau activitatilor; voina, ca forma superioara de reglaj psihic ce tinteste spre atingerea unui scop contient propus ca re corespunde motivelor dar si condiiilor sociale si care intra in joc atunci cant este necesara nvingerea unor obstacole ce apar in calea realizrii scopurilor propuse. Limbajul : Rolul limbajului, ca mediator n desfurarea i dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice, indiferent dac acestea sunt contiente sau incontiente:
o

sub influenta luipercepia capt sens, semnificatie, se mbogete, se transform n observaie - ca percepie cu scop; reprezentrile devin generalizate cnd sunt evocate sau formate cu ajutorul cuvintelor; far limbaj nu se poate vorbi de formarea noiunilor, judecilor i

raionamentelor, fr el nu exist abstractizri i generalizri, nu pot fi rezolvate probleme;

formulrile verbale sunt garania memorrii de durat; n combinatorica imaginativa, cuvintele apar ca vehiculatori de imagini; verbalizarea permite definirea motivelor i departajarea lor de scopuri; voina este un proces de autoreglaj verbal; nsi personalitatea uman se formeaz i i exteriorizeaz mare parte din coninutul ei prin limbaj. Limbajul devine, astfel, un fel de ax al sistemului psihic uman, care face posibil fenomenul de contiin Rolul limbajului este att de mare nct activitatea lui nu se ntrerupe odat cu intreruperea comunicrii cu alii, dimpotriv, ea se pstreaz pe tot parcursul strii de veghe (uneori sub forma limbajului interior) i chiar n timpul somnului. Faptul c limbajul are un rol fundamental n activitatea psihic a omului poate fi demonstrat, printre altele, cu ajutorul unui experiment n care activitatea lui este perturbat. De exemplu, dac se cere unor copii ca n timpul procesului rezolvrii problemelor s-i in limba cu dinii, vor aprea perturbri ale procesului rezolutiv.

TEORII ALE COMUNICARII

Un model permite sa se interpreteze un ansamblu de fenomene prin intermediul unei structuri ce pune n evidenta principalele elemente si relatiile care exista ntre aceste elemente. Functiile pe care modelul le are de ndeplinit sunt euristice (a explica), organizationale (a ordona) si predictive (a formula ipoteze). Modelele nu valoreaza, sustin Mc Quail si Windahl, dect prin gradul lor de probabilitate: ele ramn valabile att timp ct nu sunt dezmintite de experienta. Ele reprezinta doar o modalitate de a descrie realitatea si nu realitatea nsasi, fiind posibil ca mai multe modele sa tina cont de acelasi ansamblu de fenomene1. Exista modele ce arata structura fenomenului schema elementelor procesului de comunicare, dar si modele ce pun evidenta relatiile ce exista ntre diferitele componente ale sistemului si influentele care le exercita unele asupra altora punerea n relatie a componentelor societatii, analiza efectelor pentru a transmite mostenirea sociala, variatia energiei unui sistem n functie de fortele exercitate asupra acestui sistem etc. Plecnd de la prezentarea supozitiilor de baza asupra comunicarii, John Fiske arata ca toate tipurile de comunicare implica semne si coduri.Semnele sunt acte care se refera la altceva dect la ele nsele, fiind prin aceasta constructii semnificative. Codurile sunt

sisteme n care semnele sunt organizate si n care sunt precizate ce semne pot fi corelate unele cu altele si n ce fel. Aceste semne si coduri sunt transmise altor persoane, iar transmiterea si receptarea lor este o practica sociala. n viata unei culturi comunicarea este punctul central fara comunicare, nici o cultura nu poate supravietui. Comunicarea a fost definita de J. Fiske drept interactiune sociala prin intermediul mesajelor, iar pentru studiul acesteia au fost distinse doua mari scoli, scoala proces si scoala semiotica. Scoala proces vede comunicarea ca transmitere, codare si decodare a mesajului, fiind interesata de eficienta si acuratetea transmiterii.Comunicarea este procesul prin care o persoana afecteaza comportamentul sau starea de spirit a unei alte persoane. Un efect diferit fata de ceea ce s-a intentionat sa se comunice va fi interpretat ca un esec al comunicarii.Motivul esecului va fi cautat pe parcursul procesului de comunicare. Scoala proces influenteaza, mai ales, psihologia si sociologia si se autodefineste ca studiul actelor de comunicare. Interactiunea sociala, respectiv comunicarea, este definita ca procesul prin care o persoana relationeaza cu alta sau afecteaza comportamentul, starea de spirit ale altei persoane sau invers. Mesajul este ceea ce poate fi transmis prin procesul de comunicare. Intentia declarata sau nedeclarata este considerata de unii reprezentanti ca fiind esentiala n analiza mesajului. Din aceasta perspectiva orice proces de comunicare include elementele regasite n urmatoarea schema:

Chiar daca admite aceasta schema de baza sau o versiune mai mult sau mai putin apropiata, fiecare teorie privilegiaza anumite elemente sau anumite relatii n functie de interesele si preocuparile sale. O prima teorie, cea a informatiei, studiaza transmisia fizica a semnalelor, semiologia comunicarii, structura codurilor si a sistemelor de semne, pragmatica comunicarii, dinamica relatiilor emitator-receptor3.

Modelul Shannon-Weaver4

Unul dintre cele mai influente modele este cel conceput de Claude Shannon, inginer si matematician, si Warren Weaver, teoretician al comunicarii, care le si poarta numele (Shannon si Weaver). Shannon a elaborat teoria matematica a comunicarii, studiind fidelitatea transmiterii diferitelor tipuri de semnale de la emitator la receptor. n modelul Shannon- Weaver comunicarea informatiei este descompusa n urmatoarele elemente: sursa de la care pleaca mesajul catre transmitator, unde este codificat ntr-un semnal ce poate fi distorsionat de zgomot, trecnd prin canal n drumul catre receptor, unde este decodificat si transmis destinatarului. Preocuparea lor o reprezinta transmiterea semnalului, independent de continutul lui. Notiunile cu care opereaza Shannon n teoria sa sunt cele de alegere, probabilitate,incertitudine, masurare, entropie, negentropie, redundanta.Teoria informatiei va raspunde, dupa cum arata Ion Dragan, la doua ntrebari: 1. cum poate fi transmisa o informatie n modul cel mai rapid si cu o reducere de costuri? 2. cum se poate asigura identitatea dintre informatia primita si cea emisa? n teoria lui Shannon, informatia este o valoare matematica, o masura a ceea ce este transmis, transportat de la emitator la receptor, mai precis masura a incertitudinii dintr-un sistem. n acest sens, informatia este definita ca raportul dintre ceea ce poate fi spus si ceea ce este spus efectiv, este masura alegerii facute ntre posibili, este masurata efectiv prin gradul de probabilitate ce afecteaza ordinea elementelor dintr-o serie. Sursa este factorul de decizie, adica are posibilitatea n construirea mesajului de a alege ntre anumite elemente din repertoriu. Acest mesaj este convertit ntr-un semnal de catre emitator si transmis printr-un canal receptorului. Un mesaj este o succesiune de semnale, extras dintr-un ansamblu numit repertoriu. Informatia este maxima cnd toate elementele mesajului sunt echiprobabile; un raspuns la fiecare alternativa elimina jumatate din incertitudine. Daca un mesaj este bine structurat,

alegerea este limitata si informatia este redusa (este mai putin informativ), daca mesajul este mai putin structurat, alegerea este mai mare, iar informatia este mai multa (este mai informativ si efectul de surpriza este mai mare. Entropia, termen preluat din termodinamica, unde semnifica masura incertitudinii aranjamentului elementelor dintr-un sistem fizic, n teoria informatiei, masoara cantitatea de informatii emise plecnd de la o sursa, este legata de gradul libertatii de alegere a emitatorului atunci cnd construieste un mesaj. Mesajul pentru a putea circula n canal trebuie tratat. Codarii mesajului facuta la intrarea n canal i corespunde decodarea si transmiterea efectuate la iesire. Codul este un ansamblu de sensuri comun membrilor unei culturi sau subculturi si consta att n semne, ct si n reguli si conventii privind contextele de combinare si utilizare. Canalul este suportul fizic al mesajului, unde de lumina, de sunet, hertziene, fibre optice, sistemul nervos etc. Deosebita contributie a lui Shannon la teoria informatiei rezida att n demonstrarea necesitatii codificarii mesajului tinnd cont de capacitatea reala a canalului utilizat, definita nu doar prin banda sa de frecventa si puterea sa, dar si prin nivelul de zgomot. O alta notiune utilizata este cea de redundanta ce reprezinta expresia matematica a constrngerilor care apasa asupra alegerii semnalelor; repetitia este expresia cea mai simpla a redundantei. Pentru a combate zgomotul, se introduce o anumita redundanta n mesaj, adica se transmit mai multe semnale dect este necesar (este o masura de securitate pentru mesaj).Cresterea informatiei si, deci, a cunostintelor este, de fapt, o lupta a ordinii mpotriva destructurarii si dezorganizarii (informatia este negentropica, tinde catre ordine, dupa Shannon). Teoria lui Shannon se ocupa de schimbul de semnale perfect definite si izolabile si propune nu o masura a informatiei, ci o masura a imprevizibilitatii, apriori, un asamblaj de elemente pentru un receptor. Acuratetea precizia, eficacitatea transmiterii sunt nivele de cercetare pe care se structureaza modelul Shannon-Weaver. Nu este o teorie a comunicarii, pentru ca ignora semnificatia pe care oamenii o atribuie obiectelor si cuvintelor. Informatia, potrivit teoriei informatiei, este ceea ce reduce prin transmiterea ei ignoranta si incertitudinea privind starea unei situatii date si mareste capacitatea de organizare, structurare si functionare a unui sistem dat. Potrivit teoriilor comunicarii, informatia este apropiere de sens, este transmitere catre o fiinta cons tienta

a unei semnificatii, a unei notiuni prin intermediul unui mesaj spatio-temporal (tiparit, telefonic, unde sonore).

* Modelul lui Lasswell R. Escarpit distinge ntre comunicare si informatie, considernd comunicarea ca un proces complex functionnd mpreuna cu un anumit numar de aparate din care media este doar partea tehnologica, iar informatia ca masura matematica a continutului mesajelor pe care le transmite media. Sublinierea pe care o face este ca informatia poate fi transmisa unilateral, iar comunicarea este ntotdeauna bi- sau multilaterala. Harold Lasswell este primul care formuleaza o schema informationala unilaterala:1. Cine obtine?2. Ce?3. Cnd?4. Cum? Este un model linear care priveste comunicarea ca transmitere de mesaje, fiind mai interesat de efectele comunicarii dect de ntelesuri. n acest context, prin efect ntelegem o schimbare observabila si masurabila a starii receptorului ce este produsa de un element identificabil din proces. De unde se deduce ca modificnd un element al procesului vom comanda si modificarea efectului. Dupa Lasswell, procesul de comunicare ndeplineste trei functii principale n societate2: - supravegherea mediului, dezvaluind tot ceea ce ar putea ameninta sau afecta sistemul de valori al unei comunitati sau al partilor care o compun; - punerea n relatie a actorilor societatii pentru a produce un raspuns fata de mediu; - transmiterea mostenirii sociale. Acestor functii Lazarsfeld si Merton le vor adauga si functia de spectacol, distractie (entertainment).

* Modelul cibernetic Un alt model al comunicarii, n care modelul informatic va fi dezvoltat este cel cibernetic. Norbert Wiener a propus, dnd chiar titlul lucrarii sale Cybernetics (1948), o

stiinta generala a comunicarii aplicabila deopotriva omului si masinii numita cibernetica. Din punct de vedere etimologic, cuvntul cibernetica deriva din termenul grec Kubernein care nseamna a pilota, a guverna, kuberntik arta sau stiinta guvernarii. Cibernetica este definita ca stiinta controlului si a comunicarii la oameni si masini; studiaza functionarea organismelor, lund cuvntul organism ntr-un sens foarte general ansambluri biologice si mecanice fara a tine cont de natura lor. Wiener a oferit primul mare model teoretic de unificare a stiintelor umane13 (biologie fizica, logica, matematica, ergometrie, informatica) n jurul unei paradigme a comunicarii. Comunicarea umana este, potrivit acestui model, asemeni unui dispozitiv de comunicare ntre masini capabile sa transmita si sa interpreteze ordine. Orice sistem (masina, organism, organizatie) este ca o cutie neagra (black box) dotata cu o intrare (in-put) si o iesire (out-put) si poseda o functie de transformare ce permite anticiparea out-put-ului pornind de la in-put. Orice modificare adusa unui element din sistem le afecteaza pe toate celelalte. Accentul este pus pe feed-back, conexiunea inversa dintr-un sistem comunicational ce cuprinde procedeele de autoreglare care permit sistemului sa se adapteze la modificarile de context. n acest fel, sursa poate raspunde si se poate adapta la informatiile pe care le primeste despre rezultatele mesajelor trimise si se mentine echilibrul sistemului (homeostazie proprietate a organismului de a mentine n limite apropiate constantele mediului intern). n abordarea comunicarii vor fi introduse conceptele vehiculate de acest model: feed-back, autoreglare, homeostazie. Feed-back-ul are efect de modificare si ghidare a activitatilor decodificare si transmitere ale comunicatorului si poate lua forme diferite n functie de tipul de eveniment comunicational. Poate fi, de exemplu, cealalta jumatate a unei conversatii, rezultatele examenelor, studiile statistice de audienta a unei companii de televiziune, recenziile unei carti, expresia faciala a interlocutorului etc. Wilbur Schramm accentueaza faptul ca feedback-ul face ca procesul de comunicare sa fie circular si nu linear si multidirectional; el reprezinta un element cheie pe care nici o reprezentare a procesului de comunicare umana nu-l poate omite. Modelul informational si modelul cibernetic ilustreaza, dupa cum arata Jean-Michel Besnier, faza n care problemele comunicarii au fost anexate de catre stiintele de inspiratie matematica si fizica. Astfel nct, n anii 80 s -au formulat modele matematice integratoare ce exprima mai profund logica proceselor de comunicare, beneficiind si de contributia importanta a stiintelor comunicarii (lingvistica, semiotica, stiintele cognitive

etc.). Un astfel de model matematic avansat (generalizat) al comunicarii schematic astfel:

este redat

Posibilitatile oferite de teoria informatiei au trezit si interesul psihologilor care au elaborat o seama de studii asupra capacitatii de transmisie a omului. Problema pe care au ntmpinat-o a fost aceea a recodificarii informatiei care poate fi facuta n termeni diferiti de codificarea experimentatorului. Omul nu este un simplu canal care doar transmite informatie; el o supune unui tratament - decodeaza, filtreaza, stocheaza, utilizeaza informatia n cursul unei experiente oarecare.

*Modelul lui Newcomb Porneste de la premiza dupa care comunicarea ntre indivizii umani ndeplineste functia esentiala de a permite ca doi sau mai multi interlocutori sa mentina orientarea simultana unii catre ceilalti si catre obiectele din mediul exterior. X AB A si B sunt indivizii, iar X este un obiect din ambientul comun. Comunicarea este conceputa ca procesul ce permite mentinerea simetriei relatiei ntre cele trei elemente, transmiterea informatiei si adaptarea. Sistemul ABX este stabil la un moment dat, este n echilibru.

*Modelul Westley&Maclean Este inspirat de modelul lui Newcomb descrie procesul comunicarii interpersonale, aratndu-se ca informatia este fie data de la un individ A unui individ B, fie este cautata de

B la o sursa A ce dispune de competente specifice n raport cu nevoile lui B. Ei au interpus un al patrulea element, ce reprezinta activitatile de intermediar ntre Asi B ale comunicatorului de masa. Acest element C are un rol de canal, actionnd ca agent al comunicatorului si al publicului n acelasi timp. Rolul lui C este de a opera selectii ntre comunicatori, n favoarea acelora ale caror mesaje sunt semnificative.

*Modelul Ogden & Richards Teoria informatiei a retinut si atentia lingvistilor n ceea ce priveste problema comunicarii umane. Daca teoria informatiei nu tinea cont nici de sens, nici de valoarea de utilitate a informatiei, modelul lingvistic se centreaza pe dubla situatie, informationala si simbolica a mesajului; mesajul este element al circuitului comunicational, este trimis de catre emitator, circula printr-un canal si ajunge la receptor; mesajul este elementul unui proces de reprezentare, este intermediar ntre realitate si imaginea acestei realitati (se refera la o realitate, trimite la ea)16. Cele doua procese, de comunicare si reprezentare, sunt descrise de Ogden si Richards printr-un grafic:

Acest model da prioritate n analiza comunicarii: realitatilor, lucrurilor;psihicului, gndirii, ideilor, limbajului, cuvintelor cu ajutorul carora gndim si comunicam cu ceilalti. Scoala semiotica considera comunicarea ca fiind producere si schimb de sensuri (semnificatii). Obiectul sau de cercetare l reprezinta studiul formelor sociale care functioneaza ca un limbaj sistem de nrudire, mituri, mode a modului n care mesajele interactioneaza cu oamenii pentru a produce ntelesuri17. Efectele diferite fata de intentia comunicationala nu sunt vazute ca esecuri, ci ele rezulta din diferentele culturale dintre emitator si receptor. Pentru aceasta scoala, studiul comunicarii rezida n studiul textului si a culturii, iar metodele de analiza utilizate provin din interiorul semioticii. Scoala semiotica influenteaza lingvistica si se autodefineste prin termenii de producere ai comunicarii. Interactiunea sociala este definita ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice sau al unei societati. Mesajul este vazut ca o constructie a semnelor care, n interactiunea cu receptorii, produc semnificatii. Accentul nu mai este pus pe emitator, ci pe text si felul n care acesta este nteles. Este un proces al descoperirii semnificatiilor prin citit, cititorul introducnd aspecte ale propriei experiente culturale n descifrarea semnelor si codurilor ce alcatuiesc textul.

*Modelul lui Pierce n conceptia lui Pierce, orice proces semiotic este o relatie ntre trei componente: semnul nsusi, obiectul reprezentat si interpretantul.Interpretant, Semn, Obiect,

Semnul este "ceva care tine locul a ceva pentru cineva, n anumite privinte sau n virtutea anumitor nsusiri. nsa , pentru ca un anumit element sa fie semn "trebuie sa reprezinte, cum se spune, altceva numit obiectul sau"18. El se adreseaza cuiva, crend n mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul echivalent pe care-l creeaza este interpretantul primului semn, este reactia determinata n constiinta receptorului semnului.

Interpretantul obiectului variaza n functie de experienta pe care utilizatorul semnului a avut-o n legatura cu acel obiect. Nu este o relatie diadica ntre semn si obiect, ci una triadica interpretantul avnd

rolul de mediere n informare, de traducere a unui semn prin alt semn. Pierce considera ca exista trei tipuri de semne iconul, indicele si simbolul. Un icon este un semn bazat pe o anumita asemanare cu obiectul real sau fictiv (de exemplu, o schema, o diagrama), indicele este un semn aflat ntr-o relatie directa cu obiectul, functionnd ca o indicatie sau

ca o referinta (de exemplu, indicatoarele de circulatie, simptomele unei boli ), simbolul este un semn determinat numai n cadrul unei interpretari si nu are nici o legatura fizica cu obiectul (de exemplu, imnul, steagul). Cel ce va depasi conceptia semiotica si va acorda o importanta fundamentala contextului n analiza fenomenului comunicarii va fi Edward T. Hall. Ideea centrala pe care o promoveaza rezida n: "Cultura este comunicare si comunicarea este cultura"19. Cultura este un mod de transmitere cu sens a informatiilor, considera Hall, putnd fi comparata cu un ecran a carui functie este cea de bariera invizibila care organizeaza, modeleaza si orienteaza gndirea si comportamentele. El sustine ca fara context ca referinta, codul este insuficient si nu permite ntelegerea mesajului. Punerea n context este vazuta ca un mod de a face fata complexitatii tranzactiilor interumane. A discuta un context nseamna a lua n considerare urmatoarele: subiectul comunicarii, situatia, statutul, experientele anterioare, a vedea ceea ce conteaza pentru interlocutorsi ceea ce nu prezinta importanta. Hall face distinctia ntre doua tipuri de contexte, deci doua tipuri de mesaje20. Pe de o parte, gasim mesaje bogate n context, "comunicarea n context dens", n care cea mai mare parte din informatie este luata din contextul fizic sau este deja apropriata si doar o parte redusa se transmite ca mesaj codat si explicit. Pe de alta parte, regasim mesajele sarace n context prezente n "comunicarea n context slab", n cadrul carora masa informatiei este inclusa n enuntul explicit. De exemplu, mesajele continute n legi, regulamente sau documente administrative sunt caracterizate de lipsa posibilitatii sau de marja redusa n a fi interpretate. "Comunicarea n context bogat" este economica, rapida eficienta si satisfacatoare mesajul nu contine chiar toata informatia necesara ntelegerii sale. Pentru aceasta este nevoie de un timp necesar programarii comunicarii, adica att construirea, ct si utilizarea mesajului presupun o cunoastere a contextului. Astfel, culturile care se nasc n urma comunicarii n context dens actioneaza ca forte de unificare si de coeziune, fiind rezistente la schimbari. Comunicarea n context sarac nu este menita sa unifice, schimbarile rapide, lipsa de rezistenta, deci vulnerabilitatea sunt rezultantele acesteia. Acest tip de comunicare este propriu culturilor tehnice, nu face apel n mod special la context, nu tine cont de bunurile imaginare ale grupului si tinde sa fie ct mai explicita.

*Modelul lui Jakobson

Roman Jakobson este printre primii lingvisti care au alcatuit o schema a comunicarii, un model de comunicare elaborat privitor la limbaj.n orice act de comunicare verbala intervin, spune el, urmatorii factori :destinator trimite mesaj destinatarului;(emitator) (emite)mesaj necesita un context pentru a fi operant;context referent; verbalizat, susceptibil a fi verbalizat de catredestinatar; cod ansamblul de semne comun destinatorului (emitatorului) si destinatarului; codificatorului si decodificatorului; canal contact, conexiune psihologica ntre emitator si destinatar, care le permit sa stabileasca si sa mentina comunicarea; destinatar primeste mesajul transmis.(receptor) Schema ar fi:

Prin termenul context, Jakobson a desemnat n bloc trei factori: a) situatia comunicantilor; b) contextul mesajele fac parte din acelasi ansamblu de la care-si primesc sensul; c) referentul la ce trimite mesajul, ce ncearca sa descrie. n modelul Jakobson, cele sase elemente ale comunicarii genereaza sase functii, fiecarui element corespunzndu-i o anumita functie:

1. Functia referentiala centrata pe referent scop: - retrimite la referenti situational si textual; - fundament al mesajelor. 2. Functia expresiva centrata pe emitator: - comunicarea impresiilor, a ideilor, judecatilor emitatorului asupra continutului mesajelor. 3. Functia conativa centrata pe receptor:

- atrage atentia receptorului. 4. Functia fatica - centrata pe canal: - stabileste, mentine, ntrerupe contactul fizic si psihic cu receptorul - verifica trecerea fizica a mesajului. 5. Functia metalingvistica centrata pe cod (limba)- scop: - defineste sensul termenilor necunoscuti. 6. Functia poetica centrata pe mesaj: - pune accentul pe partea palpabila a semnelor. Karl Bhler (1933) delimitase trei functii: prezentativa (expresiva); apelativa auditor; reprezentativa starea de lucruri. Jakobson, n schema sa, le preia si le califica drept expresiva, conativa si referentiala, adaugnd alte trei pe care le numeste fatica, metalingvistica si poetica. Schema lui Jakobson, n mod util, poate servi ca punct de plecare n teoria comunicarii. Daca un prim pas a fost facut prin teoria matematica a

informatiei si teoria cibernetica, acest model lingvistic a adaugat alte elemente n conturarea teoriei comunicarii. Ceea ce se desprinde cu claritate este ca, n fond, o comunicare este reusita atunci cnd ceea ce s-a dorit sa se spuna este corect decodificat la destinatar. O schema a comunicarii lingvistice, care merita a fi retinuta datorita elementelor noi pe care le aduce este elaborata de Catherine Kerbrat-Orecchioni (1980)22:

Schema evidentiaza ca ntre statutul emitatorului si receptorului nu se poate pune semnul echivalentei, ca ntre modelul de productie si cel de interpretare exista o distinctie foarte clara. Limba nu mai este considerata o unitate stabila si unica si esecurile n comunicare se datoreaza pozitionarii diferite n cadrul aceleiasi limbi, adica distantarile ntre limba pe care o poseda emitatorul si cea pe care o poseda receptorul sau cred ca le poseda. O noutate o reprezinta si introducerea conceptelor de competenta lingvistica si paralingvistica ce au o valoare euristica mare n cadrul acestei scheme a comunicarii lingvistice.

*Modelul lui Saussure Modelul lingvistic reda comunicarii umane dimensiunea simbolica, respectiv transmiterea unor mesaje, a unor continuturi cu sens, cu ajutorul limbajului, care se bazeaza pe coduri specifice. Notiunile implicate n modelele lingvistice sunt cele de semn, sens, semnificant, semnificat, expresie, continut, limba, limbaj, cod etc.

Ferdinand de Saussure este cel care da un sens foarte precis notiunii de semn (unitate complexa, compusa din alte doua unitati: semnalul si sensul sau sau dupa exprimarea saussuriana, semnificant si semnificat). De asemenea, de la Hjelmslev, se utilizeaza frecvent termenul de expresie si continut . Un semn este o realitate perceptibila care reprezinta si poate substitui pentru receptor un alt lucru. Principalele functii ale semnelor constau n a informa (a ne face universul accesibil), a permite comunicarea (a avea relatii umane si mai ales de a ne influenta unii pe altii) si de a actiona eficace (prin informatiile si mesajele stocate si comunicate). Cuvintele sunt facute din ansambluri de semne, organizate dupa anumite reguli. Schimbul de semne devine comunicare atunci cnd semnele nlantuite produc un sens, se transmite, deci, un mesaj. Modelul saussurian arata ca relatia dintre concept si obiectul fizic pe care l reprezinta este operatia de semnificare. Prin aceasta omul acorda ntelesuri realitatii, o ntelege.Producerea si transmiterea mesajelor implica existenta unui cod de comunicare ce presupune un repertoriu de semne si reguli de combinare a acestor semne. Mesajele produse vor fi purtatoare de sens, adica inteligibile si purtatoare de informatie. Limbile naturale sunt coduri lingvistice de care dispun oamenii. Operatiunile la care sunt supuse mesajele sunt codificarea si decodificarea; a codifica nseamna a nlocui semnele care corespund unui sistem cu semnele care apartin altui sistem ntr-o prima acceptiune, sau a face sa corespunda unei semnificatii anumite semnale; decodificarea nseamna a regasi textul initial, a nlocui semnalele mesajului codificat cu semnalele din care au fost create afectndu-i sensul la care s-a gndit comunicatorul. Trei elemente intervin n comunicarea lingvistica si pun probleme de codificare si decodificare: competenta lingvistica si cea paralingvistica care mpreuna alcatuiesc competenta de comunicare; presupune cunoasterea codului limbii utilizate, a contextului lingvistic (polisemia si sinonimia semnelor lingvistice); denotatia si conotatia (prima este proprie utilizarii semnelor care au o definitie precisa acceptata oficial; cea de-a doua reprezinta ceea ce semnele evoca pentru noi; ceea ce semnele pot conota depinde de cultura si experienta individuala). Codificarea si decodificarea mesajelor explica si procesul de interpretare: sensul pe care receptorul l atribuie mesajului n functie de contextul comunicarii (acele determinari psy care intervin: sentimente, aspiratii, stare de spirit, interactional si determinari n plan situational, social, istoric, cultural). Prin decodificarea unui mesaj aflam semnificatia mesajului, l ntelegem, iar prin interpretare i atribuim sensul nostru. Sensul se refera la ceea ce facem noi cu mesajul respectiv (cum reactionam noi - verbal, comportamental la un mesaj), deoarece "o interpretare corecta nu Christian este pur si simplu adevarata, asemeni unei propozitii ce reda o stare de lucruri existente;a ntelege ce se spune

cere participare si nu, simplu, observare". Imaginea receptorului, dupa consideratiile de mai sus, este una a receptorului activ ce percepe, decodifica, interpreteaza mesajele n functie de contextul comunicarii (personal, grupal, social, cultural).

*Modelul "orchestrei" Scoala de la Palo Alto (Colegiul invizibil), cu ai sai reprezentanti Paul Watzlawick, Gregory Bateson, Beavin Don Jackson ocupa un loc important n ceea ce priveste pragmatica comunicarii. Paul Watzlawick arata ca noi ascultam n permanenta de regulile de comunicare, dar regulile n sine, gramatica comunicarii, sunt lucruri pe care nu le cunoastem. Modelul elaborat de reprezentantii scolii se inspira din cibernetica si teoria generala a sistemelor, iar exemplele date sunt din domeniul psihiatriei. Pentru ei, pragmatica are ca obiect studiul efectelor comunicarii asupra comportamentului. Relatia pe care o privilegiaza este cea ntre emitator si receptor stabilita prin intermediul mesajelor si, de asemenea, efectul pe care-l are asupra emitatorului reactia receptorului. Analiza lor se centreaza asupra efectelor, si nu cauzelor: cnd cauza unui segment de comportament ramne obscura, putem gasi unele raspunsuri punndu-ne ntrebari asupra finalitatii sale. Notiunile vehiculate de acest model sunt: interactiune, sistem, redundanta, retroactivitate, echi-finalitate. Exista o logica a comunicarii fondata pe un corp de reguli, de coduri de comportament, sustin ei, care organizeaza ntr-o anumita masura comportamentul personal si relatiile interpersonale. Comunicarea este continua,

presupunnd o continua interactiune ntre oameni si poate fi privita ca un tot ce se compune din interrelatii (verbale si nonverbale) foarte complexe care trebuie descifrate. Procesele de comunicare sunt sisteme cu efect retroactiv, feed-back, circularitatea fiind o proprietate fundamentala a modelelor de comunicare. Fiecare segment de comunicare poate fi nteles doar n contextul sau. Pornind de la aceste constatari ei degaja o serie de cinci axiome n calculul comunicarii. Prima dintre acestea: daca admitem ca, ntr-o interactiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o comunicare, se deduce de aici ca nu putem sa nu comunicam, fie ca vrem, sau nu. A doua axioma pune n evidenta existenta a doua nivele de comunicare, continutul si relatia, al doilea nglobndu-l pe primul; mesajul este continutul, angajamentul si comportamentul partenerilor reprezinta relatia. Celelalte axiome constata: punctarea faptelor, a structurii evenimentelor n interactiune, doua moduri de comunicare, digital si

analogic (primul utiliznd unitati discrete, celalalt materie continua); doua tipuri de interactiuni, simetrica si complementara (prima pune n evidenta egalitatea partenerilor, cea de-a doua diferenta acestora), comunicarea este continua si ireversibila. Pentru reprezentantii Scolii de la Palo Alto, interactiunea poate fi considerata ca un sistem si studiata din acest punct de vedere de teoria generala a sistemelor [21]. Un sistem este un ansamblu de elemente ntre care se exercita anumite relatii. Interactiunea umana are ca obiect sau elemente indivizii ale caror atribute sunt comportamentele de comunicare. Este un sistem deschis, ce realizeaza un schimb de materie, energie sau informatie cu mediul. Caracteristicile sistemului deschis aplicabil interactiunii umane sunt totalitate, retroactivitate si echi-finalitate. Prima caracteristica marcheaza dependenta sistemului, retroactivitatea permite ajustarea comportamentului n functie de cele anterioare, dar numai daca acestea sunt reintroduse n in-put, iar echi-finalitatea se refera la starea de echilibru atinsa. Starea de echilibru n sistemele nchise este determinata de conditiile initiale, iar n cele deschise de parametrii sistemului din acel moment (cauze diferite pot determina aceleasi efecte, aceleasi cauze pot determina efecte diferite). Comunicarea este asemenea unei "vaste orchestre fara dirijor, n care fiecare interactioneaza cu toti si toti ntre ei". n acest proces de interactiuni se creeaza realitatea sociala (este, de fapt, o realitate socio-comunicationala) care este o ordine a semnificatiei si a valorilor, a atribuirii de semnificatii. Acest model al comunicarii depaseste modelele clasice (al teoriei informatiei si modelul behaviorist) care limitau comunicarea la o transmitere de mesaj liniara, univoca, circulnd ntr-un singur canal catre un receptor pasiv. Jurgen Habermas, aducnd aceleasi critici n ceea ce priveste univocitatea comunicarii si pasivitatea participantilor la acest act, propune sa se recunoasca importanta unei actiuni comunicationale care permite oamenilor comprehensiunea reciproca. Comunicarea trebuie nteleasa ca intercomprehensiune, adica acces la subiectivitatea altuia, la intentiile si motivele sale.Un astfel de model praxeologic reprezinta o contributie recenta ce valorizeaza teoriile interactionismului simbolic. Aceste teorii se refera la modul n care oamenii si pot nsusi definitii comune ale semnificatiei lucrurilor, inclusiv regulile de convietuire sociala si chiar propria lor natura, interactionnd prin limbaj. Pentru Charles Horton Cooley realitatea sociala imediata este ideea personala, iar George Herbert Mead considera ca datorita capacitatii umane de a nvata si de a folosi simboluri

ale caror semnificatii sunt mpartasite de altii, oamenii pot comunica prin limbaj. Limbajul se bazeaza pe semnificatii

*Modele ale receptarii Modelul probabilitatii elaborarii sustine ca elaborarea are loc n functie de capacitatea si motivatia receptorului29. Se poate vorbi de o ruta ce pleaca de la un centru si ajunge la o periferie, n care capacitatea si motivatia receptorului sunt foarte tari, la centru si slabe la periferie. La centru are loc un examen detaliat al continutului si argumentelor mesajelor, un efort cognitiv important, iar atitudinile formate sau schimbate sunt durabile, rezistente la mesaje contra-atitudinale si predictive n privinta

comportamentului. La periferie are loc un examen al indicilor contextuali ai mesajului (indicii periferici), un efort cognitiv redus, atitudinile formate sau schimbate sunt instabile, putin rezistente la mesaje si putin predictive. ntr-un alt model, euristic sistematic receptorul se echilibreaza ntre principiul suficientei si principiul minimului efort30. n prima situatie, cea a tratamentului sistematic, receptorul este satisfacut de motivele sale, gradul de ncredere este mare, intervine ntelegerea, argumentele sunt persuasive, efortul cognitiv este mare, atitudinile denota rezistenta la mesaje si sunt predictive. n cea de-a doua situatie, are loc un examen al indicilor euristici, efortul cognitiv este mic, atitudinile sunt instabile, putin rezistente la mesaje si putin predictive. Variabilele experimentale sunt: a) independente provocate implicatia conjuncturala este n functie de restrictia de circulatie (nominala) modalitatile n acest caz fiind tare si slaba; b) variabile dependente numarul de propozitii, de cuvinte modalitatea fiind cantitativa ; tipuri de indicii declansatoare ale discursului modalitatea poate fi centrala sau periferica. Categoriile discursive utilizate sunt verbe, pronume, iar programele cognitivo-discursive privesc realitatea ca realitate de afirmat, de construit, de justificat. Constatam ca noile modele ale comunicarii se distanteaza de modelele initiale ale teoriei informatiei si de cele behavioriste care limitau comunicarea la transmiterea si receptarea univoca a mesajelor, circulnd ntr-un singur canal si viznd un receptor pasiv.

Aceste noi modele vor lua n considerare circularitatea intersanjabilitatea emitatorului si a receptorului, continuitatea comunicarii n ciuda tuturor diferentierilor, deosebirile individuale n stapnirea codurilor comunicationale, rolul opiniilor si al atitudinilor n procesul comunicarii, importanta contextului social si cultural al schimbului, mai ales n cazul comunicarii de masa.